Impresii despre vinuri: Domeniul Coroanei Segarcea, Tohani, Purcari (25.06.2019)

Domeniile Coroanei Segarcea.
Am participat, la Balcic, in apropierea palatului Reginei Maria, la un eveniment ocazionat de lansarea gamei Marama. Vinurile au fost incercate intr-un mediu deschis, la masa, deci nu ideal dpdv tehnic, insa pana la urma in habitatul lor natural, fiind vinuri dintr-o gama destinata Horeca. Din ce imi amintesc, toate sunt seci si toate au un continut de alcool mai mic de 13%, cu exceptia vinului rosu (14%). Lucru bine gandit, daca ma intrebati pe mine.

Feteasca alba 2017- are caracterul acela cumpatat, usor liniar, specific soiului, cu arome delicate de flori albe, moderat citric, corp bun si final usor mineral, vag vegetal. E vin de vorba lunga. 85
Feteasca Regala 2018- atat tineretea, cat si aromatica caracteristica soiului, il vor face in ochii multora de preferat Fetestii albe, insa nu cred ca acompaniat de el poti vorbi atat de mult ca in cazul anterior :) Din nou, bine facut, cu un profil apropiat de canon, flori si fructe coapte, adieri chiar un pic exotice, intensitate aromatica mai accetuata, un atac cu  ambușură captivanta care se rasfira in senzatii usor tanice, ca o muscatura dintr-un fruct cu pulpa tare, aciditate bine dozata, final mediu in registrul dulce-acrisor. 86
Tamaioasa Romaneasca 2018- lipseste din memorie. Cred ca discutia despre literatura franceza contemporana a ocupat slotul de memorie alocat acestui vin. Daca vreti, pot sa va vorbesc despre opinia lui Radu Rizea despre Michel Tournier, insa despre acest vin, sorry!
Tamaioasa Roza 2018- pentru unii acest vin poate fi un highlight al gamei, fiind si prima data vinificata in sec. Well, e exact cum te astepti, cu un caracter aromatic imposibil de ignorat, in care se captureaza trandafiri, piersici, fructe rosii, picanterii orientale si ne sunt livrate intr-un corp mediu spre light, fin cat sa nu se rupa, curat, cu aciditate revigoranta, usor citric, usor tonic. 86
Feteasca neagra Rose 2018- din nou: nothing fancy, dar un rose competent, curat, care nu bate, nu troncane, ci acompaniaza bine multe lucruri de pe masa, vinul nehotaratului, cum se spune. Fructe rosii, aciditate buna, mediu, din categoria "inca una, baiate!". 85
Feteasca Neagra 2017- vin rosu suculent, destul de fidel canonului, arome de prune si mix de fructe de padure, de corpolenta medie, taninuri prezente, dar imblanzite, care dau gustativ o usora sezatie de ciocolata, sau cacao, desi majordomul palatului meu nu mi-a comunicat prezenta lemnului in incinta. Remanenta respectabila, cumva picanta. 86
Ah, preturi...vad in online ca sunt in zona 45-55 lei (nu costa toate din gama la fel)

Tohani
Siel rose 2018, vin de supermarket, 23-35 de lei, dupa cum bate vantul in saptamana respectiva.
Acest vin e un blend din atatea soiuri incat nici nu-mi vine sa le mai insir. Oricum, felicitari pentru originalitate. Nu cred ca vreun francez s-ar gandi vreodata sa puna Cabernet sauvignon laolalta cu Syrah si Pinot noir. Mai apar in primul 11 Merlot, Feteasca Neagra si...Busuioaca de Bohotin! Am uitat vreunul? Tot ce se poate. Oricum rezultatul e un rose intens, cam prea intens, cu o aromatica destul de impetuoasa si care vine de peste tot (floral, fructe rosii si exotice, picanterii), dar care din cauza obiectivelor cu care probabil a fost facut, pare greu la proba bautului, apasand cam tare pe papile. Altfel, vin decent, nimic de zis. 82
Siel alb 2018, la fel e din 7 soiuri. Nu stiu, poate au vrut sa-i zica Solo Siete, dar semana prea tare cu Solo Quinta asa ca a ramas Siel, un diminutiv al prenumelui. Ca un Georgel fata de un George. Sunt rau, stiu, cunoastem, am vazut reclama la tv, asta daca nu am citit textul de pe contra. Siel- suflet in Afrikaans, limba din sudul Africii, de unde vine si oenologul etc. 
Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Riesling, Pinot Gris și Chardonnay. Parol, e mai bun decat prima editie, 2017! Parca s-a mai polisat pe la colturi. Plin de fructe exotice, cu fateta florala, un gust cu muscatura buna, insa cred ar fi fost de preferat o aciditate mai vibranta. Ok, e posibil tehnic vorbind ca aciditatea sa fie ridicata, insa gustativ nu sustine incarcatura aromatica. E un vin foarte bun de un pahar. Apoi devine obositor, cel putin pentru mine. Insa, una peste alta, la 23 de lei, ai un vin intens, fara defecte, insa departe de a fi pe toate gusturile. 83

Purcari
Incep prin a remarca ca vinurile de la Purcari se remarca an de an prin constanta atat in calitate cat si organoleptica. Aici nu prea vezi diferente notabile intre ani, desi...s-ar putea zice ca parca 2018 a facut munca in crama mai usoara pentru vinificatori
Sauvignon blanc 2018. Arome asteptate, in stil moderat new-world, grapefruit, agrise, usor exotic, usor floral. In gust nu are mare densitate insa are prospetimea de partea lui, coloana vertebrala acida face vinul agreabil, fara cine stie ce complexitati. 85
Chardonnay 2018. Vinul a devenit un subiect de discutie dupa ce s-a capatat cu 97 puncte la premiile Decanter. Fac precizarea ca am incercat vinul si inainte si dupa aceasta isprava. O fi ceva cu mine, insa n-am sesizat vreo diferenta :)  Este un Chardonnay solid, modern, cu o fateta nu pregnanta de lemn, usor moscat, floral (un iz mai apasator), cu fructe exotice, pastaie de vanilie si indicii tonice. In gust se releva cu o corpolenta medie, continua cu impresia moderat vanilata, usor prajita, insa are suficienta impetuozitate acida cat sa inchida bine angrenajul. 86 pct

Faurarul a faurit-o. E bine, da' nu ne prea convine

Romanul are o obsesie principala. Si anume ca nu e bagat in seama de aia mari, ca enormele sale calitati nu ii sunt recunoscute de lumea civilizata.
Ne uitam cu obida la unii de teapa noastra cum sunt mai bine priviti, joaca mai bine fotbal etc.
Asa au stat lucrurile si cu vinul romanesc. Revistele de specialitate nu prea ne bagau in seama si cand o faceau era vorba de vreun vin private label foarte ieftin, premiat pentru abilitatea de a nu omori bautorul englez sau de aiurea avand in vedere pretul sau minuscul. Cand cramele noastre isi trimiteau navele amiral la concursuri de regula luau o medalie de argint, un soi de "multumim pentru participare, va asteptam sa platiti taxa si la anul".
sursa foto: supermaketwine.com

Dar...in ultima vreme, ochiul lui Sauron s-a abatut si asupra noastra. Vedem materiale in revistele mari, punctaje respectabile: 96 pct, 95, pleiade de 90+. Iar la concursurile de tip Bruxelles incep sa rasara si mari medalii de aur. 
In sfarsit, am zice, am ajuns si noi in lumea buna sau mai bine zis "aha, n-au mai avut de ales si ne-au primit si pe noi, dupa ce ne-au tinut la usa 30 de ani. Scarbele!".

Dar NU! Care e prima noastra reactie la acesta oarecum neasteptata bagare in seama? "Eh, daca vinul asta are 95 de puncte io sunt Stefan cel Mare". Sau "daca vinul asta are 95 de puncte, inseamna ca astia folosesc scala de 110 puncte, dar au uitat sa ne spuna si noua" (au, stati, de fapt eu am zis-o p'asta, ca sa vedeti ca nu sunt ipocrit).

Ok. 95 pct pentru Faurar. Pentru cei care au deschis mai tarziu televizorul la programul nostru "vinul romanesc din ultimi 10 de ani", Faurar e un vin bun, constant de la an la an si ieftin, produs de Unicom Production, aia cu Davino si Flamboyant &all. Dar Faurar nu e singurul laureat. Mai e un vin, probabil de la Recas, inscris sub brand Asda, feteasca regala 2018, precum si un Noble alb 2017 de la Budureasca. 95. Bravo! La borna 93  (argintul la Decanter incepe de la 94) gasim o alta feteasca regala, 2009, de Jidvei, cel mai probabil aceeași cu marea medalie de aur la Bruxelles. Si apoi multe alte vinuri cu 90 si putin mai jos.
Problema nu e punctajul de la Faurar, vedeti voi, pentru ca acelasi producator a inscris si vinuri mai bune in concurs. Iacob 2016 (vin de mijloc) ia 90 iar DCR 2015, vin de 90 de lei, evident din alta clasa, primeste 86 pct. Moment in care te intrebi WTF?
Te uiti si peste Prut la Purcari. Au un Chardonnay 2018, vin bun, constant, gasibil in orice supermarket la 35 de lei, care a primit 97 pct! Ninetyfuckingseven! Dupa care vezi ca Negru 2015, vin de 100 lei, a luat 88! 9 puncte diferenta!? Ca la Davino! 9 puncte!!! WTF?
Decanter, revista engleza absolut respectabila, casa lui Broadbent, Johnson si Spurrier! Ce s-a intamplat?

