Don Ramon 2007


Acum 10000 de ani, pe cand Dumbledore era tanar boboc la scoala de magie de la Hogwards, pe cand puricele avea potcoave si sarea vreme de 99 de poste in vazduhul ceriului, pe cand un troglodit din Hamangia statea obidit cu capul in pumni, deoarece tocmai se certase cu nevasta, pe cand inelarul meu abia incepuse sa-si justifice existenta, si pe cand Mircea Badea nu facea emisiuni in maiou, am petrecut o saptamana in ruralul spaniol. Era un sat numit Guadassuar, undeva langa Valencia, desi acest "langa" are alta dimensiune intr-o tara brazdata de autostrazi, localitate inconjurata de plantatii intinse de portocali si kaki.
Sunt un fan al socului cultural. Il consider un soi de sport extrem. Iti creeaza probleme mai mari decat consumul de plante etnobotanice. Asadar, un sat cu toate strazile asfaltate, cu bulevard gazduind intre sensuri un scuar cu palmieri, cu un supermarket mai mare dacat ce avea pe atunci orasul meu de 300.000 locuitori, cu carciuma in cladirea bisericii, cu cladiri de 2-3 etaje, cu batrani care nu numai ca nu carau sarsanale cu te miri ce cat ziua de lunga, dar mai si stateau la un pahar in fata casei ciorovaind te miri ce ca in filmele lui Almodovar, un sat cu zona industriala- cateva mici hale in care se fabricau picioare de masa, pungi de cadouri, etc, cu teren de fotbal ce avea nocturna. Pe scurt, civilizatie, ca altfel nu pot sa-i spun. Totul era molcom, simplu si la locul lui.
Aceasta scurta evocare nu are morala, in afara evidentei. Sigur, zice antropologul, la noi, unde vesnicia s-a nascut la sat ( G.M: cum adica s-a nascut?!) conditiile geo-socio-politice au fost altele, de aceea satele noastre arata si functioneaza ca in evul mediu, bla, bla.
Ceea ce m-a impresionat in Spania nu a fost Oceanograful din Valencia sau Sangrada Familia din Barcelona. Ceea ce m-a pus pe ganduri era felul in care arata si traia acel satuc impresurat de portocali.
In alta ordine de idei, Don Ramon 2007, Perez Juan, Bodegas Aragonesas, este un vin simplu, rosu, sec, dintr-o bucata (de fapt...din doua: 75% garnacha, 25% tempranillo), cu aroma de zmeura si fragi, destula vanilie si ceva condimente pe final. Un vin de masa foarte bun si nu prea scump. 77/100

Vinul recomandat azi este...o bere

Lindemans Gueuze, 4,5%, 0,37 l, 9lei

Stiu, pare o gluma, dar o sa vedeti ca nu prea este. Sigur, berea nu este obtinuta din struguri, dar...

Raionul de vinuri de la Metro era vremelnic inchis, asa ca hai sa ma uit un pic la cel de bere. Si iata o serie noua de beri belgiene: cu aroma de cirese, de piersici, caramel, etc. Poate stiti specificul berii belgiene.
Am ales o bere nearomata gueuze, o bere obtinuta prin fermentatie spontana si care se face prin (v-ati pus ochelarii?) metoda Champenoise, durand minim 6 luni pentru a ajunge de la stadiul de cereale la bere. Prin aceasta metoda se obtine si un Gran Cru, o bere cuvee, a carei productie dureaza vreo doi ani!
Primul aspect ciudat este ca aceasta bere miroase bine. Apoi are o culoare usor aramie, care se inchide vazand cu ochii in pahar, o perlare extreme de fina si o efervescenta neobosita. Gustul este usor drojdios cu note de suc de lamaie (nu contine lamaie sau alte asemenea) sau zmeura (idem). Ah, si pentru bautorii de vin care ar folosi tirbusonul si ca sa deschida un borcan cu muraturi: nu disperati! Aceasta bere are si capac conventional, din tabla, si sub el- un frumos dop de pluta, asa ca va trebui sa folositi tirbusonul ca s-o deschideti. Prin contrast, daca mergeti la iarba verde si cumparati vreo sticla din asta, gandindu-va ca o s-o deschideti cu bricheta sau prin alte metode de guinness book, ei bine, ati fost avertizati!
In concluzie, pentru cine mersul “la o bere” inseamna exact asta, e o recomandare ferma!

