Pinot noir 2010 Patrician, Vifrana (Romania)

Sa trecem in revista rapid acest vin ecologic produs la Adamclisi, judetul Constanta:
Culoarea este tipica pentru un vin rosu tanar, rosu-rubiniu, cu reflexii purpurii, intensitate medie a culorii. 
Nasul este deosebit, de cireasa confiata si visina din compot, cu o interesanta fateta rustica, campeneasca, tipica, si usoare note de cacao (care castiga teren, in timp).
Gustul este surprinzator de plin, simti asta chiar de la prima gura, cu note de visine, cirese, afine rosii, cu o evolutie marcata de aciditatea foarte buna, tanini uscati si o mineralitate evidenta, cu impact nisipos, argilos pe palat. 
Finalul este un melanj de fructe rosii, dar si extrem de piperat, cu atingeri de ierburi aromatice si baton de scortisoara. Mineralitatea si alcoolul(bine integrat, de altfel) sustin fructul creand un finish persistent.
Exista si o vinozitate perceptibila, ce aminteste de un vin rustic, de tara, dar sa nu ne grabim. In fond acest vin (inca neetichetat si necomercializat) poarta inca urmele vizibile ale tribulatiiilor mustului spre vin. 
E de calitate, oricum, si are o foarte buna tipicitate de soi. 
Probabil se va gasi in aceeasi raza de pret ca restul gamei- 30-40 lei.
77-79 pct

PS: Statistica arata ca articolele fara ilustratii sunt citite mai putin. Cum sticla mea nu avea semne distinctive (etichete, etc) nu pot decat sa va ofer imaginea unui sticle goale via wikipedia. ...:)