Campionul Podgoriei Cotnari 2020

In fiecare februarie Cotnari da apelul pentru evaluarea en-primeur a vinurilor din podgorie. Sigur ca e un exercitiu de imagine si apreciez ca isi rup ceva din bugetul de marketing ca sa adune lumea vorbelor despre vin: ziaristi, bloggeri, influenceri, somelieri, oameni de marketing si restauratori. Evident e un prilej bun sa te intalnesti cu prietenii pe care ti i-ai facut in voiajul vinos, pentru unii sa puna tara la cale, sa vorbeasca de cate un proiect personal sau sa infiripe ceva lucrativ. Nici imaginea nocturna a Iasiului nu este de ignorat, o combinatie de cladiri vechi, brutalism comunist si aparitii moderne, de sticla si beton.

In afara de aceasta nu stiu cat de folositoare este pentru organizatori adunarea. Sigur, se ofera un feedback atat in puncte cat si pe marginea lor, despre vinuri, game, directii etc.

Cand te gandesti ca cel putin Combinatul are destul de putine produse in portofoliu dar in volume enorme fiecare, la prima vedere nu prea gasesti motivul pentru care gusti sapte francuse diferite, avand in vedere ca iti vin in minte doar doua etichete de la Cotnari cu vinuri din aceasta varietate (plus niste cuveeuri, adevarat). Dar...poate aceste evaluari sunt mai importante pentru ei decat intuiesc eu in acest moment.  

Nu este un concurs in orb, ci unul de probe de tanc, asa incat anumite detalii ale evaluarii pot fi alterate de propriile prejudecati. Cumva, in mod bizar, desi ma asteptam ca vinurile de la Casa de Vinuri sa loveasca mai sus decat cele de la Combinat, in acest an n-a prea fost cazul. Vinurile de la marele SA s-au aparat bine, nefiind diferente notabile. Desigur, ca e posibil, chiar probabil ca vinurile prezentate sa fie de pe cele mai bune parcele ale colosului cu 1800 hectare in exploatare. Eu unul am o usoara amaraciune ca nu exista dorinta de a explora si alte segmente de piata, ca nu exista selectii parcelare in piata, metode de vinificatie mai experimentale etc. E pacat sa ai nume de plaiuri remarcabile atestate din secolul 16 si sa nu le marketizezi. Dar...eu vad lucrurile dintr-un punct de vedere. Din punctul de vedere al Cotnariului, provocarile sunt cu totul altele.

E impresionanta trecerea prin vinoteca Cotnariului, un lung si ingust coridor in care isi traiesc tineretea, maturitatea si uneori viata de apoi vinurile considerate mai remarcabile. E un sentiment apasator al istoriei, insa in afara de aceasta si de budane si usi de lemn sculptate, cladirea combinatului, fiind mai degraba proiectata pentru utilitate, ofera putina desfatare vizuala. Asta daca nu te captiveaza stralucirea metalica a cisternelor de inox si a altor instalatii. Dar si aici trebuie sa remarc ca am vazut doar lucruri noi, moderne, un ingredient important al sesizabilei cresteri in calitate a vinurilor de la combinat din ultimii ani.  Prin comparatie, activele celor de la Casa de vinuri sunt mai ofertante, Vladoianu istoric si Axinte vizual, prin acel istet deal artificial care inveleste si protejeaza sala baricurilor si pe cele de producere a spumantelor prin metoda traditionala.    

Casa de Vinuri Cotnari este entitatea care ontologic joaca in lumea secului, dar si a brutului si extrabrutului. Abordarea lor e mai orientata spre gustul pietei premium de la noi.

Au fost si niste producatori mai mici in joc, unul in special (Minciuna) prezentand vinuri moderne si curate. 

Bun, in ce priveste probele (vreo 70 plus spumante), impresia mea comparativ cu editia precedenta este ca anul 2019 nu a fost la fel de bun pentru vinurile albe, poate doar vreo doua tamaioase sa se fi descurcat mai bine, insa nu a sarit nimic prea mult dintr-o linie medie de control. Busuioaca pare si ea sa fi suferit, gustand proba dupa proba mi-am zis "pierdut aroma de busuioaca. O declar nula". 

