BBdV ep.14: Fugiti! Vin Piraatii!

Piraat e o bere belgiana produsa de Brouwerij Van Steenberge. Are nici mai mult, nici mai putin decat 10,5% alcool! Nu ca ar fi mare chestie, in fond am incercat un Eisbock de la Schneider care avea 12%... 
Daca vreti o descriere adecvata ar trebui sa stiti ce este acela un carcalete, un submarin sau un U-boat. Tusele de zahar brun si caramel fac ca alcoolul nabadaios sa pare "rom" romanesc (adica beutura alcoolica cu esenta de rom).
Ori cred ca am depasit de mult varsta experimentelor ciudate. Sigur sunt si alte arome (paine, lamaie, banana, condimente), dar sunt precum simtul umorului la un ofiter SS.
Presupun ca pentru nea' Chiriac, client fidel al bombei dintre blocuri, e numai buna- nu mai trebuie sa scufunzi paharelul de rom in halba, dar pentru mine e un mare Nu, multumesc. De fapt si pentru el, la pretul asta.
33cl, 9 lei. 
1 capac (din 5). 

De ce sa cumperi un vin romanesc?

Cu cateva luni in urma am comandat cateva carti scrise de autori romani contemporani. M-a lovit revelatia ca am ramas in urma cu ce se scrie la noi in zilele noastre, in afara de Cartarescu, care tinde sa devina scriitor national. Asa ca enter Kiki Vasilescu, Dora Pavel, Dan Taranu, si "batranul" Gheorghe Schwartz. L-as adauga si pe Bucurenci, desi unica sa expresie literara am consumat-o in urma cu cativa ani. 
Nu intru in amanunte, sunt un cititor incomparabil mai bun decat un critic literar (desi in vechimea mare, dadeam cu verbul si in sensul asta). Cred in diviziunea muncii si daca nu stiti inca va spun eu- exista niste bloguri super, pe tema recenziei de carte. 
Oricum mi-am pus intrebarea: de ce le-am cumparat? De ce sa le citesc? Ar putea fi ele mai bune decat cartile cu bulina Nobel de prin librarii? Pai, cu tot regretul, trebuie sa recunoastem ca nu. Majoritatea iti creaza un sentiment de artificial, si nu exploatabil,  kafkian sau de realism magic, si asta pentru ca se plaseaza intr-un imediat atat de accentuat, incat in loc sa faca cititorul sa rezoneze- il imbranceste afara prin emfaza lui. 
Dar...au ceva autentic, ceva care vibreaza pe nevazute si nesimtite cu sufletelul romanesc. Eroii americani n-au mers cu troleul, eroii portughezi nu s-au facut crita intr-o bodega de gunoieri minoritari,  iar nemtii nu asculta Bach cantat la tambal in Adio Mama.  Amanuntele astea nesemnificative sunt ale noastre, ne fac (din nefericire de cele mai multe ori) sa fim cine suntem.  
Ei, si astfel ajung sa ma intreb gandindu-ma la damblaua mea cu vinul romanesc: de ce il cumpar, de ce il beau? De ce rezonez cu o babeasca de 55 de lei, care e cu o clasa sub un cru beaujolais din acelasi pret? Si, colac peste pupaza, transportul licorii de la Bucuresti, sa zic, ma costa mai mult decat daca ar fi adus din Franta, Belgia sau Germania? 
Si raspunsul pe care l-am gasit e: pentru ca oricat de inferioare calitativ ar fi unor optiuni straine, exista mici, vagi, aproape insesizabile si poate inchipuite inflexiuni care le dau ceva dezirabil, un sentiment pagubos de asemanare, de identitate, uneori. 
Ca lautarul cel bun si irezistibil, care simtindu-te cu sufletelul in batista, din doua strofe si-un acord, iti smulge din buzunar si banii de tramvai.

Gramma se intoarce 2: Aligote 2011

Iata ca vine si al treilea vin din 2011 al celor de la Casa Olteanu este Aligote, sortiment sa-i spunem traditional in jurul Iasilor. 
Prima data l-am gustat in toamna trecuta, pe cand era doar o promisiune, una neobrazata care iti intepa limba in mii de locuri cu micile sale ace acide. L-am revazut acum cateva luni, tot in cisterna. Era aproape de parg, ca sa zic asa, numai bun de cules. Acum e gata, sa-l vedem:
Alb-auriu palid, cu nuante verzui. Aromatic aduce a gutuie, verdeturi tocate si coaja de castravete, dar si mar si portocale trecute. Gustul e fin, acid, cu lamaie, o inedita astringeta ca de coaja de para, rotunjimi de pepene galben. Finalul e lung, tot in aria citrica (lime), dar si usor salciu, ca un sambure alb de caisa verde. Alcoolul (13%) sta bine la cutie.

Pentru ca mai binele e dusmanul binelui, chiar (sau mai ales) la degustatul vinului, trebuie spus ca in linie, unul dupa altul, Aligote a parut superior, fresh si revigorant. Luate unul cate unul, lucrurile sau mai bine zis,-preferintele- mi s-au schimbat un pic. Cuvee Visan a parut cel mai cel, un vin al carui gust de fruct indecidabil, te duce cu gandul la panerele lui Demostene Botez. A nu se intelege ca feteasca regala, cu plinatatea si corpolenta oarecum surprinzatoare si atipica pentru soi, nu e un vin bun, ba chiar vad ca prin alte www-uri i s-a pus coronita:). 
In concluzie, toate cele trei sunt vinuri bune. Toate trei au ceva comun, o idee cremoasa, matasoasa, cu gust de  pepene galben. In Aligote se evidentiaza citricul, in Visan fructul, iar in feteasca regala, culmea!, structura (desi toate sunt vinuri destul de robuste).  
In final, o dreg ca Parker- punctez cu 83-85 toate vinurile!   

PS:
E 2 pentru ca exista si 1. Ah, sticlele arata bine, sunt diferite, cum vedeti, cu umeri lati, doar ca au aparut niste descrieri pe contra ceva mai duioase decat indur eu. Desi daca toate ar fi dupa gustul meu, cred ca universul ar fi mai infricosator:). 

Daca nu aveti ce face, va recomand, pe langa vin, doua treburi testate de mine si care au trecut CTC-ul, tot lucruri cu structura robusta, ca sa zic asa: 
a. o miniserie western (and much more) in care Kevin Costner si Bill Paxton arata ce pot face niste actori mari dintr-un serial nou-nout, produs de History Chanel.  E plin online-ul de el, asa ca daca va plictisiti, aruncati-va o privire pe Hatfields & McCoys, povestea adevarata a razboiului sangeros intre doua "clanuri" americane; si 
b. tot din marele online sau poate din libraria dvs preferata puteti incerca si romanul Furie de Salman Rushdie, o satira neagra, amuzanta si deprimanta pe alocuri, dar captivanta in totalitate, poveste in poveste, o multitudine de fire narative, de trame suprapuse, dar usor de citit, light.  Cum bine se zice aici.  Eu am rezonat un pic cu Malik, eroul, cum cred ca ar face-o orice om inteligent si educat (si modest), mai ales ca sunt dese descrieri ale tampeniei contemporane (mediatice, sociale, politice) in care calcam din greseala tot mai des.

WWW-ul vinului romanesc: Vincon Vrancea


Colosul vrancean, posesor a peste 2000 de hectare, in diverse parti din Moldova, dar si in Dealu Mare si Murfatlar, si-a facut in 2006 site. Si asa a ramas. E drept ca si atunci arata ca unul facut in '99. De fapt, faptul ca era facut in flash trebuie sa fi fost un "groundbreaking technology", va dati seama. Aduce cu site-urile institutiilor de stat. Pana si faptul ca intreaga informatie e condensata intr-o fereastra flash, iar restul ecranului e neexploatat, ar fi trebui sa le dea de gandit de la bun inceput.









