Probleme in paradis: Cuvee Sainte Cecile 2012 din Lidl

Iti si inchipui niste ingeri mirobolanti si infricosatori in egala masura protejand intrarile in acest loc de-o frumusete ravisanta, raportand directorului general Sf. Petru orice tentativa de trecere frauduloasa a frontierei dintre transcendent si transcendental. De regula, sunt multi cei care doresc sa patrunda inauntru, incercand fie sa sara gardul cu ajutorul unor catapulte, fie prin turnuri de asalt ingenios concepute, fie prin tuneluri pentru a caror realizare se muncesc ani de zile. Toate tentativele s-au dovedit in zadar. Oricum, pentru descurajarea lor si a eventualelor accidente nedorite se impart copii din "In fata legii" de Franz Kafka.  
Inauntru totul e bine si frumos,  ingerasi si drept credinciosi lucreaza migalos viile batrane de cand lumea, iar un conciliu format din Sfantii Vincent, Armand si Martin asigura consultanta tehnica si alte activitati legate de acestea dreptilor nestiutori in arta vinului. Si desigur, nu trebuie sa ne mire ca toate vinurile au nume de sfinti.
Anual doar trei muritori au dreptul sa guste en-primeur vinurile din valea paradisului. Ei sunt Hugh Johnson, Catalin Paduraru si desigur- Robert Parker. Hugh Johnson, intr-o anexa la World Atlas of Wine, a atras insa atentia ca nu totul e bine in valea paradisului. "Se vede treaba", afirma el, "ca pentru a face un vin minunat, Duhul Sfant nu este de ajuns. E nevoie si de o farama diavoleasca, sau- daca printul intunericului nu e disponibil in acel moment- de Michel Rolland".

Rose-ul Cuvee Sainte Cecile poarta pe eticheta una dintre cele mai frumoase indicatii geografice posibile, pe frantuzeste si pe de-a intregul- Vallee du Paradis (asta fiind intre Carcassonne si Montpellier, adica in Languedoc, pe malul marii). Costa putin si se gaseste in Lidl. Culoarea aduce nitel spre orange si inca din nas ne dam seama de ce dorea sa spuna Hugh Johnson. Cu toata truda si harul divin, rose-ul care a iesit in 2012 din Valea Paradisului s-a prezentat trivial, cu nas turbulent si anticipand dezechilibre majore gustativ. Ceea ce se si intampla: aciditatea, alcoolul si aromatica destul de apasatoare tragand fiecare in directii diferite.   In atare conditii, va recomand sa priviti alte icoane, intrucat aceasta nu indeplineste decat o singura dorinta si aceea a managementului Lidl Romania...


Sauternes 2012 Jean Galan (Franta)

E un vin alb dulce, de Sauternes, asadar un semillon cu probabil ceva sauvignon blanc pe alaturi.  
Si costa 30 de lei, la acest pret fiind cel mai ieftin exponat al celebrei apelatii bordoleze din piata romaneasca. Chiar si in strainatate v-ar fi greu sa gasiti ceva mai ieftin. 
E- daca vreti- corespondentul acelui Icewine de-a lui Peter Mertes din Kaufland. Doar ca acest Sauternes se gaseste in Lidl. Dopul sintetic e insa la fel. In aceste conditii citesc cu oarecare mirare indicatia privind potentialul de pastrare de 20 de ani. Mirarea mi s-a adancit dupa ce am gustat vinul.
Culoarea e frumoasa, galben aurie. Nasul e indubitabil autentic, emanand arome frumoase de fructe confiate , miere si compoturi. Gustul, in schimb, dezamageste prin greutatea sa, cat si prin faptul ca ar fi fost de dorit o aciditate mai mare care sa ofere o placere a bautului mai ridicata. Asa, norocul lui!, a stat vreo saptamana in frigider, imputanandu-se lent si cauzandu-mi mirare de fiecare daca, deoarece refuza cu ostentatie sa se schimbe. Primul pahar a fost ca ultimul. Desi au trecut 7-8 zile intre ele. Sau poate acesta e un exemplu ca au subestimat potențialul de pastrare:)    
Deci in concluzie, nu e un vin rau, dar nici bun, blink-blink-ul si apelatia celebra neputand, in ciuda dorintei si propriilor prejudecati, sa-mi cauzeze vreo mare placere. 
Dar...ca introducere in Sauternes, pret de o inghititura-doua poate fi o alegere potrivita si la un buget foarte mic, avand in vedere pretul mediu al acestor licori.

Chateau de la Freynelle 2011

Chateau de la Freynelle 2011 este un Bordeaux alb, de 20 de lei, disponibil în Lidl. Doi dintre prietenii mei blogosferici l-au găsit destul de bun (Ciprian) si foarte bun (Dan). Mie nu mi-a cauzat aceleași impresii, decât parțiale, gustative, ca sa zic asa, fiind un vin destul de vegetal si mineral. Dar la impresia generala nu mi s-a părut a deborda in adancime sau baubilitate, găsind acel Sarcley 2012 de care va ziceam acum o saptama-doua mai ieftin și mai bun în acesta privința. Dar e un vin ok, cu asta sunt de acord, gravitand undeva pe la 80 pct.
Cred ca dacă vinul ar fi ajuns anul trecut la noi si n-ar fi trebuit sa-si satisfacă stagiul militar în rafturile magazinelor Lidl din tari mai bogate și mai obișnuite cu vinul bun ca a noastră, impresiile ar fi fost mai vii. 

Primul Vin al anului 2013 de la Cotnari si prima dezamagire

Cotnari, Primul vin al anului  2013 este un "asamblaj", o "opera de arta oenologica" din francusa, tamaioasa si feteasca alba. E un vin trivial, cu arome drojdioase si aciditate deranjanta, un vin care poarta in sine maniacala graba de a pune pe piata "primul vin al anului", undeva pe la inceputul lui octombrie, de parca ar fi vreo competetitie in acest sens. Nu-i inteleg. Daca tin sa faca deja traditionala chermeza de la Cotnari o pot face cu vinurile mai rasarite din portofoliu, nu trebuie sa inventeze an de an cate o posircuta din aceasta, pe care sa o lanseze la acea ocazie cu fast. De fapt, "lansat" e impropriu spus, din moment ce a fost coborata din inaltul cerului, de unde norii albi amintesc de mustața stufoasa a lui Stefan cel Mare si Sfânt. Adusa de un parasutist care si-a riscat viata pentru un vin care se gaseste acum in Penny la 8 lei si ceva...Macar designul etichetei n-a costat prea mult, din moment ce a fost realizata, dupa toate aparentele,  in MS Paint.
Sincer mi-e usor ciuda ca un producator care detine aproape in totalitate o podgorie atat de inzestrata de natura, ca un producator care se incapataneaza patriotic sa cultive doar varietati autohtone, reuseste in mod constant sa-si dea cu stangul in dreptul din punct de vedere al expunerii publice, utilizând reclame si evenimente la confluenta dintre comunism si toparlanism.  
Dar ce ma tot lamentez eu, in fond asta-i publicul consumator, ala de beleste ochii la Capatos si toata pesta asta de emisiuni "de divertisment". Nu merge cu sotii Petreus? Pardon, nu sunt ei, dar intelegeti, sunt popularii aceia din Maramures. Nu-i nimic, il bagam pe Guta la inaintare. Nu merge nici asa? K1! Il sponsorizam pe Morosanu, moartea din Carpati. 
Ce poate fi mai natural in promovarea unei "opere de arta oenologice" decat un mix de cantareti populari, manelisti, gagici semi-nude si un luptator K1 ?


