NALS MARGREID - Magre Chardonnay (2015)


Pe langa culoarea aurie, stralucitoare, acest Chardonnay italian din Sud Tirol aduce si arome deosebite, de caramel, ananas, de fapt un smooty de fructe exotice, usor vanilat, cu structura atletica si aciditate suficienta pentru o dorada la gratar sau chiar ton alb. Desi cred ca un pui coquelet cu un piure de morcov e o varianta mai pe masura elegantei vinului de fata. Un vin dintr-o apelatie rara pentru Romania. Recomandat! 


DOC Alto Adige, 14%, 80 lei, 90 pct

Zghihara de Averesti 2016 Nativus (Vinicola Averesti)


Nativus 2016 vine cu un "nas" proaspat, de agrise, fructe verzi, flori albe si polen, dovedind gustativ un echilibru bun, cu structura robusta care nu se rupe nici la temperatura camerei. Ireproșabil lucrat, dand impresia de vin curat, usor de baut, care aduce tuse cretoase, usor saline pe final. Aciditatea pare mai bine integrata decat la editia 2014. Alcoolul e sub 13%, gustativ de ca si cum n-ar fi, contribuind si el la imaginea prietenoasa. 

In fond, cine da 10 euro pe un Verdicchio n-are niciun motiv sa nu dea 35 de lei pe aceasta Zghihară în forma maximă. Ma simt foarte mulțumit. Cred ca evolutia fireasca a acestui strugure este o fermentare in lemn sau macar o varianta baricata. Pana nu se incerca nu se poate sti ce minuni pot iesi. Si, de ce nu, o varianta sur lie.

Cred ca doar marketingul nu foarte energic al celor de la Vinicola Averesti face ca acest exemplar sa nu fie privit ca unul din albele remarcabile ale Romaniei. Atentie insa, Zghihara nu e un vin intens aromatic, cu explozie de arome. Trebuie doar inteles ca practica alt sport decat Revelatio, Amaury, Solo Quinta & co, si o sa fie bine :)

DOC Husi, 12,8%, Kaufland, 35 lei, 87 pct.
 

Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (III, Lumea de dincolo de vin)

Vă invit să trecem în revistă vinul așa cum apare în alte culturi și religii, care din pricini climatice l-au apropiat mai puțin. 
Bunăoară pentru hinduși, vinul nu face parte din preocuparile lor. Cu toate acestea, în scrierile ayurvedice, inclusiv în Atharvaveda, se pomenește despre Draksharishta (vinul din struguri) ca remediu pentru diferite boli, în special cardio-vasculare. Având in vedere că textul are cel puțin trei milenii vechime, nu putem decât să remarcăm justețea diagnosticului.
Jainiștii și budiștii nu consumă alcool sub nicio formă. Interesant ca în vreme ce budiștii nu o fac pentru că le-ar întuneca mintea (iar claritatea gândirii este un deziderat fundamental), jainiștii au un alt motiv: fiind strict vegetarieni, consideră ca din moment ce drojdiile sunt evident organisme, vinul nu poate fi un produs pur vegetal!

În lumea musulmană, situația e destul de clară, așa cum putem vedea în Coran (Surat 5.9):
"O, voi cei care credeți! Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] și săgețile [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui Seitan. Deci feriți-vă de ele ca să izbânditi!"
La începuturile Islamului această "prevedere" a fost mai puțin luată în serios, altfel nu ne închipuim cum a putut Omar Khayam să-și scrie Rubaiatele, însă odată cu întărirea puterii islamice, s-a terminat cu aceste plăceri diavolești.
later edit: Am trecut prea ușor peste descrierea raiului musulman, din Muhammed 47:15. Să ne reparăm greșeala: " [...] în el sunt râuri cu apă care nu este stricată și râuri cu lapte al cărui gust nu se strică și râuri de vin spre plăcerea celor ce beau, râuri de miere limpede. Și vor avea în el din toate rodurile precum si iertarea de la Domnul lor. (Oare sunt ei) ca acela care va sălășlui veșnic în Foc și ca aceia cărora li se va da să bea apa clocotită, ce le va mărunți intestinele?”.  Așadar nu disperați, există speranță!

În ce privește America, sunt dovezi că amerindienii, în special cei din sud-vestul Americii de nord, știau să producă vin și înainte de colonizare, însă rezultatul era exclusiv folosit în cadru ritualic, șamanic (Frank, Moore, Ames,  Historical and Cultural Roots of Drinking ProblemsAmong American Indians), alături de alte substanțe psihotrope.