Vinurile rosii (toate din feteasca neagra, toate 2019) mi s-au parut expresive, cu vioiciune si cu acel caracter mai light si mai elegant pe care pare ca il propune podgoria, fata de cunoscutul standard setat in Dealu Mare. Aici o feteasca de la CvC a iesit din schema pentru mine. Cred ca a fost proba 2, insa nu mi-am notat punctajele ca sa confirm. Pentru mine, aceea a fost Campioana. Care va ajunge in Domenii, sau in Vladoianu, ori retrogradata la BiB, ramane de vazut. In orice caz, toate probele mi-au placut. Au ceva jovial care cam lipseste in cazul vinurilor din podgorii recunoscute pentru vinuri rosii mai ales.

Anul acesta premiul, sau mai bine zis Campionul, a fost impartit intre Cotnari si Casa de vinuri. Pe cel de la SA si eu l-am punctat cel mai sus din seria de Grasa demisec. A fost un vin cu usoare tuse de lemn. Nu e un vin baricat sau fermentat in baric, ci care a petrecut ceva vreme in tanc in compania unor doage de stejar. Oricum a adus ceva inedit si interesant, semn ca ceva-ceva experimente se fac totusi pe acolo. Celalalt laureat este o Tamaioasa in sec de la Casa de vinuri, buna, proaspata si desigur capturand fericit aroma specifica.

In concluzie, au fost cateva zile intense, pline de evenimente, bine intretinute de ospitalitatea moldoveneasca. Si mai sper ca trecand peste tulburarea fireasca a tineretii pe care am experimentat-o din plin la concurs, mult mai multe dintre vinurile degustate sa mi se para mai bune atunci cand vor fi stabilizate si imbuteliate in sticlele in care isi vor duce existenta. Kudos!

  

Campionul Podgoriei Cotnari 2019. Si altele

Am primit cu oarece mirare invitatia (in premiera) de a participa  la deja traditionala degustare primavarateca de la Cotnari, un en-primeur al recoltei 2018. De-a lungul timpului m-am manifestat uneori acid fata de vinurile sau miscarile de marketing ale colosului Cotnari SA. Poate de aceea invitatia nici nu a venit din partea sa :) Ci din partea Casei de vinuri Cotnari, societate mai mica, mai noua, dar indubitabil mai moderna in toate cele.

E drept ca la reactii acide e lista lunga pe blogul meu sau pe facebook. Dar si mai lunga e lista cu ineptii din lumea vinului.

In ce priveste cramele in sine- marele Cotnari SA si cele doua mai mici (Vladoianu si Axinte) ale Casei de vinuri, ce sa va zic...s-a investit recent enorm in amenajare si in tehnologie, dupa cum se vede si in poze. Zeci de milioane de euro.
Poate de aceea umbla prin vie ideea ca la SA calitatea s-a imbunatatit in ultimii ani. Idee pe care o impartasesc partial. Insa mai e de lucrat. 

Degustarea in sine a fost mai altfel decat un concurs standard. Adica s-a punctat de la 1 la 10. Sau cel putin asa au dorit organizatorii :). Toata multimea de vip-uri in ale vinului (nici nu stiu cati am fost: 30-40 de oameni?) au degustat toate vinurile. Nu au fost organizate comisii. Nu ca ar fi obligatoriu, cumva. 

Apoi, la sfarsit, dupa cele 70 de probe (nu etichete, ci probe de tanc), ni s-a cerut sa notam vinul nr. 1 din fiecare categorie. 

Nu mi-e clar cum s-a facut matematica concursului dar castigator a iesit o Grasa de Cotnari demisec de la Cotnari SA. Eu unul am punctat vinul acela cu 80 pct. Am punctat altele cu 84 sau 85, insa nu sunt eu masura tuturor lucrurilor, poate doar pe blogul meu, dar nici acolo uneori. In fine, presupun ca aspectul de PR este primordial in aceasta actiune, sa nu facem prea mult tam-tam. Sigur, poate se uita cineva pe rezultate, poti sa stii?

Daca va folosesc cateva repere, iata:

Francusa: din cele 4 variante propuse de SA (CVC nu o are in cultura), una mi s-a parut foarte buna (nr. 10 in degustare. Scriu asta mai mult pentru mine si eventual pentru alti participanti la degustare interesati de comparatii). 85 pct, cu usor potential. Nu cred ca am incercat una mai buna, pana acum. Sigur, vorbim de en-primeur, de probe de tanc. Nu poti sti daca se vor regasi vreodata pe piata in aceasta forma.