Beaujolais, pentru toata lumea! (mic ghid nepretentios)

Marturisesc ca sunt un fan al zonei. E o regiune in care terroir-ul nu e un cuvant gol, o regiune de o diversitate fantastica, dar cu atat mai subtila cu cat 99% dintre vinuri sunt rosii si mai mult! sunt produse din acelasi strugure-gamay (pe numele complet gamay noir a jus blanc) O zona care-si joaca existenta intre cantitati enorme de "vin de merde", posirci sau vinutzuri nepretentioase si expresii elevate, interesante, unele cu potential mare de pastrare. Zona produce anual, in medie, nu mai putin de- cititi si va cutremurati- 190 milioane de sticle! O zona in care a luat nastere fenomenul "nouveau", dar si "gasca celor cinci"- varful de lance al vinului natural de la inceputul anilor '80 (mai multe despre asta in articolul aferent Morgon-ului Lapierre, catre care link il gasiti in lista de la sfarsitul prezentei). Si nu in ultimul rand, o zona ieftina, in care unele dintre cele mai bune exemplare pot fi cumparate la mai putin de 20 de euro.

Sub aspectul geografiei, zona se plaseasa undeva intre Macon si Lyon, marginita la est de raul Saona si la in sud si sud-est de raul Brevenne. De altfel, harta atasata mai jos este destul de elocventa.
Din alte perspective, sa amintim ca solul regiunii este compus din gresie, argila, roci calcaroase in sud, iar in partea nordica sist, granit si quartz. Fapt interesant daca ne gandim ca cele mai remarcabile vinuri provin din partea de nord a regiunii. Climatul este semi-continental cu influente temperate. Iernile sunt friguroase, primaverile ploioase, verile calduroase, secetoase chiar si au obiceiul sa se prelungeasca mult in toamna.
source: wikipedia
Daca tot am amintit ceva repere istorice, sa ne intoarcem putin la strugurele rosu- gamay. El isi datoreaza denumirea localitatii omonime din regiunea invecinata Beaune. Ei bine, pe la 1360 acest strugure foarte productiv se raspandea tot mai tare in Burgundia, amenintand plantatiile cu mult mai elegantul pinot noir, totul culminand cu un decret din 1395 al lui Filip al II-lea, Duce de Burgundia, care a poruncit distrugerea culturilor cu gamay, varietate considerata taraneasca, deci prea putin demna de papilele sensibile ale nobililor. Zis si facut in mare parte din Burgundia, insa din fericire pentru mine, care n-as fi avut azi ce sa scriu, soiul a supravietuit eroic, prin partile marginase cum ar fi mici parti din Loara si desigur in Beaujolais. Dar...trebuie inteles ca secolul 14 este borna primei atestari documentare a soiului, pentru ca de altfel regiunea este cultivata inca de pe vremea romanilor, dupa atestarile arheologice.
Sa mai zicem ca numele zonei provine de la localitatea Beaujeu, unde isi aveau resedinta nobilii locali.  In caz ca tineti mortis sa o vizitati sa stiti ca se gaseste in arondismentul Villefranche-sur-Saône.

Intorcandu-ne in actualitate si la regulile sale alambicate, sa precizam ca sub aspectul denumirilor de origine avem un prim nivel, anume AOC Beaujolais. Aceasta apelatie e responsabila de peste 50% din productia totala a podgoriei(de pe 10.000 hectare), dar si de marea majoritate a vinurilor de tip nouveau, care provin din regiune. Dupa regulile republicate in 2011, un beaujolais AOC trebuia sa aiba minim 10% alcool iar recolta maxima la hectar este de 60 hl. O mica subcategorie se numeste Beaujolais Superior si se obtine daca un beaujolais normal are peste 10,5% si provine dintr-o recolta un pic mai redusa la hectar- 58 hl. 
Regulile devin mai aspre in cazul apelatiei superioare- Beaujolais-Villages (6000 hectare, 25% din productia totala), iar diferenta dintre ele este data de conditiile pedo-climatice mai bune, in cazul ultimei, cat si de recolta maxima permisa de 50 hl/hectar. 
Ne oprim aici ca sa remarcam un fapt evident unora: gamay este un strugure de mare productie si care are tendinta de supra-producere.  Interesant e faptul ca multi producatori care ar putea produce vinuri beaujolais-village lasa intentionat o recolta mai mare la hectar decat maximul legal pentru a fi "retrogradati" in categoria inferioara. Motivul ar fi ca nefiind vinuri renumite, nici cererea nu este prea mare, si prin urmare acei producatori nu considera ca beneficiile etichetarii intr-un AOC superior depasesc cantitatea in plus pe care o aduce inferiorul si simplul Beaujolais.  Insa exista si destule exemple contrare, dar succesul lor tine mai mult de numele producatorului decat de apelatia in sine.
Aceste doua categorii AOC pot produce deja celebrul Nouveau, care reprezinta aproximativ o treime din productia totala a regiunii. O sticla de nouveau va avea pe eticheta inscrisul Beaujolais Nouveau si apelatia, fie ea Beaujolais, fie Beaujolais-villages. Nouveau-ul este un vin diferit ca stil de producere fata de majoritatea vinurilor (inclusiv de celelalte beaujolais-uri), sa le zicem, normale, iar deosebirea consta in tipul vinificarii, care nu se bazeaza pe fermentatia alcoolica, ci pe maceratia carbonica. Practic boabele nu se zgrobesc ca sa produca mustul, ci sunt puse intr-un vas ermetic inchis, in care se pompeaza dioxid de carbon. Din reactia produsa se obtine un vin proaspat, lipsit de taninuri si foarte fructat, agreabil tanar, cu arome unice de banana si piersici, dar caruia ii lipseste structura necesara supravietuirii peste un an sau doi. Dar acest fapt nu reprezinta o problema din moment de vinul este lansat in a treia joi din luna noiembrie a anului de recolta si de regula se termina pana in primavara anului viitor. Cel mai ilustru nume din istoria nouveau-lui este cel al lui George Deboeuf, care a reusit in anii '80 sa aduca un vinisor cu renume cel mult regional la un fenomen mondial. Oricum pe langa bucuria de a-si vedea valorificata munca foarte rapid, a existat si un efect contrar: a impins cramele sa produca rauri-rauri de vinutz de soiul acesta, pana cand undeva prin anii '90 bula s-a spart, iar Statul francez a trebuit sa ia masura distilarii obligatorii. Oricum, cei care faceau vin mai de calitate au continuat s-o faca, iar cei care nu- au fost obligati din acel moment sa se straduie mai tare, sub amenintarea falimentului. Si cu asta am incheiat capitolul nouveau, care nu-mi face prea mare placere, sincer.