Ilustratie din Shiwubencao (Materia dietetica)
Perioada Ming (1368-1644)
China reprezintă un capitol aparte. Chiar dacă vinul a fost cunoscut încă din cele mai vechi timpuri, după cum am văzut chiar în primul articolul al seriei de față, iar alte cercetări arheologice au scos la iveală vase în care s-a aflat vin, unele datând din epoca bronzului (2000-700 i.H), vinul n-a fost niciodată pentru chinezi o băutură de masă, ci una exotica, adesea apreciată doar de împărați și de cei mai mult decât prosperi. Abia după cucerirea Ghaocangului (un mic stat aflat pe Drumul mătăsii) în timpul dinastiei Tang (aprox. 641 d.H.), China imperială dobândește un strugure potrivit vinificării, numit maru, precum și stiința facerii vinului. Curând vinul va inspira poeții, poate cel mai notabil fiind Li-bai (701–762). Iată o mostră:
Să dăm pe gât, şi vinul,
Şi luna prinsă-n ceşti,
Căci azi sunt albi la tâmple
Toţi oamenii aceşti ! (La o ceaşcă de vin, trad. Eusebiu Camilar).
Alți poeti Tang au vorbit laudativ de vinurile din Liangzhou, Taiyuan si Shanxi.
Însă, cu excepția acestei bule culturale, vinul din struguri nu a prins, chinezii de rând fiind mult mai multumiți cu obișnuitul lor vin de orez sau cu băuturile tari, distilate, iar din punct de vedere religios, vinul nu are o uzanță ritualică pentru chinezi, fie ei taoiști sau adepți ai confucianismului.
(va urma)

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

Smartdrinks of Bucharest 2017 (18-19 Octombrie)

In aglomeratul sezon de toamna, Smartdrinks of Bucharest are un caracter aparte. Este targul unui singur importator, unul destul de mare ce-i drept, cu vinuri si alte bauturi fine selectate de George Chendi si compania.

Dupa primii doi ani, in care cladirea Artmark a gazduit evenimentul, cu ambientul sau de belle epoque care dadea mari emotii organizatorilor (cand se rotesc pahare de vin in preajma unui "Car cu boi", nici eu n-as fi prea relaxat), iata ca in 2017 s-a mutat intr-o locanta mai moderna, la Linea/Closer to the Moon, tot intr-o cladire veche, de la intersectia Victoriei cu Lipscani.
Spatiul a fost mai generos si oricum, la etajul superior se gaseste o terasa mare, cu vedere panoramica, unde te puteai retrage cu un digestiv ca sa admiri frumosul apus saharian, rosiatic, care a si impazit facebookul si instagramul saptamana asta (nu, de rau ce sunt, n-am facut nicio poza cu apusul!). 

La capitolul bauturi e fost bine, ca de obicei. Nu te poti plange cand la standul Brotte (negociant mare de Ron), puteai gusta o miniverticala de Chateauneuf du Pape, basca alte trufandale cum ar fi Tavel, Condrieu sau Hermitage.  

Doua case de Champagne au fost prezente ca sa limpezeasca conversatiile, cunostintele mai vechi de la Devaux, cu efervescenta lor aerata, spumoasa, care iti volatilizeaza aromele prospete pe palatin, din gama lor D de Devaux (extrabrut, brut si brut rose), intr-un interesant contrast cu Besserat de Bellefon, unde stilul abordat e spre vinuri mai pline, mai intense, cu o carbonatie intentionat mai redusa. Aici Blanc de noir Grand Cru brut mi s-a parut o lucrare maiastra, precum si miraculosul echilibru zahar-aciditate dovedit de sampania sec din sticla aurita, blink. 

la Chateau de la Verriere, devenit foarte iubit in ultimii ani, Sauvignonul blanc 2016 este un nou succes, aducand acelasi mix de prospetime si eleganta usor pretentioasa. Si roseul este reusit.

La capitolul Provence, cu mare responsabilitate Chateau Sainte Marguirite a reprezentat zona si ii stim de mult ca o fac cu succes, in fond e un Cru Classe din 1955. Roseul 2016 e deosebit de elegant, fara a-i lipsi o sesizabila cremozitate ascunsa sub prospetimea debordanta. Insa foarte, foarte bun mi s-a parut Blancul 2016, un Vermentino baricat, un vin intens aromatic si cu o corpolenta pe masura, bine echilibrat si cu un potential mediu de evolutie.

