SERVE Cuvee Guy de Poix 2015

SERVE, prima investitie straina in viticultura romaneasca de dupa 1989, a fost si inca este un model de urmat pentru multe din cramele care au aparut ulterior. Crama din Ceptura a propus de la inceput vinificarea in sec. De altfel se zice ca feteasca neagra a fost febletea fondatorului Guy de Poix, astfel incat a fost firesc ca cea mai buna Feteasca neagra a cramei si indubitabil una din cele mai bune din Romania sa-I poarte omagial numele.

Vinul aduce o aromatica de fructe negre (ne duce cu gandul si la mure si la dude, dar nici pruna coapta nu lipseste) si picanterii- cafea, tutun, usoare adieri de vanilie si piper. Un corp mediu, suculent, cu o senzatie de catifelare si de eleganta. 

Intr-un fel seamana cu acele filme care isi bulverseaza specatorul prin rasturnari de situatie, care schimba tot ce ai crezut pana atunci, in grenul Memento, Shutter Island sau Vanilla Sky. Aici clickul apare cand citesti nivelul de alcool de pe contraeticheta. Si dintr-o data vezi cu alti ochi realizarea. Oenologul Aurel Rotarescu a dat dovada de maiestrie ca sa poata ascunde atat de bine printre pliurile calde ale licorii procentul de 15.5, care in realitate ar putea fi chiar mai mare. In ciuda acestui lucru, vinul are o curgere foarte rapida, daca intelegeti ce vreau sa zic, ceea ce este din nou remarcabil.

Campionul Podgoriei Cotnari 2020

In fiecare februarie Cotnari da apelul pentru evaluarea en-primeur a vinurilor din podgorie. Sigur ca e un exercitiu de imagine si apreciez ca isi rup ceva din bugetul de marketing ca sa adune lumea vorbelor despre vin: ziaristi, bloggeri, influenceri, somelieri, oameni de marketing si restauratori. Evident e un prilej bun sa te intalnesti cu prietenii pe care ti i-ai facut in voiajul vinos, pentru unii sa puna tara la cale, sa vorbeasca de cate un proiect personal sau sa infiripe ceva lucrativ. Nici imaginea nocturna a Iasiului nu este de ignorat, o combinatie de cladiri vechi, brutalism comunist si aparitii moderne, de sticla si beton.

In afara de aceasta nu stiu cat de folositoare este pentru organizatori adunarea. Sigur, se ofera un feedback atat in puncte cat si pe marginea lor, despre vinuri, game, directii etc.

Cand te gandesti ca cel putin Combinatul are destul de putine produse in portofoliu dar in volume enorme fiecare, la prima vedere nu prea gasesti motivul pentru care gusti sapte francuse diferite, avand in vedere ca iti vin in minte doar doua etichete de la Cotnari cu vinuri din aceasta varietate (plus niste cuveeuri, adevarat). Dar...poate aceste evaluari sunt mai importante pentru ei decat intuiesc eu in acest moment.  

Nu este un concurs in orb, ci unul de probe de tanc, asa incat anumite detalii ale evaluarii pot fi alterate de propriile prejudecati. Cumva, in mod bizar, desi ma asteptam ca vinurile de la Casa de Vinuri sa loveasca mai sus decat cele de la Combinat, in acest an n-a prea fost cazul. Vinurile de la marele SA s-au aparat bine, nefiind diferente notabile. Desigur, ca e posibil, chiar probabil ca vinurile prezentate sa fie de pe cele mai bune parcele ale colosului cu 1800 hectare in exploatare. Eu unul am o usoara amaraciune ca nu exista dorinta de a explora si alte segmente de piata, ca nu exista selectii parcelare in piata, metode de vinificatie mai experimentale etc. E pacat sa ai nume de plaiuri remarcabile atestate din secolul 16 si sa nu le marketizezi. Dar...eu vad lucrurile dintr-un punct de vedere. Din punctul de vedere al Cotnariului, provocarile sunt cu totul altele.

