Doua spumante germane bune: Carl Reh si Geiben

Am gustat de curand doua spumante care mai multe lucruri in comun: Carl Reh Riesling si Geiben Sekt
Ambele sunt nemtesti, ambele sunt brut, ambele sunt din riesling, ambele sunt produse prin metoda traditionala, ambele au indicatie Mosel-Saar-Ruwer si daca nu ma inseala memoria ambele au 12% alcool, dar acesta e un aspect mai putin important. Deosebirile sunt: pretul- 30 lei (actualmente redus la 26) vs 55 lei; faptul ca Geiben este vintage 2009, dar si faptul ca cel de la Reh poate fi gasit in Romania (chiar in Selgros, de exemplu), in vreme ce Geiben e adus pe samizdat, ca sa zic asa, din tara muma.
Carl Reh, e un vin de aperitiv reusit,  mi s-a parut un vin spumant ok, care e de preferat sa fie servit mai rece, pentru ca incalzindu-se, incep sa iasa din cercul zen semnalele cam stidente ale unei aciditati mari. Profil aromatic clasic (pentru spumante), gustativ destul de viguros si citric, cu usoare note prajite, o indicatie vizuala a calitatii (perlare si efervescenta) hai sa zicem ok. Un vin pe care il poti bea fara rezerve, mult si bine. 
credit foto: vinuldincluj.com
Vintage-ul Geiben e din alta clasa. Superioara. In primul rand te uimesc fenomenele din pahar. E drept ca am utilizat un pahar Stolzle, de vin rosu. Dar ce se intampla te duce cu gandul la o tornada, sau la o ciuperca atomica. Milioane de bule minuscule, angrenate intr-o eruptie de-a dreptul vulcanica. Paharul a sta vreo 30 de minute in eruptie, dupa care m-am plictisit si l-am baut. 
In rest, joaca bine intre dulce si acrisor, amintind de zarzare (nu tocmai crude), mere golden si limonada. Un spumant foarte agreabil, prietenos dar si cu o tusa stilata. Daca va intalniti cu el pe undeva sa stiti ca-i de foarte bine.

Cod galben (si rosu) de vinuri la Galati, 27 martie, orele 19-23


Afara nameti, de o zi inainte. La un moment dat incepe sa viscoleasca iar, de nu mai intelege nimeni nimic, iar Nichita Stanescu, daca ar fi fost alaturi de noi, ar fi introdus o erata in volumele sale, cum ca "ningea infernal in luna lui Marte". Oameni cu scaun la cap fiind, am respectat atentionarea si am ramas baricadati inauntru. Inauntrul restaurantului, adica.
Asadar, ca sa ajung la subiect, la degustarea prieteneasca de ieri, din turnul de televiziune din Galati, rieslingul kabinett Geiben din 1974 a fost- cum era si normal- vedeta. Apreciate au fost si Brumont Gros Manseng 2011, care si-a mai pierdut din exuberanta aromatica dar a castigat in corp si adancime,  dar si Golem-ul 2008 Basilescu, vin de certa calitate, full-throttle, care mai are cativa ani pana sa-si exprime plenar evantaiul aromatic.
Erotikon Cabernet 2007 a fost cel mai comentat vin, din ratiuni evidente, odata ce privesti eticheta:) A fost singurul vin care mi-a lipsit din "portofoliul" pana ieri, asa ca o sa-l dau separat, in zilele urmatoare.   
Din fericire si celelalte vinuri ( spumantul Carl Reh Riesling Brut- ca welcome-drink,  Cuvee Rene Faure de la Averesti si un Merlot 2007 de la Wine Princess- vezi aici si aici) si-au spus cuvantul, fara probleme de dop sau alte inabilitati de exprimare.
Ionut Popescu a lipsit motivat, dar il asteptam la editiile viitoare.
In rest, sindrofia organizata de mine si Ciprian a fost suficient de simpatica si plina de informatie pentru ca participantii sa intrebe cand va fi urmatoarea. 
Multumesc localului Perla Dunarii, care ne tot suporta de ceva vreme, ba chiar ne si surprinde cu niste preparate foarte fatoase si gustoase, magazinului Le Marche (care ne-a pus la dispozitie paharele de degustare), dar mai ales participantilor care au facut sa merite efortul si isprava, la propriu si la figurat. 
Doamne-ajuta!

foto: Ciprian Haret


Red Artisan 2009, Aurelia Visinescu

Acest cupaj de Dealu Mare, deja clasic prin compozitie- feteasca neagra, cabernet si merlot, cu indicatie doc-ct, are arome clare de tabac, bomboane de ciocolata cu lichior de visine, boia, condimente pudra, gustul e juicy, cu o amprenta vegetala, dar si cu tuse de ciocolata, coacaze, prune, usoare note de vanilie si piper, visine si porumbe pe finalul usor astringent. 14% alcool, din soiul "nu te vad, nu te cunosc" la 16-17 grade C, sau "uau, mama, o sa doara maine dimineata" la 22. Daca-l raciti un pic, o sa fie mai bine pentru toata lumea.  Si timpul petrecut in baric, deloc mic- 24 de luni, a fost bine folosit, fara a genera tuse prea stridente. 

As zice la  42 de lei cat face (la Evino.ro) sta binisor, cel putin pentru standardele romanesti. 83

PS: eu stiam ca Aurelia Visinescu e o personalitate mare a oenologiei romanesti, dar chiar atat de mare incat sa aiba o amprenta de 15 cm, nu credeam sa fie!

Cum sa iubesti corect un vin

foto: redwhiteandbleu.com

Cred ca bloggerii de vin de la noi se despart oarecum de canonul impus de specialistii romani. De ce?
Pentru ca o buna parte din noi ne-am facut mana (si nasul...) nu studiind lucrarile lor, ci umpland brambura pe net, pe cellartracker, snooth, pe blogurile lui Jancis Robinson, Winedoctor, Jamie Goode, etc., citind notele de degustare din Wine Advocate sau Decanter. Intr-un fel e firesc ca apar barbarisme, sau un limbaj alterat fata de limbajul de specialitate incetatenit la noi. O contributie nu lipsita de importanta si-a adus (si cred ca niciun blogger de vin roman nu poate contesta asta) Vinul.ro. Pentru multi dintre noi acest portal a fost primul companion in ale vinului si nu cartea regretatului profesor Stoian. Iar Vinul.ro practica un stil descriptiv mai apropiat de publicatiile din vest de care aminteam decat de traditia noastra. Pentru alti bloggeri mai noi, bloggerii mai vechi sunt un model aspirational. Asta e, pana la urma e firesc.
Pe de alta parte, ceea ce se observa la noi, si e un fapt pe care l-am semnalat chiar eu, este ca profesionistii, oamenii cu pregatire institutionalizata in domeniul oenologiei, nu au atitudine critica. Practic in Romania nu exista un critic de vin cu studii de specialitate. Am tot respectul pentru domnul Catalin Paduraru, admir intentiile si realizarile sale in promovarea vinului, dar el nu este un critic de vin. Critica de vin este la obiect, precum e critica de carte sau de film. Avem un vin si vorbim despre el.
In alta ordine de idei, generalitati si aratat cu degetul inspre nimeni anume, avem!, multumim lui Dumnezeu, si nu numai in acest domeniu, din pacate. Dupa cum avem si laudatori profesionisti.
Eu imi recunosc limitele, recunosc si ca uneori am dificultati in a intelege de ce un anume vin are un anume gust. Unui specialist i-ar fi usor sa recunoasca un tratament gresit cu sulf sau cine stie ce eroare de vinificatie, etc. Stiu ca e foarte greu pentru un amator sa suplineasca lipsa educatiei institutionalizate intr-un domeniu anume. Dar asta ma face sa citesc si mai mult, sa "fur", sa inteleg anumite lucruri. 
Pe de alta parte, stim in ce tara traim. Un certificat de somelier se obtine in 6 saptamani si costa 800-1200 lei. Certificat atestat de MEC! Sigur ca nu hartia face un somelier sa fie bun, dar e o patalama buna de inramat, nu? Cred ca o sa fac si eu un curs din acesta :)
Ca sa devii membru al unei organizatii internationale din domeniu cere si mai putin efort. Faci dovada ca ai publicat ceva in presa scrisa, obtii o recomandare de la un membru existent, platesti 50 de euro pe an si gata ai diploma si insigna de pus la rever. 
Adica, pentru numele lui Dumnezeu, traim in tara unde primul ministru e un plagiator dovedit si nimanui nu-i pasa, dar murim de lipsa patalamalelor in domeniul descrierii senzoriale a unui produs? 
Si in ultimul rand, recunosc ca descrierile mele pot sa nu fie relevante pentru un degustator profesionist, sau sa nu fie conforme cu regulile corpului profesional din care face parte. Insa eu nu sunt degustator profesionist, eu sunt un scriitor de vin.  Care scrie si in Vinul.ro si in Millesime, si daca ma trezesc prost dispus intr-o dimineata bag cateva milioane si peste o luna am un cod ISBN in portofoliu.
Si cu toata modestia, felul in care, doar uneori ce-i drept, cand ma viziteaza muzele, descriu un vin anume tine de ceva ce nicio diploma sau recunoastere profesionala in domeniul oenologiei n-o pot da. Si anume: multa onestitate si o farama de talent. 
Dixit! :) 