E clar ca nu se mai ocupa nimeni de el, toate informatiile sunt in mare parte incremenite la nivel de 2006, vinurile, gamele, etichetele, etc. 
Recomandarea lunii este Muscatel la 2 litri! Acuma serios, din toate vinuturile pe care le face tocmai Muscatel?! 
Descrierile vinurilor sunt nefolositoare,  bombastice, gen "vin simbol" sau "vin de inalta tinuta". Informatii despre zahar, alcool, aciditate? Hai sa fim seriosi. Partea buna e ca putem citi si in engleza super-informatiile astea, desi meniul principal tot in romaneste ramane:)
Concluzia e ca "modernizarea continua a tehnologiilor", postulata in pagina de prezentare a companiei, nu se refera si la site-ul web. Ca blogul meu e templul amatorismului in materie de design, asta e oarecum normal, dar la ditamai compania e penibil! 55 de bitzi. 

Permiteti-mi sa raportez: Marea Neagra e in paragina

Saptamana trecuta am participat, aproape din intamplare, la o sedinta de coaching. A fost organizata in cladirea unde lucrez. M-am dus tocmai pentru a raspunde la intrebarea pe care multi dintre dumneavoastra tocmai v-ati pus-o, anume "ce este coaching-ul?". Ei bine, nu sunt foarte lamurit nici acum, dar pare a fi un soi de psihoterapie, dezvoltata sub o mantie holista. Ca absolvent de filosofie mi-e greu sa ma conectez la metode care au ca scop anuntat Fericirea. Dar pentru unii oameni sunt convins ca da roade, ca ii poate face, printr-o metoda pe care n-o pot descrie decat ca maieutica, metoda socratica de mosire a adevarului, sa se simta mai bine, mai impacati cu sinele si cu...hm...universul. Practic coach-ul iti pune diverse intrebari si prin aceasta directionare raspunsul sau calea catre rezolvarea problemelor ti se infatiseaza, tu singur parcurgand-o. Pe scurt, din cate am inteles, este o metoda de dezvoltare personala, de "management al resurselor personale". Bon, nu teoria coachingului e prioritatea mea. Vreau doar sa va spun ca respectivul coach mi-a spus ca in cazul meu o idee ar fi sa zambesc mai mult. Ok, mi-au trecut prin minte diverse citate din Byron, dar le-am tinut pentru mine. 
Totusi cu acest deziderat in minte am infruntat ziua urmatoare. Zi in care urma sa ajung la Constanta, oras pe care l-am traversat de nenumarate ori, dar n-am zabovit in el prea mult, pentru un weekend de...(nomina odiosa!) relaxare. Mare, soare, nisip fierbinte, mare linistita.
Dar pentru asta a trebuit sa parcurg un drum "european" plin de gropi (o parte), asta pana se termina asfaltul cu totul si urmau vreo 10 km de drum pietruit. Ok, am avut ghinion, exact atunci ii gasise pe constructori sa refaca terasamentul care nu avea nevoie de refacere. Stres dar am evitat spargeri de parbrize si altele. Ajungem seara la hotel (precizare: pe care nu l-am ales noi). Unde am stat la masarda, loc in care si cu aerul conditionat la maximum tot puteai sa clocesti niste oua. Dar asta e, ghinion. Hotelul e plin, ne pare rau. 

Mesele au fost si ele o mica aventura. Unde sa mananci in Constanta? Prieteni din Constanta? N-am. 
Ziua 1. Intreb la respectivul hotel (care e la Poarta 6, deci destul de departe de actiune, plus ca are sala de mese doar pentru micul dejun). Mi se indica restaurantul Ares. Nu cred ca va spune ceva, nu e in ghidul Lonely Planet:) Ajuns la fata locului, constat ca inauntru era un banchet de liceeni, iar afara Euro la proiector si o ospatarita la 20 de mese. Super...Este 10 si ceva, unde sa te mai duci? In final, a fost ok, cu timpi de asteptare enormi, dar asta e. Iar carnea la gratar a fost prajita. Ce sa mai spui, dupa cat ai asteptat, mai conteaza metoda de preparare? "Ne cerem scuze, e foarte aglomerat". 

Ziua doi. Plaja. La pranz trag la terasa Vraja Marii (e doar una din zecile de Vraje de pe litoral), a doua chestie cum cobori scarile de la Ibis, sau in fine, de la Modern. Chiar daca a durat mult, si asta in conditii de semi ocupare (15 minute pana la "buna ziua, cu ce va servim",  30 pana la "pofta buna!"), totusi ambientul nepretentios, dar curat, muzica greceasca si reverii din recentul Corfu, faptul ca erau mai multe familii cu copii- treaba care i-a dat micutei mele ceva de facut-  si nu in ultimul rand o ciorba bogata si gustoasa, la pret decent spre mic, m-a facut sa-i plasez de partea buna a vietii. Sigur vorbim de mancare de cantina, dar ok daca ti-e foame si n-ai pretentii de stele michelin. 
Seara: regulamentara plimbare pe faleza. Care ar avea nevoie de un facelift. Cazinoul in paragina, scheletul marelui hotel de 5 stele care trebuia finalizat in 2005, Hotel Palace cu intrarea din fata zavorata si peluza cu iarba frumoasa, salbatica, inalta, tunsa ultima data la revolutie. Portul de ambarcatiuni, terase container. Tragem la una cu specific turcesc. Timp de asteptare preluare comanda: 5 minute. Pret apa minerala 9 lei (asta ca sa va faceti o idee despre preturi). Si timpul trece....si trece, si tocmai cand era sa-l pierd in zare, vin doua farfurii. Dupa o ora (nu exagerez). Care erau garniturile. "Pofta buna!" si un rapid stanga imprejur. "Pai stai asa sefu', dar felul principal unde este?" R: Acuma vine! Tic Tac! Dupa 15 minute vine si felul principal. Saramura de peste nu avea mamaliga (nici paine, nici nimic). "Of, imi cer scuze, e foarte aglomerat, n-am retinut ca doriti mamaliga. Acuma aduc". Dupa inca 10 minute il trag pe stimabil de maneca, sa-i aduc aminte. "Stiti, acuma se face". Peste inca 5 minute apare si glorioasa mamaliga. Asta e, daca suntem mamaligari inculti, presupun ca daca avem gusturi alese si doream piept de rata cu sofran cu sos din 50 de ingrediente si anghinare la cuptor cu ierburi provensale si sare de mare, se facea imediat. Asa, prepararea unui snitel si a unei saramuri a durat vreo ora si 45 de minute. Saramura n-a fost buna, in caz ca va intrebati. Amenda? Respectabila, va dati seama.  Pur si simplu o rusine, teapa pe fata, pe principiu "Cu 2 ospatari la 30 de mese si un singur bucatar, nu mai vine omul la noi a doua oara, deci hai sa-l jecmanim bine din prima!". Cat am asteptat acolo, intr-un univers alternativ puteam ajunge in Bulgaria, la Dalboka. Sa nu credeti ca nu mi-a dat prin minte, dupa 20 de minute de uitat la gandaniile de pe bec, dar n-aveam pasaportul fetitei la noi...Puf, si cat m-am chinuit sa-mi amintesc numele restaurantului pe care il lauda dom' Savulescu...Sper sa nu fi fost acelasi:). Intorsi in clocitoare m-am dres cu ultimele, plicticoase minute din Spania-Franta si un pahar din Leat 6500 de la Murfatlar, un rose litoral, racoritor, languedochian, care a parut, prin contrast, plin de viata. Am inchis ochii si mi-am imaginat un loc cu serviciu promt, mancare corecta si atmosfera placuta. Un loc unde sa simti ca banii tai au valoare, ca primesti ceva, nu ca ti se ingaduie sa stai si tu pe acolo. Daca ma intrebati, locul acela nu parea a fi din Romania.

