Cuvee Alexandru 2007 SERVE revizitat

foto: vestik.ro
Am gustat acest vin in decembrie 2010, chiar la crama, in Ceptura. Mi s-a parut un vin comparabil cu Charlotte, care tot in 2007 s-a ridicat, dupa mine, peste celelalte cuvee-uri din serie. 
M-am gandit sa repet experienta, mai ales ca am tot felul de fantome prin pivnita chateau-ului (a se citi debaraua) care trebuie exorcizate grabnic.
Nu de alta, dar in curand cele 6000 de sticle in care a fost imbuteliat vinul vor trebui puse la vanzare, iar placerea de a bea un vin foarte bun, care nu e inca pus pe piata se va diminua. Ar fi si pacat sa mai astepte, vinul fiind destul de expresiv inca de pe acum. Ar fi culmea sa-l pui pe piata in afara unei ferestre de oportunitate. 
Cabernetul (cu ceva feteasca pe langa) s-a schimbat destul de putin fata de 2010, s-a rotunjit bine, aciditatea s-a domolit, fara a lipsi insa, si singurul aspect nou ar fi aparitia unor tuse sangvinice si de carne maturata, usoare note de sapun de masline. Ceea ce e de bine, inseamna ca vinul evolueaza. In rest "miere, elegant,  rosu-rubiniu intens, piele, tabac, fructe dulci, taninos dar feminin, lemn, vanilie, scortisoara, cireasa neagra, coacaze, afine, si usoare note de eucalipt", cum ziceam la fata locului acum aproape doi ani.
As vrea sa atrag atentia si asupra finalului plenar, nesfarsit, potentat de taninurile nisipoase si dulci. Cred ca vinul mai are cel putin 5-7 ani in fata, rastimp in care poate deveni si mai complex. 90 pct. Desi m-a facut sa ma gandesc ca cele 87 pct pentru Charlotte 2007 au fost prea putine.

Vin de Romania (3 ani mai tarziu)

foto:rasvancristian.wordpress.com
Am scris acum mai bine de 3 ani un articol  in care constatam disparitia vinului de Dragasani, Cotnari, Obobesti. Atentie: nu de disparitia vinurilor de Dragasani, Cotnari, etc, vorbesc aici, ci de disparitia "vinului de Dragasani", intelegand prin acesta sortimentul traditional, cupajul specific zonei realizat din mai multe varietati, cizelat de lunga experienta si traditie. Acuma de dragul istoriei vinul de Cotnari ar fi un cupaj alb de Frâncusã, Grasã, Feteascã si Tãmâioasã. Vinul de Drãgãsani- un amestec de Crâmposie, Braghinã si Gordan. Rosu de Minis e un cupaj de Cabernet, Merlot, Cadarcã si Burgund. Iar cel de Odobesti- Plavaie, Galbena, Feteasca (si  altele). Ati baut vreunul din acestea in ultima vreme? De fapt exista cineva acolo in eterul pixelat care sa fi incercat vreodata un "vin de..."?

Imi dau seama ca pozitia mea este undeva intre patetic si complexul casandra. Dar ignoram unul din putinele lucruri care ne sunt proprii! Credeti ca Portugalia ar fi ajuns sub ochiul lui Sauron fara vinurile ei produse din cupajarea a  5-7 soiuri cu denumiri aiuritoare? E exemplul perfect, asemanator noua. Faci aceleasi lucruri in mod traditional, pana cand iti elevezi tehnologia si dintr-o data faci pasul spre lumea mare, buna, asupra careia ai avantajul ineditului. Adica Romania enologica inseamna pentru exterior doar pinoturile low-cost de la Recas, un Byzantium de la Halewood si cate o surpriza sezonala de la crame emergente gen Girboiu? Faptul ca citim din ce in ce mai des review-uri externe la cramposia si negru de Dragasani de la Stirbey nu ne spune chiar nimic?
Cum poti sa te lauzi cu traditie multimilenara pe contraeticheta unul cabernet sauvignon? Dati-i inainte cu blendul vostru cab/merlot, faceti chardonnay-uri baricate, plantati zinfandel si syrah! Spuneti apoi ca asa-i cu replantarile, asa vrea UE, ca doar n-o sa punem acum braghina in loc de chardonnay sau plavaie in loc de sauvignon. E ca si cum ai construit un bloc de sticla cu 25 de etaje langa un palat brancovenesc si acum ti-as spune sa-l demolezi si sa construiesti ceva retro in loc...
N-o sa iesim niciodata din groapa leilor, flamande animale care slabesc fatalmente fata de euro.
Asa ca la trei ani dupa tampa mea constatare privind disparitia, permiteti-mi sa trag o concluzie, sa pun rezolutia pe dosar: Vinul de Romania a disparut acum trei ani. Acum e oficial mort.


BBdV ep. 20 Belhaven Scottish Stout

Aceasta e o noutate cumparata din Real, la un pret relativ mare (9 lei/0,5l).
Stiind deja la ce sa ma astept de la un stout, n-am fost surprins de culoarea maro-inchis, opaca, de spuma alba cu nuante bej, sau de carbonatia fina care se precipita dedesubt.
Si aromatic se inscrie in linia obisnuita, un miros parfumat de cofetarie, malt, siropuri, cola, fructe confiate. In gust e supla si mladie, fara a-i lipsi ceva cremozitate si zvac dat de carbonatia medie, cu gust avand tuse de ciocolata, cafea indulcita, usoare note de fructe si alune de padure, nu foarte echilibrata dulce-amar. Bine ca finalul induce un gust remanent interesant, la vinuri il trecem in categoria impresii minerale, praf de creta, etc, impunand o impresie de astringent si sec, de "mai ia o gura". Alcoolul (7%) e foarte bine integrat.
Mi-a placut, dar pretul e nitel cam prea "premium" pentru o bere de hypermarket.
3,5 (din 5) capace.

Ieftine si nesortate: Khan Krum merlot, Cimarosa chenin blanc, feteasca regala Castel Huniade



Khan Krum Merlot 2010 din Bulgaria. Un vin entrylevel destul de corect lucrat, un merlot decent, recognoscibil. Cu vinozitate aromatica, fructe negre, cireasa neagra un finish de dulceturi, pare un demi. Dar baubil. Vin de 5-7 leva. 75.

Cimarosa Chenin Blanc 2011, vin din Africa de Sud, 9,99 in Lidl. Acestea nu sunt vinuri pe care le cumperi cu scopul de a fi delectat. Un fizz detectabil vizual care nu aduce beneficii, potentand arome nu tocmai placute, de agurida. Gust acid, subtire, vin de sete, de caldura. Interesant ca odata ridicat dioxidul, vinul se rotunjeste, iar zaharul rezidual produce o impresie de fruct exotic copt si devine chiar suportabil.73

Feteasca Regala Castel Huniade 2011. 13 lei. Chiar daca zaharul rezidual e usor prea evident in gust, acest vin ramane un preferat de-al meu pentru segmentul low-cost, mese familiale, pestrite. Mar parfumat, cirese albe, corcoduse, si o coloana vertebrala amintind de zeama compotului de piersici, bine temperata de zeama de lamaie. Daca tot il apreciez de ce sa-l las la 77?  Pana la urma punctajul trebuie sa reflecte si potentiala memorabilitate. Deci...80.


Livia Sauvignon Blanc 2011 Crama Girboiu. Editie limitata

Acest vin este unul de exceptie. Daca as avea alta adresa virtuala as spune cuvinte mari gen "o incununare eforturilor acestui producator", un "vin extraordinar, maret, plin de noblete, rafinat, select, etc (cam cate sinonime mi-ar trece prin minte in acel moment)". Dar nu o am. Locuiesc aici si nu m-am schimbat.
Asadar Sauvignonul Blanc 2011 de la crama Girboiu e un vin de exceptie. Nu atat gustativ, desi e cel mai bun vin pe care l-am baut de la ei (inclusiv Bacantele), ci prin circumstantele din jurul sau. Vinul a obtinut o surprinzatoare medalie la Concours Mondial Bruxelles, in primavara, si a aparut in magazinele specializate cu putin timp in urma. Sticla arata la fel cu toate celelalte din gama Livia doar ca poarta pe eticheta mentiunea editie limitata, iar pe contra numarul de sticle ale acestei editii, anume: 3000. Sticla are bulina corespunzatoare distinctiei. Ce e de remarcat este ca pretul nu s-a modificat. Are acelasi pret cu toate celelalte din gama, ba chiar la Vindor e chiar in promotie, redus la 19 lei! Aferim! Mare minune!
E de inteles ca m-am aplecat asupra lui cu mai multa atentie si...severitate. In fond, o medalie de aur ar trebui sa inceapa de la vreo 87, daca nu mai sus. Scadem vreo 5-7 pct si ar trebui sa dam de realitate. NU stiu de ce se intampla decalajul, dar cei care urmaresc rezultatele si apoi gusta vinul la ei acasa imi vor da dreptate. Ia sa vedem:
Culoare galben-auriu si nuante verzui. Culoare destul de intensa. Olfactiv aduce a flori de tei, soc si  alte flori albe, delicate. Dar asta nu e tot. Ananas, vanilie, corcoduse coapte, grapefruit, si o bizara nota vegetal-salina, ca de fasole verde conservata. In gust apar gutuia, ananasul, ciresele albe, merele (deci o impresie generala de fruct dulce, si am zis fruct nu sucul din acel fruct). La un moment dat apar si note minerale de pref de creta.  Finalul e plin de note intepatoare, picante si acide, de pulpa de grapefruit. In rest, la impresia artistica, puncteaza cu o buna tipicitate, de sauvignon "natur" cu arome expresive, complexe, dar destul de usor de adulmecat, care te fac sa intelegi de ce acest strugure este categorisit in literatura de specialitate ca "semi-aromatic". In gust pare acid, rotunjor si robust, chiar un pic salbatic, sau, mai delicat vorbind, "rustic, autentic". Un vin surprinzator de bun, de 85 pct. Si imi permit sa cred cu oarecare potential de invechire.