Nu vom ști vreodata. Insa reactia la stire este interesanta in sine. Iata, am primit recunoasterea dorita! Ce facem cu ea? O dam de gard! E fake! Vorba glumei, in iad, singurul cazan cu smoala nepazit e cel cu romani. De ce? Pentru ca cum incearca unul sa se ridice, ceilalti il trag inapoi (credit Daniel Duica). Dar nu e atat de simplu, pentru ca, pana la urma, vinurile astea nu fac atat, nu dupa standardele normale, alea cu care am crescut.

Deci, care e solutia?
Solutia nu este sigur cea in care aratam aceste vinuri si ne batem joc de ele. Asta e cea mai proasta abordare. Nu e vina lor, nu e vina producatorilor, nu e vina nimanui ca au primit aceste punctaje stratosferice. Ii putem condamna ca jubileaza? NU! In fond, nu de asta le trimit la concursuri, nu de asta baga fisa si trag de maneta, daca nu in asteptarea unui castig? Si cand a sarit jackpotul si canta masina ce le facem? Radem de ei?

De fapt asta nu naste intrebarea, marea intrebare, pe care noi astia care ne jucam de-a specialistii, ne cam cutremura (sau ar trebui sa ne framante, oricum) si asta ar fi: "..."(wait for it).  Cum se face ca desi peste tot sunt numai jurii formate din specialisti, rezultatele sunt atat de aleatorii? Adica cu acelasi vin iei 84 aici si 94 dincolo? Cum ar veni: "nu sunt toate concursurile astea o loterie, un joc?".

Problema, dragi mei, nu sunt vinurile, ele sunt ceea ce sunt, o evidenta organoleptica, ci problema suntem noi, "profesionistii", cei care am confiscat si verbul si gustul si, de bine de rau, le tinem ostatece! Ca daca nu noi, atunci cine?

Oameni, vinuri și pahare (1)


Există un element indispensabil în procesul degustării care de regulă nu este tratat cu aceeași atenție precum vinul în sine. Poate vi s-a întâmplat la o petrecere, eveniment sau degustare ca cineva să vă întindă un pahar cu vin. As putea sa pariez ca ați întrebat "ce vin e acesta?" și nu "ce pahar e aceasta?".
Într-un fel,  relația dintre vin si paharul în care se găsește este asemănătoare cu cea dintre un tablou și rama care îl încadrează. Există rame care pun în valoare opera, dar exista și unele care par să nu o facă, ba chiar aduc deservicii obiectului estetic principal. La fel par să stea lucrurile și cu paharele. O întrebare e totuși cât de mult influențează paharul percepția? 

sursa foto: google search

Ian Tattersall și Rob De Salle se referă la chestiune în volumul lor Istoria Vinului (Baroque Books&Arts, București, 2017): "paharele de forme diferite direcționează într-adevăr lichidul spre părți diferite ale limbii, deși nu e clar dacă acest atribut al lor are vreun efect important asupra gustului vinului. Totuși, locul de pe limbă unde ajunge vinul nu este unicul scop al paharelor cu forme diferite. Chiar și experimente neoficiale vor dovedi că paharul sporește experiența senzorială". 

Științific vorbind nu este tocmai o prioritate a fizicii sau chimiei să răspundă la aceste întrebări, însă câteva studii interesante s-au realizat. De exemplu, un colectiv de savanți japonezi a întreprins un experiment folosind diferite aparate de măsură și s-a ajuns la câteva concluzii interesante ("Sniffer-camera for imaging of ethanol vaporization from wine: effect of wine glass shape", studiul în limba engleză fiind disponibil aici). Ceea ce diferențiază paharul de vin de alte tipuri de pahare (japonezii au folosit și pahare de martini respectiv de tip sondă) pare a fi felul în care se dispune alcoolul în recipient. 

Astfel, la paharul de vin concentrația de etanol din jurul marginilor este de două ori mai mare decât în mijlocul vinului. Acest lucru ar părea sa folosească la detectarea aromelor, deși nu acesta a fost scopul principal al studiului. Între diferitele forme de pahare de vin utilizate (riesling, pinot noir și cabernet sauvignon) s-a constatat că și aici forma influențează felul în care se distribuie alcoolul și modul de evaporare. 
Cea mai mare diferență între margini vs centru s-a constatat în cazul paharului tipic de cabernet sauvignon, apoi pinot și riesling. Putem presupune ca există o legătură între forma paharului tipic și caracteristicile specifice vinurilor obținute, în special dacă ne gândim la intensitatea aromatică și la conținutul de alcool. În fond aceste forme sunt rodul a sute de ani de căutări și practică, în urma cărora s-a găsit forma optimă pentru respectivul vin. Ce poate face știința acum este sa descopere principiile științifice din spatele acestei tradiții experimentale.

La capitolul experimente trebuie amintit și studiul lui Margaret A. Cliff (Influence of Wine Glass Shape on Perceived Aroma and Colour Intensity in Wines). Acest studiu se referă exclusiv la perceptie, in sensul ca nu s-au utilizat alte metode de măsurare decât papilele unor studenți la enologie. 18 subiecți au degustat în orb (de data aceasta "în orb" a semnificat ceva mai la propriu decât "în orb"-ul obișnuit în degustările de vin și anume ca degustătorii au fost legați la ochi) vinuri din trei pahare diferite. Burgundia roșu, apoi chardonnay (din portofoliul producătorului Riedel) și paharul ISO (paharul standard de degustare, mai cunoscut la noi ca OIV). Din punct de vedere al intensității percepute pe locul întâi s-a clasat paharul de Burgundia rosu, apoi cel ISO și de chardonnay.

Un alt experiment referitor la percepție (Jeannine Frances Delwiche, Marcia Levin Pelchat) a concluzionat că diferențele de formă "sugerează că paharele au un impact limitat, dar subtil, asupra experienței olfactive a vinurilor."

Din propria experiență de băutor de vin tind să fiu de acord cu aceasta ultimă concluzie. Pe lângă acestea, din literatura care înconjoară subiectul se mai desprind cîteva opinii. Astfel, pe langă volumul recipientului, grosimea sticlei este de asemenea menționată ca un factor diferențiator, dar și tipul de taiere al buzei sau chiar existenta ei, existând și pahare fără buză, sau mai bine zis fară obișnuita margine rotunjită.
Marea întrebare este însă cât de mult influențează aceste detalii percepția asupra vinului? Dar și neliniștitorul corolar: utilizând un pahar "nepotrivit" am ratat oare întâlnirea cu vinul?  

La aceste întrebări, dar și la interogații mai practice, de tipul paharului folosit și producătorul preferat, ne-au răspuns o serie de persoane cunoscute din lumea vinului. Vom trece în revista opiniile lor în episoadele viitoare din "Oameni, vinuri si pahare"  

BESSA VALLEY - Enira Grande Cuvee (2015)


Nu stiu daca de vina au fost ocazia, alinierea planetelor sau ceafa de porc, insa vinul de azi mi s-a parut exceptional. Nu culoarea vie, bordo intens, nici aromele de fructe de padure, prune si secondare de cutie de lemn, vanilie, tutun si marochin mi-au dat aceasta senzatie. Nici finetea gustativa, cu taninuri polisate si note galgaitoare de fruct. Ci echilibrul dintre componente pe care-l transmite. Echilibru care se manifesta firesc prin lejeritatea cu care se ofera norocosului bautor. Recomand! 


Merlot, Syrah, Cabernet Sauvignon si Petit Verdot, Bessa Valley, Bulgaria, 14%, ~140 ron, 92 pct




Vinul anului in Metro (2019)

Da, Metro are "vinul anului". E exclusiv in acest lant de magazine si este "recomandat de experti"... In 2018 au fost trei bucati (alb, rosu si rose) din Navarra, Spania, anul acesta sunt din Toscana, produse de Castellani, un producător nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Se numesc Borgobruno, sunt seci si costa fiecare 11,99, cel putin la data cand le-am achizitionat eu.
Etichetele in sine nu ne ofera mari informatii despre blend, insa s-a ingrijit Metro de aceasta.

Alb 2018 50% Traminer, 30% Trebbiano, 20% Viognier.
Rose 2018 90% Sangiovese, 10% Syrah
Rosu 2016 85% Sangiovese, 10% Merlot, 5% Syrah

N-o sa intru in mari detalii, insa desi toate sunt baubile, sunt atat de comune ca ar fi putut fi produse la Murfatlar, pe vapor venind din Australia sau oriunde. Toscana, Sangiovese? Right...
Albul ar trebui sa fie aromatic. Nu mi s-a parut. Are niste indicii citrice, destul de acid, corp light, se poate bea, insa e genul simplu, comun, fara mânere retorice care sa te impulsioneze sa remarci ceva la el, in afara calitatii de a fi ok-ish pentru suma ceruta.
Roseul e si el destul de generic, parca nitel mai agreabil. Adie niste fructe rosii si piersici, gustul e usor cretos, departe de a fi elegant sau...orice mai mult decat acceptabil.
Rosu. Cea mai mare dezamagire, daca putem vorbi de dezamagiri la acest pret. E doar un rosu generic, cu impresii de fructe rosii, dat cu fixativ ca sa aiba volum, insa sub infoiala care se vrea corp nu e nimic. Practic, dupa ce l-ai inghit, ai si uitat ca exista.