Ziua trei. Pranz. Caut pe net "restaurant bun Constanta". Scoica, Rapid, Zorile...La Rapid nu am de gand, il stiu, e langa gara. Scoica. La Scoica am incercat duminica la pranz. Pe terasa nu erau locuri, injumatatite oricum de faptul ca ploua. Jos? Erau cateva, dar "tocmai s-a stricat aerul conditionat. Acum il reparam". Cum stiti, in acest weekend, disconfortul termic a fost teribil, iar ideea de a sta intr-un loc inchis, fara climatizare, nu mi s-a parut prea luminoasa. Copilul trebuie sa manance. Unde mergem? Panica, haos. La City Park  Mall? Nu serios, la care loc cu mancare sanatoasa pentru copii? KFC, Mc Donalds, Pizza Hut, fast food libanez, chinezesc? Plus faptul ca e o imensa cantina comuna, la preturi de carciuma cu staif, nu te face sa te simti prea relaxat. In centru, de la Lupoaica in jos- numai fastfood-uri, miros de shaormarie peste tot, restaurant-terasa Tineretului, care are aceleasi mese si scaune pe cand mancau ai mei acolo la inceput de anii '80, peste tot case in paragina, iar la etaj rufe la uscat. Remarc ironia de transforma aceste case vechi, unele extraordinare, monumente de arhitectura, in locuinte sociale. O idee brilianta, care a dat rezultate in mai toate centrele vechi ale oraselor noastre, nu-i asa? 
Ei, si tot asa, pe drumuri, s-a facut de ora 3. Asa ca ...M-am intors la cantina Vraja Marii, unde, pe fondul picaturilor sporadice de ploaie si al steagului rosu, eram singurii clienti. Ei, asa da. Mancarea a venit intr-un minut. Mission Acomplished. Bac Smardan. Acasa. Italia-Anglia. Chiar am vrut sa vad acest sfert de finala. Am mers la sigur. Terasa hotelului Vega (al' mai cu motz din urbe). Nu sunt excentric, doar ca pe faleza (galateana, a Dunarii) duminica seara, si mai ales de cand cu meciurile acestea, e o aglomeratie stresanta. Asa, la doi pasi, pe faleza superioara, la Vega, aproape nimeni. Desi toate celea au acelasi pret ca oriunde. Exista Uberland, Matei, Soare... Pace, frate!

In concluzie, e foarte greu sa te simti relaxat in aceasta tara. Nu stiu cum trece prin existenta romaneasca coach-ul care mi-a sugerat sa zambesc mai mult, dar sa zambesti serafic in atare conditii de mediu si viata imi sugereaza o gradina de ospiciu, plina de napoleoni joviali. Apoi intamplarea a facut sa fie o perioada dezagreabila termic, cred ca a contat si asta in starea de spirit. Si da, recunosc, mi-am facut singur, in parte, viata grea. Poate trebuia sa va intreb pe voi unde sa merg, sunt sigur ca in Constanta, ca in fiece oras, exista o multitudine de localuri decente ferite de ochiul turistului. Sau poate ca nu.

BBdV ep. 13: Weihenstephaner Hefeweissbier Dunkel


E o bere bavareza nefiltrata (hefe) (si) din grau (weizen), bruna (dunkel), de o culoare caramel, mai deschisa decat sa zicem Silva (ca sa nu vorbim de Ursus Black). Face o spuma frumoasa, alba, persistenta si fina. In nas aduce a banana, piper, grau si drojdii fine, iar gustul condus de o carbonatie echilibrata, ofera treburi interesante gen guma turbo si banana, cu o textura cremoasa, impresii amarui in atac, dar moderate de note dulci, fructate, lasa pe palat o scurta idee de inconsitenta apoasa, dar recupereaza rapid intr-un final la fel de interesant ca tot drumul senzorial de pana acum, cu tuse sarate, painoase, ca de covrigi de Buzau (care ar fi merge nemaipomenit cu dulceata asta de bere) si ceva condiment intepator- cuisoare. 

O bere agreabila, nu la fel de complexa ca varianta blonda a celei mai vechi berarii inca in activitate, dar foarte buna oricum. 7 lei in retail (Real, Kaufland, Billa)
4(din 5) capace.

Gramma se intoarce (2011)

In razboiul interminabil, infiltrat in toate aspectele vietii noastre, dintre neclintirea lui Parmenide si perpetua schimbare heraclitiana, ma surprind uneori gandindu-ma ca lucrurile erau mai bune in trecut. Aerul era mai pur, rosia avea un gust mai dulce, braga era braga, oamenii- oameni, nu ca acum, cand, uitati si dumneavoastra...Cred ca e un reziduu de gandire mitica si de falsa nostalgie dupa varsta de aur. Si la vinuri mi se intampla des sa constat ca parca licoarea de acum e mai putin buna decat cea de acum 3-4 ani, acelasi vin intr-o alta recolta, ca o degradare permanenta. Tot eu, insa, ma temperez stiind ca memoria falsifica, glorificand clipe din trecut, aruncand o patina de falsa valoare peste lucruri si stari care sunt de fapt la fel in prezent, doar ca nu beneficiaza inca de girul arhivarii interne.

@Vinariaveche
Tocmai de aceea mi-au placut noile vinuri Gramma (aka Casa Olteanu), din 2011. Pentru ca mi-au dat sentimentul ca exista progres, ca sunt mai bune decat precedentele.
Feteasca Regala e un vin alb-galbui, cu arome de corcoduse galbene, verdeturi romanesti (patrunjel, leusten), si in timp se formeaza in continuarea acestei amprente vegetale, un compozit aromatic "universal"- glastra de flori sparta de fiica mea, un amalgam de pamant gras si aroma delicata a florilor zdrobite definitiv sub niste papuceii curiosi, care vor sa ascunda de ochii tiranilor micul accident. Da, e mai degraba imaginatie neingradita aici decat acuitate senzoriala. La nivel serios si clasic, mai apar in nasul complex tuse trecatoare de pepene galben si fagure de miere. Gustul e fin, denota o structura robusta, cu repertoriu gustativ trecand printr-un melanj de fructe- mere si piersici, cu tuse minerale si acide, picante. Finalul aduce o persistenta de mar dulce si tuse carnoase, de ardei gras. Mi s-a parut un vin mult mai bun decat versiunea precedenta.  Si mai echilibrat, chiar pe fondul unui nivel de alcool serios (14%), dar bine, bine ascuns. 83 pct.
Cuvee Visan e acelasi blend de Feteasca alba, regala si Aligote. Vine intr-o culoare alb galbuie stralucitoare. Aromatic sta interesant, intens sub o zodie florala, cu pastise "verzi", vegetale. Gustul joaca intre note de mandarina, nectarina, pepene galben si caisa (in caz de nesiguranta chiar mar si pere), pare complex si cremos, dulce-citric, cu un final lung, acid- dand senzatii piperate si tuse dulcege, de mar bine copt. 84. La fel ca feteasca regala pare robust, inchegat, il poti incerca la temperatura camerei si cu toate astea structura sa nu se rupa, iar nivelul de alcool (14%) e miraculos ascuns.
Aligote. Aici n-am de gand sa va spun nimic:) Nu acum cel putin. Doar ca e usor sa-ti placa. 

Pe ansamblu, repertoriul Gramma a devenit mai echilibrat valoric, nu mai exista un hit si doua B-sides. Chiar daca, ce sa-i faci, Aligote 2011 e o reinregistrare cu sound adus la zi al cantecului de succes din 2009. Si eu cred ca are toate sansele sa intre in heavy-rotation pe MTV! 

