47 Fort Silvan

Pe Laszlo Veiszenbacher il stiu de cand facea vinurile Familiei Hetei din Beltiug, Satu Mare, cu acele doua rezerve (chardonnay si cupajul rosu) care au facut multa lume sa-i (sa-l) priveasca cu atentie. 
Iata ca acum, cativa ani mai tarziu si cativa zeci de kilometri mai jos, il regasim pe Laszlo la Camar, judetul Salaj, de unde vin aceste doua exemplare de "47", gama a cramei Fort Silvan, care are in exploatare 33,5 hectare cu vita de vie. Judecand dupa rezultate, viitorul suna bine si aici, ceva mai bine sper decat fonetica lui 47.

Vinurile (fiecare imbuteliate in ceva mai putin de 4000 sticle) sunt:

foto:Laszlo Veiszenbacher
Feteasca regala/Traminer 2016 (inteleg ca 60/40), DOC Crisana-Simleu Silvaniei, un vin galben pai cu reflexii verzui, aromatica placuta si intensa de trandafiri, fructe galbene si condimente dulci, semn ca stejarul a fost utilizat in vinificatie. Gustul este robust, cu pornirile aromate bine temperate de o aciditate taioasa. Finalul e lung, usor tonic-mineral. Nivelul de alcool este prietenos (12,5%), oricum bine integrat. ~45 lei, 84 pct

foto:Laszlo Veiszenbacher
Merlot 2015. Pentru un vin din partile nordice, din vii tinere, e surprinzator cum de s-a obtinut un vin atat de serios si dens. Profilul imbina notele fructate, de prune, afine si visine, cu cele "dulcege" de stejar uscat, izul de vanilie fiind totusi discret. Gustativ se prezinta inchegat, cu taninuri fine, amabile, dar si o aciditate ridicata care face ca soliditatea din atac sa se miste usor spre un final vegetal, amintind de pielitele de strugure. Vin puternic, cu 14,2%, o usoara atentie la temperatura de servire fiind recomandata. ~60, 85 pct.

PS: 47...Cand au luat comunistii puterea? 47 de grade? Asa tare? Glumim, radem. Sa stiti ca sunt grade, dar nu din alea grabnic imbatatoare, ci grade latitudine nordica. Eu unul as fi cautat o denumire mai creativa, dar merge si cu un numar. Sper sa nu apara unii cu 46 si 48, atunci ar fi mai greu de distins.  Bem un 46, vecine? Neh, as merge cu un 47! Sigur nu 48? Oh, sigur fara 48! 48 e rau!

Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (IV, Lumea iudaică și Creștinismul)

Simone Brentana(1656-1742), Noe 
Tonul se va modera (și exalta în egală măsură) odată cu victoria ideologiei iudeo-creștine. În textele Vechiului Testament îl descoperim pe Noe, după potop, într-o ciudată antiteză între eroul civilizator, care este "lucrător de Pământ" și care sădește vie, și omul decăzut care "a băut vin și, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său" (Facerea). Așadar via și vinul sunt printre primele lucruri de după legământul lui Noe cu Dumnezeu, făcând din ele un simbol al vieții, al păcii și al bucuriei.
La Isaia, Dumnezeu însuși e descris ca un viticultor, iar când se supără amenință poporul lui Israel că "zece pogoane de vie (n.n ~5 hectare) vor rodi un bat (38 litri), şi un homer de sămânţă (388l), numai o efă (38.8 l)"
Dumnezeu dă uneori sfaturi precise: "Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele ce vor cădea din ei, să le laşi săracului şi străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru" (Leviticul).
Unul dintre cele mai frumoase (și moralizatoare!) pasaje se găsește în Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul, 31) unde se declară:
"Ce viaţă are cel lipsit de vin? Că acesta s-a făcut ca să veselească pe oameni.
Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul, când se bea la vreme cu măsură.
Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face.
Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni.
La ospăţul vinului să nu mustri pe aproapele tău şi să nu-l defaimi la veselia lui.
Cuvânt de batjocură să nu-i zici şi să nu-l necăjeşti cu vreo cerere."