Asadar, sunt vinuri ok pentru pretul lor. Nu au defecte, nu ti se face rau dupa ce le bei etc.
Insa sa pretinzi ca "exprima locul din care provine" sau ca "Vinul Anului 2019 vine cu un mix unic a tot ceea ce are Toscana mai bun de oferit" e o jignire adusa frumoasei regiuni italiene, precum si atator (altor) vinuri minunate care ies de acolo.  E drept ca acelea nu costa 11,99.




Ciudatul caz al preturilor Vinexpert

Umblam creanga pe net si la un moment dat vad o reclama la Vinexpert. Eiii, Vinexpert! De acolo a fost prima mea comanda online la vinuri, back in '09. 
Dau un click si intamplarea ma duce la Guigal. Stiti, desigur, nume de baza, Valea Ronului, rpc excelent (in teorie). Gama de linie, rosu- 72 lei. Asta insemna 15 euro. 
Ma', da-o dracu', cand am cumparat de pe Vinatis (eiii, Vinatis, prima mea comanda de afara...)  juca pe la 8-9 euro si mai ieftin daca luai mai multe. 

Dam fuguta si...10,91 € a l'unité, 9,21 € par 2, 8,41 € par 6.  Bine, e o politica comerciala diferita, cu reducerile acestea in functie de numarul de sticle comandate. In plus, din ce imi amintesc, la Vinatis e 23 euro transportul pentru pachet de 18 sticle (poti comanda mai putine, dar tot 23 euro o sa platesti). Daca cumperi 18 sticle, adaosul ar veni cam de 1,3 euro/sticla. Daca din 18 sticle as comada 6 bucati de Guigal CdR, cu tot cu transport m-ar ajunge mai putin de 10 euro/sticla. Practic cu aceeasi bani, as lua 2 sticle de la Vinexpert sau 3 de la Vinatis, direct din Franta. Sau 4 vs 6. Sigur, de la Vinexpert as putea comanda doar o sticla sau doua. Transportul intern prin curier ar fi vreo 5-6 euro (presupun). Daca iau putine, adaosul datorat transportului e cam mare. Daca as lua 18 (ca din Franta) e posibil sa fie mai mic (10 euro?). 
Oricum, ca dai 5 euro in plus e una. Poate fi explicabil, costuri mai mari etc. Insa dimensiunea adaosului si, daca ma intrebati pe mine, un soi bizar de inadecvare la prezent cand in cateva secunde poti afla cat costa un anume produs oriunde in lumea asta, e data de vinurile scumpe. Raman la Guigal. Un Condrieu costa la vinexpert 630 de lei. La Vinatis este 65.92 euro. adica 314 lei! Diferenta, in acest caz, este un mezelic de 316 lei!!! Dublu. Practic as putea sa cumpar sticla din Franta, sa platesc transportul integral pentru 18 sticle si tot as iesi cu vreo 200 de lei mai ieftin decat la importatorul roman. Inexplicabil.

M-am uitat si la alti importatori mari: Vinimondo, Smartdrinks, Winepoint. Sigur, nu au Guigal, insa au Jaboulet sau Chapoutier sau alte nume cel putin la fel de respectabile. Toti au un adaos, desigur, insa nu e nici pe departe la fel de mare, in procente sau in valori absolute. Daca dorim vinuri de 10-15 euro, cu acel 1,3 euro per sticla via Franta s-ar putea in unele cazuri sa ajungem chiar mai ieftin cumparandu-le din Romania. 

Asa incat, nu pot sa nu ma intreb ce Dumnezeu se intampla cu Vinexpert? Chiar vinde vinurile la aceste preturi exorbitante?

PS: Eu ma refer la preturile referitoare la Guigal. E posibil ca alte nume din oferta Vinexpert sa nu "beneficieze" de aceeasi politica bizara, cu alte cuvinte sa aiba preturi corecte.

Impresii despre vinuri. Dobrogea (28.04.2019)

Domeniul Vladoi
Tamaioasa Romaneasca Anca Maria 2018. Vinificata in sec. Un vin cu arome asteptate, florale si picant-aromate, dar care surprinde placut prin aciditatea sustinuta, care ii confera o curgere rapida (pe gat). Un compromis intre cei carora le place intensitatea aromatica si cei care prefera un vin mai vivace. 84
Riesling Ravac 2017. Un companion foarte onest al discutiilor lungi, fara amprenta aromatica apasata, dar cu un corp bun si profil citric. Inteleg ca e o clona mai bizara de riesling italian, in fapt un cross cu rieslingul de Rin,  de la care imprumuta unele caracteristici, insa nu foarte multe aromatic. Vin de a doua sticla. 85
Rose Anca Maria 2018. Syrah&Cabernet Sauvignon. Floral, usor picant, cu piersici si grapefruit zaharisit, cu o rotunjime placuta in gust, data si de o aciditate bine dozata. Vin de vara, bine facut. 86

Crama Histria
Ammos Rose 2018. Bine echilibrat, cu prospetime, arome de fructe rosii, capsune si piersici albe, usor tonic, lin curgator. Modern, lasa impresia de bine facut, fara mari interventii. 85
Nikolaos rose 2018. Merlot. Precum prima editie (2017) si 2018 este o reusita in clasa lui extrem de redusa, de nisa, din care mai pot aminti doar Cuvee-ul rose de la Balla Geza, pe de o parte. Pe alta, doar o mica crama din Vrancea- Ochean- si-a propus fermentatia in felul acesta. Avem un vin produs cu drojdii indigene/spontane/salbatice (in fine, drojdii care nu sunt selectionate, ci microorganismele care se dezvolta natural din pielitele acelorasi struguri care au dat si sucul). Rezultatul e un vin mai greu decat un rose modern, cu arome dintr-un registru mai vinos. Eu chiar as milita pentru catalogarea ca "rubiniu". Pentru cei trecuti de 40, asta chiar ar avea o semnificatie diferita.
Culoarea pare mai putin intensa decat 2017, insa tot e in plusul pigmentat al categoriei.
Arome de cirese si corcoduse coapte, usor floral. Atac solid, corp robust, structura solida, ceea ce nu se poate spune des despre un rose, cu gravitatie peste un G, remanenta medie, usor vinoasa. Un rose cu potential de evolutie. Sunt convins ca va putea fi baut cu satisfactie si peste 5 ani. 88

Alira
Grand Vin Merlot 2016. Culoarea intensa (desi parca nu la fel de intunecata ca la editiile anterioare) ne creeaza niste asteptari. Pe care le intalnim in mare parte. Arome de cafea, tabac, gemuri, fructe zaharisite, picanterii de dulce. Gustul este dens, invaluitor, seducator pentru neofiti, cu buna persistenta in registrul notelor de maturare. Eu unul mi-as fi dorit o aciditate mai pregnanta. Merge bine cu un cigar. 86
Grand vin Feteasca Neagra 2016. Si aici parca s-a lucrat mai mult la culoare. E mai naturala, mai putin caramizie. Aromele aduc cu cele pe care le descrie canonul pentru soi, doar daca iti doresti foarte mult sau in orice caz in categoria dulce, de gemuri si dulceturi din fructele cunoscute: prune, porumbe, fructe de soc, visine si asteptatele arome de tabac, cutie de lemn si pielarie. Gustul insa surprinde (nu foarte mult, sa fim seriosi), pentru ca prin meandrele de altfel apetisante, dense, cremoase ale licorii, furnizeaza un corp mediu, cu suficienta aciditate cat sa faca ansamblul agreabil. Postgustul e mediu, cu remanenta dulce-condimentata. 90. Insa nu e nicidecum un etalon pentru soi.

