Despre calatoria in timp si densitatea norilor pipaiti de pe umerii bunicului meu

Stiu, bunaoara, ca vinul este o alveola de timp, ca deschide uneori in sufletele noastre un portal catre altadata sau catre altundeva. Si uneori creaza emotii, te face sa vorbesti sugrumat, sa devii emotiv si poate sa versi o lacrima. Nu pentru ca ar fi el insusi minunat, vinul nefiind altceva decat un artefact mestesugit, un aproape-obiect-de-arta uneori, ci pentru ca poate deschide amintiri. Si ciudat, in unele cazuri, pentru asta nici nu este nevoie sa-l bei:) Pentru cineva anume poate fi de ajuns denumirea, sau anul sau doar locul unde este facut. Nici nu conteaza daca e bun sau rau, dar e capabil sa aduca instantaneu peste lume un efect sepia, cu portrete fotografice retusate cu pensula, cu nostalgie ametitoare sau analgezica. Un vin anume poate rupe legile fizicii, te poate smulge din rutina inautenticei realitati, din cuceritorul Das Man al lui Heidegger. In cele o mie de alveole ale sale, spatiul tine timpul comprimat, spunea Gaston Bachelard.
In fiecare sticla de vin exista o potiune magica, o simfonie fenomenologica, care bauta de cineva anume rupe chingile realului. Fiecare dop deschis poate elibera un timp trecut, o amintire, imaginile celor dragi si disparuti, poate speranta pura trezita de rasetul primului nascut.  Orice astfel de vin disloca din real, ca o inexorabila lege a lui Arhimede pentru nostalgici, un spatiu umplut cu materia magica a sinelui. Acopera lumea cu pelicula egoului, impanzeste bulevardele, parcurile si blocurile cu funingeii daimonului personal. O materie spirituala, o contradictie sublima, o aporie cu gust placut, o unica alchimie.
Si asta este, vorba reclamei, ceva ce banii nu pot cumpara. Te va face un pahar de Petrus sa calatoresti prin timp? Poate doar daca esti un conte dintr-o familie de bancheri de success, inclinat spre meditatie. Dar un pahar de nepretentios aligote din Somova, judetul Tulcea, care costa 5,5 lei pe litru, livrat la sticla de plastic cu o stangace eticheta lipita pe loc, peste masa, in plina strada, printre tonete cu caciuli imblanite si sucitoare de lemn, cu ocazia zilelor orasului Galati, de un italian care din plictiseala a cumparat 30 de hectare cu vita veche de la tarani parasiti de copii si de putere?   Pe tine nu. Pe mine...da. 
Pentru ca din Somova era bunicul meu- omul care statea in ger 5 ore pentru 2 litri de lapte destinati nepotului, omul care a avut 1000 de meserii, a vazut o mie de locuri si avea 1000 de povesti de spus. Un urias, de pe umerii caruia puteam pipaii moliciunea umeda a norilor, puteam speria stolurile de pasari calatoare si cauza palpitatii vreunui comandant de zbor.
Am fost de cateva ori acolo, la Somova, printre serpentinele dealurilor de la marginea podgoriei Sarica-Niculitel si Dunarea de cealalta parte. In casa batraneasca traia, dupa obiceiul neaos, un frate al bunicului, cel care ramasese sa aiba grija de parinti.  Sat valurit, cu garduri din pietre suprapuse, o curte lunga in vale, si un nuc enorm, cu ramuri numai bune de escaladat. Gaste care se duc singure la balta cu plaja foarte fina si se intorc disciplinate seara, pescari, nuci sparte cu tocul unui pantof vechi de fundul unui obuz golit de  sine, ruginit si domesticit. Caini flocosi, soparle mici si testoase marisoare. O lume de demult si aflata acum, in mine, la marginea dintre veridica amintire si fictiune.
Asa incat, vedeti dumneavoastra, cum o inghititura dintr-un vin, de altfel rustic, autentic, fara pretentii, dar orisicum surprinzator de curat, cu izul acrisor si lin curgator tipic aligote-ului, dintr-un colt uitat de lume, facut de necunoscutii numiti cu debordanta originalitate "Crama Delta Dunarii", gustat la un targ stradal, din pahare de plastic, la -3 grade, contine nu numai sulfiti si alcool, dar si o nobila poarta prin timp, o pomenire, in adevaratul sens al cuvantului.

2 comentarii:

Dan spunea...

Complet de acord cu ce ai spus la inceput! Postarea ta e dovada vie ca vinul are 1000 de fete, indiferent de unde provine si fiecare vede si si simte o alta.

George Mitea spunea...

E bine sa ne amintim asta, din cand in cand. Mai ales noi- colectionarii de arome de fructe de padure, pietre de rau rasnite si controversati de puncte.