175 de minute cu...Chardonnay 2009 Varietal Misiones de Rengo 2009


Nu stiu de ce scriu despre acest vin, deoarece a trecut prin fata mea ca expresul printr-o halta de provincie.
E vin din categoria "lin curgator", cu aciditate mare, intepatoare, cu mult fruct, si zahar (cam pe la limita demisecului). In gust exista ceva unctuos, nu atat de greu ca la alte chardonnay-uri mai de clasa, dar pentru entry-level este foarte bun. Ceva exotic (invart roata norocului si se opreste la...papaya!), caiso-piersica, banana. Finalul mediu si nespectaculos aduce pe langa citrica coapta si ceva ierbos.
Nu e rau, dar am gustat atatea la fel, incat singura placere a fost discutia placuta pe care a facilitat-o, precum si multumirea ca mergi la sigur cu chilienii astia. Cu acestia, deoarece chardonnay-ul compatriotului Bouchon (daca am retinut corect) trebuie evitat (deductie incompleta pornind de la o singura sticla:) Oxidata. 22lei).
Poate n-o sa te cucereasca, la 16-20 de lei, dar macar n-o gasesti vreun vin flasc sau defect. 76 pct.

Moment literar vag asociat acestui vin:
"Minutul 25
Sunt în Mizil. Aici, tot ce văd, e Mizil. Mizil! Mă simt perplex şi dezorientat.
Minutul 26
Trece un câine pe drum.
Minutul 27
Sunt în Mizil. (Teribilă întâmplare, în orice caz. Dar dezorientarea continuă.)"

Alira 2009. Primul vin. Prima intalnire


La Aliman, judetul Constanta, am avut sentimentul copilului care coboara scarile blocului in zbor ca sa se intalneasca cu gasca. Nici nu-mi trece prin cap sa jignesc organizatorul- Winero (Ghenadie Bobeica, Veronica Guzun), ci dimpotriva: bravos, la mai mare, aferim, ne vedem la anul, etc. Dar nu pentru o portie miel la cuptor (umplut cu legume si cus-cus, marca bucatarului Razvan Cruceanu), sau pentru vinuri bune cu nemiluita le sunt recunoscator, ci pentru ca datorita lor am ajuns sa ma intalnesc si cu Alin si sotia sa, nu doar cu Alibus, si cu Radu, nu numai cu andreiard, cu Mona, nu doar cu vinuripovestite. M-am reintalnit cu Valentin Ceafalau, cu care am barfit lumea vinurilor, cu Razvan Jurca (ale carui cunostinte pot fi la fel de folositoare ca un dictionar), cu Cezar Ioan ("tata" presei de vin de la noi), i-am cunoscut pe Dana si Ionut Mihai, pe Cosmin Grozea (aka fromgrapestowine), dar si atatea alte persoane interesante.
Despre vinuri, numai de bine, n-am baut vreunul rau, dar nici n-a fost momentul unei degustari analitice, ci s-a baut, s-a vorbit, s-a ras, s-a mancat- asadar, o zi reusita.
Sa zic doar ca Alira 2009 este un merlot din vita tanara, de calitate, care lasa o pelicula glicerinoasa pe pahar, cu un nas mieros, sec dar dulce, cu cafea, cireasa, visina, si putin gem de prune. Se pare ca se va gasi la acelasi pret cu Easy (merlotul bulgaresc al acelorasi, nasit de oenologul francez Marc Dworkin). Mai vorbim despre el. In rest, Easy mi s-a parut mai bun decat la prima degustare, ceea ce nu pot spune despre Enira 2006 care a involuat rapid la o aerare prea lunga. Cabernetul a fost minunat, vin de seara tarzie, opium, morfina+pipa lui Sherlock Holmes, Reserva 2006- a stralucit, fiind -deloc surprinzator- cel mai bun vin din zona.
foto: Sorin Pamint

Trebuie sa amintesc ca vinul are alt gust la fata locului, cred ca am uitat sa mentionez ca petrecerea campeneasca a avut loc la marginea viei. Mult pamant (80ha), o crama in proiect, milioane de euro. Vinul scos acum e unul de consum, de lumea noua, deci si pentru pentru romani:). Le urez succes, si sunt convins ca pe masura ce via va creste va da vinuri mult mai profunde, pe masura abilitatilor oenologului francez Marc Dworkin.

Una calda, una rece, de la Crama Oprisor.