Strandul italian La Vis te imbia cu un Barolo Antario 2009, mult prea tanar pentru a fi apreciat pe de-a-ntregul, dar si cateva vinuri de Trentino, foarte fresh cum ar fi un Nosiola sau un Muller Thurgau, ambele 2016.   

Spania nu a lipsit, reprezentata de  Bodegas Juan Gil si derivatele, in primul rand Bodegas El Nido. Aici am apreciat un Verdejo bun, Shiya Habis 2016, dar si "bestia" Clio 2014, un Monastrell-Cabernet foarte amplu si musculos.

Din Chile, Cremaschi Furlotti au venit cu gama Tierra del Fuego. Aici am ramas plăcut surprins de Chardonnay Grand Reserva 2015, dovedind o densitate gustativa deosebita, insa toate vinurile au o valoare buna, fie ele Carmenere sau Cabernet sauvignon. 

Americanii de la Terlato Wines au fost aglomerati, ca de obicei. Se pare ca un destui fani prin Romania. Gama The Federalist culmineaza cu Dueling Pistols 2014, blendul de Zinfandel si Syrah, imbietor si usor de baut. Din Napa, vine gama Rutherford Hill, unde lucruile devin si mai serioase, culminand cu Cabernetul Sauvignon 2010,  respectiv 2012. 2010 e foarte bun in acest moment. Insa nu mai bun decat Terlato 2010 (tot Napa, dar alta vie).  

Din Liban ne-au vizitat vinurile de la Chateau Ksara. Aici toate bune si frumoase, ca de obicei Blanc-ul 2016 proaspat si reconfortant, insa daca ar fi sa indic un best în show acesta ar fi Le Souverain 2011, un blend pretios de Cabernet Franc si Arinarnoa (care e un cross de Petit Verdot si Merlot).  Top stuff!

Trebuie sa amintesc si eticheta privata Smartdrinks, Vila Babiciu, vinuri care se gasesc si in lantul Mega Image. Sunt vinuri de buget, insa de buna calitate. Pana la urma Sauvignonul e din Loara, roseul de Provence, iar acum iata un spumant rose de Languedoc, obtinut prin metoda Charmat, foarte curat si abordabil, rival periculos oricarui spumant din categoria sa de pret.   

La capitolul "alte bauturi" excelente au fost vermuturile de la Carlo Alberto, in variantele white, red si extradry. Sunt in alta liga decat cele cu care suntem obisnuiti multi, de la Martini la Cinzano. Sunt atat de fine, gandindu-ne la echilibrul dulce-amar si finetea aromatica, incat cu un cub de gheata si eventual o feliuta de lime poate fi o bautura conviviala in sine. 
Au fost si alte bauturi fine, cum ar fi cele de Tequila Herencia, romurile Atlantico si Diplomatico, Gin, Ysabel Regina Brandy Mare sau extrem de fina vodka americana Tito, insa premiul pentru wow la aceasta editie de Smartdrinks merge la Brockmans Gin si aromelor sale de coacaze rosii.  Aici trebuie apreciati barmanii care s-au straduit sa-si etaleze talentele cu ingredientele de mai sus, producand treburi extrem de gustoase si ametitoare.

Dominique Laporte(stanga) si George Chendi
Un moment special a fost prezentarea tinuta de Dominique Laporte, cel mai bun somelier din Franta in 2004, cu cateva vinuri de Porto, Maury si Rivesaltes, toate vinuri fortifiate prin aceeasi metoda consacrata. S-a trecut prin ce insemna denumirile, cum se produc si alte detalii interesante. Daca la Calem Tawny Vintage 1961 ma asteptam la maretie, marea surpriza a fost Rivesaltes 1969 Roc des Anges, un vin care are si pretul de partea sa. Asemenea vinuri nu degusti in fiecare zi!

In rest mi-am petrecut o buna parte din timp cu cealalta placuta activitate ocazionata de asemenea evenimente: intalnirea cu alti pasionati. Organizarea targului in sine nu scapa opiniilor, niciodata unanime: a fost foarte bine/ a fost mai putin bine ca anul trecut; parca e mai putina lume decat anul trecut/ ba nu, asa pare ca e mai mult spatiu; uite ce modern e locul asta!/eh, cladirea de patrimoniu de anul trecut era de boieri, dom'le; sunt cam aceleasi etichete ca anul trecut/bai, roseul nou de la Marguerite e super! Si cabernetul Rutherford 2012!; E bine, anul asta se poate manca chiar in cadrul evenimentului/ Da, dar e prea sarata mancarea!; Mie imi place ca vezi altceva: Franta, Liban, SUA.../ Mai, da' chiar niciun producator roman!?  Si tot asa.