Prezenta este un raspuns adresat lui Stefan Teris, in urma post-ului sau ( interesant, de altfel) despre "cum sa descrii corect un vin". Pe masura ce-l scriam mi-am dat seama ca devine prea mare pentru un "reply", asa ca-l dau aici.

Leon Beyer Gewurztraminer 2010 (Franta)


Beyer e o afacere de familie, cu o traditie viticola fabuloasa, care incepe din Alsacia secolului al XVI-lea. Nu-i de mirare ca in cartierul general din frumosul burg Eguisheim se produc soiuri specifice, de la sec la dulce, in maniera traditionala. 
Astazi despre un gewurztraminer, soi cunoscut romanilor (si sasilor si secuilor), datorita raspandirii sale in Transilvania, unde a ajuns- ca in patria noastra- pe filiera germana.     
Vinul face parte din gama "clasic" (un nume frumos pentru entry-level), desi pentru acest producator, entry-level are alt nivel de calitate si pret decat am fi tentati sa banuim.
Culoarea este aurie, frumoasa, stralucitoare. Notele olfactive sunt intense, cu petale de trandafir, cremene, si crema de patiserie, iar in gust descoperim tuse de fruct bine evidentiate- cum ar fi lyche, mango, ananas, si o nuanta tipica- picant-aromata, de coaja de portocala, miere de coriandru, si pe final ghimbir. Tusele condimentate sting cate ceva din fructul evident si dulce. Alcool- 13,5%- foarte maiastru ascuns.
Nu e un vin pentru pentru fanii hardcore al prospetimii si aciditatii. Pentru ei acest tip de gewurz (si poate gewurz-ul in general) nu e o solutie. Dar are o textura plina, bogata, si un profil aromatic incantator. In aceasta ordine de idei, as zice ca vorbim despre un sec nemtesc, fie el de partea franceza a granitei, deci pentru gusturile noastre ar fi un demi de mare succes. 
In concluzie pot spune ca e un vin cu tipicitate foarte buna, realizat profesionist, si care isi confirma potentialul de pastrare mediu, parand proaspat la iata - 2 ani de la intrarea pe piata. 
86 pct. si cam tot atatia lei, in oferta Evino.ro

Un vin cu denumirea luuunga si descriere scurta

1. Gros Plant du Pays Nantais, 2. Sur lie, 3. 2011, 4. Folle Blanche, 5. Les Chais Reunis, 6.L'Ame du Terroir, 7. descriere

1. Apelatie protejata din partea atlantica a Loarei (departamentul Loire-Atlantique), din jurul orasului Nantes. Pentru soiul utilizat vezi pct. 4.
2. Sur lie, insemna ca vinul e tras in sticla direct de pe drojdie. Aceasta tehnica, intalnita si in cazul unor chardonnay-uri de clasa, dar si in cazul muscadet-ului, ar da vinului o nota usor prajita, de alune de padure. 
3. anul de productie
4. soiul de vita de vie. Mai sunt 3000 de hectare plantate pe Valea Loarei. Inainte de filoxera era unul din soiurile cele mai utilizate in productia de cognac. Astazi insa importanta lui a scazut. Dupa canon, vinurile obtinute sunt extrem de seci si acide. Asocierea castigatoare: midii.
5. producatorul, de fapt negociant-ul.
6. L'Ame du Terroir este o gama de vinuri produse pentru retailer-ul francez Cora. Pretul acestui exemplar: 14 lei.
7. Vin franc, la propriu si la figurat, cu 12% alcool. Nas floral si proaspat, gust simplu si extrem de acid, cu mar verde, suculent si cu variatii minerale, pe final. Asocierea cu scoici si alte asemenea este o alegere evidenta. Fara mancarea potrivita insa, poate fi destul de agresiv. 76 





Domaine de Charron 2009 Cahors (Franta)


Avem un Malbec (plus ceva merlot) din patria mama- Franta, pentru ca probabil stiti, acest strugure si-a gasit o noua patrie, in Argentina. 

Aromatic aduce a ciocolata cu lapte, menta uscata, iar in gust- Dunhill fine cut rosu (ei, glumesc un pic, dar sunt serios cand spun ca aduce acel feeling al tutunului), fructe negre, putina ciocolata. Pe final e sesizabila o  mineralitate aproape metalica. Alcoolul e bine integrat (13%). 76. 
Nu e foarte complicat, sau rafinat, e un vin de sete, dar amprentele vegetale si minerale ii dau o nota aparte. La pretul modest de 15 lei (Cora, Constanta) nu poti fi prea dezamagit. 

Guigal Crozes-Hermitage 2009, un vin sonor

Vinul produs de Guigal in aceasta apelatie din nordul Rhonului e un syrah 100%, dupa specificul locului. Mi-a inselat asteptarile. Dar in sensul bun. Gandindu-ma la multimea de puncte parker ma asteptam la un gem lichid, dar ma bucur ca n-a fost asa.  
Profilul aromatic se poate trasa dupa urmatoarele coordonate: masline negre, uscate, jamon, coacaze rosii si negre, atacul releva o licoare de corpolenta medie, iar in gust apar cirese negre, prune, ciocolata, si un finish bitter-sweet, picant cu ierburi aromatice si piper negru. 13% alcool, procent care nu sta in calea placerii. E un "autoimport" de vreo 14 euro (pe pe un site din Franta), cu toate taxele incluse. In Romania il puteti lua de aici.
89 pct. 
Dar e altceva care mi-a placut. E ceva nelinistitor in acest vin, pare viu, miscator, difera de la inghititura la inghititura. Iti da sentimente difuze, ca il stii de undeva pe tipul ala, dar nu mai tii minte de unde, sau ca acela apasator ca aveai ceva de facut si ai uitat ce, si te surprinzi mergand catre un ceva uitat, iar vreme de cateva clipe nu stii daca sa te intorci sau sa continui sa mergi. 
Merge bine cu o vreme ploioasa si cu:





Adaosul enorm la importuri sau ragetul de pe urma al dinozaurilor

Daca multi producatori romani traiesc din relativa, aproape fireasca si pana la urma sanatoasa temere a romanului de lucruri noi, de import, asta nu inseamna ca incet-incet nu apar oameni care se opresc cercetatori si la raftul de vinuri straine. Am spune ca e doar o chestiune de timp pana vor identifica vinuri mai bune, in acelasi pret, decat cele neaose. 
Dar am gresi, pentru ca pe langa producator exista si importatorul. Cazul cel mai ciudat este cel al producatorului-importator, care- dupa umila mea parere- e o strutocamila, dar inteleg ratiunea: de ce sa vina Ghita-importatorul sa-mi fure din clienti, cu importurile lui, cand pot sa import direct eu? Nu le vand pe ale mele?  Nu intram in panica : vand importurile si tot acolo ajung. Trebuie doar sa am grija sa pun adaosuri suficient de mari incat rpc-ul meu ca producator sa nu para ridicol in comparatie cu importurile, adica sa nu ma fac singur de rusine. Sa ma stradui sa pun adaos mare nu-i deloc greu.
Cazul doi e cel al importatorului pur. Pai daca eu as fi importator si ma uit in jur si vad vinuri romanesti ok (nu bune sau extraordinare) la 10 euro, si aduc un italian sau spaniol care ma costa 4,99 si care e la fel de ok, n-ar fi o idee sa-l dau cu 10? Hai nu cu zece, ca vreau sa intru pe piata, sa pilesc un pic din statuia producatorului roman, sa dau finutz din coate, sa-mi fac un pic de loc, dar cu 8 merg la sigur. Vine si vanzatorul-asta il da cu 9-10, numai bun.
Problema e ca nu mai traim in totalitarism. Azi exista internet. Vezi un vin strain in raft, dai in google acolo, direct, de pe iphonul tau. Si intri pe wine-searcher (care e 90% prima intrare) si vezi ca vinul de 100 de lei face 12 euro in magazine din Franta, Belgia, Germania, etc. Si tu ca biet consumator ocazional iti pui prima intrebare. De ce sa-l iau cand stiu ca dincolo e mai ieftin, vorba reclamei? Poate ma gandeam sa dau 100, dar acuma cand stiu ca spaniolul il ia la jumate, nu mai imi vine. Poate ai mijloacele sa intrebi importatorul de ce adaosul e atat de mare. Si raspunsurile le stim, noi astia care locuim in vinosfera: ca l-ai vazut la 50 de lei pe un magazin care ia un milion de sticle de la producator si are discount mare, de care eu- importator de 10 baxuri din Romania- nu pot beneficia. Ca transportul e scump. Pai eu, George Mitea, in regim de cumparator casnic din online-ul de afara stiu ca adaosul la o cutie de 18 sticle e cam de 1,3 euro/butelie. Adica 6-7 lei. Dar pe tine, care aduci cu tirul ar trebui sa te coste cativa centi pe sticla. Am lamurit-o si pe asta. Costuri? Chirie, utilitati, reclama, organizare de evenimente, echipa de vanzari, laptop, masina, telefon. Ei na, ca in Franta sau Germania s-or vinde vinurile de unele singure, ca importatorul belgian nu are costuri din astea, te pomenesti ca tine vinurile in podul casei personale si le vinde prin mica publicitate, sau prin anunt la intrarea in Kaufland. Si cate si mai cate n-am auzit, tot felul, ca tva-ul, ca impozitele, ca benzina, ca...
Ma intreb eu: e vina mea ca ai costuri mari? E vina mea ca ai rata de 50 de milioane pe luna la ML-ul? 
Si vreau sa ajung la capat si sa semnalez aparitia unui numar crescand de iubitori ai vinului, si nu din soiul miliardar excentric, care incep sa comande vin DIRECT DIN STRAINATATE, bypass-and total rolul importatorului si vanzatorului. Cum spuneam: 1,3 euro transport pana la usa e boare de primavara fata de ce adaosuri se practica la noi, in 90% din cazuri. 
Ieri mititelul de mine a baut un Crozes Hermitage 2009, de la Guigal (mare, ilustru producator francez), vin care se poate cumpara la noi cu 120 de lei in magazinele JP Tabacco din mall-uri, sau cu 90 de lei de la evinoteca.ro (care e si importatorul, din ce stiu). Eu unul am platit 12,4 euro + acel 1,3 de care va ziceam. Asadar, in total, face 60 de lei. Comandat din Franta si adus pana la usa barlogului in 3-4 zile. Tocmai am facut 30 de lei economie (50% din pretul vinului!), si asta socotind de unde poate fi luat cel mai ieftin in Romania, ca daca il luam de la mall plateam dublu. Daca as fi vrut un Cote-Rotie de la acelasi- 30 de euro in Franta- 271 lei in tarisoara noastra. E si mai infricosator.
Acuma sa nu rasuflati usurati ca m-am legat doar de un exemplu, ca nici voi nu stati mai bine. Si nu zic ca nu exista si importuri cu adaos decent acolo prin rafturi, dar la nume mari din Franta sau din alte parti, din pacate, adaosurile sunt enorme. 
As fi vrut sa trag un semnal de alarma pentru importatori, ca iata- apare un curent nou, dar pana la urma de ce sa o fac: baieti, tineti-o tot asa! O sa stapaniti pamantul o eternitate! 
Asa credeau si dinozaurii.    

Julienas "L'ame du terroir" 2010, Maison Thorin (Franta)

Acest Julienas 2010 este un vin produs de Maison Thorin. Julienas este un Beaujolais Cru, adica, in teorie, e mai select decat un  AOC Beaujolais-Village sau AOC Beaujolais. 
Unde mai pui ca Maison Thorin, azi parte din grupul Boisset, este unul dintre cei mai vechi producatori si negocianti din zona.
Culoare e rosie rubinie, cu bordura incolora. Aromatic denota o foarte buna tipicitate, aducand a coacaze rosii si o aroma florala, de violete si flori de camp. Si in gust e conform asteptarilor, suculent, de corpolenta usoara, cu impresie de usurel, dar atentie totusi! (are 13% alc).  Aciditatea asigura un finish destul de persistent, amintind de coarne si ierburi. 82
Totusi sunt semne ca nu trebuie asteptat prea mult cu el, dar la pretul de 14 lei este aproape ireprosabil. Pentru ca da, vinul e disponibil in Romania, prin reteaua magazinelor Cora,  in gama "L'ame du terroir", la acest pret modest. Fara sa ne chinuim prea tare, putem descoperi ca in Cora din tara mama (Franta) vinul costa vreo 5 euro si jumatate, e drept editia 2011. Ma gandesc ca au fost destocate de acolo, pentru ca a sosit varianta 2011, si presupun ca  francezul isi cunoaste otrava si nu se da in vant dupa beaujolaisuri cu 2-3 ani vechime. Dar e relativ surprinzator ca aripa romaneasca a adus vinul la acest pret, fara sa profite. In fond, un cru, fie el si beaujolais, costa peste 7-8 euro.
Extra: pentru ca mi-a placut destul de tare in banii pe care i-am platit in Cora din Constanta, l-am rugat pe amicul Berbecutio, mobil cum il stiti, sa traga o fuga la un astfel de magazin din apropierea barlogului bucurestean, sa achizitioneze mai multe, spre ulterioara placere. Soc si groaza! Pret la raft: 25 de lei. Nu ca ar fi enorm, dar unul e feelingul la 15 lei si altul la 25. Cel putin pentru mine. Presupun ca unitatea din Constanta avea planul sau de destocare sau alte motive pentru care a tinut acest vin la un pret redus. Oricum, nu e rau nici la 25, daca ma intrebati pe mine.


Extra 2: daca nu va place Black Mirror, miniseria BBC scrisa de Charlie Brooker, inseamna ca sunteti batuti in cap. Daca n-ati auzit inca de ea, stiti ce trebuie sa faceti ca sa nu intrati in prima categorie.