Chardonnay 2009 La Cetate, Crama Oprisor. Acesta nu este un vin deosebit de complex, dar are o evolutie placuta, se adanceste pe masura ce se incalzeste, in aceasta ordine de idei fiind favoritul meu la discutii despre nemurirea sufletului, intrucat nu este suficient de fermecator ca sa monopolizeze atentia, dar nici nu-i gasesti vreun defect care s-o abata. E ca un mercedes de clasa medie, fara multe dotari. Nas citric cu indicii de caise, note de fum. Gustul aduce o greutate specifica, unctuoasa, pe fond citric, dar nu mi s-a parut ca citrica respectiva ar fi grapefruit, asa cum apare pe contraeticheta. N-am descoperit note amarui. Retronazal aroma de lemn afumat se amesteca cu cea de boaba coapta, si -cred- acesta este trademark-ul chardonnay-ului de moda noua. Aciditate ridicata, agreabila. Finalul aduce pe langa citrice (as zice lime) si un iz tamaios, din nou o combinatie de lemn si aroma discreta a strugurelui, dand iluzia de dulce.
Foarte interesant cat de mult seamana cu fumee blanc-ul Budureasca 2008, vin obtinut, daca se mai respecta vreo reteta, din sauvignon blanc...Dar, in fine, cam asta face baricul din vinul alb.
Selgros, la reducere: 26 lei, 82 pct




Cabernet Sauvignon 2008 Maiastru, Crama Oprisor.
E un vin, asta pot sa spun, mi-a adus aminte de molanul neaos, limpiditatea e...nu e. Lasa pe pahar un fel de spuma, din nou- seamana cu vinul de tara. Se simt note cacao si fructe de padure, dar in rest- greu de evaluat. Se odihneste pe death-raw, langa aragaz. Selgros, reducere, 13 lei. 65 pct.

Sauvignon Blanc “Livia” 2009 Crama Girboiu

Varianta “demisec”. Mai trebuie sa spun ca acest vin este unul “democrat”, cu “rest de zahar care ii confera eleganta si il rotunjeste pe final”?

Un sauvignon blanc “demi” este destinat din start numai pietii interne (ok, poate si in Rusia, Belarus, Vietnam si unele parti din China), sau mai bine zis numai unui anumit tip de consumator. Nu fac aici judecati de valoare, ci de gust, iar eu unul, daca am de ales, prefer vinul sec.

Nu este un vin rau. Are o culoare galben-verzuie, un nas elegant floral (flori de soc) si cu indicii de fruct exotic, un gust puternic, de ananas, mandarina. Aciditate buna, care ascunde oarecum alcoolul puternic (14,5%, daca am retinut bine). Finalul este intens, dulce acrisor, cu impresii citrica coapta, si daca apuca sa se incalzeasca apare si o iluzie mentolata, gratie nivelului ridicat de alcool.

16 lei in Selgros.

75 pct.

PS: 1. exista Sarba 2009? Si daca exista- unde este?; 2. interesant logo-ul lor (de pe dop), capul de Hemingway batran


Feteasca Neagra Crai Nou 2008 DFR Vin BIO


DFR, adica Domeniile Franco-Romane.
Poti sa dai 30 de lei sau mai mult pe acest vin doar daca esti fan/fanatic bio sau alte chestii aiuritice si ayurvedice (stai, ca acestia nu consuma alcool...oh, well...). Daca n-ar fi bio (a nu se intelege ca n-are sulfiti, pentru ca are) si cu struguri crescuti/recoltati dupa fazele lunii (aici banuiesc o moda oculta:), nu vad de ce ar da cineva atatia bani pe un vin mediocru.
E sec. 13,5% alcool, destul de barbatesc, lemnul e coloana vertebrala a vinului, moment in care eu si probabil alti iubitori ai acestei licori au inteles unde sa-l plaseze. Visina, ceva pruna, un final amarui(tipic), o combinatie de tanini verzi sau, daca vreti, miez de nuca, iod, lemn si zahar care are probabil fanii ei. Nu pe mine. Nu-i rau, dar sunt atatea mai bune si mai ieftine, incat n-o sa-l mai cumpar vreodata. Dar, din nou, daca tineti mortis sa consumati vin bio, atunci nu-i nici foarte scump si e singura feteasca neagra de acest fel.
74 pct.

