Lui Lucien Foucauld din Cognac, cu stimă, Jacques Brunner din Galaţi, ianuarie 1888

Credem ca stim totul. Rasfoim manuale de istorie, citim contraetichetele unor vinuri care ne spun ca Bachus s-a nascut la Constanta, ca Stefan cel Mare bea spumant de Panciu, ca in secolul 19 vinul romanesc a obtinut o mare recunostere internationala, ca a obtinut 1000 de medalii la concursuri internationale, ca Napoleon al III-lea era innebunit dupa babeasca, etc. 
Istoria vinului romanesc este o mare nebuloasa, un cupaj dement de fictiune, indoctrinare comunista si necunostere crasa. Ce veti citi mai jos e doar o mica pastisa din aceasta istorie reala si neexplorata. Poate ca  presupunerile noastre sunt adevarate, sau poate ca nu, oricum e un punct iluminat in aceasta penumbra a cunosterii de sine in care ne complacem. 
Ce stim despre vinul de mai an, despre comertul cu vin din Principalele Romane, ulterior Regatul Romaniei? Ce stim despre anii filoxerei, despre relatiile comerciale cu alte state, despre negustorii si producatorii de vin din acea perioada?  Si la un alt nivel, cat stim despre istoria orasului in care locuim?
Aceasta e mica mea contributie la elucidarea unui moment in timp, un mic fascicul de lumina aruncat pe un imens vestigiu subteran, neexplorat inca. 

Sa ne inchipuim ca intr-o zi geroasa de ianuarie, a anului 1888, dimineata tarziu, Jules Robl, angajat al casei de vinuri Jacques Brunner din Galati, se aseaza la biroul de scris, isi trage alaturi calimara, inmoaie varful condeiului in cerneala, si ezitand pret de o secunda, scrie pe hartia partand antetul firmei, urmatoarele :


Galatz 8/20 ianuarie 1888
Dlor Lucien Foucauld & Co.
Cognac
In posesia scrisorii dvs din 23 ale lunii trecute, ma mir ca imi gasiti pretul vinurilor prea exagerat. Luand ca baza un pret de cumparare de 5.50 franci pe hectolitru, vinul imi revine la 24.50 franci "logé Bordeaux", va sa zica ma multumesc cu un beneficiu brut de 5 franci pe hectolitru, ceea ce nu s-ar putea numi in nici un caz prea pretentios.
Va prezint, Domnilor, salutarile mele prevenitoare.
[stampila P.P Jacques Brunner- Vins] [semnatura indescifrabila] 

Ce inseamna acestea? In primul rand avem de-a face cu un comerciant de vinuri din Galati. Pe numele lui Jacques Brunner, al carui angajat este acest Jules Robl. Brunner (dupa investigatii care m-au dus la un "Bulletin de la Société d'histoire et d'archéologie de Genève") era un cetatean elvetian. Avea afaceri la Viena si Galati. Detinea si o fabrica de spirt la Bacau (aici, pozitia 471). Firma sa din Galati corespondeaza (conform scrisorii atasate) cu Lucien Foucauld & Co, producatori de cognac. Firma franceza exista si in ziua de azi (e drept ca a ajuns doar un brand in portofoliul unei corporatii) si produce un cognac destul de bun. In alt doilea rand sa observam ciudata franchete cu care d-l Jules Robl coresponda cu partenerii de afaceri din Cognac, dezvaluind pretul de achizitie al vinului, ba chiar si profitul sau estimat. Functiona altfel marketingul pe vremea aceea:)

Galatiul era al doilea oras al Moldovei si probabil cel mai puternic centru de comert din zona. Fiind unul dintre sediile  Comisiei Europene a Dunarii (primul din cele doua-1856- celalalt fiind deschis mai tarziu la Sulina), ulterior amplasat in cladirea monumentala care gazduieste astazi biblioteca V.A. Urechia, a contribuit la marirea traficului prin portul Galati, precum si la deschiderea a numeroase consulate si camere de comert straine.  Si statutul de porto-franco a folosit, facilitatea de a nu plati taxe pentru marfurile tranzitate atragand negustori din toate colturile Europei. De altfel, in Istoria Orasului Galati, monumentala lucrare a regretatului Paul Paltanea, cu mare greutate putem descoperi vreun mare industrias sau negustor care sa poarte un nume neaos. Aproape in totalitate fruncea economica a urbei era formata din englezi, italieni, francezi, austrieci, si iata- elvetieni. 