BBdV ep. 26: Snake Dog IPA

Maryland e un stat pe coasta de est a Statelor Unite. Aici s-a mutat cea mai veche berarie- Flying Dog- din ilustra statiune montana Aspen, Colorado, in momentul in care extinderea a parut inevitabila. 
Am mai scris de o bere produsa de ei, Raging Bitch, care e o chestiune speciala, sezoniera. Berea de azi are caracter permanent, fiind unul din produsele principale ale berariei. Denumirile berilor sunt un amestec de grotesc si scandalos, iar grafica- in acelasi ton- este semnata de graficianul si caricaturistul Ralph Steadman. De altfel, exista o vaga legatura intre bere si scriitorul american Hunter S. Thompson (vezi Fear and Loathing in Las Vegas si The Rum Diary), Steadman asigurand si ilustratiile operelor scriitorului amintit. 
Trecand peste aceste aspecte, licoarea e o IPA, adica india pale ale, soi de bere cu istorie atat de incarcata, incat prefer sa nu ma apuc de citat wikipedia. Oricum, sa zicem doar ca e o bere mult mai bazata pe un mixuri de hamei decat altele.
Aspect- clasa intai, aurie, virata usor spre aramiu. Spuma frumoasa, fina. Aromele sunt destul de ademenitoare, de fruct exotic, citrice, sirop de malt, picanterii. Intra cu o carbonatie medie, fina, in aceleasi tuse dulci-citrice, dar pe final, mai degraba in finish, ca sa fiu exact, lasa o impresie foarte "dry", amaruie. O bere cu balans intre diverse repere gustative, dar nu cade de pe sarma, lasandu-te masca de performanta, si aplaudand frenetic la sfarsit. Nivelul de alcool e mare- 7,2, dar nu apare pe nicaieri evident. Big like! 
4,5 capace. As da 5, dar iau in calcul la 13 lei/33 cl (in Auchan) e si normal sa fie buna.

Vinul.ro nr. 59

Cand scriu despre acest numar al publicatiei ma gandesc cu regret ca nu am semnalat aparitia nr. 58. Lene, uitucenie, etc. Si zic astea tocmai pentru ca va semnalez acum direct episodul 2 din "Cand vinul e cah", o trecere in revista a defectelor cel mai des intalnite intr-un vin, semnata de Loreta Budin. Foarte interesant.
Valentin Ceafalau descrie o infruntare a cupajelor rosii romanesti din care a iesit invingator Flamboyantul 2006 al celor de la Davino. Horia Hasnas ne spune cine a iesit pe primul loc la concursul in-house "Campionul podgoriei Cotnari". Mai citim despre Gitana Winery din Republica Moldova, despre potentialul rosiilor de la Davino, bine inteles mai mare decat intuit initial, prezentarea lui Charlotte 2010+verticala de Amaury (a fost si mandrea la cheful respectiv).  Daca va intrebati ce vin sa beti la shaorma cu de toate sau la Big Mac- Loreta Budin va da cateva sugestii. Apoi, citim un interviu interesant cu antropologul Vintila Mihailescu, din care aflam printre multe altele ca prin bautura esti impreuna, iar prin degustare esti diferit. Un alt interviu, realizat de acelasi Bogdan Pacurar este cel cu Marian Seitan, proprietarul unei companii mari de marketing direct. Ioan T. Morar ne prezinta Chateau l' Hospitalet- crama mare din Languedoc. Mai gasim un interviu cu directorul de la Cotnari- Constantin Deleanu, dar si cu Veronica Ghoerghiu- oenolog la Crama Oprisor. Cesar Filip isi continua jurnalul importatorului de cognac- cu prezentarea altei etichete celebra- Croizet. Salutam si rubrica "cutia cu povesti" inaugurata de cei doi de la vin2, stiti voi. 
Recomandarile mele se gasesc la pagina 48 si constau din:
Castellroig Brut Nature, Nachbil Riesling de Rin 2010 si Principesa Margareta 2008 de la DCS.
Lectura placuta (si nu pe uscat)! 

Gem de coacaze si gem ca nu-mi place

Am comandat mai demult unele vinuri din deja celebru magazin online frantuzesc Vinatis.com. Am tot amanat  sa scriu despre ele pana acum pentru ca, sincer sa fiu, s-au dovedit a nu fi genul meu de vin favorit.
Domaine Baptiste Boutes Minervois 2009, vin pe care l-am cumparat gandindu-ma mai mult la zbuciumata istorie a zonei dintre Carcassonne si Béziers, locuri unde, poate stiti, a fost fieful catarilor. 
In afara de asta, stiam la ce sa ma astept, fiind un GSM de 14,5% alc, de 7,5 euro, din Minervois, apelatie din mai largul Languedoc-Roussillon. Ceea  ce m-a surprins oarecum a fost moliciunea gustativa, anuntata aromatic- senzatia catifelata si densa a vinurilor specifice din struguri supracopti. Pe langa niste tuse herbale si picanterii intepatoare rezultat la imbinarea unor tuse minerale cu nivelul mare de alcool, totul e un fruct copt, zdrobit, lichid, in care aciditatea, atat cat e, isi face foarte greu simtita prezenta, prin iluzorii note de visine. In rest, fructe negre, lemn dulce, caramele, rom. 
Al doilea vin e teribil de asemanator, desi vine din nord, de pe valea Loarei- Cabernetul Franc 2010 de la Vignoble Claude Cogne. Aceleasi tuse supracoapte, vin dens, licoros, cu note de dulceturi de afine si coacaze, acelasi color intens, balsamic, si ideea ca aciditatea nu e foarte bine expusa. Noroc ca are doar 12% alc., fapt care-l face nitel mai agreabil pe termen lung decat Minevois. In schimb complexitatea, atat cat e,  sade de partea primului, care e ceva mai bombat si evident mai pe placul lui Parker. E drept: cabernetul de Loara e cu vreo 2 euro mai ieftin. 82 puncte de caciula.

Au acelasi numitor comun, supracoacerea, densitatea. Se vede ca imbatranesc, ce sa zic, au inceput sa ma enerveze usor unele lucruri.  Inclusiv ideea ca exista doua maniere de a face vin: A si B, unde A e lumea veche si B e lumea noua. Cam incep sa semene intre ele, serios. 

In turnul linistii, ep 5: Cotes du Rhone via Recas si Abruzzo

Doamnelor si domnilor, iata cotele apelor raului Rifago din Abruzzo, dupa analizele din turnul de transmisiune din Galati, ieri seara:

Mila 79. Unico Brut 2010, 12% alcool. Un spumant din pecorino nu prea fin, care intra dulce si se termina brut, cu aciditate evidenta, cu note lemonate. Ok pentru aperitiv, dar nu mai mult, mai ales ca face vreo 55 de lei.
Mila Domnului: Nativae 2011- un vin "natural"(fara sulf, fara clarificare, fara filtrare), 100% Trebbiano D’Abruzzo, tulburel, galben auriu. Nasul e interesant, de pielita de strugure alb, must, cremene, conserva de porumb.Insa gustul dezamageste, fiind plat, cu tuse de agurida salvat cat de cat de o vioiciune si picanterie de fermentatie. In rest- nul.  Nici nu stiu daca asa e el de fel sau toata lista de "fara" a contribuit la transformari nedorite de la crama si pana la noi. Impresia deplorabila a fost adancita si de informatiile despre pret, care nu e altfel decat imens.
Mila 80. Unico Rose 2012, vin cu 13%, din soiul Montepulciano D’Abruzzo. E un rose destul de intens, atat la colorit cat si aromatic, cu asteptatele tuse de fragi si capsune dar e destul de incarcat si greu. Asa ca stil seamana cu rose-ul de Vanju Matre sau Sable Noble.
Mila 85. Unico Passerina 2012, 13%, evident din passerina. Pere! Miroase ca vinurile de la Averesti:). Pere, pere, alte pere, piersici si limeta. Si textura gustativa pare ca o muscatura sanatoasa dintr-o para cu coaja groasa, deci apare si ceva usor tonic pe final. Puteti sa-i spuneti grapefruit, dar eu raman la coaja mea de para. Are baubilitate si nuplecabilitate.
Mila 87. Amaranta 2011, un pecorino cu 14% alcool si se vede. Lasa picioare lungi pe pahar, aromatic se invarte intre ananas, mere golden, pere si usoare tuse de baric. Un vin destul de structurat, cu lemn excelent integrat si care se duce dulce-picant spre final.  E drept ca nu-i tocmai vin de vorba lunga, decat daca va plac votrbele lungi si incurscate, impleticisasate. :)

