Bule de Sărbători cu Rhein


Rhein este un nume foarte vechi în industria vinului de la noi. Atât de vechi încât nu am greși dacă am spune că este cel mai vechi “brand” autohton. Prima etichetă Rhein a apărut în 1892. Spumantele s-au produs în același loc ca astăzi, la Azuga. Chiar dacă în anii comunismului denumirea a dispărut, fabrica de șampanie (pardon, spumante!) a continuat să producă sub alte etichete și mărci. Însă să nu uităm că până la urmă vorbim de un produs care s-a aflat în meniul încoronării Regelui Ferdinand (hai, dați click, nu vă sfiiți!).

Până în 1945 Rhein era un nume arhicunoscut, își făcea o reclamă asiduă iar promovarea apărea în multe din revistele vremii. Advertising, nu glumă!

Iată câteva simpatice ilustrații apărute în Furnica, Ilustrațiunea română sau altele (sursa foto, reclame vechi romanesti/facebook).

Doamnele au prea mult tact, într-adevăr!
Astăzi există o pensiune în același perimetru, un restaurant mai mult decât decent și un magazin de vinuri. Am stat de câteva ori acolo, e un locșor liniștit, fabrica se poate vizita, vi se va explica cum se produce exact licoarea etc.
Dar…ca sa scurtăm discuția, pentru că sunt zile grele, aglomerate, vorba reclamei de mai jos (Ilustraţiunea română, 24 decembrie 1938) deseori după o zi de muncă (sau “muncă”)… merge ceva cu bule.
De ce „ceva cu bule” – după cum știți, unul dintre primele produse cu denumire geografică protejată din Europa este chiar Champagne – adică vinul spumant produs acolo unde s-a consacrat, în regiunea omonimă din Franța. Așa că nici vinului spumant Rhein nu-i mai putem spune șampanie, ca-n reclamele vechi, deși mulți români încă numesc generic orice vin spumant „șampanie”. Că tot veni vorba, o altă băutură, protejată, devenită prin metonimie numele generic al întregii categorii este coniacul (fr. cognac). Putem, legal, numi coniac doar distilatul de vin produs tradițional în regiunea Cognac din Franța. Dar să revenim.

Din portofoliul Rhein întotdeauna mi-au plăcut Rhein Extra Imperial Brut și Rhein Brut Rose. Primul e un cuvee pe baza de Chardonnay, al doilea utilizează soiul Pinot noir ca bază. Viile sunt din podgoria Dealu Mare. Ambele sunt vinuri spumante obținute prin metoda tradițională (cu a doua fermentație în sticlă).
Cel alb propune o culoare alb-aurie, un perlaj fin și persistent, cu note proaspete, de pere, piersici, pomelo, dar și tușe untoase, pe când fratele rose (coral) ne livrează o aromatică de fructe roșii de pădure, ușor floral și cu iz de brutărie (miez de pâine proaspătă). Ambele au prospețimea de partea lor.

În ce privește asocierea culinară, de data aceasta nu mi-aș face prea multe griji, spumantul fiind un soi de panaceu al asocierilor gastronomice, un vin de toată masa. Dar, indubitabil, cea mai bună asociere este cu o stare de spirit optimistă, alături de cei dragi.
La mulți ani, oameni buni!

*articol aparut in cadrul campaniei Selgros cauta pasiunea

THE FEDERALIST - The Federalist Chardonnay (2016)

Prima data mi s-a parut ca statuia tine in mana ridicata un pahar sau o sticla. Ar fi fost o chestie, dar nu e asa, cei de la Terlato fiind oameni seriosi si patrioti. Oare au votat cu democratii sau...?
Oricum, vinul e un etalon pentru ce inseamna Chardonnay-ul californian: corpolent, usor afumat, cu note tostate. Totusi, aciditatea nu lipseste si astfel condimentelor de cofetarie li se alatura note de fruct bine copt chiar insiropat, cum ar fi ananas, pere sau mere golden.
Textura este densa, cremoasa, mult mai potrivita pentru un pui bine rotisat decat pentru peste sau alte vietati marine. Pretul e ok, oricum cam asta e nivelul pentru un vin cu atare indicatie. Din fericire, calitatea este si ea sus.
14,5%, Mendocino County (SUA), ~100 RON, 90 pct 
foto: unvinpezi.ro

JELNA - Dealu’ Negru By Jelna - Merlot Rose (2017)

foto: unvinpezi.ro
O aparitie promitatoare este aceasta noua crama din Bistrita Nasaud.
Din gama lor mai cu mot, Dealu' Negru, acest rose din Merlot ne este livrat intr-o culoare regulamentara, rose-somon, cu arome de coacaze, grepfrut si banane, o adiere de oja.
Surpriza vine in gust unde se propune rotund, mai corpolent decat asteptarile, insa curge prietenos, cu eleganta.
Denota o remanenta buna, dulce-acrisoara.

12,9%, catalogat ca vin varietal (desi vorbim de satul Jelna, Bistrita-Nasaud), ~50 lei, 85 pct

VILLA VINEA - Kerner Premium (2016)

Un soi exotic in peisajul ampelografric autohton, creat in 1929 in Germania, incrucisare intre Trollinger (sau Schiava grossa in Sud-Tyrol) si Riesling. 
Desi vinul iese de obicei aromatic, acest exemplar este mai rezervat din acest punct de vedere sau mai bine zis aromele sunt intr-un regsitru mai putin exotic sau flamboaiant, propunand note de mere, piersici, o mineralitate usor salina, o aciditate revigoranta, intr-un gust robust, cu inflexiuni minerale, spre un final usor tonic. 
Un vin sanatos, repede curgator, potrivit la o vorba lunga cu un prieten vechi.

14%, DOC- Tarnave-Tarnaveni, ~35 lei, 85 pct (pe stil nou) :)
foto: unvinpezi.ro

Interviuri despre Lucrurile bune

Cuvee petit Sauvignon blanc 2016 Avincis

Azi avem un Sauvignon de moda veche, un vin care marseaza spre papilele noastre cu arome de mere verzi, lime, ardei gras, iarba si o mineralitate aparenta. E si ceva lemn acolo, insa impactul sau e foarte discret, vinul fiind in fapt un amestec de Sauvignon majoritar fermentat si maturat in inox cu unul fermentat si maturat in butoaie de stejar. 
Contributia lemnului in cazul de fata este mai mult la nivel de corpolenta si "fibra" decat in zona aromatica. 

Este un vin reusit si o varianta de luat in seama mai ales de cei usor plictisiti de "soc-vignonul" bombastic, omniprezent la noi si mai ales in lumea noua.

DOC-CMD Dragasani, 13,5% alc, 87pct, ~40 RON

Despre o Tămâioasă bună, supereroi și cornulețele cu nucă

Prin peregrinările mele dau uneori de câte un vin excelent, pe care aș fi putut să îl cumpăr de la magazinul din colț, dar l-am evitat cu obstinație, până când dau de el într-un concurs – unde, desigur, nu am de ales. Acolo îl degust “în orb”(vezi linkul de mai sus) și, dacă îi dau o notă mare, îmi voi nota pe carnețel numărul de intrare în concurs, ca să-l pot repera mai ușor după dezvăluirea probelor. Fix așa mi s-a întâmplat cu vinul acesta. Se dă jos “pijamaua” sticlei și vezi…



Vincon, Beciul Domnesc Reserve, Tămâioasă românească 2017, dulce, DOC-CMD Huși. Evident Hușiul nu este în Vrancea, dar Vincon este o companie mare, cu proprietăți în mai multe arealuri viticole. Se găsește în Selgros, pentru mai puțin de 30 de lei. Despre istoria acestui strugure binecunoscut am vorbit mai pe larg aici.
Însă într-un concurs sau la o degustare sunt condiții “specifice”, uneori experiența putând diferi față de o degustare într-un mediu mai familiar (și familial). Uneori diferă și produsul în sine, dar să nu intrăm în amănunte sordide. Oricum nu e cazul aici. Sticla pe care am cumpărat-o s-a prezentat foarte bine.

Avem o culoare galben-aurie strălucitoare, cu ușoare nuanțe verzui, fapt care ne vorbește despre tinerețea licorii. Aromatic stă pe partea intensă a lucrurilor, cu arome fragrante, încântătoare, de trandafiri și flori albe, pepene galben, ananas și miere de salcâm, dar și oarecum iluzoriu, o notă secundară sugerând ceva dulce-amărui (ca să rămânem în registrul apicol, să-i zicem de propolis).