E impresionanta trecerea prin vinoteca Cotnariului, un lung si ingust coridor in care isi traiesc tineretea, maturitatea si uneori viata de apoi vinurile considerate mai remarcabile. E un sentiment apasator al istoriei, insa in afara de aceasta si de budane si usi de lemn sculptate, cladirea combinatului, fiind mai degraba proiectata pentru utilitate, ofera putina desfatare vizuala. Asta daca nu te captiveaza stralucirea metalica a cisternelor de inox si a altor instalatii. Dar si aici trebuie sa remarc ca am vazut doar lucruri noi, moderne, un ingredient important al sesizabilei cresteri in calitate a vinurilor de la combinat din ultimii ani.  Prin comparatie, activele celor de la Casa de vinuri sunt mai ofertante, Vladoianu istoric si Axinte vizual, prin acel istet deal artificial care inveleste si protejeaza sala baricurilor si pe cele de producere a spumantelor prin metoda traditionala.    

Casa de Vinuri Cotnari este entitatea care ontologic joaca in lumea secului, dar si a brutului si extrabrutului. Abordarea lor e mai orientata spre gustul pietei premium de la noi.

Au fost si niste producatori mai mici in joc, unul in special (Minciuna) prezentand vinuri moderne si curate. 

Bun, in ce priveste probele (vreo 70 plus spumante), impresia mea comparativ cu editia precedenta este ca anul 2019 nu a fost la fel de bun pentru vinurile albe, poate doar vreo doua tamaioase sa se fi descurcat mai bine, insa nu a sarit nimic prea mult dintr-o linie medie de control. Busuioaca pare si ea sa fi suferit, gustand proba dupa proba mi-am zis "pierdut aroma de busuioaca. O declar nula". 

Vinurile rosii (toate din feteasca neagra, toate 2019) mi s-au parut expresive, cu vioiciune si cu acel caracter mai light si mai elegant pe care pare ca il propune podgoria, fata de cunoscutul standard setat in Dealu Mare. Aici o feteasca de la CvC a iesit din schema pentru mine. Cred ca a fost proba 2, insa nu mi-am notat punctajele ca sa confirm. Pentru mine, aceea a fost Campioana. Care va ajunge in Domenii, sau in Vladoianu, ori retrogradata la BiB, ramane de vazut. In orice caz, toate probele mi-au placut. Au ceva jovial care cam lipseste in cazul vinurilor din podgorii recunoscute pentru vinuri rosii mai ales.

Anul acesta premiul, sau mai bine zis Campionul, a fost impartit intre Cotnari si Casa de vinuri. Pe cel de la SA si eu l-am punctat cel mai sus din seria de Grasa demisec. A fost un vin cu usoare tuse de lemn. Nu e un vin baricat sau fermentat in baric, ci care a petrecut ceva vreme in tanc in compania unor doage de stejar. Oricum a adus ceva inedit si interesant, semn ca ceva-ceva experimente se fac totusi pe acolo. Celalalt laureat este o Tamaioasa in sec de la Casa de vinuri, buna, proaspata si desigur capturand fericit aroma specifica.

In concluzie, au fost cateva zile intense, pline de evenimente, bine intretinute de ospitalitatea moldoveneasca. Si mai sper ca trecand peste tulburarea fireasca a tineretii pe care am experimentat-o din plin la concurs, mult mai multe dintre vinurile degustate sa mi se para mai bune atunci cand vor fi stabilizate si imbuteliate in sticlele in care isi vor duce existenta. Kudos!

  

VITIS METAMORFOSIS - Cantus Primus Feteasca Neagra (2017)

Interesanta variatia in cazul acestei etichete. Dupa ce 2016 s-a prezentat cu un procent mare de alcool- 15.5, 2017 a redus motoarele la 14.5. Nu pare mult, insa dintr-o data, si desigur ca nu numai din pricina asta, propune un profil mai jucaus, mai suculent, cu fructe supracoapte (prune, fructe rosii), insa nu inca gem. Apar si tuse calde, sub impactul maturarii in lemn, deh, vin tanar cu viata lunga in fata. Profilul gonflat al lui 2016 nu se mai regaseste, cumva sentimentul de vin solid si greu este diminuat, insa nu toti anii sunt la fel, nici bautorii. 