Doua vorbe despre molan


Molanul este un fel de vin. Nu este nici macar vinisor. Este doar zeama de struguri fermentata. Nu exista tehnologii elaborate, nici macar grija elementara pentru igiena. Este un vin "artizanal".
Il stim cu totii, e al bunicului, al tatalui, al matusii de la tara. Toata lumea are in camara un borcan de muraturi propriu si un pet de molan.
Spunea un prieten: cum se face ca desi este absolut oribil, proprietarii pot vorbi ore intregi in termeni laudativi despre molanul lor ordinar?
Buna intrebare, care atrage psihologia fina. Nu sunt de meserie, dar hai sa-ncerc:
Probabil pentru simplul motiv ca este al lor, o extensie a persoanei lor demne:)
Sau din acelasi motiv pentru care exista o groaza de patrioti, nationalisti, etc formati in vremurile paupere de la sfarsitul anilor '80. Era o tara de rahat, dar ne avea pe noi in ea.
In contrast, azi, numele tarii noastre a ajuns un fel expresie a lucrului prost facut, a absurdului suportat cu noblete eroica, precum Sisif-ul lui Camus. Ne rupem roata masinii intr-o groapa si suieram, printre altele: eh, Romania, ce sa-i faci! Dar daca stai sa te gandesti mai bine, tara e ok, e o tara membra UE, membra Nato, o tara cu saracie europeana! Asa ca, din pacate, astazi spre deosebire de mai-an, nu tara, ci oamenii sunt de rahat.
Asa si cu molanul, vorba reclamei la credite ipotecare cu tatal si copilul care se uita de la fereastra apartamentului de bloc la viitoarea lor casa: nu e mare, dar e-a noastra.
Casa e o simpla casa- locatarii sunt straini!

PS: deloc surprinzator, ilustratia de mai sus se regaseste pe o sticla de vin: Fatum de Murfatlar

Crazy Heart, The Man in Black si Sangre de toro

Nu stiu daca ati vazut Crazy Heart, un film remarcabil doar prin interpretarile lui Jeff Bridges si Maggie Gylnenhaal, apreciate si de Academie. Nici Torres- Sangre de Toro 2007, n-a fost mai breaz, avand totusi calitatea de a fi usor baubil, si fara a fi prea profund, astfel incat sa distraga atentia cinefililor (nu vi-l recomand, la 26 de lei pot fi achizitionate lucruri mult mai bune).
E vorba despre un cantaret legendar de country, ajuns la batranete, alcoolic si falit, obligat sa cutreiere America cu o masina hodorogica si sa tina concerte in sali de bowling si baruri, pentru a supravietui. In fine, filmul nu este o mare realizare, povestea lui Bad Blake fiind un deja-vu. Dar sountrack-ul filmului m-a facut sa-mi desert memoria calculatorului, sa-mi revars drive-urile ca niste sertare pline de maruntisuri nefolositoarte, in cautarea singurului artist "country" care mi-a placut (dar ce spun "mi-a placut", i-am ascultat unele inregistrari cu o repetitie maniacala:).
Muzica country mi-a acompaniat copilaria, pe alocuri, tatal meu avand o groaza de discuri (Country&Western Greatest Hits I, II si III, etc) pe care le scotea la petrecerile dansante. Si cand ma gandesc la ele, zau ca-mi vine sa spun ca parintii nostri se distrau mai bine decat noi! Dupa revolutie si-a achizitionat un box-set cu mai multi "titani". Printre ei, un nume necunoscut mie, un tip cam trecut, imbracat in negru, cu parul valvoi si privire dura. Ati ghicit: The man in black himself! Nu ma omor dupa acest gen de muzica si 90% din ce canta el mi s-a parut "rubbish", dar Folsom Prison Blues si piesa Highwaymen erau iesite din context. Pana azi nu pot sa-mi dau seama cum a putut avea succes in anii '50 cu un cantec despre un condamnat la moarte care a impuscat un om in Reno doar ca sa-l vada cum moare.
Apoi, m-am intors la Pearl Jam-ul meu de toate zilele, Deep Purple si Zeppelin, Tiamat si Sisters of Mercy si cate si mai cate. Casetele erau ieftine pe atunci: 1500 de lei. Erau tarabe imense chiar in statia de autobuz de langa liceul meu. Ziua si caseta, de multe ori aleasa absolut la intamplare.
Si vine Zooropa al lui U2, si pe ea ce sa vezi: o piesa cantata de Johnny Cash, The Wanderer. Mi s-a parut cea mai buna melodie de pe album, fara a fi nicidecum un hit, era totusi foarte "atmosferica", cu versuri de un lirism de poezie mare si orchestratie calma dar obsesiva, incoronata cu vocea de predicator a lui Cash.
Am inceput sa urmaresc cu mai multa atentie evolutia(daca mai pot spune asa, omul avea o cariera de jumatate de secol) si am descoperit un fapt aiuritor. Inchipuiti-va un artist batran de muzica populara, sa zicem Gheorghe Turda, care se apuca brusc sa preia cantece de la Vita de Vie, Vank, Neurotica si Suie Paparude. Ar fi ceva iesit din comun, aproape o tampenie. Dar lui Johnny Cash i-au iesit: piesele par ca sunt ale lui, compuse acum douazeci de ani, si daca n-ai sti ca sunt ale altora, n-ai putea banui ca sunt "cover"-uri.
Sigur, in ultimii ani toata lumea a vazut Walk the Line cu Joaquin Phoenix si Resse Wintherspoon, si dupa moartea lui Cash, mtv-ul si vh1 l-au omagiat, difuzand pana la maculare, ultima lui piesa, cu iz de epitaf- Hurt. Si probabil, nu va fi ultimul film despre artistul american. Pana la urma si revenirea sa din anii '90, faptul ca s-a relansat, castigand publicul tanar- fan grundge si alternativ, prin concerte in clubul lui Johnny Depp, sunt intamplari cu iz senzational.
Va urez auditie placuta si sunt sigur ca veti recunoaste originalitatea si inconfundabilul din vocea lui.