Feteasca alba: nr. 14 de la CVC. 84, dar tot cu potential de crestere.

Grasa: Aici ar fi fost un joc de cuvinte șăgalnic sa zic ca in 2018 Grasa e slaba, insa...nu-i asa deloc. Nr. 22 CVC, 85 (asta poate urca bine de tot, cand se mai aseaza).

La cupaje a fost Chateau Cotnari in cateva variante. Pentru mine pe nr. 23 l-am socotit la 83 pct.

La Tamaioasa in sec cea mai buna proba a fost pentru mine nr. 30 (83 pct). N-am retinut care crama o produce. 

A urmat apoi o serie de demiseci si demidulci care au jucat toate in categoria sub 78-82 pct, cu exceptia a doua Grase demidulci (48, 49) pe care le-am vazut la 83 pct. Ma rog, poate am fost eu prea sever in punctaje, insa am fost si consecvent. 

La dulce s-au prezerntat doar 4 probe de Tamaioasa. 53 si 54 au fost ok-ish (82).
La vinurile cu rest de zahar mi s-a parut ca zaharul si aciditatea erau certate si nu-si vorbeau. Sa speram ca se vor impaca pana sa ajunga in paharele oamenilor.    

Mai remarc: o Busuioaca sec de la CVC (59), si Fetestile negre sec de la CVC (68 si 70, in raza 84-85 pct).

Pentru mine trecerea in revista a anului 2018 a fost oricum interesanta. In debutul degustarii s-au prezentat vinurile unor mici producatori. Aici un Sauvignon blanc de la Crama Cojocaru a fost destul de apreciat. In categoria cuprinzatoare SA si CVC, daca e sa ne gandim la soiurile din cultura, Grasa s-a prezintat foarte bine, insa nu pare a fi anul Tamaioasei. Am gustat cateva Tamaioase aproape lipsite de tipicitate aromatica. Francusa tine pasul, la fel Feteasca alba. 

Ma rog, in ce priveste falsa rivalitate intre cele doua crame, asa cum se vede, poate am eu prejudecati (nici degustarea n-a fost in orb, sa fim bine intelesi), insa nu cred ca e o enorma surpriza pentru voi ca vinurile de la CVC sunt usor in alta parte decat cele de la SA. Intr-un fel e firesc. Propun vinuri mai moderne, tehnologia folosita e mai avansata, publicul tinta e si el diferit. Insa nici vinurile de la colos n-au fost rele. In grila in care le-am punctat sambata, intr-un top 3 al varietatilor s-a mai infiltrat si cate un vin de acolo. Ramane de vazut ce va fi in sticle. La en primeur iti trebuie multa experienta (si putin fler) ca sa vezi dincolo de "asperitatile" din pahar.

In rest...e ceva la aceste "actiuni" mai placut decat vinul in sine sau vizitarea cramelor, oricat de moderne sau chic ar fi. E revederea cu oameni "vechi" si simpatici sau intalnirea cu altii noi, dar la fel de veseli. Mai o friptura, mai o discutie, mai o gluma. In fond, de asta am si venit. Ca Grasa din Colocviu o sa iasa buna si in 2018, asta puteam sa banuiesc si fara sa bat atata drum pana acolo. Insa le multumesc celor de la Casa de vinuri Cotnari pentru invitatie. Sa fac parte din adunarea aceea mi-a gadilat nitel orgoliul, recunosc. 

Iar de Iasi...e bine. E misto zona cu Palatul culturii si Palas Mall, insa trebuie vazut si demisolul de la Cub, cu cluburile sale dispuse in cerc la care ajungi pe o scara de beton in spirala si atmosfera laptoasa de alternate history, in stil brutalist, de ca si cum cortina de fier n-ar fi cazut chiar de tot. Hm, o alegorie cumva?

Despre o Tămâioasă bună, supereroi și cornulețele cu nucă

Prin peregrinările mele dau uneori de câte un vin excelent, pe care aș fi putut să îl cumpăr de la magazinul din colț, dar l-am evitat cu obstinație, până când dau de el într-un concurs – unde, desigur, nu am de ales. Acolo îl degust “în orb”(vezi linkul de mai sus) și, dacă îi dau o notă mare, îmi voi nota pe carnețel numărul de intrare în concurs, ca să-l pot repera mai ușor după dezvăluirea probelor. Fix așa mi s-a întâmplat cu vinul acesta. Se dă jos “pijamaua” sticlei și vezi…

Vincon, Beciul Domnesc Reserve, Tămâioasă românească 2017, dulce, DOC-CMD Huși. Evident Hușiul nu este în Vrancea, dar Vincon este o companie mare, cu proprietăți în mai multe arealuri viticole. Se găsește în Selgros, pentru mai puțin de 30 de lei. Despre istoria acestui strugure binecunoscut am vorbit mai pe larg aici.