Sunt convins ca sunt destui iubitori ai vinului care vor aprecia aceasta...nu atat abordare, cat profil organoleptic cumva diferit de precedenta recolta.

87

Nedeea Rose 2018 Vinarte

Rebrandingul si reorganizarea de la Vinarte au adus cateva noutati. Astfel Nedeea, de multi ani o eticheta singulara, a devenit anul acesta o gama, in care regasim cupaje din varietati autohtone, chestiune placuta auzului. Sa vedem acum cum stam cu celelalte simturi.
Vinul rose se gaseste la confluenta dintre Babeasca neagra si Feteasca Neagra, vizual ne ofera o nuanta foie de ceapa-cupru. Propune arome placute, proaspete, mix de fructe rosii si ceva vegetal, ierbos, gust robust, cu "muscatura" acida, racoritoare, cu note tonice, amintind de piersica alba si grapefruit.
In concluzie, un rose foarte satisfacator in aceste vremuri toride, produs din varietati romanesti.

DOC CMD Mehedinti-Starmina, 12,5% ~45 lei, 85 pct

Impresii despre vinuri. Dobrogea (28.04.2019)

Domeniul Vladoi
Tamaioasa Romaneasca Anca Maria 2018. Vinificata in sec. Un vin cu arome asteptate, florale si picant-aromate, dar care surprinde placut prin aciditatea sustinuta, care ii confera o curgere rapida (pe gat). Un compromis intre cei carora le place intensitatea aromatica si cei care prefera un vin mai vivace. 84
Riesling Ravac 2017. Un companion foarte onest al discutiilor lungi, fara amprenta aromatica apasata, dar cu un corp bun si profil citric. Inteleg ca e o clona mai bizara de riesling italian, in fapt un cross cu rieslingul de Rin,  de la care imprumuta unele caracteristici, insa nu foarte multe aromatic. Vin de a doua sticla. 85
Rose Anca Maria 2018. Syrah&Cabernet Sauvignon. Floral, usor picant, cu piersici si grapefruit zaharisit, cu o rotunjime placuta in gust, data si de o aciditate bine dozata. Vin de vara, bine facut. 86

Crama Histria
Ammos Rose 2018. Bine echilibrat, cu prospetime, arome de fructe rosii, capsune si piersici albe, usor tonic, lin curgator. Modern, lasa impresia de bine facut, fara mari interventii. 85
Nikolaos rose 2018. Merlot. Precum prima editie (2017) si 2018 este o reusita in clasa lui extrem de redusa, de nisa, din care mai pot aminti doar Cuvee-ul rose de la Balla Geza, pe de o parte. Pe alta, doar o mica crama din Vrancea- Ochean- si-a propus fermentatia in felul acesta. Avem un vin produs cu drojdii indigene/spontane/salbatice (in fine, drojdii care nu sunt selectionate, ci microorganismele care se dezvolta natural din pielitele acelorasi struguri care au dat si sucul). Rezultatul e un vin mai greu decat un rose modern, cu arome dintr-un registru mai vinos. Eu chiar as milita pentru catalogarea ca "rubiniu". Pentru cei trecuti de 40, asta chiar ar avea o semnificatie diferita.
Culoarea pare mai putin intensa decat 2017, insa tot e in plusul pigmentat al categoriei.
Arome de cirese si corcoduse coapte, usor floral. Atac solid, corp robust, structura solida, ceea ce nu se poate spune des despre un rose, cu gravitatie peste un G, remanenta medie, usor vinoasa. Un rose cu potential de evolutie. Sunt convins ca va putea fi baut cu satisfactie si peste 5 ani. 88