Daca ma intrebati pe mine, la 7-8 seara, locul era "packed" si chiar pe terasa de deasupra era greu de gasit o masa. Pentru unii a fost prilej de degustat intensiv si completat biblioteca imaginara de etichete, pentru altii de cumparat (au fost reduceri mari in cele doua zile ale targului), in orice caz n-am vazut niciun om deprimat pe acolo! 

Oricum ar fi, chiar daca oamenii nu se cunosc in prealabil, relationarea e mult mai facila, pentru ca fie ei de opinii diferite, au insa cel putin doua lucruri in comun: paharul de degustare din mana si pasiunea pentru bauturi fine. 

Noroc si santé!















Spumantele Purcari și drumul către ele

Republica Moldova are o zi națională a vinului. Ceea ce nu ne-ar strica nici nouă, în fond Bachus s-a născut (și) la noi. Că veni vorba de zeitate, vinerea trecută am plecat din Focșani, din plin festival Bachus, după sesiunea de degustare din concursul omonim, pentru a înnopta în Chișinău. Sâmbata urma să fie o zi lungă, din acelea pe care e bine să le începi dintr-un pat cald și cu un mic dejun tihnit și nu din habitatul mașinii, după ce ai mâncat croasanți de benzinărie și "espresso" din cafea instant.  

Drumul nu a pus probleme, în ciuda detaliului că mare parte din terasament părea a fi consolidată ultima oară pe vremea fostei URSS. Cum-necum, de la vama Oancea-Cahul, care mi-a venit mai la îndemână, însă sunt puține șanse să vă fie vouă în drum, și până la Chișinău se fac sub trei ore. Înțeleg că alte rute sunt mai amabile cu stomacurile pasagerilor, însă așa a zis sfântul Waze că trebuie, așa am făcut. Bine, dacă sunteți din București și ieșiți din oraș doar la munte, pe DN1, sau spre mare, pe A2, s-ar putea să vă încerce un sentiment nu prea temeinic de superioritate. Însă după cei 30-40 de kilometri dintre Galați și Oancea n-o sa simțiți mare diferență ajungând în Republica Moldova.

Trecând prin Hîncești, am remarcat un mare panou stradal care ne informa că președintele Dodon se ține de cuvânt, că a creat cu mana lui nu mai putin de 100.000 de locuri noi de muncă și a sporit cu nu știu cât la sută exportul către Uniunea Vamală (adică Federația Rusă & Co). Lângă panou, o mașină de poliție, Lada, fabricată probabil prin anii '90. 

Chișinăul e un oraș mare, ușor îmbătrânit prin părțile centrale, mix de Iași și București (ori poate Kiev și Minsk?), ușor modern prin altele, dar destul de familiar dacă treci prin cartierele-dormitoare cu tradiționalele fațade cenușii. Întorci capul după zgomot și vezi un autobuz din anii '80, din acelea cu burduf scârțâitor, pufăind energic prin țevile de eșapament, într-un dispreț total pentru normele actuale de mediu. Oameni preocupați, mergând repede, cerșetori rostindu-și povestea mizericordioasă în rusă, case de schimb valutar din 10 în 10 metri, ceea ce spune ceva despre economia și demografia Republicii Moldova. În fața primăriei te împiedici de un ansamblu de dansuri, rotindu-se sincron și cântând ceva cu specific indian (!).
Plimbarea la pas de pe bulevardul Ștefan cel Mare (completat la unele colțuri cu a doua plăcuță indicatoare: "și Sfânt") se termină în piața dintre parlament și catedrală, așa numita Piața Marii Adunări Naționale, populată cu ocazia Zilei naționale a vinului (zi care, în stil pur românesc, an de an, e...două! Adică sâmbăta și duminica primului weekend din octombrie) de standuri, mese de berărie, scenă și grătare de tot felul. Se poate mânca orice, de la prepelițe rotisate, la creveți, somon și plăcinte cu varză acră. În ciuda babiloniei gastronomice, senzația e mai degrabă igienică și de bună organizare. Oricum, forțele de ordine sunt abundente și cu kalasnikoavele la vedere.