Feteasca Regala 2009 Gramma Casa Olteanu


De data asta voi fi sec, precum vinul:

Culoare: putin intensa, galbena, cu reflexii verzui.
Miros: in principal floral: flori de musetel si soc, miere, si o usoara nota fructuoasa: grapefruit
Gust: mere verzi, caise, prune verzi, aciditate buna, evolutie buna, citrica, curat, fara complexitate deosebita.
Final: usoare asperitati ierboase si minerale, amarui- pelin, chinina. Postgust lung.

In concluzie: un vin puternic (14%), elegant si fin, cu fruct moderat, dominat pe final de note mineral-vegetale. Seamana oarecum cu feteasca regala Sole de la Recas. Ca in acel caz- nu sunt sigur ca finetea se potriveste foarte bine acestui strugure.
78 pct.
In Bucuresti la Arte&Vino. In online: Vindor.

Vinul.ro nr. 29

De data asta nu mai are nici un rost sa fac revista presei, din moment ce aproape toate articolele au aparut deja pe site-ul Vinul.ro. Asa ca dati navala!
Ah, din acest nr. revista are un supliment gastronomic de 16 pagini- numit Bon Chef. Subiectul primului nr. este "psihanaliza gustului la romani" si- subinteles- intrebarea "exista gastronomie romanesca?". Gasiti articolele aici.

PS: Recomandarile mele din acest numar va sunt inutile:) In afara cazului in care ajungeti in Spania.
Verdejo Protos 2009 din Rueda si Fusta Nova 2008 Valencia.

Senzational! Exista visinata din struguri: Mara SCDVV Minis


Nu sunt prea multe de spus. Inteleg ca este un vin traditional in podgoria Minis (vad ca exista sticle de Mara din 1946), rosu dulce. Anul acestei sticle (25 lei, aici) e incert. Dar dupa aromele de fruct confiat, as zice ca are minim 8 ani. Acuma, inainte sa ma banuiti ca sunt un soi de Louis Defunes din Aripioara sau picior, sa stiti ca pe factura scria Mara '02:)).
Se pare ca vinul e obtinut prin fermentatie naturala, adica nu i se adauga alcool sau alte minuni. Dar la 17% (17 la suta, oameni buni!), de la miros si pana in final, damful (i-as spune "buchet", dar nu pot) de alcool este dominant. Adaugi si aroma de visina, ceva prune si smochine uscate, tanin din belsug si obtii o interesanta visinata din struguri.
Acuma stiu ca in cercetare se foloseste metoda trial&error, dar acest rezultat este un "error" complet. Bine, or fi unii sado-masochisti iremediabili care ar aprecia acest vin, un vin de meditatie pentru oameni ca Hitler sau Stalin, dar pentru noi astia care n-avem planuri de dominatie mondiala si genocid e cam greu de apreciat.

PS: Va mai aduceti aminte pasaje de critica literara pe care le invatati pe de rost in liceu si le regurcitati la bac? Ei, iata un pasaj elocvent pentru Mara lui Slavici, dar si pentru vinul asta (ca sa nu-i spun altfel):

"Întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav pedepsită de autor" Pam-pam!

Budai Chardonnay 2009 Nyakas Ungaria


Am vazut de mai multa vreme vinurile Nyakas in oferta unui magazin virtual. Acum, marturisesc ca motivul pentru care am comandat vreun vin de-al lor a fost curiozitatea de a vedea cum se interpreteaza cadarca in Ungaria. Dar, desi am intalnit o kadarka absolut mediocra, ca sa nu-i spun dezamagitoare, o mare surpriza a fost chardonnay-ul lor 2009.
Este un vin de o complexitate si bogatie extraordinara pentru 25 de lei (aici), umbrite doar de o nota secundara usor neplacuta, de fruct fermentat, stricat. Mijlocul e cea mai buna parte din acest chardonnay.
Culoare galben-pal cu reflexii verzui. Nas ierbos, usor citric, floral (cum ar fi florile de salcam). Gustul ridica mult vinul: greu, unctuous, corpolent, cu note afumate(ceara arsa), piersica, arome exotice puternice(fructul pasiunii, ananas, banana), dar si o eleganta mineral-vegetala, aciditate delicate, buna, alcool integrat pe cat de bine se poate la 14%, iar finalul de portocala coapta (nu foarte scanteietor) il aseamana cu sosurile chinezesti dulci- acrisoare.
82 85 pct. (redegustat 6.7.2011). Dar a fost o experienta mai interesanta decat o spun punctele seci. La pretul acesta il recomand oricui.

