50 shades of Lidl

Importurile celor de la Lidl au impartit poporul bautor de vin in doua. Unii sunt in extaz de cand cu reducerile masive la un produs sau altul, sa cumperi vinuri decente la 6, 7, 9 lei fiind ceva fara precedent in retailul romanesc, altii desconsidera produsul doar pentru ca e luat din Lidl. 

E simplu sa iti imaginezi ca un magazin de acest tip nu poate propune decat vinuri industriale, obosite si fara caracter. Poate ai cumparat unul de curiozitate si chiar asa a fost. Te cred, mi s-a intamplat si mie. Insa printre etichetele acelea sunt si vinuri adevarate, la preturi foarte bune, iar daca anatema reducerii se va pogori asupra lor, cu atat mai interesante vor deveni. 

Motivele pentru care Lidl vinde unele vinuri in pierdere, sub costul de achizitie (credeti-ma, stiu de spun!), trebuie cautate intr-o sala de sedinte. Din Germania sau din Bucuresti. Insa efectele, desi bucura pe multi cumparatori de vin, nu sunt numai pozitive. 
Ce ar putea fi rau in a cumpara un vin care e pretuit de regula cu 50 de lei, la 12 sau 9,99?  Sa ne bucuram, zic! Sa luam cat mai multe! Foarte bine, avantaj primire!

Insa vorba aceea, orice actiune naste o reactiune. Cand apare un vin nou, stii ca e foarte posibil sa nu se vanda intr-o frenezie. Si mai stii ca Lidl are obiceiul sa le aplice acestor vinuri discounturi mari. Asa incat intra in scena cumparatorul de discounturi, cel care va cumpara numai vinuri la pret redus. Insa asta e treaba celor de la Lidl. Daca lor nu le pasa, mie si mai putin.

Un alt efect il priveste mai degraba pe producatorul roman. Lidl a incercat marea cu degetul si in cazul unor vinuri "premium" romanesti, achizitionand loturi de la diversi producatori de calitate, cum ar fi Alira, Gramma sau Petrovaselo. Vinurile cumparate au fost mai degraba stocuri nevandute, din recolte mai vechi. Initial preturile au fost socant de mari. Mai mari decat in unele magazine specializate. Incet-incet, nevanzandu-se dupa asteptari, au inceput reducerile. 
Sa luam cazul Gramma, crama din imprejurimile Iasiului. Fac precizarea ca preturile lor nu sunt deoasebit de mari, oricum. Diversele etichete au fost listate in plaja 30-40 de lei, cu cat se vand si in locantele traditionale. Apoi li s-a mai taiat un 10 lei, apoi inca 10 lei si asa au ajuns sa coste 12,99, 9,99 sau 7,99! Sigur, sunt vinuri albe din 2012. Insa sunt bune si acum, semn evident de calitate! Ciudatenia apare in momentul in care cineva vede un vin Gramma 2013 in raftul unui magazin specializat. 40-50 de lei? Pai asta nu-i 10 lei in Lidl?  Omul nu discerne intotdeauna ca e vorba de o recolta mai veche, de stocuri nevandute etc. Acest efect ii poate aduce respectivului producator un deficit de imagine si implicit o scadere in vanzari.
Lidl nu face asta doar in Romania. De exemplu, in Spania, Marqués de Cáceres s-a certat nitel cu Lidl tocmai din acest motiv. Desi cred ca i-a trecut repede. 
O idee ar fi sa se utilizeze etichete si denumiri comerciale diferite de cele proprii, chiar daca vinul ar fi mai mult sau mai putin acelasi. In felul asta reducerile nu ar periclita intr-o asemenea masura brandul principal. Poate niste clauze protectoare in contractul de achizitie? Zic si eu, desi ma indoiesc ca Lidl ar fi foarte flexibil din punctul asta de vedere. 

In final mai e o consecinta: marele semn de intrebare pe care trebuie sa si-l puna producatorii cand vad ca produsul lor nu se vinde. Desigur, aceste vinuri nu sunt lasate la Lidl ca la consignatie. Lumea trebuie sa inteleaga ca Lidl a cumparat vinurile. Asta e si motivul pentru care producatorii au acceptat acest canal de distributie, nu tocmai potrivit tipului lor de produs. Si iata marele paradox: sa vinzi mai putin cand esti peste tot, deoadata, decat pe Horeca si magazine specializate. Sigur, e vorba si de lipsa de promovare adecvata, lipsa de consiliere la raft, etc etc. Lidl a cumparat aceste vinuri si le-a lasat in rafturi fara nicio introducere, poveste, explicatie. Un neckhanger care sa zica cum e cu preotul din satul Visan, care e legatura intre Vigna si espressoare sau cum e cu Alira si un oarece nobil din Franta. Nimic, nimic, nimic! Niste oameni care au facut avere din vanzari ar trebui sa stie ca vinul, spre deosebire de chipsuri si detergent, nu prea se vinde fara o poveste.

Dar trecand peste aceste aspecte, tot ar trebui vinarii nostri sa-si puna intrebarea: de ce nu se vinde vinul meu de 50-70 lei? Nu cred ca o atitudine de tipul "pai, cum sa nu se vanda? Nu l-am vandut pe tot la Lidl?" e benefica. Se pierde oportunitatea de a trage niste invataturi gratis.
Raspunsul care imi vine mie la indemana, dupa atatia ani de critica a industriei vinului din Romania, este simplu si copilaresc: pentru ca este prea scump. Prea scump pentru Romania si prea scump pentru lumea intreaga, in unele cazuri. 
Insa poate ca ceva bun va iesi de aici, poate ca producatorii isi vor reconsidera politica de preturi sau poate va deveni vinul mai bun. Speranta moare ultima, adevarat, insa in chinuri.