Davino Sauvignon blanc 2013 VS 2007

Nu se intampla des sa ai ocazia unor astfel de comparatii. 
Recolta 2013 se prezinta foarte bine. Aromatic e un amestec de flori albe (salcam, soc, lamaita), un indiciu "dulce", parfumat, si fruct amintind de piersici romanesti, mere golden si coacaze. Gustul este echilibrat, cu fibra, vibrant, cu senzatii piscacioase si cu o persistenta usor cretoasa. Comparativ cu 2012 este mai elegant si mai placut, mai usor de baut aproape de lansare.  Sa mentionam ca vinul e produs 70% din vii vechi de 30 de ani, iar restul din plantatii tinere de 5-6 ani. Nu trebuie racit prea energic. La 10-12 grade e suficient. 13,8% alcool, excelent integrat. N-am dubii ca e unul dintre cele mai bune sauvignon-uri romanesti pe care le-am gustat. Gandindu-ma la exemplarul din 2007 incercat acum cateva saptamani ii pot "condamna" la 10 ani de beci adanc si intunecos. 89 pct., 80 lei

Asa ajungem la ciudata experienta a vinului din 2007. L-am incercat via Iulian Grigorescu, intr-o seara, la Braila. N-am fost singurul care l-a gustat, a fost ocolo si Horia Hasnas, Marian Timofti si altii. Aromatica nu a diferit prea mult, poate doar a cauzat impresia de "uscat" (petale uscate, felii de mar confiat, etc), dar trademarkul de soc nu a disparut. In gust e firesc ceva mai linistit, mai putin expansiv, insa aspectul care m-a frapat cel mai tare e ca inca exista acele senzatii piscacioase aproape exact ca la vinul tanar, apoi ca vinul a fost aproape lipsit de senzatii oxidative. Incredibil dar adevarat. Daca ar fi fost sa nu stiu ce este si de cand este, probabil l-as fi evaluat pe la 85 pct. 

Aceste punti lichide peste timp m-au facut sa ma gandesc si la altceva. 
Pe 21 august 1987, casa de discuri Geffen (label al Universal Music) scoate pe piata albumul de debut al unei trupe rock. "Materialul discografic"(cum ar spune Florian Lungu) debuteaza pe pozitia 182 in topul Billboard. Primul single de pe album fusese lansat cu o luna mai devreme in Marea Britanie, unde n-a rupt gura targului, desi a stat destul de mult pe pozitii inferioare in top. In Statele Unite n-a fost scos pe piata, mai ales dupa ce MTV a decis ca videoclipul nu este acceptabil.
Apar si primele review-uri, destul de amestecate. In general au fost moderat pozitive, insa influenta revista Metal Hammer a dat de pamant cu albumul, Dave Ling scriind ca e un amalgam inferior cu influente vadite din Aerosmith, Hanoi Rocks si AC/DC. Sa zicem doar ca un an mai tarziu tonul cronicilor va fi mult mai entuziast. 
Pentru ca intre timp trupa se pune pe concerte si promovare, incepe sa fie difuzata la radio, iar urmatoarele trei single-uri de pe album ajung hit-uri urcand pana pe pozitiile 5, 1 si 7 in top 100, tragand si intregul album dupa ele. 
La un an de la lansare, pe 6 august 1988, albumul ajunge pe prima pozitie in clasamentul vanzarilor, unde va mai fi patru saptamani neconsecutive. 
Pana in prezent a primit 18 discuri de platina si s-a vandut in peste 30 de milioane de exemplare.

Ma gandesc la domnul Dave Ling, reputat jurnalist, de altfel. Ma intreb cum s-o fi simtit peste un an sau doi, sau peste 10, cand albumul si-a castigat locul in istoria muzicii si a ramas cel mai plin de inspiratie din toata discografia trupei care va deveni vreme de vreo 5 ani cea mai mare trupa rock din lume, umpland toate stadioanele pe care a concertat. Toate astea nu inseamna ca vanzarile confera calitate si nici ca respectivul album e cel mai valoros din istoria muzicii, insa uneori si celor mai experimentati critici le scapa elementele care vor face dintr-un produs ceva clasic, dezirabil pentru foarte multa lume.

Uneori si noi, cei care scriem despre vin, putem avea astfel de momente. Incerci un vin, il iei de sus, ii dai un rating mai putin entuziast. Abia dupa ani, cand intamplator sau nu, te reintalnesti cu acelasi vin si acesta s-a dovedit rezistent la timp, ori chiar a evoluat intr-un mare fel, te gandesti ca initial ti-au scapat niste indicii. Norocul nostru ca nu-i tocmai inginerie aerospatiala ce facem pe aici.

PS: in ce priveste muzica, este desigur vorba de .... 

Vinul românesc în Belle Epoque: ce struguri se cultivau în 1902?

Astazi va invit la o intoarcere in timp. Anul este 1902, cand apare Manualul de Viticultura al profesorului V.S. Brezeanu, seful Serviciului Agronomic Român. 
Lectura acestei carti mi-a cauzat mai degraba confirmari decat revelatii. Veti vedea...

Soiurile autohtone sunt neglijate

"Tara noastra are varietati de vita foarte bune atat pentru vin cat si pentru masa, insa nu se scie sa se ingrijeasca sau nu li se da toata atentiunea pe care o merita." (din Introducere).
Stati linistit, dom' profesor, sunteti inca extrem de actual. Doar ca acum e mai usor. Nu mai avem sute de soiuri de salvat, au mai ramas vreo zece. Iar vreo cinci din ele nu se simt prea bine.

Concurenta "streină"

"Asta-zi pentru a sustine concurenta streina, podgoreanul trebuie sa produca mult, bun si eftin. Numai atingand acest intreit scop se va putea sustine ca si in Romania, care din punct de vedere al importantei sale viticole in Europa este intre cele di’ntai teri, se face o cultura rationala si sistematica."
Au trecut 112 ani, dar "intreit" inca nu putem. Putem mult si eftin. Putem chiar si bun si mult. Dar bun si eftin nu putem. Asta e, nu poti sa le ai pe toate!

Ajungem la corpul Manualului. Asadar, ce soiuri de vita de vie cultiva românul la 1902? (nota: mentiunile scrise cu caractere cu italice imi apartin)

