Rhein Riesling 2015 Regno Recas (Cramele Recas)


Recas a lansat o gama noua, destinata HoReCa, undeva pe locul a ceea ce era Cocosul dintre vii. Cel putin asa presupun. Preturile sunt pe undeva intre 28 si cat ii lasa inima pe comercianti.

Din aceeasta gama am incercat Rieslingul de Rin. Stiu ca ani buni ca exista plantatii din acest strugure, dar iata ca pana acum nu  fost imbuteliat monovarietal.
Dupa proba paharului, as zice ca Bega nu se varsa in Rin, dar vinul nu este nereusit din alte puncte de vedere. Culoarea este galben pai stralucitor cu reflexii verzui, floral, cu pere williams, lamaie si inflexiuni minerale amintind usor de o apa magneziana. Mineralitatea si aciditatea vor tine coloana gustativa, fiind destul de robust si racoritor, fara a avea "muscatura" acida a unui riesling nemtesc din aceeasi zona de pret (6-8 euro). Nivel de alcool moderat, bine integrat.
Etichetele le gasesc interesante, cu ilustratii realizate de artistul plastic Valentina Irina, ca un "cover" dupa operele renascentistului Giuseppe Arcimboldo.
DOC CMD Recas, 12%, 28 lei, 81 pct.


PS: ditamai producatorul si nu poti gasi site-ul oficial in prima pagina de google. De fapt am ajuns pana la a cincea si mi-am pierdut rabdarea...Come on guys!

Cuvee IX 2013 Lacerta Winery


Cuvee IX 2013 este un "blend"intr-o proportie cunoscuta doar de oenologul Mihai Banita, de Cabernet sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra si Shiraz, care reușește sa creeze o impresie de "dulce", deși vorbim de un vin sec. Face acesta datorită nu atât zaharului rezidual, cât mai ales utilizării baricului. Găsim astfel impresii de fructe confiate, vanilie, baton cu rom, pana și coacăzele sunt zaharisite. Deși nu tocmai corect sa folosești cuvinte indicând senzații tactile asupra senzațiilor gustative, în cazul de față cred că toți ar înțelege de ce am putea spune "mătăsos" despre Cuvee IX. 
In concluzie: un vin românesc de top, însă direct, ușor de înțeles și de apreciat.
DOC CMD Dealu Mare, 14,8% alc, ~70lei, 87 pct



Screaming Headless Torsos și Cuvee Pițigaia 2013

Lumea muzicii se aseamana foarte mult cu lumea vinului. Ambele sunt azi mai degraba industrii decat arte, desi cei care le produc sunt "artisti" fara indoiala. 
In ambele lumi exista o diversitate aproape incomensurabila. Stiluri, genuri, subgenuri etc. 
In ambele exista un grad de nedreptate. Notorietatea bate, de multe ori, calitatea. Precum muzica, tot asa exista vinuri pop, vinuri care se vand in milioane de exemplare, desi nu sunt cine stie ce opere de arta. Sunt insa oneste, directe, usor de inteles, uneori penibil de usor de inteles (doua vorbe va spun: Pineapple pen/eticheta galbena). 
Mai exista insa si vinuri de artizanat, produse de o crama mica, asemenea unui album de jazz editat la o mica casa de productie, fara buget de promovare, care nu va sparge niciodata topurile si va fi ascultat de cel mult cateva mii de oameni, desi interpretarea este maiastra.

O recenta feblete muzicala mi s-a infiripat in playlist intr-un mod alambicat si oarecum indirect. Acum vreo luna, in minunata mea urbe a avut loc un festival de jazz si blues- Danube Jazz&Blues Festival, ajuns la a treia editie. Intr-una din seri in program a fost trupa chitaristului Rases Totu featuring Dean Bowman. Si uite asa pe scena teatrului muzical din Galati intra pletosul chitarist si un tip inalt de culoare, ras in cap si de varsta incerta, prezentat de Florian Lungu ca fostul vocalist al unei trupe legendare de jazz, numita Screaming Headless Torsos. Vreau sa va zic ca dupa 30 de secunde performantele vocale ale omului m-au facut sa ma intreb ce Dumnezeu cauta el in Galati!? Cu asemenea voce, plecand de la cea dura si metalica a lui Hendrix, urcand in stil de soul si gospel pana la falsetto-uri a la Freddy Mercury? A cantat minunat, usor "transportat", nu stiu daca cu ajutor exogen sau endogen.
Intors acasa, dau in google ca sa aflu cine e omul. N-are pagina de wikipedia, insa printre primele rezultate apare trupa "legendara" Screaming Headless Torsos aka SHT. Ce nume! :)
De aici am ajuns pe youtube. Cred ca Wikipedia avea dreptate. "Genre-defying" e corect. Amalgam de jazz, rock, acid funk si metal, intr-o trupa condusa de voce si de chitara fantastica a lui David "Fuze" Fiuczynski.
Dean Bowman a fost membru fondator si compozitor al mai multor piese de pe primele doua albume (SHT 1995 si 2005). Pe albumul din 2005 trei piese sunt cantate de actualul vocalist, Freedom Bremner, marcand ruptura dintre trupa si Bowman. Ca fapt divers, SHT au mai inregistrat un album in 2014 (Code Red). 