"Pigmentum" Malbec 2009 Georges Vigouroux (Cahors)


Cand ai in fata un vin care se numeste Pigmentum cam stii ca n-ar fi o idee buna sa porti o camasa alba, nu de alta, dar nu se stie niciodata ce se poate intampla cand invarti paharul (I know only too well). 
Si da, e un Cahors sanatos, un malbec heavy, cu o aromatica deosebita, de trufe si crema balsamica, si tonuri mustoase, de fructe negre. 
In gust, desi taninos, pare dens si moale (are o moliciune iluzorie, care pare ca depinde mult de temperatura de servire), plin si corpolent  (ma intorc la temperatura: chiar pare genul de vin care ar trebui savurat la 2-3 grade mai sus de celebra "temperatura a camerei"), cu afine, coacaze si prune, spre un final condimentat, picant cu piper si cuisoare. Alcoolul 13,5% e greu detectabil. 
Totusi, fara a dovedi vreo complexitate iesita din comun, imi dau seama dupa descriere ca puteam vorbi in aceleasi conditii despre un vin mult mai scump decat cei 6,60 euro cat am dat pe el la vinexus.de, mai ales dupa experienta vinurilor romanesti din acelasi arie de calitate.

In ce priveste punctajul(82-85), sunt usor ambiguu pentru ca sunt precaut. Temperaturile mari din aceste zile nu prea favorizeaza aprecierea unor vinuri rosii atat de concentrate. Si daca stau sa ma gandesc bine nici eu:).
Oricum, daca aveti mare incredere in Wine Spectator sa stiti ca vinul a primit 89 din partea lor. 

Liliacul din Lechinta si-a deschis aripile

Partea de Romanie unde se gaseste crama Liliac si plantatiile aferente este a naibii de frumoasa. Atat de frumoasa, incat orice poza facuta cu telefonul pare o carte postala. Dealuri, pasuni, paduri, capite cu fan, bisericile catolice, luterane, etc, cu turlele lor inalte, lilieci...
Bine, liliacul nu e cel mai dragalas animal, dar e un tip destul de folositor in ce priveste combaterea unor insecte daunatoare. Si lilieci sunt destui in padurile de la Batos si Lechinta.
Nu gustasem pana acum vinurile acestei noi crame, stiam doar ca sunt primele si ca plantatiile sunt noi, dar tocmai de aceea am fost bucuros sa ma numar printre primii vizitatori ai locului.  Am fost intampinati, la poalele colinelor, de "comitetul de primire" format din Ioana Micu (manager), Alfred Michael Beck (actionar), si cei doi enologi ai cramei- Willi Opitz si Rudolf Krizan. Dupa vizita in crama, utilata cu instalatii potrivite plantatiei mai mici de 50 de hectare, am inceput urcusul spre cabana de degustare, sau cum o vad eu- cea mai cool baraca din lume. O statie s-a facut la corturile unde se usuca vreme de cateva luni, pe rafturi, sub rogojini, strugurii de muscat din care se face vinul special al cramei. Am inteles ca volumul de must se reduce astfel cu 90%, dar ceea ramane este extraordinar de concentrat, cum va inchipuiti. Apoi, la trap, peste munti si vai, catre locul faptei. 
Eu am ajuns mai devreme, sportiv cum ma stiti, si astfel m-am intretinut cateva minute cu Alfred Beck, de la care am aflat ca piata austriaca este deschisa la noutati, mai ales cand provin din "cenusa imperiului". De aceea, Liliac e marketizat ca vin din Transilvania si nu ca vin de Romania. In alta ordine de idei, am mai aflat ca finlandezii stiu cate una-alta despre vinul romanesc, si in fapt aceste doua tari sunt principalele tinte de export. 
De altfel, brandingul pare bine agatat de ideea transilvaneana, liliacul fiind evident o aluzie si la alte personaje pentru care e cunoscuta aceasta provincie in lume. Motto-ul oficial este "Transilvania has never tasted more alive", iar cel neoficial "Liliac- bloody good wines", soptit ghidus la ureche de Willi Opitz, un showman prin excelenta, cunoscut pentru nazdravaniile sale de marketing- cum ar fi darul catre Bill Clinton, un vin numit Mr. President, dar si "portdrapelul" propriei crame, numit ironic "Opitz One" (un apropo la vinul cult american- Opus One).  Tot domnul amintit a condus si degustarea, si cand spun ca a condus-o, vreau sa spun ca ne-a manipulat intr-un mare fel, seducator si insistent, pana cand ne-a anesteziat simtul critic. Nu la mine, se intelege, care sunt desigur imun la astfel de manevre...Desi citindu-mi puntajele initiale, incep sa am dubii:). 

In concluzie, a fost foarte placut, zona e pitoreasca, oamenii primitori, ce mai, poate fi un clip de promovare  a Romaniei pe Euronews:), dar sa incepem turul virtual, ca de asta ne-au chemat domnii acestia. Asadar,cu precizarea ca toate vinurile sunt din recolta 2011, si ca ele au venit insotite de cate un mezelic asociat, extrem de bine gandit, iata ce puteti bea de la Liliac (aka AMB Wines):
Feteasca Alba- culoare putin intensa, cu impresii verzui. Nasul sugereaza ca vom avea de-a face cu un vin crocant, untos, cu arome delicate, florale, campenesti. Are o prospetime revigoranta, poate si putin dioxid de carbon, si gustativ aduce a mere verzi, si e usor astringent si acid. Are un finish lung acrisor tonic, ca de limeta si pare un vin cu structura robusta, corect si destul de conform cu ce zice canonul despre feteasca alba. 83.
Feteasca Regala vine cu o culoare galbuie cu tente verzui. Are un nas de iarba si mere verzi, gutui, care apar si in gustul usor sarat, citric si usor efervescent, cu un final amarui, vegetal, pelinat. Se vede tineretea plantatiilor, dar se vede si maiestria enologilor. 81.
Chardonnay&Pinot Gris. O culoare aurie stralucitoare. Un nas de cofetarie, amintind de caramele si vanilie, banana rascoapta (o stiu bine, din rucsacul fetitei mele:). E soft si fin, compact, cu arome de fruct si condimente dulci, si are un finish persistent, dulce picant. 84.
Sauvignon Blanc. Un vin interesant, destul de unic in perisajul autohton. Bogat, cu arome de fum, ceapa coapta, soc, si desigur fructe tropicale- mango. In gust se prezinta foarte acid, citric, plinut, cu un final dulce-amarui, ca de grapefruit. 82.
Sauvignon Blanc Private Selection. Aromatic pare timid, cu tuse ierboase, si vagi impresii de mar si citrice. Are nevoie de putin timp pentru a-si amplifica paleta aromatica, moment in care merele par ceva mai coapte, si pisicile innaripate fugaresc soarecii innaripati (in germana liliacul e doar un soarece cu aripi- fledermaus). Sigur, in gust descrierea trebuie s-o ia pe alta cale- cea a socului si a fructului pasiunii (doua arome inrudite cu "marca" aromatica a sauvignonului), pentru a nu speria lumea. Altfel, gustul e corpolent, plin, apar si tonuri de mar copt, parfumat, iar pe final o persistenta atringenta de gutuie. 85
Merlot Rose. Are o culoare rose pal, cu nas de spuma de capsune, zmeura, dar si ceva intim, greu descifrabil, de vin alb aromat. Are o usoara perlatie si pare eteric, fin si dezirabil, continuand gustativ pe calea fructelor rosii delicate. Desi nu e foarte complex, mai ales dupa roseurile Murfatlarului gustate in seara precedenta, Like. E genul de rose spre alb  82.
Feteasca Neagra&Merlot. Culoare de vin tanar, intensa. Aromatic aduce a miere zaharisita si mustuiala de fructe rosii, cu note de ierburi aromatice, dupa o vreme apar si tuse cerneloase, grave. In gust se pastreaza linia de vin rosu, proaspat, alternand tonurile moi cu o oarecare fermitate si aciditate. Apar impresii de prune si afine coapte. Se zice ca vinul nu este baricat, dar ceva, ceva e acolo, o idee ciocolatie, care nu apare fara aport de lemn. 82.
Merlot Private Selection. Pentru acest tinerel care se prezinta respectos, duhnind a parfum interesant, intrigant, prefer sa-mi formez parerea la o intalnire ulterioara, acum parand trezit din somn, sau in fine din baric, si avand note disociate. 
Nectar de Transilvania. Un vin de paie din Muscat Ottonel. Special, dulce, la 120 g zahar. Culoare galben auriu, cu aromatica intensa de gem de gutui, mango si miere de salcam. In gust e cum te astepti, dens, dulce, si mieros. Aduce tuse de vanilie, compot de lyche si coaja de portocala rasa, conservata in zahar. Finalul este evident dulce, cu amanunte citrice care il fac baubil. 88 pct. Asocierea cu panna cotta si mango a fost magistrala.
Eu va recomand sa le gustati (le puteti lua direct de aici) si (de ce nu?) sa schimbam cateva impresii.