Iata doua din piesele sale "clasice":




Si o mica antologie comparativa a celor mai remarcabile cover-uri:




si un mic omagiu postum:

Instalatia; Feteasca Alba 2009 Domeniul Coroanei Segarcea

Feteasca alba ma duce cu gandul la comunism. Probabil deoarece e un vin de masa, probabil deoarece bunicul meu cumpara in anii ’80 struguri de feteasca alba de la niste oameni cu un aro cu numar de Vrancea. Sigur, pot spune si ca este un vin popular si socialist (azi se prefera vinurile "democratice"), fara mari talente, in care, daca vrei neaparat sa scoti ceva bun, trebuie sa investesti multi bani si mult talent oenologic, ca sa iasa un soi de sauvignon blanc acceptabil (vezi Alba Valahica a lui Davino). Si cand ai terminat interpretarea virtuoasa a fetestii albe, vine nota de plata: 80 de lei. Pai, merci, la banii astia pot primi medalia “Mare prieten al poporului chilian”.
Asadar, sa fi fost prin anii ’80 (se tot repeta cifra asta) cand doi tineri ingineri lucrau pe platforma marelui combinat. Nu are importanta ce combinat, oricum toate erau la fel. Pe atunci, fiecare inginer trebuia periodic sa produca o lucrare stiintifica, daca se putea sa fie si brevetata dadea foarte bine. Evident, corvoada asta nu era in topul preferintelor inginerilor de aiurea, dar trebuia facuta. Asa ca cei doi elaboreaza, in colaborare, cu acceptul sefului, proiectul faraonic a unei instalatii menite sa preia resturile tehnologice si sa mareasca productia cu 5%. Era o gluma, instalatia n-ar fi mers niciodata, dar proiectul era suficient de gros ca sa poata fi depus, alaturi de celelalte zeci de proiecte inutile.
Totul mergea molcom, pana cand un contopist de la conducere si-a aruncat un ochi pe rezumatul proiectului si a vazut promisiunea ca productia poate fi marita cu 5%. Dintr-o data a sesizat marele potential al instalatiei. I-a schimbat prima pagina, stergand numele autorilor si trecandu-l pe al sau, si facand o singura modificare: de la 5 s-a ajuns la 25%. L-a trimis mai departe la Bucuresti.