Va recomand acesta scurta selectie:
Blue in Green (daca cineva il recunoaste pe Miles Davies aici, respectele mele!)
plus doua coveruri inregistrate mai tarziu si incluse intr-un reissue:
Something (Beatles)
Little Wing (Hendrix)
Iar de pe 2005 (album complet in link, pe youtube)
Mind is a River
Woe to the Conquered (mai ales!)
Just for Now
Bonus:

Pentru mine, asta e muzica adevarata. Desigur, nu vor vinde niciodata milioane de albume. Nu vor fi in heavy-rotation pe MTV. Insa dupa ce l-am auzit pe fostul lor vocalist live iata ca au un fan in plus. 

foto: provin.ro
Cu ce vin i-as asemana? Ei bine, cu un vin la care am ajuns tot indirect. Batand standurile unui Goodwine mai de primavara, usor infrigurat, infasurat in manta-mi, ajung la o rascruce. Unde era doamna Irinel Macici la standul producatorilor de baricuri Unicom (Valach). Si asa ni s-a turnat in pahare un vin de la o crama romanesca care nu facea parte din expozanti, anume Crama Ferdi. Iar vinul are numele de scena Cuvee Pitigaia 2013 (alt nume amuzant!), un Merlot cu putin Cabernet, maturat in numitele baricuri 18 luni. Pitigaia fiind numele dealului de unde provine, pe langa Tohani, DOC Dealu Mare. Mai multe despre acesta mica crama (capacitate de procesare pentru doar 7 tone de struguri!) puteti citi aici. Ce vin atipic prin naturaletea sa! Sub roba ambla a baricului bine utilizat, cu toate pliurile sale de vanilie si condimente, se ascunde fructul copt, dulce, dar cu destula aciditate, o structura tanica densa dar prietenoasa, cremoasa si un final durabil cu asemanari de espresso si ciocolata neagra. Un vin clasabil undeva pe la pragul celor 90 de pct si din pricina febletii mele pentru underground, chiar peste: 91 pct. 

Precum la Screaming Headless Torsos, unde youtube-ul nu acopera intreaga discografie si trebuie sa scoateti cativa lei de pe card ca sa ascultati toate piesele, la fel si in cazul Ferdi trebuie sa cautati cu ardoare un loc de unde sa le cumparati vinurile. Va doresc succes! Pentru ca merita!

Apogeum Feteasca Neagra 2012 Domeniile Tohani si doua vorbe despre caftul de pe Facebook

Domeniile Tohani fac o afirmatie foarte ambitioasa odata cu aceasta Feteasca neagra. Nu putina lume a crezut ca distanta de la Sange de Taur la medalii de aur si vinuri de 90+ este prea mare, insa, vorba reclamei din pauzele CM 1990, "daca vrei, poti"!
De la bascalie la buzele lui François Hollande au trecut cativa ani de investitii si incercari, insa iata ca Apogeum 2012 se prezinta astazi cat se poate de respectabil. 
O culoare rosie rubinie cu reflexii purpurii, tuse elegante de lemn, condimente, prune uscate, dulceturi, tutun fin, rotunjime gustativa, o buna suculenta, cu tuse de ciocolata neagra si final usor vegetal. 
Pe scurt, vinul mi-a lasat o impresie foarte buna, de eleganta mai degraba new-world.  13,8% alc, bine integrat, 140 de lei. Bate cu putere la usa celor 90 de pct si inclusiv din acest motiv, este fara indoiala una din cele mai bune fetesti negre disponibile in acest moment