Bășicată, intalnita in Dealu Mare si dealurile Muscelului si Dambovita (da aproximativ 18,5% zahar in must).
Soi disparut din cultura.
Băbească, intalnita si sub numele de Crăcană sau Crăcanată. Exista doua feluri: neagra si alba, cea neagra fiind mult mai cultivata decat cealalta. Babeasca neagra este "foarte raspandita in podgoria Nicorescilor unde se stimeaza pentru vinurile rosii ce da" (20% zahar).
Dupa statistici ar fi un soi inca destul de plantat, insa in ciuda optimismului statistic nu exista 10 etichete distincte pe piata pe care sa scrie "babeasca". Un motiv ar fi ca statisticile nu mai sunt actualizare de nu stiu cand. 
Babeasca alba e disparuta din cultura.
Berbecelul, strugure alb intalnit in Oltenia si Muntenia pana la Prahova "produce putin ca cantitate, insa da vin de calitate buna" (18% zahar).
Soi disparut din cultura.
Braghină. Strugure alb intalnit cu precadere in Dragasani si Oltenia, dar si in Dealu mare sub denumirea de Vulpe. Este de doua feluri: cu bobul mare (Dragasani) si cu bobul mic (Mehedinti, Dolj, Golul Dancei). A doua (23% zahar) este superioara primeia (17% zahar), dand vinuri mai tari si mai fine.
Soi disparut din cultura.
Coarnă albă, rosie si neagra- cultivate in toata tara. Desi se poate face vin, se recomanda a fi cultivate ca strugure de masa.
Cel putin coarna neagra mai exista, insa numai ca strugure de masa.
Crâmpoșia sau Cărlogancă este principala varietate a Dragasanilor, buna si pentru masa si pentru vin. Poate fi amestecata cu alti struguri, dar da si singura un vin excelent. (18-23% zahar).
Trecand peste distinctia dintre cramposia selectionata si cea simpla, trebuie spus ca mai exista si chiar (iata aspect imbucurator!) in ultimii ani au aparut si producatori din afara Dragasanilor care au scos pe piata vin din acest soi.
Fetească albă sau Poama pasareasca e un strugure intalnit mai mult in Moldova. Foarte raspandita la Cotnari. "Fiind experimentata in Francia, la scoala de la Ecully, d-l E. Durand atrage atentiunea viticultorilor asupra ei[...] Parerea acestui viticultor este ca prin selectiune ar putea deveni una dintre cele mai superioare varietati" (23% zahar).
Evident mai exista, si inca plantata pe suprafete mari, insa se pare ca ne-am pierdut abilitatea de a obtine vinuri bune din ea.
"Fetească neagră este gasesce tot in Moldova si este stimata pentru vinurile negre"(22-23% zahar).
Ca sa fie clar: din Moldova. Intre timp s-a raspandit in toata tara si este considerat cel mai valoros soi de strugure rosu autohton.
Galbenă- "raspandita in toata Moldova chiar si prin Ramnicu Sarat". "Formeaza basa podgoriilor Obobesciu, Panciu, Husi". "Cea mai productiva dintre varietatile albe romanesci, exceptand Plavaea", careia ii este mult superioara calitativ. "Ea a dat pana la 2000 decalitri la hectar in anul 1900" (18%).
Eu unul n-am baut inca o adevarata Galbena, desi exista un anume producator care pune pe piata cantitati mari etichetate astfel.
Gordinul: strugure alb specific podgoriei Dealu Mare unde era principala varietate in trecut. Strugure mixt, cu 19.2% zahar in must.
Soi disparut din cultura.
"Grasă, pe alocurea Armașiu. Pana acuma era mai mult raspandita in judetul Iasi. Asta-zi cand i se cunosc calitatile superioare si cand experienta a dovedit ca ea merge tot asa de bine si in Dealu Mare, unde se coace cui o luna inainte, ea este foarte mult cautata pentru reconstituire. De sigur ca in scurta vreme ea va fi principala varietate si pentru alte podgorii, nu numai pentru Cotnari" (24% zahar sau mai mult).
Din pacate predictiile lui V.S. Brezeanu nu s-au implinit. Nu numai ca nu a cucerit Romania, ba chiar, dupa Revolutie, a si disparut din Dealu Mare (post edit: se pare ca mai exista cateva hectare, poate 20, la diversi producatori, insa fara expunere pe piata).
"Iordana, varietate alba buna. Se gasesce in Moldova si in amestec cu alte varietati".
In urma cu cativa ani soiul mai era cultivat pe o suprafata infima la Sebes-Apold, contribuind la productia de vin spumant. Asta daca, intre timp, proprietarii nu l-au scos in defavoarea chardonnay-ului... 
"Mustoasă sau poama muștei, poamă creață, vinoasă este o variatate alba apartanand Moldovei. Ea se gaseste in amestec cu alte varietati si produce vinuri bune de masa" (70% must, 18% zahar).
Soi disparut din cultura (a nu se confunda cu inca existenta Mustoasa de Maderat).
Negru moale da pana la 76% must, insa are doar 14% zahar, asadar singur nu da vinuri prea alcoolice.
Soi disparut din cultura.
"Negru vârtos numit inca: Negru Bătut (Moldova), Beilar Cherasi (Dogrogea), Corb (Tutova si Braila), Gordan negru (Muscel) este principala varietate de vin negru. Ea se gaseste in toata tara" 18-20% zahar. "Varietate recomandabila pentru calitatile sale"
Soi disparut din cultura.
Plăvană, plăvae, bălana e foarte raspandita in Moldova. Da 17,2% zahar. "Nu poate fi recomandata de cat ca vita de productiune".
Mai exista un singur producator din zona Vrancei care produce undeva la 2000 de sticle pe an din acest soi.
Tămâioasă albă, rosie sau neagra. "In Moldova se numesc Busuioace. Sunt putin respandite si tot-deauna le gasim in amestec cu alte varietati", dar "din tamaioasa singura se poate obtine un vin de desert parfumat si foarte alcoolic".
Avem! Cam peste tot. 

In afara de acestea mai sunt vreo 32 de alte varietati pe care autorul pe pomeneste in treacat, deoarece unele sunt prea rastranse in cultura, iar altele nu sunt recomandate, nedand vinuri prea bune. Dintre ele mai rezista in prezent Frâncușa (Creață, Seina) sau "Sghihara"(evident: zghihara de Husi), considerata de multi ca nefiind altceva decat un biotip al Galbenei (inclusiv in lucrarile de specialitate din anii '50- '60)
Sigur, intr-o Ampelografie, precum cea a lui Gh. Nicoleanu (prima!), publicata cu doi ani mai devreme in limba franceza, ar fi fost listate mult mai multe varietati, insa nu am motive sa nu-l cred pe Brezeanu cand ofera aceste 17 varietati ca fiind cele mai raspandite. 


Unde e cabernetul? Unde-i merlotul? 

Interesant e ca, asa cum se deduce dupa aceasta scriere din 1902, varietatile straine nu erau inca foarte raspandite in cultura. De altfel, varietatile straine sunt mentionate intr-o anexa. Se pomeneste in trecat de diversi pionieri ai soiurilor frantuzesti, chiar dinainte de filoxera, nume istorice cu rezonanta, cum ar fi I.C.Bratianu sau D.G. Simulescu, insa nimic mai mult si nimic care sa indice o practica de masa. 
Sa fim seriosi, romanul tot cramposie si galbena bea, iar la rosii negru vartos era rege. Azi cabernetul e regele rosiilor, nu asa ne spune toata lumea?

De ce tot vorbeste domnul Brezeanu de vita de vie americana? 

Pentru de atunci ni se trage. 
Contextul e important. Viticultura romaneasca nu depasise inca momentul filoxerei. Simpla lectura a Manualului este elocventa. Exista un capitol consistent despre vita de vie americana, cate varietati, ce recomandari practice se fac etc. Autorul noteaza in mai multe randuri ca podgoreanul roman este reticent la via port-altoi, fie din motive financiare, fie din teama ca port-altoiul nu va tine Teama probabil intemeiata avand in vedere ca inca nu prea existau scoli de vita in sensul modern, altoirea facandu-se la fata locului, nu foarte temeinic sau profesionist. 
Abia in 1893 Statul a infiintat Pepiniera Pietroasa, in incercarea disperata de a face fata depopularii masive cauzate de filoxera si abia doi ani mai tarziu a luat nastere Scoala de Altorire dispusa tot acolo. Mestesugul s-a raspandit lent si am convingerea ca era inca exotic chiar si in 1902. Lentoarea cu care se implementeaza noutatile la noi este cronica si incetatenita istoric, sa nu ne facem iluzii. In fond, Revolutia a avut loc acum 25 de ani, dar parca ar fi fost ieri, daca intelegeti ce vreau sa spun.