foto copyright: Liliac, Vinul,ro, Vinuldincluj.com 

Trăieşte "Vara în alb"!

Dupa atatea scandaluri de plagiat, permiteti-mi sa ma inscriu in trendul general si sa fac un sanatos copy/paste(fara ghilimele, bibliografie, note de subsol:) din comunicatul de presa, care anunta o manifestare pe care o sustin intru totul. Iaca:

După o “Toamna în roşu” şi o “Primăvara în rose”, a venit iar momentul ca pasionaţii de vin să deguste “Vara în alb”. Începând cu 22 iunie, timp de 30 zile, 23 de sortimente de vin vor putea fi degustate la preţuri speciale în 31 localuri din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Piteşti. Sunt vinuri albe, liniştite sau efervescente, atent selecţionate de producătorii şi importatorii care vor participa la acest eveniment şi vor putea fi degustate atât la sticla cât şi la pahar, la preţuri speciale.

Cei care vor comanda vinurile prezente în campania „Vara în Alb” vor avea, pe lângă bucuria degustarii unor vinuri de calitate la preţuri promoţionale, şi şansa de a castiga premii simpatice şi lecţii de degustare de la somelierii „de gardă” din restaurantele partenere, care vor povesti clienţilor despre cum se produce, consumă şi asociază vinul alb.

Manifestarea are ca principale scopuri promovarea generică a consumului de vin, educarea consumatorilor, poziţionarea superioară a vinului în mintea clienţilor şi încurajarea stilului de viaţă asociat acestui produs. Proiectul implică înscrierea mai multor vinuri albe, care vor fi listate, semnalizate şi vândute în mod special pe perioada celor 30 de zile ale evenimentului.

La ediţia de anul acesta a campaniei „Vara în alb” vor fi prezenţi producători de top şi importatori precum: Cramele RecaşCrama Oprişor, M1. Crama Atelier, Budureasca, Jidvei,  Alcovin Măcin, Domeniile Sâmbureşti şi Heinrig Distribution.


Vinurile, locurile, detaliile: AICI

Un vin din Aromânia Mare: Katogi Averoff Red 2008


Vorbeam zilele trecute despre acest vin grecesc. Ei bine, iata ca 2-3 euro mai sus, stă un alt vin de masă, de data aceasta din Grecia continentală, din orăşelul aromân Metsovo, din Epir, vechi punct de transhumanta al stramosilor nostri, carora grecii le spun vlahoi. Puteti activa fisierul mandrienationala.exe daca simtiti nevoia. Azi orasul e o foarte chic statiune montana si numai locuitorii foarte in varsta s-ar intelege cu machidonii din Romania. 
Vinul este produs de Katogi&Strofilia. Vinaria a fost si este proprietatea celei mai ilustre familii din Metsovo, anume Averoff, familie de aromani care au dat patriei adoptive o serie continua de politicieni, oameni de cultura sau mari oameni de afaceri, printre cei mai notabili fiind George Averoff (1815-1899), dar si mai Evangelos Averoff (1910-1990). 

Sticla are o etichetă rustică, plăcută ochiului de turist. E un blend de 60% Cabernet Sauvignon şi restul Agiorgitiko. E un vin maturat 12 luni în baric şi 6 luni în sticlă, deci bănuieşti dinainte că nu e un vin de masă obişnuit, asta dacă preţul nu ţi-a transmis această informaţie. Bănuiesc că proporţia mare de cabernet l-a tras în afara unei indicaţii geografice. Grecii sunt destul de protecţionişti. Şi vinul se comportă ca un cabernet: tabac, flori, fructe negre: coacăze şi afine, puternic condimentat cu tanini fermi, piper cât cuprinde. Nivelul de alcool(13%) e  bine ascuns.

Are o structură mult mai serioasă decât încadrarea legală şi un potenţial de învechire mediu, ceea ce pentru un vin de masă din 2008 e deja destul. Mi-a placut foarte mult, e genul de vin neobrazat, ferm, salbatic, dar cu toate astea- baubil. 
O recomandare sigura, mai ales ca e de găsit aproape peste tot in Grecia! 85 pct. 

Crama Atelier, Razvan Macici si noul Murfatlar

Pentru prima data, joi 14 iunie 2012, am avut sentimentul ca as putea fi de acord cu tatal si bunicul meu pentru care Murfatlar e un etalon de calitate. Toate vinurile pe care le-am baut sunt de 80+.
@berbecutio.blogspot.com
Interesanta este si disocierea Cramei Atelier de Murfatlar SA, cel putin in pliante si branding. Se vede ca cineva s-a gandit ca pentru consumatorul premium, Murfatlar are un deficit, nu un plus de imagine. Ceea ce este adevarat si asta o stiu Dan Bundur (Crama Atelier) si Cosmin Popescu (Murfatlar SA). Ei bine, in seara zilei de joi, de la Cantine de Nicolai, mai toata lumea a plecat entuziasmata. Crearea unei crame separate pentru vinificarea vinurilor mai cu mot, parcele separate, tratament separat, etc, aducerea unui enolog recunoscut international- au dat, conform planului, roade. Hai sa le trecem in revista:
@paharnicul.winespot.ro
@paharnicul.winespot.ro










@vinuldincluj.com
Sable Noble alb 2011, un cupaj de sauvignon blanc, chardonnay (usor baricat), pinot gris si riesling, vin de o culoare aurie, putin intensa, cu arome de pepene galben, mar copt, flori de lamaita, iasomie si vanilie. In gust pepenele galben stapaneste, cu cremozitatea sa, mai apar si tuse de ananas. E acid, proaspat, plin, puternic si se pot observa similitudini cu albele Winemasters Reserve de la Nederburg, unde Razvan Macici este cellarmaster. Avand in vedere ca ar trebui sa fie un vin de 25-35 lei, avem de-a face cu un best-buy, la 85 de puncte cinstite. Sa observam si pilduitoarea disparitie a celor "3 hectare" din titulatura, treaba desteapta.  

@paharnicul.winespot.ro
Arezan Cramposie 2011, o premiera, un vin de cursa lunga. Culoarea este galbui-verzuie, bogat aromatic cu  salcam, fan, piersica, pepene galben, si flori de liliac. In gust este suplu, acid, dominat de impresii de grapefruit, mar si caisa, cu un finish lung, tonic dulce-acrisor, dar si nitel pelinat, treaba de altfel comuna tuturor cramposiilor de pe piata. Pare mai old school decat cupajul de soiuri internationale. 81 pct. 

