Domnul Ștefu și leviatanul (Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz, II)

Intr-o zi de marti, la orele 8 si jumatate, domnul Ștefu, presedintele Tribunalului, deschise energic si smucit usa oficiului amplasat vis-a-vis de Palatul Administrativ, facandu-l pe Ducu Antonache, secretarul, sa tresara speriat ca in fiecare dimineata, de cinci ani incoace.

Petre Stefu, galatean din tata-n fiu, licentiat la Bucuresti, statuse cativa ani in capitala, unde isi luase examenul pentru magistratura numai cu bile albe si intre timp lucrase sub-comisar la Prefectura. Apoi, printr-o circumstanta inca nemacinata pe deplin de barfitori, fusese numit judecator direct la Tribunalul Galati, Sectia Comerciala, desi s-ar fi nimerit sa serveasca intai la Judecatorie, asta daca s-ar fi ivit un post disponibil.
Multe soapte susurara atunci, zvonuri care mai de care mai gogonate. Cert e ca acest debut inalt parea inexplicabil, in conditiile in care familia lui, desi instarita datorita unui depozit de cereale, nu parea a avea influenta politica necesara unor asemenea manevre. Sigur, cea mai firesca explicatiune ar fi fost ca junele poseda o minte sclipitoare, insa in Romania, orisicine dela vlădică până la opincă stie ca cea mai dreapta explicatiune e indeobste stramba si ca oricat de firesc ar parea, adevarul e intotdeauna altul, mai alambicat si de regula slinos. 
Umbla vorba, alimentata de Valer Constandache, fostul presedinte de Tribunal, acum retras, care facuse vorbele pentru beizadeaua lui, un razgaiat risipitor si nerod, ca numirea fusese inlesnita chiar de biroul primului ministru si astfel se taiasera toate firele deja innodate. Ce-i drept, o atare protectie ar fi explicat ascensiunea fulgeratoare a tanarului magistrat. Dar ce anume l-ar fi legat pe acesta de boier Strudza nimeni nu putuse ghici pana acum si cu cat trecea vremea cu atat ramaneau mai putini sa se intrebe.
  
Cert e ca in anii din urma domnul Stefu se dovedi vrednic si in afara de inceputurile invaluite in mister, nimeni nu-i punea la indoiala capacitatea si calitatile. In fond, in 907, pe cand preluase sefia Sectie Penale, il trimisese la racoare pe fratele prefectului in functie, pentru bancruta frauduloasa. Ca acesta statuse inchis mai putin de 3 luni, asta era altceva, si niste doftori mari din Bucuresti ar fi trebuit sa dea socoteala pentru chestiune, daca mersul tarii ar fi fost altfel decat este. 
Si in viata de familie se dovedi meritos si cumpatat. Casnicia cu Liliana, fata unui protoiereu din Focsani pe care o cunoscuse la Bucuresti, unde urma pesionul secundar, era armonioasa, lipsita de scandaluri dar plina de odrasle, patru la numar, pana acum.

Judecatorul raspunse la salutul respectos al secretarului si deschise usa pe care scria cu litere aurite propriul nume. Inainte sa intre, se intoarse spre Antonache: 
"Ducule, avem ceva de la Bucuresti azi?" 
"Nimic, domnule Presedinte, in afara treburilor administrative curente." 
"Dosarele pricinilor de la ora 11 sunt be birou?" 
"Ca de obicei, domnule, sunt pregatite" 
Domnul Stefu regreta intrucatva ca preluand functia de presedinte al tribunalului nu ii mai erau repartizate decat cateva dosare, din sectiunea comerciala, cat sa se intruneasca norma legala. In rest timpul ii era rapit de nenumarate misive dintre institutii si de chestiuni administrative, enervante si marunte, dar pe care nu le putea delega. Lua bratul de dosare, insa alese sa nu le treaca in revista la birou, ci le puse pe canapeaua plusata de langa fereastra. Il lua pe primul si-l puse pe masuta Biedermeier, mostenire de la precedentul presedinte. Lua o ceasca si invarti robinetul samovarului. Din el se revarsara aburii ceaiului negru rusesc. Nu era bautor de cafea, dar ii placea sa-si incepa lucrul cu rutina ceaiului. Pana sa se raceasca, deschise cabinetul si-si turna un paharel de sherry cremă de Byass, pe care i-l trimitea Basil din Port, cand si cand venea. Era singurul sau hatâr, nefiind bautor, nici macar la ocaziuni speciale. Aromele dense, dulci, de stafide, smochine, nuci si miere, mergeau mai bine cu ceaiul decat cuburile de zahar. Dadu pe gat licoarea mahonie si puse paharul gol pe tavita de argint. Deschise primul dosar. O disputa asupra unor batteuse cu aburi aduse din Franta. Beneficiarul refuza acum sa plateasca pretul integral, din pricina intarzierii. Rutina. Nimic special. Trecu in revista si celelalte dosare, in special ultimile cererile sau inscrisuri depuse. 


