Tavoleto 2012 Tenuta Carretta (Italia)


Acesta e unul din vinurile care ma fac sa cred ca am luat decizia corecta cand m-am alaturat site-ului unvinpezi.ro. Sunt o sumedenie de vinuri care n-ar fi in primul rand al achizitiilor mele, nu din pricina calitatii, ci datorita pretului si mai ales a apelatiilor, pe care uneori- din prejudecata, necunoastere, sau pentru ca nu sunt pe lista de prioritati- le evit. 

Din ce imi amintesc e primul Nebbiolo d'Alba pe care il incerc. Desigur, am gustat cateva Barolo, cateva Barbaresco, vinuri/apelatii in care strugurele nebbiolo e rege, insa, cum ziceam, acesta ar fi primul Nebbiolo d'Alba. Este produs de Tenuta Carretta, nume prezent de cativa ani in Romania, unde aduc si vinurile lor din Bulgaria sub brandul Edoardo Miroglio.
Asadar acest Nebbiolo d'Alba 2012 s-a prezentat ca un vin interesant, care te face curios de cum il torni in pahar. E rubiniu, stralucitor, ademenitor. Apoi urmeaza o aromatica suspecta de un anume vin frantuzesc, de care o sa faca Cprian o degustare peste aproximativ o luna: violete, cirese, corcoduse si afine rosii, de care vom avea parte din plin si in gust, si astfel ne departam de nenumitul vin frantuzesc. Am zis afine rosii, pentru ca desi rubiniu, are totusi o asprime, data de aciditate si taninuri, destul de neasteptata. Si din acest motiv, daca n-ar fi corpolenta buna, as zice ca o s-o mai tina 10 ani, ceea ce pentru un vin de aproximativ 80 de lei e in grafic. Alcoolul e sus, dar sta bine la cutie, cata vreme lichidul nu trece de 20 grade celsius. 87 pct



Goodwine de primavara 2015

Primul vin pe care l-am degustat la acest Goodwine a fost noul spumant de la Balla Geza, din mustoasa de Maderat, imbuteliat in Ungaria, la Garamvari szolobirtok vinarium. De altfel si dopul poarta marca Chateau Vincent, brand-ul de spumant al cramei ungare. E o metoda practicata de cel putin  alti doi producatori din vestul tarii, care aleg sa faca fermentatia secundara in strainatate. Altfel, este un vin foarte bun, un spumant care nu e rezervat aromatic, precum atatea altele, fara arome clasice de paine si alune, ci un vin din care se revarsa fructele, atat aromatic cat si gustativ (mere, pere, piersici), foarte asemanator vinului linistit, din acest punct de vedere.  Perlarea este foarte reusita, bule mici si energice, neobosite. In plus este brut si produs prin metoda traditionala. Are 13% alcool, deci o oarecare moderatie in consum e indicata. Inteleg ca va costa in jur de 40 lei. E bine.

A urmat un "calup" de crame cate ofera un sentiment asemanator.  Cred ca industria noastra a depasit momentul in care daca vinul era proaspat si baubil deja era mare lucru. Acum problema e alta. Se observa o uniformizare a metodei de producere, in care produsul final difera destul de putin.
Crama Vinc (o noutate pentru mine, din judetul Dolj), Averesti, Alcovin Macin, Domeniul Vladoi si Ratesti joaca in aproximativ aceeasi grupa valorica, pretul facand diferenta.  
Averesti continua sa ofere vinuri decente, low-cost (sub 20), ceea ce e de apreciat, mai ales ca acest segment de piata este inca plin de antimaterii. Pe ei ii inteleg, au plantatii foarte mari si nu pot concura cramele butic, oferind vinuri fistichii.
Alcovin Macin s-a prezentat cu un aligote bun, fresh si surprinzator de aromat, gama Curtea Regala. Si noul Renatus alb 2014 este bun, avand densitatea si "smirghelul" gustativ care-l evidentiaza in peisaj.
Vinc si Vladoi ofera ceva mai avansat calitativ, dar la un pret putin mai mare (25-30 lei). Crama Vinc aduce un sauvignon tipic si fresh, pe langa etichetele care vor face ravagii intre ornitologi. Mergea si-o barza...
Domeniul Vladoi continua linia debutului surprinzator, aducand un nou sauvignon blanc foarte bun. Mai sunt de apreciat chardonnay-urile (cu si fara lemn) si rose-ul din feteasca neagra. 
Crama Ratesti se pozitioneaza mai sus. Prea sus. Dupa parerea mea- si ma stiti; n-am incercat vreodata sa fiu simpatic sau sa ma pun bine, nefiind mancator de piscoturi- "hype"-ul din jurul acestei crame din nordul tarii este inca nejustificat de vinuri. Sau din alt punct de vedere, pretul e inca nejustificat pentru calitatea unor vinuri. Poate feteasca neagra sa merite, pentru diversitate. Am gustat un riesling foarte bogat aromatic si un sauvignon foarte rezervat. Am ramas nitel nedumerit, asteptandu-ma sa fie invers.
N-am inclus Crama Darie (Topalu, Dobrogea) in lista de mai sus, pentru ca e un caz separat. Si aici pretul e sus (45-50 lei) insa sunt ceva mai naturali in abordare. Vinurile nu sunt uimitoare, cu exceptia unui chardonnay late harvest, foarte bogat si dens gustativ, cu posibilitate de invechire pe termen lung, insa cu ceva mai mult realism ar putea sa iasa in viitor chestiuni interesante de acolo.

La Vincon am gustat cateva vinuri decente, cum ar fi o feteasca neagra 2013, cu o eticheta simpatica, numita Mirabilis Machina. Am ramas placut impresionat de un riesling italian 2011, foarte tipic si rezistent la timp, inclus in gama Beciul Domnesc grand reserve (brrr!), si un muscat sec, inca neetichetat. E cam recurenta treaba asta cu neetichetatul si nepretuitul. 
La Jidvei am gustat noille vinuri 2014 din gama Owner's Choice, vinuri foarte bune, proaspete si fine, rezultat al colaborarii cu oenologul Marc Dworkin. Bine, sper sa nu coste tot 80 de lei, dar sunt vinuri bune. In special pinot gris-ul ar fi de incercat. Am gustat primul rose din gama Grigorescu (cabernet? syrah?). Fiind demisec va dati seama ca e conceput sa fie ceva mai dens si greu pe papile. N-am inteles de ce e mai scump decat dry muscatul sau celelalte din gama. Daca e vorba de rose, mult mai agreabil s-a prezentat un spumant brut, care a surprins prin aromele de alune. Ma asteptam la bombonele si aici.

La Casa de vinuri Cotnari am gustat o feteasca neagra 2013  foarte buna, diferita de multimea de pe piata. Mai rubinie, insa nu lipsita de corpolenta, cu arome placute, tipice, cu lemn bine integrat. Va fi inclusa intr-o noua gama, ceea ce imi da un sentiment de neliniste in ce priveste pretul, dar vom vedea.

Cricova. Stand mare, fete cu picioare lungi. Spumantele sunt o afacere aici, am si scris de unul acum cateva zile. In rest...stand mare, fete cu picioare lungi.

Domeniile Ostrov. Dupa roseul Grigorescu, cel de la Ostrov a stralucit. Bine, sa ne intelegem, e si vorba de preferinte personale. Mai sec, mai fin, mai ieftin. Mi-a placut si feteasca alba din gama Naiada. 

Budureasca. 2013. Doua cupaje Daphix (alb, chard/feteasca regala) si Zenovius (rosu, cab/shiraz). Vinuri ok, pe care nu te-ar deranja sa le bei intr-un restaurant, dar nici nu le-ai cauta in mod special. Cel rosu are mai multa personalitate, desi e mai greu de reperat sub valurile de taninuri, e drept moi si dulci, si picanterii datorate baricului. E stilul new-world clar si asumat. Asta-i Budureasca!

Casa Panciu. Aici am avut un singur dor: sa gust spumantul brut. Asa am si facut si e intr-adevar foarte reusit, fin si bine lucrat. Desi nu cred ca e cel mai bun spumant romanesc, dar nici nu m-a intrebat nimeni asa ceva ca sa raspund. Am gustat si o feteasca neagra pe care am vazut-o si in Auchan la 50 de lei. Ok, joviala si nefortata. 

Oprisor. Aici am gustat P-ul din Ispita, Smerenie 2011, Cabernetul cu eticheta rosie 2012 si o Dragaica, la care am uitat anul. Sunt vinuri foarte bune, big&bold, insa prea asemanatoare! Bine, e doar parerea mea, gustul meu etc. Remarc cabernetul, pe stil mai catifelat si molcom, care e intr-adevar reusit an de an, dar e intotdeauna lansat prea devreme, obligand cumparatorul fie sa-l bea prea tanar si pierzand ceva din sumar, fie sa-l tina cativa ani ca sa se bucure pe deplin de el.