Impresii despre vinurile din ultima vreme: Davino, Licorna, Alira (16.04.2019)

Davino
Davino Ceptura Rouge 2015.  E acelasi vin complex, abordabil dupa ceva timp de aerare, depliat, delicios, chiar daca întrucâtva greu pe papile, iar aici cativa ani de uitare in pivnita i-ar folosi, cu extract si densitate, ca (aproape) in fiecare an. 89 pct

Iacob 2016. Aproape nici nu-mi vine sa scriu despre el. Mi se pare ca a dat cu eroare in 2016. Greu, concentrat, insa fara restul elementelor care sa sustina densitatea, cu taninuri verzi...Not for me

Flamboyant 2015. Am ramas nitel debusolat in fata paharului, incat i-am acordat 2-3 ore, ca sa aiba circumstante atenuante. In fond, vorbim de un vin care costa 170 lei! Desi s-au produs asteptate schimbari, cred ca editia din acest an poarta o amprenta de lemn prea pronuntata. Practic sub notele de lemn, lemn dulce si afumatura, fructul se arata timid. Gustativ e mai suplu decat in editiile precedente, ceea ce nu e deloc rau sau bine, insa nu pot decat spera ca se va deplia in timp si va redeveni etalonul superpremium din Dealu mare. Pana atunci: 88(90?) pct

Alira
Rosii. Gama standard 2014. (Merlot, Cabernet sauvignon, Cuvee din cele doua plus Feteasca neagra). N-o sa vorbesc despre fiecare in parte, pentru ca stilul de vinificatie uniformizeaza licorile, desi, da, sa zicem ca la Cabernet gasim ceva ardei verde, la Merlot ceva pruna supracoapta si gemuri, la ambele taninuri verzi cum n-au fost in nicio recolta care sa-mi treaca pe sub nas. Cumva e o nereusita, pentru ca tocmai stilul supracopt, cu moliciuni, arome si taninuri de cofetarie sunt cele care au caracterizat stilul pana acum. Ori acum vinurile lasa gura uscata, parand neatragatoare. Singurul exponat care a iesit oarecum din schema si pe care l-as mai bea ar fi Cuvee-ul, unde parca taninurile sunt mai temperate si lasa loc si la ceva mai jucaus (83 pct)

Alira Rose 2018.  Cabernet sauvignon&Feteasca neagra, 13.5%, culoare de cupru, cu reflexii orange, arome delicate de trandafiri, mango, piersici si fructe rosii de padure. Echilibrat, plinut, fin. O reusita delicioasa (90 puncte rose)

Alira Sauvignon blanc 2018. Cumva se cauta un stil median, cu arome de fan, mere, floral (soc, flori albe), dar si usor exotic (dar usor). Nu e Sancerre, nu e nici bomba, dar e multumitor. 84

Flamma Rose 2018. Cab, merlot, feteasca. Alt stil, alt public. Arome de dulceturi, zahar pe bat, Restul de zahar pare mai mare si asta se simte in gust, care este un pic contrariant, nehotarat, cu fatete neintegrate. Se poate bea, desigur, probabil sunt si din cei care l-ar prefera roseului standard de mai sus, insa nu cred ca gusturile noastre sunt pe aceeasi lungime de unda. Nici principiile care fac un vin sa fie bun.  83 pct.
Flamma Sauvignon blanc 2018.  Cumva diferenta intre varianta rose "standard" si Flamma se pastreaza si aici. Cumva, desi tot sec, e mai de dulce, fructele mai din compot, florile mai din parfum. E un vin ok, abordabil. 83.

Licorna

Bon viveur 2015 (neetichetat). Comparativ cu 2014, care a fost un vin absolut remarcabil, acesta pare mai neasezat, notele de baric si taninurile sunt mai putin integrate. Cu alte cuvinte, curgerea e putin ingreunata. Poate mai are nevoie de timp, precum in cazul Flamboyant, ori poate asta e recolta 2015 in Dealu mare, adica mai putin reusita decat 2014.  In rest: cirese negre, ciololata, o pleiada de note de maturare(marochin, tabac, altele din soiul acesta), bun, dar parca un pas inapoi. 88(89) pct.

Serafim rose 2018. Rotund, robust, insa si foarte racoritor, obtinut din Cabernet sauvignon.  Capsune, pepene rosu, ierburi, "muscatura" buna, post usor acidic. Avand in vedere caracterul de mid-range, e un vin foarte reusit! 88 pct rose. Mno, poate va intrebati de unde punctele astea rose. Sa va explic: cumva plasez aceste vinuri in alta categorie ontologica decat celelalte. Sunt vinuri care nu se iau in serios, nici noi nu prea le luam, iar tipicitatea de soi e iluzorie.

Serafim Sauvignon blanc 2016. Plecand de la acest vin, as zice ca intreaga gama Serafim sta foarte, foarte bine ca raport pret-calitate in piata romaneasca. Sunt vinuri de 30-35 lei, care insa ofera o clasa peste raza aceasta de pret. Sauvignonul e un exemplu bun. E 2016, dar "motorul" merge brici. Agrise, soc, chiar o fateta minerala, mai intriganta pentru adulmecatori, corp bun, alcool bine integrat (desi cam mult in procente, dar asta e zona, ce sa-i facem). 87 pct.
Serafim Sauvignon blanc 2017 (neetichetat). Pare a fi o noua reusita, profil asemanator cu 2016. 87.

PS: sunt doar impresii, scrise asa cum le-as comunica unui prieten. Daca vreti note clasice cu "rosu-rubiniu intens etc"...well, nu de data asta.

Campionul Podgoriei Cotnari 2019. Si altele

Am primit cu oarece mirare invitatia (in premiera) de a participa  la deja traditionala degustare primavarateca de la Cotnari, un en-primeur al recoltei 2018. De-a lungul timpului m-am manifestat uneori acid fata de vinurile sau miscarile de marketing ale colosului Cotnari SA. Poate de aceea invitatia nici nu a venit din partea sa :) Ci din partea Casei de vinuri Cotnari, societate mai mica, mai noua, dar indubitabil mai moderna in toate cele.
E drept ca la reactii acide e lista lunga pe blogul meu sau pe facebook. Dar si mai lunga e lista cu ineptii din lumea vinului.

In ce priveste cramele in sine- marele Cotnari SA si cele doua mai mici (Vladoianu si Axinte) ale Casei de vinuri, ce sa va zic...s-a investit recent enorm in amenajare si in tehnologie, dupa cum se vede si in poze. Zeci de milioane de euro.
Poate de aceea umbla prin vie ideea ca la SA calitatea s-a imbunatatit in ultimii ani. Idee pe care o impartasesc partial. Insa mai e de lucrat. 

Degustarea in sine a fost mai altfel decat un concurs standard. Adica s-a punctat de la 1 la 10. Sau cel putin asa au dorit organizatorii :). Toata multimea de vip-uri in ale vinului (nici nu stiu cati am fost: 30-40 de oameni?) au degustat toate vinurile. Nu au fost organizate comisii. Nu ca ar fi obligatoriu, cumva. 
Apoi, la sfarsit, dupa cele 70 de probe (nu etichete, ci probe de tanc), ni s-a cerut sa notam vinul nr. 1 din fiecare categorie. 
Nu mi-e clar cum s-a facut matematica concursului dar castigator a iesit o Grasa de Cotnari demisec de la Cotnari SA. Eu unul am punctat vinul acela cu 80 pct. Am punctat altele cu 84 sau 85, insa nu sunt eu masura tuturor lucrurilor, poate doar pe blogul meu, dar nici acolo uneori. In fine, presupun ca aspectul de PR este primordial in aceasta actiune, sa nu facem prea mult tam-tam. Sigur, poate se uita cineva pe rezultate, poti sa stii?


Daca va folosesc cateva repere, iata:
Francusa: din cele 4 variante propuse de SA (CVC nu o are in cultura), una mi s-a parut foarte buna (nr. 10 in degustare. Scriu asta mai mult pentru mine si eventual pentru alti participanti la degustare interesati de comparatii). 85 pct, cu usor potential. Nu cred ca am incercat una mai buna, pana acum. Sigur, vorbim de en-primeur, de probe de tanc. Nu poti sti daca se vor regasi vreodata pe piata in aceasta forma.
Feteasca alba: nr. 14 de la CVC. 84, dar tot cu potential de crestere.
Grasa: Aici ar fi fost un joc de cuvinte șăgalnic sa zic ca in 2018 Grasa e slaba, insa...nu-i asa deloc. Nr. 22 CVC, 85 (asta poate urca bine de tot, cand se mai aseaza).
La cupaje a fost Chateau Cotnari in cateva variante. Pentru mine pe nr. 23 l-am socotit la 83 pct.
La Tamaioasa in sec cea mai buna proba a fost pentru mine nr. 30 (83 pct). N-am retinut care crama o produce. 
A urmat apoi o serie de demiseci si demidulci care au jucat toate in categoria sub 78-82 pct, cu exceptia a doua Grase demidulci (48, 49) pe care le-am vazut la 83 pct. Ma rog, poate am fost eu prea sever in punctaje, insa am fost si consecvent. 
La dulce s-au prezerntat doar 4 probe de Tamaioasa. 53 si 54 au fost ok-ish (82).
La vinurile cu rest de zahar mi s-a parut ca zaharul si aciditatea erau certate si nu-si vorbeau. Sa speram ca se vor impaca pana sa ajunga in paharele oamenilor.    
Mai remarc: o Busuioaca sec de la CVC (59), si Fetestile negre sec de la CVC (68 si 70, in raza 84-85 pct).

Pentru mine trecerea in revista a anului 2018 a fost oricum interesanta. In debutul degustarii s-au prezentat vinurile unor mici producatori. Aici un Sauvignon blanc de la Crama Cojocaru a fost destul de apreciat. In categoria cuprinzatoare SA si CVC, daca e sa ne gandim la soiurile din cultura, Grasa s-a prezintat foarte bine, insa nu pare a fi anul Tamaioasei. Am gustat cateva Tamaioase aproape lipsite de tipicitate aromatica. Francusa tine pasul, la fel Feteasca alba. 

