Capra noastra a dat Ortu' popii

Azi nu vreau sa va spun mare lucru, stimati iubitori ai vinului. Doar ganditi-va la aceasta noua eticheta de vin, beneficiara de campanie TV. 

Apoi priviti denumirile si etichetele berilor romanesti de mai jos, unele din ele costand mai mult (raportat la volum) decat vinul acesta. Cin cin!

PS: Toate fotografiile berilor sunt preluate de pe site-ul berero.ro

Berea artizanala romaneasca. Un punct de vedere.

Am incercat de curand cateva beri neaose care intra in categoria "de artizanat". N-o sa fac note de degustare, mai ales ca in blogosfera noastra sunt voci mai puternice in ceea ce priveste hameiul, maltul, drojdiile si combinatiile dintre ele. Oricum, azi am o abordare diferita a problemei.

Sikaru din Bucuresti se vinde la 8-9 lei 0,33l, Terapia (Timisoara) pleaca de la aproximativ 7 lei (0,5l), iar Zaganu (Cheia, Prahova) undeva tot in jurul acestei sume. in vreme ce, din ce stiu, licorile de la Ground Zero (Bucuresti) se vand cu 10-11 lei (0,33). Precizez ca Terapia si Zaganu produc beri tip pils. Zaganu si-a extins portofoliul de curand cu o IPA si o bere rosie (nu le-am gustat, nu stiu cat costa). Sikaru si Gound Zero au intrat de prima oara in hora berilor speciale cu Stout, IPA, bere alba, in primul caz, si Pale Ale, IPA si Imperial IPA, in cel de-al doilea.  

N-o sa vorbesc de calitatile lor, oricum sunt superioare lagerului/pils industrial. Sigur, in unele cazuri, fiind nefiltrate si nepasteurizate, pot aparea probleme. Cum a fost cu ultima sticla de Zaganu blonda, care era cam aramie (transport, temperaturi de pastrare, etc). Se intampla. 

Insa din punctul de vedere al unuia care stie cum se misca piata vinului, si nu de ieri de azi, recentul val de artizanat seamana foarte tare cu ce s-a intamplat cu vinul dupa 2000 si mai ales dupa aderarea la UE. Atunci au aparut zeci de producatori mai mari sau mai mici, majoritatea intrand nu in joaca celor mari (Murfatlar, Cotnari, Jidvei si Vincon) ci intr-o nisa de calitate, cu preturi pe masura. 

Zaganu&Co nu vor reusi niciodata sa produca un lager/pils ca la carte la 2 lei pe sticla. Din realism nici nu cred ca si-au propus. Sa te lupti cu cine? Cu Bergenbier, Ursus si Heineken? Bergenbier isi face reclama mincinoasa la tv de saptamani, cu Ale a lor, care e prima din tara. Si daca nu e prima din tara, atunci e prima distribuita national, si daca nu e prima distribuita national e prima industriala distribuita national si asa mai departe. De pomana striga unul sau altul pe facebook. Cainii latra, caravana trece, se mai adauga un asterisc, o nota ilizibila in josul ecranului, avocatii prospera etc. Sunt companii prea mari ca sa se impiedice de artizani sau de bunul simt.

Dupa atatia ani vinul are inca probleme de defazare cu raportul pret calitate din piete dezvoltate. Ce cumperi la noi cu 10 euro se poate cumpara si cu 3-5, prin alte tari. Din realism, multi producatori romani exporta la preturi mai mici decat vand in Romania. Apoi au venit importurile, care si asa supra-pretuite, cu mark-up-ul importatorului etc, tot ne pun pe ganduri. Stiu oameni din industria autohtona care considera ca un vin de 12-15 lei de import nu are cum sa fie vin. Nu isi pun nicio clipa problema ca propriul lor vin este prea scump, comparativ cu ce se intampla afara.

Ori asta urmeaza sa se intample si la aceste beri artizanale romanesti. 8 lei pe un lager? Come on! Bere alba tot 8 lei? Cum sa dau atata cand pot cumpara un Schneider sau un Weihenstephaners la acelasi pret daca nu mai ieftin? Sau IPA precum cele de la Brewdog sau Flying Dog?  Deocamdata eforturile romanesti sunt la mare distanta in ce priveste calitatea. Insa sunt sigur ca eforturile lor sunt perfectibile. Sa-i incurajam!

Apoi, berea are un avantaj tocmai din neajunsul fata de celelalte bauturi, hai sa le zicem "concurente". Berea este mai perisabila. Cu cat e mai proaspata, cu atat e mai buna (in general, existand desigur si exceptii, beri inghetate, invechite, de dubla fermentatie, etc). E mai greu sa aduci pentru tap butoaie de bere proaspata nemteasca sau belgiana intr-un pub din Galati. 