Ca veni vorba de 25 de ani: in 1910 Nicolae Basilescu publica o brosura compusa din diverse articole, scrisori si luari de pozitie parlamentara in care se refera la criza viticola si la supra-productie, in contextul concurentei berii (toate-s vechi si noi sunt toate), concluzionand ca nu exista o criza de supra-productie deoarece la momentul aparitiei filoxerei, in 1884, erau in cultura 200.000 de hectare de vita de vie. Filoxera le-a injumatatit, iar in cei 25 de ani trecuti de atunci s-au plantat numai 14.000 de hectare! Asta in conditiile in care populatia s-a marit de la 5,5 la 7 milioane de locuitori. 

Si, presupun eu, aceste 14.000 de hectare au fost plantate, mai mult ca sigur, cu un mozaic de soiuri alese dupa bunul plac al fiecaruia, o nuanta consistenta fiind desigur vita de vie direct producatoare si hibrida. Pentru ca era nevoie de mult si simplu de obtinut. Ce port-altoi, ce tratamente savante in vie !? Noua ne trebuia ceva pe care sa-l plantam si care sa se descurce singur. Asta ca sa intelegem de ce, un secol mai tarziu, viile micilor proprietari din zone mai putin renumite, dar majoritare la nivel statistic, sunt inca pline de "americana", "algeriana", "nohan" si altele. Nu este singurul motiv, dar buimaceala prost gestionata de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX este in mod cert pe podium.

Vinurile Domeniului Vladoi la Ethos Cafe Galati (21.02.2015)

Sambata am fost martor si beneficiar al unei degustari organizate la confluenta dintre Ordinul Cavalerilor Vinului (multumiri pe aceasta cale Zenaidei Costea si lui Iulian Grigorescu), Ethos Cafe si -desigur- Domeniul Vladoi.
Iulian Grigorescu si Zenaida Costea
Ethos Cafe/Casa Serfioti
credit foto: Victor Cilinca, Viata Libera
Stabilimentul Ethos se gaseste la numarul 52, strada Domneasca, in asa numita Casa Serfioti, dupa numele familiei care a ridicat-o in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Azi imobilul se gaseste in proprietatea lui Marcel Capris, el insusi un cercetator istoric pasionat si cel de la care - sambata seara- am aflat mai multe despre aceasta frumoasa cladire. Numai parterul este deocamdata complet amenajat, etajul fiind inca in renovare. Oricum, este o bucurie sa vezi aceste cladiri vechi, cu cariatidele si decoratiile lor belle epoque revenind la viata. 
Vinul a fost prezentat chiar de proprietarul domeniului de la Siminoc (sat din Dogrogea- podgoria Murfatlar) Ion Vladoi, care este si vinificatorul pasionat al vinurilor. Vinurile sunt obtinute de pe plantatiile familiei, insumand aproximativ 19 hectare. Firma s-a fondat in 1995, insa abia dupa 2009 si dupa modernizarea cramei cu fonduri europene s-au putut lansa vinuri cu adevarat interesante.     
Desigur, mi-am luat note de degustare, dar inainte de acestea as vrea sa remarc franchetea cu care Ion Vladoi a vorbit despre vinurile sale si despre materialele oenologice folosite. Mie imi plac detaliile despre drojdiile folosite si tipul de baric sau gradul de prajirea al butoiului, pentru ca - cat de cat- inteleg aceste notiuni si impactul pe care le au asupra produsului final.  

Materialul didactic
credit foto: Iulian Grigorescu
Riesling italian 2013 Ravak (numele gamei). Un vin atipic, cu explicite arome florale. Abia în gust apar tusele robuste și minerale asteptate de la rieslingul italian. 81.
Sauvignon blanc 2014 Ravak. O bomba florala cu impresii de flori albe, soc, piersica. Are persistenta si fibră. 83-84.
Chardonnay 2013 Pivnita Basarabilor. Un chardonnay tipic, dupa retata moderna, plin, cu pepene galben, vanilie, mere golden, dar si ușoare tuse fenolice. Vinul a fost fermentat in lemn a beneficiat si de fermentatie malolactica si acestea dau un sentiment de catifelat si usor pastos, vanilat, dar nu din cale afara. 83
Chardonnay 2012 Pivnita Basarabilor. Un vin mai evoluat, dar mai liniștit aromatic, mai vegetal, cu tuse nițel mai ușoare pe papile, dar mai proaspete, decat fratele mai tanar. Pare mai burgund, cu lemn survenit ulterior incheierii fermentatiei, cu un impact mai scazut. Si nivelul de alcool e mai mic decat la cel din 2013. 83-84. Stiu ca majoritatea iubitorilor vinului l-ar prefera pe cel din 2013, care are un stil mai modern, insa permiteti-mi momentele mele retrograde, pe care mi le asum cu gratie.
Ion Vladoi
credit foto: Iulian Grigorescu
Rose 2013 Ravak. A fost un Rose interesant. Nu vreau sa fiu ironic, insa desi e inca jovial, nu mai propune aceleasi note mustind a prospetime precum a facut-o anul trecut. Zmeura si grapefruit-ul, ba chiar si fizz-ul reconfortant au lasat acum locul unui vin mai rezervat, cu afine rosii si un profil mai putin primavaratec. 79
Feteasca neagră 2013 (probabil din gama Pivnita Basarabilor) un vin proaspăt, frumos, delicios, cu arome clare de prune și vișine, cu picanterii obraznice, mai ales pe final. Fara lemn. Eu unul cred ca acest tip de vin este mai potrivit pentru strugurele nostru portdrapel decat retetarul standard pentru vinuri rosii baricate, atat de aplicat prin alte parti. 84-85.
Merlot 2011 Pivnita Basarabilor. Un merlot bine executat, cu aromatica de fructe combinate, proaspete și confiate. Tuse prăjite de lemn, aducând a cafea, dar si taninuri prezente mici, dar "musculoase". Mai are viata-n el. 84.

Preturile acestor vinuri in magazinele specializate (in Galati a se vedea Le Marche) ar fi intre 20 si 30 pentru gama Ravak si 30-40 pentru Pivnita Basarabilor, asadar moderate si bine pozitionate in ce priveste raportul pret calitate. 
Eu cred ca asemenea crame familiale, cu plantatii de dimensiuni reduse, trebuie incurajate si sustinute. Insa mai cred ca tocmai deoarece sunt relativ mici, iar forta de promovare este si ea implicit redusa, ar trebui sa urmareasca produse mai deosebite, care sa difere de curentul mainstream, de regula cu sentiment de lume noua. Pentru ca sunt producatori cu resurse mult mai mari care isi pozitioneaza produsele in aceeasi zona si dupa ce curiozitatea consumatorului se va fi satisfacuta, crama mica ar putea suferi un recul pe care si-l va explica mai greu. Dar cel mai important e sa se doreasca imbunatatirea continua, sa se experimenteze si sa nu se multumeasca cu putin. 
Trecand peste panseurile mele (nu stiu cat de folositoare), as vrea sa inchei spunand ca Domeniul Vladoi a fost una dintre frumoasele surprize ale anului trecut si sper ca va continua sa propuna vinuri bune la preturi decente.