Ma rog, in ce priveste falsa rivalitate intre cele doua crame, asa cum se vede, poate am eu prejudecati (nici degustarea n-a fost in orb, sa fim bine intelesi), insa nu cred ca e o enorma surpriza pentru voi ca vinurile de la CVC sunt usor in alta parte decat cele de la SA. Intr-un fel e firesc. Propun vinuri mai moderne, tehnologia folosita e mai avansata, publicul tinta e si el diferit. Insa nici vinurile de la colos n-au fost rele. In grila in care le-am punctat sambata, intr-un top 3 al varietatilor s-a mai infiltrat si cate un vin de acolo. Ramane de vazut ce va fi in sticle. La en primeur iti trebuie multa experienta (si putin fler) ca sa vezi dincolo de "asperitatile" din pahar.

In rest...e ceva la aceste "actiuni" mai placut decat vinul in sine sau vizitarea cramelor, oricat de moderne sau chic ar fi. E revederea cu oameni "vechi" si simpatici sau intalnirea cu altii noi, dar la fel de veseli. Mai o friptura, mai o discutie, mai o gluma. In fond, de asta am si venit. Ca Grasa din Colocviu o sa iasa buna si in 2018, asta puteam sa banuiesc si fara sa bat atata drum pana acolo. Insa le multumesc celor de la Casa de vinuri Cotnari pentru invitatie. Sa fac parte din adunarea aceea mi-a gadilat nitel orgoliul, recunosc. 

Iar de Iasi...e bine. E misto zona cu Palatul culturii si Palas Mall, insa trebuie vazut si demisolul de la Cub, cu cluburile sale dispuse in cerc la care ajungi pe o scara de beton in spirala si atmosfera laptoasa de alternate history, in stil brutalist, de ca si cum cortina de fier n-ar fi cazut chiar de tot. Hm, o alegorie cumva?









Cu sinceritate despre pretul vinului *

Există nenumărate motive pentru care un vin mai scump este mai bun decât unul ieftin. O dată că se pot folosi struguri mai buni, apoi poate că vinul are denumire de origine controlată. Ne mai gandim și la accesoriile vizibile (sticlă, etichetă, dop, capișon) și invizibile (produsele oenologice folosite, cum ar fi baricuri, drojdii, diverși adjuvanți etc). Mai punem la socoteală marketingul și canalul de distribuție. E un cost pentru vânzarea la buticul de la colț, altul pentru supermarket, tot așa pentru magazine specializate și listarea în Horeca.
Dar hai să le luam pe rând, din perspectiva consumatorului.
Strugurii.  Nu putem decât spera că vinul mai scump va fi rezultatul celor mai bune fructe. Apar cheltuieli adiționale. Culesul manual în lădițe, selecția pe banda de sortare… toate costă. E una să culegi mecanizat și alta să plătești zilieri. Dacă îi găsești la timp. Mai mult, un kilogram de merlot (ca să dau exemplul unui strugure larg plantat peste tot în Romania) nu costă la fel în Cotești față de unul din Ceptura sau din Drăgășani, asta pe lângă calitatea în sine (sănătate, grad de coacere etc).
Denumirea de origine. Fiecare DOC (denumire de origine controlată) are un caiet de sarcini. În el, un organism specializat a introdus o serie de reguli, de la aria geografică, până la procentul de must ravac și alte procedee de vinificație specifice. În principiu, vinul DOC ar trebui sa fie mai bun decât unul cu indicație geografică. Dar… nu se întamplă întotdeauna așa. În primul rând pentru că aplicarea pentru DOC este voluntară și contra cost. Nu e un mare efort pentru un producător bine organizat, dar pentru cei mici poate fi. Apoi, pot apărea prea multe reguli. Poate strugurele din care e făcut vinul, deși produs în acel areal delimitat, nu este inclus (încă) pe lista celor permiși. Sau poate pur și simplu crama nu vrea, nu găsește beneficiul sau chiar preferă o categorie inferioară deoarece sună mai în consonanță cu brandingul practicat. Să vă dau un exemplu: o cramă destul de mare și-a încropit discursul de marketing prin specificul Olteniei. Ei, sună mai “oltenește” IG Dealurile Olteniei decât DOC Golul Drîncei.
Apoi, se pot respecta toate regulile DOC-ului și cu toate astea rezultatul să nu fie entuziasmant. Cum spuneam, e vorba mai degrabă de reguli tehnice, nu de o categorisire esențial calitativă.
Accesoriile. Evident că are importanță ce tip de sticlă, de ce calitate etc. Există sticle foarte scumpe, grele, inscriptionate etc. Tot așa dopul. Cât de lung este, este integral din plută, e din plută conglomerată, e sintetic, din tablă cu filet, e din sticlă? Toate costă diferit și au roluri parțial diferite, pentru tipuri de vin diferite. La fel stau lucrurile și cu eticheta și capișonul.
Produsele folosite la vinificare și maturare.  E vinul fermentat sau maturat în butoaie de stejar? Sau în tancuri de inox? Alegerea aduce costuri, toate acestea având costuri de achiziție diferite, pe de o parte, respectiv o perioadă de folosire diferită, pe de alta. Maturarea vinului roșu în baricuri, adică butoaie din lemn de stejar de 225 litri, este indiscutabil mai scumpă decât maturarea în inox, beton, sau direct în sticlă. Costul unui baric poate varia mult, în funcție de origine și producător. Iar dacă un vin are nevoie de timp pentru a se desăvârși, apar și costuri cu depozitarea. E una să bei azi un vin roșu 2017, alta să ai în pahar un 2014. Apoi, deși cu ele trebuia să începem, enumerarea continua cu drojdiile selecționate, enzimele și alte tratamente.
La toate acestea se adaugă și costurile de marketing, dar despre acestea vom vorbi data viitoare.
[Ep. 2]
După ce am discutat, în prima parte, despre costurile legate de struguri, DOC și metode de vinificație, a venit vremea, cum am promis, sa ne referim și la una dintre componentele fundamentale ale prețului vinului – cheltuielile de marketing…

Așa, producătorul a obținut un vin. E corespunzător maturat, gata de a fi delectat de consumator. Ce face cu el? Alte costuri! Echipe de vânzări, departamente întregi de marketing, costuri cu exporturile (dacă are și vrea), reclamă, marketing, branding, agenții de PR, distribuitori, accesorii care sa împingă vinul in locante (umbrele, tirbușoane, coperți de meniuri), cheltuieli cu promotori (somelieri, alți comunicatori), mostre pentru presă și influenceri. Bani, bani, bani!
Și lăsăm la urmă caracterul limitat. E una să produci un vin în sute de mii de sticle, alta să îți iasă doar câteva mii. Și îți ies câteva mii, fie pentru că vinul provine dintr-o vie limitată geografic, cunoscută pentru calitatea strugurilor, din diferite plaiuri și așa mai departe, fie pentru că seria poate fi în fapt o selecție din cele mai reușite vinuri din cramă. Adică în diferite butoaie vinul poate evolua mult mai bine, nu toate butoaiele sunt la fel, nici ca nivel de prăjire, nici ca dimensiune (evident impactul lemnului fiind mai redus în vase de dimensiuni mai mari).  Mai e și sfântul raport cerere/ofertă. Dacă crama a scos an de an un vin la 40 de lei în 50.000 sticle, care s-a vândut tot în 2 luni, aveți dreptul la două încercări ca să ghiciți ce se va întampla cu prețul anul următor. Zic două, pentru că e la fel de posibil ca prețul să rămână la fel, în schimb din 50.000 să se facă 100.000 de sticle, cel mai probabil cu un mic rabat la calitate.
Așa încât, atunci când vedeți o sticla de (să zicem) Cabernet sauvignon din Dealu mare, diferențele de preț pot fi destul de mari, în funcție de variabilele de mai sus.
Apoi, mai ales în cazul producătorilor nou intrați în piață, sau al unor noi game de la cei mai vechi, apare și un mod de prețuire care poate părea arbitrar și chiar ușor…incorect, din punctul de vedere al consumatorului. Este stabilirea prețului prin poziționare în piață. Adică prețul sticlei nu este stabilit în mod total și esențial de elementele de mai sus. Pur și simplu crama respectivă își evaluază produsul în funcție de prețurile deja existente în piață la aceeași categorie de produs. Le-a ieșit o Fetească neagră foarte bună?  E posibil să se gândească că e la fel de bună ca altele din piață, să zicem din gama premium pentru Horeca, se uită în dreapta și în stânga, ies din sala de degustare și zic: e la fel de bună ca oricare, 50 de lei fără tva e prețul la poarta cramei! Și uite așa, va ajunge în magazine adăugând alte costuri la 70-80 lei.
Acest mod de gândire poate sa dea rezultate bune pentru cramă, iar consumatorul să nu se simtă înșelat. Asta dacă au dat dovadă de realism din capul locului. Dacă, însă, poziționarea a fost aspirațională, iar vinul e lăsat ușor în spate față de pretențiile producătorului, atunci să nu ne mirăm că vom vedea acea etichetă îmbăbrânind în rafturi. Sunt cazuri în care, după ceva timp în care rezultatele nu apar, producatorul să scadă prețul, deși va fi cam umilitor pentru el. Dacă mă întrebați pe mine, mai bine mai târziu decât niciodată!
Dacă am vorbit despre vinuri scumpe până acum, hai să zicem câte ceva și despre cele ieftine, nu de alta, dar nu vreau să las impresia că vinurile scumpe sunt scumpe arbitrar. De fapt, știți, ar fi mai bine să utilizez eufemisme. Nu scump, ci premium sau superpremium, nu ieftin ci entry-level, vinuri de larg consum etc. Dar…pe cine păcălim?
Să luam cazul unul vin dintr-o gamă populară. Poate ați văzut reclama la televizor.
Să zicem că avem un Sauvignon blanc care costa 15 lei și care se găsește literalmente peste tot: de la chioșcul din colț, la hypermarket, chiar și în unele magazine specializate și restaurante. Vă dați seama ce costuri incumbă această ubicuitate comercială? Apoi, campaniile publicitare pot costa enorm. Unde credeți că se va regăsi acel preț? Baricuri, maturare? Nu prea cred! Dacă stă o lună la sticlă e deja prea mult, mai ales la albe. În fond vedem aceste vinuri în raft la începutul lunii decembrie din anul de recoltă.
E DOC? Posibil, dar va fi mai greu. Sunt multe crame mari care procesează struguri cumpărați chiar și din alte podgorii. Vinul poate să fie chiar varietal, categorie nouă care indică doar că e din acel soi, dar posibil de oriunde din România. Adică 15% din Dogrogea, 70 din Vrancea și 15 din Banat. Cum s-a transportat până la crama? Must, struguri? Climatizare? Vorbim de septembrie, cand temperaturile pot fi încă de peste 30 de grade.
Ca rezultatul final să fie gustativ mulțumitor pentru noi, producătorul va trebui să depună niște eforturi suplimentare. Pe scurt, este probabil ca vinul să fie mai “industrial”, să se utilizeze mai multă știință și mai multe substanțe ajutătoare pentru producerea lui.
Haideți că v-am speriat destul. Dar cred sincer că e necesar să avem o bună raportate cu vinul. Nu poate exista prietenie acolo unde cei doi își ascund lucruri, nu-i așa?
*aparut prima data pe SUPERVINURI.RO

