Among the Sleep

Among the Sleep este un joc (da, joc) lansat la sfarsitul lui mai 2014 de Krillbite Studio, un dezvoltator mic din Norvegia, putand fi jucat pe windows, IOS, linux si playstation. Tehnic vorbind jocul e un first-person horror adventure. E plin net-ul de astea, veti spune, ce are acesta atat de special? Si de ce citim acestea pe un blog despre vinuri? Veti vedea.
Genul jocului ne creeaza niste asteptari: personajul se va plimba printr-un peisaj dezolant, cu imagini de cosmar si cel mai probabil va trebui sa infrunte tot felul de monstri. Distractiv, nu?
Ei bine partial asta se va intampla si in Among the Sleep. Particularitatea este personajul principal (cel prin ochii caruia jucatorul va vedea lumea): un baietel de 2 ani imbracat in pijamale albastre cu stelute.
Actiunea incepe plina de lumina si culori vii, in casa micutului, cu mama care ii serveste o felie de tort si ii ureaza la multi ani. Mai aflam si ca primeste de la tata un ursulet de pluș. Dar nu-l vedem nici pe unul nici pe altul. Apoi mama ne duce in camera noastra. Ne straduim putin sa-l gasim pe Teddy, care se dovedeste viu (adica se misca, vorbeste si se joaca cu noi). Adormim si de aici...incepe nebunia.
Ne trezim in penumbra, intr-o casa usor modificata. Realizam repede ca exista un "ceva" infricosator, iar intregul scop devine evitarea acelui ceva si gasirea mamei. In rest tot jocul e o serie de puzzle-uri pe care trebuie sa le faca copilul. Teddy este tot timpul in bratele noastre. Daca il strangem la piept  realitatea inconjuratoare se va lumina un pic pret de cateva secunde. 
Incet-incet, printr-o casa labirintica, plina de pericole, umbre, sunete si sticle goale ne ferim de un soi de "swamp monster" care vrea sa ne prinda. La un moment dat, monstrul e cat pe ce sa puna mana pe noi (fiind un joc- se si intampla din cand in cand. Caz in care ne vom trezi inapoi la ultimul checkpoint), il agata pe ursuletul din bratele copilului si ii va rupe o lăbuță, in vreme ce personajul principal va reusi sa scape, dandu-se pe un soi de tobogan.
Dupa multe peripetii vom reusi sa ne intoarcem in realitatea luminoasa, in camera noastra, vom coboram de-a busilea scarile pana in bucatarie unde o vom gasi (in sfarsit) pe mama. 
Abia acum, de fapt, intelegem incarcatura povestii. Si-ti cam rupe inima, ce-i drept. Sa va spun, sa nu va spun? 

Ei bine, daca vreti sa jucati jocul nu mai cititi de acum incolo. Daca vreti sa vedeti, dar fara sa jucati si fara sa cititi cele de mai jos, puteti urmari pe youtube un playthrough complet (adica sa vedeti jocul ca un film, asa cum este el jucat de altcineva).

O gasim pe mama pe jos, sprijinita de un dulap in bucatarie, langa o sticla de vin goala si un pahar varsat pe jos, mormaind ca nu mai poate suporta si asa mai departe. Il tine in brate pe nimeni altul decat pe Teddy, cel cu lăbuța rupta. Il iei din bratele ei, moment in care mama te impinge strigand s-o lasi in pace. Cazi. Frica in joc este reprezentata printr-o distorsionare a imaginii. La fel ca in realitatea cosmareasca cand monstrul era pe aproape si acum frica altereaza realitatea si e momentul cand realizezi ca monstrul nu e altcineva decat propria mama in momentele ei de beție. Auzi batai in usa de la intrare, te indrepti spre ea, usa se deschide si pe un fond complet alb, auzi o voce masculina care te intreba daca esti bine, daca ti-a placut cadoul, observa ca ursuletul e mutilat si iti promite ca-l veti repara impreuna. Cel mai probabil e tatal. Chiar la inceputul jocului (aspect usor de trecut cu vederea la momentul respectiv) pe cand mama iti pregatea tortul, cineva suna la usa si mama are un schimb de replici cu respectivul. Abia la final se leaga. E tatal, divort, proces de custodie, traume, etc.
Ei? Nu e tocmai un joc relaxant, nu-i asa? Daca vreti e un exemplu ca jocurile video pot transmite un puternic mesaj social dar si ca se pot transforma in modalitati de expresie artistica. 
Uneori dai peste cate un lucru, mic, periferic si lipsit de insemnatate la prima vedere, dar care are darul sa te bage in sperieti, sa te faca sa-ti pui niste intrebari. Noutatea e ca asemenea probleme nu mai sunt ridicate exclusiv prin literatura sau film. Asistam la nasterea unei noi arte care se transmite prin algoritmi, pixeli si wav-uri.