Cei doi ingineri stateau linistiti in biroul lor, cand la o privire pe fereastra vad ceva extraordinar pentru vremurile acelea incremenite in proiect. Utilaje, camioane, betoniere, tot felul de monstri mecanici dadeau navala in curtea sectiei, coordinate de o armata de muncitori. Mai sa fie. Tu stii ceva de asta? Nu, hai sa-l intrebam pe sefu! Dar nici seful nu stia mai multe. Lucrarea era comandata de la centru. Era vorba despre o noua instalatie. N-a durat mult pana cei doi ingineri au inteles despre ce este vorba. Acum insa erau ingroziti: ne mananca puscaria! Cand o sa vada astia ca instalatia nu merge, ne iau cu duba! Un coniac cu seful de santier a facut lumina: proiectul este realizarea unui stab de la Bucuresti. Se va mari productia cu 40%! Cei doi ingineri au rasuflat usurati. Priveau in fiecare zi cum se ridica instalatia- o cladire de vreo patru etaje si subsol, au ramas nauciti cand s-a adus si o componenta importanta a ei, un subansamblu de la o fabrica de medicamente, aspect introdus de unul dintre ei in proiect fara sa aiba vreo utilitate in afara volumului suplimentar de hartie- facuse parte din lucrarea lui de diploma.

Lumea era la crepuscul. In magazine nu se gasea aproape nimic, doar borcane de muraturi si spumos Zarea, se primeau bomboane poloneze la magazinul de jucarii (trocuri de gestionar, ce sa le faci!), si cartofi la florarie, toate generand o coada ca la poarta raiului. Era frig, pe atunci imi faceam lectiile la lumina unei lampi cu oglinda, la radioul rusesc se auzea incet Europa Libera. Caloriferele erau suporturi pentru flori, televizorul- obiect ornamental, ca un acvariu alb-negru fara pesti.
De dimineata s-au plantat flori, nu conta ca era februarie. La pranz urma sa aiba loc inaugurarea instalatiei. Multe masini, “poate vine si primul secretar, cine stie”. Cei doi ingineri priveau totul de la fereastra biroului lor. S-a tinut o cuvantare scurta, caci era frig, apoi tot soborul de politruci s-a deplasat la centru pentru un mic protocol. Si asta a fost tot. Instalatia nu a mers niciodata. S-a facut o singura incercare de a o porni. Nereusita. In scurta vreme a venit revolutia cu toate bucuriile sale, iar instalatia a devenit cea mai mica problema a combinatului. Intrarea in cladirea instalatiei a fost sigilata. Si asa a ramas pana in ziua de azi. Ca si comunismul, este o promisiune goala pe dinauntru: hotii de fier vechi au curatat maruntaiele nefolositoare ale cladirii, transportandu-le cu caii prin subteranele combinatului.
Feteasca Alba 2009 de la Segarcea are o culoare alb-galbuie cu tente verzui, un nas incantator de flori de soc si tei, o adiere de zambila. Gustul este sec, citric, putin crud, dar vinul pe ansamblu denota finete si o placuta aroma de fermentatie. Sunt si caise si piersici si mar, toate inca necoapte. Finalul este mediu, citric. Un vin agreabil, dar nu mai mult. 17 lei in retail
77/100