La Stirbey am incercat sauvignonul blanc Vitis Vetus 2011, cu aromele sale minerale, usor "funky" si corp bun, promitator in perspectiva. Sigur, as zice ca 2010 mi s-a parut un pic mai bun, insa poate ma inseala memoria. Blendul de novac si negru de Dragasani- Genius Loci 2011 nu m-a dat pe state. Fructat insa lipsit de seriozitate, de rigoare. Nu mai stiu care e starea viilor la Stribey, insa acesta pare din plante mult mai tinere decat cele din care a iesit Novacul art deco 2007. In rest spumantele si tamaioasa dulce: super!

La Via Sandu, am remarcat- ca de fiecare data- caracterul onest al vinurilor. Mi-a placut cramposia- lin curgatoare ca intotdeauna si cabernetul 2013 fara lemn, suculent si delicios.

Avincis. Mi-a placut demisecul 2013 in tamaioasa si muscat, fresh, cu final tonic. 

Winero. Aici mi-a placut rose-ul 2013, cel cu eticheta aurie. Remarcabil, fin, pe stil provensal. L-am gustat si pe 2014, proba de tanc, insa...mi s-a parut cam prea molcom pentru ceva atat de proaspat. Remarc si cuvee-ul 2011 din gama furculision. Ce mi se pare remarcabil aici (si mi s-a parut intotdeauna, de la merlot-ul Alira 2009) e miraculosul talent al lui Marc de a scoate vinuri atat de "grele" din vii atat de tinere. Sigur ca pentru a face asta lasa strugurii sa se supra-coaca si de aici apar niste repere aromatice si gustative mai dense si mai rascoapte. E ca diferenta dintre fructul proaspat si cel din dulceata. Ca veni vorba de dulceata, am gustat si un experiment. Un vin rosu cu 100 grame zahar. Frumos, rubiniu stralucitor, foarte fin, cu taninuri plecate in vacanta, fara sa ti se dea sentimentul de greutate. E ironic, dar vinul rosu dulce mi s-a parut mai proaspat decat vinurile seci...Poate si pentru ca e facut de altcineva, un vinificator italian tanar. 

Importatori n-au prea fost. Erau niste vinuri bulgaresti. Sa remarc White Stallion  2011 de la Angelus Estate, un cupaj inca foarte proaspat. Cam prea mult lemn, dar vin de foarte buna calitate over-all. De la Tenuta Carretta/Eduardo Miroglio am gustat cel mai bun vin al zilei: Villa Ile, Ile Nero, un nebbiolo 2003 foarte bun si cu potential de inca pe atat. Sincer fiind ingramadeala mare, n-am apucat sa vad/inteleg daca era Barolo au ba, insa nu ar avea prea multa importanta in cazul de fata. Evoluat, fin si delicios!

Si asa ajungem la marea surpriza a targului. Pentru mine. Vinurile din viile celor de la 1000 de chipuri (winebarul). Nu neg ca m-am mai intalnit cu ele candva, inainte de a fi etichetate. Nu mai stiu insa daca erau chiar acestea sau dintr-o recolta anterioara. E drept ca imi reprosez cateva lucruri in ce priveste nu atat degustarea, cat mai ales transportul lor pana in vizuina. Cred ca le-am maltratat nitel, dar n-a fost in totalitate vina mea. CFR-ul a oferit in acea zi calatorilor o surpriza: sauna inclusa in pret.
Insa ce am degustat sambata asta a fost cu totul si cu totul altceva. 
Am gustat cel mai bun pinot noir romanesc. 2011. "Luscan". O tipicitate si o onestitate gustiva rara prin tarisoara noastra. Si un merlot 2011 numit Distinctis, o expresie foarte elevata a acestui strugure, exprimand acelasi sentiment de naturalete si firesc. Nu sunt vinuri ieftine (aprox 60 lei) insa isi merita pretul. 

Cred ca au fost doua standuri la care nu am ajuns, la unul din lipsa de timp, iar la celalalt pentru ca n-am vrut.

Oricum...daca am zis cu ce am inceput, hai sa zic si cu ce am sfarsit. Cu Vinarte. Am gustat Nedeea 2013, blendul de negru, novac si feteasca neagra, cam apasat inca de baric, dar cu potential, si am incheiat ziua cu un Prince Matei 2009. Bun vin si cu multa viata in fata!

Dupa ce am trecut in revista vinurile, hai sa zic ceva si despre targ in sine. Ca au fost prea putini expozanti, prea putini vizitatori, prea putine vinuri noi, etc., sunt pareri de care vuieste facebook-ul de vineri. Eu unul m-am bucurat nespus de spatiul in plus. Fara gluma. Aglomeratiile ma fac nervos. Apoi faptul ca am trecut in revista standurile cu un confrate (Dan Micuda) a fost reconfortant. Mai schimbi o parere, mai spui o gluma. 

PS: in rest Lidl a fost subiectul zilei. Mi se pare bizar. Daca va plictisiti, fratilor, jucati un solitaire sau urmariti un meci de fotbal, beti un vin, spuneti un banc. Nu va place sa cititi pareri despre vinuri din Lidl? Am cugetat adanc si cred ca am gasit o solutie surprinzatoare, dar geniala prin simplitate: nu le mai cititi! Iar apropourile cum ca ar fi o manevra, o campanie platita, etc...Stati ca ma intrerupeti din numarat: un miliard, doua miliarde...Mihai, Dan, Ciprian, voi la cat ati ajuns? 

Cri Cri Crisecco

foto:wine.md
Cam aduce a toamna gri aceasta prima zi de primavara astronomica. 
In ajun, cu niste fulgi de zapada pe umeri si cu Toparceanu in gand, trecand printr-un Kaufland, vad acest spumant basarabean la un pret mic, mititel- 18 lei. Cum imi plac brutele mici, l-am luat acasa.
Sa trecem peste Cricova+Prosecco=Crisecco, o denumire proaspata si subtila ca o adiere de parfum Chanell, cu doi de L.
Zicea un soi de confrate de-al meu ca se simte in el Feteasca Albă, Feteasca Regală și Chardonnay-ul. Cata putere de perceptie! Sper s-o pot egala candva. 
Oricum, acest spumant de la Cricova isi depaseste cu mult conditia si chiar as zice ca depaseste cam tot de are bule mic-romanesti la categoria sub 20 lei.  
Cum duci paharul inspre sine descoperi arome placute, ademenitoare. Licoarea nu propune in prim plan clasicele arome drojdioase sau de alune, ci mai degraba note direct fructate, de pere si piersici, limonada cu un pic de grepfrut. Parerea mea e ca toate astea nu vin atat din declarata feteasca (alba), cat din licoarea de expeditie.
Perlarea e energica si destul de persistenta, gustativ un pic cam prea, dar la pretul acesta conchid ca e un best-buy. 
Cel mai mult mi-a placut ca n-am regasit senzatia salcie si acru-amara a spumantului brut low-cost. E bine!

Patru Bordeaux-uri din Lidl (Le Croix de St. Andre, Vieux Verdot, Remparts de Griviere, Prieure de Blaignan)


Lidl, reducere, mai toate costand initial 40 de lei, acum 20, probabil deoarece vin cateva specimene noi de saptamana viitoare si trebuie sa li se faca loc in rafturi.

In vreme ce Chateau Le Croix de St. Andre si Vieux Verdot mi s-au parut comune, ultimele doua au parut dintr-o clasa superioara. Toate sunt blend tipic bordolez, cu Merlot in rol principal.

Chateau Le Croix de St. Andre 2012, Lelande de Pomerol. Un vin rosu de bună calitate, dar generic, fără trademark, aducand afine, prune, vișine. 13,5%, Dar poate e prea tanar si l-am luat eu de sus. Apelatia nu e cea mai proasta din Bordeaux si nici producatorul nu e cel mai prost din apelatie. 80-82 pct.

Chateau Vieux Verdot 2012, Saint Emilion. Un vin cu taninuri moi, usor de baut, cu arome de mure si cirese. Nimic special insa. Poate vinul superior ("Epigone"), posesor de mentiune grand cru sa fie. 13,5%, 81 pct

Remparts de Griviere 2009, Medoc, mediu, agreabil, un vin fructat, gata de consum. cu reperede de amintind de acadele cu aroma de capsune, ciocolata, fructe negre. 13,5%, 84 pct.

Chateau Prieure de Blaignan 2011, Medoc  Are nevoie de timp si decantare. Aduce adieri de pielarie, fructe negre, sapun, frunze uscate,ciocolata.Un vin serios si sanatos, de consumat la temperatura 17-16 grade, care lasa senzatia de consistenta. E un cru bourgeois, al doilea vin al Chateau Blaignan, care-aspect interesant- e si el clasificat tot cru bourgeois. 13,5%, 85 pct










Domnul Ștefu și leviatanul (Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz, II)

Intr-o zi de marti, la orele 8 si jumatate, domnul Ștefu, presedintele Tribunalului, deschise energic si smucit usa oficiului amplasat vis-a-vis de Palatul Administrativ, facandu-l pe Ducu Antonache, secretarul, sa tresara speriat ca in fiecare dimineata, de cinci ani incoace.