Însă într-un concurs sau la o degustare sunt condiții “specifice”, uneori experiența putând diferi față de o degustare într-un mediu mai familiar (și familial). Uneori diferă și produsul în sine, dar să nu intrăm în amănunte sordide. Oricum nu e cazul aici. Sticla pe care am cumpărat-o s-a prezentat foarte bine.

Avem o culoare galben-aurie strălucitoare, cu ușoare nuanțe verzui, fapt care ne vorbește despre tinerețea licorii. Aromatic stă pe partea intensă a lucrurilor, cu arome fragrante, încântătoare, de trandafiri și flori albe, pepene galben, ananas și miere de salcâm, dar și oarecum iluzoriu, o notă secundară sugerând ceva dulce-amărui (ca să rămânem în registrul apicol, să-i zicem de propolis).

Cumva, această notă devine un liant în atac (termenul “atac” în degustarea vinurilor semnifică prima impresie după contactul gustativ, fiind de fapt un melanj olfactiv-gustativ, în care toate componentele vinului – aromă, conținut de alcool, nivelurile de tanin, aciditatea și zahărul rezidual- concură pentru o primă impresie lăsată degustătorului), între tușele mieroase-dulcege și un caracter ușor tonic-acrișor și vag amărui, ca de gutuie sau nucă.

In faza de evoluție pe palat, impresiile acide, “verzi”, vor crea un frumos echilibru dulce-acrișor, citric-vegetal și mieros. În atare condiții, vinul are o bună (și lungă) remanență, fiind un vin dulce deloc greu sau obositor de băut.

Bravo oenologului care a reușit să câștige acest joc cu zahărul rezidual generos! În fond, vorbim de peste 45 grame zaharuri (cât e minimul pentru încadrarea în categoria “dulce”)! Cred că și zona din care provine, cunoscută mai ales pentru vinurile albe cu aciditate ridicată, are un impact asupra mulțumitorului rezultat. 

Nu m-ar deranja deloc să meditez la elevate probleme filosofice cu un pahar din acest reușit vin dulce. Cum ar fi întrebarea dacă nu cumva succesul filmelor cu supereroi nu reprezintă, pe lângă evidentul entertainment vizual, un simptom al infantilizării culturale și al inabilității generației actuale de a face față efectelor globalizării. În această investigație sper să-mi stea alături și câteva cornulețe cu nucă, nu multe, dar suficiente cât să îmi trag sufletul în jos, înapoi spre pământ, unde copiii au nevoie de un trăgător de sanie, iar noi de răbdare la casele de marcat și de o digestie bună. E și o perioadă propice confluenței dintre spirit și abundență gastronomică, ce să mai vorbim…!

*articol aparut in campania Selgros cauta pasiunea

Piraţii de la Marea Neagră şi Tămâioasa românească *

Se zice că trăia odată la malul Mării Negre o ceată de haiduci. De fapt, dacă privim cu seriozitate problema, erau niște tâlhari de joasă speță. Și mai bine zis, erau niște pirați de uscat. Cum vine asta, vă întrebați? Vă explic imediat.

Metoda lor era relativ ingenioasă. Se știe ca în nopțile fără lună, sau în nopțile cu furtună, exista obiceiul de a aprinde focuri pe mal, astfel ca navigatorii să știe cam pe unde se află și care e distanța până la țărm. Banditul dobrogean era inventiv: aprindea și el focuri, dar nu pentru a-i ajuta pe marinari, ci pentru a-i ademeni mai aproape de tărm decât ar fi fost prudent. Stânci, naufragiu, morți, o sticlă de rom, bărci, jaf, ahoi!, arrr! etc.

Legenda zice că șeful bandiților era un domn numit Radu Soare care trăia în pădurea Comorova, adică pădurea de la Neptunul zilelor noastre.

