Despre problemele vinului din 1910, cu Nicolae Basilescu

Nicolae Basilescu a fost un avocat, profesor universitar, publicist, secretar al Camerei de comert si industrie a Romaniei, proprietar de vii, de fabrica de bere si mai apoi fabrica de sampanie. S-a nascut in 1860 la Urlati, judetul Prahova si a decedat la Bucuresti in 1938. Crama Basilescu produce si astazi vin sub aceasta denumire, insa actualii proprietari nu au legaturi de rudenie cu stimabilul Nicolae, desi cateva vinuri din portofoliu i-ar fi facut cinste.

In 1910 numele Basilescu era mai degraba legat de bere, fiind proprietarul unei fabrici amplasate in Bucurestii Noi. Ulterior fabrica s-a reprofilat pe vin spumant, producand ani buni Champagne de St. Marceaux sub franciza (practica curenta in acele vremuri, disparuta astazi). Aceasta mica lucrare ("Industria berei si criza viticola", ed Minerva, Bucuresti) strange diferite luari de pozitie si articole, cu scopul declarat de a contrazice un curent de opinie exprimat si de unii parlamentari, care presupunea marirea taxelor la bere in favoarea "vignobilului" roman. O sa lasam randurile despre bere pentru alta data, nu prea indepartata sper, deoarece sunt si ele deosebit de interesante, mai ales pentru prezent, cand bautorul roman crede ca berea e de cateva tipuri: lager/pils, neagra, nefiltrata si Leffe. 

In ce priveste vinul...sa nu uitam ca ne aflam ca cativa ani dupa cele descrise de V.S. Brezeanu in manualul sau de viticultura (despre care am vorbit aici). Contextul nu s-a modificat. Filoxera, dezastru, replantare haotica, in mare parte cu vii hibride.
Ia sa vedem de spune domnul Basilescu in 1910:

"Intr’adevar, inainte de 1884, data aparitiunei filoxerei in Romania, tara noastra  era intreaga o vie dela Mehedinti pana la Dorohoi si dela Carpati pana la Dunare si pana la Prut. Vignobilul roman se putea estima la cel putin 200.000 de hectare, caci nu era oras, nu era sat de deal sau de camp, care sa nu aiba braul sau de vii, transporturile fiind grele, vinurile se consumau pe loc.

Teritoriul Romaniei este format din serii de platouri cadente, expuse la rasarit, ce-i permit in tot cuprinsul lui cultura vitei, desi nu si a unui bun vin.
Astfel Craiova, Calafat, Turnu-Magurele, Giurgiu, Zimnicea, Husi, Tecuci, Focsani, Buzau, etc., etc., toate aveau viile lor, situate pe dealurile lor inconjuratoare. Tot acest vin se vindea pe preturi remuneratorii si se consuma in tara caci putin era exportat.

Filoxera a distrus vignobilul roman: dealurile cele mai renumite, Dealul mare, Dragasani, Cotnari, Odobesti au fost nimicite de filoxera, toate viile de camp asemenea, locurile lor au fost arate din vechiul vignobil- zice d-l Iarca fara a dovedi (C. Iarca era "inamicul" deputat care milita pentru taxarea berii in scopul sustinerii vinarului roman, n.n.), ar mai fi in fiinta 100,000 hectare.
Dar in locul celorlalte 100.000, hectare distruse, nu s'au replantat decat 14.000 hect. cu vita americana. Ori cele 100.000 hect. vii vechi in fiinta vor dispare si ele in curand, si daca in 25 de ani nu am plantat decat 14.000 hect. ne-ar trebui cam 400 de ani ca sa replantam cele 200.000 de heetare ce filoxera a distrus sau va distruge cu certitudine, fatalmente.
Si chia daca am  admite ca am scurta timpul, ca am planta pe fiecare an 1000 de hectare, ceia ce nu este posibil, caci dupa d. larca insusi, care estimeaza hectarul de vie replantat la 5000 lei, aceasta ar exige cinci milioane lei pe an, si poporul roman nu poate face acest sacrificiu, si tot ne-ar trebui 200 de ani, pana sa ajungem sa rea ducem vignobilul nostru in starea in care el se- afla inainte de 1884.
A  legifera, insa, pentru ceea ce se va intampla peste 200 de ani, trebuie se convenim ca este cam prematur!
O criza vinicola,- nu viticola,.... exista,- ea isi are causele ei in calitatea proasta a vinurilor slabe si bolnave ce se pun in circulatiune; fara nici un control si fara nici o garantie, si mai ales in falsificarea si dresul lor."