În fața intrării simbolice mi se aduce la cunoștință de către un polițist că încalc legea. Printre alte păcate, sunt fumător și înainte de asalt îmi făceam curaj. Aflu cu această ocazie că Republica Moldova are de anul trecut una dintre cele mai draconice legi anti-fumat din Europa. Nu se mai fumează în niciun spațiu public, fie el închis sau deschis. Așadar nici în stradă. Un efect vizibil e o oarecare curățenie stradală, care nu poate fi pusă în totalitate pe seama recentei urgii. Și în urmă cu trei ani, la ultima vizită în Chișinău, impresia a fost favorabilă din acest punct de vedere. Bravo lor și aminte nouă! Ah, știu, trebuie să mă las de fumat...

În caz că nu v-ați dat seama din titlu, motivul prezentei mele a fost invitația de a participa la lansarea gamei de spumante Purcari, venită din partea laturii românești a grupului (Crama Ceptura). 
Odată ajuns în piață iți dădeai seama de poziționarea Purcari în industria vinului din Moldova, precum și de prestigiul de care se bucură. Prin poziționare nu mă refer la un singur stand și prin stand nu mă refer la boxe gen Goodwine, ci la corturi de sute de metri pătrați, cu mese, scaune, ospătari etc. Și gard separator cu gardian inclus:)
Fiecare membru al concernului, adică Purcari, Bostavan și Bardar (distileria), plus un stand comun funcționând ca magazin, avea propriul așezământ și toate întrunite reprezentau cam un sfert dintr-o latură de piață! 

Prezentarea s-a ținut de către Victor Bostan, directorul grupului, care după câteva cuvinte introductive, l-a "mandatat" pe Jerome Barret să vorbească despre cele trei vinuri spumante la a căror realizare a participat, alături de oenologii "rezidenți". Jerome este un consultant cunoscut, cu experiență, colaborator al mai multor case din Champagne și fost director de dezvoltare la Institutul de oenologie din Champagne. Ca fapt divers, el a colaborat și cu Casa de vinuri Cotnari la elaborarea primelor lor spumante.

Cele trei vinuri, toate având 12-12,5% alcool, produse prin metoda tradițională, în aproximativ 4000 de sticle fiecare sortiment, s-au prezentat astfel: 
Cuvee de Purcari alb extrabrut, având doar 3 grame zaharuri, blend de Chardonnay, Pinot noir și Pinot blanc, aspect regulamentar, cu perlație fină, constantă, arome curate și delicate de citrice și fructe verzi, miez de pâine și ușoare inflexiuni minerale, magneziene, în gust. Aciditatea e bine integrata, fără a fi ieșită din comun. Slick and professional, cum ar zice americanii.

Cuvee de Purcari alb brut, 9 grame de zaharuri,  același blend ca la extrabrut, același aspect de spumant de calitate, cu o aromatica mai fructată, mai coaptă, de piersici, flori albe și desigur, citrice, croasanți. Aromatica este surprinzător de curată, fără asperități de fermentație. Mai abordabil pentru publicul larg decât extrabrutul, fără îndoială, însă menținându-se în linia calitativă inspirata de Purcari. La prima servire a fost prea rece, părând ușor lipsit de greutate, însă pe măsură ce s-a aclimatizat, s-a dovedit bine echilibrat.

Cuvee de Purcari rose brut, 9 grame zaharuri, blend de Chardonnay si Pinot noir, vine într-o culoare rose-cupru, nu foarte pigmentată, și e tot foarte plăcut și liniștit aromatic, floral și cu impresii clare de coacăze negre și biscuiți cu unt. Putin mai robust în gust decât brutul alb, mai dens, însă ușor curgător, oricum.    

În concluzie, sunt spumante moderne, realizate prim metoda tradițională (nu-i nicio contradicție aici, stați liniștiți), cu suficienta finețe încât să se integreze cu succes în gamele de sus ale vinăriei Purcari. Sticla tip Laurent-Perrier ajută și ea la individualizarea produsului. Se vede că s-a cautat un conținut și un ambalaj care să nu fie "ca toate celelalte". Le așteptăm și pe piața românească, rămâne de văzut la ce preturi (oricum, pregătiți-vă, căci nu vor fi mici).