Alira
Grand Vin Merlot 2016. Culoarea intensa (desi parca nu la fel de intunecata ca la editiile anterioare) ne creeaza niste asteptari. Pe care le intalnim in mare parte. Arome de cafea, tabac, gemuri, fructe zaharisite, picanterii de dulce. Gustul este dens, invaluitor, seducator pentru neofiti, cu buna persistenta in registrul notelor de maturare. Eu unul mi-as fi dorit o aciditate mai pregnanta. Merge bine cu un cigar. 86
Grand vin Feteasca Neagra 2016. Si aici parca s-a lucrat mai mult la culoare. E mai naturala, mai putin caramizie. Aromele aduc cu cele pe care le descrie canonul pentru soi, doar daca iti doresti foarte mult sau in orice caz in categoria dulce, de gemuri si dulceturi din fructele cunoscute: prune, porumbe, fructe de soc, visine si asteptatele arome de tabac, cutie de lemn si pielarie. Gustul insa surprinde (nu foarte mult, sa fim seriosi), pentru ca prin meandrele de altfel apetisante, dense, cremoase ale licorii, furnizeaza un corp mediu, cu suficienta aciditate cat sa faca ansamblul agreabil. Postgustul e mediu, cu remanenta dulce-condimentata. 90. Insa nu e nicidecum un etalon pentru soi.

Campionul Podgoriei Cotnari 2019. Si altele

Am primit cu oarece mirare invitatia (in premiera) de a participa  la deja traditionala degustare primavarateca de la Cotnari, un en-primeur al recoltei 2018. De-a lungul timpului m-am manifestat uneori acid fata de vinurile sau miscarile de marketing ale colosului Cotnari SA. Poate de aceea invitatia nici nu a venit din partea sa :) Ci din partea Casei de vinuri Cotnari, societate mai mica, mai noua, dar indubitabil mai moderna in toate cele.

E drept ca la reactii acide e lista lunga pe blogul meu sau pe facebook. Dar si mai lunga e lista cu ineptii din lumea vinului.

In ce priveste cramele in sine- marele Cotnari SA si cele doua mai mici (Vladoianu si Axinte) ale Casei de vinuri, ce sa va zic...s-a investit recent enorm in amenajare si in tehnologie, dupa cum se vede si in poze. Zeci de milioane de euro.
Poate de aceea umbla prin vie ideea ca la SA calitatea s-a imbunatatit in ultimii ani. Idee pe care o impartasesc partial. Insa mai e de lucrat. 

Degustarea in sine a fost mai altfel decat un concurs standard. Adica s-a punctat de la 1 la 10. Sau cel putin asa au dorit organizatorii :). Toata multimea de vip-uri in ale vinului (nici nu stiu cati am fost: 30-40 de oameni?) au degustat toate vinurile. Nu au fost organizate comisii. Nu ca ar fi obligatoriu, cumva. 

Apoi, la sfarsit, dupa cele 70 de probe (nu etichete, ci probe de tanc), ni s-a cerut sa notam vinul nr. 1 din fiecare categorie. 

Nu mi-e clar cum s-a facut matematica concursului dar castigator a iesit o Grasa de Cotnari demisec de la Cotnari SA. Eu unul am punctat vinul acela cu 80 pct. Am punctat altele cu 84 sau 85, insa nu sunt eu masura tuturor lucrurilor, poate doar pe blogul meu, dar nici acolo uneori. In fine, presupun ca aspectul de PR este primordial in aceasta actiune, sa nu facem prea mult tam-tam. Sigur, poate se uita cineva pe rezultate, poti sa stii?

Daca va folosesc cateva repere, iata:

Francusa: din cele 4 variante propuse de SA (CVC nu o are in cultura), una mi s-a parut foarte buna (nr. 10 in degustare. Scriu asta mai mult pentru mine si eventual pentru alti participanti la degustare interesati de comparatii). 85 pct, cu usor potential. Nu cred ca am incercat una mai buna, pana acum. Sigur, vorbim de en-primeur, de probe de tanc. Nu poti sti daca se vor regasi vreodata pe piata in aceasta forma.

Feteasca alba: nr. 14 de la CVC. 84, dar tot cu potential de crestere.

Grasa: Aici ar fi fost un joc de cuvinte șăgalnic sa zic ca in 2018 Grasa e slaba, insa...nu-i asa deloc. Nr. 22 CVC, 85 (asta poate urca bine de tot, cand se mai aseaza).

La cupaje a fost Chateau Cotnari in cateva variante. Pentru mine pe nr. 23 l-am socotit la 83 pct.