Cam ca acest film britanic remarcabil, un debut regizoral al lui Dexter Fletcher, de care vom mai auzi, daca o tine tot asa. Wild Bill, un film cu buget redus, filmat in East London, amintind fugar de Lock, Stock and Two Smoking Barrels si Harry Brown. Pentru ca filmul e mai complex si mai dulce-amarui decat amintitele, cred ca pozitionarea in categoria "drama" e nimerita. Finalul e oarecum previzibil, dar se construieste frumos. Pana la urma Bill (jucat sensibil si nuantat de un surprinzator Charlie Creed-Miles), un puscarias proaspat eliberat pe cautiune, ezitant si marcat de cei 8 ani petrecuti departe de lume, pus brusc in fata responsabilitatilor de tata a doi copii care il dispretuiesc, trebuie sa se transforme in final in fostul Wild Bill, legenda cartierului, tocmai de dragul propriilor copii.


Emeritus 2007 Cramele Rotenberg revizitat

Emeritus 2007 Cramele Rotenberg
Aromatic a castigat mult, aduce tuse puternice de condimente (scortisoara, cuisoare, piper), fructe negre, ciocolata cu rom, un diafan iz floral. Gustul s-a subtiat nitel, va amintiti taninozitatea bizara de la lansare. In rest apar aceleasi note de para (williams, cu coaja cu tot), coacaze, afine, cafea. Repertoriul gustativ s-a diversificat putin fata de dominanta visina initiala. Finalul aduce pastise acrisoare, ca de visina, zmeura, tanin verde.  Recomand servirea la 10-12C, ca un vin rustic, ceea ce de altfel si este. Daca se incalzeste prea mult tusele dulcege de esenta de rom devin deranjante.
Am incercat sa inteleg ce m-a facut sa-l punctez cu 90 pct in decembrie 2010. Si mi-am dat seama ca-mi amintesc perfect circumstantele, seara, oamenii, vinul care m-a bucurat si entuziasmat. L-am considerat original si unic, nici articolul in sine nu s-a lasat mai prejos.
E in continuare un vin ok, dar bizareriile acestui vin s-au acutizat. Nu mai e atat de rafinat ca prima oara, e ciudat, acum pare rustic, un adevarat ţăran emerit. Ca acei oameni care se retrag dupa iesirea la pensie undeva la tara, in cativa ani se "taranizeaza" (miraculos si fecund de analizat fenomen) si incep sa vorbeasca doar despre starea vremii si a porumbului de la camp.
82 pct. Dar nu m-ar mira sa-l gust peste 2-3 ani si sa mi se para mai bun. In fond un mister predictibil n-are niciun farmec, nu-i asa?

Replica Jidvei: despre felul in care se trimit vinurile la concursuri

Astazi am primit o reactie la postul meu de acum cateva zile,  prin vocea d-nei Ioana Anghel, PR Manager la Jidvei. Mentionez ca cele citate mai jos fac parte dintr-un mail (pe care il fac public cu permisiunea prealabila a expeditorului).
Il gasiti mai jos asa cum l-am primit pentru ca nu cred ca e bine sa ma apuc sa editez un astfel mesaj. Eu unul apreciez deschiderea spre comunicare a celor de la Jidvei. Sper s-o faceti si voi, desi sunt sigur ca mai raman e loc de discutii si comentarii.
"Am citit postarea ta pe blog legata de medalii si de felul cum sunt ele marketate de catre producatori. Acum nu vreau sa generalizez, dar iti spun cum procedam noi cand e vorba de trimis un vin la un concurs. Exista doua situatii:
1. Este vorba de un vin care exista deja intr-o gama: atunci vinul se trimite aleator din sticlele deja imbuteliate.
2. Este un vin care nu exista inca intr-o gama: se trimit probele special pentru concurs dar nu ca urmare a unui proces de micro-vinificatie, ci din cisterne sau din butoaie. 
Indiferent de situatie, suntem obligati sa spunem cate butelii din lotul respectiv avem iar daca cerem stickere cu medalia respectiva trebuie sa trimitem eticheta sub care vinul se imbuteliaza, iar numarul de stickere nu poate depasi numarul de butelii declarate initial. Stiu ca nu este un sistem care sa poata oferi 100% certitudine consumatorului, dar stiu si ca la Jidvei am avut cazuri in care vinuri care au luat mari premii nu au aparut niciodata in piata deoarece nefiind imbuteliate la momentul optim nu mai prezentau aceeasi parametri ca atunci cand au primit distinctiile respective si nu ar fi fost corect. 
Cat despre vinul de care s-a facut referire la Blaj, e posibil sa fie Sauvignon Blanc Premiat 2011 care a luat medalie la Concours Mondial de Bruxelles, anul acesta. Noi n-am facut niciodata un secret din medaliile castigate, am incercat sa le comunicam pe toate pentru ca ne mandrim cu ele. Si daca vinul nu avea inca o gama in care sa fie incadrat, am lasat doar soiul, anul, si eventual palierul de gust ca indicatori. Nu stiu exact cum s-a exprimat omul, dar nu cred ca se poate trage o concluzie legata de practicile de trimitere la concursuri si de promovare a medaliilor obtinute dintr-o vorba aruncata de un om care nu s-a ocupat direct de problema.
Stiu ca ceea ce ti s-a spus la crama de la Blaj ti-a ridicat un semn de intrebare si stiu ca mereu exista suspiciuni cum ca medaliile laudate de catre producatori nu au legatura cu vinul de la raft, dar as fi vrut sa clarific oarecum situatia, nu as vrea ca cititorii tai sa ramana cu impresia ca din cele 2400 hectare pe care le avem noi alegem vinuri de pe vreo 3 hectare pe care le trimitem la consursuri si de pe urma carora imbuteliem si promovam milioane de sticle."

Millesime nr.3, 2012

Revista editata la Oradea vine si in acest numar cu aceeasi calitate grafica superioara. 
Din sumar mi-au sarit in ochi urmatoarele: descrierea si statisticile IWCB 2012, concursul de vinuri de la Bucuresti; Procesul verbal al unei degustari comparative a 10 ani de Prince Matei, cu note de degustare. Mi-a placut fraza "una dintre degustarile similare organizate anul trecut a avut ca invitati, printre altii pe Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu, Mircea Mihaies si alte personalitati de seama". Cred ca eu intru ori la "printre altii" ori la "alte personalitati de seama"(mai degraba!), intrucat am participat si eu la acea adunare. Am citit un raport asemanator al aceleiasi verticale de care raporteaza acum Millesime, si concluziile celor trei mari evaluatori (daca nu v-ati prins inca: eu, Vinul.ro si Millesime) sunt asemanatoare: 2001 si 2006 ies din rand. 
Interviul lui Bogdan Bocse cu Oliver Bauer, de la Stirbey, e o lectura interesanta ca de obicei. Cred ca si daca l-ai intreba despre starea vremii ar fi interesant de citit raspunsul. 
Dorin Popa scrie foarte pitoresc despre vinul de buturuga, aproape mi s-a facut pofta de un pahar de molan.
Caludia Pendred trece in revista crama si vinurile Liliac, de la Batos. Firesc Nectarul de Transilvania- vinul dulce al cramei a primit laudele meritate. Geta Bocse pe prezinta diversele accesorii pentru servirea vinului la iarba verde, treburi utile greu de gasit la noi. Tot ea ne prezinta profilul familie Gitton, producatori din Sancerre. Cursul Millesime se refera in acest numar la Diversitatea si calitatea vinului, inclusiv clasificarea soiurilor dupa calitate si culoarea in functie de varsta. Cosmin Zidurean isi prezinta Crama Ciocarlia de la Carcaliu, jud. Tulcea. Asteptam cu nerabdare rezultatele. O cunoastem pe Simona Bisboaca, cercetator, care a reusit sa obtina un medicament/supliment alimentar din struguri (de fapt din restul de presa, ca tot vorbeam zilele trecute despre incapacitatea producatorilor romani de a manageria eficient reziduurile tehnologice), care concentreaza in 100 de ml antioxidantii prezenti in aproximativ 80 l de vin. Sunt sigur ca e o inventie minunata si utila. Eu raman la cei 80 de litri de vin, dar nu toata lumea are atata dedicatie:).
Liviu Balint il intervieveaza pe omul care ne-a facut sa radem cel mai mult in ultimii 20 de ani- Nae Caranfil. Si putin despre mult-asteptatul Closer to the Moon. Tot Liviu Balint scrie despre Vita bate filmul- aparitiile vinului in diverse filme clasice.
La capitolul degustari iata vinurile care au sarit de borna 90 (sau, in fine, 9)- Cuvee Andrei 2010 Avincis- 91, Feteasca Neagra Basilescu 2009- 90, Sauvignon Blanc Stribey 2010- 90, Cabernet Rezerva Stirbey- 91  Gewurztraminer 2011 Sellection Villa Vinea 90. 
Un articol pentru pasionatii jocurilor de societate (boardgames) in care se enumera jocurile care au ca baza vinul: anume Vinhos si Grand Cru. Aviz amatorilor!
Sergiu Nedelea ne povesteste desptre chimia dintre Sauternes si Foie gras, iar Baksy Arpad despre Bucataria Secolului XX, o trecere in revista a bucatarilor care au influentat cel mai mult arta gastronomica in secolul trecut. 
Cam asta ar fi, 80 de pagini, continut consistent, 15 lei.  Hai fuguta, la chioscuri!