Cu un chardonnay de Macin, in cautarea fericirii

Cateodata nu ai nevoie de accesorii grele si intense. Ai nevoie de ceva care sa te relaxeze, chiar daca e usurel, simplu si schematic. Uneori cauti familiarul si linistea nesurprinzatoare si nu noutatea, care poate cere o reactie pe care te simti prea obosit sau prea stresat sa o produci.

Uite asa, intr-o seara tarzie, m-am gandit sa vad un film. Am zis sa vad filmul rusesc nominalizat la Oscar, Leviathan. Am si vazut vreo 10 minute, care n-au facut decat sa-mi adanceasca impresia ca urmeaza sa vad ceva dificil si persistent. Asa ca am dat "scroll" pe site-ul de filme online pana imi sare ceva in ochi. Asa am ajuns la Hector and the Search for Happiness, film adventure-comedy, cu un sinopsis indicand o treaba serioasa: un psihiatru face inconjurul lumii pentru a gasi secretul fericirii. Filmul e o lucrare englezeasca, e regizat de Peter Chelsom (Serenpidity, sau mai nou si vai noua- Hanna Montana: The Movie). Rolul principal e jucat de actorul britanic Simon Pegg, chestiune promitatoare deoarece nu ma astept la profunditati abisale de la filmele in care joaca, desi sunt indicii ca ar fi capabil (vezi Kill Me Three Times). Pe scurt, un psihiatru englez traieste intr-o rutina absoluta, alimentata si de prietena sa, interpretata de Rosamund Pike (nominalizata la Oscar 2015 pentru rolul principal din Gone Girl). La un moment dat isi da seama ca nu intelege fericirea din punct de vedere teoretic, ca nu-si poate ajuta pacientii pe cat ar vrea si ca urmare intreprinde o calatorie in jurul lumii pentru a elucidara aceasta spinoasa problema.

In tribulatiile sale se va intalni cu diverse personaje, cum ar fi un prosper om de afaceri (Stellan Skarsgård), un calugar budist din Tibet pe care-l va ajuta sa-si instaleze antena de internet, un traficant de droguri (Jean Reno), al carui pix aurit il salveaza de la moarte in fata unor militii din Africa si- in final- un celebru  si excentric coleg psihiatru (Christopher Plummer). La un moment dat ai impresia ca scenaristii ar trebui sa verse ceva din castig lui Paulo Coelho, pentru ca finalul aduce cu romanul cel mai celebru al scriitorului brazilian. Oricum, film lejer, distractiv.

credit foto: Ciprian Haret
Asa mi s-a parut si chardonnay-ul sec 2013 Curtea Regala de la Alcovin Macin. Daca in cazul filmului distributia "grea" contrasteaza cu usuratatea filmului, la vin nivelul de alcool e nitel mai vanjos decat ar fi fost optim, dar daca il veti raci mai energic, nu numai ca acest aspect va deveni secundar, dar chiar va furniza vinului un caracter buvabil accelerat. Presupun ca in timp (6 luni) se va integra mai bine. Aromatic aduce a mere, caise, vanilie, banana si ananas, un corp cu usoara onctuozitate si un final citric, putin amarui. In concluzie, e un vin ok, fara briz-brizuri, dar nu va protesta nimeni daca ii va fi turnat in pahar in fata unei portii apetisante de plachie de crap. 25 lei, 78-80 pct 




ULTIMA ORA! Rezultatele concursului de vinuri Valea Calugareasca!

Intre 7 si 10 Octombrie anul curent, sub patronajul Camerei agricole a judetului Prahova in colaborare cu Directia Viticulturii din Ministerul de Agricultura, a avut loc expozitia de struguri si concursul de vinuri Valea Calugareasca, editia a II-a. 

Ok, recunosc! Nu-i tocmai de ultima ora, avand in vedere ca respectivul eveniment a avut loc in luna octombrie. A anului 1928.
De ce s-a organizat un concurs? Dupa cum ne informeaza brosura semnata de I.C. Teodorescu (Directorul Viticulturii) "scopul urmarit prin aceasta initiativa a fost ca pe de o parte viticultorii intre ei sa se poata lamuri asupra valorii pe care o reprezinta diferitele varietati de struguri[...], iar pe de alta parte sa se poata inlesni legaturi directe intre cultivatori si diferite categorii de negustori angrosisti, fabricanti de sampanie, comercianti de struguri sau de vinuri, restauratori, etc. dornici de a face cumparaturi sau alte tranzactii comerciale". Foarte frumos, lipseste doar "legitimarea in ochii consumatorului", pentru ca in rest mai toate cele de mai sus le putem auzi si azi de la diversi organizatori de concursuri. 

Din strugurii de masa- douazeci in total- sa mentionam spre delectarea dvs. cateva soiuri: exolata superba, coarna alba, neagra si rosie, razachia rosie si desigur preferatele publicului: țâta vacii albă si țâta vacii neagra. Sigur, trebuie sa privim aceste aspecte cu intelegere. Pe vremuri, lumea nu stia ca numai doua soiuri sunt suficiente: ceaslaua (adica chasselas) si muscatul de Hamburg. Erau mai inapoiati inaintasii nostri, ce sa facem.

La varietatile pentru vin avem cateva revelatii, mai ales pentru cei care cred ca roata s-a inventat cu ajutorul fondurilor europene. Pe langa autohtonele negru moale, bășicată, braghina, crăcană (babeasca neagra), cramposie, galbena de Ardeal (adicatelea feteasca regala), grasa, gordin, vulpea sau feteasca alba, gasim si cabernet si chardonnay, dar si pedro ximenes, rhein-riesling si cinci feluri de muscat. 

Din nou, avem de-a face cu o gandire paguboasa, burgheza. Cum sa cultivi braghina si vulpe cand poti planta sauvignon blanc si merlot? 

Oricum, daca va intrebati, la struguri de masa a castigat domnul Minculescu din Ceptura cu o minunatie de muscat de Hamburg (ce va spuneam eu?) urmat de Jean Petrescu din Nicovani cu un aromat muscat de Alexandria, iar pe locul trei, salvand onoarea ampelologiei nationale, nea Tomita Georgescu din Valea Calugareasca, cu o gustoasa cramposie. 
  
Si asa ajungem la consursul de vinuri. S-au inscris 107 probe de la 58 de proprietari.  La un concurs de vinuri regional (adica toti participantii erau din Dealu Mare), tinut la Valea Calugareasca!  
Juriul a fost compus din R. Odobestianu (inspector in Ministerul Agriculturii), D. Coltescu (sub-director al Statiunii Agronomice Bucuresti), domnul Gogu Fotescu (delegat al Camerei Agricole Prahova), d-l dr. E. Russ (delegat al Statiunii Experimentale de Viticultura si Oenologie Chisinau), d-l prof. I. Baidaus(delegat al Scoalei Nationale de Viticultura si Oenologie Chisinau ), d-l Mott (sa traiasca Zarea SA!) precum si d-l C. Barbulescu (delegat al podgorenilor). Dupa cum vedeti, niciun blogger n-a facut parte din juriu. Se faceau concursuri serioase pe-atunci, dom'le! Ce vremuri! 