Astfel ajungem la varful piramidei: cru-rile Beaujolais (25% din productia totala) si care sunt 10 la numar. Exista multe opinii in legatura cu ele, dar in genere mai toti autorii sunt de acord ca pe langa Brouilly, Chiroubles, Regnie, Saint Amour, Cote de Brouilly si Fleurie, cele mai valoroase cru-ri sunt Chenas, Julienas, Moulin-a-Vent si Morgon. 
Fac o pauza deoarece documentandu-ma am descoperit ca beaujolais are o pagina .ro, datorata lansarii nouveaului in 2012. E singurul vin frantuzesc care, din ce stiu, si-a facut timp pentru asta:) Pe acea pagina putem descoperi (descrise pe scurt, dar destul de competent!) caracteristicile speciale ale diverselor cru-uri. Le citez aici:
 "AOC Brouilly: este cea mai întinsă podgorie din regiunea viticolă Beaujolais şi, de asemenea, cea mai sudică, cu Coasta Brouilly; este singura care permite adăugarea de alte soiuri în vinificare (Chardonnay, Aligote, Melon de Burgundia). Sunt vinuri fructate, suple, uneori puţin "pământoase" şi destul de bogate.
AOC Chenas: este cea mai mică podgorie din regiune şi este situată pe pantele de deasupra localităţii Moulin a Vent, ocupate înainte de stejari, de unde provine şi numele. Sunt vinuri pline, destul de generoase şi cei mai buni producători obţin vinuri seducătoare, bogate şi "stufoase".
AOC Chiroubles: situată pe înălţimi, deasupra câmpiei Beaujolais, este podgoria care dă vinul cel mai parfumat din Beaujolais. Uşoare, foarte fructate, sunt vinuri delicioase, de băut când sunt noi, chiar dacă, în unele cazuri, şi învechite sunt de apreciat.
AOC Côte de Brouilly: podgoria înconjoară, practic, Brouilly şi poate fi considerată "Grand Cru". Cele mai bune vinuri sunt pline, bogate şi aromatice. Partea fructată îl suprapune peste partea pământoasă a vecinului său Brouilly.
AOC Fleurie: este vinul cel mai "încărcat" din regiune şi cele mai bune sunt chintesenţa vinurilor Beaujolais. Împrăştie rapid un buchet floral şi intens. Nu este aşa delicat cum s-ar putea crede, structura lor taninică le permite dezvoltarea de-a lungul mai multor ani.
AOC Julienas: situat pe dealuri, deasupra localităţii Saint-Amour, Julienas este, probabil, podgoria cea mai puţin cunoscută şi mai subestimată din regiunea Beaujolais. Este bogat, condimentat, consistent ("a de la mache"- se "mestecă"), se dezvoltă bine de-a lungul anilor şi devine suplu prin învechire.
AOC Morgon: sunt vinuri destul de concentrate, iar cele provenite din Mont du Puy din centrul comunei, sunt încă şi mai concentrate. Se spune despre aceste vinuri că ele sunt "morgonnent", înţelegând prin aceasta latura lor tulbure, taninică şi corpolentă.
AOC Moulin à vent: este "regele" regiunii Beaujolais. Prin caracterul său excepţional de bogat, are puterea de a fi învechit pentru foarte mult timp. Vinurile au o culoare intensă şi o aromă de fructe extraordinară, de asemenea o excelentă structură taninică.
AOC Regie: este ultima podgorie apărută în Beaujolais (s-a alăturat celorlalte 9 în 1988). Vinurile sunt uşoare şi fructate şi au un potenţial scăzut de învechire.
AOC Saint-Amour: este podgoria situată în nordul regiunii Beaujolais, oferind vinuri fermecătoare, cu un buchet intens de fructe roşii. Se dezvoltă rapid, pe o structură suplă şi fructată."
Bon, oricat de diferite ar parea, ceva e comun. Sunt vinuri rosii de corpolenta usoara, cu foarte putin tanin si 99% fara aport de lemn. Sunt vinuri joviale, usor de baut, sunt- vorba lui Karen MacNeil (in the Wine Bible)- "singurele vinuri albe care se intampla sa aiba culoarea rosie", vinuri cu aroma nu tocmai comuna, fie florala (violete, liliac, bujor, trandafiri), fie de fructe la fel de neobisnuite in rosu- piersici sau corcoduse. Recomandarea sa fie baute tinere nu trebuie aplicata universal. Unele, dupa cum aflam de la diversi scriitori de vin,  pot avea capacitate de invechire mare (pana la 20 de ani), iar din experienta proprie as zice ca un cru de la un producator cu pedegree, din recolta 2009 (care a fost caracterizata drept cea mai buna din istoria podgoriei) poate cu siguranta depasi 10 ani de odihnit cu folos.
Tehnicile de vinificatie, cu exceptia metodei prin care se obtine nouveaul, sunt destul de traditionale, implica adesea presare manuala si vase de fermentatie din lemn (numite foudres). Producatorii traditionalisti trag vinul de pe drojdie, dar nu il filtreaza decat in toamna anului urmator, chiar inainte de imbuteliere. Astfel vinul fermenteaza in liniste, nefortat, pe o perioada extinsa. Mai exista o metoda, numita Vendage Grillée, si care implica un gratar din scanduri de stejar care se fixeaza de capacul vasului si  care preseaza usor strugurii in fermentatie, reducand astfel si contactul cu aerul. Daca ne gandim bine, nu e ceva foarte specific, in fond astfel de metode sunt utilizate si de catre podgorienii nostri. Ceva asemanator am vazut saptamanile trecute, la Ceptura, la Cramele Rotenberg.  Altfel, se practica si metode dependente de tehnologie cum ar fi fermentatia la temperaturi scazute, controlate, pentru o extractie mai buna a culorii, si chiar (tot cu aceleasi deziderate) termo-vinificarea care presupune o incalzire a a mustului (pana la 60-70C timp de 12 ore) urmata de o racire si stabilizare la 25. 

In ce priveste vinul alb, acesta e de obicei un chardonnay. Nu sunt foarte multe beaujolais-uri albe, oricum, si dintr-un motiv mai ciudat, dupa cum vom vedea. Filiatia burgunda, pentru ca in fond Beaujolais este cea mai sudica parte a Burgundiei vinicole, se manifesta si in faptul ca unele comune din villages au dreptul, in ce priveste vinul alb, de a-l categorisi in AOC-uri vecine, cum ar fi Macon-Villages sau Saint-Veran, regiuni cu un statul ceva mai cunoscut in lumea vinului. Oarecum firesc, producatorii nu prea ezita sa beneficieze de pe urma acestui drept. Totusi, as vrea sa se consemneze ca unul dintre chardonnay-urile care mi-a ramas foarte sus in memoria gustativa este un exponent al Beaujolais-ului (puteti citi review-ul dand click mai jos pe link). Pana la urma vorbim de niste raritati, pentru ca doar 1% din productie este orientata spre vinul alb.
In rest, mai exista si minuscule cantitati de rose si chiar un cremant de Beaujolais, un blanc de blanc din chardonnay, fermentat dupa metoda traditionala.

Dintre licorile remarcabile ale acestei regiuni, si care mi-au trecut pe la nas, as putea mentiona si recomanda urmatoarele, cu precizarea ca din pacate foarte putine Cru-uri sunt accesibile direct in Romania (cu exceptia unui Julienas private label Cora).

Beaujolais Blanc 2010, J-P Brun, 91 pct!
Morgon 2010 Domaine des Terres Dorees, 91 pct!
Morgon 2011, Marcel Lapierre, 89 pct.
Chenas 2010, Quartz, Domaine Piron-Lameloise, 91 pct!
Chenas 2009 Chateau des Jacques (proprietate Lois Jadot), 88-89 pct (dar 93 Parker, pentru fani)
Cote de Brouilly 2010 Domaine des Terres Dorees, 87-89
Fleurie 2010, Domaine des Nugues, 84 pct.
Julienas 2010 Domaine Bergeron, 84 pct.

Alti producatori cu care nu puteti da gres, dar nu e o enumerare exhaustiva: Georges Duboeuf, Jean-Marc Despres, Jean-Claude Lapalu, Jean-Marc Burgaud, Château de Thivin sau Domaine du Vissoux.

In final as dori sa spun ca daca ar fi sa subliniez ceva anume, ar fi ca aceste Cru-uri sunt in mod clar de preferat. Asta nu inseamna ca un Village e de aruncat, dar depinde mult de numele producatorului. Iar la Beaujolais AOC- e aproape un miracol sa gasesti ceva intr-adevar remarcabil, dar nu imposibil. Bunaoara, intr-un an, cateva vinuri foarte bune ale lui Jean Paul Brun au fost retrogradate la statutul generic deoarece consiliul AOC a considerat ca nu indeplinesc niste specificitati aromatice si gustative. Dar socot ca e o exceptie. De regula un AOC Beaujolais generic nu ofera decat un vin rosu, netaninos si destul de prietenos, fara alte farafastacuri. In randul Cru-urilor, insa, putem gasi exemplare rasate, elegante, ceea ce va doresc si voua! Sante!  