Părăsind standul Purcari am ajuns și la Bostavan, unde am gustat un spumant brut din gama Dor. Hm, decent, în linie cu spumante de-ale noastre de sub 25-30 lei, însă departe de finețea celor de sub brandul Purcari, firesc oarecum.
De aici am ajuns la Bardar unde se serveau divinurile lor, din care a strălucit indiscutabil Bardar XXO, care îmi închipui ca e un fel de XXL al brandy-urilor, învechit 20 de ani. Foarte respectabil și comparabil cu orice alt produs de top din Moldova sau chiar din Romania, dacă tot veni vorba. Nu e un produs ieftin, fiind comercializat la aproximativ 60 de euro sticla. 

Impresia generală lăsată de ziua petrecută în mare parte în aer liber a fost una favorabilă. Purcari și încă câteva crame de peste Prut au oferit prin vinuri și organizare o imagine aspirațională pentru întreaga țară. Cum de altfel se întâmplă și în România. Când vezi cum arată arhitectonic și peisagistic crame ca Avincis, Lacerta și încă câteva, ți se lasă o impresie contrastantă cu drumul până la ele.

În fond, dacă pot să închei sentențios, aș zice că atunci când aceste două țări ale noastre vor arăta precum vinurile și cramele acestea, iar oamenii se vor purta și ei ca atare, vom fi împreună nițel în altă parte, cel putin ca dispoziție socială și culturală. Până atunci, să ne apreciem mai mult vinul, căci nu sunt multe domeniile care să fie mult mai elevate decât dezvoltarea generală.

PS: despre alte vinuri vizitate cu această ocazie vorbim într-o ediție viitoare.  

Concursul national de vinuri Bachus Focsani 2017 (5-6 Octombrie)

sursa foto: Adevarul.ro
Asa cum poate ati tras un ochi pe facebook, la aceasta editie, prezidata de prof. dr. Valeriu V. Cotea, unul dintre cei mai respectati oenologi din Romania, fost presedinte al comisiei de oenologie a OIV (Organizatia internationala a vinului), in juriul concursului s-a aflat si subsemnatul. 

Am participat la concurs deoarece fie el patronat de Consiliul Judetean Vrancea, organizarea concursului in sine s-a aflat sub obladuirea OSR 2011, prin Marian Timofti si Vasile Ghimpu, ceea ce mi-a dat incredere ca s-a trecut la un nivel superior de profesionalism. Asa a si fost! Jurizarea a mers struna, punctarea s-a facut pe tablete, puntajul pe comisie fiind calculat de un algoritm si accesibil aproape instant tuturor membrilor comisiei dupa transmiterea notelor individuale pentru o proba anume, ceea ce tehnic este folositor, deoarece iti permite sa ajustezi din mers eventuale diferente de standard, ca sa zic asa. 

Puntajul intr-un concurs e usor diferit de punctajele pe care le-am da pe bloguri sau in alte circumstante. Usor diferit, stim cu totii asta. Devine mai importanta trecerea de la 81 la 82 sau de la 84 la 86, deoarece acolo sunt pragurile care dau o culoare diferita eventualei medalii pe care proba respectiva o va castiga.  "Eventualei", pentru ca doar 30% din vinuri au putut spera la aceste medalii, astfel incat au existat destule vinuri cu punctaj de medalie, dar care nu au primit-o, in final.

Anul acesta Bachus Focsani a avut 581 de probe inscrise, un nou record personal. 
Devine astfel o competitie interna importanta, fara insa a putea detrona IWC Bucharest unde vorbim de aproape 1500 de probe. De altfel, Catalin Paduraru, organizatorul concursului IWCB (care, dupa modelul Concurs Mondial de Bruxelles, a devenit itinerant, in 2017 avand loc chiar la Focsani) a facut parte din juriu, prezidand una dintre comisii. In total au fost cinci comisii, de cate cinci membri fiecare. In afara de comisia lui Catalin Paduraru, celelalte au fost conduse de catre un jurat strain (din Italia si Japonia).

Pe langa punctajele si medaliile reiesite din prima runda de degustare, competitia a prevazut si trei mentiuni speciale de tipul "cel mai bun alb/roze/rosu", distintie acordata dupa evaluarea in paralel a vinurilor cu cele mai bune puntaje din categoriile lor. 

Acestea au fost:
Pentru vin alb: APCOVIN Focsani,  sub brandul ”Tata și Fiul”, Muscat Ottonel, Alb, Sec, 2016. Aditional, premiul a constat si in înscrierea gratuită a probelor de vin la Concursul Mondial de  Bruxelles 2018  ( care se va tine in Beijing, China).
Pentru vin roșu a fost obținută de către AVINCIS Dragasani, sub brandul Avincis Vila Dobrusa, cu un Merlot, Roșu, Sec, din 2013.  Acesta va fi inscris gratuit la concursurile din cadrul Prowein 2018, marele targ de la Dusseldorf, Germania.
Iar pentru roze, COTNARI SA, sub brandul Domenii. Este vorba despre o Busuioacă de Bohotin, Roze, Demisec, din 2016. Roseul va fi înscris gratuită  la Salonul Internațional de Vin Vinitaly 2018– de la Verona, Italia.