Examinarea s-a facut cel mai probabil in orb, iar criteriile au fost culoarea, limpiditatea, mirosul, gustul (normal sau alterat), sanatatea (sic!) si vechimea. S-a punctat de la 1 pana la 10. 
Primele doua locuri au fost adjudecate de Scoala de Viticultura din localitate cu un misterios "amestec roș" si un riesling. Pe locul trei un frontignan alb inscris de D.S. Nenitescu (sa traiti, dom' ministru!). Printre primele clasate mai intalnim un furmint de Urlati, o grasa de Cotnari de la Chitorani, dar si pinot blanc, "sauternes" si nelipsita feteasca alba. 
La premiul doi ("vinuri de masa foarte bune") descoperim un domn numit Gabriel Papp din Valea Calugareasca care a iesit printre primii cu un cabernet sauvignon...vinificat in alb! Tres chic, monsieur! Tres chic! Poate avea si zinfandel, cine stie, dar nu prea s-a facut in '27, '28...

Ce sare in ochi este multitudinea de soiuri aflate in cultura. Si amalgamul de soiuri vechi romanesti cu varietati internationale. Cine credea ca inainte de comunisti se cultivau la noi doar fetesti, negru de sarichioi si cranaca, iata ca se cam inseala.

Mi-a placut si mentiunea de la sfarsit: "Intrucat singura analiza organoleptica nu poate da ca rezultat o clasificare ireprosabila, juriul si comitetul organizator au convenit ca una din probele aduse(s'au prezentat probe in dublu exemplar) sa fie trimisa laboratorului de Oeno-Chimie al Statiunii Agronomice spre analizare, astfel ca in mod definitiv, clasificarea se va putea stabili mai tarziu, dupa ce toate probele vor fi fost analizate"

Mentionam ca dupa analizarea probelor clasamentul final al concursului de vinuri Valea Calugareasca a fost: 
I. Cotnari
II Vincon Vrancea
....


PS: cu multumiri domnului Daniel Duica, cel de la care mi-a parvenit brosura cauzatoare de verb.


Cabernetul Grand Selection 2003 de la Wine Princess, acest Boris the Blade al vinului romanesc

Poate va amintiti de Boris the Blade aka Boris the Bullet-Dodger ("because he dodges bullets, Avi!") personajul din Snatch, filmul lui Guy Ritchie. Stiti care: rusul aparent indestructibil care se ridica fara mari probleme dupa un groaznic accident de circulatie sau dupa multe gloante incasate ("apparently it's just impossible to kill the bastard").

La fel si cu acest cabernet sauvignon de Minis, din struguri culesi tarziu, cu aproape 13 ani la bord din care 14 luni in baric, cine stie cati cine stie pe unde si inca doi intr-o debara neclimatizata. Deci a fost chinuit nitel. Acum doi ani, cand l-am incercat ultima data, nu parea ca o mai duce mult, insa aparentele inseala. Ieri s-a ridicat din nou. E tot un vin altfel decat gustul catifelat si moale al modernitatii, foarte taninos, insa taninurile au devenit ceva mai putin uscate, mai integrate in sensul ca dau "fibra" vinului decat sa fie deranjante cumva. Alcoolul nu e perfect integrat, insa daca lichidul e racit pe la 16-17 grade, va fi suficient de mascat incat sa nu iasa prea mult din peisaj. Aromatica e frumoasa, schimbatoare, insa cel mai frumos moment este cand aromele de fructe zaharisite, dulceturi si cernelurile, pielaria, tutunul, menta si pastaia de vanilie se aliniaza. E genul de aromatica care sugereaza imagini: poate o cabana de vanatoare, un tutun aromat de pipa, etc. Puteti divaga dupa imaginarul personal. In gust as merge pe afine, prune afumate si ceva picanterii pe final. Numai la halci suculente de carne de poti gandi cand ai in mana un pahar din acest vin si cred nici cel mai talentat somelier din lume n-ar putea sa ma contrazica.

Spunea cineva pe facebook (probabil Dan Micuda) ca mai are un cartus (adica o sticla din aceasta licoare) si nu e sigur cand sa-l traga. Eu cred ca mai bine sa-l tragi cat insa mai functioneaza arma, daca intelegeti ce vreau sa spun. Mi-e ca peste doi-trei ani sa nu-i para rau ca n-a deschis-o mai devreme. 
Dar nu se stie cand se ridica iar Boris the Blade. In fond, in ciuda cantitatii mari de fier pe care o acumuleaza la un moment dat, nici din film nu se deduce ca Boris e definitiv terminat. 


Dulce natural in doua ipostaze

Intotdeauna mi s-a parut ciudat ca un vin dulce natural se obtine prin adaugare de alcool. Pai daca tot ii spui "natural" poate ar fi o idee sa nu adaugi nimic peste mama natura. In fine...
La noi oricum nu exista sintagma. Nu umblam cu distinctii intre vins liquoreux, vins moelleux, vins de liqueurs si vins doux naturelles. Conform legislatiei romanesti exista vin (care poate fi sec, dulce etc) si vin licoros. Intre noi le mai spunem si fortifiate, pentru a indica mai bine faptul ca au adaos de alcool din sursa exogena. Poate n-am inspiratie azi, dar in ce priveste ultima categorie, din toata tara noastra mare producatoare de vin si cu traditie multimilenara, imi vin in minte numai doua etichete: Lacrima lui Ovidiu de la Murfatlar si Studio de la Halewood. Dar nu despre ele vreau sa va vorbesc, ci despre doua astfel de vinuri de import. Nimic extraordinar, stati jos, dar totusi interesante in felul lor.

Sa incepem cu ce au in comum: Muscat blanc a petit grains, respectiv Moscatel de grano menudo. Adica mot-a-mot din franceza, respectiv spaniola: muscat alb cu boabe mici. In Romania e cultivat pe suprafete destul de mari sub un nume familiar, desi sunt convins ca multi sunt siguri de "nationalismul" acestui strugure. Daca n-ati citit povestea mea de acum catava vreme, ce sa va fac. Da, e vorba de tamaioasa romaneasca, care de fapt e cam frantuzeasca, sau- mai bine zis- mediteraneeana.

Din Franta, mai precis Roussillon, vine acest Muscat de Rivesaltes, o apelatie care produce acest tip de vin de o mie de ani (documentat).
Ca fapt divers ca stiti ca in 1907 nu numai in nordul Moldovei au iesit taranii in strada (de fapt pe ulita), ci si sudul Frantei. Cum recolta precedenta a fost dezastruoasa, viticultorii s-au gasit in imposibilitatea de a-si plati taxele. Cand guvernul a trimis executorii, a rabufnit revolta. E drept ca lucrurile s-au rezolvat relativ civilizat, chiar daca au fost incidente violente ici-colo. Guvernul a acceptat o scadere a taxelor, iar podgorenii o inasprire a legislatiei din domeniu, interzicerea adaosului de zahar, a diluarii etc si un control fiscal mai strict. 
Iata ca fata de acel lugubru 1907 romanesc, anul frantuzesc a fost mult mai pilduitor in ce priveste functionarea statului de drept si compromisul social.