Și într-o zi furtunoasă îi ajunge la ureche lui Radu Soare că în zare a apărut o “corabie cu trei catarge și pântecele lung” care se lupta cu furtuna. E un aspect important, care ne spune că nava era de origine occidentală. Baieții noștri s-au pus pe treabă, au aprins focurile astfel încat să ademenească nava spre țărm, zis și făcut, corabia s-a lovit de stânci, mulți morți, nu că pe “haiducii” noștri i-ar fi interesat prea tare subiectul. A doua zi furtuna s-a potolit, iar Radu Soare și ai lui s-au urcat în bărci să exploreze epava. Dar “n-au gasit nimic care să le răsplătească strădania”. Tocmai când se întorceau obidiți la mal, mândra lor căpetenie a băgat de seamă că marea era plină de joarde de viță de vie provenind de la epavă. El le-a ordonat ortacilor să adune toate joardele. Ei l-au ascultat dezamăgiți si crâhnind, zicându-și că partea lor de lume e plină de viță de vie roditoare din moși strămoși și că nu prea merită efortul.  Dar Radu Soare a ramas ferm pe poziție- a curățat o parte a pădurii, unde și-a plantat prada și a asteptat. După câțiva ani a gustat din poama viței și i-a plăcut atât de mult că s-a lăsat de haiducie ca s-o îngrijească mai bine.

Peste ani si ani cele trei fete ale ex-căpitanului s-au măritat. Prima cu un transilvanean, a doua cu un oltean și ultima cu un moldovean. Deja bănuiti ce s-a întâmplat: pe lângă zestrea din tâlhărie le-a dat ginerilor și un dar în joarde de viță. Pe care le-a plantat fiecare de unde era. Și de asta avem azi tămâioasă de Drăgășani, Busuioacă de Moldova și muscat de Târnave. Și toate de la o corabie franțuzească și de la niște tâlhari neaoși.

Sfârșit.

Trebuie să indic ca sursă bibliografică o interesantă cărticică scrisă de Gherasim Constantinescu (mare om, a fost presedintele OIV- Organizația Internațională a Vinului) și Adrian Alexandru Heraru, numită “Metamorfozele Vinului – legende și povestiri despre vița de vie și despre vin”, ed. Niculescu, Bucuresti, 2005, pg 97 “Via adusă de valuri”. [later edit: deși este o poveste distractivă, trebuie să aveți în vedere că nu există alte surse mai serioase din punct de vedere istoric și documentar care să confirme legenda]

Din Google aflăm și o altă variantă a legendei, în care dl. Soare era de loc din Murfatlar și “de aceea se spune că Murfatlar stă la originea vinurilor romanești” (fals citat). Partea aceasta e puțin probabilă, pentru că acum 200 de ani (să zicem) într-un punct oarecare al actualei podgorii Murfatlar ar fi fost mai comună priveliștea unei turme de oi, decât cea a rândurilor de viță de vie. Abia din 1887 s-au făcut acolo primele plantații experimentale, apoi s-a dezvoltat o stațiune de cercetare viticolă, dar abia după cel de-al doilea război mondial plantațiile s-au extins rapid. Dacă ne gândim un pic la istoria zonei și la toponimul turcesc, deja ideea unei tradiții multimilenare neîntrerupte pare doar o poveste de marketing.

sursa foto: pietroasaveche.ro

Cât privește caracterul național implicat de nume, să zicem că în lucrarea de referință Wine Grapes (Robinson, Harding și Vouillamoz) Tămâioasa românească este amintită doar ca un sinonim al unui strugure larg răspândit, anume Muscat blanc à petit grains. Așadar, face parte din marea familie a muscaturilor, care cuprinde în jur de 200 de varietăți, printre care și cunoscutul Muscat Ottonel. De ce anume a simțit cineva nevoia să o boteze “românească” rămâne a fi stabilit, cam în același rând cu celebrul ou românesc, cunoscut așa doar prin unele cărți de bucate de la noi.

Până la urmă, dacă o luam pe aia dreaptă și după povestea noastră de azi, Tămâioasa românească e de fapt cam franțuzească, oricum venită de peste mări și țări, dar deh! să nu mai zică lumea că n-avem povești de spus despre vin.  [later edit: de fapt grecească, studiile ADN confirmând ipoteza originii est-mediteraneene. Fiind un strugure cu multiple denumiri regionale, se prefera generic denumirea franceză, mai des utilizată în literatura de specialitate]

N-o să insist asupra profilului organoleptic, pentru că sunt convins că stiți toți cam ce soi de vin poate da acest strugure.