Dupa seria asta, am schimbat raul si am ajuns pe Bega, care are o singura cota:
79-80 Unwined Pinot Noir 2011, Cramele Recas, 13,5%. In caz ca  va intrebati ce dumnezeu e lucrarea asta, va spun ca e un vin pentru export in Statele Unite, unde probabil costa vreo 4 dolari. La mine a ajuns ca parte dintr-un box-set care se poate cumpara de la vinariile Cramele Recas de aiurea. Ca realizare tehnica in gama asta low si very low e aproape ireprosabil. Arata regulamentar- rubiniu, miroase regulamentar, cu tuse  fruity&rubery, cu gust de fructe rosii, coacaze rosii, cirese, visine, nimic fancy, dar corect. Atacul e dulce, dar se termina foarte sec, cu usoara astringenta, care nu stiu de unde vine.  Inteleg de ce au un succes relativ prin America cu pinoturile acestea low-cost. 

Si asa ajungem la cotele Rhonului, in traducere libera Cotes du Rhone, Domaine Charvin 2006, bomba nefiltrata de 14,5% alcool. Un vin bine facut, cu nas familiar de Rhone, o magma de fructe zdrobite, coapte, cu usoare tuse de cerneluri, afumatura, ciocolata.. Descriptori de fruct: prune, dude, visine, coacaze rosii.  E foarte "mare", alcoolul e bine integrat, si cred ca inc nu a ajuns la punctul de maxim, cel putin gustativ. Se mai poate deplia. Vin de 12 euro. 87-88.

In caz ca va uitati lung la poza facuta de Ciprian, sa stiti ca la cafea s-a servit si o bautura greceasca numita Parthenon, de 38% alc, pe care am gustat-o scurt si cu deferenta. 

Realizatorii emisiunii- George Mitea, Ciprian Haret si Ionut Vinescu.ro Popescu- va ureaza seara placuta si va asteapta la viitoarele editii din cotele apelor raurilor pe langa care cresc vii. (doua secunde de liniste). bip. bip. bip. A fost ora exacta. Si acum stiri...

Chateau de Potiron 2008 si Riesling Alsace 2011

Astea sunt vinuri care se gasesc doar la Lidl, nu va uitati dupa ele prin alte tarabe, ca n-o sa le gasiti.
foto: provin.ro
Chateau de Potiron 2008 e un Premieres Cotes de Bordeaux (apelatie de-a lungul malului drept al raului Garrone, vecina cu Entre-Deux-Mers, Pessac-Leognan, Loupiac si Sauternes), blend de merlot 70%, cabernet sauvignon 27% si cabernet franc (3%, de fason) si costa 29,99, 13% alc.
Il torni si observi o culoare destul de intensa si serioasa, desi lumina joaca frumos in mijlocul paharului, daca e vreo sursa de lumina prim preajma. Nasul e insa tipic bordolez, destul de complex, cu tuse de ciuperci crude, carnuri, tabac, condimente, coacaze, miere (sau chiar dovleac copt- ca nu s-o chema "potiron" de pomana) si o latura vegetala, aromata. Atacul e  califelat si suplu, cam prea pentru unele gusturi, cu note de visine si ciocolata, tocmai pentru a castiga in greutate pe final cand o combinatie interesanta de aciditate, taninuri si tuse picante, imprumutate probabil de la baric, creează un sentiment de vin mai serios decat clasa inscrisa pe eticheta. Urma scapa turma: 84

foto: vinuldincluj.ro
Riesling AOC Alsace 2011 e un vinut destul de interesant, produs de o cooperativa,  foarte potrivit pentru fanii mineralitatii exprimate citet intr-un vin. Aduce tuse mieroase, arome florale, de lamaita si salcam, dar si tuse de ulei de floarea soarelui, cremene si pietre de rau. Gustul e viguros, vinos, cu arome de piersica necoapta, iz lemonat, o fateta minerala bine expusa si gustativ. Finalul e dominat de mar verde si lasa o impresie moderat tonica, ca de grapefruit roz- decojit. E un vin robust, nu foarte complicat, si chiar as zice se aseamana mai degraba cu un riesling italian bine facut(cum e Cuvee d'excelence al celor de la Vinarte). La 20 de lei nu-ti pare rau de bani, dar nici nu e o lucrare de pus in rama. 12% alc. 80 pct.

Trebuie sa concluzionez: dupa cateva vinuri incercate din oferta Lidl, lucrurile stau destul de bine, pentru marele retail, cel putin. Nu sunt multe, dar inteligent alese. E bine deocamdata, pentru ca probabil vinurile acestea vor sta in acele rafturi mult si bine. Nu stiu cat de multe vor mai fi, dar mai bune ma indoiesc. 

Think Pink de 8 martie: Castellroig Rosat Brut

La multi ani doamnelor si domnisoarelor, sanatate, fericire, si poate daca am pus "8 martie" in titlu o sa am 3-4 intrari din google in plus, chestiune care nu-mi va folosi la nimic, in afara de orgoliu. Dar cum spuneam: sanatate, fericire, tot ce va doriti, moa-moa, multumesc pentru bomboana!
Acum cateva luni am plecat impreuna cu cativa baieti strasnici in cautarea unei beri. Cum n-am avut noroc, ne-am indreptat spre urmatorul lucru cu bule de pe lista, si anume sampania. Asta e, daca n-am avut noroc, ce sa facem acuma. 
Mai multe sticle au facut spume la gura din cauza noastra, diverse variatii pe aceeasi tema: prosecco, champagne, cava. Una din ele a fost o surpriza placuta, tinand hangul rudelor mult mai scumpe din Franta. E vorba de Castellroig Brut Rosat, un spumant (cava) de Penedes, obtinut din trepat, un strugurel indigen din nord estul Spaniei a carui utilitate principala este...[cat suspans, nu?] spumantul rose. Carnetelul isi aminteste ca vizual statea bine, color destul de intens (mai ales fata de urmatoarea in pahar- Billecart-Salmon), cu bule mici si neobosite, nasul era prietenos, cu tuse discrete de fructe rosii, drojdii fine si ceva mineral, fumigen:), ca pocnitorile de revelion. Gustul-  fin, brut, repede curgator, cu note de zmeura si visine, si un final tonic, amintind de grapefruit roz. Costa vreo 70-80 de lei, deci nu-i ieftina in absolut, dar prin raportare la o champagne de aceeasi calitate e chiar ieftina!
E un pachet interesant, compact, usor de baut (vai de capul nostru), care ar merita un uz mai romantic decat sapte insi veseli intr-un magazin de vinuri la 3 noaptea.
La multi ani si Doamne-ajuta! 