Cumva, această notă devine un liant în atac (termenul “atac” în degustarea vinurilor semnifică prima impresie după contactul gustativ, fiind de fapt un melanj olfactiv-gustativ, în care toate componentele vinului – aromă, conținut de alcool, nivelurile de tanin, aciditatea și zahărul rezidual- concură pentru o primă impresie lăsată degustătorului), între tușele mieroase-dulcege și un caracter ușor tonic-acrișor și vag amărui, ca de gutuie sau nucă.
In faza de evoluție pe palat, impresiile acide, “verzi”, vor crea un frumos echilibru dulce-acrișor, citric-vegetal și mieros. În atare condiții, vinul are o bună (și lungă) remanență, fiind un vin dulce deloc greu sau obositor de băut.

Bravo oenologului care a reușit să câștige acest joc cu zahărul rezidual generos! În fond, vorbim de peste 45 grame zaharuri (cât e minimul pentru încadrarea în categoria “dulce”)! Cred că și zona din care provine, cunoscută mai ales pentru vinurile albe cu aciditate ridicată, are un impact asupra mulțumitorului rezultat. 

Nu m-ar deranja deloc să meditez la elevate probleme filosofice cu un pahar din acest reușit vin dulce. Cum ar fi întrebarea dacă nu cumva succesul filmelor cu supereroi nu reprezintă, pe lângă evidentul entertainment vizual, un simptom al infantilizării culturale și al inabilității generației actuale de a face față efectelor globalizării. În această investigație sper să-mi stea alături și câteva cornulețe cu nucă, nu multe, dar suficiente cât să îmi trag sufletul în jos, înapoi spre pământ, unde copiii au nevoie de un trăgător de sanie, iar noi de răbdare la casele de marcat și de o digestie bună. E și o perioadă propice confluenței dintre spirit și abundență gastronomică, ce să mai vorbim…!

*articol aparut in campania Selgros cauta pasiunea

MARCHESI ANTINORI - Il Bruciato Bolgheri (2015)

Bolgheri a devenit DOC in 1994, cand s-a constatat ca supertoscanele (vinuri foarte bune, dar din varietati clasice frantuzesti, nepermise traditional in zona) n-o sa plece nicaieri. 
Acest vin este un Cabernet-Merlot-Syrah, cu 8 luni in baric. E daca vreti o versiune "lite" pentru mult mai cunoscutele (si scumpele) Matarocchio, Tignanello sau Solaia. Continuand analogia cu telefoanele mobile, uneori se intampla si la vin ca o varianta lite sa fie (luand si pretul in considerare) o afacere mai placuta decat "flagship"-ul. Senzatia pe care ti-o da Il Bruciato este de forta si eleganta, cu aromatica de fructe rosii, condimente de cofetarie, espresso, adieri de tabac si pielarie, gust cu taninuri polisate, imblanzite, dar cu aciditate buna, care creeaza o viteza de curgere periculoasa pentru unele organe interne!
90 pct, ~90 lei


SAN MARZANO - Negroamaro Talo (2017)


Acest vin de Salento, din cuiul cizmei italiene, este rodul unei cooperative impresionante, reunind astazi peste 1200 de membri. Daca va intrebati de unde vine Talo, ei bine, e numele unuia dintre ei. E un vin proaspat, cu putina influenta a lemnului (6 luni in baric), fructe negre si condimente.Trecand peste detalii, as zice ca mi-a placut destul de mult. Are o curgere frumoasa, mai ales daca e racit putin mai tare decat indicatia de pe contraeticheta. 86 pct, ~50 lei

Tot ce ați vrut să aflați despre concursurile de vinuri, puncte, buline și critici (dar v-a fost teamă să întrebați)

Ați văzut vreodată bulinele aurii lipite pe etichetă unui vin anunțând o anumită medalie la nu știu ce concurs sau alte distincții fistichii? Vă frământați noaptea neștiind cum anume funcționează chestiunea? Ei, a dat norocul peste voi, pentru că doar eu și doar aici vă voi alina arzătoarea dorință de cunoaștere în cele ce urmează!

Întotdeauna mi-au plăcut acele mici rezumate din debutul lucrărilor științifice. Chiar dacă conținutul lucrării va fi înfricoșător de neînțeles (în general sau de către publicul larg, cel puțin), rezumatul introductiv este foarte folositor, fiind adesea scris în limbaj natural, de înțeles pentru aproape oricine. Așa că propun și eu următoarele idei principale care se vor afirma mai pe larg în cele ce vor urmă după, ba chiar și infirma! :)

[Rezumat] Distincțiile de pe etichetele de vin, fie ele exprimate prin “buline”, fie pe contraetichetă, sunt foarte folositoare, mai ales dacă ne aflăm în fața necunoscutului. Nu suntem specialiști sau ne pricepem un pic, dar suntem într-o țară străină despre a cărei vinuri știm puține sau nimic. Și trebuie să alegem ceva din sutele de sticle dintr-un raft. Ne atrage privirea o atare bulină aurită care ne indică că respectivul vin a primit o medalie de aur la un anume concurs, sau că o revistă mai mult sau mai puțin cunoscută l-a categorisit la excelent sau că un nume (aparent de critic de vinuri) i-a acordat 92 de puncte. Sună bine, sună încurajator! Până la urmă, poate nu știm exact ce înseamnă, dar iată că l-au mai gustat niște oameni, niște specialiști, și l-au găsit bun. Eu zic să-l cumpăr!

Concursurile de vinuri
Cele de mai jos nu sunt radiografia oricărui concurs de vinuri posibil. Pot fi diferențe organizatorice. Însă cele la care am participat eu au avut o metodologie similară.
De regulă, un concurs de vinuri are un organizator. Desigur, ai descoperit America, veți spune! Însă să știți că nu e puțin lucru să fie unul bun! E mult de treabă, multe detalii de pus la punct. Întâi se dă sfoară în țară și se gestionează primirea probelor. Tot de regulă, înscrierea e un act voluntar din partea doritorilor. Poate există sau nu o taxa de înscriere. Depinde de sponsori, de buget, de standarde. Se trimit minim două mostre pe etichetă (mostre, probe, să nu ne pierdem în noțiuni, până la urmă vorbim de sticle), uneori trei. Revenim la sticle mai târziu.

Următorul pas este organizarea juriului. Există un președinte de concurs, cel care supervizează activitatea de jurizare, de obicei fără a participa direct în acesta activitate. Folosește să aibă o reputație profesională ireproșabilă. Apoi în funcție de numărul de probe se identifică un număr de jurați necesari. Jurații sunt organizați pe comisii. Care, de regulă, au câte cinci membri, dar nu e un număr bătut în cuie. Comisia poate sta la aceeași masă sau fiecare jurat să aibă banca sa individuală. Deosebirea este de posibilitatea de comunicare în timpul jurizării. La unele concursuri e permis, la altele nu.

Unul din degustători este șeful de comisie. Rolul său este preponderent tehnic, el degustând primul vinul, tot în sarcină sa stând identificarea unor defecte care ar descalifica licoarea. Dacă sticlă are defect (de dop, bacterian etc), șeful va solicita celor care servesc la mese a două probă (și iată de ce trebuie înscrise mai multe exemplare). Dacă și a doua prezintă același defect, proba este descalificată, iar ceilalți jurați scapă de “onoarea” de a degusta o “antimaterie”.

Șeful de comisie mai are și rolul de a calcula nota medie a vinului și de transmite a președintelui de concurs lista finală. E drept că progresul tehnologic a lovit și acest domeniu, la unele concursuri punctarea făcându-se pe tablete conectate la un server, iar aplicația calculând automat punctajul final.

Că veni vorba, acesta este o medie aritmetică între notele individuale, după ce (important!) s-au exclus extremele. Adică, dacă un vin e punctat astfel de către cei cinci jurați: 80, 86, 87, 88 și 90 pct, notele extreme, în acest caz 80 și 90, vor fi excluse iar media se va forma din celelalte trei. Așadar, vinul nostru virtual tocmai a primit 87 pct din partea comisiei! Felicitări pentru medalia de aur obținută!
Puncte? Da! În general se folosește un sistem de punctare de 100 puncte, împărțit pe etapele degustării. Acestea pot fi: vizual, olfactiv, gustativ și impresie generală, uneori apare și tipicitatea în chestiune, dacă sunt categorii de soi. Se pleacă de la 50 pct. Cu alte cuvinte și un pahar de apă ar primi 50 de puncte. Dacă vorbim de medalii, aici lucrurile pot diferi în funcție de concurs. Standardul OIV (Organizația Internațională a Vinului) este astfel: cel puțin 80 puncte – medalie de bronz, cel puțin 82 – argint, cel puțin 85 aur, cel puțin 92- mare medalie de aur. În plus, tot în același standard apare și regula că maxim 30% din probele înscrise pot primi medalii, în ordinea punctajului desigur.