Chardonnay 2009 si inca ceva Clasic, tot de la Jidvei

Chardonnay 2009 Clasic Jidvei. Sec, 13 lei mai peste tot, cu eticheta noua, ca altfel nu l-as fi cumparat. Nasul e interesant, cu arome frumoase, evoluate, florale, de musetel si soc, fruct exotic, corcoduse galbene, note de unt vanilat. Corcodusele carnoase se transmit in atac, dar in rest dezamageste, gustul neavand aceeasi greutate ca reperele olfactive. Ceva mar, citrice. Lipsit de inflexiuni, dar baubil, corect, cu alcool moderat.  74.

Nu ar trebui sa fac asta, din mai multe motive, dar vreau sa va povestesc ceva din vizita la Jidvei (vezi aici si aici). Fiind in crama de la Blaj, inginerul responsabil cu prezentarea localului face mentiunea, dupa ce am gustat un sauvignon blanc dintr-un tanc de mii de litri,  ca respectiva licoare a primit medalie de aur sau argint la un concurs international. Am intrebat "ce brand este?", ce eticheta anume, iar raspunsul a fost interesant."Nu stiu exact, cred ca l-au trimis ca Premiat". Acuma ori am inteles eu gresit, ori s-a exprimat omul gresit, ori...
Dar brusc mi s-a deschis in fata drumul catre medalii: oenologul face vinul, care din variate motive iese bun. Fiind bun e propus pentru trimitere la concursuri. Moment in care cineva, probabil de la marketing sau vanzari, hotaraste sub ce eticheta va aparea acel vin la concurs. Vinul ia medalie (pentru ca e bun), dar sub aceeasi eticheta, in comert, nu vor regasi aceeasi calitate. Inteleg ca aceste medalii sunt o unealta de marketing ca sa ridici un brand sau sa atragi atentia asupra unuia deja existent, dar gasesc o mica inselatorie aici. Vinul ar trebui imbuteliat, etichetat, etc, si din miile, milioanele de sticle trimiti aleatoriu la concurs. Daca pui ceva bun intr-o sticla de vin inferior ce ai castigat? O diploma de specializare in tehnica "butoiului cel mic"? 
Si ai luat medalie, bravo!, dar e ca si cum l-ai inscrie pe Usain Bolt la campionatul de tinere sperante, falsificandu-i certificatul de nastere.
Eu unul ii conjur si sper sa dispara astfel de practici din repertoriul producatorilor romani. Nu asta e calea spre modernizare. E cu atat mai imperios cu cat in mod limpede sunt capabili de vinuri cu adevarat bune. Si promovarea lor trebuie sa fie de aceeasi natura.

Cimarosa Cabernet Sauvignon 2010 Chile

Acest cabernet din Chile costa 11 lei, doar in Lidl. Nu l-am gasit la 7 lei, cum se dusese vorba initial. Nu ca n-as fi putut dormi noaptea din cauza asta sau ca mi-a tremurat de emotie mana pe paharul de degustare.
Denota o culoare tinereasca, cu robe purpurii. Un prim nas interesant, cu piele si tabac, condimente pudra. Apoi fructe negre, bitum, condimente ceva mai expresive. Gustativ e destul de prietenos, cu tuse de fructe de padure, din care se disting coacazele, cafea, usoare tuse de ciuperci si ardei verde. Parca e si ceva usor  reductiv, acolo in strafunduri. Taninuri bine integrate, cu impact mediu-usor. Final decent, mediu, cu tuse vegetale tonice. Usor de baut, fara prea multa poezie, dar un vin schimbator in pahar, si cu o surprinzatoare tipicitate de soi. 78 pct. Avand in vedere pretul e o cautatura buna. 
Doar ca...nu poti sa-ti alungi sentimentul ca e prea frumos sa fie adevarat. Adica e adus tocmai din Chile, e "conditionat" si imbuteliat  undeva in Europa, dar chiar si asa pretul e mic de tot. In afara de asta, nu-mi amintesc mai mult de 2-3 vinuri romanesti comparabile in calitate la pretul asta.
Stiti Neuromancer de William Gibson? Ei bine, cartea a aparut in cea mai de jos clasa de carti, cu eticheta de carton colorata cu ilustratii tipatoare nu prea reusite, promovare ioc. Dar continutul depasea aparentele, si din mana in mana a ajuns o carte "cult", in cativa ani. Numai ca acolo artificialul joaca un rol important. Pentru ca e o carte de science-fiction. Cam asa or sta lucrurile si cu vinul de azi?

Vinul.ro nr. 52

Headline-ul acestui numar este "Vinul de Combinat". Si spritzul. Materialul scris de Valentin Ceafalau incearca sa sondeze obisnuita romaneasca de a mixa vinul cu alte lucruri, invitatii autorului (Dan Balaban, Phillip Cox, Laurentiu Achim, Radu Ruginis) descriind trecerea de la nevoia de a bea cu succes un vin de combinat, modest, si pana la utilizarile moderne ale vinului in mixologia de bar. Vorbim  despre noi vinuri de la Samburesti, Alcovin,Villa Vinea, importuri de la Smartdrinks. Vinuri peste 85pct: Gewurztraminer Selection Villa Vinea 2011 (85pct si 90 lei) si Sauvignon Blanc Chateau de la Verriere 2011 (87pct la 40 lei). Apoi gasim concluzii ale unor evenimente organizate de Vinul.ro- Vara in alb si Casual Wine, dar si o scurta avanpremiera a Premiilor Vinul.ro 2012 care vor avea loc in acest an la Dragasani. Exista si materiale despre Lacerta, Budureasca, Equinox (R.Moldova), un profil al Aureliei Visinescu, un interesant interviu cu Rudolf Nickening secretar general al Asociatiei producatorilor de vin din Germania.  Cezar Ioan anunta Forumul Vinul.ro prima conferinat dedicata prommovarii si vanzarii vinului, ce ar trebui sa aiba loc undeva in septembrie. In acest numar, ca o avanpremiera, se incriu cu opinii pertinente Mircea Niculescu(consultant Enira/Alira), Catalin Mahu(proprietar "La Mama"), Ioana Istrati (manager general The Harbour). Otilia Chirita ne vorbeste despre alergiile si alergenii cauzati de vin. A aparut si o rubrica de enoturism in care se descriu trasee si experiente din Dealu Mare, Eselnita si Napa Valley. 
Recomandarile subsemnatului se pot gasi la pagina 54 si constau din Cuvee Visan 2011 "Gramma"de la Casa Olteanu si Xinomavro Reserve 2008 Alpha Estate (Grecia). 
Enjoy!