Gramma Aligote 2009 Casa Olteanu, etimologia unui vin bun

Gramma inseamna “litera” in greaca veche, sau- cu un “Sebastian” in fata- profesorul coordonator al licentei mele in ale filosofiei- mare cunoscator de Derrida- arheologul postmodern si poststructuralist al cuvintelor. Mi-a adus aminte de Platon, de dialogul Phaidros, si de ilustrul mit al alfabetului, de litera-pharmakon, acea inventie utila a lui Theut, daruita lui Tamus- regele-zeu, care o respinge deoarece o considera o boala a spiritului. Pharmakon (de unde vine termenul “farmacie”) inseamna in egala masura leac, remediu, dar si otrava. Gramma este un suport pentru memorie, dar si un prilej de lene intelectuala, de uitare. Pana la urma, precum pharmakon-ul, asa si vinul. Intr-o circumstanta- combustibil pentru spirit, pentru vorba, pentru litera si pentru prietenia care se naste in comunicarea lor, pe de alta, o otrava, un drog, o moarte. Si, ca in orice medicament, cum ar spune un farmacist, diferenta intre viata mentinuta de substanta si moartea cauzata tot de ea, consta doar intr-o diferenta de gramaj (si ”gramajul” tot de la gramma elena vine).
Gramma Aligote 2009, DOC-CMD, Dealul Visanilor, Iasi, alb sec, 13%
Vinul acesta mi s-a parut o sfidare a realitatii inconjuratoare. In ultimii ani, Moldova a devenit un barlog al vinurilor albe, de calitate indoielnica, ori cel mult acceptabile, daca ai timp sa discerni in marea de grase, tamaioase, fetesti albe demidulci si regale demiseci. In 2009, doar Crama Garboiu a parut sa dovedeasca ca poate produce vinuri de calitate. Sarba lor a fost indeajuns laudata. Ei bine, anul 2010 a adus publicului un nou producator din zona Iasului, Casa Olteanu, care a propus iubitorilor de vin un “brand” numit Gramma, din care fac parte trei vinuri albe, cel mai surprinzator dintre ele fiind un Aligote. Este surprinzator, o data din motivul atins mai sus (Moldova, Indicatie geografica- Dealurile Petrochimiei, lichid alcoolizat indulcit, fieful unor mari producatori care inteleg sa-si faca reclama cu manelisti si luptatori de K1), si a doua oara deoarece aligote-ul nu este considerat un strugure capabil de vinuri remarcabile.
Vinerea trecuta am primit din partea Elenei si a lui Gabriel Olteanu cele trei vinuri datate 2009. Intrucat aligote-ul mi-a trezit curiozitatea (marturisesc ca n-am gustat niciodata un aligote care sa poata fi recomandat altora), el a fost primul cazut la datorie. Inainte de asta, am apreciat aspectul sticlei, old-school, simplu si elegant. Branding destept. Culoare galben-verzuie, miros delicat, elegant, floral, campenesc, cu indicii citrice, mieroase. Gustul? Un amalgam compact de pepene galben, caisa romaneasca, si daca se incalzeste si imbatraneste nitel in pahar, apare piersica si ceva exotic, tropical. Vinul acesta nu trebuie servit imediat dupa scoaterea din frigider, daca o faceti ii veti reprosa caracterul apos, lipsa de corp. Lasati-l sa ajunga la 10-12 grade si-l veti aprecia mai mult. O aciditate buna, naturala, fara “injectii”, si o usoara unctuozitate. Finalul este punctul in care acest vin se intalneste cu Pastorel si Anton Roman, si nu trebuie sa fii vreun gurmand savant ca sa iti dai seama de ce se asociaza firesc cu pestele: pe langa o usoara mineralitate, postgustul lung este dominat de limeta, sau daca vreti, pentru ca exista si ceva ierbos- lemongrass. Alcoolul este excelent integrat, practic nu esti constient de existenta lui. Desi am banuiala ca si aici e o chestiune de “gramaj” J
Un vin surprinzator, proaspat, fragil, discret si elegant.
85 pct.
foto: costachel.ro

Domeniul Coroanei Sauvignon Blanc 2009 Segarcea


Un vin ok, popular, demisec. Am platit 28 de lei, intr-un restaurant. Cred ca la raft ar fi sub 20. Nasul e placut, cu note de drojdii, aduce ceva din mirosul unei conserve de ananas prospat desfacute. Deci si ceva usor metalic. Floral, citric, mieros. Un gura sta foarte bine, restul de zahar fiind temperat de aciditate si de gustul acrisor de caisa si piersica inca necoapte. Este destul de bine realizat, rotunjor, fara asperitati, iluzia de suc citric usor indulcit facandu-l foarte agreabil.
Romanesc, lin curgator, fara arome puternice, potrivit si in tarie (12%). E genul de vin care i-ar place pana si unchiului Costica (il stiti, e acela care spune "tot al nostru de la tara e mai bun!").
76 pct.
foto: vinul.ro