Petre Stefu, galatean din tata-n fiu, licentiat la Bucuresti, statuse cativa ani in capitala, unde isi luase examenul pentru magistratura numai cu bile albe si intre timp lucrase sub-comisar la Prefectura. Apoi, printr-o circumstanta inca nemacinata pe deplin de barfitori, fusese numit judecator direct la Tribunalul Galati, Sectia Comerciala, desi s-ar fi nimerit sa serveasca intai la Judecatorie, asta daca s-ar fi ivit un post disponibil.
Multe soapte susurara atunci, zvonuri care mai de care mai gogonate. Cert e ca acest debut inalt parea inexplicabil, in conditiile in care familia lui, desi instarita datorita unui depozit de cereale, nu parea a avea influenta politica necesara unor asemenea manevre. Sigur, cea mai firesca explicatiune ar fi fost ca junele poseda o minte sclipitoare, insa in Romania, orisicine dela vlădică până la opincă stie ca cea mai dreapta explicatiune e indeobste stramba si ca oricat de firesc ar parea, adevarul e intotdeauna altul, mai alambicat si de regula slinos. 
Umbla vorba, alimentata de Valer Constandache, fostul presedinte de Tribunal, acum retras, care facuse vorbele pentru beizadeaua lui, un razgaiat risipitor si nerod, ca numirea fusese inlesnita chiar de biroul primului ministru si astfel se taiasera toate firele deja innodate. Ce-i drept, o atare protectie ar fi explicat ascensiunea fulgeratoare a tanarului magistrat. Dar ce anume l-ar fi legat pe acesta de boier Strudza nimeni nu putuse ghici pana acum si cu cat trecea vremea cu atat ramaneau mai putini sa se intrebe.
  
Cert e ca in anii din urma domnul Stefu se dovedi vrednic si in afara de inceputurile invaluite in mister, nimeni nu-i punea la indoiala capacitatea si calitatile. In fond, in 907, pe cand preluase sefia Sectie Penale, il trimisese la racoare pe fratele prefectului in functie, pentru bancruta frauduloasa. Ca acesta statuse inchis mai putin de 3 luni, asta era altceva, si niste doftori mari din Bucuresti ar fi trebuit sa dea socoteala pentru chestiune, daca mersul tarii ar fi fost altfel decat este. 
Si in viata de familie se dovedi meritos si cumpatat. Casnicia cu Liliana, fata unui protoiereu din Focsani pe care o cunoscuse la Bucuresti, unde urma pesionul secundar, era armonioasa, lipsita de scandaluri dar plina de odrasle, patru la numar, pana acum.

Judecatorul raspunse la salutul respectos al secretarului si deschise usa pe care scria cu litere aurite propriul nume. Inainte sa intre, se intoarse spre Antonache: 
"Ducule, avem ceva de la Bucuresti azi?" 
"Nimic, domnule Presedinte, in afara treburilor administrative curente." 
"Dosarele pricinilor de la ora 11 sunt be birou?" 
"Ca de obicei, domnule, sunt pregatite" 
Domnul Stefu regreta intrucatva ca preluand functia de presedinte al tribunalului nu ii mai erau repartizate decat cateva dosare, din sectiunea comerciala, cat sa se intruneasca norma legala. In rest timpul ii era rapit de nenumarate misive dintre institutii si de chestiuni administrative, enervante si marunte, dar pe care nu le putea delega. Lua bratul de dosare, insa alese sa nu le treaca in revista la birou, ci le puse pe canapeaua plusata de langa fereastra. Il lua pe primul si-l puse pe masuta Biedermeier, mostenire de la precedentul presedinte. Lua o ceasca si invarti robinetul samovarului. Din el se revarsara aburii ceaiului negru rusesc. Nu era bautor de cafea, dar ii placea sa-si incepa lucrul cu rutina ceaiului. Pana sa se raceasca, deschise cabinetul si-si turna un paharel de sherry cremă de Byass, pe care i-l trimitea Basil din Port, cand si cand venea. Era singurul sau hatâr, nefiind bautor, nici macar la ocaziuni speciale. Aromele dense, dulci, de stafide, smochine, nuci si miere, mergeau mai bine cu ceaiul decat cuburile de zahar. Dadu pe gat licoarea mahonie si puse paharul gol pe tavita de argint. Deschise primul dosar. O disputa asupra unor batteuse cu aburi aduse din Franta. Beneficiarul refuza acum sa plateasca pretul integral, din pricina intarzierii. Rutina. Nimic special. Trecu in revista si celelalte dosare, in special ultimile cererile sau inscrisuri depuse. 


Ultimul din ele ii atrase atentia, nu din pricina subiectului, ci datorita partilor. Era un sechestru pe incarcatura unei nave de transport, sub pavilion grec, numita Ulises. Directia vamilor arestase nava, pentru suspiciune de contrabanda. Procesul verbal de constatare vorbea de o cantitate mare de tutun. ascunsa intr-un compartiment secret al navei. De mai multi ani tutunul devenise monopol de Stat si toate importurile trebuiau declarate de armator inainte de intrarea in tara. Nava transporta si alte marfuri, unele legite, apartinand unor societati cu acte in regula. Directia Vamilor avea insa dreptul sa confiste intreaga incarcatura. Pagubitii nu aveau de ales decat sa se indrepte impotriva armatorului ori sa astepte mult si bine pana respectivele obiecte vor fi scoase la licitatie de catre Directia Finantelor Publice.  

Ei si in acest dosar exista o cerere de interventie depusa chiar in dimineata sedintei din partea societatii Belgica Marine. Cine nu auzise de Emil Racovita si cine nu citise in ziarele vremii despre descoperirile si explorarile sale din Antarctica? Societatea dorea eliberarea de sub sechestru a unui numar de cutii proprietatea sa, reprezentand material geologic de interes stiintific. Pe cand parcurgea documentul conchise ca din pacate, cu toata simpatia pentru tribulatiile stiintifice ale marelui savant, in cazul de fata nu avea ce face. Legea era clara. Toata incarcatura navei va ramane sub sechestru pana cand Directia Vamilor va hotari asupra ei. Instanta nu avea nicio putere in acest caz. Cand ajunse la sfastitul cererii observa in coltul hartiei, sub semnatura avocatului, cateva cuvinte scrise mic, caligrafic. Isi apropie monoclul de pagina si buchisi.  Domnul Stefu scapa dosarul din mana. Simtea camera invartindu-se, un vertij care-l tragea in alte timpuri si intr-un alt sine, mai tanar si mai naiv. Era vorba de o anumita intr-o noapte petrecuta in Bucuresti. Noaptea care ii schimbase viata.  Isi reveni in simtiri dar ramase imobil pret de cateva secunde.  Pe foaia de hartie se punea citi, scris frumos, caligrafic: "Hotel Athena, Calea Mosilor".

****
Anatol plecase cu lotca lui de dimineata de pe malul Pisicii, pe cand inca nu rasarise soarele. Lasase plasele, le ridicase, iar le lasase si-n rest statu singur cu gandurile lui, ca mai toti lipovenii pravoslavnici cand se lumineaza de ziua. Acuma se facea de amiaza si-si trase mai aproape traista. Scoase o bucata murdara de branza si sparse o cepsoara mica cu calcaiul. Le scufunda o clipa, sa le curete miscarea apei. Avea si doua chiftele de peste, facute de muma-sa, da' ii era teama sa nu-i pice greu de la untura intarita. Hee, ii trecu lui prin minte Aliona lui, cu pletele ei balaie si ochii ei havai. A dracului primarele din Isaccea, sa-l trazneasca al' de sus, Doamne iarta-ma! O luase fata-n casa, cam impotriva voii, da' o impinsese tatane-su, de-l momise primarele ca-l ia paznic pe netrebnicul de Nicolai, o mușiță si asta precum tac'su. Hăi, c-asa-i viata asta imputita. Cand sa se ia cu ea, l-au luat la oaste, cand s-a intors, ia-o de unde nu-i, c-o vede de doua ori pe luna si atuncea e rupta de munca. Si gura satului ce mai vorbeste...aleu! Intr-o zi o s-o ia cu dea sila de la boier si-o sa plece unde-or vedea cu ochii. Daca o mai vrea si ea de-acuma, ca viata la oras fie el cat de mic schimba omul, dar mai ales fimeia! 
Si deodata vazu in fata cum se involbureaza apa la cativa coți de el, se uita sub barca si abia reusi sa scoata un geamat de uimire, ca se si invineti la fata. Vazu in apa, dedesubt, asa ca o naluca, un peste mare cu solzi argintii, de clipoceau prin apa. "Știma apelor, uaiii! Boje moi, boje moi!" urla pescarul cand se inclina barca trasa dupa leviathan de plasele incordate, pana se rasturna si se duse inauntru de ca si cum nici nu fusese acolo. Peste cateva clipe lotca reveni saltand ca o pluta in luciul apei, insa nici urma de Anatol... 