Conde de Valdemar Gran Reserva 1981 Rioja (Spania)

Am avut ocazia sa beau acest vin interesant, diferit ca impresie de varianta 1978, incercata in urma cu cateva saptamani.  Anul 1981 a fost foarte bun in Rioja si nu sunt putine vinuri din acea recolta care au rezistat timpului. Din fericire e  cazul si acum. 
Pe o scara a corpolentei 1981 este cu un grad mai sus decat fratele sau, este mijlocul mijlocului ca sa zic asa, nici greu, nici usor, un vin numai bun de baut. 
Culoarea este rosie rubinie, cu licariri jucause in mijlocul paharului, si fara a trada cu bordurile sale o maturitate ingrijoratoare. Nasul este conform asteptarilor de la un vin de peste 30 de ani, cu aromatica clara de cutie de lemn, tutun fin, dar si usoare tuse de ciocolata si fructe negre, mure, prune si cirese negre care se regasesc si in gustul surprinzator de fructat, de o dulceata remanenta, moderata de doar de unele impresii de fructe rosii, coapte, pe final, si de un praf de condimente. E posibil sa fi fost vinificat cu un oarece rest de zahar, altfel nu-mi explic aceasta dulceata de fruct copt pe care o sesizam atat de evidenta in gust. Si pana la urma, e firesc ca  fata de "nasul" elegant, in gust lucrurile sa fie mai asezate, mai uniforme. Nivelul de alcool (13%) este excelent integrat.
Pe scurt, un vin care a fost conceput sa reziste trecerii timpului, facut sa fie baut la maturitate, iar contraeticheta ne indica si acest fapt: nu mai putin de 42 luni in baric si 44 in sticla au fost necesare pentru a convinge crama ca licoarea e gata pentru a ajunge pe piata. Iar astazi este numai buna de baut.Marturisesc ca mi s-a parut mai agreabil decat fratele ceva mai mare si aciditatea mi s-a parut mai domoala astazi, dar si vinul mai sobru, cu arome si haine mai intunecate. Una peste alta e un vin de 90 pct. Si din admiratie pentru maiestria acestor oameni din Rioja.
Dupa aspectul impecabil al etichetei trebuie mentionat ca probabil ea a fost aplicata mult dupa imbuteliere, o indicatie a faptului ca provine dintr-o rezerva a producatorului, doar timbrul de origine, dopul original care necesita putina atentie la extragere si desigur aromatica inconfundabila al unui vin cu multi ani in spate fiind o indicatie clara a vechimii sale. E firesc sa-ti pui unele intrebari, dar din fericire ele se atenueaza dupa ce gusti vinul. Si asta e tot ce conteaza. 
Nu stiu daca v-am spus data trecuta, dar aceste vinuri pot fi cumparate in Romania! De pe vinescu.ro
Ganditi-va bine la ce vinuri romanesti poti gasi din 1981 si mai ales la ce preturi pot fi cumparate ele, si atunci sunt convins ca 185 lei pentru o Rioja Gran Reserva din 1981 in stare buna de functionare, n-o sa para prea mult.


Cotes du Rhone- mic ghid neexhaustiv

Cotes du Rhone e o denumire de origine, corespunzand unul areal de aproximativ 100.000 de hectare. Se intinde de la Lyon, in sud, pe valea Ronului, pana mai jos de Avignon, fara a ajunge la mare, pe malul careia stapanesc alte AOC-uri cum ar fi Cotes du Provence si Languedoc(-Roussillon).  
Pe scurt, avem o piramida. La baza ei, responsabila cu 50% din productie este Cotes-du-Rhone AOC. Aici vorbim de o recolta nu mai mare de 52 hectolitri la hectar si un volum de alcool de minim 11, totul de pe o suprafata mamut de 85.000 de hectare. 
source: wikipedia
Apoi, urmeaza un strat mai mic- numit Cotes-du-Rhone-Villages (aprox 3000 hectare). Aici regulile devin mai severe- o productie de 38 hectolitrii la hectar si o tarie de minim 12%. 
Peste acest strat se situeaza AOC Cotes-du-Rhone-Villages plus denumirea comunei. Suprafata cultivata e mai mare, dar si calitatea este la fel. 6500 hectare, minim 12% si o recolta ceva mai mica in medie- 37hl/hectar. Comunele care isi pot adauga numele sunt: Cairanne, Chusclan (rosu si rose), Gadagne,  Laudun, Massif d'Uchaux (doar rosu), Plan de Dieu (doar rosu), Puyméras (doar rosu), Roaix, Rochegude, Rousset-les-Vignes, Sablet, Saint Gervais, Saint Maurice, Saint-Pantaléon-les-Vignes, Séguret, Signargues (doar rosu), Valréas si Visan. 
viile din Chateauneuf
source: cellierdesprinces.com
Ultimul nivel e ocupat de apelatiile de sine statatoare: Beaumes de Venise, Château-Grillet, Châteauneuf-du-Pape, Condrieu, Cornas, Côte-Rôtie, Crozes-Hermitage, Gigondas, Hermitage, Lirac, Rasteau, Saint Joseph, Saint Péray, Tavel, Vacqueyras si Vinsobres. Starul detasat este evident Chateauneuf-du-Pape, desi tocmai din acesta cauza a sosit timpul pentru o alta lamurire.
Dupa cum puteti observa pe harta exista doua "Rhone"-uri. Unul de nord si unul de sud. Cel de sud include Chateauneuf, Gigondas, Lirac etc, toate vinuri destul de asemanatoare sub aspectul strugurilor utilizati. In fond Rhonul de sud e cunoscut si ca GSM, initiale provenind de la grenache noir, syrah si mouvedre, dar pe langa acestea trei mai pot face parte din amestec (ca accesorii, in proportii mici) si alte variatati. Doar in Chateauneuf sunt permise pana la 13 varietati in cuveul final, unele din ele fiind plantate pe suprafete foarte mici, cum ar fi counoise, muscardin, terret noir sau vaccarèse, dar tot aici este posibil, in masura in care provine din unele parcele mai cu motz, vinul sa fie un grenache 100%, dar acesta e un excurs nesemnificativ, iertati-ne! 

Cote-Rotie
In nord lucrurile se schimba oarecum- syrah-ul fiind strugurele dominant, iar in unele apelatiuni exclusiviste (un eufemism pentru "a naibii de scumpe") cum ar fi Cornas vorbim de vinuri monovarietale. In Hermitage si Cote-Rotie este permis si amestecul de struguri albi pe langa syrah.  Dar sa intelegem ca acestea nu sunt reguli 100% generale, in unele apelatii procentele pot varia, fapt intarit si de varietatea tipurilor de sol si microclima.
Ca veni vorba, sa precizam ca in nord predomina granitul si terenul argilo-calcaros, pe cand in sud vom gasi un sol nisipos si calcaros, pietrisuri, loess si chiar roci magmatice.
source: winefolly
N-am pomenit nimic de vinul alb si e cazul sa remediem situatia. Chiar daca Cotes du Rhone este o patrie a vinului rosu (aprox. 75% din total), totusi exista si vinuri albe destul de respectabile. Din acest punct de vedere putine lucruri pot depasi renumele apelatiei Condrieu, unde se produce un viognier 100%. Iar unul din acele lucruri ar fi un Château-Grillet, o apelatiune monopol, de sub 4 hectare, unde tot viognier-ul face legea. In rest, vinul alb de Rhone trebuie sa fie 80% compus din clairettegrenache blancmarsanne, roussanne, bourboulenc sau viognier. Pe langa acestea mai pot apare cantitati mici de picpoul blanc sau ugni blanc.
Bon, cam asta ar fi povestea pe scurt, cu mentiunea ca in regiunea Ronului de sud mai exista si alte apelatii in afara AOC Cotes-du-Rhone, unele destul de mari, responsabile pentru cantitati insemnate de vin, dar fara a excela la capitolul calitate. Cele mai notabile ar fi Ventoux (fostul Cotes-du-Ventoux) si Cotes-du-Luberon, unde se produc vinuri preponderent din grenache si syrah, deci destul de asemanatoare vecinilor de la vest si nord.

Puteti accesa mai jos o scurta lista cu vinuri din aceasta parte de lume care mi-au trecut pe la nas, cel mai adesea cu rezultate incantatoare.