Despre cum am fost la țară, în Bulgaria (și mi-a plăcut)


Am vrut sa petrecem un mini sejur la mare. La o mare accesibila cu masina in cateva ore. Am mai vrut sa fie intr-un loc linistit. Si cazare la un pret decent. Cu trei zile de presupusa plecare am inceput asaltul telefonic. La pensiunile de pe faleza nordica a Costinestiului preturile depaseau bugetul si chiar asa din cele 3 pensiuni contactate nici una nu avea locuri libere. La Eforie Nord preturile o idee mai mici, dar cele care au corespuns cerintelor minime (distanta comoda fata de plaja, aer conditionat, nu vorbesc aici de apa calda care ar trebui sa nu mai fie un lux pe undeva) nici una nu mai avea camere disponibile, fie pretul diferea semnificativ fata de ce gasesti pe diversele site-uri unde sunt listate. Vama Veche si 2 Mai nu mai corespund asteptarilor mele, si ele si eu schimbandu-ne destul de mult in ultimii 10 ani. Plus ca o fetita de 3 ani si jumatate in Vama Veche ar fi generat un val de intrebari si nelamuriri avand in vedere ce se intampla acolo mai ales dupa o anumita ora, a caror raspunsuri prefer sa le aman cativa ani buni.
Asa ca mi-a incoltit in minte o nastrusnica idee: oare aproape de granita cu noi nu au si bulgarii sate cu pensiuni, etc.? M-am uitat pe google maps sa vad care sunt primele sate de la sud de granita pe malul marii. La primul- Durankulak- stiam sigur ca sunt cativa kilometri pana la mare. Insa urmatorul- Krapets- e amplasat chiar pe mal. Am googalit si satul are site oficial unde sunt listate locurile care ofera cazare si locurile de vizitat imprejur, in special informatii despre pasari, deoarece se pare ca locul este un soi de paradis al voyeurilor de pasari sau cum s-or numi ei stiintific. Dupa 3 telefoane aveam unde sa stam. Pret 55 leva/camera cu mic dejun, adica la cursul zilei ceva mai putin de 130 de lei. Sambata dimineata cheia in contact, Bac, drum pitoresc prin Dobrogea (Macin, Slava Rusa, Slava Chercheza, etc, apoi europeanul Tulcea-Constanta cu 10 km in reconstructie, Vama Veche+15 km, satul Krapets, regiunea administrativa Shabla, Obstina Sabla, ca sa fiu precis)= 4 ore.
 La sosire am avut surpriza placuta de a constata ca am primit o camera tripla, cu un pat single extra, care a fost util la desfasurat haine, pentru ca fiica-mea refuza inca sa doarma la distanta de noi. Dar multumim pentru intentie, oricum. Chiar daca pensiunea respectiva (Villa Artea***) are mici neajunsuri, nu pot spune ca am fost prea furiosi, dar nici ca ne vom intoarce tot acolo data viitoare, daca va exista una.
Locul e insa extrem de linistit. Bine, daca e sa fiu extrem de carcotas au existat cateva gaste din vecini care te faceau sa-ti inchizi fereastra la unele ore, dar dupa doua zile gagaitul a incetat brusc simultan cu aparitia in meniul zilei a unei ciorbe de gasca, care a fost cu atat mai gustoasa. Ah si a mai fost un magar, ca altfel nu pot sa-i spun, destul de simpatic la prima privire, dar cam ragusit....
Chiar daca reclama de pe site nu minte si chiar sunt 20 de metri pana la mare, trebuie avut in vedere ca "pana la mare" nu este acelasi lucru cu "pana la plaja". Exista o mica plaja de nisip care se iveste de pe strada  principala (ulitza se spune si in bulgara), dar e locul de unde pleaca pescarii sa-si intinda plasele. Treaba e pitoreasca, in satele romanesti de pe litoral nu mai vezi asa ceva. Exista si tot felul de baraci unde isi tin oamenii sculele, ba chiar trag si un pui de somn, din ce am vazut.
Ulitza principala (sunt asfaltate toate, in caz ca va intrebati) face o curba la dreapta si continua cateva sute de metri de-a lungul tarmului pana in capatul satului, care coincide cu capatul hotelului Yanitza ***, locul care parea cel mai cu motz din sat (piscina, sezlonguri, intelegeti stilul), posesor de parculet si loc de joaca (ambele publice). Faleza satului este protejata in intregime de o structura de placi de beton suprapuse, intr-un loc se poate cobori pe scari pana jos, unde se poate face baie ori plaja, dar in regim de avarie si doar daca marea o permite.

Pana la plaja de nisip, salbatica si neamenajata, sa fie vreo 1,5km pe un drum ce se face la stanga de la strada principala. De altfel se si vede pe harta marita ca plaja este undeva in nordul satului, iar undeva la mijlocul ei, de partea cealalta, se observa lacul Durankulak, despartit de mare in punctul minim de doar 20-30 de metri.
Noi n-am plimbat pana la marginea lacului, unde am costatat ca se poate ajunge si cu masina, dar inteleg ca poti ajunge plimbandu-te pana la Durankulak, de fapt pana la Vama Veche (asta daca n-ar exista granita). Deci terminati odata cu certurile voastre politice ca sa intram in Schengen si sa pot trece eu la pas, pe plaja, din Romania in Bulgaria sau invers! Iar despre lac, sa stiti ca n-a trebuit sa ma chinui prea tare sa vad lebede si alti pasaroi. Ornitologii au ce sa vada acolo.
Nu stiu daca a existat recent vreo actiune de igienizare a plajei sau bulgarii sunt ciudat de educati din punctul asta de vedere, dar singurul pet pe care l-am vazut in cei cativa kilometri de plaja parcursa era romanesc. I-am facut si o poza, atat de cuprins de mandrie nationala am fost! Eu cred ca si pe Himalaia poti gasi o vatra de gratar neacoperita, un pachet stalcit de tigari slim si un pet gol de Bucegi. Marea e pe alocuri extrem de frumoasa, un degrade de la albastru marin la verzui, fara alge sau alte minuni.

Daca ai rabdarea sa mergi cateva sute de metri de-a lungul plajei mai departe de intrarea unde se gasesc 2-3 terase (cu doar cateva mese fiecare) si unde campistii trag in mare majoritate, o sa te sperii de cata intimitate ai. Si asta iti da acel; sentiment de liniste si chiar as zice-exclusivitate, pe care celebrul weekend la Mamaia in care vara nu dormi nu poate sa ti-l ofere desi e mai costisitor. E drept ca la Krapets n-o sa-ti admire lumea BMV-ul. Nici tenisii Converse nu mi s-au parut a fi la o prea mare pretuire.
Despre masa nu pot sa spun decat ca terasa-restaurant a hotelului Yanitza, aflata pe buza falezei, e cel mai decent loc si culmea si cel mai ieftin dintre cele alte trei pe care le-am explorat. Scoici (400g- 14 lei ), peste, tot soiul de mancaruri cu aspect rustic servite in craticioare si tigai, un ciolan de porc de o fragezime ireala la mai putin de  20 de lei, meniul constistent de rakia (da, rachiu de tescovina, pentru care bulgarii au un cult), cateva vinuri decente bicicletele Minkov (si alte branduri de la acelasi producator), Eduardo Miroglio, Khan Krum si altele. Majoritatea vinurilor costa 14-15 leva, deci undeva intre 30 si 40 de lei. O sticla de  bere Kamenitza aprox 6 lei. Rachiurile, 6-7 lei/50 ml, pret suspect si usor bizar pentru un roman. Am incercat cateva la nelipsita ciorba de peste (8 lei) si pot spune ca nu erau fake, ci chiar destul de fine, pentru un rachiu, se intelege.

Exista si cateva particularitati curioase. Felul pe care il comanzi nu contine garnitura sau salata si nici nu te intreaba cineva daca vrei. Salatele, garniturile si carnurile vin pe farfurii separate si nu in ordinea fireasca pentru un roman. Pentru ei (ca pentru mai toata lumea) salata e un aperitiv si ea va veni prima. Painea e ceva exotic, am remarcat ca bulgarii nu prea mananca ce mananca cu paine, asa ca trebuie sa fii precis. De asemenea, painea nu se comanda la portie (ca la noi), ci la felie.
Apoi, cel putin la Yanitza am mai gasit ceva bizar. Daca ai in meniul limba de vita, care costa vreo 15 lei portia in banii nostri, poti sa te chinui s-o prepari ceva mai elaborat decat fiarta si condimentata cu sare si piper. In fond, e o trufanda,  ce Dumnezeu. Aveau in meniu (care, apropos!, e si in limba romana) inima de gasca, dar dupa dezamagirea de care va pomeneam, n-am mai indraznit. Serviciul in schimb e destul de promt si personalul numeros. Ah, si se descurca bine la treburi rustice de tipul ghiveciului cu pui in oala de lut sau sufleu de cartofi in tigaie. Iar ciolanul, of, ciolanul, o necuvioasa opera gustativa!
De vinuri, ce sa va zic, am incercat un merlot Chateau Karnobat 2010, o gama inferioara bicicletelor, corect pentru pretul extrem de modest, dar prea taninos si greu la stomac, cu iz cunoscut de rosu demisec. Semana cu Halewood in gama lor Premiat.  In schimb Khan Krum Chardonnay 2011 a fost mai satisfacator, la pret de restaurant 14 leva, un vin nebaricat (sau baricat in mica parte, pentru ca existau iluzorii tuse vanilate in gust)  destul de bogat si plin, cu fructe exotice si final mineral de praf de creta si grapefruit alb. Acesta s-ar apropia cumva de 80 pct.
Am mai incercat cateva rakia, bautura sora buna cu ciorba de peste, si mi-au ramas in minte Carnobatska Special si Kehlimbar, doua rachiuri foarte evoluate si fine, surprinzatoare mai ales la nivel aromatic, emanand ceva floral si intens fructat. In rest, sa nu ma ascund dupa degete, berea Kamenitza este de baza.
Alte mici sfaturi: luati-va fructe de acasa, n-o sa gasiti alceva decat ce e in sezon, iar micul magazin alimentar din piata nu detine si raion de fructe. Cat am fost noi se gaseau doar prune si pepeni. Apoi, nu uitati acasa umbrela de plaja! Si inca ceva: nu aveti de unde sa cumparati vin potabil. Deci duty-free, da?
Concluzia excursiei a fost multumitoare: de mult nu m-am intors dintr-o vacanta atat de relaxat si cuprins de serenitate. Se vede ca imbatranesc, locuri gen Mamaia mi se par iadul pe pamant fata de molcomul rural al acestor localitati litorale. Si, sincer, fata de vacarmul  intortocheat si suprapus al teraselor din statiuni, ragetul magarului din satul bulgar mi s-a parut o minimalista simfonie romantica.
   