****
Pe la unu fara un sfert, Titi Capatana, ziarist si auto intitulat om de litere, statea pe o banca in holul Tribunalului, langa o ferestra deschisa, tragand plictisit din tigareta sa turceasca. Lui ii revenea ingrata sarcina sa scrie rubrica de can-can-uri legalicesti. Cine de cine divorteaza, cine se declara falit, care deputat cere daune morale de la cine etcetera. Nu era ce-si imagina ca o sa faca cand luase condeiul in mana, dar pana va castiga Premiul Academiei cu romanul pe care-l scria, trebuia sa-si castige existenta cumva.
Deoadata usa salii de judecata se dadu de perete si Antonie Boxa, avocatul Ministerului Public, un jupan gras, cu favorite stufoase, iesi pufnind cu roba care-i flutura la un brat si un vrac de dosare desalate sub celalalt. 
"Revoltator! Asa ceva n-am intalnit in toata cariera mea!". 
Titi Capatana sari ca un arc. "Respectele mele, musiu Tony! Mai domol, sa nu pici de inima rea." 
"Ce inima rea, Titisor draga!? Asta-i hotie pe fata! Te astepti la unul sau altul sa dea hotariri cu cantec cand interesele o cer, ca doar stim in ce tara traim, dar de la dom' Stefu nu ma asteptam"
"Dom' Stefu?" Titi era sa-si inghita chistocul din pricina entuziasmului. 
"Stai sa vezi si sa scrii la gazeta! Dosar simplu, dovezi clare, totul-totul aranjat si ce hotaraste el? Sa ridice sechestrul asupra navei! Pana diseara isi schimba si numele si pavilionul, naiba ii mai gaseste..."
Si atunci se auzi o bubuitura ingrozitoare care-l facu pe stimabilul avocat sa-si scape vracul de dosare. Din hartiile revarsate pe jos, una se ridica din pricina curentului, pluti gratios pana in dreptul ferestrei, parca zabovind o clipa inainte sa-si ia zborul cu repeziciune in directia firului de fum negru care se ridica din Port.

****
Explozia zdugui ferestrele speriind lumea de pe strada. Dinspre palatul navigatiei se auzeau geamuri sparte cazand pe caldaram. Conul Basil isi reveni din momentul de spaima, punand mana pe sticla care dadea sa pice de pe masa din cauza cutremurarii. Grigore iesi glonț din pravalie si amandoi facura cativa pasi inspre mijlocul strazii paralizate, de unde se vedea mai bine inspre originea zgomotului.
Mai in aval, un fum negru gros invaluia pontonul Directiei Vamii.

partea precedenta: aici
partea urmatoare: aici

Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz

In dimineata zilei de 12 martie, pe la orele 8 si jumatate, conul Basil cobora scarile imobilului din Calea Domneasca, o casa mare, pe stil nou, patratos, intesata cu apartamente in care locuiau mai multe familii. De soi, din fericire. La catul al doilea lampa nu functiona. Sa-i spuna administratorului, daca se va intalni cu el. Mai jos, la unu, Ionica si Alexandru, copiii vecinilor, se jucau pe hol cu niste panduri de plumb, imitand suierul gloantelor si al obuzelor. Conul Basil ii ocoli strengareste, ciufulindu-i cand avu ocazia.
Deschise usa de la intrare si dupa penumbra din casa scarilor, lumina il izbi puternic. E frumos azi, isi zise Basil Ionesco, cu ochii mici si stotocind prin interiorul hainei.  
Isi scoase ochelarii de soare, cu lentile negre, mici si rotunde. Pipai instinctiv buzunarul din dreapta. Cheile automobilului erau acolo. 

Ajunse in parcare si-si vazu Skoda visinie stralucind. Un automobil frumos, se gandi. Deschise portbagajul si lua saculetul de pelete. Ridica apoi capota lunga din fata, trase zavorul  rezervorului si deserta continutul inauntru. Masina avea un sistem automat de alimentare, brevetat de Karl Capek, celebrul inginer ceh. Un mare progres fata de versiunile anterioare care necesitau alimentare manuala cu carbune. Isi scoase sapca cadrilata si-o arunca pe scaunul din dreapta. Se aseza, privi daca oglinzile retrovizoare erau bine indreptate, invarti cheia, apoi trase maneta de aer. Astepta cateva momente dupa care apasa butonul de ignitie. Bujia pacani de cateva ori, se auzi si ventilatorul care introducea aer fortat in camera de combustie. Verifica indicatorul presiunii apei din rezervor. In doua minute aburul alb incepu sa iasa pe cosurile frontale, semn ca masina se putea pune in miscare. Totul era bine. In fond, abia facuse revizia automobilului la atelierul francizar de langa uzina de apa. 

Porni usor, silentios. Vira pe langa scoala Cuza, intra pe strada Traian, dupa ce dadu prioritate unui car cu boi care ducea calupuri mari de gheata spre locantele orasului. Trecu pe langa biserica armeneasca, salutandu-l pe domnul Vartelian, notarul antic al urbei, care-si descoperise chemarea divina la batranete, dupa ce in tumultoasa-i viata schimbase trei neveste carora le lasase 6 copii. In zilele astea aveai mai multe sanse sa-l gasesti la biserica decat la birou. Lasase afacerea pe umerii ginerelui grec, Papadopol. Oricum si cand catadicsea sa se duca la birou isi petrecea timpul citand "Cresterea si descresterea curtii otomane" de Dimitrie Cantemir, intrerupandu-se doar ca sa semneze diferitele documente puse in fata lui fara sa le citeasca. 
La marele domn moldovean ii umbla mintea si conului Basil cand apasa pedala de frana la colt cu strada Ramnicului. Inainte se chemase strada Brailei, dar de la bombardamentul aerian cu dinamita, urmat de oroarea bombelor cu gaz lansate din daierele otomane ridicate miseleste de la Macin, intr-o noapte din toamna lui '77, Braila nu mai exista. Supravietuitorii masacrului se aciuasera pe malul drept al Siretului, unde-si construisera case de chirpici si drumuri de pamant. Zona se transformase dupa sistematizarea lui Christache Teodoru in cartierul Cantemir, legat de oras printr-o linie de tramvaie trase de cai. Popular insa cartierul se numea si acum Brăilița.

Trecu pe langa statuia lui Costache Negri, sa-l tina Dumnezeu in dreapta Lui, caci fara talentul sau de precupeț n-ar fi existat nici azi iubita noastra tara, Romania. Pe strada Portului, in dreptul consulatului elvetian, il saluta discret pe musiu Negruzzi, presedintele Curtii de apel, care cel mai probabil se ducea la birou cu birja personala. Iar innoptase la madam Veta, cu care se tinea de cand ii murise nevasta, dupa holera din '909. Madam sedea pe dealul Dogariei, langa Scoala primara, in casa lasata de raposatul engrosist Leonovici, care avusese inspiratia sa moara de inima la doua luni dupa nunta. Se tine tinerel, dom' judecator, mai ales la varsta lui, zambi sub mustata Basil.
Ajunsese langa Palatul Navigatiei. In zare se vedeau cosurile inalte ale santierului naval si ale laminorului Titan. Recent, intre uzina electrica din Bariera si port, se inaugurare primul traseu de tramvai electric. Isi amintea ca se stransese lumea ca la balci sa vada nemaivazuta daravea. Musiu Basil, propitar al unuia din cele 5 automobile din targ, privise cu superioritate multimea. De ar sti ei cum arata Parisul sau Londra, nu s-ar mai minuna atat. Din pacate electrificarea orasului mergea foarte incet. Romania, neavand mine de cupru, trebuia sa importe la preturi enorme minereul din Argentina sau din Imperiul German. 