Muscat de Rivesaltes 2012 "Cuvee Apinae" Domaine d' Aubermesnil este in fapt un private label Lidl, deoarece pe site-ul producatorului nu apare listat. Vinul e produs de cooperativa Vignerons du Cap Leucate, care fara a fi vreun campion al regiunii, sta de partea buna a lucrurilor judecand dupa salba de medalii obtinute la diverse concursuri. E din Lidl si a costat 25 lei.  Aduce a alune de padure si migdale,  miere, dulceata de portocale si caise confiate. Pare foarte dulce si greu, iar alcoolul (15%) e prea evident pentru naturelul meu simtitor. Plus ca se creaza un mix cam stinky la confluenta dintre alcool si aromatica. Poate am prins o sticla mai ciudata, dar...la 25 de lei, in doze mici, se poate bea.  




Mai satisfacator a fost muscatul de Navarra Marques de Montecierzo "naturalmente dulce" Mi-a fost oferit cadou din tara de origine, dar pentru informare sa stiti ca pretul de pe site-ul producatorului este de 7,5 euro, sticla de 0,5l. Nu are anul de recolta pe eticheta, dar pe timbrul DO e mentionat 2012. Nu conteaza prea mult in cazul acestor vinuri. Sunt fortifiate si oricum aciditatea e mica. Totusi, in cazul acestuia, aromele flagrante de miere de salcam, fructe confiate sunt oarecum contrabalansate de un iz de coaja de lamaie conservata in zahar, amanunt care confera un caracter tonic binevenit. Insa tot cu paharelul de lichior ar trebui baut, ca aperitiv sau la desert. Am apreciat si nivelul redus de alcool- doar 11%! Recomand sa fie bine racit.

PS: De ce se fortifiaza vinurile? Practic prin adaosul de alcool (care este tot de origine vinicola) se stopeaza fermentatia intr-un stadiu incipient si astfel de asigura gustul dulce al licorii. Metoda este ancestrala. 

Busuioaca de Bohotin 2013 Averesti si o asociere care nu-i face niciun favor

foto: vindor.ro
Trandafiri. busuioc, citrice, nuante vegetale, flori de soc aparute de niciunde, sau poate din niste drojdii ciudate. Sau poate chiar dintr-un sauvignon blanc? Atacul e mai usor decat anticipam, aciditatea mare facandu-l destul de usor de baut. Nu trebuie baut prea rece, va parea putin lipsit de substanta, cu un finish cam prea repede trecator. Cred ca si varsta pubera a viilor participa la acest sentiment.
Oricum fata de alte busuioace sau pseudo-busuioace din comert sta foarte bine. Practic in domeniul dulce-demidulce este no 1, dupa retragerea suratei 2011 de la Basilescu. 
E foarte bine ca soiul nu se preda, e foarte bine ca Averesti propune acest strugure intr-o calitate buna (83 pct) si un volum suficient, accesibil in supermarketuri (cum ar fi Kaufland) la un pret ok- 30 lei. 

Un cititor anonim mi-a reprosat ca nu fac bine vinului punandu-l in asociere cu diverse chestiuni care-mi trec prin minte la momentul respectiv. Cum a fost cazul de ieri cu chardonnay-ul frantuzesc si carticica despre chelfaneala a lui Pascal Bruckner, francez si el pana la proba contrarie. E adevarat ca in lipsa de fructe de mare si carne de vanat mi se intampla uneori sa-mi vina asocieri mai creative cu care sa pun in legatura lichidul.
Azi ar fi usor. Maine e Valentines Day, vinul e dulce si rose. Vine si Fifty Shades of Grey in cinematografe. As putea sa va recomand romanul lui Boris Vian- Spuma zilelor- pe care-l consider o sfarsietoare poveste de dragoste. Dar eu sunt de alta faptura, asa ca....
Gandindu-ma la judetul Vaslui, in al carui nord locuieste Crama Averesti, as fi dorit sa va recomand ceva care nu are nicio legatura cu busuioaca de Bohotin. Dupa Dealuri, filmul lui Cristian Mungiu, inspirat din cartea scriitoarei Tatiana Niculescu Bran, e musai de vazut, din pricina atmosferei si universului descris. E un film lent cu tensiune apasatoare, inspirat oarecum din celebrul caz de la manastirea Tanacu.
Dar nu e tocmai potrivit, intr-adevar. Ma gandesc la drumul Vaslui-Iasi si la indicatorul de la cativa kilometri de la iesirea din Vaslui care arata spre Tanacu. via Muntenii de Sus. Iar daca vine vorba de Muntenii de sus, iata o stire relativ proaspata din respectiva localitate. Se moare in lume, dar numai moartea unora e glorioasa. In acest caz, mai degraba ironica, dar de o ironie poetica de buna calitate. Poftiti de cititi aici

Adevarul ca era mai bine sa fotografiez sticla langa langa niste trandafiri si sa va spun ca merge bine cu chocolate cake, ca placinta cu branza dulce nu mai mananca nimeni in tara asta, nu?

Chardonnay 2013 Moulin de Gassac (Franta)

N-am gresi in a spune ca Mas de Daumas Gassac produce cel mai bun vin de Pays de L'Herault. E ciudat cand te gandesti ca apelatia din sudul Frantei e una enorma, responsabila de cantitati uriase de vin plonk sau neinteresant, in cel mai bun caz. 
Motivele pentru care crama isi plaseaza produsele in aceasta categorie, desi ar putea foarte bine sa fie macar Languedoc-Roussillon AOC, pot fi descoperite mai pe larg in cele scrise despre unul dintre vinurile de top ale cramei
Gama Moulin de Gassac este produsa de familia Guibert in colaborare cu cooperativa locala, din Aniane, pe valea Gassac-ului, de unde si volumele mai mari decat am fost obisnuiti. 
Rezultatul consta in vinuri foarte bune, de consum curent, fara pretentia de invechire. De altfel cumparatorul e avertizat sa nu le tina mai mult de doi ani. Cati fac asta in lumea mare? Oricum nu cred ca dupa fix 24 luni vor face implozie, dar sunt vinuri de baut tinere si nu e nimic in neregula cu asta. Singurul lucru care ma deranjeaza e eticheta care e urata nevoie-mare. Cea pe negru din editiile trecute era mai ok.
La obiect: chardonnay-ul Moulin de Gassac 2013 aduce a flori albe, vanilie, iarba udă, miere, citrice. Un gust în care apar și pastise minerale, pe langa cele asteptate- cremoase, dar și un finish decent cu impresie de gutuie. 84 pct. 
Pe total e un vin gustos si eficace, jovial si nepretentios, facut sa nu dezamageasca la un pret decent. 13% alcool, excelent integrat. 50000 sticle (5 euro, vintatis.com). Recolta "in vigoare" e 2014, listata acum cateva zile de magazinul amintit. 

Acuma, stiti marfa, urmeaza asocierea. Sa va recomande altii peste-spada cu sparanghel sau rulouri de salau cu sos alb, pentru ca aici ne ocupam cu alte vicii. Eu am alta dambla.
O carticica usoara, dar fara a fi lipsita de oarece substanta, este Palatul Chelfanelii de Pascal Bruckner, controversatul scriitor si eseist francez. Ei bine, maretul conducator al unei tari fictive decide ca urechelile si palmele peste ceafa etc. aplicate copiilor de catre parinti nu sunt tocmai cea mai eficienta metoda educativa. Asa ca instituie Palatul Chelfanelii, un loc in care trasul de urechi si batutul la palma devin monopol de stat. Iata un scurt fragment elocvent: 

"Când în dimineaţa zilei de 20 martie, după ce şi-au luat un rămas-bun sfâşietor de la părinţi, cei doi prieteni se înfăţişară la poarta Palatului, fură uluiţi. Se aşteptau să vadă o clădire întunecată, în stil medieval, cu carcere subterane şi cu turnuri; aveau însă în faţă o construcţie zveltă din oţel şi sticlă; cu patrusprezece etaje ţâşnind înspre văzduh, cu lifturi diferit colorate. Un steag pe care era brodată o mână pregătită să se îndrepte spre un funduleţ gol şi rotunjor flutura pe acoperiş şi pe o pancartă de un roşu aprins stătea scris: "Trăiască dreapta bătaie democratică! Trăiască chelfăneala bine temperată!"