E important, deoarece la un concurs pot fi doar vinuri bune (Doamne-ajută!), de, să zicem, peste 86 puncte. Asta ar însemna că toate vinurile din concurs vor primi medalie de aur, ceea ce ar face întreg exercițiul oarecum inutil, cred că sunteți de acord cu mine.

Să reținem însă ca nu toate concursurile se supun acestui standard. Multe concursuri mari au propriile reguli. Unele dau și alte distincții decât medalii (de tipul best in class etc). Unele nu dau Mare medalie de aur, altele dau si medalii de platină și așa mai departe.

Însă, de regulă, concursurile tind să fie prietenoase cu participanții, oferind mai multor vinuri medalii decât acel 30%. Din nou, depinde de standarde și obiceiuri. Evident, ați dedus deja, la competițiile de vinuri medaliile nu se dau ca la olimpiadă. Dacă participă 400 de vinuri, 50 din ele pot primi medalie de aur. Deci nu prea există “Medalia de aur”(unica, singura), ci “o medalie de aur”, dintre mai multe.

Ah, am lăsat la sfârșit cea mai bună parte. Pentru a fi cât mai imparțiale degustările se fac “în orb”, adică tu, degustătorul, nu știi ce vin ai în pahar. Pe fișa ta apare doar tipul vinului, anul și categoria după restul de zahăr (sec, demisec, etc).

Sunt mai multe de zis, dar aici e selgroscautapasiunea.ro și nu concursuridevin.ro (site care nu există, deși n-ar fi o idee tocmai rea).
Bun, acum că știți cum funcționează, vă rog să rețineți câte ceva: ceea ce ne garantează o distincție la un concurs este doar aspectul că niște oameni care au degustat în prealabil niște vinuri la viața lor garantează că acea mostră, în acel moment în timp, a fost la un anumit nivel de bunătate. E posibil că după câteva luni sau mai mult lucrurile să nu mai stea la fel.

În subsidiar, a se nota că e important când s-a întâmplat onoarea, ba chiar și cui. Dacă avem în față un vin rose sec de 15 lei, care a luat o medalie de argint la un concurs acum 4 ani (așadar și vinul are 4-6 la activ), eu zic să-l lăsăm pe raft și să luăm un rose sec cu același profil, dar cu anul de recoltă cel mai recent.
Apoi, sunt concursuri și concursuri. Altă stralucire are o medalie de aur la Concours Mondial de Bruxelles sau Decanter WWA, față de alte competiții mai mici. Există o adevarată industrie a concursurilor, cu brandurile ei distincte.

Alt lucru important este că nu toate vinurile participă la concursuri. Vinurile foarte scumpe (și bune) nu sunt trimise de producători la competițiile cu înscriere. Ce rost ar avea? Și producătorul și fanii vinului știu deja că este unul foarte bun. Un vin roșu mare are nevoie de timp pentru a se deschide. La concursuri cu sute și mii de probe nu ai cum să aerezi atâtea vinuri. Deci… rezon!

Bulinele cu puncte de la critici și reviste.

Ei, deja ați furat startul! Știți deja cam ce însemnă 90 puncte. La un concurs ar însemna o medalia “solidă” de aur, incontestabilă. Însă, fără a mă erija în mare critic, nici măcar într-unul mic, punctez și eu vinuri și cunosc o grămadă de oameni care o fac și ei. Nu cunosc nici unul care să acorde o notă după ce în prealabil a completat o fișă de degustare. Adică stai acasă sau la cramă sau ești în winebar, guști un vin și bam! scoți foaia și începi să bifezi căsuțe. Nu există așa ceva. Punctajul e mai degrabă rezultatul experienței, a plasării unui vin în grilă ta de valori, de vinuri degustate anterior, de reperele pe care le ai. Cineva experimentat știe cam ce înseamnă și cam ce ar trebui să fie un vin de 90 pct.
Iată un exemplu:

În cazul de față “bănuțul” reprezintă punctele acordate, în aceeași scală de 100 de puncte (dar în care accentele pot diferi ușor), de către un critic de vinuri cunoscut. În acest caz, un american pe nume James Suckling, care a scris mulți ani în paginile renumitei reviste de profil Wine Spectator. S-ar putea să întâlniți ale nume, cum ar fi RP, sau Robert Parker, tot american, cel mai celebru critic de vin din istorie, acum retras, dar care și-a lăsat moștenire numele revistei pe care a fondat-o: Wine Advocate. Și alții și alții…

Atenție însă aici! Producătorii folosesc aceste distincții că pe o unealtă de marketing. N-o să mentioneze că altă publicație sau alt critic a evaluat respectivă etichetă mult mai jos. Dacă vedeți un scor pe o atare bulină, fiți sigur că acela e punctajul cel mai mare primit! Dar primit de la cei care contează, desigur! :) Râdem mult, ba chiar și exclamăm mult, că până la urmă e vorba de vin aici!

Una peste alta, la capătul istoriei, să nu uităm că niciun critic cam prea entuziast nu ne vă face să devenim fanii unui vin prost. Dacă papilele noastre nu confirmă, de pomană s-au printat bulinele acelea. Bine, cu precizarea că papilelor și sinapselor noastre le-ar prinde bine ceva antrenament, în prealabil!

Cu sinceritate, despre prețul vinului

Există nenumărate motive pentru care un vin mai scump este mai bun decât unul ieftin. O dată că se pot folosi struguri mai buni, apoi poate că vinul are denumire de origine controlată. Ne mai gandim și la accesoriile vizibile (sticlă, etichetă, dop, capișon) și invizibile (produsele oenologice folosite, cum ar fi baricuri, drojdii, diverși adjuvanți etc). Mai punem la socoteală marketingul și canalul de distribuție. E un cost pentru vânzarea la buticul de la colț, altul pentru supermarket, tot așa pentru magazine specializate și listarea în Horeca.

Dar hai să le luam pe rând, din perspectiva consumatorului.

Strugurii.  Nu putem decât spera că vinul mai scump va fi rezultatul celor mai bune fructe. Apar cheltuieli adiționale. Culesul manual în lădițe, selecția pe banda de sortare… toate costă. E una să culegi mecanizat și alta să plătești zilieri. Dacă îi găsești la timp. Mai mult, un kilogram de merlot (ca să dau exemplul unui strugure larg plantat peste tot în Romania) nu costă la fel în Cotești față de unul din Ceptura sau din Drăgășani, asta pe lângă calitatea în sine (sănătate, grad de coacere etc).

Denumirea de origine. Fiecare DOC (denumire de origine controlată) are un caiet de sarcini. În el, un organism specializat a introdus o serie de reguli, de la aria geografică, până la procentul de must ravac și alte procedee de vinificație specifice. În principiu, vinul DOC ar trebui sa fie mai bun decât unul cu indicație geografică. Dar… nu se întamplă întotdeauna așa. În primul rând pentru că aplicarea pentru DOC este voluntară și contra cost. Nu e un mare efort pentru un producător bine organizat, dar pentru cei mici poate fi. Apoi, pot apărea prea multe reguli. Poate strugurele din care e făcut vinul, deși produs în acel areal delimitat, nu este inclus (încă) pe lista celor permiși. Sau poate pur și simplu crama nu vrea, nu găsește beneficiul sau chiar preferă o categorie inferioară deoarece sună mai în consonanță cu brandingul practicat. Să vă dau un exemplu: o cramă destul de mare și-a încropit discursul de marketing prin specificul Olteniei. Ei, sună mai “oltenește” IG Dealurile Olteniei decât DOC Golul Drîncei.

Apoi, se pot respecta toate regulile DOC-ului și cu toate astea rezultatul să nu fie entuziasmant. Cum spuneam, e vorba mai degrabă de reguli tehnice, nu de o categorisire esențial calitativă.