Deasupra portului se inaltau cateva daiere, de pe aerodromul din Badalan. Marie Luise, botezat dupa regina-mana, era cel mai mare. vopsit in rosu si umplut cu hidrogen. Purta cercuri tricolore si sigla mare a CRTA (Compania Regala de transport aerian), vulturul cu cheia in clont. E cel de Bucuresti, cel de Iasi- Independenta- va pleca in jumatate de ora. Pe partea cealalta a strazii portul era plin de stimere de aiurea, dar si anacronicele chaikalele zaporojene. Forfota hamalilor si strigatele vanzatorilor ambulanti ii dadeau un sentiment linistitor, familiar.
Mandria austriaca a domnului Basil trase domol in fata pravaliei, scotand o rasuflare lunga dupa ce conducatorul inchise alimentarea. Bravo, Pamfile, bravo!, ii zise in gand Basil masinii. Noroc cu unchiul Pamfile din America, ca murise de ficat negru, fara odrasle, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca mare avere a facut din nimica.  
Pe firma scria mare, cu litere aurite incadrate in decoratiuni cu struguri si amfore: "Ionesco&Co. Vins et Coloniales". Grigore deschise deja si statea linistit la masuta din fata intrarii, privind spre Dunare. Isi scoase ceasul din buzunarul vestei si grai: 
"Chiar la timp coane Basil, 'dimineata! Tocmai ce a trecut postasul. A lasat neste misive pentru matale".  
Bun baiat Grigore, roman din Aliman, sat romanesc din Dobrogea, aproape de Dunare. Fost hamal in port, ii paruse lui Basil cinstit si istet, pe langa amanuntul deloc neglijabil ca era bine legat. Asa incat, cand plecase Ijdileanul la oaste, ii propusese sa-i ia locul si oferta n-a avut nevoie de multe explicatii ca sa fie acceptata.  
"Bonjour, Gregoire!" se aseza si el la masa rotunda. Isi potrivi felul in care cadea haina si butonii de la camasa. "Alte noutati?"
"Coane, nic nemaivazut. Dimineata devreme, cand nici nu deschisesem ca lumea, au oprit doi domni in drum spre aerodrom. Au luat sase butelii de Nicoresciu pentru la Bucuresci. Si-o sticla de mastica de Chios pentru cucoane. Am trecut in registru" 
"Bun asa, Grigore! Ma gandesc sa deschidem mai devreme de acuma. De cand cu daiarele, mai opreste lumea in drum, pentru suvenire". 
"Cum zici tu, coane...", zise Grigore, mangaindu-si fara mare entuziasm barba lunga si ingrijita. "Ah, sa uit nu alta, conasule! O trecut un baiat de'a lu' cumatru' Ghita, capitanul de cursiera, cu niste moastre de vin, pentru tocmeala, daca-ti place". 
"De unde-s astea, Grigore?"
"A zis ca-s de de la talianul al nou din Somova". 
Fura intrerupti de o fatuca care se infatisa in ochii lor, neindraznind sa intre singura in pravalia fara vanzator. 
Era Reta, slujnica colonelesei Protopopescu de la Regimentul de Cavalerie. "'Na ziua, coane Ionescule! M-o trimis jupana sa iau niste mirodenii pentru friptura. O puscat domnu' alaltaieri un vier la padure" 
"Neata, Reto! Apoi bine face musiu Jean si oastea noastra, daca a ajuns sa se lupte cu mistretii la Garboavele", si intorcandu-se catre ajutor care o masura cam nepoliticos pe fetiscana: "Grigore, fa-te trebuincios! Da-i fetei niste amestec de ienibahar cu cimbru si piper!"
Se intoarse la ale lui si deschise Gazeta Danubiu care-l astepta in fiecare dimineata pe masa, langa ibricul turcesc cu cafea. Isi turna o cescuta mica de arabica si deschise ziarul. 
Stirile zilei nu erau foarte luminoase. Regele Albert I a proclamat in parlament, jurand pe memoria tatalui sau Filip, primul rege al Romaniei, ca tara nu va avea liniste pana cand anarhistii sarbi responsabili de moartea cnezului Ferdinand I al Bulgariei, in atentatul sangeros din 23 februarie, din sala Teatrului Mare din Constanta, nu vor fi prinsi si pedepsiti. Basil se gandea la curiosul noroc pe care-l avuse Albert, care trebuise sa se retraga cateva minute in foaierul teatrului cu treburi urgente de stat. Ramane de vazut ce se va intampla. Oricum, cu cateva zile in urma se facuse valva in port cand batelul submarin Neptun-Teodorescu plecase stralucitor in avale, escortat de doua steamere torpiloare. Mare om, jupanul Traian, ce inventie ii daduse prin minte, domnule!
Ceva rau va incepe, simtea Basil, cu care viata fusese de altfel blanda. Providenta facuse ca generatia sa sa nu simta rasuflarea razboiului prea aproape. Razboiul numit azi de independenta se terminase pe cand avea 3 ani si de atunci fusese pace.  

In alte stiri: se deschisese fabrica de locomotive de la Craiova, Mary Pickford a avut parte de o intampinare grandioasa pe aerodromul Bucuresti, iar parlamentul dezbate daca sa se faca pod sau tunel pe sub Dunare, taman la Galati. Ah, de pe vremea lui Kogalniceanu se tot dezbate. Daca s-ar pune laolalta toti copacii taiati ca sa faca hartie pentru petitiile, ziarele si dezbaterile lor parlamentare in care va fi fost vorba de trecere peste Dunare, s-ar fi facut pana acum o punte groasa de busteni peste fluviu.
La "diverse" scria ca Aurel Vlaicu a fost inaltat in grad de general-colonel si astfel devenise comandant ale proaspat infiintatelor Forte Regale Aeriene. Isi aminti ca jurnalele de opozitie scriau de multa vreme ca ceva straniu se intampla in uzina lui Vlaicu de la Campina, precum si de fondurile nemasurate care se varsau in acea directie. 

Pe strada trecu automotiva atelierului de mecanica Schmidt&Manolescu, opindindu-se din toate incheierurile sa traga remorca plina de fiare. Cativa copii alergau desculti pe langa ea, aruncand cu pietricele in cazanul motorului cu aburi, spre enervarea mecanicului care-si puse fochistul sa-i ia la goana. Fara succes. Norocul mecanicului ca tocmai daduse coltul de pe strada Libertatii Ismail, vanzatorul ambulant de sugiuc si baclavale. 

Timpul trecea greu. Musterii putini. Schimba cateva vorbe in franceza cu un comandant de stimar grec care se indrepta spre Viena si acostase pentru provizii ieri seara. Vandu 5 sticle de vinars frantuzesc, sa-i ajunga pana la Turnu Severin, desi dupa nasul rosiatic ar fi pus ramasag ca pe la Giurgiu o sa ramana pe uscat. Dunarea mica, ce sa-i faci. Trecu si Petrica, soferul directorului de la Santier, domnul Heinz Weissmuller, dupa niste burgundii rubinii si un dulce nemtesc mestesugit din struguri inghetati, pe care Basil trebuia sa-l astepte special de la un partener din Regensburg. Heinz se intalnea des la conacul lui de pe Balcescu, cu reprezentantul CED la Galati, contele maghiar Kálnoky, mandrul urmas al unui cancelar transilvanean. Intalnirile lor erau profitabile si pentru Basil, ambii fiind oameni cu gusturi fine  si mai ales insetati. 

Se facu de amiaza. Il lasa pe Grigore stapan si pleca la pranz. Carciuma Sirena Dunarii avea un meniu decent. Majoritatea armatorilor si slujbasilor din Palatul Navigatiei mancau acolo, ba si cei de la Capitania Portului asa ca puteai sa stai linistit ca o sa vezi ziua de maine. Carciumarul era un fost ziarist din Chisinau, care se refugiase la timp in Romania, desident patriot zicea el. Basil stia mai bine ca fugise cu inauntrul seifului de la gazeta, presat de datoriile mari la jocurile de noroc dupa care ii straluceau ochii si acum. Manca o tuslama si o pana de somn fripta. Uda masa cu o tuica batrana, nu atat de batrana precum zaharul ars pus de carciumar ca sa o ingalbeneasca. 

Se intoarse intremat la biroul sau favorit din fata vitrinei. Il puse pe Grigore sa-i destupe o sticla din vinul roș adus de Ghita de la italianul de langa Tulcea. Cumpara si vinuri din acestea, necunoscute, de cand se intelesese cu subprefectul pentru asigurarea bauturilor la chermezele organizate din visteria publica. Insa stia de la alti vinari cine e italianul. Avea vii si-n tara lui, nu venise aici la capatuiala pe doi lei. Alesese bine Dobrogea, langa Tulcea, langa port. In Dobrogea, teritoriu nou, nu existau latifundii si mari mosieri. Coroana impartea pamantul catre colonisti, asa ca multi romani transilvaneni, olteni, ba chiar si nemti se inscriau pentru mutatie. Pentru un ciubuc functionarii fac si desfac multe. De ce nu si italieni? Orisicum acesta cumparase mica mosie, vreo 40 de pogoane, dupa masura munteneasca. Turna in paharul cu picior, si-i privi mirat culoarea frumoasa, rubinie, exact ca burgundul lui herr Heinz.
De cand cu napasta filoxerei, darul otravit american, vinul bun devenise o raritate. Se plantau aiurea tot felul de buruieni din care iesea o zeama usoara si fara calitati. Duse la nas paharul si simti un amalgam placut de violete, gem de prune, fructe roșii. Gusta si mare ii fu mirarea sa simta o adâncime neobișnuita, "corpulent", cum ziceau francezii de la care a deprins mestesugul degustatiunii. Un vin foarte bun, conchise, cu gust care ramane, desi lasa gura nitel uscata. Dar, trebui sa recunoasca Basil, italianul se pricepe si inca bine! Citi misiva insotitoare. Vin nou, sec si proaspat, de soi babeasca neagra. Mai buna decat Nicorestiul pe care-l vinde bine in pravalie, desi stie ca numai babeasca nu mai este, de cand cu gangania nevazuta. 

Si atunci se intampla ceva extraordinar care-i alunga conului Basil gandul de la vinuri. 

urmatoarea parte aici

De ce vand cramele noastre vinul mai ieftin in afara decat in Romania?

Concursul Mundus Vini din Germania ne-a dat ocazia redescoperirii unui adevar nu tocmai comod. Spun "redescoperire" deoarece am mai scris in trecut despre cazuri punctuale in care vinul X sau Y se gasea la diversi comercianti online din strainatate la un pret cu 40-50% mai mic decat se putea cumpara din Romania.
Lista medaliatilor din Romania pentru editia primavara 2015 poate fi consultata aici.