Casillero del Diablo Carmenere Reserva 2008

"Este o zi cetoasa de film noir. Te si astepti sa iasa borul palariei lui Humphrey Bogart in conul de lumina al lampadarului. Ma uit pe fereastra biroului, si-mi pare ca ceata vine ca o jivina cu genunchi silentiosi de pisica, si-si respira umorile inecatilor peste oras.
Imi amintesc ca in Bucuresti ceata era statica, venea si pleca, precum calatorii cu treburi, aici, nu, ceata este organica, iese din Dunare, navaleaste peste oras, cu respiratii adanci, parand uneori ca se retrage, doar pentru a ademeni prada. M-as simti mai bine daca n-ar avea coloana sonora. Dar, are. Ma gandesc ca si pe ei i-a expirat ceata, miraculos din random-ul radioului online. In muzica revenirile sunt la moda, mai ales cand prin difuzor se simte acul de seringa. E atat de decadent, incat e aproape romantic!
Cateva sute de metri in amonte soseaua s-a crapat, lasand in urma o amuzanta stire pro tv- cea mai adanca groapa in asfalt, are 8 metri. La naiba, acolo imi ingropasem regretele!
Fascinant sentiment! Orice om cu capul e umeri isi da seama ca e inutil. Dar totusi e dulce, te lasi purtat de mica apasare in piept, ruda indepartata cu atacul de cord. Si ea te duce, luxos vehicul al uitarii de sine, spre un tine insuti care n-ai fost vreodata, o plasmuire a imaginatiei tale extravagante. Astazi regret ca nu mi-am sunat o vara intreaga prietena dintr-a noua. A fost nepoliticos! Dar la momentul respectiv eram prea ocupat. Citeam Opera lui Mihai Eminescu de Calinescu, din care am aflat ca universul lui Plotin este un organism cu multe picioare. Atunci suna foarte interesant, profund, etc. Astazi stiu ca descrierea respectiva se potriveste foarte bine unui gandac de bucatarie. Si cand stai sa te gandesti ca mi-am petrecut vreo 8 ani studiind ceea ce este care este numai in carti.
Aud sirena unui vas. Ma trezeste un pic din reverie. Pe vremuri treceau multe. Obisnuiam sa vin cu bunicul meu, uriasul, fost hocheist, partizan, granicer, boxer, sudor, mucalit, abonat la magazin istoric, cioranianul, pe faleza. Lansam uriase vase facute din cutii de chibrituri, crucisatoare biodegradabile, submarine galbene din coji de mar, veliere mestesugite din prima pagina a ziarului Scinteia. A fost prima oara cand mi-am dat seama ca tovarasul se cam duce la vale. Stateam cu orele, deoarece din cauza trecerii vapoarelor, valurile erau prea mari pentru darea la apa a flotelor mele. Ei, na, ca blestemele copilului le-au ajuns. Azi abia daca mai trece unul pe zi. Totusi, le-am asigurat toate conditiile! Dar nu mai vad nici copii nici bunici aruncand minuscule sticle de sampanie in chilele vapoarelor din cutii de chibrituri.
Pacat ca nu mai pot scrie ca pe vremuri, asta ar fi sunat mult mai bine. La dracu, inca un regret."
Cam asta a cauzat ieri Casillero del Diablo Carmenere Reserva 2008 in sufletelul meu mic cat Himalaia.
86/100

Feteasca Neagra 2008 Val Duna Crama Oprisor


Nu cautati laudatul terroir-ul de Oprisor aici, pentru ca n-o sa-l gasiti. Vinul este produs de Fontana di Vini (a se citi Domeniile Sahateni, adica Aurelia Visinescu). Este doar imbuteliat la Oprisor.
Nu sunt prea multe de spus: este un vin de masa ieftin, agreabil, cu rest de zahar (ca doar e demisec), fructat, aduce a magiun de fructe, daca tineti neaparat sa spuneti ca sunt prune uscate, spuneti, desi sunt multe altele in amalgam. Sunt si visine pe undeva. Final un pic condimentat (piper).
Exista multe eufemisme pentru ceea ce nu este agreabil la acest vin, anume o amareala destul de pronuntata: note de sambure de mar, drojdii, grapefruit, pelin, cirese amare etc. Daca in cazul Sauvignonului Blanc 2007 Vina Mar, cel mai bun vin pe care l-am baut anul asta, aceste caracteristici erau bine integrate, dorite si lasand o impresie buna si apetisanta, in cazul acestei fetesti negre n-as spune ca dau prea bine.
In rest, vin suplu, corect, mai bun la masa decat de unul singur. Parca varianta din 2007 a fost mai buna (sau am devenit eu mai pretentios:) Iar de tipicitatea de soi nu mai spun nimic, decat ca daca ati avut vreodata ocazia sa beti o feteasca proaspata, de tara, veti fi putin contrariati de gustul celor de pe piata.
Vin rosu demisec, 13%, IG Dealurile Munteniei, 12lei
74/100pct



Sauvignon Blanc 2009 V Recas


Un vin proaspat si prietenos cu romanul doritor de senzatii tari (in acest caz gustative).
Nasul este vanilat, floral. Aroma acestui sauvignon este usor cam prea directa, de bautura carbogazoasa, atipica, dar placuta, orisicum. Evolutie fructata (conform d-lui Croitoru ar trebui sa spun "fructuos"; e drept ca spre deosebire de "fructat", "fructuos" se regaseste in dex, dar cu alt sens), drojdioasa, citrica, cu note vanilate si vegetale. Finish mineral, gras si putin amarui. Aciditatea si zaharul sunt bine integrate. Este un vin bun de masa sau spritz (ceva ma face sa cred ca au si vizat acest ultim aspect, desi n-ar recunoaste).
15 lei in retail. Bun in banii acestia.
74/100pct

Romanian Wine Art nr. 35

A venit si numarul pe ianuarie (si februarie).