Efectul era nemaipomenit. La intrare se afla deja o grămadă de curioşi, dintre care unii veniseră de cu noapte. Reclame mari luminoase explicau publicului regulile de funcţionare ale stabilimentului.

Atracţiile erau repartizate pe etaje după cum urmează:
- La etajul întâi, se trage de urechi.
- La etajul al doilea, se dau perechi de palme.
- La al treilea, copiii sunt puşi la colţ.
- La al patrulea, drăcuşorii întind unor adulţi nostalgici degetul cel mare pentru a fi supt şi unghiile pentru a fi roase cu nervozitate.
- La al cincilea, se administrează câte o bătaie la fund cu palma şi se distribuie şuturi.
- La al şaselea, se ciupeşte pielea şi se trage de păr.
- La al şaptelea, se distribuie jordii.
- La al optulea, li se aplică îngeraşilor câte o sărutare sonoră şi udă. N-au dreptul să se şteargă.
- La al nouălea, sunt lovite degetele şi extremităţile cu o riglă de lemn sau de fier.
- La al zecelea, se aplică cravaşa pe părţile cărnoase.
- La al unsprezecelea, se biciueşte cu urzici proaspete dispuse în mănunchiuri.
- La al doisprezecelea, se aruncă ciulini pe pielea goală şi se freacă derbedeii cu ierburi tăioase.
- La al treisprezecelea, intră în funcţiune maşina de bătut, un robot automatizat cu patrusprezece braţe care furnizează toate pedepsele descrise mai sus.
- La al patrusprezecelea, se poate astâmpăra setea la o cofetărie şi se poate admira panorama capitalei.

În decursul unui an fiecare copilaş are datoria să treacă de cel puţin două ori pe la fiecare dintre cele treisprezece etaje. Ordinea se stabilea prin tragere la sorţi. Toţi aşa-zişii "voluntari" erau înregistraţi pe ordinator."

Unde vor duce aceste initiative nobile ale Presedintelui puteti afla achizitionand cartea in ultima sa editie de aici (sau de unde vreti dvs). Daca va petreceti mai mult de 20 de minute zilnic in metrou, ar fi si pacat s-o ratati. :)

Hyperion Cabernet Sauvignon 2011 (Halewood Romania). Ok, but not quite my tempo

Avem un rosu rubiniu intens, cu aromatica de tabac, cerneluri, rugina, lemn ud și ardei verde dar și un iz usor salin amintind de roșiile uscate. Deși intens nu e foarte fructat în nas. Gustul in schimb e destul de suculent, fara a fi pastos, cu niște taninuri fine, amintind de afine. Apare o fațete vanilata, dar nimic over the top din punctul de vedere al impactului lemnului. Are o buna tipicitate si o aciditate cam prea vie. Aciditatea pare un pic cam prea vie, chiar daca mi-as fi dorit sa se exprime mai putin evident, poate fi totusi un indicator al unui potential de invechire, sa zicem mediu. Si alcoolul (14,5) iese usor din corp, de unde si recomandarea de servire undeva pe la 16 grade. Din nou, exista posibilitatea ca in doi-trei ani lucrurile sa arate mai bine. 
Asadar, pe ansamblu, un efort solid, un vin care are ritm, chiar daca usor cliseistic (Napa cab style), dar nu e tocmai ritmul meu, ca sa zic asa. Motiv pentru care: 84 pct. 65 lei in magazinele specializate.

Vorbeam de ritm, asa ca o asociere reusita ar fi cel mai "mic" film din lista nominalizatelor la categoria "cel mai bun film" la premiile Oscar de anul acesta. E un film independent, deja castigator al festivalului Sundance, o pelicula despre un tanar baterist de jazz (Miles Teller) si profesorul pe care incearca sa-l impresioneze (J. K. Simmons, nominalizat pentru rol secundar).  Povestea in sine nu e extraordinara, tot cliseistica intr-un sens (sacrificiul personal pentru reusita intr-un mediu concurential), insa tanarul regizor (si scenarist) Damien Chazelle a reusit sa articuleze foarte bine ambitia tanarului si severitatea extrema (chiar maniacala s-ar putea zice) a profesorului intr-un film cu ritm, cu multa muzica bigband (si coloana sonora e foarte buna, puteti asculta piesa care da si titlul filmului aici) si foarte bine "tras" tehnic vorbind (filtrele de culoare induc o atmosfera inchisa, usor claustrofobica).
Va invit sa vizionati o secventa elocventa:

Among the Sleep

Among the Sleep este un joc (da, joc) lansat la sfarsitul lui mai 2014 de Krillbite Studio, un dezvoltator mic din Norvegia, putand fi jucat pe windows, IOS, linux si playstation. Tehnic vorbind jocul e un first-person horror adventure. E plin net-ul de astea, veti spune, ce are acesta atat de special? Si de ce citim acestea pe un blog despre vinuri? Veti vedea.
Genul jocului ne creeaza niste asteptari: personajul se va plimba printr-un peisaj dezolant, cu imagini de cosmar si cel mai probabil va trebui sa infrunte tot felul de monstri. Distractiv, nu?
Ei bine partial asta se va intampla si in Among the Sleep. Particularitatea este personajul principal (cel prin ochii caruia jucatorul va vedea lumea): un baietel de 2 ani imbracat in pijamale albastre cu stelute.
Actiunea incepe plina de lumina si culori vii, in casa micutului, cu mama care ii serveste o felie de tort si ii ureaza la multi ani. Mai aflam si ca primeste de la tata un ursulet de pluș. Dar nu-l vedem nici pe unul nici pe altul. Apoi mama ne duce in camera noastra. Ne straduim putin sa-l gasim pe Teddy, care se dovedeste viu (adica se misca, vorbeste si se joaca cu noi). Adormim si de aici...incepe nebunia.
Ne trezim in penumbra, intr-o casa usor modificata. Realizam repede ca exista un "ceva" infricosator, iar intregul scop devine evitarea acelui ceva si gasirea mamei. In rest tot jocul e o serie de puzzle-uri pe care trebuie sa le faca copilul. Teddy este tot timpul in bratele noastre. Daca il strangem la piept  realitatea inconjuratoare se va lumina un pic pret de cateva secunde. 
Incet-incet, printr-o casa labirintica, plina de pericole, umbre, sunete si sticle goale ne ferim de un soi de "swamp monster" care vrea sa ne prinda. La un moment dat, monstrul e cat pe ce sa puna mana pe noi (fiind un joc- se si intampla din cand in cand. Caz in care ne vom trezi inapoi la ultimul checkpoint), il agata pe ursuletul din bratele copilului si ii va rupe o lăbuță, in vreme ce personajul principal va reusi sa scape, dandu-se pe un soi de tobogan.
Dupa multe peripetii vom reusi sa ne intoarcem in realitatea luminoasa, in camera noastra, vom coboram de-a busilea scarile pana in bucatarie unde o vom gasi (in sfarsit) pe mama. 
Abia acum, de fapt, intelegem incarcatura povestii. Si-ti cam rupe inima, ce-i drept. Sa va spun, sa nu va spun? 