Gandindu-ma la problemele vinului de calitate, am asa o banuiala ca si aceasta nisa de bere artizanala se va confrunta cu aproximativ aceleasi probleme: lipsa de educatie a consumatorului, lipsa de educatie a distribuitorilor, carciumarilor, etc, probleme de defazaj fata de preturile din pietele mari, fata de produse asemanatoare din import, etc. 

Ramane de vazut daca le vor rezolva mai repede decat vinarii romani. Ceea ce n-ar fi greu, deoarece multe din ele nu si-au gasit inca rezolvarea pe taramul strugurilor.

Oricum ar fi, eu va indemn sa gasiti aceste beri si sa le incercati. In pub sau club, decat 9-10 lei pe un Heineken la 0,33, mai bine 12-15 pe una din romanestile amintite, fie si la draft. Parerea mea!

BBdV ep. 33: Birds&Bees (Williams Brothers)

De aceasta data avem o bere scotiana, capturata contra a 5 lei, tot din Auchan, pe cand promotia la beri smechere mai era in vigoare (sorry, s-a dus!).  

Ca stil e categorisita in functie de cine intrebi: ba english bitter, ba pale ale, ba golden ale. 

Intre noi fie vorba, sa-i spui unei beri scotiene english bitter in mod cert n-o sa te face prea popular intr-un pub din Edinburgh sau Glasgow. 

Oricum, e o bere de vara, cu 4,3% alcool, aurie usor cetoasa, cu aspect frumos si perlare fina, cu "nas" de rasina, ierburi aromatice (rozmarin) si flori de soc (chiar contine flori de soc!). 

In gust descoperim o carbonatie  medie, corpolenta de categorie usoara, cu descriptori amintind de socata si kiwi. Final amarui, herbal, cu aluzii de grapefruit.

4 din 5 capace.

BBdV ep. 32: Fuller's Wild River

Berea de azi (tot Auchan, tot 5 lei la reducere) vine de la cea mai veche berarie din Londra inca in activitate. Au un portofoliu foarte bogat. Aceasta este o bere "sezoniera" (nu se produce decat in anumite perioade ale anului), fiind o double hopped pale ale, adica are portie dubla de hamei, din patru tipuri americane: liberty, willamette, cascade and chinook. 

Trebuie s-o bei ca sa intelegi ce prostie de marketing e reclama la zeama aceea carbonatata "cu gust puternic si amarui". Gustul acestei beri englezesti e intruparea fidela a sloganului amintit. 

E o bere buna si racoritoare, cu o culoare aurie, usor cetoasa, cu efervescenta medie si spuma fina, alba, persistenta, cu nas de grapefruit, struguri albi, limeta si putin caramel. Gustul e evident dominat de amaruiul hameiului, totusi fara a deveni neplacut, amar. Cumva carbonatia, alaturi de tusele amintind de suc de grapefruit, lyche sustin licoarea, chiar in lipsa unui nivel de alcool prea mare (vorbim de 4,5%), desi ceva mai mult corp ar fi fost de preferat, zic eu. Finalul e extrem de persistent, chiar cu usoara astringenta, totul desigur pe fond amarui, tonic.

O bere de sete, de caldura mare. Ar trebui s-o incercati fara frica.

4 din 5 capace 

BBdV ep. 31: Bishop's Finger, Shepherd Neame (Anglia)

Cand afara sunt 35 de grade, cumva foarte putine vinuri pot racori bautorul. Tocmai de aceea, canonul bautorului de vin permite, in cazuri exceptionale, o derogare de la dreapta credinta. Pe intelesul tuturor, se poate bea si cate o bere (dupa ce se recita in gand de trei ori versetul 20, cap. 9, din Facerea) dar nu poate fi orisice bere, ci numai o bere speciala. 

Asadar astfel am ajuns, in aceasta perioada cand aparatele de aer conditionat sunt greu incercate, la Auchan (hypermarketul cu cea mai buna selectie de bere, dupa investigatiile mele) unde mare mi-a fost bucuria sa constat ca multe astfel de bauturi se gasesc la reducere de 30% si mai mult in unele cazuri. Berea despre care va scriu astazi facea vreo 9 lei inainte. Acum 5. Avantaj primire.  Erau si beri germane si belgiene, dar pe caldura mare as prefera oricand o bere bitter, o pale ale englezeasca (sau americana, nu fac nazuri) in fata primelor.