Dar rachiul, rachiul cine-l face?

Pana sa-mi revars in online impresiile destul de vii despre mini-vacanta petrecuta intr-un sat din Bulgaria, vreau sa ridic o intrebare care nu bantuie prea multa lume si anume: de ce nu fac rachiu si producatorii romani de vin? 
La vecinii din sud vezi pe meniuri o rubrica separata de rakia, cum se numeste la ei rachiul de tescovina, majoritatea producatorilor mari de vin avand si cel putin un sortiment de rachiu. Spun cel putin deoarece producatori cum ar fi Khan Krum sau Karnobatska au mai multe sortimente, chiar in functie de soiul de struguri din care provine, de vechime, etc.
La noi acest mod de a valorifica un reziduu tehnologic nu exista. Niciun producator de vin nu scoate pe piata un rachiu! Am vazut intr-un documentar cum in Italia o vinarie valorifica totul: vin, grapa (tescovina italiana), ce ramanea devenea ingredient pentru unele produse cosmetice, iar ceea ce se incapatana sa ramana la urma urmei, adica un fel de faina vegetala, era folosita ca furaj pentru animale. Daca vreti, dincolo de comercial, e si o latura ecologica a problemei, care pare sa nu intereseze pe multi producatori sau consumatori. 
Din alt punct de vedere ati incercat vreodata sa cumparati o sticla de rachiu pentru a o da cadou unui strain? Pe rafturile magazinelor cateva sortimente de tuica/palinka de fructe si atat. Si la ce preturi, sper ca ati remarcat! Sau poate de asta costa atat, pentru ca oricum fiecare are "duhnitoarea" la pet, pe balcon. In rest de baut, bem numai Balantines, Metaxa si Jack. Dar nu despre bizarul meu popor vreau sa discut aici.
Asadar, dragi producatori de vin, pe cand un rachiu de Cotnari, Gramma sau Davino?

Yalumba Oxford Landing GSM 2006 (Australia)

Un vin de vreo 40 de lei, din sudul Australiei, o replica de Ron, ca sa zic asa, un GSM (grenache/syrah/mourvedre) cum scrie pe eticheta. Din 2008 Yalumba (producatorul) a incetat sa-l mai faca. Nu stiu de ce, nu din cauza punctajelor primite oricum, punctaje variind intre 86-90 pct an de an. La noi vinul se mai gaseste inca mai ales la Vinexpert si localurile partenere.  
Dupa ce l-am gustat am ramas un pic nelamurit. Rich tannins, racing acidity. Unde or fi? Am facut nitel browsing si am descoperit nu numai mie mi s-a infatisat intr-un fel. Apoi de prin 2010 apar descrieri gen silky, smooth, etc. Dar si fata de aceste descrieri licoarea din pahar mi s-a parut diferita.
Probabil pentru un vin cu speranta de viata de doar 3 ani (dupa Wine Spectator), din 2006, baut in vara anului 2012, silky se traduce prin "fara vlaga" iar smooth prin "subtire". Cam asta e radiografia. Nici aciditatea nu a stralucit, lasand fructele de tipul melanjului congelat de fructe de padure putin stinghere. Nu e rau nici acum, sa nu ma intelegeti gresit, e un GSM light, apar si tuse herbale, aromatice, nitel piper pe final, dar nu mai arata a vin satisfacator la cei aproape 40 de lei/sticla. 
Cam asta e. 80. 
E ca filmul Australia, cu actori mari, cu buget mare, dar fara niciun succes, cu o trama lalaita, de film facut de MGM in 1960. Cand ar fi fost rupere, sunt sigur. 

O legendă despre piraţi şi tămâioasa românească (for real!)

Se zice ca traia odata la malul Marii Negre o ceata de haiduci. De fapt, daca privim cu seriozitate problema, erau niste talhari de joasa speta. Mai bine zis erau niste pirati de uscat. Cum vine asta, va intrebati? Va explic imediat. Metoda lor era relativ ingenioasa. Se stie ca in noptile fara luna, sau in noptile cu furtuna, exista obiceiul de a aprinde focuri pe mal, astfel ca navigatorii sa stie cam pe unde se afla si care e distanta pana la tarm. Banditul dogrogean era inventiv: aprindea si el focuri, dar nu pentru a-i ajuta pe marinari, ci pentru a-i ademeni mai aproape de tarm decat ar fi fost prudent. Stanci, naufragiu, morti, o sticla de rom, barci, jaf, ahoi!, arrr! etc. 
Legenda zice ca seful banditilor era un domn numit Radu Soare care traia in padurea Comorova, adica padurea de la Neptunul zilelor noastre. 
Si intr-o zi furtunoasa ii ajunge la ureche lui Radu Soare ca in zare a aparut o "corabie cu trei catarge si pantecele lung" care se lupta cu furtuna. E un aspect important, care ne spune ca nava era de origine occidentala. Baietii nostri s-au pus pe treaba, au aprins focurile astfel incat sa ademeneasca nava spre tarm, zis si facut, corabia s-a lovit de stanci, multi morti, nu ca pe "haiducii" nostri i-ar fi interesat prea tare subiectul. A doua zi furtuna s-a potolit, iar Radu Soare si ai lui s-au urcat in barci sa exploreze epava. Dar "n-au gasit nimic care sa le rasplateasca stradania". Tocmai cand se intorceau obiditi la mal, mandra lor capetenie a bagat de seama ca marea era plina de joarde de vita de vie provenind de la epava. El le-a ordonat ortacilor sa adune toate joardele. Ei l-au ascultat dezamagiti si crahnind, zicand ca partea lor de lume e plina de vita de vie roditoare din mosi stramosi si ca nu prea merita efortul.  Dar Radu Soare a ramas ferm pe pozitie- a curatat o parte a padurii, si-a platat prada si a asteptat. Dupa cativa ani a gustat din poama vitei si i-a placut atat de mult ca s-a lasat de haiducie ca s-o ingrijeasca mai bine. 
Peste ani si ani cele trei fete s-au maritat. Prima cu un transilvanean, a doua cu un oltean si ultima cu un moldovean. Deja banuiti ce s-a intamplat: pe langa zestrea din talharie le-a dat ginerilor si un dar in joarde de vita. Pe care le-a plantat fiecare de unde era. Si de asta avem azi tamaioasa de Dragasani, busuioaca de Moldova si muscat de Tarnave. Si toate de la o corabie frantuzeasca si de la niste talhari neoasi.
Sfarsit.

Trebuie sa indic ca sursa o interesanta carticica scrisa de Gherasim Constantinescu (mare om, a fost presedinte OIV) si Adrian Alexandru Heraru, numita "Metamorfozele Vinului- legende si povestiri despre vita de vie si despre vin", ed. Niculescu, Bucuresti, 2005, pg 97 "Via adusa de valuri". 
Din google aflam si o alta varianta a legendei, in care d-l Soare era de loc din Murfatlar si "de aceea se spune ca Murfatlar sta la originea vinurilor romanesti" (fals citat). 
Pana la urma, daca o luam pe aia dreapta, dupa povestile astea, tamaioasa romaneasca e de fapt cam frantuzeasca, dar deh! sa nu mai spuna lumea ca n-avem povesti de spus despre vin. 