Contine: editorialul lui Marius Cristian- Doua vorbe despre traditia vinurilor romanesti, pe marginea caruia am combatut din greu. Apoi, notez ca revista a castigat in atitudine critica, vinurile produse de Recas, Segarcea, Vinarte, Basilescu, etc. fiind analizate individual (desi cuvantul “excelent” se regaseste cam de multe ori). Pana si Babeasca Gri Monser, despre care am spus cate ceva recent, isi gaseste o larga nota de degustare din partea reputatului Constantin Croitoru.Marturisesc ca vinurile alese de el “la intamplare” pentru a exemplifica academic si condescendent cum trebuie folosit limbajul concret al degustarii, m-au facut sa zambesc. Cred ca abilitatile dumnealui ar fi meritat vinuri mai alese. Totusi, intradevar, si eu imi pun probleme asupra terminologiei. Multi termeni nu se regasesc in DEX, dar situatia e similara celei cu managementul si marketingul. Spunem vreo 10 ani ca zgarie urechile, pana cand intra in DEX si gata!

O publicatie corpolenta, cu arome complexe, dar care face si ea, cum poate, fata crizei.

PS: Coperta e mai apetisanta decat a revistei Playboy. Cel putin la propriu!

Feteasca regala 2006 ICDDVV Valea Calugareasca

Feteasca regala 2006, Dealurile Munteniei, Vintage 21, Prier Vinexpress prod. ICDDVV Valea Calugareasca, 11.4%alc
Ok, un vin de statiune de cercetari. As zice, din proprie experienta, ca acestea sunt mai bune decat ce se intampla pe piata, cu un minus la capitolul tehnologie, dar cu un mare plus in ce priveste tipicitatea de soi.
Acest vin (cu pretentii de invechire) este comercializat de Prier Vinexpress, care a avut ideea geniala sa toarne o tona de ceara pe gatul sticlei. Apoi, vinul are card (care ne informeaza posesorul carei sticle suntem, ca weine meister-ul este dr.ing Petrica Badea, etc). Cam mult fason! Totusi nu este vreun Chateau Margaux, pe care sa-l tii 50 de ani in pivnita si sa necesite card de plastic (caci eticheta e biodegradabila, ce sa-i faci!).
Este un demisec, cu o culoare intensa galben pai, deja usor glicerinos, cu nas floral (probabil doamnele ar putea spune exact a ce flori aduce), gust finut de piersica, mar golden si citrice. Finisul aduce un pic de miere si caise, dar si o usoara amareala. Postgustul nu este extravagant, dar nicidecum minuscul. De gustat la 12 grade sau chiar mai mult.
Eu am platit 23 (sau 25) lei in Selgros (reduceri?), pret la care nu pot sa nu-l recomand. Este o feteasca regala tipica, eleganta. Eu as spune ca trebuie bauta acum, deoarece am sesizat un inceput de oxidare, dar achizitionata din locuri mai ferite ar putea sta in pivnita ceva mai mult.

76/100 pct.