La Tamaioasa in sec cea mai buna proba a fost pentru mine nr. 30 (83 pct). N-am retinut care crama o produce. 

A urmat apoi o serie de demiseci si demidulci care au jucat toate in categoria sub 78-82 pct, cu exceptia a doua Grase demidulci (48, 49) pe care le-am vazut la 83 pct. Ma rog, poate am fost eu prea sever in punctaje, insa am fost si consecvent. 

La dulce s-au prezerntat doar 4 probe de Tamaioasa. 53 si 54 au fost ok-ish (82).
La vinurile cu rest de zahar mi s-a parut ca zaharul si aciditatea erau certate si nu-si vorbeau. Sa speram ca se vor impaca pana sa ajunga in paharele oamenilor.    

Mai remarc: o Busuioaca sec de la CVC (59), si Fetestile negre sec de la CVC (68 si 70, in raza 84-85 pct).

Pentru mine trecerea in revista a anului 2018 a fost oricum interesanta. In debutul degustarii s-au prezentat vinurile unor mici producatori. Aici un Sauvignon blanc de la Crama Cojocaru a fost destul de apreciat. In categoria cuprinzatoare SA si CVC, daca e sa ne gandim la soiurile din cultura, Grasa s-a prezintat foarte bine, insa nu pare a fi anul Tamaioasei. Am gustat cateva Tamaioase aproape lipsite de tipicitate aromatica. Francusa tine pasul, la fel Feteasca alba. 

Ma rog, in ce priveste falsa rivalitate intre cele doua crame, asa cum se vede, poate am eu prejudecati (nici degustarea n-a fost in orb, sa fim bine intelesi), insa nu cred ca e o enorma surpriza pentru voi ca vinurile de la CVC sunt usor in alta parte decat cele de la SA. Intr-un fel e firesc. Propun vinuri mai moderne, tehnologia folosita e mai avansata, publicul tinta e si el diferit. Insa nici vinurile de la colos n-au fost rele. In grila in care le-am punctat sambata, intr-un top 3 al varietatilor s-a mai infiltrat si cate un vin de acolo. Ramane de vazut ce va fi in sticle. La en primeur iti trebuie multa experienta (si putin fler) ca sa vezi dincolo de "asperitatile" din pahar.

In rest...e ceva la aceste "actiuni" mai placut decat vinul in sine sau vizitarea cramelor, oricat de moderne sau chic ar fi. E revederea cu oameni "vechi" si simpatici sau intalnirea cu altii noi, dar la fel de veseli. Mai o friptura, mai o discutie, mai o gluma. In fond, de asta am si venit. Ca Grasa din Colocviu o sa iasa buna si in 2018, asta puteam sa banuiesc si fara sa bat atata drum pana acolo. Insa le multumesc celor de la Casa de vinuri Cotnari pentru invitatie. Sa fac parte din adunarea aceea mi-a gadilat nitel orgoliul, recunosc. 

Iar de Iasi...e bine. E misto zona cu Palatul culturii si Palas Mall, insa trebuie vazut si demisolul de la Cub, cu cluburile sale dispuse in cerc la care ajungi pe o scara de beton in spirala si atmosfera laptoasa de alternate history, in stil brutalist, de ca si cum cortina de fier n-ar fi cazut chiar de tot. Hm, o alegorie cumva?

CANTUS PRIMUS FETEASCA NEAGRA 2016 Vitis Metamorfosis

foto:unvinpezi.ro

Imi amintesc primele zvacniri ale unei crame noi, de pe vremea cand inca nu era o crama :) Eram la Azuga, in 2010, la pensiunea si fabrica de sampanie Rhein (proprietati Halewood) iar oenologul Lorena Deaconu ne-a prezentat niste vinuri printre care si...Cantus Primus 2007. Am aflat atunci ca e un soi de joint venture, ca e produs de unii pentru altii etc. 

Sigur, primi ani a fost doar Cabernet sauvignon. Apoi a aparut si Feteasca Neagra. Si crama. De la Urlati, un pic mai sus. Si s-a declarat si independenta de Halewood. Fiorenzo Rista, un vinificator cu state vechi in Romania, face vinurile si nu le face rau deloc. 