Accesoriile. Evident că are importanță ce tip de sticlă, de ce calitate etc. Există sticle foarte scumpe, grele, inscriptionate etc. Tot așa dopul. Cât de lung este, este integral din plută, e din plută conglomerată, e sintetic, din tablă cu filet, e din sticlă? Toate costă diferit și au roluri parțial diferite, pentru tipuri de vin diferite. La fel stau lucrurile și cu eticheta și capișonul.

Produsele folosite la vinificare și maturare.  E vinul fermentat sau maturat în butoaie de stejar? Sau în tancuri de inox? Alegerea aduce costuri, toate acestea având costuri de achiziție diferite, pe de o parte, respectiv o perioadă de folosire diferită, pe de alta. Maturarea vinului roșu în baricuri, adică butoaie din lemn de stejar de 225 litri, este indiscutabil mai scumpă decât maturarea în inox, beton, sau direct în sticlă. Costul unui baric poate varia mult, în funcție de origine și producător. Iar dacă un vin are nevoie de timp pentru a se desăvârși, apar și costuri cu depozitarea. E una să bei azi un vin roșu 2017, alta să ai în pahar un 2014. Apoi, deși cu ele trebuia să începem, enumerarea continua cu drojdiile selecționate, enzimele și alte tratamente.

…Așa, producătorul a obținut un vin. E corespunzător maturat, gata de a fi delectat de consumator. Ce face cu el? Alte costuri! Echipe de vânzări, departamente întregi de marketing, costuri cu exporturile (dacă are și vrea), reclamă, marketing, branding, agenții de PR, distribuitori, accesorii care sa împingă vinul in locante (umbrele, tirbușoane, coperți de meniuri), cheltuieli cu promotori (somelieri, alți comunicatori), mostre pentru presă și influenceri. Bani, bani, bani!

Și lăsăm la urmă caracterul limitat. E una să produci un vin în sute de mii de sticle, alta să îți iasă doar câteva mii. Și îți ies câteva mii, fie pentru că vinul provine dintr-o vie limitată geografic, cunoscută pentru calitatea strugurilor, din diferite plaiuri și așa mai departe, fie pentru că seria poate fi în fapt o selecție din cele mai reușite vinuri din cramă. Adică în diferite butoaie vinul poate evolua mult mai bine, nu toate butoaiele sunt la fel, nici ca nivel de prăjire, nici ca dimensiune (evident impactul lemnului fiind mai redus în vase de dimensiuni mai mari).  Mai e și sfântul raport cerere/ofertă. Dacă crama a scos an de an un vin la 40 de lei în 50.000 sticle, care s-a vândut tot în 2 luni, aveți dreptul la două încercări ca să ghiciți ce se va întampla cu prețul anul următor. Zic două, pentru că e la fel de posibil ca prețul să rămână la fel, în schimb din 50.000 să se facă 100.000 de sticle, cel mai probabil cu un mic rabat la calitate.

Așa încât, atunci când vedeți o sticla de (să zicem) Cabernet sauvignon din Dealu mare, diferențele de preț pot fi destul de mari, în funcție de variabilele de mai sus.

Apoi, mai ales în cazul producătorilor nou intrați în piață, sau al unor noi game de la cei mai vechi, apare și un mod de prețuire care poate părea arbitrar și chiar ușor…incorect, din punctul de vedere al consumatorului. Este stabilirea prețului prin poziționare în piață. Adică prețul sticlei nu este stabilit în mod total și esențial de elementele de mai sus. Pur și simplu crama respectivă își evaluază produsul în funcție de prețurile deja existente în piață la aceeași categorie de produs. Le-a ieșit o Fetească neagră foarte bună?  E posibil să se gândească că e la fel de bună ca altele din piață, să zicem din gama premium pentru Horeca, se uită în dreapta și în stânga, ies din sala de degustare și zic: e la fel de bună ca oricare, 50 de lei fără tva e prețul la poarta cramei! Și uite așa, va ajunge în magazine adăugând alte costuri la 70-80 lei.

Acest mod de gândire poate sa dea rezultate bune pentru cramă, iar consumatorul să nu se simtă înșelat. Asta dacă au dat dovadă de realism din capul locului. Dacă, însă, poziționarea a fost aspirațională, iar vinul e lăsat ușor în spate față de pretențiile producătorului, atunci să nu ne mirăm că vom vedea acea etichetă îmbăbrânind în rafturi. Sunt cazuri în care, după ceva timp în care rezultatele nu apar, producatorul să scadă prețul, deși va fi cam umilitor pentru el. Dacă mă întrebați pe mine, mai bine mai târziu decât niciodată!

Dacă am vorbit despre vinuri scumpe până acum, hai să zicem câte ceva și despre cele ieftine, nu de alta, dar nu vreau să las impresia că vinurile scumpe sunt scumpe arbitrar. De fapt, știți, ar fi mai bine să utilizez eufemisme. Nu scump, ci premium sau superpremium, nu ieftin ci entry-level, vinuri de larg consum etc. Dar…pe cine păcălim?

Să luam cazul unul vin dintr-o gamă populară. Poate ați văzut reclama la televizor.

Să zicem că avem un Sauvignon blanc care costa 15 lei și care se găsește literalmente peste tot: de la chioșcul din colț, la hypermarket, chiar și în unele magazine specializate și restaurante. Vă dați seama ce costuri incumbă această ubicuitate comercială? Apoi, campaniile publicitare pot costa enorm. Unde credeți că se va regăsi acel preț? Baricuri, maturare? Nu prea cred! Dacă stă o lună la sticlă e deja prea mult, mai ales la albe. În fond vedem aceste vinuri în raft la începutul lunii decembrie din anul de recoltă.

E DOC? Posibil, dar va fi mai greu. Sunt multe crame mari care procesează struguri cumpărați chiar și din alte podgorii. Vinul poate să fie chiar varietal, categorie nouă care indică doar că e din acel soi, dar posibil de oriunde din România. Adică 15% din Dogrogea, 70 din Vrancea și 15 din Banat. Cum s-a transportat până la crama? Must, struguri? Climatizare? Vorbim de septembrie, cand temperaturile pot fi încă de peste 30 de grade.

Ca rezultatul final să fie gustativ mulțumitor pentru noi, producătorul va trebui să depună niște eforturi suplimentare. Pe scurt, este probabil ca vinul să fie mai “industrial”, să se utilizeze mai multă știință și mai multe substanțe ajutătoare pentru producerea lui.

Haideți că v-am speriat destul. Dar cred sincer că e necesar să avem o bună raportate cu vinul. Nu poate exista prietenie acolo unde cei doi își ascund lucruri, nu-i așa?

Feteasca Regala 2017 Crama Jelna

Jelna, mai demult Jalna (in dialectul sasesc Sänderf, Zändref, Zändraf, in germana Senndorf, Sellendorf, in maghiara Kiszsolna, Zsolna) este un sat in comuna Budacu de Jos din judetul Bistrita-Nasaud, Transilvania, Romania. Asa zice intrarea din Wikipedia.
Am inteles, sasii au trecut pe aici, si in caz ca nu stiati contributia lor la viticultura spatiului transilvan (ba chiar si moldav, ca sa va spun un secret) nu poate fi negata, odata ce trecem prin istorie, si asta astazi se traduce prin traditia culturii vitei de vie, o remanenta daca vreti, chiar daca ei insisi, in mare parte, s-au cam dus.
Ca un subiect adicacent :), vinul este prietenos, destul de taios, cu o aciditate serioasa, insa tusele verzi, vegetale si de fructe albe, sunt bine rotunjite de un corp surprinzator pentru un vin din vii relativ tinere.

CRAMA OPRISOR - Sfintii Mihail si Gavril (2017)


Iata ca sfintii au ajuns in 2017. De-a lungul anilor, anii de recolta de sub acesta onomastica eticheta s-au schimbat. Insa, fiecare a propus un vin rosu, sec, jovial, cum sta bine contextului, fara insa a lipsi o minima eleganta sau chiar potential de evolutie. 
E cazul si acum. Desi vinul se prezinta acum rosu-rubiniu cu reflexii purpurii, cu arome mustoase de fructe rosii si negre (afine&coacaze, prune), mici picanterii bine alese

(vanilie, cuisoare e prea mult, asa ca va propun ținte), gust suculent, dulce acrisor, cu taninuri prezente, dar amabile, dulci, si remanenta decenta in profil fructat-picant, pana la urma sunt convins ca isi va pastra potentialul de evolutie. 
De fapt, avem acum in pahar nu pe Mihail si Gavrilă, ci, mai degraba, pe Mișu si Gabiță.