Scurta Vineyard Viognier-Tamaioasa 2009 Halewood


30 de lei si un pic. Cu screw-cap. Primul viognier romanesc. Sec. Cupaj indraznet cu tamaioasa romaneasca.
Nasul m-a lasat paf. Ca la vinurile spaniole: pere, ananas, miere, ceva floral delicat. Indica eleganta, prospetime si cere o aciditate buna. M-am bucurat ca gustul a fost conform nasului, o aciditate usor frizzante, cu mango, caiso-piersico-mar verde (un trademark romanesc), mandarina, arome puternice, directe. Putea fi usor mai discret, dar e bun si asa. E interesant ca acest cupaj cu viognier la baza aduce destul de mult in gust cu feteasca regala. Retronazal apare o usoara aroma de muscat, de boaba coapta via tamaioasa. Gust plin, racoros, bogat. Va recomand sa-l frapati energic, daca se incalzeste aromele puternice devin usor obositoare (cam ca la Viognier-ul Trivento Tribu). Finalul aduce un mix de portocala coapta si o farama de ghimbir.
In concluzie, o surpriza foarte placuta, un vin de calitate, cu arome foarte puternice si directe, sustinute de ceva zahar si o aciditate foarte buna. Realizat in maniera vinurilor din lumea noua, unde viognier-ul si-a gasit o casa mai primitoare. Nu-i pentru iubitorii de fineturi, ci pentru cei care vor mult fruct si aroma de la un vin alb de vara.
Se misca ceva la Halewood. Bravos! 82 pct

Vina Tobia Blanco 2007: un soclu sau un esaford?

Costa vreo 35 de lei (edit: 26 lei in saptamana 36, in actuala costa 33 lei!). Asadar, la acest pret intra in competitie cu unele albe romanesti, "de vara", care se descurca destul de bine: cramposia, feteasca regala si sauvignonul de Stribey, chardonnay-urile celor de la Recas, cativa sfinti de la Oprisor, unele albe de la Domeniul Coroanei, Hallewood, faurarul celor de la Davino, asta fara pretentii de enumerare exhaustiva.
Acest vin din Rioja este destul de laudat.
Ei, mie nu mi s-a parut ca fiind un vin remarcabil. Nasul e frumos, comun vinurilor pe care le-am incercat la fata locului. Nu am pretentii de medic radiolog pentru industria spaniola de vinuri, cu diploma obtinuta in doua saptamani, dar cand 6 din 7 vinuri incercate aveau aproximativ aceleasi coordonate olfactive, asta vorbeste despre o maniera de a vinifica albele, daca nu despre o moda. Ananasul, perele, citricile coapte, o aciditate usor impregnata exogen, indicand prospetime si sustinand aromele fructuoase, mi s-au parut locuri comune, fie ca era vorba de Valencia, Alicante, Rioja, Rueda sau din alte parti. Acelasi nas il veti descoperi si in acest viura sustinut de 10% malvasia. Gustul insa aminteste de sampania desfacuta pe 1 ianuarie la miezul noptii, si din care gustati neinspirat si a doua zi. Ei bine, asta lipseste. In ultimii 3 ani, acea aciditate care sustinea intregul edificiu s-a estompat, lasand in urma in vin puternic aromatizat cu ceva aciditate- adevarat- dar insuficienta comparativ cu cea initiala, cu o unctuozitate flasca, cu o mare lipsa.
Ceea ce a fost remarcabil initial s-a transformat intr-o existenta fara esenta. In fine, sunt vorbe cam mari pentru un vin alb mediocru, entry-level al unui producator care a gasit in piata noastra anemica un spatiu de depozitare a vechiturilor sale. Sigur, se vinde simultan cu 2009, dar iti trebuie multa perspicacitate sa intuiesti anul, si nu-i de mirare ca multi comersanti uita sa-l precizeze.
Cand faceam cateva consideratii despre vinurile albe pe care le-am vazut in rafturile spaniole, presupuneam ca din moment ce vezi doar 2009, sticlele din anii precedenti sunt probabil directionate spre piete imature si inculte. Acum nu mai presupun. Sunt sigur. 74 pct