Pentru a sari in prezent, Cantus Primus ar trebui sa faca parte din orice top 5 Feteasca Neagra 2016.  Am zis ceva de vinul asta inainte pe Instagram si Facebook: "Heavy #feteascaneagra from #vitismetamorfosis, the Romanian #antinori division. Ripe and very young, concentrated and creamy. 89-90". Mai puneti niste condimente de cofetarie si cam asta ar fi. 

Nu e etalonul istoric pentru FN, insa e un frumos exemplu ca se pot obtine din acest soi si vinuri diferite, mai grele, mai corpolente, care sa poata ascunde nivelul generos de alcool (15,5!).

Un rosé surprinzător de la Balla Geza *

Pentru un iubitor al vinului aflat la un anumit nivel al “nebuniei”, vinul rose e doar ruda fashion a vinului alb. Un soi de alb cu arome de căpșune și frăguțe, privit condescendent când vezi paharul pe masa cuiva, în Centrul Vechi sau…oriunde. Chiar o risipă de struguri roșii, pentru că metoda cea mai comună de producere a rose-ului este presarea rapidă și contactul foarte limitat cu pielițele (de unde își ia culoarea), astfel încât un vin roșu care urmează din același material va fi mai dificil de făcut, întrucât ceea ce rămâne este “deshidratat” (LE: nu e un termen de specialitate. Cert este ca prin aceasta metodă vinul roșu va fi mai intens, mai “concentrat” decât dacă nu s-ar fi reținut partea pentru rose).

Crama Balla Geza se găsește în localitatea Păuliș, județul Arad. Din punct de vedere vinicol, vorbim de podgoria Miniș-Măderat. Balla Geza este numele proprietarului și oenologului. E un tip dintr-o bucată, dur ca vinurile roșii care ies din dealurile din spatele cramei. Cel putin așa pare la prima vedere, în intimitate, cine știe? – poate e un poet laureat. Nu prea cred, oricum – ca să administrezi 100 de hectare trebuie sa fii un tip mai practic. Deși are un simț al umorului sănătos, pe cuvânt!

Crama e fondată în 1999, primele vinuri pe care le-am încercat eu au fost din 2003. Poate cunoscătorii o recunosc și sub numele anterior: Wine Princess. Deși s-a făcut remarcat inițial cu o tăioasă Mustoasă de Măderat, un soi alb specific zonei, a surprins definitiv cu o Cadarcă, un soi cultivat mai ales în Ungaria, deși la Miniș are partea sa de istorie multiseculară. Însă confirmarea totală a venit prin Cabernet Sauvignon, Merlot (of, Doamne, oare câte sticle de 2007 am băut?) și mai recent și mai ales Cabernet Franc și Furmint (soiul alb titular pe postul de mijlocaș de creație în Tokaj). Există și o pensiune în aceeași incintă, unde seara se rotesc berbeci la proțap, nebunie ce să mai… e un loc bun de relaxare mai ales pentru cei aplecați spre plăcerile oeno-gastronomice de proporții pantagruelice:)

Oh, să mă întorc la rose, pentru că avem în față un astfel de vin. Sau nu? Ei bine, Balla Geza a produs sub această etichetă, nu un rose obișnuit, văratec, de terasă etc, ci mai degrabă un soi de verigă lipsă dintre rose și vinul roșu. Pe vremuri, exista în comerț ceva numit vin rubiniu, acum căzut în desuetudine. Păcat!

Ei, deși mai degrabă oranj, vinul de azi e cam pe acolo, adică un rose înspre roșu. Este produs din Fetească neagră și Cadarcă, două soiuri care la Miniș au condiții specifice. Solul și clima favorizează roșiile tenace, abundente în taninuri, care necesită ani și ani de maturare până să fie gata de consum. Din fericire, avem o scurtătură: acest pseudo-rose!

Iubitori ai roseului de Provence, nu disperați, se poate bea cu succes, deși aduce rotunjimi de cireșe și corcodușe în locul obișnuitelor înțepături de zmeură și căpșune!