Probabil stiati ca la cina dintre Klaus Iohannis si François Hollande, in urma vizitei acestuia din urma in Romania, s-au servit albul Solo Quinta (Recas), Feteasca neagra pomenita si un dulce de la Liliac. 
Tohani s-au umflat in pene pe Facebook, postand o fotografie a sticlei cu mesajul "Consumat şi foarte apreciat de elitele europene, precum Francois Hollande, Preşedintele Franţei, Apogeum-Fetească Neagră, confirmă că este cel mai bun vin roşu din România". La scurta vreme, oamenii de PR de la Recas reactioneaza similar, printr-o poza cu Solo Quinta cu mesajul "Felicitări Apogeum Fetească Neagră pentru obţinerea autoproclamatului titlu de “cel mai bun vin din România”. Din partea Solo Quinta 2010, deţinătorul Marii Medalii de Aur la Vinalies Internationales de Paris 2011 şi primul vin degustat de Francois Hollande în România". Dupa care si Cuvee Uberland, rosul cel mai cel de la Recas, i-a soptit ceva de bine Fetestii din Dealu Mare. 
Adevarul e ca daca l-a baut Hollande e de la sine inteles ca-i cel mai bun din Romania. De ca si cum Hollande insusi l-a cerut special. Iti si inchipui cum i-a zis lui Iohannis "draga Klaus, am auzit ca aveti un vin extraordinar aici la voi. Nu se intampla sa ai pe aici o sticla din Feteasca Neagra Apogeum?" Zis si facut!
Si Cramele Recas au sarit țuț, ca, vezi Doamne!, calarim si noi valul Hollande si, in acelasi timp, dam un bobarnac concurentei. Very funny. Astept sa fiu invitat la majorat! Insa aici pot sa inteleg ca a fost un moment in care mingea era deasupra fileului si au avut de ales daca sa sara sau nu. Grea alegere!
Serios, eu credeam ca in domeniul vinului comunicarea e mai eleganta, ca vinul nu e bere si nici punga de chipsuri, insa se pare ca m-am inselat. 
De acum incolo ma astept la cel putin 20 de "cele mai bune vinuri din Romania", care, ca sa evite imbrancelile celorlalti aspiranti, vor avea un asterisc la sfarsitul sloganului, cu trimitere la textul ilizibil din josul fotografiei: "conform punctajelor la concursul inter judetean Strugurele de argint Faurei 2015" sau  "conform unui studiu realizat de Asociatia lustrangiilor profesionisti din Romania". 




Ce ne invata vinul despre Trump

Zilele trecute am vazut o mica stire cum ca un nou termen s-a infiripat in dictionarul Oxford: "post-truth".
Adjectivul "post-adevar" ar insemna ceva in legatura sau denotand circumstante in care fapte obiective sunt mai putin importante in formarea opiniei publice decat apelul la emotie sau la credinte personale.
Termenul s-a folosit intens in legatura cu Brexit si Donald Trump, desigur. 
sursa:blogyourwine.com
Deja se anunta ca am intrat in era post-truth, in care alegerile nu se mai castiga de partide sau candidati bine pregatiti, cu argumente, proiecte etc. Nici macar cu promisiuni desarte. Ci cu frica, cu ura, cu emotii, cu panouri ilustrand coloane de refugiati murdari si barbosi, arabi sau mexicani, dupa caz. Sau cu inducerea ideii ca America a ajuns in ultimul hal si e musai nevoie de o freza neobisnuita ca sa o faca mareata din nou. Cu poze de travestiti sau cu bisericosi, ambele insemnand pentru cineva decaderea, intunericul, groaza. 
Nici macar nu ne mai uitam la cine sunt acesti politicieni. Lumea nu prea mai e interesata, pentru ca toti par corupti. Pe cine alegem? Pe ala mai convingator in a ne picta un viitor mai negru. Desigur ca el si al lui sunt solutia. 

Pe noi, cei din Romania, acest spectru al politicii post-factuale ne inspaimanta mai putin. Pentru ca noi n-am trait multe zeci de ani intr-un mediu stabil, cu o viata politica relativ inchegata si o societate trecuta de pubertate. Pe unii francezi  ii pot apuca frisoanele gandindu-se la un Le Pen la a doua venire, acum la feminin, deci mai indulcit. Aud ca nici italienii nu par s-o duca mai bine. 

Noi ne-am nascut in post-truth, printr-o teorie romantica a latinitatii si a continuitatii in spatiul carpato-danubiano-pontic, am trecut prin pastise de rasism si antisemitism, ca toata lumea, inchizandu-ne apoi 45 de ani intr-un totalitarism in care rescrierea istoriei dupa nevoi ideologice era un soi de sport academic. Ce poate fi mai post-truth de atat? Dupa Revolutie au aparut trandafirii pe care-i sorb din priviri foarte multi si acum, la antena3&co, unde daca nici acolo nu se practica cu succes post-adevarul, nu stiu unde se mai poate practica. 