Sable Noble Rose 2011, un rose majoritar din cabernet, care aduce intrucatva cu Sole 2011, roseul de la Recas. Are o culoare mai intens decat roseul clasic, o aromatica interesanta, intensa, de zmeura, pielarie si cirese, fructe rosii care se regasesc si in gust, alaturi de ceva mai putin intalnit la rose-uri- nectarine. Pare usor plat, greu (mai ales venit la masa dupa albele de mai sus) si din cauza aceasta induce ideea falsa ca ar fi mai dulce decat sec-ul care e in realitate. Finalul e persistent, lung-piperat, cu tuse agreabile, acrisoare, de capsune. 78-80 pct.

@paharnicul.winespot.ro
Leat 6500 The Origin, Rose din Cabernet si Feteasca Neagra este un rose competent, dintr-o gama noua, care trimite in secolul X e.n, cand in zona Dobrogei s-au gasit primele vestigii arheologice care sa justifice crestinatatea pe teritoriul actual al Romaniei. Inteleg ca este orientat catre export, si astfel s-ar justifica prezenta acestui The Origin in toata povestea, subtitrare potrivita ca nuca in perete langa un arhaicul "leat". Oricum vinul mi s-a parut la milioane de ani lumina de orice roze a facut Murfatlar pana acum, un vin light, racoritor, de riviera franceza, cu o culoare rose foaie de ceapa, cu nas usor salin, litoral, dar si asteptatele note de fructe rosii- zmeura si cireasa. In gust, cireasa e mai degraba alba, zmeura aduce a capsune, totul bine invaluit in aciditate si cu nitel fizz, cat sa faca ansamblul expresiv. Finalul nu e epocal, dar aduce ceva din caracterul racoritor al unui pepene rosu. 84 pct. Va costa undeva intre 40 si 50 lei.

@vinuldincluj.com
Fatum Rose 2011 este bijuteria coroanei pana la aparitia rosiilor din noile game, prognozata a avea loc in toamna lui 2013. Lansat intr-o editie extrem de limitata si doar in magnum, va fi disponibil fie direct de la crama, fie doar in locuri atent selectionate. Va trebui sa platiti peste 150 de lei pentru cel mai bun rose romanesc de pana acum. Este un pinot noir 100%, fermentat in baric (nota bene), care isi excede prin complexitate clasa. Aromatic e un melanj de fructe (coacaze rosii, visine, cirese, zmeura), note mai calde, de condimente "dulci"- vanilie si un iz usor intepator de cuisoare,  si pana la impresii date de impactul baricului- capucino si caramel. Finalul, care e o prelungire fireasca a gustului, pare nesfarsit, cu tusele sale de cireasa insiropata si ciocolata. Concluzia ar fi ca avem de-a face cu un rose evoluat, deosebit, care reuseste sa dea dovada de profunzime. Problema cu el e mai degraba cu bautorul, care a fost nitel bulversat sa gaseasca in locul unui rose de vara, un fel de vin rosu care desi foarte usor nu poate fi la fel de racoritor ca "provensalul" Leat 6500, si de aici mici mustrari de constiinta. Voi supravietui lor, mai ales ca alcoolul pare nitel cam evident, mai ales pe final. Exista o posibilitate sa se mai poliseze in cateva luni, dar nu mi-a pune gaj casa pentru asta. Oricum: 86 pct. De remarcat prezentarea grafica, o eticheta cu o oglinda in mijlocul ei, de ca si cum ne-am putea regasi pe noi insine in licoare, eticheta care se desfasoara in jurul sticlei, putand fi desfacuta si colectionata. Responsabila de ambalajul foarte "fashionable" este creatoarea de moda Ana Alexe.

@vinuldincluj.com
Si in final, ni s-a propus un vin de desert dintr-o alta gama noua. Amprenta Muscat 2011 este un vin in dulcele stil clasic, o amprenta evoluata a perceptiei generale despre cum trebuie sa fie un alb de Murfatlar, un dulce de lunga pastrare, cu o aromatica de para, mango si boaba de muscat, cu gust fluid, moale dar cu o aciditate care se straduie cu greu sa sustina cele 60 grame de zahar rezidual. Finalul e surprinzator de tonic totusi, ca o para cu coaja- usor amaruie si astringenta- cu tot. 84-87 pct. Nu m-a impresionat acum, mai mult din meschinarii personale:), dar e loc de evolutie, asta e cert.

@vinuldincluj.com

Mai trebuie spus ca Nicolai Tandu, chef si proprietarul cunoscutului stabiliment, la sugestiile lui Cristian Baschir, somelierul Murfatlar, ne-a propus un meniu de degustare de zile mari, foarte bine asociat vinului si (in ultimul caz) ajutandu-l foarte mult: antreu cu somon tartar, terina cu foaie gras, gorgonzola cu cherry uscate, scoici St. Jacques pe pat de praz, calcan prajit cu mamaliga (cu smantana si sofran!), ravioli umpluti cu piept de rata, ton rosu cu legume si in final un desert copilaresc, dar masterchefian: lapte de pasare cu o spuma de albus de ou (de consistenta unui burete) invaluita intr-o colivie de zahar ars.

Ditikos 2011 Livadiotis, Corfu


Simţind vânt de Odisee, am navigat prima la dreapta pe DN1, dinspre Otopeni, şi am nimerit în Corfu, o insulă cu o istorie contrastand flagrant cu calmitatea apelor Mării Ionice. Să stiţi că zbuciumul aproape erotic al intrării şi ieşirii Greciei din UE nu s-a simţit nicio clipă.  Totul e încă bine, calm, pastoral, idilic, mai ales prin paradisurile artificiale cu multe stele, atârnate de marile concernuri în ale turismului. Cum aceste “resort”-uri nu sunt tocmai paradisul unui iubitor de vin, trebuie explorate magazinele locului. Luaţi în calcul şi faptul că preţul este prin urmare “de litoral”.
Ditikos 2011, este produs chiar în Corfu, de către vinaria Livadiotis. Un vinuţ din struguri pretinşi “corfioti”, dar necunoscuţi. Un roşu-rubiniu, sec, de vară, cu nas interesant, niţel rustic, de obor, amintind de Beaujolais, sau de pinoturi obişnuite. Nasul, surprinzator de complex, mai aduce tuşe de măslină kalamata, fructe roşii şi ierburi aromatice, din care se discerne salvia uscată. În gustul destul de acid, apar impresii de cireşe şi zmeură, dar şi o iluzie ciocolatie. Notele acide, citrice, tempereaza reusit restul de zahar. Vinul pare legat, compact, mic dar robust. Finişul dulce-acrişor întăreşte impresia de fresh&fruity, un vin de vorbă care să modereze impactul cinei all inclusive asupra stomacului dvs.
Sigur, la 7,40 euro e nitel overpriced, dar pe terasa camerei de hotel privind armatele de melci si micile soparlele care misunau pe sub chiparosii, cedrii si palmierii zburliti usor de briza marii, credeti-ma ca, alaturi de un pahar din vinul acesta si langa cei dragi, nu mi-a fost prea rau. 

Micul ghid al consumatorului de vin (editie de vacanta)

Stiind ca ideile bune nasc emulatie, am constatat cu satisfactie ca Micul ghid al consumatorului de vin si-a gasit completarea si continuarea la alte adrese virtuale. Asa ca trebuie sa plusez. 
Cum fiecare om este ocazional turist se naste intrebarea cum sa alegem o sticla de vin dintr-o tara straina? De fapt, intrebarea ar fi "cum sa alegem un vin despre care nu stim nimic in prealabil si totusi sa micsoram riscul de a ne pacali?"