Vina Mar Sauvignon Blanc 2007. Recomandarea Saptamanii


As spune ca acesta este un vin romantic. Cum a ajuns exact termenul, din curentul literar si artistic cu acelasi nume, sa esueze intr-un cliseu continand lumanari parfumate, lumina difuza, Barry White, etc., nu-mi dau cu exactitate seama. Romanticul era un emo al sfarsitului de secolul 18:) Daca ne gandim la Goethe, Holderlin, Novalis, Tieck, Schumann si Chopin, nu prea ne inspira o exuberanta a iubirii. Majoritatea expira un sentiment de pierdere, de inadaptare, o melancolie dupa o ucronie/utopie. Sau ganditi-va la Eminescul nostru, acest "ultim mare romantic" cum ne-au invatat in scoala, adica un fel de eufemism pentru un defazaj cultural de cel putin 50 de ani. Contemporani cu Eminescu sunt Rimbaud, Whitman, sau Nietzsche, oameni considerati ca facand parte din contemporaneitatea culturala, in vreme ce al nostru infasurat in manta-i face parte cultural, nu cronologic, din modernitate (anterioara contemporaneitatii). Dar hai sa-l luam pe poetul nepereche ca model: nu inspira poeziile sale un sentiment de tristete, melancolie, de dor si jale? Nu sunt ele de tipul "ce mult te-am iubit", cu accentul pe timpul trecut? Ba da. Si atunci cum se asorteaza asta cu Valentine's Day? Ar rezulta ca cea din urma ar fi o sarbatoare a sinucigasilor, a adormitilor pe calea ferata, si nu a cuplurilor fericite...
In fine, ce doream sa spun despre acest vin foarte bun si usor mizantrop, din Chile, Casablanca Valley (na', ca nu se poate scapa de "romantismul" hollywoodian:), este ca nu prea merge in doi. Merge de unul singur, cu regretele pe masa, cu supradozaj de nostalgie (din greaca de la nostos si algos), adica "durerea intoarcerii" intr-un trecut paradisiac, lipsit de griji, de asteptari, un trecut plin de viitor...Sau poate sunt prea egoist!
La deschidere vinul se prezinta furtunos (de unde sturm und drang!), frizzante, caracteristica care se stinge in cateva minute, lasand loc unei aciditati bine integrate, ca si alcoolul (13,5%). Are o culoare galben-verzuie, tipica, un nas delicat de flori de tei si un gust intens, dar subtil, echilibrat. Are corp, aduce cu mai toate citricele imaginabile, dominant de grapefruit, si secundar mandarine, dar si alte fructe cum ar fi mar verde si kiwi copt. Finalul este intens, de grapefruit, aproape de identic, lasa pe limba o trecere durabila de ciocolata amara. L-as plasa la aperitive si in randul aperitivelor. Excelent!

85/100 pct. 26 lei

PS. De obicei, nu remarc importatorul, pentru ca nu ma intereaza lantul trofic care a adus licoarea din viscerele altor continente la mine pe masa. De data asta, fie si numai pentru delicatetea de a imprima eticheta in limba romana, dar si pentru ca este editorul excelentei carti Povestea Vinului de Hugh Johnson, iata-i: Vino Vero, din Cluj!



Babeasca Gri Senator Focsani


Babeasca Gri, vin alb sec, 11,5%, Senator Focsani, IG Dealurile Husilor
E greu sa punctezi tipicitatea la acest soi: acesta este singurul producator:)
Eu unul am avut ocazia intalnirii cu o babeasca gri de la Statiunea de Cercetari Targu Bujor, vinificata demisec, si pot spune prin deductie incompleta ca cele doua sunt neindoielnic surori vitrege, caci tatal babestii Monser este un specialist din Africa de Sud.
Atacul este floral, usor mieros, cu nuante de melasa (aduce cu feteasca alba), iar gustul nu impresioneaza prin complexitate, usor fructat, dar are ceva greu de definit, unic: evoca o biserica de tara, mica, veche si pipernicita, in care intri cu capul plecat, nu atat din respect fata de cele sfinte, ci de frica unui cucui zdravan. Exista un iz de tamaie bine impregnata, repet: unic. In afara de asta, prietenos, repede trecator, cu pastise de mere verzi, si daca n-ar exista strania (nu buna, nu rea, doar...stranie) caracteristica de mai sus, usor de uitat. Merge bine cu o felie de telemea si o maslina verde.
Apreciat de cativa oameni strasnici- genul care nu se induioseaza defel in fata vreunei busuioace de Bohotin, si care privesc rachiul tras de doua ori ca pe o provocare.

Fumee blanc 2008 Budureasca


Evenimente fericite in familie au atras un consum mai variat decat de obicei. Asa ca o sa scriu ceva vreme despre vinurile baute.
Primul, cel mai democratic, laudat de toata lumea, erou al unui consens suspect, este Fumee Blanc de la Budureasca, IG Dealurile Munteniei, cupaj de riesling, sauvignon blanc si feteasca regala (sau alba?), din recolta 2008. Etichetat cu modestie ca vin de masa, demisec, 12,5%.
N-am descoperit eu America (si nici macar vreo insula minuscula pe undeva) dar acest vin este o revelatie! Nasul este floral (zambile), gustul predominant de ananas si pepene galben, cu nuante de stejar(vanilie) si boaba coapta de strugure, iar finalul aduce un plus de piersica zemoasa si caisa. Postgust lung, placut, fructat. Un vin echilibrat si bun la toate.
Il recomand fara rezerve, mai ales ca m-a costat doat 18 lei prin curier. Presupun ca in supermarket este si mai ieftin, asta daca aveti supermarketul potrivit prin apropiere.
PS: Acest vin nu este recomandarea saptamanii, pentru simplul motiv ca am baut ceva si mai bun:) Asadar, au iesit la socoteala 79 de puncte (sigur, cu 3-4 pct in plus, gandindu-ma la fetele inrosite si satisfacute ale mesenilor). Ceea ce pentru un vin de masa de sub 20 lei este enorm. Apoi este ironic ca vinul lor super-premium- feteasca neagra Origini-este o dezamagire, in vreme ce vinul lor de masa este atat de bun.