În tradiția rabinică “vinul reprezintă esența bunătății. Tora, Ierusalimul, Israelul, Mesia, drept-credincioșii- toți sunt comparați cu vinul. Cei răi sunt asemanați cu oțetul, iar un om bun întors spre rele este comparat cu un vin acru. Eleazar b. Simeon a fost numit “Oțetul, fiul Vinului (B. M. 83b). Vinul care este destinat drepților din lumea care va veni este păstrat în struguri din a șasea zi a Creației  (Ber.34b)” (Emil G. Hirsch, Judah David Eisenstein, Wine )

În Noul Testament, fără a repeta inutil episoade arhicunoscute, știm de minunea schimbării apei în vin, ceea ce îi subliniază importanța simbolică. În fond pe lângă mersul pe ape, vindecări miraculoase și ridicatul din morți a lui Lazăr, schimbatul apei în vin poate părea nelalocul său. Și totuși iată-l! La Cina cea de Taină, Isus spune "Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsã spre iertarea pãcatelor" (Matei), legând odată pentru totdeauna vinul de esența culturii creștine. "Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl meu este lucrătorul" (Ioan). La fel de adevărat e că doctrina condamnă excesul, mai ales prin Pavel (Epistola către Romani), continuând tradiția iudaică (în special Isaia și Ioil).
Vinul continuă să fie un filigran al fibrei creștine și datorită caracterului ritualic, sacramental. Pâinea și vinul nu se mănâncă și nu se beau în cadrul slujbelor, ci se fac parte din împărtășania cărnii și sangelui Domnului, într-un veritabil proces de transsubstanțiere.
Cât despre vinuri biblice celebre, nu putem trece peste mențiunea din Osea 14.8:
"Să se întoarcă la Mine şi să se adăpostească la umbra Mea, să-şi agonisească hrană, şi ca viţa să înflorească şi să li se ducă numele ca vinul cel din Liban". Așadar când mai aveți în față vreun Musar sau Ksara, să știți că zona e renumită din secolul VIII î.H.

***
Deosebirea între toate celelalte religii, unde vinul apare mai mult sau mai puțin ca element ritualic, uneori de trecere, și creștinism, constă tocmai în rolul figurativ mult mai complex în cazul din urmă, metamorfozându-se în altceva și în mai mult decât un vehicul psihotrop, devenind prin transsubstanțiere parte din împărtășania oricărui credincios, sângele lui Isus, vărsat de Mântuitor pentru iertarea păcatelor lumii.

Să reținem însă că pentru mai toate culturile unde vița de vie a fost prezentă, vinul s-a prins în cea mai fină țesătură culturală, devenind pe lângă firescul rol alimentar și social, un mijloc către cele sfinte sau chiar un sacrament, o parte integrantă din taină.

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

Vrednicia vinurilor mici

Recent am participat la un târg de băuturi premium. Adică licori prețioase, la propriu și la figurat.
Unele din ele creatoare de revelații, șocant de bune. Desigur, bunătatea asta vine cu un preț, deloc mic. 
Stând liniștit la o cafea, după o tura de forță, mi s-a înfiripat în minte un ușor defazaj cu majoritatea cunoscuților mei. 
Ei nu beau aproape in exclusivitate vinuri premium (deși nu e un termen bătut in cuie, să zicem că pentru România 40 lei ar fi e o indicație a trecerii în această clasă). Nici eu n-aș face-o, dacă n-ar fi onorantele mele colaborări cu diverse magazine, site-uri de vânzări sau mostre primite de la producători. Poate dau dovada de o sinceritate care unora li se va părea aroganta, altora prostesc de directa, însă asta e efectul oarecum neintenționat al prezentei în media de specialitate de aproape 9 ani. 
Ei (cunoscuții) beau vin "normal", cumpărat din supermarket sau chiar vărsat de la unele vinării de cartier.

Când ai o relație distantă cu produsul și nu ești angrenat în industrie, modul în care alegi un vin tine mai degrabă de accesibilitate (adică să fie în locul unde te afli, ușor de găsit în supermarketuri și alte asemenea) și de notorietatea produsului ("ah, de asta am auzit, hai să-l iau"). Nu e nimic rău în asta, serios, nu vă privesc condescendent. 

