Istoria Debușonată a vinului transilvănean*

Acesta nu este genul de articol care sa pomeneasca de mostenirea dacica si romana, cunoscutele platitudini preluate iar si iar in partea introductiva a diverselor manuale de profil si carti de specialitate. Nici franturi copiate din Wikipedia sau legende “din mosi stramosi”, mai mult sau mai putin inventate, pentru a justifica politic sau comercial o traditie nu tocmai evidenta de la sine.
Am incercat sa ajung la izvoare scrise, si –in mare parte, multumita cercetatorilor de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga care au publicat vreme de peste patru decenii laborioasele volume ale seriei “Calatori straini despre Tarile Romane”- iata ca nu ne putem plange de lipsa de marturiilor.

Weinland-“Tara Vinului”
Inca de la primele consemnari descoperim ca miezul viticulturii din Transilvania era denumit Weinland- reprezentand zona din jurul targulurilor  Alba Iulia, Deva,  Aiud, Blaj si  Medias.  Dar tot din denumire trebuie sa concluzionam ca sasii sunt cei responsabili, in mare parte, cu renumele vinul transilvan.
Georg Reicherstorffer, un sas din regiunea Sibiului, o buna perioada notar al orasului, consemneaza in Chonographia Transilvaniei (1550) ca “Cetatea de Balta e la o mila departare de Medias, spre apus. Acolo raul Tarnava Mica nu curge prea departe de cetate pe care o stapanea odinioara impreunä cu un numar de sate dimprejur  Petru voievodul Moldovei, din dania si actul de daruire de odinioara al sfintilor regi ai Ungariei. Pe aceasta a luat-o acum fratele George, tezaurarul Transilvaniei si a adus-o in supunerea sa.  Acolo sunt podgorii cu totul deosebite si vinurile cele mai bune si e mare belsug de toate celelalte lucruri”. 
La doar cativa ani departare,  Sebastian Munster, cunoscut invatat german,  nascut in 1498, aminteste  in Cosmografia sau descrierea lumi, lucrare celebra in epoca, aparuta in 1544, ca  “langa targul Medias se face vin in mare cantitate, si de aceea campia aceea se numeste Tara Vinului”. 
Nici mai tarziu vinurile din jurul Cetatii de Balta nu par a-si pierde din renume.  Antonio Possevino, calugar iezuit chemat de Stefan Bathory pentru a negocia infiintarea colegiului iezuit de la Cluj calatoreste o luna si jumatate prin Transilvania. Dupa care, in jurul anului 1583, scrie ca “la o departare de o leghe de Medias se afla cetatea numita Cetatea de Balta, bogata in vinuri foarte bune si alte daruri ale naturii”.