Nu exista metoda infailibila, dar iata cateva sfaturi:
- Evitati magazinele litorale, chioscurile, etc. Daca totusi sunteti la un hotel din mijlocul salbaticiei, care are doar un mic boutique si tineti mortis sa cumparati de acolo o sticla de vin- alegeti ceva de data recenta, foarte recenta, daca e posibil, in ideea de a minimiza riscul ca vinul sa fie, cum ar spune parintii nostri, "casat". In atare conditii nu dati mai mult de 10 euro, decat daca o eventuala paguba nu va amaraste prea mult. In plus, astfel de magazine pot practica un adaos comercial destul de mare. N-am inventat noi specula turistica, sa nu ne amagim.
- E alb, sec si chihlimbariu/auriu intens? Nu-l luati!
- Daca sunteti intr-o zona urbana, cu hypermarketuri sau magazine specializate de bauturi atunci alegerea devine mai putin riscanta, atat sub aspectul finantelor, cat si asupra calitatii vinurilor. Parerea mea, care e si modul in care achizitionez astfel de vinuri "in blind", este: nu cumparati vinuri foarte ieftine. E ridicol sa cari dupa tine mii de kilometri o sticla de 2 euro. Nu va avea tipicitate, nu va oferi satisfactie, alta decat sa va aminteasca de vacanta petrecuta in acea tara.  Daca luati vinul pentru el insusi si nu pentru limba etichetei, atunci va recomand pragul minim de 10 euro. 
- Uitati-va la sticla! Arata bine, adica sticla e grea, de calitate, eticheta nu e foaie xerox printata la hp-ul cu jet, capisonul e din plastic laminat, sau chiar materiale metalice? Ei, aceste aspecte superficiale sunt adesea o indicatie a calitatii vinului. Cine face vin bun va folosi si produse-accesorii de calitate, cel mai adesea. 
- Un prieten, traitor de ceva vreme intr-o alta tara, imi povestea metoda lui, aparent infailibila: alegea sticla cu punt-ul cel mai adanc. N-am aplicat-o, dar daca a functionat pentru el...Ah, daca va intrebati ce-i acela un "punt", ei bine- e adancitura din fundul sticlei, ok?
- Alegeti un soi local, daca au. Pana la urma, turistul se duce pe alte meleaguri ca sa experimenteze lucruri inedite, nu sa-si manance pachetelul de acasa cu sarmale facute de mama.
- Nu credeam sa spun asta, dar: daca pe eticheta sunt lipite mici stickere, cu distinctii la IWC sau Decanter, Vinales, etc.,  sa stiti ca in general e de bine. De exemplu in Corfu am luat un vin care s-a dovedit minunat, bazandu-ma doar pe calitatea sticlei si pe o bulina care anunta un scor mare dat de marele critic Robert Parker. Se mai intreaba unii de ce sa inscrii vinuri in concursuri si ce rost are sa le trimiti la critici de vin...Pai ce sa aleaga bietul ignorant cu palariuta de soare si bermude, care mai are 5 minute pana la imbarcarea spre casa, din duty free?
- Daca aveti wifi pe undeva (si desigur un dispozitiv capabil) cautati pe google. Ma indoiesc ca vinul indeplinind conditiile de mai sus va fi rau, dar poate va bantuie o alta intrebare, anume cat de bun poate fi? Bine, ideal ar fi sa cautati de acasa niste chilipiruri pe net, sa salvati fotografiile licorilor pe telefon, ca sa le reperati mai repede la raft, sau sa le aratati cavistului, daca aveti asa ceva in drum. Asa am facut in Spania si n-am dat gres (doar un albarino mi-a ranit sentimentele, dar tocmai pentru ca n-am respectat regulile de mai sus:).
- Daca sunteti in tari respectabile dpdv al vinului, gen Franta, Spania, Italia, faceti un efort si cautati un magazin specializat, care n-ar trebui sa fie prea greu de gasit, mai ales in zone turistice si intrebati vanzatorul. Sunt sigur ca are sugestii bune de dat. Apoi as merge chiar un pic mai departe: alegeti vinuri din zona, e si o chestiune de respect, pana la urma. Parca nu merge sa vizitezi campurile de levantica din Provence si sa te intorci de acolo cu o sticla de Bordeaux.
- Daca aveti metode personale dupa care alegeti vinurile din vacanta, indiferent cat de funky sunt, as fi chiar curios sa le aud.

Un Rioja impaciuitor, Lealtanza Reserva 2005

Nu cred sa existe om care sa spuna ca acest vin este rau. Poate sa fie tractorist, obisnuit doar cu vinul din hibrid sau om fin, jongland cu distinctii old vs new world style. Nu conteaza. Acesta este un vin rosu sec bun, oricum ai lua-o. Si cred, oricat de diferiti ar fi oamenii aflati fata in fata, cu paharele in mana, constatarea la unison a "bunatatii" licorii in cauza, e un lucru sigur! 
Daca crianza din 2007 mi-a placut mult, Reserva mi-a definitivat opinia ca acest producator din Rioja sta de partea buna a vietii. 
Culoarea este destul de tinereasca, in al sau rosu-rubiniu, imbinandu-se, straniu, atat tuse violete cat si intr-o masura mai mica- nuante mature, caramizii. Nasul este deosebit de complex. Poti sa-ti petreci o dupa amiaza de duminica doar mirosindu-l si observand cum se schimba mirosul in timp. De la arome compacte, inchise, de cutie de lemn, tabac si mina de creion, denota apoi tuse de cafea, fructe negre de padure, sos balsamic, trecand prin gramezile de condimente-pudra din medinele arabesti si pana la miresme generoase, florale, de levantica si alte ape de colonie de pe vremea bunicii. De altfel, acest melanj parfumat, denota maiestria enologilor dar, pe de alta parte, un indiciu aromatic al timpului petrecut in baric.
Gustul e plin, mare, cu atac viguros, cu cirese negre si coacaze, cu cremozitate, tanini polisati, emancipati, si pe fondul unei vivante aciditati si al nivelului de alcool (moderat:13,5%) apar, cand iei prima inghititura, impresii amintind de efervescenta mineralizata si intepatoare a unei ape minerale. Tot pe final, se interpun straturi de fructe rosii, care deturneaza usor sensul vinului de la un sfarsit dulce, de fructe confiate. In schimb, condimentele creaza un efect tonic, de finete, care poate da dependenta.
Apoi acesta reserva face de rusine producatorii din lumea noua, cat si pe unii din Romania, care scriu reserva pe un vin de anul trecut: 18 luni in baric, apoi 3 luni in budane mai mari, pentru stabilizare, imbuteliere si 15 luni in sticla, inainte de a fi aruncate in lume. Toate acestea pentru a livra un vin matur, baubil acum, dar (sunt sigur!) si peste 5, poate si 10 ani, in functie de conditiile de pastrare.
Nu stiu cu cat se va comercializa acest vin in Romania, unde si-a gasit un importator in Budureasca, presupun ca undeva peste 60 de lei, pret la care, prin complexitatea specifica unui Rioja mai degraba old-school, poate face de rusine niste vinuri de top romanesti. 
90 pct.