Alegorii fotbalistice despre vinul nostru cel de toate zilele si oamenii care se interpun intre noi si el

Internetul e ca un stadion. In review-ul de produse fabricantul e ca antrenorul advers. Adica si-o ia tot meciul, minut cu minut. Si imi inchipui ca nu e usor. Adica se chinuie omul, are o afacere de condus, o familie de hranit, etc. si niste golani din tribune taca-taca, taca-taca, in continuu. Ca are defect de dop, ca are aciditate volatila, ca-i prea scump, ca-i prea nou, ca-i prea vechi, ca are etichete urate, ca nu le place de cum faci tu business, ca esti badaran, ba prea delicat, etc., etc. Oricum ai lua-o nu poti s-o scoti la capat cu astia.
Ai vrea sa le zici sa se duca...dar undeva acolo intr-un ungher al mintii se infiripa intuitia ca jocul nu are farmec fara ei. Toti antrenorii si jucatorii zic treaba asta, presiunea tribunei, etc. Asa ca vrand nevrand o spui pe aia celebra "suporterii ar trebui sa fie alaturi de echipa in aceste momente dificile".
Pe de alta parte, producatorul e ca antrenorul de nationala. In principiu toata lumea tine cu tine, dar toti te critica. Nici n-ai apucat bine sa bati cu 2-1 Insulele Feroe ca si incepe corul de nemultumiri "iar l-a convocat pe piticul ala" sau "bai baiatule, de ce joaca asta cu x-ulescu atacant?". Deci oricum ai da-o nu poti s-o scoti la capat. 
Te duci, vorbesti cu patronul de club sau cu presedintele federatie, ii explici, dar el nimic, zice el "bine, bine", si tu simti tu ca nu e 100% langa tine, ca esti pe cont propriu.  Mno, si na beleaua, faci un meci bun si te califici! Sau iei o medalie de aur nu stiu unde. Toata lume bucuroasa, mare om, mare caracter! Ce vin la banii astia, dom'le! Si totul e bine vreo doua zile pana apare unul si zice "da, dar in afara de ala, restul sunt varza!" si bang incep iar carcotelile in tribune "nah, i s-a urcat la cap, a scos si el un rezultat si acuma nu-i mai ajungi la nas! Huoa! Ba, du-te acasa, ba!", "Ai vazut ca s-au scumpit cu 15%?".
Stiu, e greu. Eu sunt ala din tribuna care te toaca, ala pe care il cauti cu privirea ca sa-i zici vreo doua, dar nu-l reperezi in marea de anonimi de la tribuna 1. Si hai sa zicem ca ma surprinzi cu coada ochiului. Ce-o sa faci? O sa sari in tribuna sa ma iei la bataie? Nu se poate. O sa ma astepti la poarta dupa meci? Nici asta nu se poate, ai altele pe cap, trebuie pe margine sa ingani niste dume de inteleptiune la gsp tv ,de genul "balonul e rotund" si "vinul e o fiinta vie". Te inteleg, iti spun, e frustrant. Dar ce nu intelegi tu si te luminez eu acum, e ca de fapt asta e jocul (aka marketing si PR)- tu cu mine, ala de pe teren cu tactici si antrenamente, e o bagatela usor de jucat.
Si acesta cu mine, in care "mine" e de fapt o tribuna intreaga, impersonala ca valurile marii, un joc pe care daca-l joci tot n-o sa-l castigi vreodata. Pentru ca toata lumea, in afara de tine, stie acest adevar: indiferent ca tocmai ai pierdut cu 7-0 si te injura tot stadionul, sau ca dupa un concurs glorios nu mai ai loc pe eticheta de cate medalii ai luat, orice ai face, niciodata, dar niciodata-niciodata sa nu injuri tribuna!

Brumont Gros Manseng/Sauvignon- pasiune din Gasconia

Daca nu identificati prin memorie fructul pasiunii, trebuie sa adulmecati acest vin care transpira aroma fructului prin toti porii. In nas se mai identifica ceva reconfortant- grapefruit. In gust se simte coloana acida a sauvignonului, dar si aromele specifice strugurelui gascon, vietate care se integreaza destul de greu prin alte parti asemenea eroului lui Dumas. Gros manseng (zice canonul, ca doar nu m-am nascut langa butucul de manseng) e plin de arome puternice- de piersica, gutuie si fructe exotice. Le bifam deci. Dar pe langa aciditate si chiar un usor fizz, resimtit cu placere pe palat, e vorba si de o textura care se aseaza foarte bine in gura, ne cucereste papilele cu o intensitate a aromelor care cere alaturi o gastronomie mai indrazneata, picanta.  Recomand, si desi e un vin de vara seducator, aromat, curat si sec, are un ceva in plus care-l eleveaza. Si nivelul decent de alcool- 12,5%- contribuie la ideea de agreabil si prietenos.
Luat de pe Vinatis.com cu 7 euro. Daca sunteti amatori de oferte, in acest moment, de la 6 in sus costa 4,9 euro. Daca mi-a placut la 7, va dati seama ca la 5 e si mai bun:) 
84

Degustare la inaltime no. 4: Crama Atelier, Enate, Chapoutier, etc.