În ce privește exemplarele pe care le putem găsi în rafturile Selgros, din cele pe care le-am încercat, v-aș recomanda două etichete, ambele din zona Olteniei, de la Domeniul Coroanei Segarcea, respectiv Crama Oprișor. Ambele sunt vinificate în sec, devenind astfel pe de o parte mai prietenoase asocierilor culinare, pe de alta chiar potrivite consumului colocvial (sau convivial, depinde cum o luați). De exemplu, as fi curios cum ar sta lângă acesta rețetă. Poate îmi spuneți într-o zi. Iar din cele pe care nu le-am încercat, e pe lista de încercări viitoare una dulce și venerabilă, cu an de recoltă 1996. Eu zic să ținem legătura!

*aparut in cadrul campaniei SELGROS cauta pasiunea

Chateau Cotnari 2014 si Blanc de Cotnari 2014

Fiind intr-un magazin Selgros, privind melancolic raftul de vinuri, in cautare de noutati, mi-a sarit in ochi "2014" de pe etichetele a doua vinuri din gama Selectie a celor de la Cotnari. Azi nu am chef de malitie, altfel as fi pus un titlu gen "Etienne Le Grand presente....", care ar fi produs comentarii "delicioase" precum cele de aici. Marturisesc ca atunci cand ma simt mai deprimat dau click pe "semnul de carte" special facut catre acel "post".

Dar...nefiind obisnuit fiind sa vad vinuri noi de la Cotnari, mi-am zis ca i-am ignorat prea multa vreme si 17,5 lei din buget se vor indrepta catre colosul moldav. In fine, 35 de lei cu totul. Ar trebui sa le ajunga cativa ani.

Vinurile...Sunt cam la fel ca cele de acum 6 ani, sa zicem. Aceeasi calitate, aproximativ acelasi pret. Ambele sunt "asamblaje" de Francusa, Tamaioasa si Feteasca alba, in proportii numai de ei stiute.

Chateau Cotnari 2014 este "sec"-ul gamei, are un nas care incepe curat, cu fructe albe, iarba si flori dar continua cu un iz de drojdie, nu tocmai fina. In gust se va dovedi rustic. Cade cam greu, fiind undeva la confluenta dintre acrisor si acru, probabil o aciditate nu prea bine pusa in context. Din acest punct de vedere pierde ceva la capitolul baubilitate, dar daca e musai se pot imagina asocieri gastro in care avantul "verde" sa tempereze niste peste neaos, prajit sau fript. Alcoolul (13%) este bine temperat. 74 pct.

Blanc de Cotnari 2014 este demisec si indubitabil contine ceva mai multa Tamaioasa decat rubedenia in sec. Nasul aduce adierile specifice, florale, parfumate iar gustul e mai bine echilibrat, in ciuda restului de zahar mai mare, decat termenul de comparatie. Citric, dulce acrisor, fara a se pretinde o "opera de arta oenologica", precum Chateau, dar se poate bea cu succes. E mai echilibrat, oricum. 12,5% alc. 79 pct.

Dulce natural in doua ipostaze

Intotdeauna mi s-a parut ciudat ca un vin dulce natural se obtine prin adaugare de alcool. Pai daca tot ii spui "natural" poate ar fi o idee sa nu adaugi nimic peste mama natura. In fine...

La noi oricum nu exista sintagma. Nu umblam cu distinctii intre vins liquoreux, vins moelleux, vins de liqueurs si vins doux naturelles. Conform legislatiei romanesti exista vin (care poate fi sec, dulce etc) si vin licoros. Intre noi le mai spunem si fortifiate, pentru a indica mai bine faptul ca au adaos de alcool din sursa exogena. Poate n-am inspiratie azi, dar in ce priveste ultima categorie, din toata tara noastra mare producatoare de vin si cu traditie multimilenara, imi vin in minte numai doua etichete: Lacrima lui Ovidiu de la Murfatlar si Studio de la Halewood. Dar nu despre ele vreau sa va vorbesc, ci despre doua astfel de vinuri de import. Nimic extraordinar, stati jos, dar totusi interesante in felul lor.