Rive Droite, Rive Gauche 2010 (Franta)

Avem un Cotes du Rhone. Contine 70% grenache si cate 10% syrah, mourvedre si cinsault. Este produs de o cooperativa- Les Vignerons d'Estezargues, de la care am mai incercat un vin greucenesc, adus direct de afara. Cel de azi este accesibil romanilor prin Vinexpert si localurile partenere, unde costa 30 de lei, pret corect dupa comparatii cu magazine de pe alte meleaguri. Numele indica faptul ca strugurii provin de pe ambele maluri ale Rhonului.
Si acest GSM e tot de partea "grea" a vinurilor de Ron. Nas complex de fructe coapte (afine, coacaze, mure), prin care se infiltreaza mirosuri de sosea caniculara, pielarie si anason+fenel (adica pastis sau ouzo, ce sa mai lungim vorba). In gura denota o corpolenta medie spre grea, gust dens, compact (de unde deducem si un oarecare potential de invechire), dar matasos, invaluitor. Fructe dulci, zemoase, cunoscute in miros, apare si o pruna parguita, final lung dulce-picant, foarte piperat.  Vinul are 14,5% alcool, procent care devine evident prin incalzire. Deci putina atentie e necesara.
Dar, orisicum, pare un vin mai serios decat pretul si daca e sa ma gandesc la vinuri romanesti din aceeasi categorie gustativa imi vin doua in minte si ambele ceva mai scumpe: feteasca neagra 2008 Eclipse de la Basilescu si syrahul Nachbil 2009.
Vin de 84 pct. 
De baut in atrmosfera rustic-litorala, coloana sonora fiind albumul "Samedi soir sur la terre" (1994) al lui Francis Cabrel, pe care vi-l recomand pe cat de calduros e suportabil in timpurile astea.  Aproape nu stiu ce link sa adaug, toate piesele de pe album sunt geniale, au mesaj, corp, structura, etc :)  N-as pune marele hit, ci asta

PS:Na' ca nu mai suport, mi-am facut-o singur, acum trebuie sa merg la mare! Si la mare departare de Mamaia...Chiar daca, vorba cantecului, e cam tarziu.

Bio deci scump: "La Sapata" Feteasca Regala 2011

E un IG Colinele Dobrogei si e cel mai scump vin pe care il fac domnii de la Crama Delta Dunarii din Somova, jud. Tulcea. Cel mai scump de pana acum. Costa 31 de lei, daca imi amintesc exact. Ironia face ca babeasca neagra si aligote din aceeasi gama costa 25 (Le Marche, Galati) si au certificare DOC Sarica Niculitel. Sa mai credem in povesti, d'astea...
Imi amintesc vinurile lor imbuteliate la pet. Le-am gustat la un targ stradal la inceputul iernii. Dar atunci costa 8 lei litru. Intre timp s-a obtinut certificarea bio si ka-ching! Stiti cum e la noi cu bio. Inainte 10 lei, dupa 25! Treaba cu magiunul de Topoloveni care costa 6 lei cand a aparut in hypermarketuri si dupa 2 ani costa 22...E magiun de prune pentru numele lui Dumnezeu, nu e foie gras sau crab imperial...
Si aceasta feteasca regala care ofera tipicitate, dar nimic mai mult, e tot din soiul "bio, deci scump". Vinul trebuia sa coste pana in 15 lei, si nici atunci n-ar fi fost vreun best-buy. E un vinutz citric, cu finish pelinat, nothin' fancy. 
Pe de alta parte agricultura rationala este de apreciat, la fel si implicarea italienilor la Somova, localitate care nu se poate lauda cu prea multe oportunitati si locuri de munca.

"Déception" La Réserve Cairanne Blanc 2010 (Franta)

Acest vin mi s-a parut dezamagitor dintr-un punct de vedere. Pus fata in fata cu noutatea, fiind un vin din varietati mai putin intalnite precum grenache blanc (50%), clairette blanc (20%) si restul marsanne, rousanne si pantagruelic intitulatul bourboulenc, te astepti la ceva deosebit, inedit, cu arome ciudate, etc. Si ramai putin dezamagit cand descoperi ca nu-i asa. Un vin produs de Camille Cayran in comuna Cairanne din Vaucluse, deci un Cote du Rhone veritabil, cu nas floral, mieros, si gust molicel aducand a caise, para, o muscatura de banana, corcosuse galbene, final citric-amarui, pelinat nu foarte agreabil. Daca adaugi si ceva alcool, deja nu te gandesti prea nostalgic la el. Vinul e oricum destul de tare, din ce imi amintesc (14%). 
Nu e rau in vreun sens, dar nu-i nici fresh, nici elegant, nu-i -intr-un cuvant fie spus- memorabil. E un vin generic, ca sa-mi asum paternitatea termenului.
Am impresia ca Ciprian a dat vreo 7-8 euro pe el de la niste nemti, pret la care nu-ti smulgi parul din cap, dar e "deception", ca-n titlu.
Tot amalgamul asta de soiuri bizare mi-a amintit prin contrast ca uneori un film cu actori necunoscuti sau considerati mediocri (pana atunci), poate furniza surprize foarte placute privitorului. Sa ne amintim doar Trainspotting, Lock, Stock and Two Smoking Barrels sau...The Usual Suspects. Si vorbesc doar de filmele generatiei mele, pentru ca daca ne intoarcem in timp dam de Mean Streets si cate si mai cate.  
Insa, pe de alta parte cate cabernet/merlot nu seamana cu ce zice lumea aici

BBdV ep. 19 Marston's Oyster Stout, O bere cam...fishy

Stout e o bere britanica (si irlandeza). De exemplu, Guinness este un stout. Insa exemplul de fata e pur englezesc. Dintre aceste stout, "oyster stout" se numeste asa din pricina aromei de stridii pe care ar trebui s-o aiba, precum si a faptului ca aparent este o asociere culinara propice. Desi cine Dumnezeu bea bere la stridii? 
Are o culoare maro inchis, opac, spuma crem, carbonatia nu e prea energica vizual. Olfactiv porneste bine, prin tuse de caramel, malt si fructe confiate se simte si un iz salin, litoral, de unde presupun ca apare stridia in scena. 
Gustul e dezamagitor, apos, fara carbonatie care sa sustina amaruiul de hamei si aparenta cremoasa de naut, aparenta zic, pentru ca fata de alte stout cremozitatea acesteia e o gluma.
Finalul e afumat, crocant, dar se duce rapid. In rest e baubila, nu zic nu, e moderata la 4,5% alcool, dar nu face banii, clar. Cel putin aceia pe care i-am platit eu, adica 8 lei in Kaufland.
2,5 capace.

37 lei si 92-94 puncte Parker

Imaginati-va un vin romanesc care sa coste 37 de lei, deci ceva mai putin decat un La Cetate sau Sole, la pret de Menestrel, de 3 Hectare Sable Noble, si care sa fie cotat la 92-94 de puncte de catre Parker insusi. Adica chiar de catre Robert Parker himself vreau sa spun, nu de subalternii de la Wine Advocate!
Nu atat de calitatea vinului trebuie sa fie vorba, desi in mod clar trebuie sa fie ceva pe acolo, ci de ce PR trebuie sa ai pentru asta! Va dati seama Parker a pus gura pe un vin de 8 euro! Fie el si produs de marele Chapoutier. 
Vinul e un Cotes de Roussillon Villages, deci vin de sud, de Languedoc. Syrah, grenache, carignan. 2010. E o bomba densa, cu nas complex, stratificat, de fructe negre, pielarie, tabac, lemn, dar si volatili florali, ca de violete, condimente cu nemiluita. Gustul e greu, dens, vin corpolent, cu cirese negre, coacaze, afine, ba chiar si ceva fructe rosii, apoi treburi minerale pe palat, piper pe limba, deci aciditate cat cuprinde, final de dulceturi de fructe de padure, ceva lemn si picanterii.
In ciuda descrierii, din care am putea deduce ca vinul, asa impetuos si puternic (14%), are un potential de pastrare mare,  eu cred ca ce e prea mult se duce rapid, dupa principiul "intotdeauna ti-e foame dupa ce ai mancat prea mult":). Iata, de exemplu, un alt vin de Languedoc- Paul Mas Carignan 2010, din gama Single Vineyard, care parea o bruta infernala anul trecut in vara si un juicy molicel in primavara lui 2012. Oricum acest Chapoutier mai tine cativa ani in dulap, no problem.
In alta ordine de idei, n-as spune ca m-am entuziasmat in fata lui. Are sens de ce a primit atatea puncte, e exact stilul vinului parkerizat, direct si bombastic, dar pur si simplu pica greu la stomac, e atat de dens si bogat incat te oboseste foarte repede. 
7,99 euro la magazinele Wein Co din Austria (si multumiri lui Mihai Vasile pentru efort).
88 pct, pentru ca sunt eu rautacios. Oricum e genul de best-buy, oricum ai lua-o. 