"Criza viticola poarta, dar, in sine germenele ei, calitatea proasta a produsului viticulturei noastre, exigentele demasurate in preturi ale viticultorilor nostri, lipsa de organizatiune a vanzarei produsului lor, lipsa de origine de vanzare si de credit, frauda imensa ce se practica in aceasta ramura, la care chiar unii podgoreni insisi se dedau."

Sa ne intoarcem in prezent.
Vii hibride?  Dupa Institutul national de statistica, la nivelul anului 2013, in patria noastra exista 178 mii hectare cu vita de vie dintre care 90 mii altoite (adica din care se poate face vin comercializabil) si 88 mii hectare vii hibride (in mare parte plantatii individuale). Asadar azi, la 140 de ani dupa filoxera, la mai bine de 100 dupa semnalele de alarma trase de autorii vremii din debutul de secol XX, inca avem aproape paritate intre viile nobile si cele hibride. E drept ca s-a ameliorat situatia fata de interbelic, cand procentul era de 2/3 la 1/3. Ciudat si intristator este ca dupa Revolutie au inceput din nou plantarile de vita hibrida pe fondul retrocedarilor si a lipsei de informatie si interes a noilor proprietari. Ba chiar sunt cazuri in care desi s-au retrocedat vii nobile, noul stapan le-a inlocuit cu hibride, acestea din urma fiind mai usor de intretinut si mai productive. Unde mai punem ca în 1910 vorbeam de România mica, asa ca sub aspectul suprafeței avem azi mai puțin decât aveam înainte de filoxera, fără Transilvania (și Basarabia) și corespunzător unei populații de 5 milioane de locuitori cat era atunci. 

Producatorul roman? Nimic nou. In continuare "vinul meu a cel mai bun", iar "lipsa de organizatiune a vanzarei produsului" e la ea acasa. Calitatea? Ce calitate sa fie cand tu plantezi sute, mii de hectare in camp, pana unde mai ieri era porumb si rapita?

Frauda in domeniul vinului? Avem sa dam si la altii. Cat vin se vinde pe marginea soselei in vazul tuturor mai putin ANAF? Apoi din ce e produs? Din ce vrei tu, daca intrebi.

Falsuri? Avem, he, he...Bine ca nu se fac mai dese controale si analize. Altfel ne-am ingrozi. "Vin" la pet, "vin" varsat in bombe la coltul strazii, avem poloboace, hrube, etc. in care exista doar partial adiere de struguri. 

Sprijin de la Stat? Macar in combaterea evaziunii, ca sa nu pomenim de alt tip de ajutor? Siiiigur! Nu mai mult ca-n 1910! Statul a reusit chiar sa faca si mai rau, legiferand falsul sub denumirea de "bautura fermentata linistit". 

Si stati sa vedeti cand ajungem in anii '20, la scrierile unui I.C. Teodorescu, de exemplu. Sunt atat de actuale incat te apuca disperarea. Iti dai seama brusc ca nimic nu se schimba, ca totul reapare iar si iar, si daca e ceva mai constant decat aceasta eterna reintoarcere, aceea e lipsa de solutii. N-am stiut ce sa facem in 1884, n-am stiut in 1910, n-am stiut in interbelic, am stiut dar nu ce trebuia in comunism, si fatalmente- nici azi nu stim. Cred ca e destul de sigur sa afirmam ca nu vom sti nici maine. Putem avea iluzii, ca de acestea n-am dus lipsa niciodata.