Ultimul din ele ii atrase atentia, nu din pricina subiectului, ci datorita partilor. Era un sechestru pe incarcatura unei nave de transport, sub pavilion grec, numita Ulises. Directia vamilor arestase nava, pentru suspiciune de contrabanda. Procesul verbal de constatare vorbea de o cantitate mare de tutun. ascunsa intr-un compartiment secret al navei. De mai multi ani tutunul devenise monopol de Stat si toate importurile trebuiau declarate de armator inainte de intrarea in tara. Nava transporta si alte marfuri, unele legite, apartinand unor societati cu acte in regula. Directia Vamilor avea insa dreptul sa confiste intreaga incarcatura. Pagubitii nu aveau de ales decat sa se indrepte impotriva armatorului ori sa astepte mult si bine pana respectivele obiecte vor fi scoase la licitatie de catre Directia Finantelor Publice.  

Ei si in acest dosar exista o cerere de interventie depusa chiar in dimineata sedintei din partea societatii Belgica Marine. Cine nu auzise de Emil Racovita si cine nu citise in ziarele vremii despre descoperirile si explorarile sale din Antarctica? Societatea dorea eliberarea de sub sechestru a unui numar de cutii proprietatea sa, reprezentand material geologic de interes stiintific. Pe cand parcurgea documentul conchise ca din pacate, cu toata simpatia pentru tribulatiile stiintifice ale marelui savant, in cazul de fata nu avea ce face. Legea era clara. Toata incarcatura navei va ramane sub sechestru pana cand Directia Vamilor va hotari asupra ei. Instanta nu avea nicio putere in acest caz. Cand ajunse la sfastitul cererii observa in coltul hartiei, sub semnatura avocatului, cateva cuvinte scrise mic, caligrafic. Isi apropie monoclul de pagina si buchisi.  Domnul Stefu scapa dosarul din mana. Simtea camera invartindu-se, un vertij care-l tragea in alte timpuri si intr-un alt sine, mai tanar si mai naiv. Era vorba de o anumita intr-o noapte petrecuta in Bucuresti. Noaptea care ii schimbase viata.  Isi reveni in simtiri dar ramase imobil pret de cateva secunde.  Pe foaia de hartie se punea citi, scris frumos, caligrafic: "Hotel Athena, Calea Mosilor".

