Enigma Mineralitatii: Doua Vorbe Si Un Raspuns

Mineralele nu au miros. Asta o spune orice chimist. Mirositi cat vreti o piatra. Chiar daca va avea un miros difuz, acesta este cauzat mai mult ca sigur de pamantul pe care a stat, de apa in care s-a scaldat pana s-o ridicati dvs. Piatra insasi nu are miros. Asa si multe altele: praf de creta, grafit, ciment, etc .

Bun, si cum ramane cu celebra mineralitate a unui riesling german sau a unui Chablis frantuzesc. Cum ramane cu toate vinurile de care ati citit (chiar si aici) si in a caror note de degustare apar mirosuri sau gusturi de sorginte minerala? Cum ramane cu ilustrele pietre de rau, cu mirosul de cremene, cu pamantul reavan, etc? Sunt doar o iluzie a degustatorului sau chimistii se inseala?

Eu unul stiu ca ultima varianta nu este posibila. Nu pentru ca as avea o incredere oarba in stiinta, ci pentru ca tatal si sotia mea sunt ingineri chimisti. Ei (si spun asta cu toata dragostea) nu se inseala niciodata, ei au intotdeauna dreptate, concretul e concret si realul real, etc. Pe de alta parte chiar intreaga lume a oamenilor care scriu despre vin de la Broadbent la Parker, de la Robinson la Suckling, de la Cezar Ioan la George Mitea sa fie captiva unei iluzii, a unui minciuni?

Ei bine dupa indelunga lectura am raspunsul. Si e unul dintre cele mai frumoase raspunsuri posibile. Sunteti gata? Ei bine, toata lumea are dreptate!!! Adica, da, chimistii au dreptate, toate minerale acestea in starea lor naturala, pura, nu au miros. Si mai mult, dupa cum nu mai departe de saptamana trecuta, oenologul Oliver Bauer, in interviul acordat Lucrurilor Bune, spunea “Daca vad, de exemplu, un specialist mestecand o farama de pamant si pretinzand ca poti regasi acelasi caracter in vinurile lor, ma vad nevoit sa rad”, adica nu exista un transfer direct de la caracteristicile olfactive (atatea cate sunt) ale solului, la produsul final, adica vinul. Poti sa mesteci cat lut vrei, poti sa adulmeci neincetat rocile de la poalele Vesuviului, ca n-o sa regasesti, neam!, acelasi miros in vinul de Campania. Dar, indubitabil, solul se resfrange in vin, toate caracteristicile sale se vor regasi acolo, dar metamorfozate, schimbate, producand, in functie de cat de potrivit este soiul de vita de vie, un vin mai reusit sau mai putin reusit.

Asa si cu aromele de pamant reavan cum ramane? De unde vin ele? Din imaginatia noastra bogata? Pai, da, si de acolo. Restul vine din licoarea insasi. Sa ne explice Attilio Scienza (tare nume pentru un savant, nu?) , profesor de viticultura la Universitatea din Milano. El zice (de fapt i-a spus Monicai Larner de la Wine Enthusiast) ca aceste arome provin de la niste compusi chimici prezenti in vin, asa-numitele nor-izoprenoide, care se elibereaza in vin datorita oxidarii prin expunere la lumina. Mai mult, schimbarile climatice, precum si cresterea intensitatii razelor UV din ultimii ani a condus la o accentuare a efectului pe care acesti compusi il au asupra aromelor vinului. Asa incat, sa rezumam, vinul poate avea arome de pietre de rau, dar nu din cauza “mineralitatii” din sol, ci din cauza unor compusi chimici care se regasesc oricum in vin, si care in anumite conditii “elibereaza” aceste arome spre receptor.

Concluzia fireasca este ca desi termenul de mineralitate este utilizat incorect, sau mai bine zis incorect dpdv stiintific, in limbajul degustatorilor, trebuie spus totusi ca aceste arome nu sunt rezultatul imaginatiei zburdalnice a unora, ci...chiar sunt acolo. Asa ca data viitoare cand asfaltul, grafitul si pietrele de rau isi vor face simtita prezenta in narile dvs. stati linistiti: n-ati innebunit, desi puteti fi considerati un pic ciudati daca va plac foarte tare.