Dacă acum 10 ani a găsi ceva bun sub 20 de lei în raftul unui supermarket era o loterie păguboasă pentru cumpărător, acum lucrurile s-au schimbat mult în bine. Sigur, nu trebuie să ne încântăm când vedem o etichetă care costă 6 lei. Nu spun că nu poate fi băubil, însă șansele nu sunt tocmai mari, din punctul meu de vedere.  Însă între 10 și 20 de lei putem găsi o sumedenie de vinuri corecte, fără defecte, proaspete. Apropos, asta e încă o mare problemă, care ține nu atât de magazin cât de distribuitori și producători. Când cumpărați un vin (alb, mai ales) din categoria așa numită entry-level, uitați-vă după recolta cea mai recentă. Acum vorbim de 2016, în câteva luni de 2017.

Vinul nu e făcut să stea ani de zile în poziția de drepți în rafturile acelea, sub lumină și la temperatură ambientală de peste 22 de grade. Apoi, chiar de ar fi, aceste vinuri sunt făcute sa fie consumate cât mai aproape de punerea pe piață, nu vor câștigă ceva în timp. Vinuri care să câștige ceva prin învechire, adică să devină mai bune, să evolueze în sticla, nu sunt foarte multe și acelea care sunt au un preț pe măsură și nu prea sunt de găsit în supermarketuri, oricum. Unii producători încearcă să contrazică această maximă, propunând vinuri din gamele superioare, sunt curios cu ce rezultate comerciale. Mărturisesc că am încercat sa scot un răspuns de la reprezentanții Selgros Galați cu care am colaborat, însă onorant (și firesc) n-am obținut altceva decât un zâmbet politicos.

Așa ca am întreprins câteva degustări în raza 10-20 de lei, pe care n-o mai vizitasem de ceva vreme. Deși evident că există un motiv pentru care un vin de 45 de lei să fie mai bun organoleptic decât unul de 15, trebuie să mărturisesc că am găsit câteva vinuri absolut decente. De la Jidvei, atât Dry-muscatul "Fata in iarba", cât și Sauvignonul blanc din gama sunt perfect băubile, ba chiar și în gama imediat inferioara, am gustat o Fetească albă și un Riesling care pot fi o soluție pentru mese nepretențioase. De la Cotnari, gama Selecții și-a schimbat etichetele, dar parca și calitatea s-a îmbunătățit. Aici avem Frâncușa, care deși nu e pentru toată lumea (are o aciditate mare), poate fi băută cu succes în compania unui pește de rău preparat tradițional, iar pentru toată lumea, Blanc de Cotnari, care are restul de zahar de partea sa, fiind demisec. Sau rose-ul din Fetească Neagră.  Recas oferă destul de multe în gama Castel Huniade, atât pe alb, cât și pe rosu. Chiar și Vincon poate oferi surprize, în gama Beciul Domnesc, însă atenție mare la anul de recolta. De la Sâmburești am încercat un roze sec. Nu l-am găsit foarte echilibrat, însă bine răcit poate satisface pe cineva.
În concluzie, e îmbucurător ca producătorii mari își ameliorează produsele de baza, populare și accesibile, și mai ales că există o sesizabila mișcare spre sec (sau în fine, demisec) oricum spre un rest de zahar mai mic decât cel din urmă cu câțiva ani. E bine și pentru sănătate, se spune. Am vorbit doar de cramele foarte mari pentru că după atâția ani în care au fost blamate pentru nivelul scăzut, acum iată, încet-încet, merită și putin credit. Însă sunt multe altele care oferă vinuri bune, la prețuri mici. Vinarte, Halewood, Oprisor, Averești sunt și ei de partea buna a lucrurilor, prin unele produse, cel putin. Și multe altele.

Nu e absolut niciun motiv pentru care un atare vin nepretențios să nu fie lubrifiantul social de care are nevoie o seară cu prieteni mai vechi sau mai noi. Vrednicia nu sta doar în norii înalți ai culturii sau ai științelor. Ea mai rezida și în măiestria unui meșter tencuitor care face un lucru bun, durabil, în talentul unui bucătar de popas, care chiar și fără să fie chef de fine-dining, poate să dozeze cum trebuie sarea și piperul, spre mulțumirea unui călător înfometat, sau a unui tehnician care poate sa producă un vin decent la bani puțini, dar care să bucure mulțimi. Vrednicie, ba chiar și măreție (e drept ca una mai mică, ca să glumesc puțin) e și a echipei de fotbal preferate care învinge dramatic, în prelungiri, după ce a fost condusa tot meciul, un adversar net superior pe hârtie. Lumea nu va sta în loc, dar măcar va face câțiva oameni să se simtă bine vremelnic.