Le loup du Pic 2004 Domaine Bru



Le loup du Pic 2004, Domaine Bru, Pic Saint Loup, Coteaux du Languedoc
Acesta este vinul entry-level al lui Gerard Bru, proprietarul Chateau Puech-Haut, un nume respectat in Languedoc. Un entry-level care costa 38 de lei pentru o sticla de 0.5l. Povesti de adormit copii, cu bunica care ii spunea basme la gura sobei si cu vinul pe care copilul, acum om mare, i l-a dedicat, etc. Romante!
Sunt cateva lucruri ciudate. Pret de o inghititura acest vin a fost extraordinar. Cred ca optim ar fi, daca puneti mana pe o astfel de sticla, sa o lasati 5 minute la dospit, pentru ca dupa deschidere, cei 6 ani de prizonierat aduc mirosuri grele, de ulei de motor ars si gem fermentat de prune. Apoi, dupa ce aceste mirosuri se astompeaza, aveti cam 5 minute sa-l beti. Cum asa? Ei bine, in aceste cinci minute, vinul s-a exprimat nemaipomenit, cu o structura uimitoare, de o delicatete aproape ireala, volatila, cu tanini fini, amintind de sucul unei cirese negre, sau a unei visine coapte, proaspat muscate. Fara lemn in exces, cu alcool bine ascuns (la 13%), cu senzatii de dulce temperate fericit de aciditate si tanin, cu final lung, melancolic, cu un strop de ciocolata amara si prune uscate. Dupa alte cinci minute, insa, vinul vireaza brusc, spre placerea unui anumit tip de iubitori ai vinului, si spre neplacerea mea. Mineralitatea solului calcaros, initial exprimata printr-o nota secundara, aproape iluzorie de creta, preia controlul. Si aici apar tot felul de arome ciudate: ceva vegetal- seva amara, cerneala si gudron. Fructul se ascunde speriat intr-un colt, bunica, atat de iubitoare si galesa, devine o baba amara, cu respiratie de fiere si pelin. Tarta cu cirese se arde in cuptor, in vreme ce batrana plange la amintirea barbatului mort in razboi. Si micul Gerard, se gemuieste speriat, langa soba, in gura careia bunica ii spunea odata povestile ei fantastice cu un lup impietrit ce prindea viata in noptile cu luna plina, sau povestea celor trei frati cruciati si a iubitei Gertrade, si flacarile dansau pe tavanul bucatariei pictand figuri difuze de cavaleri, dragoni si varcolaci.
In concluzie, acesta este un vin bun, care isi schimba gustul rapid. Daca asteptati prea mult o sa ajungeti din gura sobei direct in gura lupului. De scos la masa, aerat cat serviti oaspetilor coastele de berbecut cu cartofi noi, apoi turnat si savurat debraba. Cam asta ar fi. Ah, vinul are niste depuneri naturale, insa nu m-as obosi cu decantatul.

87 pct, daca e prins in fereastra de oportunitate. 81 in rest.
PS: daca 38 de lei pentru 0,5l din 2004 vi se pare mult, mai asteptati cativa ani pana cand vor apare grand cru-urile Pic Saint Loup, conform noii scheme de denumiri din Languedoc, si vorbim dupa despre preturi:)

Blazon de Lechinta 2009

Caravana vinurilor mai putin cunoscute continua cu Blazon de Lechinta 2009, Prescon Mures, plaiul viticol Culpiu. Lechinta este o podgorie transilvaneana cazuta in uitare. Nici nu ma mira! Cand site-ul celui mai mare producator din zona este suspendat “pentru neplata facturii”, avem de-a face cu o indicatie clara a grijii pentru consumator si propriul marketing.

Pe de alta parte cand ai un vin “blazon”, trebuie sa te astepti ca vei fi judecat in baza lui. Cand blazonul tau face 20 de lei trebuie ori sa te subevaluezi, ori sa declari raspicat “atata face- atata putem”. Cam pe aici sta adevarul. E un vin alb, demisec, 11% alc, cupaj de feteasca regala si muscat. Nasul- puternic dominat de aroma boabei de strugure si ceva citric-floral- nu e din cale-afara de alegant. Gust? Un melanj de muscat, zahar, aciditate buna, si izul de sapun lichid cu aroma de caisa si piersica, mar verde, - asadar o feteasca regala tipica in vulgaritatea ei. Finalul aduce o curiozitate. N-as fi crezut ca un vin de doar 11%, destul de putin in lumea lui 14-15%, poate lasa un gust atat de alcoolic.