Saptamana trecuta, in varful turnului de televiziune din Galati (virtual cam pe la etajul 30), in cadrul unei noi degustarii la inaltime, degustari la confluenta lucruribune.blogspot.com, vinescu.ro si cipwine.blogspot.com,  s-au trecut in revista cateva vinuri destul de bune, si in orice caz- extrem de agreabile. Spun asta pentru ca pot exista vinuri foarte bune, dar la care sa nu te traga ata prea des. In ziua de azi, agreabilul unui vin, proprietate la intersectia  a "usor de baut" cu "baut cu placere", nu mai pare a fi o prioritate a celor care il fac.
foto: Ciprian Haret
In dezordine vorbim de:
Crama Atelier, Murfatlar:
Sable Noble Alb 2011. Un sticla usor "tulburata" si turbulenta in nas- miroase a vin alb de tara, praf de pusca si acetona. In gust e mai bine, aduce a mar golden, dulce, alcoolul se simte destul de tare. E ok si asa dar un vin foarte, foarte simplu. Am am avuut sticle de felul acesta in trecut. Din fericire am avut si vinul remarcabil care ne-a impresionat la lansare. Sper sa fie o problema remediabila in viitoarea editie.
Feteasca regala&feteasca alba "Arezan" 2011. Asta-i tata! Ca sa ma citez pe mine insumi din octombrie anul trecut: "cupaj 50-50, un vin cu nas frumos, floral si parfum de mar golden, copt. In gust e plin, chiar usor uleios,  dar cu destula aciditate, chiar apare ceva verde, de carcei de vita, bine temperat de o piersica suculenta si caise. Apare si o gutuie, pe undeva. Finalul e lung, piperat, cu o idee de sambure de caisa, dar si tuse fructate de mar. Alcool bine echilibrat (13%). Mai e ceva ce poate fi descris cu greu la el, anume un "duca-s-ar pe gat" fantastic. Prietenii stiu de ce. 84 pct.". Nu s-a schimbat nimic, ci dimpotriva, chiar intuiesc ca acest "vin de vara" are un mic potential de evolutie. O sa vedeti daca mai ramane o sticla peste cativa ani!
Sable Noble Rosu 2008 (85%cab/merlot, 15% f.n. din 2009), e un vin finut, cu o culoare de pinot, aduce coacaze, ciocolata si miere zaharisita, si pamant reavan. Gustul e fructat, dar aciditatea se cam duce. Daca il aveti eu zic sa deschideti larg si spuneti "ah" de la "Ah, nu e kosher sa puneti semnatura lui R. Macici pe contraeticheta cata vreme nici nu lucra cu voi la momentul facerii acestui vin" (Producatorul nuanteaza, spunandu-mi ca numele respectiv apare pe contraeticheta deoarece el a ales blend-ul. Mno, merge si-asa. )
Amprenta Muscat 2011 vin dulce bun, cum spuneam "este un vin in dulcele stil clasic, o amprenta evoluata a perceptiei generale despre cum trebuie sa fie un alb de Murfatlar, un dulce de lunga pastrare, cu o aromatica de para, mango si boaba de muscat, cu gust fluid, moale dar cu o aciditate care se straduie cu greu sa sustina cele 60 grame de zahar rezidual. Finalul e surprinzator de tonic totusi, ca o para cu coaja- usor amaruie si astringenta- cu tot". 85.
In afara de divizia premium de la Murfatlar s-a mai gasit in lista si spumantul rose de la Recas, de care va ziceam  nu cu mult timp in urma.
Si asa am parasit hotarele patriei pentru vestul Europei:
Teorema Garnacha 2009, vin din vite vechi, de altitudine inalta(peste 1000 m) este produs de Bodegas y Vinedos del Jalon, si e DO Calatayud, asta fiind undeva pe langa Zaragoza, in provincia Aragon.  E importat si in Romania, la un pret de aproximativ 40 de lei.  Dupa aspectul exterior, destul de pigmentat, dar si dupa nasul concentrat, de coacaze, masline si pielarie, ma asteptam la ceva mult mai concentrat decat a fost  in realitate. Corpolenta e medie, suculenta, vinul are o aciditate buna care pune in valoare note de fructe negre, si pare, mai ales la masa, juicy, vinos si baubil. Nivelul de alcool e destul de ridicat (14). 82-83. Nu e foarte complicat.
Enate Merlot-Merlot 2007 vine tot din Aragon, dar din DO Somontano, si e produs de Viñedos y Crianzas del Alto Aragón.  Nu stiu de ce apare merlot de doua ori pe eticheta, probabil e bilingv in aragoneza si spaniola literara (scuzati-ma, ma amuz de unul singur). Vinul e extrem de serios, si chiar pus in garda de indicatiile de pe eticheta ca are 15% alcool, nu prea emana chestiunea in mod evident. Are o culoare rosie-rubinie intensa dar stralucitoare. Nasul e picant, cu cerneluri, condimente pudra, ciocolata cu lapte, sos balsamic. In gust e tipic pentru merlot, aduce taninuri dulci si fructe rosii, prune usor afumate, ciocolata, cirese si un pic de suc de rodie. Finalul e dominat de artificii minerale, si e lung, dulce-picant si da, arde un pic. 88 pct, pentru ca desi e delicios in degustare (90 pct), e moartea pasiunii la o vorba mai lunga. Daca desfaceti vinul asta la un meci, o sa sforaiti cand fluiera arbitrul inceputul reprizei a doua. Deci, atentie, desi bun,  e vin de un pahar, nu mai mult! Mai ales ca pretul e pe masura: 150 de lei!
Chapoutier Bila-Haut 2010. Well, in urma cu 6 luni, am gustat vinul si impresiile le-am notat aici. Avand ocazia sa revad acest vin cu rpc campion in ochii lui Parker (care l-a punctat cu 92-94 pct!) am tras niste concluzii personale, pe care le impartasesc aici. 1. gustativ a fost diferit, bruta fortoasa de mai-an s-a dat pe brazda, s-a rafinat, ca sa zic asa, devenind destul de suculent si agreabil, desi la 14% alc trebuie sa avem grija.  Profilul aromatic nu s-a schimbat foarte tare. 2. nu orice parker 90+ trebuie sa tina 25 de ani. Avand in vedere transformarea rapida- eu cred ca dupa inca 2 ani  va pasi pe partea dezagrabila a vinurilor astea musculoase si indraznete. 3. Imi zic singur "bine, ba!" pentru ca am intuit de acum 6 luni cum va decurge treaba cu acest vin. Imi mentin ratingul de 88 pct. 

In concluzie, a fost o seara reusita, cu vorba multa si vinuri care au sustinut cu succes acest fapt.

Filmele de la Oscar 2013 vazute la un pahar de vin romanesc


Amour
Film francez, cu trama deprimanta, despre senilitatea si decrepitudinea unei doamne in varsta si eforturile cosortului de a administra si suporta situatia. Pana la urma Haneke nu a gresit titlul: este un film de dragoste adevarat, dar nu dragostea pe care suntem  obisnuiti s-o vedem expusa pe marele ecran. Chiar daca nu a castigat marele premiu, regizorul austriac nu a plecat acasa cu mana goala, ci tinand in ea statueta pentru cel mai bun film strain. 
Cred ca se potriveste cu un vin dificil, dar nu foarte machiat cu tuse de baric, liniar dar consistent si cu un twist in poveste, la final. Pentru mine acest vin este Syrah Nachbil 2009, de la crama lui Johann Brutler. De fapt, e doar syrah Nachbil, pentru ca aspectul particular al acestei etichete e ca in fiecare editie existe subtile si interesante deosebiri. Film de autor- vin de autor. 

Silver Linings Playbook

Ramanem la dragoste, dar asta e una clasic hollywoodiana. As zice ca un film romantios, zgaltait bine de momentele de stranietate date de crizele de nervi ale personajului jucat de Bradley Cooper (pe care, apropos, nu-l banuiam de atata sensibilitate). Pana la urma e cu happy-end, in ciuda vicisitudinilor, iubirea (cu Jennifer Lawrence, asa da! Printre altele- oscarul pentru rol principal feminin) invinge et cetera. Totusi e un sentiment bine intretinut de fragilitate care ne inconjoara urmarind filmul si care eleveaza mult pelicula, dupa mine. 
Ce sa fie, ce sa fie? Eu cred ca ceva viu, spumos, dar si usor nevrotic:). Sigur, aici variantele sunt multiple dar as merge pe…mai multe vinuri. Tamaioasa Romaneasca 2011 Sec de la Budureasca, Muscat Ottonel Ana 2011 sec de la Jidvei, si…mai putin aromatul, dar poate mai adecvatul in speta: Aligote Gramma 2011.  Pe rosu, incepem cu mai sumbrul Ceptura 2009, de la Unicom, continuam cu feteasca neagra 2010 de la Recas si incheiem optimist cu Nedeea 2011 de la Vinarte. 

Beasts of the Southern Wild
Acesta a fost cel mai “pricajit” film al selectiei. Film independent, cu buget mic mic mic, cu actori necunoscuti, etc. Si cu toate astea, dintr-o lume deprimanta, muribunda,  iese in evidenta un caracter puternic, care culmea, e al unei fetite de 6 ani. Filmul nu era clar printre marii favoriti, dar e un exemplu de ce pot face niste minti dibace cu un scenariu bun.
Vinul potrivit: Merlot 2007 Wine Princess. O crama care nu face valuri prea mari, nu lanseaza cu pompa diverse vinuri, etc., dar care reuseste din cand in cand sa surprinda foarte placut. E tot un vin de buget redus (pentru Oscar, se intelege), dar ce revelatie, ce structura si pana la urma asemeni filmului- ce caracter! In alb, as zice ca lumea inundata se potriveste bine cu Trei Pesti 2011, de la DDM Urlati. Alta mica revelatie.

Zero Dark Thirty

Iata un film bine facut, dar nitel cinic. Ni se arata ca tortura e legitima, daca scopul o cere- anume apararea neamului american. Filmul e si bine jucat, centrat in jurul rolului analistei CIA jucata de Jessica Chastain. De fapt asta ridica filmul, care e de fapt povestea tenacitatii unei femei si nu un documentar pe History Channel.  In final, dupa cum stie toata planeta, reusesc sa-l localizeze si sa-l asasineze pe Osama Bin Laden. Problemele lumii au fost rezolvate. Cinic, cum spuneam, dar eu nu sunt american si nu in tara mea s-au intamplat atatea atentate.
Si aici e dificil, pentru ca orice vin as mentiona ar fi incarcat de rezervele mele de cinefil.  Cuvee IX 2009 de la Lacerta e un vin bine strunit de oenologul Mihai Banita, la fel cum povestea filmului e competent dusa la capat de Kathryn Bigelow. Dar e prea mare, big&bold, incat pare aproape supraomenesc sa obtii ceva atat de bun din vite atat de tinere. Oricum, vin bun si dur, precum filmul, oarecum.  La revizionare prefer vinul, insa.