Cotes-du-Rhone:
2007, Belleruche, M. Chapoutier (disponibil in Ro)
2010, Rive droite, Rive Gauche (disponibil in Ro)
blanc 2012, Le Serre   (disponibil in Ro)

Cotes-du-Rhone-Villages:

Cotes-du-Rhone-Villages plus:
Plan-de-Dieu 2010  Ferdinand Labarthe (disponibil in Ro)
Cairanne blanc 2010, Camille Cayran
Valreas 2011, Ferdinand Labarthe (disponibil in Ro)

Cru-uri: 
Rasteau 2007  Domaine des Escaravailles "Heritage 1924"
Lirac 2009 Domaine de la Rocalière
Gigondas 2009, Duc de Meyreuil, Ogier
Gigondas 2009, Guigal (disponibil in Ro)
Crozes-Hermitage 2009, Guigal (disponibil in Ro)
Chateauneuf-du-Pape 2007, Reine Jeanne, Ogier

si de la vecinii mai saraci:
Ventoux Rose 2012 Balma Venitia (disponibil in Ro)
Ventoux Rosu 2009 Nadal, Domaine de la Fondreche

PS: iata aici o descriere a zonei din partea d-nei Jancis Robinson MW, de la care puteti afla si numele celor mai remarcabili producatori din aceaste zone. Nord si Sud.

Patru vinuri de la Cotnari Junior

Nici nu se uscase bine cerneala pe pixelii postului de ieri despre colosi, ca am primit de veste ca ar fi o degustare de Cotnari la vreo 50 de metri de locul unde locuiesc, in restaurantul unui hotel mai cu motz. Asa ca de ce nu, mi-am zis?
M-am dus, asistenta putina, in mare parte locatari ai hotelului si doar cativa oameni care pareau sa fi venit special pentru asta. Vinurile pe o masa, speaker-directorul de vanzari, deoarece din ce am inteles somelierul care ar fi trebuit sa asigure prezentarea a avut unele probleme medicale.
Degustarea a constat in patru vinuri, toate din 2011.
Inteleg ca exista niste directive ale somelierului al' mare, Stefan Timofti, cu privire la ordinea de degustare si o lista cu descrieri si asocieri. Tocmai de aceea n-am inteles de ce s-a deschis degustarea cu busuioaca demisec din gama Domenii, restul de zahar si aromatica exuberanta nefacand prea multe servicii vinurilor  seci care au urmat. 

Busuioaca de Bohotin din gama Domenii a venit  cu celebra culoare trandafirie si cu arome fructale de fragi, capsune, trandafiri, fresh, cu o nuanta usor minerala. In gust se exprima citric, cu zmeura si fragi, cirese. Un vin destul de prietenos si jovial.  Mi s-a parut ca timpul i-a facut un mare serviciu, in sensul integrarii aciditatii cu restul de zahar, dar n-ar mai trebui asteptat prea mult cu consumul. 82 puncte.
Feteasca Alba Colocviu la Atena 2011. Nas de mere varatice si corcoduse galbene, iarba, fan, unt si miez de paine. Gust destul de tipic, neutral, usor citric si curat, cu un final pelinat, de grapefruit alb, dar nu foarte persistent.  Mi s-a parut a avea o buna tipicitate si baubilitate. Nu are un rpc extraordinar, dar nu e un vin rau. 81.
Si de aici lucrurile au degenerat nitel. N-au intervenit jandarmii, dar trebuie sa consemnez ca 
Tamaioasa Romaneasca Colocviu la Roma 2011 denota o aromatica de pere, pepene galben, boaba de muscat, usor floral, o aromatica placuta, imbietoare. Insa din momentul in care se trecea la faza gustului am dat peste ceva total diferit, peste o amareala vegetala destul de descurajatoare. Iubitorii vinului au mai gustat amareala aceasta si in alte tamaioase seci, he, he, noi sa fim sanatosi.
In atare conditii de parjolire papilara n-am mai putut recepta suficient Grasa de Cotnari in sec, Colocviu la Moscova, care mi s-a parut tot ciudata, amara si subtire, foarte departe de impresia de la targurile de vin unde am degustat-o anterior.

Una peste alta, e bine ca s-a inceput. In Galati sunt atat de putine degustari de vin, incat chiar si una departe de perfectiune e un eveniment pentru iubitorii vinului.

Colosii, pacatele lor banoase si maidanul din spatele blocului

Colosii. Aici vorbim de Murfatlar, Cotnari, Jidvei si Vincon, dar n-as uita nici dinozaurii pitici de tipul Zoresti, Tohani, Vinexport sau  Husi.  Aceste crame mari sunt in mare parte responsabile pentru inertia de pe piata vinului, din mai multe puncte de vedere (nota: am exclus din lista Cramele Recas, pentru ca mi se par un exemplu pozitiv si care ar trebui urmat si de ceilalti).
Primul motiv ar fi metodele de vanzare, echipele de vanzari, bonusurile pe dop si toate celelalte amanunte care nu fac decat sa saraceasca meniul de vinuri din restaurante. 
Al doilea motiv este reprezentat de gustul vinului. Aici e un cerc vicios. Sigur ca atunci cand ai o capacitate de productie foarte mare si un segment de piata corespunzator nu-ti poti reforma modul de a face vin. Nu poti incepe brusc sa produci vinuri seci de calitate. Probabil ca apetitul romanesc pentru vinuri demi-dulci/seci are radacini istorice. Si la fel de probabil se poate dovedi o greseala sa schimbi brusc directia.
Al treilea motiv ar fi standardul de calitate scazut si care s-a propagat prin emulatie si la producatorii mai mici. Vinul ieftin romanesc este mult mai prost decat cel ieftin din UE, pana la a nu mai fi vin si pana la de nebaut. Bauturile contrafacute, vinurile modeste importate bulk din Spania si Italia si comercializate sub denumire proprie, aduc deservicii nu numai consumatorului, dar si pietei vinului in general, generand confuzie si neincredere in produs.
Si in fine, al patrulea motiv, cel mai putin vizibil, dar oximoronic- hotarator, este managementul necorespunzator. Un management care nu intelege momentul, produsul si fluxul, o conducere bazata fie pe metode antice, comuniste, fie pe un nepotism pagubitor. 

E adevarat ca incet-incet par a apărea semne de schimbare, cauzate tot de nevoia "totalitara" de a ocupa cat mai mult din piata. Cei mari si-au dat seama brusc ca la vinul de peste 30 de lei nu prea conteaza in piata. Si atunci au inceput sa ia masuri, in principal prin infiintarea de "departamente" specializate in obtinerea de vinuri mai bune. Ca la un semn primii patru au scos pe piata vinuri "premium", adesea atat de "premium" ca pret, incat s-a creat o falie intre portofoliul existent si noile produse. Un neajuns, pe care ar fi trebuit sa-l anticipeze ar fi ca aceste noi vinuri nu se pot vinde la fel ca cele de 10-20 de lei, iti trebuie agenti de vanzari de alta factura, uneori la propriu, iti trebuie o alta abordare si strategie. Asa se face ca deocamdata n-am auzit ca vinurile "premium" de la colosi sa sparga piata si sa ingrijoreze prea tare producatorii care exploatau deja segmentul.  
Un alt indiciu de schimbare este aparitia unor figuri de marketing ceva mai proaspete, dar sa nu exageram cu laudele.

