Este 1969 si marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges se plimba pe malul raului Charles, care traverseaza localitatea Cambridge, USA. Se aseaza pe o banca. Privind valurile raului se gandeste la curgerea timpului imaginata de Heraclit. Brusc reveria se incheie devenind constient ca nu este singurul locatar al bancii. Langa el sta asezat un barbat tanar preocupat cu fredonarea unei arii familiare.
Borges, preferand sa fie singur, doreste sa se ridice, dar isi da seama ca ar fi teribil de nepoliticos. Intra in vorba cu celalalt si dintr-una in alta cei doi descopera ca amandoi sunt argentinieni, au locuit in aceleasi locuri, si in concluzie sunt amandoi...Jorge Luis Borges, doar ca la varste si spatii diferite. Banca pe care stau e aceeasi banca, dar Borges cel tanar priveste Rhonul, la Geneva in 1914, in vreme de Borges cel batran priveste raul care se varsa in portul Boston.
Va invit sa cititi intreaga povestire („Celalalt”) in volumul lui Borges „Cartea de Nisip”. Nu e o poveste science-fiction, n-o sa dea buzna dintr-o gaura in timp Jean Luc Picard urmarit de klingonieni cu fazerul setat sa ucida, n-o sa va schimbe viata, n-o s-o considerati cea mai „mare” scurta povestire, dar cred ca veti recunoaste maiestria aproape perfecta cu care argentinianul isi polisa frazele. E ceva teribil de linistitor, molcom si real, cu scurte explozii fantastice, magice, in felul in care scrie, e ca un ritm de tango lent, magistral dansat. Ca un Pacino orb in The Oak Room, sau, daca vreti, ca explozia lui Messi, acest contrapunct de semizeu al hipnoticului joc de pase catalan.
Vinul potrivit e o poveste aproape fantastica dar bine ancorata in real, plina de arome florale, din care se disting un lan de trandafiri galbeni-aurii, dar si multe fructe- o plantatie de fructe tropicale, citrice si o livada cu mere coapte. Gustul este plin, bogat, cu aciditate buna, dar nu exagerata, suficienta cat sa sustina gustul exuberant, de mar, fructul pasiunii, pepene, mango, clementine. Finalul este frumos, de fructe dulci, sec spre demi, nu la fel de impresionant, dar nu perfectiunea este de cautat la cei peste 1750 de metri peste nivelul marii ai vaii Cafayate, mirosul si atacul sunt cele minunate. Acest vin din soiul Torrontes seamana putin cu un dry muscat intins in iarba, si genetica soiului argentinian confirma intrucatva (unul din parinti e Muscat de Alexandria), dar are o bogatie pe care cu care al nostru nu poate rivaliza. Poate de aceea conquistadorii au cautat paradisul in acele parti si nu pe Tarnave.
Torrontes „Broquel” 2009 Trapiche, vin alb sec, Argentina, 39 lei la winery-outlet.com, 85 pct
3 comentarii:
in '69 Borges era orb, am citit io pe internet ;)
@George: Ma gandesc ca mergea foarte bine si "Nemuritorul" pentru vinul de fata..
@Anonim, daca citeai povestirea de mai sus ajungeai la aceeasi informatie,doar ca infinit mai frumos "ambalata":
"Cînd vei fi ajuns la vîrsta mea, vei fi pierdut vederea aproape pe de-a-ntregul. Nu vei mai
izbuti să vezi decît culoarea galben, şi umbre, şi lumini. Nu te nelinişti. Orbirea treptată nu este un lucru tragic. E ca un lent amurg de vară."
@Dan: e o povestire foarte buna si aceea, dar am preferat una in care intalnirea literara cu dublul (broquel/fata-n iarba) sa utilizeze motivul Doppelgänger. Chestie de somelarie culturala:)
@Anonim: desigur. dar nu are importanta. E blestemul homeric al marilor povestitori. Si Ernesto Sabato a sfarsit-o la fel. Ironic, daca ne amintim Darea de seama despre orbi, nu?
Trimiteți un comentariu