Partea interesantă e că am gustat această etichetă anul acesta, dar din productia 2013 (în vechiul packaging, cu “pijama” protectoare de hârtie) și asta nu din rezerva cramei, ci din rafturile esoterice ale magazinelor și…minune! Deși nu era o soluție pentru cei căutători de prospețime intensă, vinul era viu, încă oferind plăcere unui anumit tip de băutor. Iar asta spune ceva despre licoare, în fond știți multe roseuri românești cu potențial de învechire?

Așadar, data viitoare când conspectați raftul pentru ceva deosebit, nu treceți cu vederea Rose Cuvee 2017 de la Balla Geza! Să facă vreo 30 de lei (29,99 sau așa ceva), 12,5% alcool, așadar prietenos. Mai face și plăcere, dacă suntem deschiși la diferit! Și dacă tot sunteți la raionul de vinuri din Selgros, vedeți că găsiți si Cabernet franc și Cadarcă, ba chiar și numita Mustoasă de Măderat!

*Articol aparut in cadrul campaniei Selgros cauta pasiunea 

Alira Rose 2017

Alira rose s-a impus in ultimii ani in categoria roseurilor de la care ai asteptari. Iar pe lista aceasta se ajunge doar avand si confirmari. 

La proba paharului avem o frumoasa culoare rose somon, cu arome de trandafiri, grepfrut roz, piersica, ceva banane, fructe rosii (capsune, zmeura), corp vertical, acid, aducator de pofta de mancare.

Din nou, etichetele nu ofera informatii privind DOC-ul sai IG-ul dupa caz. Exista o holograma pe gat, insa scanarea codului qr nu duce unde trebuie (ma rog, poate nu-mi citeste mie corect). Dar acestea sunt detalii poate nesemnificative in context. 

Vinul este o noua confirmare ca la Alira exista o reteta buna de rose. Elegant si cu aciditate reconfortanta, Alira Rose 2017 va fi probabil un nou succes. Tot la fel de probabil, avem acelasi cupaj de Feteasca neagra si Cabernet sauvignon. 

Doar o parere: poate 2016 si 2015 au fost un pic mai bune, insa doar infinitezimal, daca nu iluzoriu, judecand dupa strafundurile memoriei mele gustative.

12,9%, ~35 lei, 84 pct

 

  

Terra Romana rose 2017 (SERVE)

SERVE a fost primul producator de dupa '89 care a propus pietei romanesti vinuri usor iesite din contextul national, dar mult mai apropiate de gustul frantuzesc si mondial. Unul din vinuri a fost un rose sec, rara avis pe atunci, urmat la inceputul anilor 2000 de o versiune premium in gama Terra Romana. 

Exponatul 2017 patreaza "reteta" anilor trecuti, fiind produs din Merlot si Feteasca neagra, propunand o aromatica usor florala, cu o fateta de fruct bine evidentiata, cu zmeura, capsune si piersici albe,  bine echilibrat in gust, cu o placuta onctuozitate care se interpoleaza intre papilele bautorului si o seara frumoasa. Remanenta este buna, dulce-acrisoara. Pe scurt, un gust clasic, greu de ignorat in sezonul cald.   

IG Dealurile Munteniei, 12,8% alc, ~40 lei, 85 pct

Feteasca neagra 2014 Grand Vin Alira

Sunt multe feluri in care un strugure poate fi vinificat. Alegerea etalonului poate fi de multe ori o alegere personala. Acestea fie zise, desi nu cred ca stilul Alira este cel mai reprezentativ pentru cine e Feteasca neagra si ce vrea ea, sunt totusi de parere ca e o forma diferita de expresie fata de ceea ce am fost obisnuiti. Ceea ce nu e de blamat per se, ba chiar de apreciat, propunand pana la urma o alta cale de urmat. Cine doreste un gust "cremos", de ciocolaterie, in defavoarea aromaticii "traditionale", mai curgatoare si a unei aciditati mai evidente, are aici un castigator.   