La putere- vinul dulce
Si Giovani Antonio Magini, un invatat italian, discipol al lui Galileo consemneaza intr-o nota din   Geografia sau descrierea universala a pamantului (1596) ca “se afla un tinut numit de germani Vuinlarez (!) (=Weinland), iar de unguri Borfold, adica tara vinului. Locurile in care se produce vinul cel mai bun sunt acestea: Alba Iulia, Deva, Aiud, Birtelbino (= Ghirbom),  Fienuscio(= Fenes?), care are un vin ce nu e mai prejos de cel din Venosa in Italia”. Sa amintim ca aceasta maniera de a oferi un termen de comparatie cu  vinuri din tara de origine a autorului sau alte vinuri celebre in epoca este des intalnita si fireasca, pana la urma. Vinul de Venosa, ca multe altele din acele timpuri, era un vin alb dulce, licoros si in unele cazuri- fortifiat.  Si mai tarziu in secolul 17, comparatia pare a ramane in picioare, dupa cum semnaleaza Eduard Brown, un calator englez care jura ca la Deva a baut vinuri atat de bune  “cu nimic mai prejos celor de la Venusium [=Venosa, n.n] din Italia”
Mai generic in descriere, Anton Verancsics (Verantio, de origine italiana), o vreme consilier regal al regelui Ungariei, vorbeste in termeni extrem de laudativi de vinurile Transilvaniei. El spune: “ vinurile, fie ca le vrei tari sau slabe,  aspre sau dulci, ori albe sau rosii, sau rosietice si ti le alegi potrivit cu fiecare anotimp sunt asa bune la gust si de soi asa ales, incit nu mai doresti nici vinurile de Falern, din Campania, si chiar comparindu-le intre ele iti plac cu mult mai mult acestea” (Descrierea Transilvaniei, Moldovei si Tarii Romanesti, cc 1549). Vinul medieval de Falerno (urmasul ilustrului vin roman care l-a incantat si pe Iulius Cezar) era dupa toate probabilitatile tot un vin alb dulce, ca majoritatea “supervinurilor” medievale. De altfel, in subsidiar e de amintit interesanta  teorie conform careia vinul de Tokay (de fapt varietatea furmint)  nu ar fi altceva la origine decat anticul strugurele falernian falanghina, adus in Ungaria de soldatii lui Ludovic al Ungariei, care au invadat Napoli, in 1347.  Studiile ADN nu au oferit decat rezultate controversate, in aceasta privinta.
Interesante sunt si epistolele unui anonim latin din 1738, calugar franciscan din Silezia, adunate sub titulatura “ziarul calatoriei din manastirea din Glatz, a provinciei (franciscane) a Boemiei la provincial franciscana a Transilvaniei” (1738).  Astfel “ajungand in Bihor, la Sacuieni, domnul postar care e catolic, la cina in afara de o cantitate dubla de vin, ne-a dat, la incheierea mesii, o sticluta de vin mai ales si mai grozav numit popular Ausbruch".  Stim desigur ca initial ausbruch era versiunea austriaca a aszu-ului maghiar, cu aceeasi metoda de adaugare a unei parti de must in vin ca la tokajiul de desert. Care din ele a fost primul, nu putem decat presupune. Oricum observam ca la noi, datorita sasilor, s-a preferat denumirea in limba germana.  Iubitor de dulcegarii, caci nivelul de zahar pare sa fi fost un etalon al calitatii dar si al prejudecatilor, si atunci ca si acum, nu uita a nota ca “vinul ardelenesc este mai bun si mai dulce decat cel unguresc,  nici nu e atat de tare ca cel amintit”.

“Mineralitatea” extrema
Tot franciscanul anomim mai spune ceva interesant, si care se regaseste in multe alte relatari: “[vinul ] are totusi un gust oarecare din cauza numeroaselor minerale, care in aceasta margine se gasesc in aproape toate locurile, dupa cum am observat si in drum mergand spre Cluj”.  
Intelegem mai bine ce dorea sa spuna trecand si prin Despre Transilvania (1629-39) a lui David Frolich. Frolich s-a nascut in anul 1595, in localitatea Kezmark, si a fost unul dintre scriitorii cei mai prolifici din Ungaria secolului  17. El scrie: “vinul, care se face din belsug, este mai bun decit vinul românesc, francez, marches (n.n. comitatul Mark se afla pe riul Lippe, in apropierea Rinului), austriac, morav, dar mai prejos de cel roman si unguresc: contine mai mult tartru si este mai sulfuros, si din aceasta pricina provoaca artrita la maini si la picioare. Vinuri mai sanatoase si mai tari se fac la Alba Iulia, Deva, Aiud, Biertan, Fenes si Medias. Altfel, vinul este foarte calcaros si nesanatos, precum o dovedesc degetele si mainile strambe ale locuitorilor”.  Trebuie spus ca se constata in aceasta perioada  (sec.16-18) o adevarata tendinta  de a pune in seama vinului diverse afectiuni. Din marturiile calatorilor in treacat si prin Moldova sau Tara Romaneasca se constata aceeasi aplecare pseudo-stiintifica de a  considera ca in vin exista  minerale, iar in excesul  acestea ar dauna in variate feluri sanatatii (in special izul “calcaros” ar fi dus la artrita si boli de oase).  Avem de-a face cu o opinie medicala si populara destul de raspandita in epoca, pe care, azi, nu putem decat sa o privim cu amuzament.
Dar nu toata lumea era atat de infricosata de caracterul daunator al unor vinuri, dupa cum nu toti au  considerat ca vinul din Weinland ar fi fost cel mai remarcabil din Transilvania. Nicolaus Olahus, sibian ajuns secretar la curtea regelui Ungariei Vladislav al II-lea si Ludovic al II-lea, carturar si prieten prin corespondenta cu Erasmus din Rotterdam, aminteste in lucrarea sa Hungaria (scrisa in 1537) ca “regiunea care se intinde spre sud intre raurile Crisul Alb si Mures se numeste Tara Muresului. In ea, catre dealul cu podgorii, numit Mocra, pe care se fac vinurile cele mai bune, sunt cetatile Soimus, Lipova, Siria, apoi dinspre malul Crisului- Pincota, Zarand, Cherechi”