IG Dealurile Olteniei, 14,5%, ~50 lei, 84 pct

PS: La multi ani!

La temperatura camerei

[catre ospătar] Te rog frumos, adu-mi o frapieră!

Ospătarul: Sigur, dar să știți, vinul roșu se servește la temperatura camerei! [poate apărea un ușor zâmbet de superioritate]

Clientul: Vad că așa se servește, însă eu îl beau la 16-18 grade celsius.

Am avut acest mic dialog de multe ori, prin locantele patriei, de regulă purtat pe un ton amabil, jovial. Poate vi s-a întâmplat și dumneavoastră, de oricare parte a baricadei vă aflați. Însă trebuie să subliniez și că, de foarte multe ori, am avut parte de o servire corectă, onor stabilimentului!

Să presupunem că tocmai avem în față o friptură bună de vită sau o porție de paste cu sos tomat. Ne-am dori un vin roșu, desigur. Nimic nu e mai deranjant decât să ți se aducă un pahar dintr-un vin cald, la temperatura mediului ambiant, de vreo 24-25 grade. Alcoolul va ieși în față, unde se poate întâlni cu arome nu tocmai plăcute, cu alte cuvinte nu vom avea o experiență ideală.

Sunt foarte multe restaurantele unde managementul a înțeles că vinul roșu nu este asemenea băuturilor spirtoase, care pot sta mult și bine în spatele barului. Are și el, mititelul, nevoie de puțină grijă! Ah, și că vinul alb nu trebuie servit proaspăt scos din vitrina de bere unde sunt 3 grade celsius, dacă nu și mai puține.

Eu cred că nu e o problemă ca vinul roșu să fie servit mai rece decât 16-18. Mai ales dacă e o zi toridă, în câteva minute va ajunge destul de lejer la temperatura optimă.

Ei bine, problema temperaturii de servire a vinului roșu își are originile în vremurile în care nu exista controlul temperaturii, iar de regulă, în țările serioase cu vinul, se zice că temperatura obișnuită în interior era mai degrabă 16-18 celsius decât 21-22, cât preferăm astăzi. Cel putin așa zice reputatul Hugh Johnson în cartea lui “How to enjoy your wine”. De altfel, sunt destule etichete care ne avertizează asupra temperaturii ideale, 16-18 fiind un interval des întâlnit, cel putin în cazul roșiilor de corp mediu sau mai corpolente.

Alte principii ale temperaturii de servire (cu care ar fi complet de acord Jancis Robinson, Master of Wine), decantate din îndelungata mea carieră de băutor de vin, sunt:

1. Cu cât e mai rece, cu atât aroma e mai rezervată. Și, evident, corolarul: cu cât e mai cald cu atât aromele se pun în evidență mai bine. E cu dus-întors. Nu întotdeauna calitatea aromatică sau caracterul aromatic e ceea ce face un vin plăcut și răcoritor, după cum a fi servit la o temperatură prea scăzută nu e o valoare în sine, adesea ratându-se caracteristicile minunate ale licorii bând-o prea rece. De exemplu, un chardonnay fermentat sau maturat în butoaie de stejar are nevoie de o temperatură mai ridicată decât cea optimă pentru un vin sec și acid ca o Frâncușă, Zghihară sau o Mustoasă de Măderat. Sau Muscadet (Melon de Bourgogne) sau chiar Soave (Garganega). Adică 12-16 grade versus 5, maximum 10. Diferența de temperatură e corelată cu restul de zahăr și cu corpolența vinului. Un roșu mai puțin corpolent, fără taninuri prezente, va fi mai agreabil la o temperatură ușor mai joasă decât rudele sale mai vânjoase. La fel, putem descoperi ca un alb dulce e dificil de băut la temperaturi mari, zahărul rezidual și aromele fiind prea intense.

2. Cu cât e mai rece cu atât taninurile, aciditatea și o oarecare amăreală ies în evidență. Dacă ne gândim la un vin roșu, atunci când e foarte rece este și foarte închis. Cu cât se încălzește cu atât se depliază, cu atât taninurile și celelalte componente esențiale se completează pentru un rezultat cât mai mulțumitor papilelor. Însă aici ne lovim de prima regulă. Adică există un moment optim, o temperatură ideală la care vinul se exprimă plenar. Când se depășește acea temperatură și devine prea cald, iarăși nu e bine, deoarece vinul devine prea expansiv, corpul (vinului) nemaiputând stăpâni alcoolul și aciditatea, care devin disparate și deranjante.

În ce privește consumul casnic, tot experiența mă conduce spre câteva sugestii. Sigur, nu sunt mulți cei care au frigidere speciale pentru păstratul vinului, astfel încât cea mai comună unealtă este frigiderul clasic, cu de toate.

Așadar, dacă am depozitat vinul la temperatura mediului ambiant (22-24) pentru a scădea temperatura până la nivelul considerat optim de consum lucrurile stau cam așa, presupunând ca frigiderul e setat la 4 grade celsius și nu îl deschidem prea des:

4 ore ca sa aducem vinul la 4-6 grade, 3 ore pentru 8-12 grade, 2 ore pentru 16-18 grade celsius.

Trebuie avut în vedere ca sunt camere și camere, frigidere și (ați ghicit!) frigidere! Timpul poate varia în funcție de tipul de răcire și evident temperatura inițială a vinului.

Sigur, avem și varianta congelatorului (deși sunt unii care spun că scăderea prea rapidă a temperaturii dăunează sănătății vinului). Însă consider că pentru vinuri obișnuite (nu vinuri legendare, vechi sau nestabilizate etc) e o metodă care poate fi practicată responsabil. Adică să nu uităm de el, pentru ca va îngheța. Și odată înghețat, nici în mâncare nu mai e bun de pus. Aici aș zice ca în 30 min vinul roșu e numai bun, iar cel alb e răcit energic dacă îl lăsăm o oră. Din nou, nu e o catastrofă dacă e mai rece decât ar trebui. În fond, n-o sa bem o sticlă în 5 minute, deși am putea :). Odată adus în temperatura camerei, vinul se va dezmorți treptat.

Pont: dacă optați pentru metoda congelatorului, puteți grăbi procesul dacă înveliți sticla într-un șervet umed.

Si desigur, cea mai rapidă metodă de răcire este frapiera. Însă e mai dificil de practicat în casă. E nevoie de multă gheață și nu știu câți dintre noi avem mașini de făcut gheață prin bucătărie…

Pont: În frapieră nu se pune doar gheață. Se pune și apă rece. E logic, deoarece apa este un conductor termic mai eficient decât aerul.

Există și diverse gadgeturi, cum ar fi o “centură” cu celule de gel (în genul celor folosite pentru lăzile frigorifice portabile) în care se introduce sticla, însă deja intrăm în lumea pasionaților “maniaci” :)

Zic, așadar, să reținem un lucru: dacă ne vine cineva într-o vizită neanunțată și vrem sa îl cinstim cu un vin, dar acea sticlă a stat la temperatura mediului ambiant, simpla sa punere în frigider nu va face mare lucru. Va fi nevoie de câteva ore să ajungă la temperatura propice consumului. De aceea, trebuie să gândim preventiv: e întotdeauna bine să avem o sticlă de vin în frigider, pentru că nu se știe niciodată când ne lovește norocul :)

 *articol aparut in cadrul proiectului Selgros cauta pasiunea

Zorzal Gran Terroir Malbec 2013

O mare surpriza este acest Malbec de la Zorzal! Nu ma asteptam la atata finete burgunda de la un vin chilian. Totul e dozat cum trebuie, oferind pe langa o aromatica placuta, imbietoare, de fructe dulci acrisoare, ca zmeura si mure, picanterii de piper si lemn dulce, plus o senzatie florala, o intensa impresie gustativa de prospetime dulce, moderata de usoara mineralitate calcaroasa, salina, care creeaza un umami greu de refuzat. Scuzati tonul mai entuziast ca de obicei, insa credeti-ma pe cuvant ca e ceva special aici! In plus, echilibrul lucrarii ma face sa cred ca mai are ani buni in fata!