Celelalte vinuri premiate pot fi consultate aici (e un link catre un tabel excel in pagina respectiva). 

La capitolul concluzii, as mentiona ca am fost surprins de procentul mic de "dezastre". Ma asteptam, in conditiile inscrierii gratuite, sa avem de-a face cu o cantitate destul de mare de vinuri cu defecte, insa nu a fost asa. Chiar remarc in lista castigatorilor cativa mici producatori (intreprinderi individuale, PFA-uri), care au propus vinuri cel putin oneste si in unele cazuri remarcabile, acest lucru fiind pentru mine un semn foarte imbucurator. 
In rest, desigur, pot aparea si obisnuitele curiozitati, vinuri de renume care nu performeaza in cadrul concursului la nivelul asteptat sau cazuri in care juratii se polarizeza diferit asupra unei probe, in sensul ca jumatate punteaza foarte sus, pe cand ceilalti foarte jos, ceea ce, dupa eliminarea extremelor (media se face dupa ce se elimina nota maxima si cea minima)  "dauneaza grav" respectivei probe. Nu au fost multe cazuri, si in fond astfel de lucruri se intampla la orice nivel si sunt un subiect interesant de studiu, in sine.  

Daca ar fi sa fac o sugestie pentru urmatoarele editii, as zice ca zona viticola Vrancea ar trebui mai bine reliefata in rezultate. Pana la urma, e un concurs preponderent zonal, care ar trebui sa impinga in prim plan produsele zonale si sa incurajeze producatorii vranceni sa faca vinuri din ce in ce mai bune. Ambitia de a face un concurs national sau international prin aditia de probe de oriunde are valoarea sa, insa utilitatea maxima, dupa exemplul multor competitii de profil din Franta sau Italia, as zice a este tocmai sublinierea vinurilor remarcabile din zona Vrancei. 

Altfel, organizarea evenimentului a fost foarte buna, nu au fost sincope sau alte detalii care sa distraga atentia de la jurizarea in sine. Daca se va mentine standardul, nu vad niciun motiv pentru care concursul de vinuri Bachus sa devina o referinta respectata in domeniu. 

Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (II, Grecia si Roma)