Cuvee de Purcari Feteasca Alba Brut

Divizia spumante de la Purcari s-a marit din noiembrie anul trecut cu o Feteasca alba brut. Francezul Jérôme Barret l-a adus la indeplinire, ca pe toate celelalte
Pe surse, desi nu e etichetat astfel, e un vintage 2017. Are 9 grame zaharuri reziduale pe litru (in fine, decimetru cub), fiind asadar pe la mijlocul drumului dintre extrabrut si extradry. Oricum e un detaliu care sare in ochi, nefiind multi cei care pun pe eticheta restul de zahar.

Se prezinta intr-o culoarea alb-aurie, cu perlatie prelunga si bule mici. Aromatic ne propune un registru amabil, flagrant, cu note de unt, mere verzi, piersica, flori albe si drojdii fine. Gustul e fin, citric moderat, cu ecouri de fructe albe coapte. Are o remanenta foarte buna. 
Cred ca si-au dorit un spumant fructat si expansiv. Deloc surprinzator...le-a reusit manevra. Insa am o banuiala ca vor incerca si un reserve, cu arome mai asezate. 

Ar fi foarte interesant un line-up cu Striber/Bauer, Carassia si Domeniile Panciu. Pana la urma, pretul lor e asemanator, adica sus, pe la 75-100 lei.     
Oricum ar fi, Cuvee de Purcari Feteasca alba ramane cu mentiunea speciala ca este cel mai bun spumant obtinut exclusiv din Feteasca alba pe care l-am incercat pana acum. Bine, s-ar putea sa fie si singurul :) 

Cuvee de Purcari Feteasca Alba Brut, metoda traditionala, 12,5%, ~85 lei, 88 pct. 


Colocviu Vibe Francusa (Casa de vinuri Cotnari)

Din ce inteleg aceasta mini gama, sau spin-off al gamei Colocviu, ca sa folosim termeni cinematografici, este destinata unor localuri cu lumina scazuta si muzica tare, habitat natural al unor oameni care au alte preocupari decat sa tina minte toate capitalele pe care ni le propune Casa de vinuri Cotnari in gama sa premium (in categorisire romaneasca). 

Este obtinut din Francusa, este brut, spre deosebire de fratele de vita de vie Colocviu la Viena care joaca in categoria extrabrut/brut nature. Are si o jumatate de procent de alcool in minus (12%), ceea ce are sens, avand in vedere ca dozajul de expeditie face, de cele mai multe ori, diferenta in clasificarea dupa zaharul rezidual. 

Culoarea este alb-aurie. Perlatia a fost constanta, energica, cel putin in cele 20 de minute de viata ale paharului. Nu am avut timp sa masor bulele cu sublerul, insa pareau de dimensiune medie. Aromele sunt de biscuiti cu unt si citrice. Gustul este robust, se prezinta vivace, cu note de limeta si fructe albe, chestiune care lipseste la brut natur (care e pe partea "verde" a fructelor). Remanenta e medie, in registru citric. 

Ei bine, mi s-a parut un vin mai bun decat varianta brut natur, in sensul ca restul de zahar echilibreaza mai bine rezultatul, dand o impresie de finete in plus. Insa, cine doreste puritate citrica si zaharuri cat mai putine, cu pretul unor maniere mai putin fine, are tot timpul la dispozitie celalalta varianta oferita de producator.

12%,  DOC CMD Cotnari, ~45 lei, 85 pct


PS: exista si un alt mic avantaj. Textul insotitor de pe contraeticheta e mai putin suprarealist decat la Colocviile clasice

Romania la Expozitia Universala de la New York (1939)

Din pasajul de mai jos poate retine fiecare ce doreste. Mie mi-a ramas: Federația Națională a Cooperativelor Viticole. Pentru ca da, in 1939 existau cooperative. Spre deosebire de azi, cand am depasit (nu ca saracii aia de francezi, italieni si spanioli) ideile astea invechite...

"In context, se remarcă nu numai preocuparea deosebită pentru selecția exponatelor, ci și nuanțarea obiectivelor urmărite prin participarea la Expoziția din New York, în comparație cu cele specifice expozițiilor europene.
De asemenea, se dezvoltă aici buna experiență obținută pe bătrânul continent, în special în ceea ce privește rolul restaurantului, căruia i se dă aceeași importanță ca și Pavilionului oficial sau Casei Românești.

Restaurantul funcționa – sub aceeași conducere ca la Paris, a întreprinzătorului sibian Dumitru Andronic – în incinta Casei Românești; avea o sală mare și o grădină frumoasă, cu arcade decorate cu scoarțe, ștergare, covoare, ceramică, linguri de lemn, unde se serveau mămăliguță cu brânză sau sărmăluțe în foi de varză, stropite cu vin vechi de Cotnari și Drăgășani. Pentru aprovizionarea lui, Federația Națională a Cooperativelor Viticole a primit un credit de 5 milioane lei. Personalul și specialiștii – bucătari, cofetari, pivniceri etc – erau români, iar alimentele și vinurile mult apreciate erau trimise din România.

Orchestra lui Grigoraș Dinicu, Fănică Luca și Maria Tănase au încântat auditoriul american: „Iarăși au răsunat sârbele, doinele, horele și Ciocârlia. Iarăși s-a umplut de glorie lăutarul bucureștean și ortacii lui. Și, în sfârșit, iarăși propuneri de angajament senzaționale.

Ziarul bucureștean „Seara“ anticipa astfel: „Încununarea participării noastre la New York o va constitui prezența ambasadorilor genului românesc, maeștrii Enescu și Brâncuși. Oedip a celui dintâi și păsările măiestre ale celui de-al doilea vor fi acolo, în văzul și auzul întregului pământ. George Enescu va dirija și două concerte în cadrul „Săptămânii Românești“, întregite prin festivalul de dans și muzică vocală țărănească, executată de cei 100 aduși din toate regiunile românești și ceruți insistent de însăși Expoziția „Lumea de mâine“. Nu va lipsi nici lăuta lui Grigoraș Dinicu, nici naiul „londonezului“ Fănică Luca, reclamat cu insistențe de comandanții supremi ai întrecerii de la New York."