La Mundus Vini producatorul trebuie sa declare la inscriere si un pret de raft (RRP- "recommended retail price"). Adica pretul la care un cumparator final il va putea lua dintr-un magazin. Subliniez asta ca sa se inteleaga ca nu-i vorba de pretul de lista, pretul de plecare din crama. 
Ei aici a aparut problema, semnalata pe facebook de Cezar Ioan (vinul.ro). La unele vinuri diferenta dintre pretul "romanesc" si cel "strain" e cam mare, in sensul ca cel strain e de regula mai mic decat cel autohton.
E ciudat, pentru ca acelasi producator propune la alte vinuri din portofoliu un pret similar sau, in cazul Murfatlarului, diferenta e inversa. De exemplu Chardonnay-ul 3 Hectare a fost inscris la pretul de 12 euro, adica 52 lei, un pret dublu (daca nu ma insel) fata de Romania.
La acelasi pret a fost inscris Solo Quinta 2013 de la Recas- 12 euro, 52 lei, doar ca in patria noastra arareori e de gasit sub 80 lei. 
Alti producatori si aici ii amintesc pe Davino si SERVE au declarat preturi asemanatoare cu cele din tara.  
Liliac a declarat un pret identic pentru Crepuscul si unul cu 15%-20% mai mic pentru Nectar (15 euro).
Crama Girboiu a trimis multe probe, care au si obtinut medalii, felicitari! Insa la preturi sunt diferente de aproximativ 20% in favoarea pretului de afara. Daca e o marja acceptabila, va las pe voi sa hotariti. 

Sa facem niste presupuneri ca sa mergem mai departe. 1. E vorba de aceleasi vinuri. Adica nu sunt ale noastre mai bune si prin urmare din acest motiv sunt mai scumpe. 2. Nu s-a inventat teleportarea si nici marketingul gratis; 3. Exista o marja de eroare. Practic la inscriere producatorul trebuie sa "ghiceasca" si adaosul comersantului. later edit: 4. pretul e cel la care se vinde vinul in strainatate sau se doreste sa sa vanda. Nu cred ca s-au gandit la pretul din Romania, pentru ca nu pot sa cred ca cineva se poate insela atata de mult asupra pretului la care se vinde propriul vin,

Asadar, de ce vand cramele noastre vinul mai ieftin in afara decat in Romania?

Un raspuns facil ar fi "pentru ca nu mai exista bun simt, dom'le, d'aia!". Cum e posibil sa cumpar un vin cu 40 de lei la doi metri de crama, dar sa-l gasesc la mii de kilometri departare, in alta tara, cu echivalentul a 30? Nu costa si transportul si toate celea? Pai cu cat il vand strainilor atunci? cu 20? Hua! Hotii! Hotii!

Un raspuns mai putin facil, neplacut dar logic, ar fi ca vinul X are un anume statut in Romania. In Germania sau Belgia nu-l are. E doar un vin intr-o multime, provenind dintr-o tara nu tocmai celebra pentru vinul de calitate. In lipsa unui brand puternic, iti ramane o singura unealta ca sa-l vinzi: pretul. Care trebuie sa fie mai mic decat media rpc din piata respectiva. Pentru ca pretul unui produs are sens doar intr-un context, intr-o piata. La noi e perfect normal sa ceri 70 de lei pentru un vin de 85 pct. Dar in piete mai competitive si cu consumatori mai educati poti gasi vinuri de 85 pct la 4-5 euro, adica sub 30 de lei. Intelegeti rationamentul. Un alt motiv e dat de costurile de marketing, aparent mai mari in Romania decat in alte tari. Nu exista om de vanzari care sa fi lucrat si in alt domeniul decat vinul care sa nu spuna ca vinul se vinde greu. Necesita eforturi pe care alte produse nu le cer.

In legatura cu acest aspect, in urma cu 4 ani comentand o situatie asemanatoare, Philip Cox- mai marele Cramelor Recas- opina in stilul sau sincer si detaliat ca exista o sumedenie de motive pentru care acelasi vin romanesc costa mai mult in Romania decat in strainatate. Il reiau mai jos, fara editari, sau alte contributii. Cred ca toata lumea e constienta ca Philip Cox nu este un vorbitor nativ de limba romana asa ca putina intelegere n-ar strica.

"Sunt citeva motive pentru care poate sa difer preturile intre piata Romaneasca si altele.
Primordial intre ei este cerere si oferta. In piata European, despre care discutam- fie tarile benelux- fie alte, cerere pentru vin Romaneasca este mult sub zero. Avem o imagina ori inexistent sau proasta ca producator de vin, si concuram cu sute de mii de produse din tarile/regiunele bine cunoscut cu anii intregi de promovare in spatele lor, cu budgete de marketing mare, si vinurile bune la preturile mici.
Asa ca vinul in fie care tara trebuie pus pret dupa cum supporta piata.
In Romania , vinurile sub discutie mai sus au o recunoastere mai mai mare , si cumva sa vand im potriva o pret ceva mai mare. Este chiar o buna segment de piata de vinurile premium care este format de oamenii cu venit foarte amplu, care cumpara vin mai mult dupa fapt ca e scump, decat dupa calitatile lui. Pretul reprezinta o element de informare despre produs, o fel de 'guarantia' asumata ca va fie bun. Anumite producatorii au bazat tot strategia de vanzare pe aceasta lucru,- dar eu cred ca in timp concurenta in Romania va fie mai intens, si aceasta lucru se va diminua.
Din punctul de vedere al producator insa,- argument foarte logica pentru care preturile in Romania ajung mai scump ca in unii tarile european este costurile de vanzare.
In Romania,- datorita complet lipsa de cultura de vin, produsele sa vand intre o mare parte datorita eforturile echipe de vanzare, si nu atat din renume/calitatea.
Asa ca sa vand aici insemna o gramada de costurile care nu exista in alte tarile.
Citeva ar fie.
Salarii echipe de vanzare-, masinele, laptop, telefon la fie care, bonusurile, inchiriat sedii/puncte de lucru, inchiriat spatii de depozit, costurile logistic foarte mare (daca trebuie sa livreaza 5 baxurile dintre o vin de 20 lei sticla la o magazin in galati,- transport costa mai mult decat vin.
Apoi costurile de vanzare prin diverse retele de vanzare,- in hypermarket/supermarket sunt bine cunoscut taxe/retrobonusurile et.c -care ajung de la min 25 % din pret final pana la 40-50% in functie de volume de vanzare (costurile sunt fix- si daca vanzare e relativ mic- pot sa ajung la 100% din pret).
La distributie prin horeca- concurs cu chelnerii, altfel de taxe de listare, promovare, 5+1 e.t.c, materiale- tirbusoane, frapierii, pahare e.t.c. La tot piata este o cost de recuperare banii foarte mare,- unor trebuie sa trimit un om de 5 ori sa recupereaza o datoria de 200 lei, sunt 5-15 % firme falimentar fie care ani.e.t.c
Toate costurile asta nu exista in canale de vanzare in tarile benelux unde a fost vorba. Acolo vinurile sunt vandute prin distributorii cu mai multa tipurile de marfa,- care acopera ei costurile de vanzare,- producatorul in Romania ramand cu tot pretul cu care a vandut.
Majoritatea cramele in Romania nu contribui foarte mult la marketing in alte tarile,- si nu au cine stie ce alte costurile la export- asa ca raman cu aproape tot bani in buzunar cum ar fie-, in timp ca in Romania daca nu ai vanzare in crestere volumetri si valoric tot timpul- risc sa ai pierdere din cauze costurile fix sau variabil care nu sunt intodeuna clar de la inceput.
Sper ca asta ajuta, si cer scuze pt limba romana proasta!
philip"  

Observam ca exista intotdeauna doua fete ale monedei. Ce are sens pentru producator e uneori revoltator pentru consumator. Parerea in legatura cu chestiunea zilei tine de apartenenta la o categorie sau alta. Insa daca vreun consumator nu va mai cumpara un astfel de vin, despre care stie ca e vandut mai ieftin la export, atunci producatorul isi va putea raspunde la intrebarea "de ce am pierdut un client?" cu rationamentul de mai sus. Sper sa-i tina de cald.

Cimarosa Sauvignon Blanc 2013 Estate Selection (Marlborough, Noua Zeelanda)

Sauvignonul blanc reprezinta 72% din productia de vin a Noii Zeelande si 86% din vinul exportat, ceea ce ne da o indicatie a renumelui international atins de Sauvignonul de la antipozi.
Ce sa va spun, cu tot respectul pentru modul competent in care industria romaneasca a ajus sa urmeze retetele de succes ale lumii noi, un astfel de vin inca nu am reusit sau nu ne-am propus sa...emulam.