Sa incepem cu ce au in comum: Muscat blanc a petit grains, respectiv Moscatel de grano menudo. Adica mot-a-mot din franceza, respectiv spaniola: muscat alb cu boabe mici. In Romania e cultivat pe suprafete destul de mari sub un nume familiar, desi sunt convins ca multi sunt siguri de "nationalismul" acestui strugure. Daca n-ati citit povestea mea de acum catava vreme, ce sa va fac. Da, e vorba de tamaioasa romaneasca, care de fapt e cam frantuzeasca, sau- mai bine zis- mediteraneeana.

Din Franta, mai precis Roussillon, vine acest Muscat de Rivesaltes, o apelatie care produce acest tip de vin de o mie de ani (documentat).

Ca fapt divers ca stiti ca in 1907 nu numai in nordul Moldovei au iesit taranii in strada (de fapt pe ulita), ci si sudul Frantei. Cum recolta precedenta a fost dezastruoasa, viticultorii s-au gasit in imposibilitatea de a-si plati taxele. Cand guvernul a trimis executorii, a rabufnit revolta. E drept ca lucrurile s-au rezolvat relativ civilizat, chiar daca au fost incidente violente ici-colo. Guvernul a acceptat o scadere a taxelor, iar podgorenii o inasprire a legislatiei din domeniu, interzicerea adaosului de zahar, a diluarii etc si un control fiscal mai strict. 

Iata ca fata de acel lugubru 1907 romanesc, anul frantuzesc a fost mult mai pilduitor in ce priveste functionarea statului de drept si compromisul social.

Muscat de Rivesaltes 2012 "Cuvee Apinae" Domaine d' Aubermesnil este in fapt un private label Lidl, deoarece pe site-ul producatorului nu apare listat. Vinul e produs de cooperativa Vignerons du Cap Leucate, care fara a fi vreun campion al regiunii, sta de partea buna a lucrurilor judecand dupa salba de medalii obtinute la diverse concursuri. E din Lidl si a costat 25 lei.  Aduce a alune de padure si migdale,  miere, dulceata de portocale si caise confiate. Pare foarte dulce si greu, iar alcoolul (15%) e prea evident pentru naturelul meu simtitor. Plus ca se creaza un mix cam stinky la confluenta dintre alcool si aromatica. Poate am prins o sticla mai ciudata, dar...la 25 de lei, in doze mici, se poate bea.  

Mai satisfacator a fost muscatul de Navarra Marques de Montecierzo "naturalmente dulce".  Mi-a fost oferit cadou din tara de origine, dar pentru informare sa stiti ca pretul de pe site-ul producatorului este de 7,5 euro, sticla de 0,5l. Nu are anul de recolta pe eticheta, dar pe timbrul DO e mentionat 2012. Nu conteaza prea mult in cazul acestor vinuri. Sunt fortifiate si oricum aciditatea e mica. Totusi, in cazul acestuia, aromele flagrante de miere de salcam, fructe confiate sunt oarecum contrabalansate de un iz de coaja de lamaie conservata in zahar, amanunt care confera un caracter tonic binevenit. Insa tot cu paharelul de lichior ar trebui baut, ca aperitiv sau la desert. Am apreciat si nivelul redus de alcool- doar 11%! Recomand sa fie bine racit.

PS: De ce se fortifiaza vinurile? Practic prin adaosul de alcool (care este tot de origine vinicola) se stopeaza fermentatia intr-un stadiu incipient si astfel de asigura gustul dulce al licorii. Metoda este ancestrala. 

Dubla doi: Suav Tamaioasa Romaneasca 2009 Senator Focsani

Am reincercat (dupa mai bine de 3 ani) acest vin si trebuie sa recunosc ca am fost deosebit de surprins de calitatile sale de supravietuitor. Pentru cineva atat de suav a dovedit o robustete si o rezistenta la intemperiile raftului greu de intuit initial. A ajuns chiar mai ieftin decat a fost la lansare, cand se gasea in plaja 20-25 lei. Azi poate fi cumparat din Auchan cu 18,5 lei. 

Suav tamaioasa romaneasca 2009, Senator Focsani, IG Dealurile Husilor (Senator are plantatii si in alte zone ale tarii decat Vrancea), 11,5% alcool.

Un vin cu aroma de trandafiri, polen, tei si fructe din compot. Gust uleios, dens si adânc, de miere, para williams și gutuie. Remarcabila aceasta virgula amaruie care salveaza din anonimat un dulce de retail. 