Vinuri bune și scumpe poate face mai multă lume. Cineva ar putea spune că între mediocritate și vrednicie e o graniță subțire. Până la urmă, vrednicia este un ansamblu de calități care trezește respect. Sau cel puțin o faptă de merit, demnă de cinste.   

SERVE - Cuvee Clemence (2015)


Pedigriul SERVE se arata in amanuntul ca in descrierea oficiala o vie de 9 ani este considerata tanara.
Te intrebi, firesc, cum ar trebui denumite viile de 3-4 ani? Vii embrionare?Oricum, acesti noua ani ai Chardonnay-ului, in parte fermentat in baric, se intalnesc cu zambetul blajin al unei Fetesti albe plantate pe cand multi dintre noi nici macar nu erau in proiect: 1965.

E ca imaginea unei bunici iesite cu nepotul intr-un parc plin de plante inflorite: un corcodus, un tei, nuante de scortisoara si cuisoare de la evantaiul din lemn traforat si parfumat al elegantei si stimatei doamne. Gustul este al inghetatei juniorului, cu tuse de vafa acrisoara, cu alune de padure, putina vanilie si cu o buna remanenta. Ce cuplu dragut! Sa-i invitam la povesti si la o cina usoara! 
DOC Dealu Mare, 14%, ~4000 sticle,  ~44 lei, 87 pct

Vinuri și porți deschise la Domeniile Anastasia (28 octombrie 2017)

Domeniile Anastasia sunt o afacere prahoveana. Crama e la Strejnic, la vest de Ploiesti, pe cand plantatiile sunt intr-un frumos amfiteatru natural, langa Urlati, respectiv o parcela de un hectar cu merlot de 60 de ani, la Valea Calugareasca. 
Am fost suficient de norocos sa beneficiez de un "private tour", Marin Constantin, proprietarul, vorbind cu nedisimilata insufletire despre vie si vin si cu o la fel de nedisimulata dezamagire cand venea vorba de autoritatile care par ca se pun mai mereu de-a curmezisul, in loc sa sprijine antreprenorii. 
De exemplu, pentru cei 6 kilometri dintre Strejnic si Ploiesti, nu s-a putut obtine DOC-ul in 2016, crama fiind in afara arealului. Dar regulile sunt reguli, ce sa-i faci! Pana la urma se vor muta niste instalatii de vinificatie primara in situ, unde exista deja un amplasament din containere, ca sa indeplineasca conditiile impuse de caietul de sarcini DOC Dealu Mare.

Am vazut plantatiile si pot spune ca sunt excelent ingrijite. "Potpuriul" e format din Merlot, Cabernet sauvignon, Feteasca neagra si Chardonnay, Sauvignon blanc, Feteasca alba si Riesling italian. Daca parcela de la Valea Calugareasca are varsta de partea sa, cea de la Urlati e mult mai pitoreasca prin amplasament.
La Sterjnic crama este amplasata intr-un spatiu generos. Cele destinate vinificarii sunt potrivite dimensiunilor plantatiilor, de aproximativ 7 hectare, insa beciul de sub vila centrala, destinata degustarilor, mi s-a parut mare. Asa mare cum mi s-a parut, e insa plin ochi de baricuri. Pentru ca un element distinctiv este tocmai utilizarea intensiva a baricurilor la fermentarea si maturarea vinurilor cramei.
Cand am ajuns la Strejnic deja lumea incepuse sa apara. Pana la urma era Ziua portilor deschise. Vinurile oferite spre degustare sunt impartite intr-o cam prea familiara scara "clasic", "special reserve", "private reserve" etc. 
In gama Clasic mi-a placut Sauvignonul blanc 2016, curat, proaspat, semiaromat, expresie mai degraba new-world. Pentru 15 lei e foarte bun. 
In gama Special Reserve, pe albe Chardonnay-ul 2016 are profilul asteptat de la un chardonnay fermentat in baric, tragandu-si acea fibra specifica, pe langa aromele de fructe insiropate si vanilie. 