La proba paharului, noua reiterare 2014 a fetestii din gama Grand vin  ne intampina intr-o roba rosie-rubinie inchisa, cu nuante caramizii. Aici nu e vorba de imbatranire, cat de momentul culegerii, imi place sa presupun. Aromatic aduce a pruna uscata invelită în ciocolata neagră (exista o bomboana de la Bucuria astfel, daca nu ma insel), continuand "noir" și sobru, cu impresii de cutie de lemn și pielărie, iar aciditatea se exprimă ca un kiwi necopt, usor salciu. Aceasta impresie poate fi generata si de frontiera cu taninurile polisate, dar cu un iz amarui. E posibil ca senzatia sa se disipe in timp, elementele sasezandu-se mai bine. In fond, vinul nu e inca e lansat, din ce stiu. Gustativ este cremos, bogat dar destul de amabil avand in vedere profilul de supracopt. Are o lungime foarte bună. 

DOC CMD Oltina, 14,5%, probabil pe la 60-70 lei, 86 pct 

Domaine Ceptura Rouge 2014 DAVINO

Domaine Ceptura Rouge 2014 este un "amestec roș". Ma gandesc la Concursul de vinuri de la Valea Calugareasca din 1928. Printre primele locuri erau astfel de amestecuri rosii din Valea Calugareasca sau Ceptura. 

Oamenii din acele vremuri preistorice nu stiau inca ca-si pot denumi vinurile "cupaj" sau "asamblaj" si ca pot face teorii savante despre distinctia dintre ele. Azi daca ai trece amestec pe o eticheta, pana si nea Gogu ar zice "aoleu, asa-i de rau? Macar un cupaj puteau sa faca si ei...Ca de asamblaj, ce sa mai vorbim?!". 

De atunci, cel putin termenul de"cupaj" a intrat in dictionare, fiind azi un termen larg utilizat. In fine, deturnez singur obiectul discutiei.

Dupa toate aparentele recolta 2014 este un an al micilor schimbari la Davino. Se pare ca recolta a fost foarte buna, cel putin din punctul de vedere al calității, nu ca ar fi dus lipsa de asa ceva pana acum, dar se zice ca a apărut și un alt "input" pe partea de vinificație decât tradiționalul oenolog rezident Bogdan Costachescu. 

Dupa asteptata aparitie rosie-rubinie intensa, cu reflexii purpurii, acest "amestec" de Cabernet, Merlot si Feteasca neagra, ne intampina o aromatica ademenitoare, nu atat ampla, desi se depliaza frumos, cat de vin mare. E ceva in acest melanj de lemn dulce, condimente (chimen, oregano), fructe negre si rosii si tutun, care nu e la indemana oricui. Iti trebuie si materie prima si stiinta ca sa ajungi acolo. 

Gustul denota mai pregnant tineretea licorii, cu extract serios, de vin robust, cu taninuri care nu se pot decat rafina prin pastrarea atenta in sticla. Cred ca are cu bun potential de invechire.

DOC Dealu Mare, ~100 lei, magazine specializate si online, 89-90 pct

Feteasca neagra 2015 Aristocrat (Amfiteatru Vitis)

Amfiteatru Vitis este un domeniu, deocamdata fara crama. Inteleg ca e in contructie. Au 33 de hectare in zona Dealu mare, dintre care 19 cu Feteasca neagra, restul cu varietati albe. Pana acum vinificarea si imbutelierea s-au realizat la Halewood, sub supravegherea oenologului Lorena Deaconu. 

Plantatiile sunt dispuse intr-un amfiteatru natural, de unde si denumirea.

Vinul, de un rosu-rubiniu cu reflexii violet, propune arome de prune, cirese negre, un mix de fructe de padure, negre si rosii, vanilie, condimente, dintre care nu lipseste piperul. Are o buna tipicitate de soi. Corpolenta este medie, vinul e lin curgator, cu mici caderi de ritm pe final, dar pe ansamblu se prezinta mai jovial decat suratele din vecinatate si din aceeasi categorie de pret. 

Evident, moneda se poate intoarce si sa spunem ca nu pare a avea nici profunzimile si nici potentialul de invechire a acelora.

Insa aceste niste prime vinuri (pentru mine) nasc asteptari. Exista potential. 

Feteasca neagra 2015, DOC CMD Dealu mare, 13,5%, ~80 lei, 84 pct.