Claudiu Alexandru Vitanos, Imaginea României prin turism, târguri și expoziții universale, în perioada interbelică, Ediția a II-a (format electronic), ed. Mica Valahie, Bucuresti, 2013, pg 356-357
ibidem, pg.436

Vinul si-a mai turnat un pahar de bere (statistici, opinii, cumetrii)

Hai sa incepem scortos! La nivelul anului 2015 (dupa ultima statistica comparativa serioasa) consumul de vin si consumul de bere din patria noastra se gaseau intr-un raport de aproape 1 la 4. Adica la fiecare litru de vin se beau cam 4 litri de bere. In 1991 raportul era de 1 la 2,5
In ce priveste volumul, in 1991 se consumau 16,9 litri de vin  pe cap de locuitor. In 2015: 18,6. La bere avem 42,1 litri (1991) vs 88,3 (2015)
Asadar, vedem o usoara crestere a consumului de vin, insa si o dublare a consumului de bere. 
Sa emitem si o parere: eu nu cred ca oamenii beau mai mult acum decat o faceau acum 30 de ani. Sau, in fine, nu semnificativ mai mult. Cred ca e si o chestiune de prindere in statistica, de diminuare a producerii in "regie proprie" si a autoconsumului de bauturi, aspecte care pot scapa statisticilor oficiale bazate pe productii si vanzari raportate. Cum vin de casa face/facea multa lume, nu si bere, deja e posibil ca statistica sa se incline si mai mult.
Insa un fapt e evident si incontestabil: industria berii are de doua ori mai multe pahare pe masa romanului acum decat avea acum 27 de ani. Aici vorbim de produse care se concureaza partial. Cu alte cuvinte, fiecare om care alege o bere la restaurant sau pentru acasa o face in defavorea altor bauturi, vinul fiind cel mai afectat de aceasta alegere. 

Intre timp s-au nascut generatii. Generatii care au (si) alte repere culturale decat cele deprinse si desprinse din epoca de dinainte de 1989. Opinia mea de doua parale (ca sa traduc liber my two cents) este ca cei de 25-40 ani, cu venituri peste medie, care beau bere craft sunt cei pe care industria de vin i-a pierdut la puncte. De ce i-a pierdut? Hai sa vedem:

Cum se face publicitate la vin: 
Sigillum Moldavie (un vin insemnat), de la Vincon, care imi spune sa nu caut ca prostul ceva bun, ci mai bine sa stiu dinainte ce sa aleg: un pinot noir demidulce de Obobesti...Ospatar, un sigilum, sigilium, cum i-o spune! Da, din ala, "moldaviae"!

Campania Zarea. Avem o eticheta legendara, singura din industrie cu istorie neintrerupta din 1912. Cum comunicam noi spumantul si istoria? Printr-un clip cu Saruman si gasca lui, care indeplinesc magia bulei din sticla intr-un soi de hruba monumentala. Din timpuri imemoriale, sau din 1912, whatever might come first. ! Altfel ar fi stat treaba daca dupa ce plecau, aparea tiptil Gollum mangaind duios o sticla: My precious! Ei, ei? Felicitari tuturor celor implicati
Nu ca promotionalele tv la bere ar fi izvor de creativitate si inspiratie, dar orisicat, parca asa comune cum sunt, macar nu par debile.

Iar etichetele de vin? In special tocmai alea ieftine, de consum curent? Raionul de vin dintr-un hypermarket e o tristete totala, plina de autosufiecienta, denumiri debile, latinesti daca se poate, impronuntabile, adica exact ce-i place unei persoane educate de vreo 30 de ani, care a crescut cu Seinfeld si Friends, cu ceva bani in buzunar si dornic de o bautura "sociala". 

Sa punem pe Insta o eticheta absolut terna de la Domeniile X? Sau ar da mai bine asta de mai jos?  Cum le zice? Capra noastra! Si berii ii zice "Coboram la prima", cu ilustratie a la Capela Sixtina si bara de Oktocar RATB. Ha ha. Smart and funny! Aproape nici nu mai conteaza daca e triple mega IPA cu infuzie de maracuya si ghimbir salbatec sau un lager amarat. 

Sau poate mai doriti sa vedeti si altele ca aceasta? Iaca aici.

Ne tot gandim sa vindem mai mult sau oare de ce nu se vinde vinul nostru cel bun? Ca doar am platit agentii de publicitate si avem echipe de vanzari, ba chiar si somelieri care fac prezentari prin carciumi? Care le zic pe toate alea importante "vinul: arta, istorie, Stefan cel Mare, etc etc"? De ce oare nu se vinde nici ala micu' de 15 lei in Carrefour? Se poate bea, doar! 

Stiu si eu, poate pentru ca eticheta e urata ca naiba, transmite miros de hruba instant, de mos obosit care apostrofeaza copiii care fac zgomot in fata blocului? Ca denumirea e ca un joc de dictie din My Fair Lady, inventata ad-hoc de un logoped confundat de patronul cramei cu un smecher din advertising?

Acum poate o sa spuneti ca mai marii mondiali ai berii si-au revarsat miliardele in Romania si de aia a crescut piata berii ca fat-frumos, pe cand cea a vinului bate pasul pe loc. Ca meniuri, sorturi, desfacatoare, umbrele, mese de berarie, frigidere etc. O fi si asta, nu zic nu, insa cand ai profituri de zeci si sute de milioane de euro din vin, poate ceva din asta ar putea sa se intoarca intr-un marketing mai de doamne ajuta...

Zic si eu, cat beau o bere ;) 

CANTUS PRIMUS FETEASCA NEAGRA 2016 Vitis Metamorfosis

foto:unvinpezi.ro
Imi amintesc primele zvacniri ale unei crame noi, de pe vremea cand inca nu era o crama :) Eram la Azuga, in 2010, la pensiunea si fabrica de sampanie Rhein (proprietati Halewood) iar oenologul Lorena Deaconu ne-a prezentat niste vinuri printre care si...Cantus Primus 2007. Am aflat atunci ca e un soi de joint venture, ca e produs de unii pentru altii etc. 

Sigur, primi ani a fost doar Cabernet sauvignon. Apoi a aparut si Feteasca Neagra. Si crama. De la Urlati, un pic mai sus. Si s-a declarat si independenta de Halewood. Fiorenzo Rista, un vinificator cu state vechi in Romania, face vinurile si nu le face rau deloc. 
Pentru a sari in prezent, Cantus Primus ar trebui sa faca parte din orice top 5 Feteasca Neagra 2016.  Am zis ceva de vinul asta inainte pe Instagram si Facebook: "Heavy #feteascaneagra from #vitismetamorfosis, the Romanian #antinori division. Ripe and very young, concentrated and creamy. 89-90". Mai puneti niste condimente de cofetarie si cam asta ar fi. 
Nu e etalonul istoric pentru FN, insa e un frumos exemplu ca se pot obtine din acest soi si vinuri diferite, mai grele, mai corpolente, care sa poata ascunde nivelul generos de alcool (15,5!).


Toate drumurile trec prin Focsani (marturie din 1853)

În București sunt atâția străini, încat te poți descurca fără limba română. Toți ofițerii noștri învătară să discute cu cucoanele. Nu exista unul care sa nu știe versurile acestea:
"Spune, spune moldovani
Unde drum la Fokszani,
Unde casa mititica
Szi cocona formaszica" (Anonim polonez, manuscris, 1853)

Românii și dulcețurile în secolul al XIX-lea (o mărturie)


Zilele trecute imi aminteam despre obiceiul acum aproape apus al matuselor si doamnelor mai in varsta de a oferi dulceturi sau serbet ca “tratatie” musafirilor. Nu vorbim de musafiri invitati la masa, ci de interactiuni neprogramate, lipsite de incarcatura simbolica sau protocolara. Cu toate acestea, exista un tipic. Cand eram cu parintii sau cu bunicii intr-o astfel de vizita, primeam des o farfuriuta cu dulceata sau o lingurita cu serbet si un pahar cu apa. Insa azi e vorba despre dulceturi.

credit foto: seasonedkitchen.com
Ei, nu mare imi fu mirarea, umbland creanga prin “Calatori straini despre tarile romane…”, sa nimeresc peste un pasaj care detaliaza oarecum stiintific aplecarea locuitorilor din principate pentru dulceturi. Las si eu pasajul mai jos, nu de alta dar poate va fi folositor altora mai dedicati subiectului.

Joseph Caillat a fost un medic francez (distins cu Legiunea de Onoare) care a practicat medicina in Principate, intre 1845 pana in 1848, iar in urma calatoriilor a lasat o interesanta relatare, publicata mai tarziu, in foileton, in “L'Union Medicale" Paris, din lunile martie-mai 1854.

Iata mai jos un pasaj din “Calatorie medicala in provinciile dunarene”, foileton reprodus partial in “Calatori straini despre tarile romane in secolul al XIX-lea”, Serie noua, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2010. Pasajul de fata se gaseste in Vol. VI, Pg. 522. Sublinierile imi apartin.

“A face dulceata este un obicei care nu este lasat niciodata pe mana servitorilor. Chiar doamna tarii nu se da inapoi de a face dulceturi si in anumite ocazii le trimite sotiilor de consul. Modul de a oferi dulceata celui care te viziteaza marturiseste despre pretuirea de care se bucura. Se face dulceata din flori si fructe coapte.

A lua dulceata inseamna sa inghiti o lingurita apoi sa bei apa proaspata. Este o racoritoare pe care o prefer serbeturilor din Constantinopol sau bauturilor reci din Neapole. Toti strainii sunt de acord ca este mai buna decat limonada, oranjada, berea sau alte lichide care astampara setea. Romanul aflat in calatorie nu se dezlipeste de borcanul de dulceata, saculetul cu tutun sau pielea imblanita.