Revenind la misiva se ridica unele intrebari firesti. Prima din ele este legata de eventuala achizitie de vin romanesc de catre un producator de cognac.  De ce ar fi facut asta? Un indiciu in acest sens ne este dat de o mentiune din lucrarea amintita a istoricului Paul Paltanea, de unde aflam ca incepand cu 1886  comenzile de vin transportat de la Galati catre Franta si Italia au crescut exponential. Se dau exemple, cum ar fi circumstanta ca in 1886 activitatea docurilor din Galati a fost blocata de multimea de butoaie trimise de casa de vinuri Noilly Prat din Marsilia.  Si acestia exista in prezent si fac ceea ce au facut dintotdeauna: vermuth.
Asadar ne intrebam: sa fi fost vinul romanesc atat de bun incat pana si nume mari din Franta si-ar fi dorit sa le comercializeze? Raspunsul poate fi dezamagitor pentru unii, dar...nu. Sa vedem de ce.
In primul rand plecam de la premisa ca Jacques Brunner nu vindea vin frantuzesc. Ar fi fost ilogic ca un negustor din Galati, din Regatul Romaniei, fie el elvetian sau nu, sa vanda vin francez altor francezi. Sunt convins ca existau suficienti negociants in zona Bordeauxului care sa asigure acest trafic. Chiar daca scrisoarea foloseste misterioasa sintagma "[vin] loge Bordeaux", cel mai probabil se referea ori la stocarea acestora la Bordeaux, de unde puteau fi transportate inspre interior pe arterele navigabile Dronne, Dordogne si Garrone, fie la faptul ca vinul era pastrat si vandut in butoaie de tip Bordeaux (de 225 litri). In sprijinul acestei ipoteze ar sta calculele incluse in corespondenta ~225 l=24.5 franci, pret constand din 12,375 franci vinul si cei ignobili 5 franci pe hectolitru profit. (Later edit: se pare ca "vin loge bordeaux" e de fapt vechea denumire pentru vinul imbutetiat la sticla de 0,75 cl, cel mai sigur la sticla de tip bordeaux).

Oricum intrebarea ramane: de ce ar fi cumparat niste producatori francezi vin din Galati? Vinul ar fi fost cel mai probabil romanesc, poate si georgian sau basarabean (teritorii din imperiul rus, la acea data). Doua lucruri ne vin in minte.

1. Invazia Filoxerei. In vreme ce in Franta filoxera a lovit inca din 1868 (si a durat aproape 30 de ani pana cand s-au gasit metode eficiente de preventie, iar industria franceza sa-si revina), in Romania aceasta a fost semnalata abia in 1884. Asadar, in 1888, anul desfasurarii povestii noastre, viticultura franceza era in regasire, iar cea romanesca era in plin dezastru. Totusi, puteau exista rezerve importante de vin matur, ceea ce este foarte posibil, dar mai e ceva. Dintr-un motiv sau altul, teribilei insecte nu-i plac solurile nisipoase. Ori trei dintre podgoriile apropiate Galatiului sunt amplasate (fie si partial) pe un astfel de sol: Dealurile Bujorului, Nicoresti si peste Dunare- de la Sarica Niculitel cat vezi cu ochii inspre mare. Asta ca sa nu vorbim de locuri mai indepartate- cum ar fi Oltenia sau sudul Basarabiei. Iata ca ar fi posibil ca problema vitei de vie dintr-o Franta viticola inca ravasita de sinistru,  sa fi facut ca unii producatori francezi sa caute resurse in alte regiuni  ale Europei. Si asa ajungem la
2. Nu trebuie sa fii un Sherlok Holmes (sau in fine- un Maigret) ca sa presupui ca atat Lucien Foucauld cat si Noilly Prat nu cumparau vinul pentru gustul sau intrinsec, sau (cum probabil v-a dat prin minte) ca sa-l revanda de ca si cum ar fi fost al lor. Ci ca sa produca din el distilat, respectiv vermuth. Cred ca sunteti de acord ca in aceste conditii inalta calitate a vinului nu este cea mai mare prioritate. Totusi, si atunci (si acum), mai ales in cazul cognacului, dupa regulile AOC, DOC, etc. o atare practica nu ar fi fost permisa.  Chiar si  in acele vremuri de rastriste, avem dubii ca marile case ar fi facut asa ceva. Dar in secolul 19, in plin dezastru cauzat de filoxera, ne inchipuim ca regulile aveau o rezistenta mai redusa la indoire.

Asadar, putem trage urmatoarele concluzii: ori Lucien Foucauld&Co cumparau acest vin pentru distilate de clasa a-II-a,  cum ar fi un brandy generic (fara apelatie Cognac), fie vorbim de frauda-poate utilizau in parte acest vin de import in distilarea cognac-ului- pentru marirea productiei, fie e vorba de cu totul altceva si n-am cititi noi suficient printre randuri:) si aici sunteti invitati sa accesati caracterul interactiv al unui blog si sa va spuneti parerea.

Dar, oricum ar fi, atunci cand observam pe lista unei degustari (organizata de aceasta societate de iubitori ai vinului) un cognac Lucien Foucauld "circa 1890" nu putem sa nu ne intrebam daca prin meadrele rafinate ale acelei licori frantuzesti pur-sange nu se simte cumva o iluzorie adiere de feteasca alba sau plavaie.

