Colosii, pacatele lor banoase si maidanul din spatele blocului

Colosii. Aici vorbim de Murfatlar, Cotnari, Jidvei si Vincon, dar n-as uita nici dinozaurii pitici de tipul Zoresti, Tohani, Vinexport sau  Husi.  Aceste crame mari sunt in mare parte responsabile pentru inertia de pe piata vinului, din mai multe puncte de vedere (nota: am exclus din lista Cramele Recas, pentru ca mi se par un exemplu pozitiv si care ar trebui urmat si de ceilalti).
Primul motiv ar fi metodele de vanzare, echipele de vanzari, bonusurile pe dop si toate celelalte amanunte care nu fac decat sa saraceasca meniul de vinuri din restaurante. 
Al doilea motiv este reprezentat de gustul vinului. Aici e un cerc vicios. Sigur ca atunci cand ai o capacitate de productie foarte mare si un segment de piata corespunzator nu-ti poti reforma modul de a face vin. Nu poti incepe brusc sa produci vinuri seci de calitate. Probabil ca apetitul romanesc pentru vinuri demi-dulci/seci are radacini istorice. Si la fel de probabil se poate dovedi o greseala sa schimbi brusc directia.
Al treilea motiv ar fi standardul de calitate scazut si care s-a propagat prin emulatie si la producatorii mai mici. Vinul ieftin romanesc este mult mai prost decat cel ieftin din UE, pana la a nu mai fi vin si pana la de nebaut. Bauturile contrafacute, vinurile modeste importate bulk din Spania si Italia si comercializate sub denumire proprie, aduc deservicii nu numai consumatorului, dar si pietei vinului in general, generand confuzie si neincredere in produs.
Si in fine, al patrulea motiv, cel mai putin vizibil, dar oximoronic- hotarator, este managementul necorespunzator. Un management care nu intelege momentul, produsul si fluxul, o conducere bazata fie pe metode antice, comuniste, fie pe un nepotism pagubitor. 

E adevarat ca incet-incet par a apărea semne de schimbare, cauzate tot de nevoia "totalitara" de a ocupa cat mai mult din piata. Cei mari si-au dat seama brusc ca la vinul de peste 30 de lei nu prea conteaza in piata. Si atunci au inceput sa ia masuri, in principal prin infiintarea de "departamente" specializate in obtinerea de vinuri mai bune. Ca la un semn primii patru au scos pe piata vinuri "premium", adesea atat de "premium" ca pret, incat s-a creat o falie intre portofoliul existent si noile produse. Un neajuns, pe care ar fi trebuit sa-l anticipeze ar fi ca aceste noi vinuri nu se pot vinde la fel ca cele de 10-20 de lei, iti trebuie agenti de vanzari de alta factura, uneori la propriu, iti trebuie o alta abordare si strategie. Asa se face ca deocamdata n-am auzit ca vinurile "premium" de la colosi sa sparga piata si sa ingrijoreze prea tare producatorii care exploatau deja segmentul.  
Un alt indiciu de schimbare este aparitia unor figuri de marketing ceva mai proaspete, dar sa nu exageram cu laudele.

Imi permit sa anticipez o replica: "bun si daca produsul e atat de prost si managementul la fel atunci cum de controleaza 80% din piata?".  Pentru ca si ei si noi (publicul consumator) n-am prea iesit din cartierul unde batem berbunca intre noi. Si observ ca, din ce in ce mai des, incep sa dea tarcoale gasti de baieti din alte cartiere.
Poti sa te consideri un jucator de fotbal foarte bun daca ai jucat doar cu aceeasi baieti in ultimii 20 de ani si i-ai batut. Insa daca schimbi maidanul si publicul de la balcon o s-o iei tare de tot. 
Eu unul cumpar ocazional vinuri direct din Franta, Germania sau Spania si pot sa afirm ca la nivel de peste 10 euro pe butelie pierdem 80% din dueluri. Din ce in ce mai strans, dar tot pierdem. Iar la vinul foarte ieftin- 2-3 euro nu exista comparatie. Noi nu avem vinuri de 1,5-2 euro care sa nu-ti stea in gat. Mai sunt diferente- piata spumantelor care e foarte ingusta sau piata vinurilor mature care aproape nu exista.
In concluzie, eu nu mi-as face mari sperante de schimbare la nivelul vinului comun (de sub 20 de lei), la cel de sub 10 aproape nici nu ma gandesc. Sigur, colosii vor aduce pe piata vinurile lor mai bune pe care vor cere 50-80 de lei, poate si mai mult. Vor fi bune. Insa gandindu-ma la ce vinuri pot cumpara din afara la banii acestia nu pot fi prea optimist. Dar pericolul nevazut nu e comanda de 18 sticle din Franta ale lui Georgel, ci monstrul care e deja aici, printre rafturile de hypermarket fara sa tipe prea tare. Sunt importurile de hypermaket, private-labelurile unor mari lanturi de magazine, care scurt-circuiteaza comodul si profitabilul lant importator-distribuitor, si care- convenabil- umflau pretul vinului de import intr-atat incat al nostru parea chiar bun prin comparatie. 
Si de fiecare data cand, printre rafturi, vad un roman neoas care citeste eticheta unui astfel de vin strain si apoi il pune in cosul de cumparaturi, ma gandesc ca dinozaurii nu numai ca au pierdut 15 lei, ci ca tocmai au pierdut un client. Pe care toate bonusurile de dop din lume, toate reclamele cu manelisti si  toate bannerele de pe marginea terenului de fotbal nu-l vor aduce prea repere inapoi.