Acuma, n-ati auzit-o de la mine, dar se pare ca vinul asta e mai bun “spritz” decat “sec”.

Neaos, romanesc, nepretentios. Un alt fel de "fata-n iarba".

73 pct.

nota: scuze pentru faptul ca n-am reusit sa fotografiez sticla in ipostaza 2009. Desi eticheta arata la fel, sticla in sine e diferita de cea de mai sus, fiind tipica unui riesling german, cu gatul alungit.

Budai Kadarka 2009 Nyakas

Acesta este un vin ciudat. Nu poti sa spui daca e rosu sau rose. Adica ori e rubiniu deschis, ori e un rose inchis. Sunt convins ca doamnele si domnisoarele ar putea sa gaseasca exact numele nuantei. In fine, nu e important. E catalogat ca vin rosu pentru ca producatorul are in portofoliu si un rose pur-sange din struguri de cadarca.
Cu toate acestea, mirosul si gustul sunt de rose. Cireasa necoapta, capsune, zahar. Vata de zahar cu aroma de capsune ar spune cam tot. Ah, si cu ceva piper zdrobit pe deasupra. Yammy, huh? Vinul are o aciditate buna, care ii confera iluzia de prospetime. E si ceva usor neplacut, metalic, cum bine observa vinul.ro. Finalul este meteoric. E genul de vin din care mai iei o inghititura deoarece n-ai inteles nimic din prima, de ca si cum ti-ar sterge memoria de scurta durata. Vinul.ro i-a dat 68 de pct. Nu conteaza prea tare daca ii acord 72. Ideea e ca nu te omoara, dar nici nu te face mai puternic. Sau multumit. Nu costa mult, macar (22 lei, aici).
PS: Daca asa se face cadarca in Ungaria, nu-i de mirare ca pana si cadarca romaneasca de la Cramele Pancota are un succes moderat. Ce sa mai spunem de Wine Princess. Asadar, am infrant!

Un studiu in rosu intens: Cadarca 2003 SCDVV Minis

"Good day, Inspector. Inchide usa, te rog. Asadar, spuse Holmes, sunteti in dificultate. Nici nu ma mira. Aceasta crima este opera unei minti active. Sunt sigur ca ati observat mirosul de tutun. Cu toate acestea, nu exista o singura scrumiera in aceasta biblioteca! De ce oare?, intreaba Inspectorul, obisnuit cu jocul retoric al lui Sherlock Holmes. Pentru ca ucigasul este un fumator de pipa!"

Sunt unele vinuri pe care le cumperi din curiozitate. Stii ca n-au cum sa fie o mare revelatie, dar firava speranta data de necunoscut te face sa le acorzi prezumtia ca ar putea sa nu fie rele.
Asa ca te uiti la sticla, o masori, ca un detectiv: sticla e ieftina, dop scurt, nivelul de lichid nu e foarte bun, dar din nou, e imbuteliat la o statiune de cercetari, poate au alte standarde acolo. 2003- e cam demult daca am vorbi despre un vin de supermarket. Dar, de cum torni, iti dai seama ca vinul arata bine. Rosu intens, nici urma de borduri caramizii, sau alte indicii ale decrepirii. Mirosi. Imi ia cateva clipe sa-mi dau seama exact a ce miroase. Tatal sau bunicul vostru fumeaza pipa?Daca da, atunci veti recunoaste mirosul acesta si voi. Este mirosul unei pungi din piele in care se tine tutunul. Stiu, nu suna foarte apetisant, dar sunt multi amatori de astfel de arome bizare in lumea vinului. In timp, acest iz se disipa, incepi sa simti si ceva fruct. Gustul e plin, sec, cu note puternice de tutun, visina, piperat. Tanini fini, catifelati, aciditate buna.
Daca sunteti un fumator inrait, daca va place pana si guma de mestecat cu aroma de tutun, daca in copilarie misoseati cu nesat tutunul intins pe garduri, atunci acest vin e pentru dvs.
Nu mi s-a parut un vin bun, dar nici rau. Cred ca niste microorganisme si-au facut de cap in acest vin, de unde si nota ciudata de tutun. Sigur, sunt destule vinuri frantuzesti sau australiene care au tutunul sau pielea ca note secundare, dar aici e nota dominanta!
23lei, aici