Ei bine, daca vreti sa jucati jocul nu mai cititi de acum incolo. Daca vreti sa vedeti, dar fara sa jucati si fara sa cititi cele de mai jos, puteti urmari pe youtube un playthrough complet (adica sa vedeti jocul ca un film, asa cum este el jucat de altcineva).

O gasim pe mama pe jos, sprijinita de un dulap in bucatarie, langa o sticla de vin goala si un pahar varsat pe jos, mormaind ca nu mai poate suporta si asa mai departe. Il tine in brate pe nimeni altul decat pe Teddy, cel cu lăbuța rupta. Il iei din bratele ei, moment in care mama te impinge strigand s-o lasi in pace. Cazi. Frica in joc este reprezentata printr-o distorsionare a imaginii. La fel ca in realitatea cosmareasca cand monstrul era pe aproape si acum frica altereaza realitatea si e momentul cand realizezi ca monstrul nu e altcineva decat propria mama in momentele ei de beție. Auzi batai in usa de la intrare, te indrepti spre ea, usa se deschide si pe un fond complet alb, auzi o voce masculina care te intreba daca esti bine, daca ti-a placut cadoul, observa ca ursuletul e mutilat si iti promite ca-l veti repara impreuna. Cel mai probabil e tatal. Chiar la inceputul jocului (aspect usor de trecut cu vederea la momentul respectiv) pe cand mama iti pregatea tortul, cineva suna la usa si mama are un schimb de replici cu respectivul. Abia la final se leaga. E tatal, divort, proces de custodie, traume, etc.
Ei? Nu e tocmai un joc relaxant, nu-i asa? Daca vreti e un exemplu ca jocurile video pot transmite un puternic mesaj social dar si ca se pot transforma in modalitati de expresie artistica. 
Uneori dai peste cate un lucru, mic, periferic si lipsit de insemnatate la prima vedere, dar care are darul sa te bage in sperieti, sa te faca sa-ti pui niste intrebari. Noutatea e ca asemenea probleme nu mai sunt ridicate exclusiv prin literatura sau film. Asistam la nasterea unei noi arte care se transmite prin algoritmi, pixeli si wav-uri.    

Solo Quinta 2013 Cramele Recas

E un drum de tara, cu ceva praf si pe camp baloti de fan proaspat cosit (doar trebuie sa fie cosit, ca astfel nu-i fan, dar asta e proaaaspat!), cu niste soc inflorit, poate si o tufa de lamaita. Se vede ca a si ploua un pic peste noapte, sunt cateva ochiuri care baltesc. Apoi, trebuie sa fie si un cires cu fructe albe, dar asa ajungem la adierea exotica de vanilie cam spulbera veridicitatea prozei, fiind din alt film. Doar daca, nu cumva...obiectivul se intoarce si descoperim o casuta pitoreasca si prin ferestra deschisa a bucatariei ne imbie cateva arome de condimente "dulci", un cos de fructe mai putin neaose, din care se distinge un grapefruit alb, undeva departe, pe final. 

Ce sa facem, se apropie oscarurile si am vazut atatea filme intr-un timp scurt,incat mi-e teama ca-mi voi scrie intampinarile si recursurile ca un scenariu de film...
Ok. Pentru 2013 sa amintim ca  rosul vinificat in alb este cadarca! Recas are plantatii in zona Minisului, asa ca nu trebuie sa ne surprinda prea tare. Probabil in viitor va exista si o cadarca monovarietal, sa speram. Dar nu numai asta e diferit, ci si aparitia in blend a viogner-ului, strugure pe care (marturisesc ca  nu stiam) Cramele Recas il au in cultura. As mai remarca ca nu stiu cum se face ca acest vin este diferit in fiecare an, desi in aceleasi coordonate new-world full of aromas style, ceea ce ar trebui sa-i mai tempereze pe cei care cred ca oenologii de la Recas au descoperit secretul "clonarii" vinului an de an. 
13% alc, bine mascat. Fost-a 68 lei la uvpz, vreo 80 in mod normal. 86 pct 

Davino Rezerva alb 2012 (sau de ce esteții se bucură mai mult de vin)

in fotografie, alaturi de o ruda
  tot cu inalta calificare
Davino rezerva alb 2012, preponderent riesling italian cu aport de sauvignon blanc. Un nas de grapefruit, frunze de crizanteme, pastaie de vanilie, mosc, un gust fin, în care lemnul adaugă dulceață, tuse de para Williams, mar golden, cu o mineralitate bine exprimata. Un final dominat de aciditate vie, citrica. 13,8%, 6 luni in baric. 130 lei, 92 pct.

Aceasta e o nota de degustare tipica in zilele noastre. O insiruire de arome, cateva date tehnice. Ne transmit acestea "sufletul" vinului? A facut secretarul o treaba buna consemnand procesul verbal al impactului organoleptic? Isi va face cititorul o impresie exacta despre cum a fost acest vin, la momentul degustarii in papilele degustatorului? 
Desigur ca nu.

A gusta un vin ar trebui sa fie un eveniment, un fenomen la incrucisarea dintre obiect si subiect. De ce mi-a placut? Intrebarea e valida pentru ca evident punctajul aplicat semnifica ca l-am considerat un vin de toata lauda. Nu e ravisant aromatic, nu e foarte fructat, foarte "parfumat" cum ar spune unii. Cred ca mi-a placut nu pentru ceea ce este el- intrinsec- daca ar fi sa fie degustat de o masina de detectat arome si acizi- ci pentru ceea ce sunt eu. Eu sunt un om de formatie "umanista", cum se spunea odata, un tip care si-a petrecut ceva vreme (nu suficienta, din pacate) studiind filosofia artei si estetica. Si acest om stie ca frumosul si valoarea estetica nu vin din cat de incarcata este o pictura (de exemplu). 

O asertiune de tipul "Acest peisaj este minunat deoarece artistul a folosit 121 de nuante de culoare" este pentru mine o prostie. Sunt alte lucruri care dau valoare, cum ar fi perenitatea, compozitia, perspectiva sau resorturile interne ale categoriilor estetice metodic studiate de Kant, de Hegel, de Schopenhauer, Ingarden, Dufrenne si asa mai departe. 
Asa stau lucrurile si cu acest vin de la Unicom Production. Ceea ce leaga ansamblul e sentimenul creat mie de eleganta, finete, durabilitate, rezistenta la timp. La noi exista doar doi alti producatori capabili sa-si plaseze produsele (e drept nu in fiecare an) in aceasta elevata categorie. Probabil intuiti care sunt acestia. 
In rest sunt atatea vinuri albe care au sindromul imunodeficientei la timp, care sunt proaspete si delicioase cateva luni, un an-doi, dupa care fac implozie, sfarsind lamentabil.
Rezerva alb 2012 de la Davino este o bestie diferita. Face parte din specia pe cale de disparitie a vinurilor albe facute sa dureze.