Varvaglione Papale Primitivo di Manduria 2015

Un vin care sub roba sa rosie intensa cu nuante violacee se prezinta dens si catifelat (caci daca exista voci catifelate de ce n-ar fi si arome si gusturi?), cu profil de fructe negre (afine si mure), din gem sau confiate, si o usoare tuse de vanilie si lemn dulce,  datorate maturarii in butoaie de stejar de 900 de litri. Gustul e insa mai putin compact, de corpolenta medie, dulc-acrisor cu final picant, nu foarte lung. Un vin amabil care livreaza ce te astepti de la un Primitivo din zona Puglia. Apropos, Papale vine de la papa Benedict al XIII a carui familie era de prin partile locului si aveau in proprietate o vie in zona plantatiilor de azi ale cramei Varvaglione.

Jiana Rose 2017 Crama Oprisor

Am citit candva o poezie (balada ar zice criticii) intitulata Jiana. Din ce imi amintesc era o domnisoara blonda, cu parul spic si brate de voinic si cand spahiul de langa izvor pofteste, Jiana are alta parere, mai de Wonder woman. Intr-un fel avem si noi Marvelul nostru mitologic, in acest caz cu accent oltenesc. Vinul rose de la Oprisor incearca sa aminteasca de zana respectiva, fiind proaspat, lin si repede curgator. Aduce arome de cirese, piersici si grepfrut, un corp mai solid decat asteptarile (brate de voinic, da?) si aciditate, recomandarea mea ar fi sa il raciti corespunzator si sa-l mentineti asa.  

AMARONE DELLA VALPOLICELLA DOCG 2010 Lorenzo Fidora


Am baut...ma scuzati, am citit o carte de curand (aroganta, stiu!) scrisa de un american. Ma asteptam la ceva de la un scriitor american contemporan. In schimb am obtinut o experienta old-school, de parca ar fi fost scrisa de Faulkner. Si asta e un compliment, desi nu e. E o realitate. 
Cormac McCarthy e numele lui, iar cartea e Calutii mei, caluti frumosi. O traducere a titlului a la Irina Nistor, pentru ca in original e All the Pretty Horses. In fine, ideea ar fi ca in calitate si cantitate omul a livrat ceva neobisnuit pentru timpul sau. Si i-a iesit. V-o recomand in lista de lectura. Iar daca rpc-ul se aplica si la carti, cred ca la pretul cu care se vinde zilele astea e un best-buy

Vinul de azi este de la fel. Te astepti la un Amarone contemporan, la ceva greu, dens, si cand colo vine clasicul peste tine, un vin de finete, cu un colorit nu tocmai intens si aromatica desigur asteptata, de fructe confiate si maturare (marochin, tabac si lemn uscat), dar dupa aspect deja asteptarile s-au schimbat. Poate temperatura de servire sa fie mai rezervata, in fond vorbim de 16%, dar va rog, putina decenta (sau hold your horses)! 
E vorba de clasici!

Tezaur Jidvei Sauvignon blanc și fetească regală (2017)

Vinul de azi provine de la cel mai mare producător de vin din România. Jidvei are peste 2500 de hectare plantate cu viță de vie și patru centre de vinificație: Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu.

Însă desigur, emblema companiei este castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, localitate de care se leagă și numele unor personalități precum Ștefan cel Mare sau Matei Corvin. Castelul este astăzi proprietatea companiei, exista facilitați de cazare, deși edificiul nu se găsește stricto sensu în circuitul turistic.

Anul trecut Jidvei a vândut echivalentul a 14 milioane de sticle de vin, ceea ce ma face sa cred ca cel putin o parte dintre dumneavoastră au contribuit la acest număr enorm. Sigur ca podgoria Târnave are un specific clar, plantațiile fiind preponderent cu soiuri albe, însă în ultimii ani compania a plantat și varietăți roșii, pe care le valorifica în majoritate pentru producția de vin rose.

Gama Tezaur propune vinuri din plantații selecționate, culeși manual pentru o mai bună calitate, identitatea vizuală fiind compusă dintr-o ilustrație amintind de ornamentele de pe clopotul bisericii săsești din Bălcaciu care datează din secolul al XVI-lea, dragonul cu cap de femeie, struguri la urechi și coadă din vrejuri de viță, ceea ce depune mărturie despre tradiția vinului în Weinland, cum mai era cunoscută zona în Evul Mediu. Da, etimonul germanic nu minte, este vorba și aici de sași.

Tezaur Sauvignon blanc și Feteasca regala 2017 denota o culoare galben pai, putin intensă, aduce o aromatică de flori albe, fân și citrice, cu ridicarea temperaturii în pahar apărând și note fructate de mere golden, piersici și un iz dulceag, aducând spre trandafiri. Gustul este plin, robust, cu densitate și cu o buna aciditate pe final, care îi conferă o plăcută remanență citrică. Alcoolul este moderat, la 12%, din nou un aspect amabil, mai ales în vremuri călduroase.

Chiar dacă e un vin de linie, prețuit la 27 de lei (Selgros), mi-a plăcut pentru franchețea lui și pentru coloana vertebrală bazată pe aciditate. Iar de asociere culinară, ce să zic, deja aștept de 20 de minute păstrăvul acela…:)

articol aparut in cadrul campaniei SELGROS cauta pasiunea
PS: credit foto 1&2 Răzvan Avram

Grenache 2016 Marius M.Chapoutier

Iata alt vin de la divizia Pays d'Oc a lui Chapoutier care este o afacere buna. Licoarea de un rosu-rubiniu intens, cu arome puternice de zmeura, cirese, lemn dulce si condimente de cofetarie, joaca in liga de consum imediat, dar un an sau doi n-o sa-l strice, ci dimpotriva, pentru ca in 2016 vinul are o greutate tanica respectabila, e drept de granulatie fina, dulce-picanta, ceea ce ii confera baubilitate inca de pe acum. Interesant e ca nu s-a folosit lemnul in fermentatie sau maturare, asa ca putem pune taninurile si condimentele "dulci" pe seama maiestriei oenologilor. 

M1 CRAMA ATELIER - Leat 6500 Cabernet Sauvignon 2012

Acest cabernet dobrogean are nevoie de timp pentru a se deschide si pentru a scapa de un usor cache de sticla. Impactul lemnului este evident, aducand arome complicate de trufa, conservă de porumb, un iz dulceag, care este moderat oarecum in gust de o aciditate buna. De Pasti e loc pentru multe vinuri, iar acesta langa preparate din oaie sau miel ar merge bine. 

SAN SIMONE - Il Concerto Brut Prosecco

Prosecco devine o licoare obisnuita pentru iubitorii vinului, care nu mai asociaza vinul spumant doar cu aniversari sau alte momente festive, ci cu remediul dupa o zi lunga la birou sau dupa ore in sir in spatele volanului. Un argument al inflexiunii din ce in ce mai dese a vinului italian cu bule in vietile noastre e chiar numarul listarilor de pe unvinpezi sau vinometru. Nu aduce nici pretul, nici greutatea unei Champagne, nu propune arome bizare, ci descriptori accesibili (mere golden, pere, lime), este vivace, cu un usor rafinament, insa de consumat cat mai aproape de producere. Pe scurt e mai burghez decat aristocratic. Avantajul e ca poate fi baut si in pantaloni scurti, ba chiar in costum de baie! Ceea ce pentru o Champagne ar fi cam (prea) decadent!   


EXTRA DRY PROSECCO Fantinel

In 1969 unii il ascultau pe Hendrix la Woodstock, iar in Italia un restaurator din Friuli, Paron Mario pe numele sau, cauta o vie mica pentru productia de spumante. A gasit-o si trei generatii mai tarziu bem spumant Fantinel in Romania. Probabil am putea si la Woodstock, compania devenind destul de mare, insa ce Dumnezeu am cauta acum la Woodstock? Spumant curat, cu arome de florale, de caprifoi, dar si surprinzator de "fructate" (nu e in DEX, anuntati politia!) pentru un spumant, cu pepene galben si citrice, nu din cale afara de acide. E un extradry, deci are peste 12 gr/l zaharuri, putand ajunge pana la 17, dar cu toate bulele inerente senzatia nu e deloc dezechilibrata pentru un spumant de aperitiv sau chiar de toata masa.