In ce priveste punctatul, am fost prea sever in 2011. N-am banuit evolutia si rezistenta in timp, recunosc. Acum 85 pct. O recomandare ferma!

Vinuri nespuse (pana acum, II)

Iata un merlot 2005 produs de o crama din Vrancea, Viovin Odobesti pre numele ei. Dupa cum se poate observa, e un vin pentru cadouri imbuteliat intr-o sticla cerata purtand numele magazinului lor din centru Galatiului (Crama Domneasca), E un DOC Cotesti si desi scrie ca e produs si imbuteliat chiar de ei, un detaliu sare in ochi: dopul sintetic si scurt pe care este inscriptionat "Mosconi", numele unei game a cramei Tenuta Odobesti (scuzati pleonasmul). Vinul in sine este ok, cu arome "calde", de fructe negre specifice strugurelui,  dar (desi nu cunosc pretul) as zice ca orice peste 25 de lei ar fi cam necuviincios. Pentru ca timpul si-a  pus amprenta pe licoare. Descoperim tuse mature, cum ar fi un iz de conserva de porumb dulce, tamaie si pruna afumata, un miez dens dar lasat in offside de aciditate.  Ok, cum ziceam. 75

Un portughez 2011 din Douro, produs de Quinta da Casa Amarela, care costa in Romania aproape 80 de lei. E un blend exotic de touriga nacional, touriga franca, tinta barroca si tinta amarela. Daca o sa cautati ceva foarte deosebit in acest vin, n-o sa gasiti. Pana la urma e un vin bun, medium-body, cu arome de fructe negre (mure, dude), si note pe care eu le pun mai ales pe seama baricului: vanilie, lemn dulce, menta. E un vin jovial, suculent. 84

Tamaioasa dulce din anul 2000, produsa de Domeniile Franco-Romane ca sa fie cat mai aproape de un Sauternes, se tine destul de bine, desi culoarea a inceput sa vireze spre chihlimbariu. Nasul e foarte floral, flori de tei, musetel, miere de salcam. Gustul surpinde printr-un iz tonic, amarui care "taie" generosul zahar rezidual- poate gutuie, poate coaja confiata de lamaie. 84

Chateau Des Noyers 2012 e Saint Croix de Mont, un dulce de Bordeaux, pe baza de semillon. Nu va cauza revelatii, insa are toate aromele firesti- florale si condimente de dulce, un gust destul de greu, amintind de caise confiate, miere. Sa zic un 80, mai ales gandindu-ma la cei 10 lei pe care i-am platit in Lidl.

Orbelus 2011 este un vin organic de  Melnik- Bulgaria, din soiul omonim (melnik) cu ceva grenache si petit verdot. Nu mi-a placut, un vin bizar, fara zvac. Sunt acolo niste indicii fructate, dar mi s-a parut un vin plat, greu de baut. Bine ca mai gresesc si altii.

Castra Rubra Classic 2011, un blend de merlot si malbec, e un vin de linie de la unul dintre producatorii remarcati ai Bulgariei. Nas interesant, pamantos, cu tuse de afumaturi si mix de fructe de padure. Gust robust, cu taninuri moderate, bine crescute, are o curgere buna, ca sa zic asa. 82-83 pct

Un alb de Bordeaux, accesibil, usor de baut- cu un gust  neutral, fara mari impresii de fruct (in afara de un iz citric, evident), mineral. In gust este destul de vivace, acid, amintind de mere granny smith, ardei gras si limeta. 82

Si, intr-un gest de teribilism, o sa arunc in amalgamul oenologic de azi si un vin din de 300 de lei . 

Cabernetul stas al chilienilor de la Concha y Toro- Don Melchior, editia 2007. Dumnealui soseste intr-o culoare rosie-bordo intensa, aduce un nas complicat de cafea, tutun, violete, fructe negre- mure si afine, care se regasesc si in gustul dens, rotunjit de note de cafea. Taninul e prezent, insa e foarte fin, granulat, polisat la perfectie. Finalul aduce niste tuse confiate si picante care confera adancime si persistenta. Un vin excelent si care nu pare inca ca si-a deschis complet evantaiul aromatic. Pana la urma se intelege de ce este pretuit atat de sus si de ce e unul dintre vinurile chiliene recurente in listele celor mai bune vinuri din lume. 92 pct