Va dati seama ca la 25 lei pret de raft nu putem vorbi de un super vin, insa nu cred ca vor fi prea multi nemultumiti. Cimarosa e un private label Lidl, reunind vinuri din toata lumea. Licoarea este produsa de Yealands Estate, pozitionata in cea mai mare regiune viticola a tarii-Marlborough, crama fiind fondata in 2008. Adica are ceva ani vechime :) Nu trebuie sa ne mire. Daca in 2002 NZ avea aproximativ 2000 de hectare cu vita de vie, iata ca in 2013 a ajuns la 20.000, iar plantatiile continua. Exporta mai mult de jumatate din productie, adica mai mult cantitativ decat o facem noi, care avem de vreo 9 ori mai multa suprafata platata cu vita de vie. 

Cimarosa Sauvignon Blanc 2013 Estate Selection sta foarte bine aromatic, fiind ierbos si vegetal, cu tuse de ardei gras, kiwi si flori de soc, reverberate gustativ in coacaze si kiwi. Este plinut, piscacios, cu tuse citric-dulcege. Buvabil, placut, dar fara adancimi. E conform asteptarilor. Daca ar fi sa surpinda cu ceva o face prin lipsa aromei de fructul pasiunii, destul de intalnita la Sauvignonul de Noua Zeelanda. 
12,5% alcool, excelent ascuns. Inchidere cu screw-cap. 83 pct. Recomandat ca o introducere in stilul zonei sau pur si simplu ca un vin de consum curent, comercial, dar bine executat.



Șarbă "Livia" 2014 Crama Girboiu


E un vin placut, cu arome de flori albe, serbet, dulcegarii, mirodenii si piersici. In gust se arata foarte juvenil, proaspat, destul de piscacios. Corpul e mediu - si o remananenta decenta, amarui-picanta. 

Cum sa va spun...recolta 2012 si inspiratia oenologului au produs un vin absolut remarcabil pentru soi, din care cel mai socant aspect era corpolenta. Cred ca multimea de medalii obtinute mai peste tot unde a participat e un indiciu suficient al caracterului special pe care l-a avut acel vin. Nu ca ar avea vreo importanta, dar l-am categorisit atunci la 84 pct.
Recoltele 2014 si 2013 (daca veni vorba) nu au mai oferit acelasi sentiment, Adica sunt vinuri solide, comerciale, moderne, dar parca s-a dat prin razatoare "fibra". Exista si mici asperitati gustative, poate imbutelierea recenta sa fie de vina. Presupun ca in cateva luni se va aseza mai bine. 
Ca veni vorba de Girboiu, eu v-as recomanda mai calduros albele Epicentrum (sarba+plavaie si aligote+muscat), vinuri frumoase, florale si delicate, deosebite in peisajul autohton. 

Cat despre gama Livia, aceasta e de gasit in marile magazine. In cazul de fata: Metro, 20 lei, in premiera avem inchidere cu filet, o idee foarte buna pentru vinuri de consum curent. 80 pct.



50 shades of Lidl

Importurile celor de la Lidl au impartit poporul bautor de vin in doua. Unii sunt in extaz de cand cu reducerile masive la un produs sau altul, sa cumperi vinuri decente la 6, 7, 9 lei fiind ceva fara precedent in retailul romanesc, altii desconsidera produsul doar pentru ca e luat din Lidl. 

E simplu sa iti imaginezi ca un magazin de acest tip nu poate propune decat vinuri industriale, obosite si fara caracter. Poate ai cumparat unul de curiozitate si chiar asa a fost. Te cred, mi s-a intamplat si mie. Insa printre etichetele acelea sunt si vinuri adevarate, la preturi foarte bune, iar daca anatema reducerii se va pogori asupra lor, cu atat mai interesante vor deveni. 

Motivele pentru care Lidl vinde unele vinuri in pierdere, sub costul de achizitie (credeti-ma, stiu de spun!), trebuie cautate intr-o sala de sedinte. Din Germania sau din Bucuresti. Insa efectele, desi bucura pe multi cumparatori de vin, nu sunt numai pozitive. 
Ce ar putea fi rau in a cumpara un vin care e pretuit de regula cu 50 de lei, la 12 sau 9,99?  Sa ne bucuram, zic! Sa luam cat mai multe! Foarte bine, avantaj primire!

Insa vorba aceea, orice actiune naste o reactiune. Cand apare un vin nou, stii ca e foarte posibil sa nu se vanda intr-o frenezie. Si mai stii ca Lidl are obiceiul sa le aplice acestor vinuri discounturi mari. Asa incat intra in scena cumparatorul de discounturi, cel care va cumpara numai vinuri la pret redus. Insa asta e treaba celor de la Lidl. Daca lor nu le pasa, mie si mai putin.

Un alt efect il priveste mai degraba pe producatorul roman. Lidl a incercat marea cu degetul si in cazul unor vinuri "premium" romanesti, achizitionand loturi de la diversi producatori de calitate, cum ar fi Alira, Gramma sau Petrovaselo. Vinurile cumparate au fost mai degraba stocuri nevandute, din recolte mai vechi. Initial preturile au fost socant de mari. Mai mari decat in unele magazine specializate. Incet-incet, nevanzandu-se dupa asteptari, au inceput reducerile. 
Sa luam cazul Gramma, crama din imprejurimile Iasiului. Fac precizarea ca preturile lor nu sunt deoasebit de mari, oricum. Diversele etichete au fost listate in plaja 30-40 de lei, cu cat se vand si in locantele traditionale. Apoi li s-a mai taiat un 10 lei, apoi inca 10 lei si asa au ajuns sa coste 12,99, 9,99 sau 7,99! Sigur, sunt vinuri albe din 2012. Insa sunt bune si acum, semn evident de calitate! Ciudatenia apare in momentul in care cineva vede un vin Gramma 2013 in raftul unui magazin specializat. 40-50 de lei? Pai asta nu-i 10 lei in Lidl?  Omul nu discerne intotdeauna ca e vorba de o recolta mai veche, de stocuri nevandute etc. Acest efect ii poate aduce respectivului producator un deficit de imagine si implicit o scadere in vanzari.
Lidl nu face asta doar in Romania. De exemplu, in Spania, Marqués de Cáceres s-a certat nitel cu Lidl tocmai din acest motiv. Desi cred ca i-a trecut repede. 
O idee ar fi sa se utilizeze etichete si denumiri comerciale diferite de cele proprii, chiar daca vinul ar fi mai mult sau mai putin acelasi. In felul asta reducerile nu ar periclita intr-o asemenea masura brandul principal. Poate niste clauze protectoare in contractul de achizitie? Zic si eu, desi ma indoiesc ca Lidl ar fi foarte flexibil din punctul asta de vedere. 

In final mai e o consecinta: marele semn de intrebare pe care trebuie sa si-l puna producatorii cand vad ca produsul lor nu se vinde. Desigur, aceste vinuri nu sunt lasate la Lidl ca la consignatie. Lumea trebuie sa inteleaga ca Lidl a cumparat vinurile. Asta e si motivul pentru care producatorii au acceptat acest canal de distributie, nu tocmai potrivit tipului lor de produs. Si iata marele paradox: sa vinzi mai putin cand esti peste tot, deoadata, decat pe Horeca si magazine specializate. Sigur, e vorba si de lipsa de promovare adecvata, lipsa de consiliere la raft, etc etc. Lidl a cumparat aceste vinuri si le-a lasat in rafturi fara nicio introducere, poveste, explicatie. Un neckhanger care sa zica cum e cu preotul din satul Visan, care e legatura intre Vigna si espressoare sau cum e cu Alira si un oarece nobil din Franta. Nimic, nimic, nimic! Niste oameni care au facut avere din vanzari ar trebui sa stie ca vinul, spre deosebire de chipsuri si detergent, nu prea se vinde fara o poveste.

Dar trecand peste aceste aspecte, tot ar trebui vinarii nostri sa-si puna intrebarea: de ce nu se vinde vinul meu de 50-70 lei? Nu cred ca o atitudine de tipul "pai, cum sa nu se vanda? Nu l-am vandut pe tot la Lidl?" e benefica. Se pierde oportunitatea de a trage niste invataturi gratis.
Raspunsul care imi vine mie la indemana, dupa atatia ani de critica a industriei vinului din Romania, este simplu si copilaresc: pentru ca este prea scump. Prea scump pentru Romania si prea scump pentru lumea intreaga, in unele cazuri. 
Insa poate ca ceva bun va iesi de aici, poate ca producatorii isi vor reconsidera politica de preturi sau poate va deveni vinul mai bun. Speranta moare ultima, adevarat, insa in chinuri.

Château Sègue Longue Monnier 2010 (Medoc, Franta)


An foarte bun, vin clasificat cru bourgeois adica in jumatatea superioara a clasamentului bordolez, ecologic, blend cu cabernet sauvignon majoritar, baricat 18 luni, fost-a 40 in Lidl, acum 22, cat o mai fi.