Merlotul 2009 este inca foarte, foarte bun, un vin pe care l-as evalua aproape de 90 pct, produs din via veche de la Valea Calugareasca. Culoare bordeaux matur, nas frumos, inca cu fruct, insa se infiripeaza si note tertiare de invechire, gust rotund, cu suculenta si lungime. Pentru mine si Ciprian Haret a fost "the weapon of choice" pe parcursul zilei. La pretul obisnuit de 28 lei, face banii fara discutie. 
Cabernetul 2013 e si el ok, are o buna tipicitate, insa gustat langa Merlot pare ca sufera de complexul Neymar.
Exista si doua vinuri "private reserve", demiseci, mai scumpe decat Special Reserve (50 lei). E vorba de un cupaj de Feteasca, Merlot si Cabernet 2014, respectiv un Cabernet-Feteasca 2015. Vinurile sunt de buna calitate, usor de baut in ciuda seriozitatii unui nivel de alcool de 14-14,5% si cu un rest de zahar nu tocmai evident gustativ. Daca nu ai sti ca sunt demi, alarmele papilelor nu s-ar declansa. Vinurile sunt mai moderne decat etichetele, oricum. Sa privim cu intelegere problema, in fond vorbim de o intreprindere familiala cu doar 7 hectare in exploatare. Insa, de curand, s-a facut un salt din acest punct de vedere, dupa cum vom vedea imediat.

Ei, si ajungem la doua noutati, amplasate sub niste etichete mult mai frecventabile: Cuvee Ctin, un Cabernet 2013 si Cuvee Eva, un Merlot tot din 2013. Ambele sunt vinuri serioase. Cabernetul e imbuletiat in aprox 4500 de sticle, iar Merlotul in aproape 10000. Si aici a parut ca Merlotul are o alonja superioara, fiind un demn urmas al celui din 2009. De altfel acest lucru e asumat chiar de producator.Am ridicat usor din strancene cand am aflat pretul, de peste 60 de lei, dar sunt vinuri foarte bune, oricum, cu un plus, cum spuneam pentru Merlot. O evaluare separata va veni in curand.

In rest, sper ca in curand producatorul prahovean sa-si decanteze o viziune mai clara a portofoliului, a gamelor si a identitatii vizuale. Pasiune exista, potential la fel, chiar si o dorinta de a excela demna de toata lauda. 
Ca de obicei la crame mici, pot exista si mici diferente intre vinurile de sub aceeasi eticheta. 
Aceasta si pentru ca se experimenteaza cu diferite baricuri, cu grade de prajire, etc. Ba chiar si cu muzica din beci. Nu glumesc, in beci, in surdina si incontinuu se aud acorduri de muzica clasica. De exemplu, am aflat ca la Cuvee Ctin s-a folosit Enescu! E o chestie noua si asta. Nu pot sa-mi imaginez gustul unui vin maturat pe riff-urile celor de la Disturbed. Ar fi mai viu, mai furios, mai violent?  
Ar trebui puse butoaie in camere separate cu muzica diferita. La sfarsit sa se deguste comparativ muzicile. Oricum, fara a fi mare specialist, sugerez ca pe viitor la Merlot sa se merga pe mana lui Debussy. La mer et cetera :)



In fotografie: un Domeniu si doua Cuvee-uri 







Amplasamentul de la Urlati


 

LAPOSTOLLE - Cuvee Alexandre Carmenere (2014)

Iata un vin de la o investitie pur franceza in Chile, surprinzator organoleptic, deoarece in locul moliciunii condimentate, catifelate, cu care ne-a obisnuit vinificarea tipica chiliana, ne ofera o structura mai ferma, inclusiv tanica, si asta in ciuda, sau mai bine zis in pofida, celor 13 luni petrecute de vin in baricuri, in majoritate noi. 
In rest, condimentele, cafeaua si piperul sunt unde trebuie, apoi notele de fructe, prin cirese negre si cirese zaharisite. 
Gustul este mustos, usor de baut servit un pic mai rece, dar promite un potential de evolutie mediu. 
Finalul are o remanenta buna, condimentata. 
As zice ca acest vin se va exprima mai bine peste 2-3 ani, insa asta nu inseamna ca nu e agreabil inca de pe acum. Vin de fripturi de carne rosie, in sange. 
~90 lei, 90 pct