Imi permit sa anticipez o replica: "bun si daca produsul e atat de prost si managementul la fel atunci cum de controleaza 80% din piata?".  Pentru ca si ei si noi (publicul consumator) n-am prea iesit din cartierul unde batem berbunca intre noi. Si observ ca, din ce in ce mai des, incep sa dea tarcoale gasti de baieti din alte cartiere.
Poti sa te consideri un jucator de fotbal foarte bun daca ai jucat doar cu aceeasi baieti in ultimii 20 de ani si i-ai batut. Insa daca schimbi maidanul si publicul de la balcon o s-o iei tare de tot. 
Eu unul cumpar ocazional vinuri direct din Franta, Germania sau Spania si pot sa afirm ca la nivel de peste 10 euro pe butelie pierdem 80% din dueluri. Din ce in ce mai strans, dar tot pierdem. Iar la vinul foarte ieftin- 2-3 euro nu exista comparatie. Noi nu avem vinuri de 1,5-2 euro care sa nu-ti stea in gat. Mai sunt diferente- piata spumantelor care e foarte ingusta sau piata vinurilor mature care aproape nu exista.
In concluzie, eu nu mi-as face mari sperante de schimbare la nivelul vinului comun (de sub 20 de lei), la cel de sub 10 aproape nici nu ma gandesc. Sigur, colosii vor aduce pe piata vinurile lor mai bune pe care vor cere 50-80 de lei, poate si mai mult. Vor fi bune. Insa gandindu-ma la ce vinuri pot cumpara din afara la banii acestia nu pot fi prea optimist. Dar pericolul nevazut nu e comanda de 18 sticle din Franta ale lui Georgel, ci monstrul care e deja aici, printre rafturile de hypermarket fara sa tipe prea tare. Sunt importurile de hypermaket, private-labelurile unor mari lanturi de magazine, care scurt-circuiteaza comodul si profitabilul lant importator-distribuitor, si care- convenabil- umflau pretul vinului de import intr-atat incat al nostru parea chiar bun prin comparatie. 
Si de fiecare data cand, printre rafturi, vad un roman neoas care citeste eticheta unui astfel de vin strain si apoi il pune in cosul de cumparaturi, ma gandesc ca dinozaurii nu numai ca au pierdut 15 lei, ci ca tocmai au pierdut un client. Pe care toate bonusurile de dop din lume, toate reclamele cu manelisti si  toate bannerele de pe marginea terenului de fotbal nu-l vor aduce prea repere inapoi.

Șarbă 2012 Crama Gîrboiu, o surpriza

Nu stiu cum se face, dar in fiecare recolta Crama Girboiu ofera cate ceva. Au inceput cu sarba 2008, apoi un sauvignon blanc scump, Bacanta, apoi au oferit tot un sauvignon 2011 "editie limitata", dar la acelasi pret cu eticheta mai putin limitata, care a cam rupt gura targului si spatele curierului pentru ca am comandat multe sticle (in orice caz, peste o duzina). 
Problema cu sarba e ca nu s-a dovedit la fel de buna an de an. Multa lume a fost dezamagita de 2009, care oricum a iesit pe piata cu un an intarziere. 2010 si 2011 nu-mi amintesc sa le fi gustat, dar de prin vecini am aflat ca n-am pierdut nimic. Asa ca nu e de mirare ca cel putin eu n-am luat cu asalt magazinele sa incerc sarba 2012. Dar am gresit nefacand-o, pentru ca, intr-un final, s-a dovedit un vin destul de interesant.
Nas complicat cu tuse florale grele, lokum cu arome exotice, tropicale si condimente. Are un iz de bazar oriental, mi s-a parut altfel decat prima editie care parea o tamaioasa seaca, nu altceva. Subsecvent, cade greu pe papile, cu o corpolenta medium plus- ca sa zic asa, cu arome puternice de piersica romaneasca si citrice zemoase. Finalul, in aceeasi directie, e si el destul de persistent, durabil. 
In concluzie, un vin care cucereste printr-un oarecare exotism si surpriza fata de asteptari.

DOC Cotesti, 12,5% alc.  In jur de 20 de lei. Aveti grija cand il cautati la raft sa nu va orbeasca salba de "banuti" care anunta medaliile obtinute la diverse concursuri. 84 pct.

Chateau Crillon 2011 (Franta)


Ce sa va zic, am gustat cate ceva din oferta noua de la Lidl. Nu m-a dat nimic pe spate, dar nici n-am fost cumva dezamagit.

Azi sa luam in vizor Chateau Crillon 2011 AOC Ventoux, adica Cotes du Rhone, adica grenache, syrah, mouvedre- pe scurt GSM. Culoarea e rosie-rubinie cu nuante purpurii, dar ceva mai putin intensa decat m-as fi asteptat de la un astfel de vin, mai ales tanar. Oftactiv livreaza pamant, dulceturi, cacao tutun, condimente, piper, cuisoare, ardei gras si lemn ud, iar gust: afine, visina, curmale uscate, cu tuse finale piperate si de rozmarin pudra.  Alcoolul (14%) isi cam face de cap. 81-82, 25 lei, Lidl.

Astazi, in timp ce imi pregateam fiica pentru gradinita, am avut sentimentul de "luni-dimineata", dar nu cel de azi, plin de grijile unei noi saptamani, a planurilor amanate de vinerea trecuta si a facturilor scadente, ci lunea din studentie, lunea cu academicianul Alexandru Surdu, care din motive de neinteles isi pusese cursul luni la ora 8. De fapt...nu-i chiar asa de surprinzator intrucat sub aspectul sau domnos mi s-a parut intotdeauna ca vad un rigid general prusac, drept ca o lopata de campanie, cu cizme imaculate si desigur- monoclu. 
Adica, stiti dvs. unii sunt satui de munca la ora 8, dar pentru un student la filosofie ora aceea e stranie, pentru ca nu s-a intalnit prea des cu ea. 30 de minute de calatorit cu metroul. Sincer dintre toate statiile de metrou, cea mai impresionanta era Titan, sigur in sensul arhitecturii socialist-realiste, dar fata de alte statii, depersonalizate si despuiate de orice imbracaminte estetica, Titan mai era cum mai era.  
Si ma gandeam cum ar fi fost ca, intr-o dimineata, in drum spre matinalul curs, sa ma dezmeticesc pe un peron care sa arate asa:




In caz ca va intrebati, e vorba de metroul din Stockholm. Dar m-am trezit din reverie. La 8.40 se inchide usa gradinitei.

Zestrea Murfatlar Chardonnay 2006 Editie unica

Sunt multi cei care ofera editii limitate, dar numai Murfatlar ofera editii unice. Ma gandesc ca dupa realizarea vinului se impusca oenologul, se incendiaza via si se planteaza deasupra loboda si lucerna. 
Avem si alte marturii ale unicitatii- botlegău care ne aminteste iar ca e editie unica, in cazul in care n-am fost atenti la eticheta. Care in sine aduce a macrameu, ceea ce e cool, ca in fond e de zestre si artizanala. Logic gatul are ceara turnata, care din fericire se desprinde destul de usor, dar partea intr-adevar kitchioasa e ca protejeaza o frumusete de dop sintetic. 
In fine, turnam si ne bucuram de culoarea frumoasa, de vin dulce matur- un auriu intens avand si usoare tuse chihlimbarii. Nasul e destul de serios, intoxicant, cu toate fructele confiate si gutuile si coaja de portocala zaharisita, cu miere, pe care le sesizezi o fractiune de secunda si in atac. Gustativ se resimt niste mandarine si lamai oneste, mai degraba in combinatii cu dulceturi si fructe uscate, dar e placut si destul de reconfortant gustul. Se bea cu placere si destul de rapid, in ciuda faptului ca aproape nu are remanenta. Dar e un dulce bun pentru pretul sau ( Selgros, 25 de lei, 83 pct) si sincer va spun ca e mai baubil decat sauterners-ul de 30 de lei din Lidl pe care il aveam deschis in aceeasi era istorica. Care frantuz e de anul trecut, nu de acum 7 ani. Al nostru zice ca e late harvest sau cules la innobilarea boabelor si ca are 12% alcool (dar pare mai usurel, asa dupa alcoolmetrul vivant din dotare). Nu-i rau ce au facut cei de la Murfatlar, pretul e decent, dar...ceara si dop sintetic!? 
Chiar si asa, e probabil ca intr-o clipa de ratacire o sa-l mai cumpar.