Atena servindu-l cu vin pe Heracle
Din Egipt, trecând prin Creta minoană, ajungem în Elada. Aici cultul lui Dionisos este probabil cel mai elocvent pentru legătura vinului cu religia. El este un zeu al vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și al fertilității, figură misterioasă, uneori sălbatică, urmat de un alai de fauni, muze și bacante, cu origine incertă (Creta, Ligia, Tracia etc). Unii cercetători îl aseamană cu Osiris, forța vitală primordială și zeu al reîntoarcerii. În orice caz, vinul e o certitudine în cazul lui Dionisos, consumat din abundență (ca vehicol către transă, către comunicarea cu iraționalul divin) în procesiuni.
Dionisos, cel născut de două ori, întâi în pântecul mamei, Semele, și, după moartea ei, adus la îndeplinire de însuși Zeus (care l-a păstrat în coapsa sa), e figura care leagă vinul de divin.
Și adoratoarele sale au intrat în istorie prin intermediul lui Euripide. Cum frumos spune Massimo Dona (Filosofia vinului) "bacantele, femeile cuprinse de necumpătarea lui Dionisos, sau Bacchus, pe care Euripide le descrie într-una dintre marile sale încercări poetice, o tragedie dominată de figura zeului radiind tinerețe și frumusețe, care împarte fericirea și uitarea, care face minuni divine și întinde capcane perfide, care dovedește puterea nebuniei, implantând tot delirul acesteia în preotesele sale". Dionisos pornește un "pârâu de vin", iar procesiunea "spală păcatul".
Cultul era unul închis. Eliade, în "Istoria credințelor și ideilor religioase" mentioneză că aceste confrerii își aveau propriile cimitire. Tot el ne spune că textele târzii propun figura lui Dionisos ca “Rege al vremurilor celor noi”, o figură mesianică în crepusculul zeilor vechi, până în pragul creștinătății, lucru dovedit de supranumele de “Noul Dionisos” auto-atribuit de unii împărați romani.
De la greci avem și unele mențiuni despre vinuri renumite, cum ar fi cele de pe cele cinci dealuri (Denthiades, Carystus, Oenus, Onogli și Stathmus) așa cum aflam de la poetul Alcman (sec. VII î.H.), citat de Athenaeus. Vinul de Lemnos, care se produce și azi, după toate aparențele din același strugure (limnio) este pomenit de Aristofan în Pacea, dar și de Aristotel, care amintește de aroma sa specifică de...oregano.
Și în Roma antică, Dionisos, reinventat ca Bacchus, isi pastreaza bacanalele și adoratorii, așa cum dovedesc multiple scrieri din epocă, dar si frescele din Villa dei Misteri (Pompei), care ilustreaza procesiunile dedicate ("misteriile"). Romanii au îmbrățișat cu entuziasm cultul zeului vinului, ducând și arta vinificației la un nivel superior.
pictura murala din Pompei
Astfel, pentru romani, vinul produs de Faustus în 121 î.H., era cam ce este un Cheval Blanc 1947 pentru noi. Licoarea provenea de la poalele muntelui Falerno (azi Massico, la cc 50 de km nord de Napoli, în Campania), unde printre multe altele, era podgoria numitului Faustus, fiul dictatorului Sulla, cel mai renumit producător de vin din Roma Antică.
Se pare că anul 121, așa numit “recolta opimiană”, a fost atât de bun, încât a purtat în istorie numele consulului din acea perioada- Opimius, un tip odios de altfel. Vinul era atât de celebru, încât ne-au rămas numeroase mărturii despre el. Spre exemplu, în ruinele Pompeiului s-a găsit o inscripție murală, probabil o listă de prețuri dintr-o cârciumă, care punea problema într-un mod poetic: pentru un [ban] poți bea vin, pentru 2 poți bea cel mai bun vin, iar pentru 4 poți bea Falernum (contrafăcut, trebuie spus, originalul fiind mult mai scump și mult mai greu de găsit).
Trimalchio servește Falernum la banchetul său din Satyricon (Petronius), Galenus se plângea de contrafacerea vinului la Roma, Plutarh ne spune cum se lamenta Cleopatrei celebrul trădător Dellius că în vreme ce Antonius le servea vin acru în Grecia, Sarmentus (unul din iubiții lui Octavian Augustus) se delecta la Roma cu Falernum. Marcus Terentius Varro spunea și el, pe un ton didactic, în De re rustica (a nu se confunda cu opera omonimă a lui Columella), că multe vinuri trebuie băute tinere, în vreme ce vinurile superioare, cum este cel de Falernum, devin mai bune odată cu trecerea timpului. Plinius cel Batran (în Naturalis Historia) descria cele mai bune vii din Campania, amintind că vițele de vie erau încurajate să formeze bolte foarte înalte, culesul strugurilor la înălțime fiind o treabă destul de periculoasă! Tot Plinius descrie vinul servit la banchetul în onoarea victoriilor lui Cezar din Spania (60 î.H.) ca fiind un Falernum 121, asadar un vin trecut de 60 de ani! Să-l credem, în fond lui i se atribuie celebrul dicton “in vino veritas”!
Falernum era, dupa toate probabilitățile, un vin alb, recoltat târziu, despre care se spune că era mai bun în anii cu secetă și înghețuri în perioada de recoltare. Varietatea de strugure nu este clară, totuși se pare ca soiul (dispărut acum) era numit Aminea. Așadar, putem să ne închipuim un soi de icewine roman. Se pare că oxidarea (cel puțin parțială) era utilizată ca metodă de vinificare.
Rezultatul era un nectar puternic alcoolizat (Plinius spune că era singurul vin care putea lua foc, deși e desigur improbabil, pentru că într-un vin de peste 16% alc. drojdiile își dau obstescul sfârșit și odată ci ele și fermentarea). Se matura în amfore pentru o perioadă de minim 10 ani. Vinul era de trei tipuri: austerum (sec), dulce și tenue (ușor). Totuși, trebuie spus că romanii consumau rareori vinul pur, cel mai adesea îndoindu-l cu apă și uneori cu adaos de ierburi aromatice. Există multe controverse privind alte tehnici de vinificare, poate că mustul era fiert, sau poate vinul era fortifiat cu mied sau miere de albine.
(va urma)

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)