PS: multumiri pentru ajutorul acordat in mica noastra investigatie domnilor Bogdan Rusu, George Moisescu, Marc Dworkin, Cezar Filip, si in mod deosebit- domnului Emil Popa.

EDIT 05.09.2013. Exista si o urmare! O puteti citi AICI.


12 comentarii:

alibus spunea...

Ti-am dat si eu totusi un numar de telefon. Puteai sa-mi multumesti si mie. :))

George Mitea spunea...

Oh, scuze, sefu':)
Iti multumesc mult, pe aceasta cale, cu mentiunea speciala "pentru inlesnirea comunicarii":)

alibus spunea...

Asa da!

Lucian spunea...

Un demers jurnalistic foarte interesant, bravo! O lectura placuta. Ai incercat totusi sa contactezi acesti producatori francezi? Poate au lucruri interesante in arhivele lor...

George Mitea spunea...

Multumesc, Lucian. Ca sa raspund: da, i-am contactat.
Insa nu m-au putut ajuta. Nici Lucien Foucauld, nici Noilly Prat nu mai sunt detinute de aceeasi proprietari. Azi sunt doar branduri sub umbrela unor corporatii. Arhivele nu le mai sunt accesibile sau pur si simplu au altele de facut decat sa caute prin ele pentru un blogger din Galati:)

Dragos spunea...

Cum inteleg eu, pretul e japca pe fata: adica el cumpara cu 5.5 si isi pune un adaos de 5 vanzand cu 10.5. Si daca un comerciant ne spune "sincer" ca a cumparat marfa cu 5.5 putem fi siguri ca a luat-o cu cel mult 2.5. Simpatica vrajeala. Or cum francul era vreo 0.30 g aur, 100l de vin putem presupune ca a costat aprox 0.75g aur. Ieftin nene! Afacere curata! Nu degeaba apare si "Rosh" in iscalitura.

George Mitea spunea...

Da, dar omul trebuia sa suporte si trasportul si pretul butoiului(de altfel dupa unele pareri acest "loge" ar fi insemnat "cu ambalaj inclus", ca sa zic asa), care presupun ca era recipientul. DAca francul era 1/3 dintr-un gram de aur rezulta ca pretul de achizitie al unui hectolitru ar fi fost 1,65 g aur. Hai s-o luam asa: sa consideram un gram de aur 175 ron(cursul la BNR de azi). Iese 288 ron/hectolitru. Ergo 2,88 ron/litru. Negustorul il asambla si-l trimitea la bordeaux pe cheltuiala lui. Subliniez ca ce fac eu aici sunt doar presupuneri. Asa se ajungea la 10,5 franci pe hectolitru. In banii de azi- 551 ron/100 litri, cu transport inclus, cum am zis.
Pret bun parerea mea:)

Dragos spunea...

Mea culpa: nu e Rosh e Robl. Sunt de acord cu calculele tale...cu toate ca nu prea cred ca aurul sa aiba aceeasi valoare ca atunci.
1. Comersantul zice ca a luat vinul cu 5.5. Dar nu trebuie sa-l credem neaparat.
2. In scrisoare apare suma de 24.5, deci presupunem ca e vb de 200 l: 5.5 + 5(adaosul) *2=21. Restul pana la 24.5 sunt taxele amintite de tine si sunt suportate de destinatar si nu de expeditor.
3. Poate ca vinul in discutie nu era romanesc ci poate grecesc receptionat de vinaria noastra anume pentru tipul asta de intermedieri.
Deci: destinatar francez, comersant elvetian (cum spui), posibil vin grecesc (de ce nu) si oras moldovinesc.

George Mitea spunea...

Aproape sigur nu era grecesc. Pe vremea aceea transportul costa destul de mult. Ar fi fost ilogic a aduci ceva din Grecia la Galati si dupa asta sa-l trimiti in Franta. Dar putea fi din zona, nu doar din Regat. Putea fi din Basarabia, mare producator de vinutzuri si atunci ca si acum. Sau din Bulgaria, sau Georgia(desi si aici apar probleme de fezabilitate)

Anonim spunea...

As putea completa comentariile cu faptul ca Basarabia in acel moment facea parte din provincia Moldova si implicit din Regatul Romaniei.

George Mitea spunea...

Din cunostintele mele de istorie, Basarabia a facut parte din imperiul tarist din 1878 si pana in 24 ianuarie 1918. Asa incat la 1888 nu facea parte din Regatul Romaniei.

Poemil spunea...

Domnule Mitea am mai găsit doua scrisori ale lui Brunner catre Foucaud pe care vi le trimit spre disecare. O zi bună, Emil Popa.