PS: cand mi-oi gasi telefonul o sa pun si-o poza mai revelatoare. Pana atunci iata una furata de la Madalin Simion  (edit: mission accomplished)


Un vin de okazie- Remelluri Reserva 2007 (Spania)

Acesta este un vin pe care l-am cumparat de pe Okazii.ro, de la o persoana particulara din Buzau. Am platit fix 40 de lei, o parte bucuros (pentru ca face cam dublu), dar si temator (cum ar fi oricine care cumpara lucruri de pe site-uri din acestea).  Granja Nuestra Señora de Remelluri este o crama veche, cu 150 de hectare plasate strategic in Rioja. 
Vinul a stat 16 luni in baricuri, si este 90% tempranillo si restul impartit egal intre graciano si garnacha. E un rosu rubiniu intens, cu aroma complexa, dominata de tuse de trufa de ciocolata, condimente pudra, pielarie si tutun, cireasa-visina. In gust apar tuse mai dulci, glicerinoase, de compot de prune si visine, si un final lung, dominat de lemn- arome calde si persistente vanilate, ca de dulceturi. Taninurile sunt fine, iar alcoolul (13.5) este bine ingesuit intre tesuturile extractive, minerale, glicerinoase si afumate ale vinului.
Licoarea se gaseste pe drumul principal din Rioja, la intersectia R.Parker cu Jamie "Authentic Wine" Goode. Adica aduce si satisfactii parkerizatilor cu aromele sale de fructe zaharisite si gemuri, dar cumva reuseste sa-si pastreze integritatea si cat de cat- echilibrul, pe langa performanta de a fi un produs eco, biodinamic si adus pe lume "naturel", cu drojdii salbatice, native. 
Un vin memorabil. 92 pct

Șarba 2012 SCDVV Bujoru


Acest vin sec din nordul judetului Galati se prezinta printr-o culoare aurie, usor oxidativa. "Nas" interesant, deosebit, de condimente, ierburi aromatice, crini deschisi si in subsidiar- carne proaspata (de porc). Un gust destul de rustic, se simte pielita strugurelui, apar tuse vegetale usor amarui combinate cu jeleu zaharisit (ca sa nu mai zic rahat turcesc, ca rad golanii in fundul clasei). Finalul e destul de lung si intens. 
Nu e fin, dar este rustic si altfel decat armate de licori obtinute dupa retetar. 80 p. 10 lei. 

PS: evident au o problema cu etichetele, pentru ca nu exista vin de masa si cu indicatie geografica. Adica ori una, ori alta. Dar nu-i asa important, decat prin faptul ca se incalca legea daca vinzi asa ceva:)



Chateau Sarcley blanc 2012 Roux, din noua colectie Lidl

Acest vin are AOC Entre-Deux-Mers si mai larg- e un Vin de Bordeaux. Este un produs familial- cel putin asa deducem de pe contraetichata semnata "familia Roux". Tot de acolo aflam ca e moderat alcoolizat (11,5%) si ca e un cupaj de sauvignon blanc, semillion si muscadelle (70/20/10).
La testul paharului se prezinta astfel: culoare galben aurie, cu vagi tuse verzui. Nas cu nuante de flori de soc, ardei verde, iarba, mango, patrunjel tocat. Adica "verde" cu usoare inflorituri, un nas care excede raza de pret in care e situat vinul.  In schimb gustul e destul de simplu, cu impresii de ardei verde si limeta, deci o buna aciditate, cu un final de un amarui moderat, dar persistent, amintind de apele magneziene sau grapefruit. Numai la pește te poti gandi, in fata unui pahar din acest vin.
Pe ansamblu smooth si curat. 82-83 pct. Mai bun decat 99,9% din vinurile romanesti la acelasi pret (14,99 lei).


Istoria Debușonată a vinului transilvănean*

Acesta nu este genul de articol care sa pomeneasca de mostenirea dacica si romana, cunoscutele platitudini preluate iar si iar in partea introductiva a diverselor manuale de profil si carti de specialitate. Nici franturi copiate din Wikipedia sau legende “din mosi stramosi”, mai mult sau mai putin inventate, pentru a justifica politic sau comercial o traditie nu tocmai evidenta de la sine.
Am incercat sa ajung la izvoare scrise, si –in mare parte, multumita cercetatorilor de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga care au publicat vreme de peste patru decenii laborioasele volume ale seriei “Calatori straini despre Tarile Romane”- iata ca nu ne putem plange de lipsa de marturiilor.

Weinland-“Tara Vinului”
Inca de la primele consemnari descoperim ca miezul viticulturii din Transilvania era denumit Weinland- reprezentand zona din jurul targulurilor  Alba Iulia, Deva,  Aiud, Blaj si  Medias.  Dar tot din denumire trebuie sa concluzionam ca sasii sunt cei responsabili, in mare parte, cu renumele vinul transilvan.
Georg Reicherstorffer, un sas din regiunea Sibiului, o buna perioada notar al orasului, consemneaza in Chonographia Transilvaniei (1550) ca “Cetatea de Balta e la o mila departare de Medias, spre apus. Acolo raul Tarnava Mica nu curge prea departe de cetate pe care o stapanea odinioara impreunä cu un numar de sate dimprejur  Petru voievodul Moldovei, din dania si actul de daruire de odinioara al sfintilor regi ai Ungariei. Pe aceasta a luat-o acum fratele George, tezaurarul Transilvaniei si a adus-o in supunerea sa.  Acolo sunt podgorii cu totul deosebite si vinurile cele mai bune si e mare belsug de toate celelalte lucruri”. 
La doar cativa ani departare,  Sebastian Munster, cunoscut invatat german,  nascut in 1498, aminteste  in Cosmografia sau descrierea lumi, lucrare celebra in epoca, aparuta in 1544, ca  “langa targul Medias se face vin in mare cantitate, si de aceea campia aceea se numeste Tara Vinului”. 
Nici mai tarziu vinurile din jurul Cetatii de Balta nu par a-si pierde din renume.  Antonio Possevino, calugar iezuit chemat de Stefan Bathory pentru a negocia infiintarea colegiului iezuit de la Cluj calatoreste o luna si jumatate prin Transilvania. Dupa care, in jurul anului 1583, scrie ca “la o departare de o leghe de Medias se afla cetatea numita Cetatea de Balta, bogata in vinuri foarte bune si alte daruri ale naturii”.

La putere- vinul dulce
Si Giovani Antonio Magini, un invatat italian, discipol al lui Galileo consemneaza intr-o nota din   Geografia sau descrierea universala a pamantului (1596) ca “se afla un tinut numit de germani Vuinlarez (!) (=Weinland), iar de unguri Borfold, adica tara vinului. Locurile in care se produce vinul cel mai bun sunt acestea: Alba Iulia, Deva, Aiud, Birtelbino (= Ghirbom),  Fienuscio(= Fenes?), care are un vin ce nu e mai prejos de cel din Venosa in Italia”. Sa amintim ca aceasta maniera de a oferi un termen de comparatie cu  vinuri din tara de origine a autorului sau alte vinuri celebre in epoca este des intalnita si fireasca, pana la urma. Vinul de Venosa, ca multe altele din acele timpuri, era un vin alb dulce, licoros si in unele cazuri- fortifiat.  Si mai tarziu in secolul 17, comparatia pare a ramane in picioare, dupa cum semnaleaza Eduard Brown, un calator englez care jura ca la Deva a baut vinuri atat de bune  “cu nimic mai prejos celor de la Venusium [=Venosa, n.n] din Italia”
Mai generic in descriere, Anton Verancsics (Verantio, de origine italiana), o vreme consilier regal al regelui Ungariei, vorbeste in termeni extrem de laudativi de vinurile Transilvaniei. El spune: “ vinurile, fie ca le vrei tari sau slabe,  aspre sau dulci, ori albe sau rosii, sau rosietice si ti le alegi potrivit cu fiecare anotimp sunt asa bune la gust si de soi asa ales, incit nu mai doresti nici vinurile de Falern, din Campania, si chiar comparindu-le intre ele iti plac cu mult mai mult acestea” (Descrierea Transilvaniei, Moldovei si Tarii Romanesti, cc 1549). Vinul medieval de Falerno (urmasul ilustrului vin roman care l-a incantat si pe Iulius Cezar) era dupa toate probabilitatile tot un vin alb dulce, ca majoritatea “supervinurilor” medievale. De altfel, in subsidiar e de amintit interesanta  teorie conform careia vinul de Tokay (de fapt varietatea furmint)  nu ar fi altceva la origine decat anticul strugurele falernian falanghina, adus in Ungaria de soldatii lui Ludovic al Ungariei, care au invadat Napoli, in 1347.  Studiile ADN nu au oferit decat rezultate controversate, in aceasta privinta.
Interesante sunt si epistolele unui anonim latin din 1738, calugar franciscan din Silezia, adunate sub titulatura “ziarul calatoriei din manastirea din Glatz, a provinciei (franciscane) a Boemiei la provincial franciscana a Transilvaniei” (1738).  Astfel “ajungand in Bihor, la Sacuieni, domnul postar care e catolic, la cina in afara de o cantitate dubla de vin, ne-a dat, la incheierea mesii, o sticluta de vin mai ales si mai grozav numit popular Ausbruch".  Stim desigur ca initial ausbruch era versiunea austriaca a aszu-ului maghiar, cu aceeasi metoda de adaugare a unei parti de must in vin ca la tokajiul de desert. Care din ele a fost primul, nu putem decat presupune. Oricum observam ca la noi, datorita sasilor, s-a preferat denumirea in limba germana.  Iubitor de dulcegarii, caci nivelul de zahar pare sa fi fost un etalon al calitatii dar si al prejudecatilor, si atunci ca si acum, nu uita a nota ca “vinul ardelenesc este mai bun si mai dulce decat cel unguresc,  nici nu e atat de tare ca cel amintit”.