In contrast cu vinul, caci exista si asocieri reusite prin contrast, nu doar prin asemanare, cum stiti, va propun o piesa clasica compusa de Duke Ellington si cantata in aceasta varianta impreuna cu Louis Amstrong. Nu atat piesa in sine,  cat solo-ul de pian care incepe pe la 3:15 m-a facut sa ma gandesc la contrast. Nu e fermecator cum minimalist si jucaus, urmand linia melodica tocmai pentru a nu canta ultimele note, care ne suna doar noua in cap, si cum prin repetitie, tensionat si lent, urca, urca pana la climax? Mi se pare magistral, light si old-school. Enjoy!

Noile vinuri de la Jidvei sau (mai exact) vinurile noului Jidvei

Mysterium
Asa cum va amenintam in finalul descrierii "judetului Jidvei", a venit timpul sa vorbim serios despre obiectul muncii, si anume- vinurile. Trebuie sa fac o precizare, chiar de la inceput. Degustarea s-a intins pe durata a aproximativ doua ore, si a cuprins o lista de 21 de vinuri, plus doua aditionale. Cu exceptia pauzelor, ritmul de degustare a fost sustinut si inevitabil au aparut mici probleme. Un alb aromat sau puternic baricat face ca intensitatea aromelor sa emigreze pur si simplu de la el la urmatorul aruncand peste pahare arome si gusturi care ar putea sa nu fie de fapt acolo. Poate ca de aceea am fost singurul care si-a luat note de degustare la toate vinurile, cine stie..:) 
Oricum impresia generala a fost favorabila, nu mi-a venit sa cred ca doar 2-3 vinuri din 23 au cazut sub 80 de puncte la recitirea foii de degustare. Poate o fi o posibila crestere in calitate venita odata cu retehnologizarea, poate faptul ca direct de la crama vinul nu trebuie sa indure trubulatiile cauzate de lantul  distributie-retail si ca il ai in fata la varsta si calitea maxima (optima, mai bine zis), nu stiu, cert e ca ce am incercat acum si ce aveam in amintire despre vechiul Jidvei sunt doua lucruri foarte diferite.

Asa incat, cu rezervele amintite, si cu precizarea ca vinurile sunt seci cu exceptia acelora in care am mentionat explicit un alt nivel al zaharului rezidual, sa trecem in revista rezultatele:
Bloggerimea la lucru
1. Feteasca Alba Maria 2011- floral, mieros, ierbos (lucerna), aciditate buna amplificand note de mere parfumate, piersica, aluzii minerale spre finalul dominat de tuse picante, piperate. Persistent. O feteasca alba din cele bune. Desi marturisesc ca l-am gasit diferit de mostra gustata la inceputul lui aprilie, mi s-a parut de aceeasi calitate: 84.
2. Feteasca regala barique 2011- fermentat in baric aduce arome de lemn si gutui uscate, dar si un iz de alcool, gust plin, dar acid, cu tuse de gutuie, para, si o astringenta minerala, as zice, pe final. Nu cred ca e inca 100% gata de aruncat pe piata.  Inca neetichetat, de fapt inca nebranduit, ca sa fiu exact. 81.
3. Feteasca regala 2009- un nas evoluat, floral, cu tuse de grapefruit, care se transmit in gust care arunca senzatii dulcege, de pepene galben, nuca si ceva tonic, amarui. Un vin demidulce (la limita inferioara), dar cu o aciditate suficient de mare cat sa te pacaleasca. 83-85 (exista loc de evolutie). Din nou, eticheta incerta.
4. Chardonnay barique Ana 2011.  Si aici exista diferente fata de varianta gustata anterior, parca vinul a devenit mai "mare", mai musculos. De fapt cred ca e doar vorba de integrarea unor note de lemn. Acum e foarte clar un chardonnay new-world, cu mar si tuse evidente de vanilie si miere. Alcoolul (14,5) e totusi bine integrat. 83
Dr. Ioan Buia
5. Chardonnay 2009. Un vin interesant, old school, fara baric. In nas aduce polen, grapefruit, in gust se prezinta fin si moale, cu astringenta de coaja verde de para williams, si pepene galben. Putea fi mai acid, dar vorbim de un vin maturat si cred cu pastrare medie. Placut, de vinoteca. 82+. 
6. Mysterium traminer+sauvignon 2011. Un vin cu tuse de ierburi aromatice, bulion, cu un gust vanilat, cu pepene, caisa si finish de ardei verde si pielita de strugure aromat. 82.
7. Mysterium muscat ottonel, feteasca regala, sauvignon blanc 2011- olfactiv aminteste de boaba de muscat si aduce in plus note vegelate de ardei. Gustul e citric-dulce, cu mar si mango, nuante de fruct copt remarcabile in contextul unui nivel de zahar rezidual de doar 1,2g/l. 83.
8. Tezaur Sauvignon blanc, feteasca regala 2010. Un nas floral, usor, discret, un gust citric moderat, cu tuse iodate pe final, destul de acid. 79
9. Sauvignon Blanc barique 2011- un nas de paine prajita, ierburi aromatice, vanilie si volatili evidenti (vinul are aproape 15% alcool), un gust siropos de pere si vanilie. Pare "mare", solid. Am fost nitel surprins sa aflu ca are 12 g/l zahar rezidual, aciditatea grozava contrabalansand bine acest aspect.
"Hm", ziceam in timp ce citem lista
10. Sauvignon blanc Nec Plus Ultra 2009. Vinul acesta are mai multe fetze. L-am baut de mai multe ori (aici e descrierea unei astfel de ocazii) si cred ca exista unele diferente intre loturi. Dar nu despre acelea vorbim aici, ci despre sticla pusa pe masa cu aceasta ocazie. In nas o bizara aroma de gaz, iar in atac si gust o multitudine de arome exotice, cu rest de zahar ascuns bine de tot, avand in vedere ca e demisec. 82.
11. Dry Riesling Monsieur Henri Selection 2010. Un vin arhicunoscut, de categorie usoara, cu o interesanta aroma si chiar gust de paine prajita, dar si grapefruit (cu tot cu o usoara astringenta). Nu-i rau, avand in vedere raza de pret, sper doar sa regasesc aceeasi calitate la raft. 78.
12. Riesling de Rin 2009. O premiera care imediat dupa deschidere se prezinta extrem de tipic. Am baut nenumarate vinuri de la Weingut Geiben si pot spune cu mana pe inima ca daca acelea au fost bune si acesta e la fel de rheinriesling si la fel de bun. Gaz lampant, grapefruit, gutuie in nas,  gutuie, mandarina in gust si un final citric-amarui care taie cele aproape 30 g/l zahar. Am punctat vinul cu 85 pct, dar marturisesc ca am sesizat pe parcursul serii o involutie din partea sa.
Alina Musat, Razvan Avram
 si degetul  lui  Ioan Buia
13. Muscat Ottonel Ana 2011. Am mai vorbit in trecut si in termeni laudativi despre acest vin. Sa zic doar ca aceasta noua revedere mi-a intarit parerea ca este o reusita enologica. 85.
14. Gewurztraminer "Grigorescu" 2009. Acesta e un vin de mare retail, il stim cu totii. Este un demisec la limita cu demidulce. Mi s-a parut ca nu are aciditatea necesara pentru a sustine zaharul si aromele intense. In speta, arome ca  petale de trandafir, vanilie si lyche au fie nevoie de o prospetime mai mare fie de un corp mai solid ca sa nu dea senzatia de sirop. In orice caz, nu vreau sa-l critic prea tare, e corect lucrat, fara defecte care sa ne alunge de langa el, doar nah! nu-i pentru mine. 75.
15. Pinot Gris Maria 2011. Un vin fermentat 50% in lemn. Cititi va rog ce am spus aici despre el, pentru nu am nimic de completat. 81.
16. Pinot Gris 2009. Un vin de vinoteca, inca neetichetat. Am banuiala ca acesti viitori batranei care sporovaiesc pe rafturi in crama vor apare candva in gama "Castel". Un vin cu aromatica interesanta, cu polen, avocado, pere williams, gutui, aciditate buna si cu final tonic, amarui. Din nou "smart move" la cele 27 g/l zahar pe care le are. 84, cu perspective.
17. Neuburger 2011. O alta noutate. Un strugure austriac, rezident in Transilivania de cand haul, dar plantat pe suprafete mici, din ce in ce mai mici. Aduce a fagure de miere, un strop de esenta de vanilie, pere moi, lyche. Neajunsul e ca se termina foarte abrupt. Altfel din soiul "full body". Nah, la 51 g/l zahar, ar fi si culmea sa fie altfel. 82+.
18. Icewine (vin de gheata, de fapt metoda e un mix de ice si strawwine) 2011. Un vin special, produs din struguri de gewurztraminer culesi la sfarsitul lui noiembrie, in plin inghet nocturn. Aromatic pare tuipic pentru vinuri cu o asemenea concentratie de zahar, cu musetel, crini, miere de salcam, un plus vegetal de ardei gras. In gust surprinde prin baubilitatea ridicata, retronazal intalnim para din compot, si altfel un iz de portocala rascoapta si chiar pe final coaja rasa de portocala, dulce-picanta, cum o stim. Exista si ceva mentolat, vinul este neobisnuit de alcoolizat pentru categoria lui (14%). Un vin foarte bun. 91.
19. Mysterium Roze 2011, cupaj de syrah si cabernet. Aromatic aduce a miez de paine, zmeura si petale de trandafir, iar in gust zmeura si cireasa sunt evidente. Nu mi s-a parut cine stie ce, nu-i cel mai bun rose facut de Marc, dar venind atat de tarziu in degustare e posibil sa nu-i fi sesizat niste nuante. De aceea: 78-80. 
20. Romantine alb. Spumant extrabrut obtinut din feteasca regala si pinot noir. 2010 in lista degustarii, desi anul nu apare pe etichete. Vin fara adaos de expeditie, 1,9 g zahar. In aceasta ordine de idei cred ca e unic in Romania. Aduce a sambure de mar, unt, drojdii fine, are o perlare fina, bule mici, un gust usor citric si amarui, de zarzara semi-coapta. Un spumant fin, dar parca ceva mai multa diversitate gustativa l-ar fi ridicat mult. Bun.
UUU, creepy!
21. Romantine Roze. Tot 2010. Un spumant brut. Obtinut din pinot noir. Are o perlare fina, usor inconstanta, in nas si gust crema de patiserie cu fructe de padure, zmeura, fragi, e fin, agreabil iar restul de zahar anuleaza unele tuse amarui, aparute pe final. Ok.
22. In afara listei am mai gustat o Feteasca regala din gama Clasic, din 2011, vin de larga circulatie, ca sa zic asa. L-am gustat la sfarsitul zilei, si nu cred ca a avut prea mult de castigat din asta, dar un vinut cu aromatica simpla, de citrice, iarba si tuse de cremene, cu gust nu foarte corpolent, citric, ca de mere inca necoapte si final dupa preferinte de limeta sau carcei de vitza. Simplu, dar curat, oricum. 75 pct. Marturisesc ca am incercat vinul acesta si cu alta ocazie si concluzia a fost asemanatoare: fara a fi un vin extraordinar, aduce insa prospetimea necesara unei discutii mai prelungi, fara ca pretul sa fie un subiect prea incins.
23. Tot in afara listei am mai avut ocazia sa gust o alta premiera. Primul vin rosu de la Jidvei, un proiect al d-lui Ioan Buia, un cupaj pe baza de cabernet cu aport de pinot, burgund si merlot din 2008. Rezultatul a fost usor bulversant, oricare dintre noi putand fi pacaliti ca avem in fata un pinot 100%. O aromatica de fructe rosii coapte, un gust de skittles, plin de dulce-acrisorul fructelor de padure si al cireselor coapte, cu un gust remanent foarte placut in aceeasi tenta agreabila. Un vin care, dupa spusele creatorului, a fost vizat sa intre in gama Tezaur, dar din variate motive cele 17.000 de butelii nu si-au gasit inca eticheta si e posibil nici sa n-o gasesca vreodata. Un vin de 82-83 pct.  