Cum a salvat vinul cetatea Rupea
O marturie mai pitoreasca ne este data de calatorul turc Evlia Celebi, in insemnarile care aveau sa constinuie Cartea de calatorii (Seyahatname, cc 1680). El descrie circumstanta ocupatiei otomane a cetatii Rupea (azi in judetul Brasov).  “Orasul (cetatea Rupea) se afla intr-un loc inverzit si are vii si gradini in partea de apus a cetatii […]Dat fiind ca aci se produc foarte multi struguri, vinul e recunoscut si vestit. De asemenea, bauturile ca : rachiul, braga, berea, sunt multe. Locuitorii de aici i-au ospatat de multe ori cu paine alba si cu asemenea bauturi pe ostasii mai stricati din oastea noastra. Ostasii mai cu cap si mai cinstiti, temindu-se, au zis : s-ar putea ca in dorinta acestora de a imbia lumea sa bea vin sa se ascunda vreun siretlic  si s-au ferit sa bea, dar s-au inselat. Nimeni dintre ostasii nostri n-a facut paguba in viile si gradinile lor. De aceea ei au primit oastea prieteneste si  au cinstit-o cu vin”. Adevarul e fie ca locuitorii au avut noroc, fie vinul a fost mult mai bun decat in urma cu 200 de ani (1432), cand oastea turca a fost responsabila de distrugerea partiala si jaful cetatii.

O trecere frauduloasa de frontiera, inlesnita de…vin
Abatele iezuit belgian Francois-Xavier De Feller descrie in Calatorie in Transilvania (1768) circumstanta trecerii frontierei dintre Transilvania si Tara Romaneasca, pe la Turnul Rosu. Povesteste belgianul:  “in sfarsit la ultimul post . Romanii s-au purtat cu deferenta, dar soldatii germani ne-au cautat pricina pentru ca eu nu aveam pasaport. Am pus sa fie adus vin dintr-un sat turcesc(e vorba de satul romanesc Caineni, jud. Valcea), care este peste un raulet (nn. raul Valea Cetii) ce se varsa in Olt. A trebuit sa le dau de baut pentru a-i face sa taca. Am baut re malul acestui parau. Vinul romanesc este tare, dar nesanatos; la preotii nostri din Sibiu am baut unul bun si destul de placut.” 
Dupa cum se poate observa spiritul de fier al vamesilor germani a fost inmuiat de vinul “nesanatos” adus la repezeala pe post de mita din satul romanesc de peste granita. Si-acuma nu ne vor in Schengen, luati de aici ipocrizie!

*articol aparut prima oara in revista Millesime nr. 5/vara 2013 (pg. 32-34), publicatie pe care o puteti gasi in continuare la diverse chioscuri de ziare (printre care si Inmedio, comune in galerii comerciale si mall-uri).