A acompaniat primele trei episoade din:

Merlot Rose 2009 Corcova


Am trecut granita si am ajuns in tara noastra, cea pe care o iubim si uram, care ne bucura si ne umple de nervi. Asadar, Romania nu e o tara mama, ci mai degraba o tara sotie (edit: sau o tara-soacra, cum bine comenta cineva pe facebook).
Cu ceva vreme in urma am baut vinul rosu de la Corcova (Roy&Damboviceanu), si n-a fost deloc rau. Profitand de o oferta care a facut ca roseul sa coste 19 lei, m-am incumetat.
Inca de la prima privire, incepe sa-ti placa. Sticla arata bine, dopul e de calitate, are o eticheta aerisita, moderna, reprezentand o papadie cu puful pe jumatate aeropurtat.
Ei bine, rar mi s-a intamplat ca eticheta sa reprezinte atat de elocvent continutul. Adica necomplicat, simplu, usor, si...pe jumatate dus. Nasul aminteste de cirese si citrice amarui. Gustul este sec, dar sec, nu gluma. Sa zicem ca grapefruitul este fructul corespunzator, responsabil si de finalul usor amarui, de sambure de mar. O aciditate buna il salveaza din anonimat, ii da prospetime. Marturisesc ca m-am intrebat dupa prima inghititura : "is that it!?" Pai, da, dar nu va speriati, e curat, proaspat, acrisor si amarui, apos, aproape fara corp, iar imi amintesc de papadia de pe eticheta. Vad ca vinul.ro l-a invrednicit cu 73 pct. Ei, sa stiti ca nu-i chiar asa de rau cum pare (sau in fine- mediocru), e totusi- chiar daca cam simplu si fara complicatii- un vin de calitate. M-a facut sa-mi dau seama ca un strop de zahar nu strica roseurilor, mai ales acelora la care partea aromatica nu e foarte bine construita. Acuma luand in considerare si pretul, nu mare, as zice vreo 74 pct.
Dar frumoasa eticheta! Scuze, am si eu sensibilitatile mele:)

Keraban Incapatanatul a ajuns in Bulgaria: Enira




Dupa un vin turcesc, am ajuns, in tentativa de a inconjura Marea Neagra precum incapatanatul erou al lui Jules Verne, in hypermarketul Real. Au aparut in raft trei dintre vinurile bulgarilor de la Enira. Iaurt bun, castraveti, prejudecati, Tzvetan Todorov, animozitati istorice, Stoichkov, rege prim-ministru, etc.

Enira 2006- un cupaj de merlot, CS, syrah si petit verdot. Nas condimentat, fructe rosii. Tanini fini, vin elegant, curat, cu alcool bine integrat(14,5%). Cacao, mure, ceva vegetal, putin iod de la o dulceata de nuci. Final frumos, cacao si ceva dulce- o iluzie de fructe confiate. Deloc rau, dar parca 50 de lei e cam mult. Am auzit ca "la altii era mai ieftin", vorba reclamei. 86 pct. Si un mare plus pentru ca sunt singurii oameni care se lauda cu 84 pct de la Robert Parker. Daca erau australieni, mureau de rusine:)


Easy 2008. Un merlot. Aici am fost un pic nelamurit. Dupa deschidere, vinul s-a prezentat bine, cu un nas intunecat, de condiment si rosii la borcan (un pic fermentate), o senzatie de vinisor, dar cu alcool din belsug, cam netinut in frau (14,5%). Corp bun, simplu, de cafea, piele, baric afumat. Destul de persistent. Totusi dupa 20 de minute de usoara frapare vinul s-a schimbat radical, ajungand foarte asemanator cu un alt merlot decent- anume feteasca neagra private reserve de la Halewood (2006, daca doriti sa fiu precis). Ironie inclusa. Tanini salbatici, fructe de padure, aciditate mare. Dezagreabil. Dezechilibrat. De'astea avem si noi, doar ca ceva mai ieftine. Asa ca beti-l usurel, dar grabnic. Nu-l lasati prea mult la aer, ca se-nneaca. 50 de lei, dar cel putin aceasta sticla nu-i face. Face insa cu varf si indesat 19, echivalent in leva, daca il iei de la Metro Ruse, precum amicul wineandknives.
80 pct la 10 minute dupa deschidere. 75 dupa 60 de minute. Si mai departe nu mai stiu, ca s-a terminat materialul didactic:)

poze: vinul.ro