Avand in vedere ca e un post relativ tehnic si poate plictisitor pentru unii, simt nevoia sa mai adaug unele impresii care nu privesc atat vinurile, cat celelalte lucruri care finalmente il produc. E imposibil sa nu sesizezi pasiunea cu care vorbeste Ioan Buia despre vinurile sale, dar si maniera "clasicista" in care le realizeaza. Si e la fel de imposibil sa nu sesizezi competenta expeditiva a lui Marc Dworkin, contemporanitatea vinurilor facute sub indrumarea sa- cele trei din gama Owner's Choice si mai recentele Mysterium. Celelalte etichete, cum banuiti, sunt realizate de Ioan Buia.
Si mai cred ca din colaborarea celor doi enologi- mai bine zis- din exploatarea inteligenta a expertizei si contributiei fiecaruia, Jidvei poate intra si in topul celor mai bune vinuri romanesti, nu doar in cel al vanzarilor si al cifrei de afaceri. 

Fotografii de Razvan Avram si Mihai Vasile. Multumiri!

Salutari din judetul Jidvei

Am fost la Jidvei cateva zile, dupa cum publicul clevetitor de pe facebook a remarcat deja. A fost frumos&obositor, combinatia perfecta. Cartierul general al Jidveiului este la Cetatea de Balta (jud. Alba), castelul medieval Bethlen-Haller (numele grofilor care si-au lasat cea mai apasata amprenta pe constructie), destul de cunoscut deoarece este si sigla societarii. Castelul nu trebuie confundat cu cetatea de Balta, loc "donat" de Matei Corvin lui Stefan cel Mare, in urma pierderii unei partide amicale de caft. Cetatea nu mai exista, fiind demolata in 1556 de principele Sigismund Zapolya. Locul in sine e foarte frumos si ingrijit, existand si o anexa cochet amenajata, in stil retro, unde se poate poposi peste noapte, e drept doar daca se aranjeaza  inainte.
De la castel se intind, prin localitatile din jur, cele aproximativ 2000 de hectare cu vita de vie si alte nenumarate cu diferite culturi (pasuni, grau, pomi fructiferi, etc). Practic ti se pare ca Jidvei este o unitate administrativ-teritoriala proprie, si avand in vedere marimea domeniului, chiar ar putea sa fie! Am umblat o zi intreaga intre crame, l-am urmat pe Marc Dworkin prin vie (noi la chef, el la munca), am vazut crama de la marginea Blajului, apoi scoala de vita (locul unde se nasc si petrec anii de acasa micile plante inainte de dispunerea in vie), apoi fabrica de spumante de la Balcaciu, unde meticulos se invart sticlele cate un sfert in sensul acelor de ceasornic, si intr-un final- complexul de vinificatie de la Jidvei, loc atins de investitii majore si recente. 
De altfel, trebuie sa spun ca am ramas surprins atat de starea viilor, bine lucrate si ingrijite, cat si de starea tehnica a cramelor unde reflexiile argintii ale rezervoarelor de inox se aseamana postmodern cu luciul armurilor medievale din castelul de la Cetatea de Balta. Imaginea combinatului vechi, cu cisterne ruginite si mizerie pe jos, nu e de gasit aici. Privelistea unei hale intregi, complet automatizata, cu zeci de rezervoare de inox, la care lucreaza doar doi oameni- un inginer tehnolog si un muncitor, este pilduitoare pentru imaginea pe care incearca sa si-o construiasca noul Jidvei. 
Oamenii care ne-au insotit, intampinat si vorbit- au facut-o cu pasiune, si sa-i numesc in limita stocului disponibil de memorie pe Alina Musat, Marius Cucura, Cristi Puscas, Dan Moldoveanu, Dan Corbean, Mariana Marginean, Marc Dworkin, si desigur, Ioan Buia, enologul si directorul complexului de vinificatie.
Iar seara, dupa maratonul revelator de real, am coborat in pivitele castelului, unde se afla o incapatoare, intunecoasa (si intimidanta) sala de degustare. Aici, sub patronajul lui Ioan Buia, 23 de vinuri ne-au trecut prin fata. Atat vinuri cu etichete familiare, cat si unele inca nenumite si prin urmare nepretuite. Unele din vinurile baute au fost foarte bune, "ingrijorator" fiind faptul ca pana si unele din gamele traditionale, medii, s-au ridicat la nivelul gusturilor noastre fine. :) 
Va invit sa vedeti "procesul vizual" (sumar) al vizitei de lucru gratie meticuloasei pasiunii pentru fotografie de care dau dovada Ana-Mariei Nazarie si Razvan Avram. Si cateva care au infrant comoditatea, de la mine. Ceea ce nu apare in poze sunt palavrele tarzii (extrem de tarzii, inteligente si cam ironice, dupa unii) purtate cu Alina Musat, Mona, Ciprian si Mihai
PS1: voi adauga si alte fotografii mai pe seara, l-am parazitat si pe Mihai...
PPS: va exista desigur un follow-up  (later edit: vezi AICI) in care voi descrie vinurile precum si unicul regret (si nelamurire totodata)-anume ca in toate imprejurimile Jidveiului, desi vremea a fost ideala, n-am vazut nicio...fata-n iarba.

Dealuri si vii
Chateaul

Anexa dormitoarelor


Dr. Ioan Buia

Gradinita de vita de vie

Un domn cam teapan

Sampanii batute in cap, zi de zi...


terasa

Pe aici nu se trece!

Marc Dworkin la birou

Alina Musat, Mihai Vasile, Mona Arsulescu, Ciprian Haret si  Dan Moldovanu

Un loc foarte..."cool"

Vita de vie in copilarie