ONE & ONLY ROSE Fantinel

Azi avem un spumant Millesimato, produs prin metoda Charmat, din Pinot noir (pardon, nero) si Chardonnay. Sigur, faptul ca are an de recolta nu are exact aceeasi semnificatie ca la Champagne, dar e placut sa stii cat de proaspat este, sau mai bine zis e util ca sa eviti un vin care a stat prea mult timp prin depozite. In pahar se prezinta placut ochiului, cu perlatie regulamentara si cu arome frumoase, delicate de cirese, grapefruit si capsuni, "mouthfeel" finut, cu aciditate potrivita, cu o eleganta surprinzatoare, daca ne gandim la origine si pret. Se bea repede. Nu are cine stie ce remanenta, avand in vedere profilul si utilitatea, e ca si cum ai cere rezistenta la socuri de la un iphone X.

Burnout-ul diversitatii. Acelasi vin, zece zile la rand

Burnout-ul diversitatii. Acelasi vin, zece zile la rand

Nu exista inca un cuvant romanesc pentru "burnout". Dupa literatura de specialitate este un sindrom care "reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă de stresul prelungit, în general la locul de muncă, fiind o consecință a dezechilibrului dintre cerințe, resurse și gradul de satisfacție profesională". La nivel didactic este deja inregistrat si "diversity burnout", adica o stare de epuizare adusa de contactul direct, prelungit, de nevoia constanta de autocontrol in relationarea profesorilor cu elevi proveniti de toate natiile, culorile si culturile. Ca sa nu mai vorbim de orientarile sexuale.
Desigur, as putea fi acuzat ca abordez subiectul ridiculizandu-l. Nu asta vreau. Stiu ca e o afectiune serioasa si n-ar trebui luata in gluma. Dar nu glumesc. Folosesc conceptul ca o analogie. Pana la urma analogia nu e inca politic sau altcumva incorecta.
Asadar cred ca exista un soi de burnout al diversitatii si in lumea vinului. L-am experimentat de curand. Prea multe vinuri de degustat, prea multe texte de scris, ala e din Argentina, ala din Africa de sud, asta e din Dealu mare, ba nu, e din Italia. Stiu, e de ras, ma plang de ceea ce altii isi doresc. Cum ar fi abundenta de vin, mai mult vin decat e sanatos sa ai la dispozitie. Si presiunea. Malbecul acesta trebuie degustat azi si scris tot azi, Saint Emilion-ul pana joi, spatburgunderul rose tot joi si articolulul despre Feteasca neagra maxim sambata...
Asa incat la un moment dat am zis stop. Nu vinului, ci diversitatii. Urma sa plec intr-o vacanta si mi-am zis: la cina va fi un vin, un vin si doar atat, acelasi vin toata perioada. Am stat, m-am gandit la locul disponibil din portbagaj si a iesit castigator un bag-in-box. Stati, nu e tocmai acel tip de bag-in-box la care poate va gândiți: comun, demisec si ieftin. Ci un produs de o cooperativa din Cotes du Rhone, ale carei vinuri le-am testat si imbuteliate. Un producator terra vitis, cu filosofie "naturala", drojdii salbatice, sulf putin etc.
Ok, eu si acelasi vin vreo 10 zile. La prima vedere, e simplu. Degusti vinul prima oara, ala e, doar n-o sa se schimbe! Ca la un concurs, nu? A doua zi la fel, a zecea tot asa. Ei...ba bine ca nu!
As putea scrie un jurnal al degustarii aceluiasi vin 10 zile la rand. Unii ar zice "stiam ca habar n-ai, de aia ți-a ieșit diferit".  Ok, baieti, bine ca sunteti voi destepti, cum se zice!

Lucru ciudat, nu?, sa ti se para acelasi vin la punga diferit in functie de ziua degustarii. Altfel in prima zi, cand era cald, altfel dupa pârtia pe viscol, mai taninos, apoi mai plat in seara carnatilor de mistret, foarte pe fruct in alta zi, cam "fierbinte" dupa 2 ore de călărie la -10 grade, incredibil de baubil, aproape fara nevoie de analiza sau scrupul, dupa 5 ore de condus...
Acelasi vin, atatea experiente diferite. Sigur, acesta nu e tocmai etalonul vinului de consum curent, desi de aceea l-am cumparat: pentru ca l-am mai baut candva si mi s-a parut perfect pentru consum nepretentios. Doar ca in ziua 4 sau 5, vinul asta mi s-a parut chiar adanc, profund. N-am mai regasit sentimentul in celelalte zile, dar voi ati mai regasit prima iubire dupa prima? Socul frumusetii unei piese muzicale a o mia oara? Ati resimtit aceeasi maretie la a doua lectura a unei carti celebre? Eu nu si va invidiez daca voi puteti.

Cred ca daca e vreo concluzie de tras din acestea, pe langa filosofia evidenta, a teoriei ca nu exista obiect estetic de unul singur, ci doar ca parte dintr-un fenomen, din relationarea dintre observator si obiect, dintre mine si vin, ca sa simplificam, ar fi ca intalnirea cu un vin este unul dintre miracolele mici ale vietilor noastre si care ar trebui tratata cu respect. In fond, nu stiu cat de vie e fiinta numita vin, despre care vorbește clișeul, dar accidentul coliziunii dintre mine si ea, ar trebui sa fie asa tot timpul: viu, unic și, pe cât posibil, irepetabil. Ce să-ți dorești mai mult de la un vin? 

C'EST SOIR - BUSUIOACA DE BOHOTIN 2017 Crama Hermeziu

Iata un vin care, in ciuda denumirii, se poate bea si la pranz, ba chiar si dupa amiaza! Sticla este deosebita, inchisa cu dop de sticla, iar eticheta e semitransparenta, ca se se vada cat mai plenar rozul foaie de ceapa. Ma rog, gasiti voi un sinonim, pentru ca foaia de ceapa nu merge prea bine cu intentia romantica. Aromatica este cea asteptata, tipica soiului, cu trandafiri, strugure tamaios, exotisme discrete, profil curat. Surpriza vine in gust unde "demidulcele" este aproape anihilat de o aciditate puternica, care imprima un caracter suplu vinului. In concluzie, iata o busuioaca reusita!

FARINA - Bianco del Veneto (2016)

Appassilento este un cuvant jucaus de marketing, care nu trebuie confundat cu Appassimento, tehnica specifica vinurilor Amarone. Farina face si Amarone si probabil de aici a venit ideea. In practica e vorba doar de o fermentatie mai tihnita, cu mai mult timp pe drojdii. Rezultatul e un vin galben pai cu aromatica florala si de fructe exotice(mango si ananas) si un gust in care aromatica si o moliciune corpolenta, dulceaga, aminteste de mere golden si banane. Poate sunt alte detalii responsabile, dar pare usor mai amabil decat un sec luat dupa gramele de zahar rezidual. Pe ansamblu este un vin agreabil. PS zice-se ca e un mix de Garganega si Sauvignon blanc. 

FINCA LAS MORAS - Pinot Grigio (2015)

Un vin argentinian cu aromatica mai degraba fructata decat florala, cu pere si portocale, continuata intr-un gust din fericire mai robust decat asteptarile, bine inchegat in jurul aciditatatii. Potrivit consumului convivial, pentru ca hei! durerea de cap de a doua zi e preferabila durerii de cap snoabe dinainte: oare e mai bun cu zargan sau cu scoici? Sau cu salata caesar? Eu pariez pe-o vorba lunga si o noapte de vara.   

FINCA LAS MORAS - Malbec (2015)


Iata un Malbec de consum, dar foarte competent realizat, cu aromatica de magiun de prune, fructe negre, condimente din belsug si rosii confiate. Are o oarece suculenta, curgere rapida,  mai ales racit mai energic, si isi incheie recitalul pop cu un slow naiv-amarui. Argentinieni si-au construit o marca inregistrata si iata ca stiu s-o exploateze satisfacator la orice nivel.

Hoya de Cardenas Reserva Privada 2013 Vicente Gandia

Vincente Gandia e firma mare, cu mai multe crame. A plecat initial din regiunea Valencia-Alicante pentru a se extinde in 8 alte apelatii, cum ar fi Rioja, Penedes etc semn ca le merge bine. Si le merge bine pentru ca n-au facut vinuri deloc rele din zonele lor toride. Cel de azi e iubitor de carne rosie, pe care sa o inmoaie cu taninurile sale abundente, dar rotunde, cu aromatica puternica, de fructe negre de padure, prune si note lemnoase, vanilate. Gustul e robust, plin, cele 15% Cabernet sauvignon isi fac treaba, adaugand "fier" structurii. E surprinzator cum e atat de moderat nivelul de alcool, vinul arata in pahar mai musculos.