Din punct de vedere medical, uzul dulcetei este foarte interesant. In toate diminetile, boierul sau negustorul ia una, doua sau trei lingurite, alaturi de pahare cu apa proaspata, pana cand au scaune. Daca nu are efectul imediat, atunci nu iese din casa si ia medicamente. Acest obicei este atat de mutt inradacinat incat limba o marturiseste. Am iesit afara semnifica am avut un scaun, dar si am iesit din casa [...]

Folosirea dulcetei este importanta si sub raport terapeutic. Se pregateste dulceata cu miere in loc de zahar pentru a fi un Iaxativ; cu petale de trandafiri pentru febra intermitenta; cu coarne pentru a fi astringenta; o indulcesc cu flori de violete; iar pentru a fi racoritoare cu zmeura etc. Aceste diverse sortimente, inghitite lingurita, de lingurita, cu apa proaspata de cei foarte bolnavi, sunt apreciate si pot spune ca nu am vazut la acestia respingerea provocata de celelalte infuzii pe care le cunoastem. Ingerarea acestora din urma nu numai instaleaza treptat dezgustul, dar de multe ori obosesc stomacul, in timp ce apa proaspata nu poate face nimic rau [...]

In convalescenta se da, pentru a reface stomacul, dulceata de gutui, de cedru, iar pentru a starni apetitul cea preparata cu radacina de hrean salbatic. Dulceata romaneasca nu seamana cu halvaua, un fel dulce turcesc cu miere, care are o mare reputatie in intreg Orientul, unde este cunoscut sub numele de rahat. Acestea sunt solide, moi, umplu gura, in timp ce primele sunt semilichide si mai putin consistente ca inghetatele noastre, se inghit mai repede, ceea ce le permite bolnavilor de a le lua de mai multe ori, fara efort [...]”

Gluma care ucide. Ah si niste vin

Acum doi ani dadeam din telecomanda si ajung pe Sundance unde am vazut intai titlului The Death and Resurrection Show, promitator titlu!) apoi primele sunete care au iesit din televizor au fost metal. Dar metal bun, oarecum familiar dar si necunoscut mie. Am urmarit documentarul, apoi l-am revazut inregistrat. Killing Joke, cum de n-am auzit de ei pana acum. O nebunie, trupa post punk-industrial, solistul vocal fiind si compozitor de muzica clasica asociat unei filarmonici cu sute de ani vechime, mare practicant de ocultism etc. Larger than life, cum se spune.

Presupun ca ar trebui sa incep cu inceputul. Acum o mie de ani, pe cand dragonii brazdau pamantul cu flacarile lor, tanarul George era coleg la Filosofie (unibuc) cu un tip numit Razvan si cu un alt tip numit Viorel. Eu stateam la Diham, in Titan, impreuna cu un tanar carunt care va ajunge peste ceva ani sa ne intrebe daca vrem sa fim miliardari. 

Viorel locuia dincolo de universul cunoscut, in Drumul Taberei, la Orizont. Imi lua 2 ore si ceva sa ajung la el. Schimbam nenumarate mijloace de transport in comun, metrouri, tramvaie si trireme, traversam Scila si Caribda, sau Dristor si Unirii, nu mai stiu exact, ma intalneam pe drum cu diversi monștri mitologici, cum ar fi ciclopii si controlorii RATB. Era o experienta... Razvan statea ceva mai aproape, spre Mihai Bravu. Puteam sa iau tramvaiul trei-patru statii sau chiar sa indraznesc un drum pe jos de vreo 45 de minute. Pentru cineva proaspat venit din Galati, era o distanta destul de mare. Adica in 45 de minute fac azi cu masina, dus-intors, cel mai lung traseu din orasul de la Dunare. Oricum catre Razvan era un traseu mai lejer. Puteai sa dau de niste centauri in Pantelimon colt cu Grigoresu, insa in rest era Europa Universalis, ce sa mai vorbim.

Ii mentionez pe ambii, deoarece memoria nu ma ajuta sa-mi amintesc caruia dintre ei ii datorez sursa cunoasterii, desi stiu sigur cui ii datorez ignorarea ei: mie!

Dupa ce am vazut documentarul am intrat in vrie. Am ascultat albumele cap coada, mi-am dat seama ca unele piese le stiam deja, ca na`, au fost mini hituri la vremea lor! Adica
Dupa ce asculti toate piesele, te izbeste o intrebare: cum de n-au ajuns astia mai cunoscuti decat sunt? 

Dar au ajuns. Exista un principiu al vaselor comunicante in underground. Metallica are un cover dupa ei. Nine Inch Nails, Fear Factory, ba chiar si Nouvelle Vague, pentru cei carora le place bossanova (șșș, stati jos!). 
Atunci
si acum
Nirvana le-a plagiat un cantec. No shit: intre Come as you are si asta nu e mare diferenta. Nici una la nivel de linie de bass. Dar dupa un proces abandonat, Jaz Coleman de la Killing Joke a castigat un joker. Pe care Dave Grohl il va rascumpara. Atat el personal cat si trupa lui Foo Fighters mai tarziu, vom vedea.

Trecand peste astea, am ajuns expert in Killing Joke, foarte multumit de "descoperirea" mea, pe care am popularizat-o si altora. Doar ca, la un moment dat, mi-am facut curat in dulapul cu maimute. Unde erau teancuri de cd-uri si dvd-uri pe care si la care, de la tragere, nu m-am uitat nici nu le-am ascultat. Suntem in 2019, m-am gandit, totul e online! E momentul. Si le-am luat la mana. Nu mare mi-a fost mirarea ca printre ele era si un cd cu Killing Joke, inscriptionat "complete discography", datat undeva prin 2000 sau 2001 (putina intelegere, va rog, erau vremuri fara google music sau itunes). 

Vedeti voi, au fost intotdeauna la indemana. Probabil la momentul respectiv am primit cd-ul de la unul dintre prieteni, am ascultat pe sarite cateva piese si mi-am zis naaah, nu-i pentru mine. Aproape 20 de ani mai tarziu ma gasesc, iata, lasat in offside de propria colectie muzicala. Go figure.

Pe scurt: avem o trupa post punk. Albumul lor de debut (1980, n-am pus bold de pomana, ci in sensul ca ar TREBUI sa-l bifati) este pentru oricine il asculta azi, cu sinapsele pornite, evident fecund. Sunt multe acolo, incipiente, gata pentru altii, mai porniti, sa le duca mai departe: trash metal, industrial, rave, techno-metal, cyberpunk...
Trupa in sine a virat ulterior spre un postpunk-pop (desi le-ar fi folosit sa stie ca pentru asta trebuie sa fie si frumosi ca ăia de la Duran Duran). A cunoscut si un succes mic de vanzari cu albumul din 1985 Night Time, cu doua hituri, Kings and Queens si mai ales Love like Blood
Si apoi a perseverat in lumea pop. Nu prea amuzant. Insa pe la sfarsitul decadei i-a ajuns propria mostenire. Adica cand ai inspirat pe Metallica si Ministry, te gandesti ca poate ai putea sa si canti ca ei. Si au inceput cu Extremities, Dirt & Various Repressed Emotions (1990). Aici Jaz a descoperit ca poate sa urle. Chestie pe care o facea in 1980, dar i-au trebuit 10 ani ca sa o redescopere :)
Si asa ajungem in 1994 la Pandemonium, unde vor straluci piesa omonima si Millenium. Industrial to the bone, right?
A fost un succes minor in UK. Apoi inca un album. Flop, mai complex decat precedentul dar prost produs. Si apoi in 2003 vine un nou omonim no name, Killing Joke (2003) in care Dave Grohl isi va plati datoria, prestand la tobe in post productie (cine stie, intelege). Nicaieri mai evident decat in piesa de titlu, prima a albumului. Pe percutia asta putea sa lălăiască cu succes chiar si Salam. Altfel You'll never get to me e ceva frumos in sine.

Si apoi urmeaza inca patru albume pe care va las sa le apreciati singuri, daca aveti rabdarea pe care eu n-am avut-o.

As vrea sa stiti ca dupa mine toti sunt instrumentisti foarte buni. Sunt chiar mirat ca nu si-au incercat sansele in alte trupe. Tot respectul si consideratia (pe langa bizarul Jaz Coleman) pentru Georgie Walker (chitara) si Youth/Martin Glover (chitara bas).

Si ACUM desigur VINUL care sa fie in consonanta cu laboriosul articol de mai sus este:
...
Ar trebui sa fie ceva care sa corespunda oarecum profilului Killing Joke. Sa fi inceput inovator, sa fi virat spre comercial si apoi sa se intoarca din nou in underground, insa unul modificat de propria lor influenta asupra urmasilor. E imposibil. Cred ca nici in istoria muzicii nu s-a mai intamplat asa ceva.

Dar, daca e sa fie un vin, as alege ceva de la Smartdrinks si/sau Premium Wines Distribution, dintre comersanti.
De ce tocmai ei? Dintr-un motiv simplu. Pentru ca in prag de sarbatori au pus niste material de studiu la indemana prezentului autor. Nu sunt ipocrit, nici vreo mimoza. Pana la urma ascult Killing Joke, nu? Si pe langa asta, nu numai ca scriu despre, dar mai si beau vin. In cazul acesta ceva rosu si puternic.