Vinul.ro nr. 22


In acest numar punctul forte este degustarea comparativa de Feteasca Neagra. Zic doar ca cel mai bun vin a fost Special Reserve 2007 al celor de la Halewood- 77 pct (din 100).
Alte lucruri interesante: editorialele semnate de Cezar Ioan si Valentin Ceafalau, interviu cu regizorul Cristi Puiu, materialul despre criza din paharul de vin, la care au participat (la material, nu la criza:) Sergiu Nedelea, Razvan Avram si Catalin Paduraru, precum si diverse recomandari de ziua indragostitilor.
Va invit sa le cititi pe degustari.ro, unde au aparut deja o mare parte dintre articole.

PS: Recomandarile mele incluse in acest numar sunt de criza rau: impreuna costa 24 de lei! Le puteti vedea aici si aici.

Cu totul altceva decat vin: Sumo



O sa va spun ceva ce intereseaza pe putini dintre dvs. Poate doar pe cei care pierdeau noptile uitandu-se pe Eurosport la sumo.
Assashoryu, cel mai mare si controversat rikishi (desi e unul dintre cei mai mici: are doar 1.84 m si "doar" 148 kg) pe care l-am vazut vreodata pasind in dohyo, s-a retras din activitate la numai 29 de ani. Yokozuna (cel mai inalt rang posibil, un fel de zeu- la propriu, daca esti japonez) s-a retras nu din cauza accidentarilor sau din cauza vreunei pastile de slabit (ar fi si culmea), ci pentru ca a avut o altercatie intr-un club de noapte, agresand un barbat. Un yokozuna nu poate fi retrogradat - un yokozuna se retrage (mai ales cand ar impieta "functia" de zeu in carne si oase). Si mongolul Assashoryu exact asta a facut, cu demnitate dar si lacrimi in ochi.

Villa Zorilor Feteasca Neagra 2006

DOC-CMD Dealu Mare-Zoresti, rosu sec, 13% vol, Vinarte, 18 lei in Selgros

Este un vin pe care l-am cumparat din mai multe motive, si toate au doar o legatura slaba cu acest vin. Motivele sunt: 1. un tirbuson nou, 2. o pompa de vidare 3. obsesia sanatoasa privind varietatile stramosesti, 4. un model de fisa de degustare primita de la Vali, si 5. propriul masochism.
Vinul are o culoare usor murdara, putin intensa, anume rubiniu cu tente violete.
Nasul este batranicios, de branza sau cascaval (o bacterie simpatica, Brett asta, mititica!), cu note oxidate de vin de Madeira, sau Lacrima lui Ovidiu, daca va e mai familiar, acoperind un trecut, asta daca a avut unul-voi stiti- caci eu ma intalnesc prima oara cu dumnealui, de fructe rosii sau chiar rosii (pasta de rosii, rosii deshidratate).
Gustul este satisfacator, n-o sa sa dati buzna la vasul de toaleta, dar e mititel si firav,ca un batranel ramolit care-si taraie un picior, sunt ceva prune, dar nu uscate ca la canon, ci aproape vii si inca necoapte, cu usoara amareala si astringenta specifica. De asemenea, fructele rosii din nas se regasesc si aici.
Tipicitate? Ce-i aia la feteasca neagra?!
Calitate? De Logan! (ei! totusi e vorba despre Loganul romanesc, nu despre provincia din Afganistan, ca aia miroase a covrigi calzi, de fapt a macul de pe ei:)
Concluzie: 61 puncte, dar dupa poemul grotesc pe care l-am descris mai sus, punctele (punctajul, ideea de punctaj, etc.) mi se par chiar desuete. Ah, era' sa uit: nu l-am mai vidat, mi-am alungat repede din minte gandul de a ma obosi cateva secunde pentru a-l "savura" si maine:)