Si de ce merge, va intrebati? Adica e evident o inselatorie la mijloc, nu-i asa? Pai ce credeati ca toti anii astia de reality show-uri, Jerry Springer, Maruta si toti ceilalti, nu o sa-si faca efectul? Eu cred ca daca iei cel mai amarat si needucat om si-l intrebi de ce sta cu ochii pe prostiile astea, o sa zica ca-si da si el seama ca sunt regizate, dar macar sunt distractive. Se mai paruieste Guta cu iubita, treburi din acestea, pe care omul le intelege. Ce ati vrea, sa se uite la Teleenciclopenia? Nici nu poate pronunta titlul emisiunii! Deci treaba s-a copt! S-a intalnit hotul cu prostul! Cum altfel sa nu ramai traznit cand un cetatean condamnat penal pentru fraudarea alegerilor si nu pentru ca ar fi introdus doua buletine in urna, ci pentru ca a organizat un sistem national functionand in afara legii, vine si zice ca aceste alegeri urmeaza sa fie fraudate. Bineinteles, de catre ceilalti, de aia rai si tradatori, platiti de Soros. Ar fi interesant de stiut ce parere are Soros ca unii din Romania l-au votat ca fiind cel mai negru drac din lume. Si ungur si evreu si american si finantist fara scrupule. Deja ma astept sa reapara caricaturi ca cele din interbelic cu monstrul care suge sangele pur al natiei, asta daca nu au aparut deja.
Cand vom ramane fara dusmani, stati linistiti ca urmeaza multinationalele, asa in general. Nu in particular, pentru ca spaga vine de la particular, nu de la general. Apoi UE, pentru ca...de ce nu? In fond, a functionat la englezi.

Si in lumea vinului e cam la fel. Exista multimea, cea pentru care Grasa cu eticheta galbena e culmea bunatatii si luxului, asta daca nu apreciaza virtutile vinului rosu, cum e Zestrea Pinot Noir innobilat cu Merlot. Sigur multimea e formata din oameni, unul cate unul. Motivele pot fi diverse: dezinteresul pentru subiect, caci pana la urma nu exista vreo lege care sa te oblige sa cunosti specificul terroir-ului de Dealu Mare sau deosebirile intre un Sauvignon de clima rece si unul mediteraneean; lipsa de educatie, la unii despre vin, la altii in general; ca in politica, imposibilitatea de a discerne intre valoare si notorietate;  frica de nou, sora inofensiva a xenofobiei. 

Si apoi exista ceilalti. Iubitorul de vin apreciaza diversitatea. E mai destupat, pune argumentul in decantor, lasa ideile sa ia aer. 
Sa nu ne imbatam cu apa rece, sunt si aici hateri si trogloditi, pe care vinul, in loc sa le deschida ferestrele, ii intoxica cu propriile fumuri. Dar, in general, iubitorul de vin e cineva cu care ai ce discuta. Poate e si o chestiune de fundal social, cultural etc. Iubitorul de vin nu-l face prost pe cel care-i spune ca cel mai bun vin e X sau ca e din zona Y. Poate pentru ca a fost si el acolo, inainte sa se "converteasca". Ci incearca sa-l aduca pe interlocutor pe calea cea buna sau macar sa-i sugereze ca lumea e mai mare decat bufetul lui cu bauturi. 

Se zice ca societatea americana a iesit dezbinata din aceste alegeri, ca America s-a separat intre tineretul luminat si rednecki din parcul de rulote. Că la noi, clasa de mijloc, facebookista si voluntara cum o stiti, se lupta cu pensionarii si asistatii social, daca nu cu mortii din Teleorman. Pana la urma ca rationalul se lupta cu irationalul, argumentul cu frica si creierul cu viscerele. 
E usor sa faci din orice alegeri un armagedon si sa creezi dihotomii. Sa imparti lumea in rai si buni sau in destepti si prosti. In fond asta fac aceste trambite post-adevar. 

Asa ca, anticipand  11 Decembrie, ar trebui sa facem cu alegerile ce facem si cu sticlele noastre de vin. Mai citim ce scrie pe contraeticheta, mai cautam prin carti sau google de unde, cine, ce, invartim paharul, mirosim, votam si speram ca si gustul va fi pe masura. 
Sigur, exista o probabilitate ca postgustul sa fie cam de prostgust, dar in calitate de degustatori tot trebuie sa ne facem datoria!