****
Anatol plecase cu lotca lui de dimineata de pe malul Pisicii, pe cand inca nu rasarise soarele. Lasase plasele, le ridicase, iar le lasase si-n rest statu singur cu gandurile lui, ca mai toti lipovenii pravoslavnici cand se lumineaza de ziua. Acuma se facea de amiaza si-si trase mai aproape traista. Scoase o bucata murdara de branza si sparse o cepsoara mica cu calcaiul. Le scufunda o clipa, sa le curete miscarea apei. Avea si doua chiftele de peste, facute de muma-sa, da' ii era teama sa nu-i pice greu de la untura intarita. Hee, ii trecu lui prin minte Aliona lui, cu pletele ei balaie si ochii ei havai. A dracului primarele din Isaccea, sa-l trazneasca al' de sus, Doamne iarta-ma! O luase fata-n casa, cam impotriva voii, da' o impinsese tatane-su, de-l momise primarele ca-l ia paznic pe netrebnicul de Nicolai, o mușiță si asta precum tac'su. Hăi, c-asa-i viata asta imputita. Cand sa se ia cu ea, l-au luat la oaste, cand s-a intors, ia-o de unde nu-i, c-o vede de doua ori pe luna si atuncea e rupta de munca. Si gura satului ce mai vorbeste...aleu! Intr-o zi o s-o ia cu dea sila de la boier si-o sa plece unde-or vedea cu ochii. Daca o mai vrea si ea de-acuma, ca viata la oras fie el cat de mic schimba omul, dar mai ales fimeia! 
Si deodata vazu in fata cum se involbureaza apa la cativa coți de el, se uita sub barca si abia reusi sa scoata un geamat de uimire, ca se si invineti la fata. Vazu in apa, dedesubt, asa ca o naluca, un peste mare cu solzi argintii, de clipoceau prin apa. "Știma apelor, uaiii! Boje moi, boje moi!" urla pescarul cand se inclina barca trasa dupa leviathan de plasele incordate, pana se rasturna si se duse inauntru de ca si cum nici nu fusese acolo. Peste cateva clipe lotca reveni saltand ca o pluta in luciul apei, insa nici urma de Anatol... 

****
Pe la unu fara un sfert, Titi Capatana, ziarist si auto intitulat om de litere, statea pe o banca in holul Tribunalului, langa o ferestra deschisa, tragand plictisit din tigareta sa turceasca. Lui ii revenea ingrata sarcina sa scrie rubrica de can-can-uri legalicesti. Cine de cine divorteaza, cine se declara falit, care deputat cere daune morale de la cine etcetera. Nu era ce-si imagina ca o sa faca cand luase condeiul in mana, dar pana va castiga Premiul Academiei cu romanul pe care-l scria, trebuia sa-si castige existenta cumva.
Deoadata usa salii de judecata se dadu de perete si Antonie Boxa, avocatul Ministerului Public, un jupan gras, cu favorite stufoase, iesi pufnind cu roba care-i flutura la un brat si un vrac de dosare desalate sub celalalt. 
"Revoltator! Asa ceva n-am intalnit in toata cariera mea!". 
Titi Capatana sari ca un arc. "Respectele mele, musiu Tony! Mai domol, sa nu pici de inima rea." 
"Ce inima rea, Titisor draga!? Asta-i hotie pe fata! Te astepti la unul sau altul sa dea hotariri cu cantec cand interesele o cer, ca doar stim in ce tara traim, dar de la dom' Stefu nu ma asteptam"
"Dom' Stefu?" Titi era sa-si inghita chistocul din pricina entuziasmului. 
"Stai sa vezi si sa scrii la gazeta! Dosar simplu, dovezi clare, totul-totul aranjat si ce hotaraste el? Sa ridice sechestrul asupra navei! Pana diseara isi schimba si numele si pavilionul, naiba ii mai gaseste..."
Si atunci se auzi o bubuitura ingrozitoare care-l facu pe stimabilul avocat sa-si scape vracul de dosare. Din hartiile revarsate pe jos, una se ridica din pricina curentului, pluti gratios pana in dreptul ferestrei, parca zabovind o clipa inainte sa-si ia zborul cu repeziciune in directia firului de fum negru care se ridica din Port.

****
Explozia zdugui ferestrele speriind lumea de pe strada. Dinspre palatul navigatiei se auzeau geamuri sparte cazand pe caldaram. Conul Basil isi reveni din momentul de spaima, punand mana pe sticla care dadea sa pice de pe masa din cauza cutremurarii. Grigore iesi glonț din pravalie si amandoi facura cativa pasi inspre mijlocul strazii paralizate, de unde se vedea mai bine inspre originea zgomotului.
Mai in aval, un fum negru gros invaluia pontonul Directiei Vamii.

partea precedenta: aici
partea urmatoare: aici