“Mineralitatea” extrema
Tot franciscanul anomim mai spune ceva interesant, si care se regaseste in multe alte relatari: “[vinul ] are totusi un gust oarecare din cauza numeroaselor minerale, care in aceasta margine se gasesc in aproape toate locurile, dupa cum am observat si in drum mergand spre Cluj”.  
Intelegem mai bine ce dorea sa spuna trecand si prin Despre Transilvania (1629-39) a lui David Frolich. Frolich s-a nascut in anul 1595, in localitatea Kezmark, si a fost unul dintre scriitorii cei mai prolifici din Ungaria secolului  17. El scrie: “vinul, care se face din belsug, este mai bun decit vinul românesc, francez, marches (n.n. comitatul Mark se afla pe riul Lippe, in apropierea Rinului), austriac, morav, dar mai prejos de cel roman si unguresc: contine mai mult tartru si este mai sulfuros, si din aceasta pricina provoaca artrita la maini si la picioare. Vinuri mai sanatoase si mai tari se fac la Alba Iulia, Deva, Aiud, Biertan, Fenes si Medias. Altfel, vinul este foarte calcaros si nesanatos, precum o dovedesc degetele si mainile strambe ale locuitorilor”.  Trebuie spus ca se constata in aceasta perioada  (sec.16-18) o adevarata tendinta  de a pune in seama vinului diverse afectiuni. Din marturiile calatorilor in treacat si prin Moldova sau Tara Romaneasca se constata aceeasi aplecare pseudo-stiintifica de a  considera ca in vin exista  minerale, iar in excesul  acestea ar dauna in variate feluri sanatatii (in special izul “calcaros” ar fi dus la artrita si boli de oase).  Avem de-a face cu o opinie medicala si populara destul de raspandita in epoca, pe care, azi, nu putem decat sa o privim cu amuzament.
Dar nu toata lumea era atat de infricosata de caracterul daunator al unor vinuri, dupa cum nu toti au  considerat ca vinul din Weinland ar fi fost cel mai remarcabil din Transilvania. Nicolaus Olahus, sibian ajuns secretar la curtea regelui Ungariei Vladislav al II-lea si Ludovic al II-lea, carturar si prieten prin corespondenta cu Erasmus din Rotterdam, aminteste in lucrarea sa Hungaria (scrisa in 1537) ca “regiunea care se intinde spre sud intre raurile Crisul Alb si Mures se numeste Tara Muresului. In ea, catre dealul cu podgorii, numit Mocra, pe care se fac vinurile cele mai bune, sunt cetatile Soimus, Lipova, Siria, apoi dinspre malul Crisului- Pincota, Zarand, Cherechi”

Cum a salvat vinul cetatea Rupea
O marturie mai pitoreasca ne este data de calatorul turc Evlia Celebi, in insemnarile care aveau sa constinuie Cartea de calatorii (Seyahatname, cc 1680). El descrie circumstanta ocupatiei otomane a cetatii Rupea (azi in judetul Brasov).  “Orasul (cetatea Rupea) se afla intr-un loc inverzit si are vii si gradini in partea de apus a cetatii […]Dat fiind ca aci se produc foarte multi struguri, vinul e recunoscut si vestit. De asemenea, bauturile ca : rachiul, braga, berea, sunt multe. Locuitorii de aici i-au ospatat de multe ori cu paine alba si cu asemenea bauturi pe ostasii mai stricati din oastea noastra. Ostasii mai cu cap si mai cinstiti, temindu-se, au zis : s-ar putea ca in dorinta acestora de a imbia lumea sa bea vin sa se ascunda vreun siretlic  si s-au ferit sa bea, dar s-au inselat. Nimeni dintre ostasii nostri n-a facut paguba in viile si gradinile lor. De aceea ei au primit oastea prieteneste si  au cinstit-o cu vin”. Adevarul e fie ca locuitorii au avut noroc, fie vinul a fost mult mai bun decat in urma cu 200 de ani (1432), cand oastea turca a fost responsabila de distrugerea partiala si jaful cetatii.

O trecere frauduloasa de frontiera, inlesnita de…vin
Abatele iezuit belgian Francois-Xavier De Feller descrie in Calatorie in Transilvania (1768) circumstanta trecerii frontierei dintre Transilvania si Tara Romaneasca, pe la Turnul Rosu. Povesteste belgianul:  “in sfarsit la ultimul post . Romanii s-au purtat cu deferenta, dar soldatii germani ne-au cautat pricina pentru ca eu nu aveam pasaport. Am pus sa fie adus vin dintr-un sat turcesc(e vorba de satul romanesc Caineni, jud. Valcea), care este peste un raulet (nn. raul Valea Cetii) ce se varsa in Olt. A trebuit sa le dau de baut pentru a-i face sa taca. Am baut re malul acestui parau. Vinul romanesc este tare, dar nesanatos; la preotii nostri din Sibiu am baut unul bun si destul de placut.” 
Dupa cum se poate observa spiritul de fier al vamesilor germani a fost inmuiat de vinul “nesanatos” adus la repezeala pe post de mita din satul romanesc de peste granita. Si-acuma nu ne vor in Schengen, luati de aici ipocrizie!

*articol aparut prima oara in revista Millesime nr. 5/vara 2013 (pg. 32-34), publicatie pe care o puteti gasi in continuare la diverse chioscuri de ziare (printre care si Inmedio, comune in galerii comerciale si mall-uri). 



Mustoasa de Maderat 2012 Balla Geza

E un vinutz agreabil, de la Arad- crama Wine Princess, cu aromatica fructata, de para, banana, piersica si in total - guma turbo. Odata gustat constati ca aciditatea putea fi ceva mai mare. Dar e bine si asa, prospetimea si notele de fructe coapte compensand.  In concluzie un vin curat, aromat, cu baubilitate ridicata ajutata si de nivelul decent de alcool (12,5%) si un pret de aprox 25 de lei. 
Eu unul consider ca in acest vin se exprima mai degraba materialele oenologice folosite decat tipicitatea de soi, dar nu-i bai din moment ce e lin curgator. Asa a fost si cazul zghiharei de la Averesti, cea initiala de la lansarea din toamna tarzie 2011. Pana la urma e bine ca aceste vinuri regionale, cum e si francusa sau cramposia isi gasesc inca expresii pe piata. 79 pct.