DO Utiel-Requena, Tempranillo-Cabernet sauvignon, 12,5%, ~55 lei, 85 pct

Un rosé surprinzător de la Balla Geza *

Pentru un iubitor al vinului aflat la un anumit nivel al “nebuniei”, vinul rose e doar ruda fashion a vinului alb. Un soi de alb cu arome de căpșune și frăguțe, privit condescendent când vezi paharul pe masa cuiva, în Centrul Vechi sau…oriunde. Chiar o risipă de struguri roșii, pentru că metoda cea mai comună de producere a rose-ului este presarea rapidă și contactul foarte limitat cu pielițele (de unde își ia culoarea), astfel încât un vin roșu care urmează din același material va fi mai dificil de făcut, întrucât ceea ce rămâne este “deshidratat” (LE: nu e un termen de specialitate. Cert este ca prin aceasta metodă vinul roșu va fi mai intens, mai “concentrat” decât dacă nu s-ar fi reținut partea pentru rose).

Crama Balla Geza se găsește în localitatea Păuliș, județul Arad. Din punct de vedere vinicol, vorbim de podgoria Miniș-Măderat. Balla Geza este numele proprietarului și oenologului. E un tip dintr-o bucată, dur ca vinurile roșii care ies din dealurile din spatele cramei. Cel putin așa pare la prima vedere, în intimitate, cine știe? – poate e un poet laureat. Nu prea cred, oricum – ca să administrezi 100 de hectare trebuie sa fii un tip mai practic. Deși are un simț al umorului sănătos, pe cuvânt!

Crama e fondată în 1999, primele vinuri pe care le-am încercat eu au fost din 2003. Poate cunoscătorii o recunosc și sub numele anterior: Wine Princess. Deși s-a făcut remarcat inițial cu o tăioasă Mustoasă de Măderat, un soi alb specific zonei, a surprins definitiv cu o Cadarcă, un soi cultivat mai ales în Ungaria, deși la Miniș are partea sa de istorie multiseculară. Însă confirmarea totală a venit prin Cabernet Sauvignon, Merlot (of, Doamne, oare câte sticle de 2007 am băut?) și mai recent și mai ales Cabernet Franc și Furmint (soiul alb titular pe postul de mijlocaș de creație în Tokaj). Există și o pensiune în aceeași incintă, unde seara se rotesc berbeci la proțap, nebunie ce să mai… e un loc bun de relaxare mai ales pentru cei aplecați spre plăcerile oeno-gastronomice de proporții pantagruelice:)


Oh, să mă întorc la rose, pentru că avem în față un astfel de vin. Sau nu? Ei bine, Balla Geza a produs sub această etichetă, nu un rose obișnuit, văratec, de terasă etc, ci mai degrabă un soi de verigă lipsă dintre rose și vinul roșu. Pe vremuri, exista în comerț ceva numit vin rubiniu, acum căzut în desuetudine. Păcat!

Ei, deși mai degrabă oranj, vinul de azi e cam pe acolo, adică un rose înspre roșu. Este produs din Fetească neagră și Cadarcă, două soiuri care la Miniș au condiții specifice. Solul și clima favorizează roșiile tenace, abundente în taninuri, care necesită ani și ani de maturare până să fie gata de consum. Din fericire, avem o scurtătură: acest pseudo-rose!

Iubitori ai roseului de Provence, nu disperați, se poate bea cu succes, deși aduce rotunjimi de cireșe și corcodușe în locul obișnuitelor înțepături de zmeură și căpșune!
Partea interesantă e că am gustat această etichetă anul acesta, dar din productia 2013 (în vechiul packaging, cu “pijama” protectoare de hârtie) și asta nu din rezerva cramei, ci din rafturile esoterice ale magazinelor și…minune! Deși nu era o soluție pentru cei căutători de prospețime intensă, vinul era viu, încă oferind plăcere unui anumit tip de băutor. Iar asta spune ceva despre licoare, în fond știți multe roseuri românești cu potențial de învechire?

Așadar, data viitoare când conspectați raftul pentru ceva deosebit, nu treceți cu vederea Rose Cuvee 2017 de la Balla Geza! Să facă vreo 30 de lei (29,99 sau așa ceva), 12,5% alcool, așadar prietenos. Mai face și plăcere, dacă suntem deschiși la diferit! Și dacă tot sunteți la raionul de vinuri din Selgros, vedeți că găsiți si Cabernet franc și Cadarcă, ba chiar și numita Mustoasă de Măderat!

*Articol aparut in cadrul campaniei Selgros cauta pasiunea 

KAIKEN - Terroir Series Malbec 2015 (Argentina)


Acest Malbec (ajutat de Bonarda si Petit verdot) se prezinta tumultos, rosu-rubiniu intens, cu reflexii violet, cu arome puternice de afine si mure si prune, cu o fateta de ierburi aromatice, cum ar fi cimbrul, dar si de lemn dulce. In gust se releva prietenos, catifelat, cu taninuri dulci.
Vinul are structura, dar deocamdata, din pricina tineretii, notele de fruct sunt cele care marcheaza vinul.
Foarte bun acum, insa are si timp sa se rafineze.

DO Mendoza, 14,5%, ~65 lei(magazine specializate si online), 88 pct

Syrah 2015 M1 Crama Atelier

Acesta e un Syrah romanesc bun. Ne este livrat intr-o culoare rosie-rubiniu cu reflexii purpurii, cu arome de cirese negre, mure si lemn uscat de stejar. In gust denota o corpolenta medie, cu taninuri amabile, integrate intr-o suculenta placuta. Un vin rotunjor, usor de baut. Sincer va spun, dupa ce am gustat recent mai multe vinuri de la M1, tare mi-as dori ca mica crama din interiorul cramei mari sa reziste intemperiilor legale. Vita de vie nu are nicio vina.

VICENTE GANDIA - Raiza Reserva (2013)

Chiar daca Vincente Gandia e mai degraba legat de Comunitatea Valenciana si podgoriile sale, iata ca in ultimii ani s-a extins si in alte podgorii renumite ale Spaniei. Si nu e una mai renumita ca Rioja. E un Tempranillo pur, cu 24 luni in baric si inca 18 de maturare in sticla, asadar nu a trecut prea mult de la lansare. Se prezinta intr-o culoare rosie rubinie, cu aromatica de fructe rosii confiate, vanilie, pielarie, frunze de rosie si un gust undeva intre finetea unei Rioja de moda veche si greutatea specifica zonelor litorale, mai toride. Nu e un vin rau deloc. Gandul la niste frigarui de miel si cartofi cu rozmarin ma cam chinuie sorbind si scriind aceasta recenzie. Nu faceti ca mine. E mai bine sa le aveti pe amandoua simultan 

Villa Wolf Pinot Noir Rose 2017


Primul lucru pe care trebuie sa-l luati in considerare este ca acesta este un rose din Germania. Al doilea ca este din Pfalz, care e o regiune particulara, mai calda, supranumita si "Toscana Germaniei".  Fiind un vin de volum si de larga circulatie, cei de la Loosen au evitat sa utilizeze denumirea germana a strugurelui, care ar fi injumatatit cumparatorii: Spätburgunder. Asa, de Pinot noir a auzit toata lumea. Totul la pachet e un rose care mizeaza pe prospetime, cu aromatica simpla, de fructe rosii, piersici si pepene galben, mai ales in atac si gust. Are un echilibru nu tocmai de balerina intre zahar si aciditate, dar sentimentul de prospetime salveaza multe. Un vin usor, fara stridente aromatice, de baut bine racit.

TORMARESCA - Neprica (2014)

Desi vorbim de un vin din Puglia, trebuie sa retinem ca Tormaresca este o investitie a respectatului ptoducator toscan Marchesi Antinori. E un cupaj de sud, cu Negroamaro si Primitiv ranforsat de coloana solida a unui Cabernet sauvignon. Daca luam prima silaba de la fiecare strugure, descoperim si e unde vine denumirea comerciala. Un rosu rubiniu intens, mustos, cu arome calde de patiserie, pe langa fructele negre si rosii (prune, capsune). Gustul releva taninuri moi, dulci-picante si o aciditate buna care echilibreaza edificiul. Nu stiu daca e standardul Antinori sau procentul de Cabernet, insa are un caracter aparte, nu tocmai comun vinurilor de zi cu zi. Eu l-am incercat la un burger si n-a fost rau deloc, insa va face fata la majoritatea pastelor cu sos tomat sau frigarui (de-ale noastre sau mai degraba turcesti).