Vinul.ro nr. 50

Singurul titlu de pe coperta este "Feţele vinului". Si picioarele lui, destul de lungi, as remarca. Valentin Ceafalau, in editorialul sau, ridica la fileu celebra tentinta de export romaneasca care presupune atacarea unor piete emergente, unde calitatea nu e tocmai principalul etalon al cumparatorilor. 
Se descriu vinurile Primaverii in Rose, fara punctaj, o tendinta recenta a publicatiei. Se descrie o degustare de vinuri moldovenesti, castigatorii concursului "Vinul in imagini", care da si coperta. Lansari de vinuri: Cocosii de la Recas(toate de 80+)- cu feteasca neagra, pinotul si chardonnay-ul in rolurile principale; Vitis Metamorfosis- printre remarcati- o feteasca negra si noul Cantus Primus(daca putem sa spunem asa); Avincis- un mare progres- in prima linie- un cupaj de feteasca regala si pinot gris, dar si noul Cuvee Andrei.  Alte nume: Dragormir Estate(Bulgaria), Torres, Prince Stirbey, un material despre profesorul Valeriu V. Cotea. Istoria si realitatea clasificarii din Bordeaux (Horia Hasnas), un interviu interesant cu Eric Getten, director comercial Domaines de Barons Rothchild (Valentin Ceafalau), Designul grafic la vinuri (Alfred Binder), consideratiile pline de atitudine ale lui Rares Marinescu, despre Gonzalez Byass- producator de sherry (Cosmin Grozea), indicatii despre cum sa pastram mai bine sticlele deschise (Otilia Chirita), lucruri gustoase cu Gaetano Miglioratio, Marian si Stefan Timofti. Sa remarcam si includerea printre bloggeri a lui Mihai Vasile (aka Berbecutio). Sa mai zica cineva ca cearta cu mine nu-i o metoda de consacrare:)
Recomandarile mele incluse in acest numar se gasesc la pagina 52 si sunt Roze 2011 eticheta neagra Budureasca si Busuioaca de Bohotin 2011 Crama Basilescu.

Toata lumea ar trebui sa aiba un bunic "Gran Reserva"


Privesc o fotografie alb negru. Are colturile indoite si marginile taiate intr-un model asemanator marcilor postale. Un detaliu cu patina. Fotografiile din ziua de azi au marginile perfect drepte. Camerele digitale, computerele si imprimantele cu laser nu inteleg altceva decat geometria pura- dreptunghica.  Imi trec degetul aratator pe marginea fotografiei si simt zimtii prietenosi ai micului fierastrau de hartie.
In fotografie- un barbat in uniforma militara si un copil blond, nu mai mare de 5-6 ani. De undeva, dintr-un continent indepartat al propriei harti a sufletului un beculet rosu palpaie. Ca o veche harta militara de perete, in care punctele importante sunt marcate cu un stegulet.
In termeni moderni e ca si cum as accesa un fisier .exe, continand date din trecut, amanunte uitate care dezvaluie brusc felul in care stateau lucrurile candva, circumstantele acelui moment, identitatea din alteritate ca sa ma exprim mai pretentios, dar oricum, mai précis.
Sunt eu si bunicul. Genul de bunic pe care si-l doreste orice baiat. Combinatia optima de rigoare si duiosie. Bunicul meu a implinit in urma cu putina vreme 80 de ani. A fost ofiter toata viata, si in stilul caracteristic cazon, inca este. Militarii nu ies la pensie. Ei trec in rezerva.
Imi pare bine ca nu am dat „publish” acestor randuri in timpul celebrei dezbateri a “pensiilor nesimtite” ale armatei care n-a luptat in niciun razboi. Era un subiect pur si simplu idiot, o diversiune pura. Acum e foarte clar, dar la momentul respectiv o groaza de analisti naduseau in direct infierand militarii, de la hoarda de generali inutili pana la ultimul tehnician civil. Bunicul meu a planat senin peste aceste neinsemnate lucruri. E probabil detasarea pe care ti-o da varsta.  Dar si faptul ca el stie ca si-a aparat tara, chiar fara sa traga un foc de arma inspre inamic, atat in ’56 dar mai ales in ’68, cand cateva zile am fost pe picior de razboi cu Uniunea Sovietica. Si-a mai aparat-o in celebrele campanii agricole, conducandu-si soldatii in repetate asalturi asupra lanurilor de porumb sau alti tacuti inamici, indicati de puternicii zilei.
Daca cineva are rude fosti soldati ma crede cand spun ca militarul ramane militar pana la capat, Bunicul meu isi incepe ziua la 5 fix, si dupa o scurta inspectia a granitei imprejmuite cu gard de scanduri, si a bravelor trupele, in speta  cativa cocosi, curcani, caini si pisici, isi bea cafeaua. Se uita peste orizont, vazand lucruri pe care doar oamenii in varsta le vad si face prognoze infailibile despre vreme. 
Acesta este bunicul meu, un brav si inca vertical cetatean al Romaniei.
De ziua lui, pe langa cateva vinuri destul de bune, unul din ele o feteasca alba cu aport de tamaioasa, produs artizanal al bunicului meu dobrogean retras in Braila, are un caracter atat de pregnant ierbos, incat ar face de rusine orice sauvignon blanc neo-zeelandez, vedeta a fost un brandy.  Majestat Brandy de Jerez Solera Gran Reserva, pe numele sau intreg de botez, produs al reputatei distilerii Williams&Humbert.  Solera indica modul de producere, metoda utilizata la producerea ilustrului vin de Jerez- adica sherry, cum au consacrat numele cei mai inraiti consumatori ai lui- englezii. Metoda implica o adaugare graduala a vinului si distilatului, astfel incat butoaiele pe trei sferturi pline nu se golesc niciodata. Practic in aceeasi inghititura se gasesc zeci de ani succesivi. Apoi, fiind un gran reserva inseamna ca e 100% distilat din vin de Jerez, si ca are minim 8 ani de maturare in butoaie de stejar, aceleasi in care s-a tinut in prealabil vinul. Asadar o nuanta mai inchisa decat un brandy obisnuit poate fi observata. Mirosul e ciudat de echilibrat, fara vapori de alcool disociati de izul de mere si stafide.  In gustul fin, delicat si relativ dulce (o iluzie creata de vanilina stejarului)  nuca joaca rolul principal, alaturi de ceva alune de padure si curmale. Impresia de final e placura si durabila. Exact ca un pahar de vorba in compania bunicului meu, octogenarul.

BBdV ep. 12: Augustijn Blond

Azi Berea Bautorului de Vin (BBdV) poposeste in Belgia. Inainte de a descrie nebunia trebuie sa va marturisesc ca unul din motivele pentru care aceasta serie din fiecare sambata se numeste astfel este si faptul ca gust aceste beri din paharul meu obisnuit de degustare a vinului. E un pahar in forma de lalea, de volum mare- 50 cl, stil Bordeaux, marca Stolzle.  Exista beneficii si defecte. Aromatica e mult mai evidenta decat dintr-un weizenglas obisnuit, sau pahar tip sonda. Neajunsul e ca perlarea si energia carbonatiei sunt mai putin evidente vizual.
In acest caz specific insa paharul de vin s-a potrivit mai bine. Dupa cum puteti observa din fotografie paharul propriu acest beri este de tipul pokal, deci cu deschidere mare. Daca aveti un pahat de Chianti sau Burgundia ar merge si mai bine. 
Trecand peste acest aspect sa mai spunem ca Augustijn Blond este un "belgian pale ale", o bere blonda-aramie, usor tulbure, de dubla fermentatie, cea secundara in sticla. E o bere de manastire, destul de vanjoasa (7,5%).
Primul lucru pe care-l remarci cand deschizi sticla este spuma sanatoasa care da pe afara. La turnare aceasta se prezinta groasa si persistenta, iar lichidul are o carbonatia puternica, cu bule mici, neobosite. Aromatic se pozitioneaza condimentat, cu tuse de coriandru, cu evidente note de drojdii fine si suc de mere, dar si usoare tuse de...sapun. In gust apar citricele dulci, banana si aceleasi impresii foarte fine de drojdie, care adauga ceva necesar dar nu suficient- un strop amarui. Are tendinta sa para usor apoasa, dar pe fondul continutului mai mare de alcool si a carbonatiei energice recupereaza sub forma unui gust final piperat, usor exotic, dulceag.
E o bere buna, nu extrem de buna, dar finetea cu care e lucrata te face sa nu-ti para rau dupa 6,75 lei/0,33. Asa, ca experienta, n-a fost rea, dar n-as putea deveni un consumator fidel. 
3(din 5) capace.