Django Unchained
Un alt film tarantinesc, un fel de pseudo-tribut dupa un spaghetti western cu subiect sensibil- sclavia. Filmul e distractiv si indraznet, nimic de zis, dar ce distanta intre el si Pulp Fiction sau Reservoir Dogs…Parca s-a mai tocit maestrul. E evident ca mania recenta de a face filme epice si eterogene vine dintr-o oarecare clasicizare, pana la urma. Oscar pentru scenariu, ca nu era sa plece Quentin complet batut acasa...:) N-am prea inteles de ce, dar cum nu sunt specialist in vinuri, cu patalamale, etc, tot asa nu sunt unatc-ist. 
Dupa ce m-am manifestat oarecum critic fata de film, a nu se intelege ca vinul ce mi se pare adecvat e la fel.  Ci doar ca e mai mult PR si legenda  peste simpla realitate.  Solo Quinta este un astfel de vin, care atat prin calitatea sa intrinseca, dar mai ales prin calitatea de comunicare a producatorului a reusit sa se propuna ca vin foarte hip, aproape cult, daca be uitam in jur. Eterogen? Pai cum altfel la un cupaj din 5 soiuri dintre care unul rosu vinificat in alb? Cum-necum, e genul de vin care se intampla  precum filmul: daca il prinzi in reluare de la 12 noaptea- o sa stai invariabil pana la 3 ca sa-l vezi. 

Les Misérables
Mda, marturisesc ca nu l-am vazut pana la capat. Am incercat, credeti-ma, dar dupa 15 minute am pus punct. Si n-am inteles nici acum de ce titlul e in franceza. Musical-urile nu sunt pentru mine, sunt o manie americana, si combinatia de Victor Hugo si dansuri sincron mi se pare insuportabila. Dar…productie mare, actori mari, inghesuiti in acelasi generic, costume, muzica, imagine maiastra, etc, etc.  In concluzie, foarte bun, dar nu pentru mine:)
Ei, n-o sa devin prea popular, dar vinul care mi se sugereaza e Otarnita Pinot Noir 2010 de la Petrovaselo.  A lua un roman legendar, si a-l  transpune intr-un musical american semana  cu incercarea celor din Banat de a produce un pinot bun, cu struguri trimisi in Italia, vinificati acolo de un renumit enolog si intors la termen in patria mama pentru a fi lansat ca vin de vin de buget mare- (80-100 lei). Unora le-a placut, observ, deci ma aflu in aceeasi situatie cu filmul. Pentru mine Jean Valjean e Jean Gabin. Pentru altii poate fi australianul Hugh Jackman. Care canta si danseaza. 

Life of Pi
Iata un film cu imagine, regie, montaj, toate chestiunile tehnice, la nivel maxim. Vizual e splendid, bravos Ang Lee!, si marturisesc ca aceasta poveste a unui naufragiat captiv intr-o barca de salvare impreuna cu un tigru bengalez, a fost cel mai bun film din toate, pentru mine, si pentru ca mi-a asigurat acel mix de placere estetica plus un mic debuseu teologico-filosofic pe final, cat sa-mi retina atentia. Am iesit din sala de cinema, dintr-un multiplex, intrand in mall, prin buluc de lume, invaluit de o puternica senzatie de fictiune care ma separa de realul artificial din jur si a durat ceva pana m-am integrat la loc in realitatea imediata. Si asta-i de bine, din punctul meu de vedere, inseamna ca actul artistic a ajuns unde trebuia.
Care vin? Well, nu stiu daca e intr-adevar cel mai bun vin romanesc pe care l-am gustat, dar ambientul degustarii, lichidul insusi si toate celea, ma fac sa cred ca Prince Matei 2001, merlotul etalon al celor de la Vinarte. O realizare tehnica de exceptie, drept urmare rezistenta in fata timpului, dar si cu un reziduu atat elevat, cat si epic. Altfel, pe alb, indubitabil Revelatio 2009, cupajul maiastru de la Davino, s-ar potrivi cel mai bine.

Lincoln
Din multe puncte de vedere, Lincoln a fost cel mai bun film al anului. Realizarea, plecand de la scenariu, trecand prin regia lui Spielberg, si terminand cu rolul foarte bine jucat de Daniel-Day Lewis, este magistrala. Nici nu arata personajul la dimensiuni gigantice, nici nu-l  coboara prea jos, pe pamant. Dar totusi e un film patriotic, facut foarte bine, cu multa inteligenta si tact, dar patruns de usor iz de artificial pe care-l emana filmele din aceasta categorie. Sunt cateva momente atat de specifice filmului patriotic (cum e cea in care Lincoln vorbeste cu cativa soldati de culoare), de care noi, astia trecuti de 30 de ani suntem satui, incat nu cred ca voi revedea filmul acesta vreodata. 
Mi-a amintit de Domaine Ceptura Rouge, sa zic 2009. Un vin foarte bine realizat, dar care in degustare a exprimat la un moment dat ceva care nu prea imi place, precum oamenii care vor sa placa cu tot dinadinsul si devin enervanti tot incercand.  Dar poate am eu piticii mei.  Oricum, buna alaturare, nu? Icon la Icon :)

Argo
Filmul care a si castigat marele premiu, e o poveste despre “evadarea” unui grup de diplomati americani din Iranul revolutionar, in 1979. Desi cu final previzibil, filmul e bine construit, si se concentreaza nu pe "daca", ci pe singurul lucru mai putin cunoscut, si anume "cum". In orice caz, chiar daca Ben Affleck a dovedit din nou ca e un tip inteligent,  nu e genul de pelicula care va deveni “cult”, sau clasica. Dar, daca e s-o luam pe aia dreapta, cate filme devin asa ceva...Iar cele care devin au arareori recunoastere instant de la oscar sau chiar din partea publicului, prin incasari.
Vinul adecvat, dupa cum vad eu lucrurile, este...de fapt am cateva in minte, dar nu sunt alaturari perfecte. Asa ca va cer, respectos cum ma stiti:), ajutorul.

Billecart-Salmon Rose NV, cu snur de Martisor

Ce poate fi mai potrivit in prima zi a primaverii decat niste bule fine de la mama lor, adica din Champagne? Si oricum, cromatic vorbind, daca culorile Martisorului s-ar amesteca- cam asta ar iesi. Doar ca acesta e mai lichid si mai gustos.
Si nu orice, ci un produs al unei crame renumite- Billercart-Salmon! Si nu orice culoare, ci rose! 
Amu' n-am incercat eu foarte multe sampanii, ca deh! pretul nu-i pentru orisicine (in acest caz 350 de lei, unde-i mai ieftin), dar cred ca aceasta e una din cele foarte bune.
Colorul e rose-pal, bule fine, mici, efervescenta stas. Mirosul aduce tuse citrice-aromate, ca de portocala proaspat decojita, pere, fragi.  Exista si o fateta florala, delicata. Tusele tipice spumantului, in general- unt sau drojdii (fie ele foarte fine) sunt in acest caz secundare. Gustul e deosebit de fin, foarte echilibrat, e ca o spuma cu arome de portocale si fructe rosii (my pick: zmeura). Pe final impresioneaza papilele cu o nota durabila, dar fina, delicata, de zmeura si picanterii ierboase.
Desi foarte, foarte buna, aceasta sampanie are doua defecte capitale: 1. se duce prea repede pe gat, si 2. am mentionat cat costa?  In rest, as bea treaba asta de dimineata pana seara, si nu de unul singur.