Imediat dupa deschidere propune niste arome stridente de lemn, asa ca va recomand sa-l treceti o jumatate de ora in decantor, dupa care o sa va intrebati daca e acelasi vin.
Culoarea e rosie-rubinie, cu nuante de visina coapta, cu un oarece grad de opacitate. Acest aspect dublat de impresiile gustative ma fac sa cred ca are un reziduu sec consistent. 
Aromele joaca intre marochin, lemn si grafit (ganditi-va la o ascutitoare, nu pot sa-mi dau seama ce culoare avea creionul, asta e, am limitele mele) afine, retronazal se simte vinos, cu urme de cafea. 
In gust e mediu, cu o astringenta nederanjanta, cu tuse bine integrate de lemn, afine proaspete, acide si cu o lungime buna. Alcoolul (13,5%) e bine integrat si lasa un sentiment de mix de forta bruta si ambalaj domnesc, ca un Jean Valjean ajuns primar. Nu e complex sau foarte echilibrat, dar se bea cu placere. Exista si un potential de invechire mediu, care cred ca i-ar face bine, oferindu-i o elevatie aditionala.

Chateau-ul care a luat fiinta in 1992, detine 31 de hectare, produce cam 60.000 sticle pe an, din care majoritatea se duce catre Lidl. La alte magazine din afara pretul e undeva peste 60 de lei (67 lei e media pe wine-searcher), asadar la 22 lei cat am dat pe o sticla si 86 pct e de partea minunata a vietii. Va taia prin carne ca prin unt. Ma gandesc la un muschi de vita suculent medium-rare, spaghetti bolognese ori...mici (dar de carmangerie adevarata, nu de supermarket). 
Vi-l recomand cu caldura.

Despre problemele vinului din 1910, cu Nicolae Basilescu

Nicolae Basilescu a fost un avocat, profesor universitar, publicist, secretar al Camerei de comert si industrie a Romaniei, proprietar de vii, de fabrica de bere si mai apoi fabrica de sampanie. S-a nascut in 1860 la Urlati, judetul Prahova si a decedat la Bucuresti in 1938. Crama Basilescu produce si astazi vin sub aceasta denumire, insa actualii proprietari nu au legaturi de rudenie cu stimabilul Nicolae, desi cateva vinuri din portofoliu i-ar fi facut cinste.

In 1910 numele Basilescu era mai degraba legat de bere, fiind proprietarul unei fabrici amplasate in Bucurestii Noi. Ulterior fabrica s-a reprofilat pe vin spumant, producand ani buni Champagne de St. Marceaux sub franciza (practica curenta in acele vremuri, disparuta astazi). Aceasta mica lucrare ("Industria berei si criza viticola", ed Minerva, Bucuresti) strange diferite luari de pozitie si articole, cu scopul declarat de a contrazice un curent de opinie exprimat si de unii parlamentari, care presupunea marirea taxelor la bere in favoarea "vignobilului" roman. O sa lasam randurile despre bere pentru alta data, nu prea indepartata sper, deoarece sunt si ele deosebit de interesante, mai ales pentru prezent, cand bautorul roman crede ca berea e de cateva tipuri: lager/pils, neagra, nefiltrata si Leffe. 

In ce priveste vinul...sa nu uitam ca ne aflam ca cativa ani dupa cele descrise de V.S. Brezeanu in manualul sau de viticultura (despre care am vorbit aici). Contextul nu s-a modificat. Filoxera, dezastru, replantare haotica, in mare parte cu vii hibride.
Ia sa vedem de spune domnul Basilescu in 1910:

"Intr’adevar, inainte de 1884, data aparitiunei filoxerei in Romania, tara noastra  era intreaga o vie dela Mehedinti pana la Dorohoi si dela Carpati pana la Dunare si pana la Prut. Vignobilul roman se putea estima la cel putin 200.000 de hectare, caci nu era oras, nu era sat de deal sau de camp, care sa nu aiba braul sau de vii, transporturile fiind grele, vinurile se consumau pe loc.

Teritoriul Romaniei este format din serii de platouri cadente, expuse la rasarit, ce-i permit in tot cuprinsul lui cultura vitei, desi nu si a unui bun vin.
Astfel Craiova, Calafat, Turnu-Magurele, Giurgiu, Zimnicea, Husi, Tecuci, Focsani, Buzau, etc., etc., toate aveau viile lor, situate pe dealurile lor inconjuratoare. Tot acest vin se vindea pe preturi remuneratorii si se consuma in tara caci putin era exportat.

Filoxera a distrus vignobilul roman: dealurile cele mai renumite, Dealul mare, Dragasani, Cotnari, Odobesti au fost nimicite de filoxera, toate viile de camp asemenea, locurile lor au fost arate din vechiul vignobil- zice d-l Iarca fara a dovedi (C. Iarca era "inamicul" deputat care milita pentru taxarea berii in scopul sustinerii vinarului roman, n.n.), ar mai fi in fiinta 100,000 hectare.
Dar in locul celorlalte 100.000, hectare distruse, nu s'au replantat decat 14.000 hect. cu vita americana. Ori cele 100.000 hect. vii vechi in fiinta vor dispare si ele in curand, si daca in 25 de ani nu am plantat decat 14.000 hect. ne-ar trebui cam 400 de ani ca sa replantam cele 200.000 de heetare ce filoxera a distrus sau va distruge cu certitudine, fatalmente.
Si chia daca am  admite ca am scurta timpul, ca am planta pe fiecare an 1000 de hectare, ceia ce nu este posibil, caci dupa d. larca insusi, care estimeaza hectarul de vie replantat la 5000 lei, aceasta ar exige cinci milioane lei pe an, si poporul roman nu poate face acest sacrificiu, si tot ne-ar trebui 200 de ani, pana sa ajungem sa rea ducem vignobilul nostru in starea in care el se- afla inainte de 1884.
A  legifera, insa, pentru ceea ce se va intampla peste 200 de ani, trebuie se convenim ca este cam prematur!
O criza vinicola,- nu viticola,.... exista,- ea isi are causele ei in calitatea proasta a vinurilor slabe si bolnave ce se pun in circulatiune; fara nici un control si fara nici o garantie, si mai ales in falsificarea si dresul lor."

"Criza viticola poarta, dar, in sine germenele ei, calitatea proasta a produsului viticulturei noastre, exigentele demasurate in preturi ale viticultorilor nostri, lipsa de organizatiune a vanzarei produsului lor, lipsa de origine de vanzare si de credit, frauda imensa ce se practica in aceasta ramura, la care chiar unii podgoreni insisi se dedau."

Sa ne intoarcem in prezent.
Vii hibride?  Dupa Institutul national de statistica, la nivelul anului 2013, in patria noastra exista 178 mii hectare cu vita de vie dintre care 90 mii altoite (adica din care se poate face vin comercializabil) si 88 mii hectare vii hibride (in mare parte plantatii individuale). Asadar azi, la 140 de ani dupa filoxera, la mai bine de 100 dupa semnalele de alarma trase de autorii vremii din debutul de secol XX, inca avem aproape paritate intre viile nobile si cele hibride. E drept ca s-a ameliorat situatia fata de interbelic, cand procentul era de 2/3 la 1/3. Ciudat si intristator este ca dupa Revolutie au inceput din nou plantarile de vita hibrida pe fondul retrocedarilor si a lipsei de informatie si interes a noilor proprietari. Ba chiar sunt cazuri in care desi s-au retrocedat vii nobile, noul stapan le-a inlocuit cu hibride, acestea din urma fiind mai usor de intretinut si mai productive. Unde mai punem ca în 1910 vorbeam de România mica, asa ca sub aspectul suprafeței avem azi mai puțin decât aveam înainte de filoxera, fără Transilvania (și Basarabia) și corespunzător unei populații de 5 milioane de locuitori cat era atunci. 

Producatorul roman? Nimic nou. In continuare "vinul meu a cel mai bun", iar "lipsa de organizatiune a vanzarei produsului" e la ea acasa. Calitatea? Ce calitate sa fie cand tu plantezi sute, mii de hectare in camp, pana unde mai ieri era porumb si rapita?

Frauda in domeniul vinului? Avem sa dam si la altii. Cat vin se vinde pe marginea soselei in vazul tuturor mai putin ANAF? Apoi din ce e produs? Din ce vrei tu, daca intrebi.

Falsuri? Avem, he, he...Bine ca nu se fac mai dese controale si analize. Altfel ne-am ingrozi. "Vin" la pet, "vin" varsat in bombe la coltul strazii, avem poloboace, hrube, etc. in care exista doar partial adiere de struguri. 

Sprijin de la Stat? Macar in combaterea evaziunii, ca sa nu pomenim de alt tip de ajutor? Siiiigur! Nu mai mult ca-n 1910! Statul a reusit chiar sa faca si mai rau, legiferand falsul sub denumirea de "bautura fermentata linistit". 

Si stati sa vedeti cand ajungem in anii '20, la scrierile unui I.C. Teodorescu, de exemplu. Sunt atat de actuale incat te apuca disperarea. Iti dai seama brusc ca nimic nu se schimba, ca totul reapare iar si iar, si daca e ceva mai constant decat aceasta eterna reintoarcere, aceea e lipsa de solutii. N-am stiut ce sa facem in 1884, n-am stiut in 1910, n-am stiut in interbelic, am stiut dar nu ce trebuia in comunism, si fatalmente- nici azi nu stim. Cred ca e destul de sigur sa afirmam ca nu vom sti nici maine. Putem avea iluzii, ca de acestea n-am dus lipsa niciodata.