Ca s-o zicem pe aia dreapta aceasta bere este o Kentish Strong Ale, atfel zis o Extra Special / Strong Bitter, sau ESB pentru cunoscatori. Practic e un ESB cu indicatie geografica protejata (Kent). O sa ziceti ca strong si caldura mare nu merg prea bine impreuna, dar stati linistiti, vorbin de 5,4% alcool, nu de 8, 10, 12 cum ar fi considerat "strong" la nemti sau belgieni. 

Daca va intrebati de unde ii vine denumirea de Bishop's Finger ("degetul episcopului") aflati pe aceasta cale ca are legatura cu Thomas Beckett, adicatelea Sfantul Thomas de Cantenbury pentru catolici si anglicani deopotriva, martirul asasinat de catre regele Henric al II-lea. Noi il stim mai degraba din piesele de treatru ale lui Lord Tennyson sau, mai recent, Jean Anouilh. Daca nici acestea nu va spun ceva macar filmul omonim cu Richard Burton si Peter O'Toole ar trebui sa va fie familiar. Dar care e legatura? Ei, dupa moartea sa, Catedrala din Cantenbury, unde era inmormantat, a devenit loc de pelerinaj. Drumul spre catedrala era indicat de...ati ghicit...un semn aducand cu un aratator indreptat spre destinatie. Se vede si pe eticheta. Denumirea, alaturi de indicatia geografica (da, Cantenbury este in regiunea Kent) vor sa indice vechimea retetei, precum si faptul ca pelerinii insetati trebuie sa fi sorbit si ei din aceasta cuvioasa lucrare.

Bun, e o bere de o culoare amintind de alune de padure, usor virand spre rubiniu, cu spuma frumoasa, bej, perlare fina, cu arome de prune uscate, lyche, caramel si citrice (portocale rosii de Sicilia, imi vin in minte), si un iz vegetal, primar. In gust se exprima frumos, cu o corpolenta usoara spre medie, cu aceleasi tuse fructate, picant cu scortisoara si piper, si cu un finish amarui, puternic, sec, care duce tot spre citrice de tipul portocalelor amintice si grapefruit. Foarte baubila si racoritoare. Nu la fel de impresionanta aromatic precum Citra de la Oakham Ales, dar o bere buna, o pale ale autentica, de la -ah, era sa uit- cea mai veche berarie din Anglia!

4 din 5 capace.

PS: tot de la Shepherd Neame, tot din acelasi magazin, tot la acelasi pret (dar cu o reducere mai mare), va recomand si Double Stout, o bere neagra la fel de competent lucrata. Despre ea vorbim cand o fi vreme.

BBdV ep. 30: Federico Fellini, păuni, porumbe și bule de champagne. Amarcord Riserva Speciale (Italia)

Aceasta e o bere italiana speciala, de tipul "fruit-beer" de dubla fermentatie. In compozitia ei, pe langa apa, hamei si malt, s-au adaugat cateva treburi inedite: miere de acacia si flori de camp, visine salbatice ba chiar si porumbe. Pentru fermentatia secundara (in sticla) s-au folosit drojdii de Champagne. Pam-pam!

Berea este rezultatul unei colaborari intre scriitorul, artistul si scenaristul Tonino Guerra si maestrul berar Garrett Oliver. 

Dar de ce apare numele celebrei pelicule a lui Frederico Fellini? Dintr-un motiv simplu: Tonino Guerra a fost scenaristul filmului. Garrett Oliver inainte a a-si descoperi talentele de berar, a studiat arta cinematografica fiind un fan al filmelor la care Guerra a lucrat. Vedeti cum se leaga lucrurile? Dar ce cauta paunul pe eticheta? Ei, pentru asta va trebui sa vedeti filmul, daca l-ati scapat pana acum.

Spuneam de colaborare. Tonino a facut eticheta, Garrett berea, impreuna au realizat conceptul. 

Despre bere in sine, ce sa va zic altceva decat ca e una din cele mai originale beri pe care le-am baut.

Culoarea e chihlimbarie deschisa, usor opaca, spuma densa, cu pori minusculi, perlare fina. Aromatica aminteste de un vin, cu tuse de must, visine, zmeura, patiserie. Gustativ, carbonatia da un feeling fresh, spritat, dar de finete. Apar impresii de miere, fructe rosii, condimente piscacioase si un mic caracter astringent, care aminteste intr-adevar de porumbe. Alcoolul e bine mascat. Si are alcool cat pentru doua beri! 10%!

Nu e o bere pentru toata lumea, atat gustativ prin notele fructate si deosebite, cat si prin prisma pretului- sa tot coste vreo 80-100 de lei (sticla de 0,75). Nu glumesc. Puteti cerceta La 100 de Beri, in centrul vechi al Bucurestiului pretul exact. Oricum, chiar daca nu veti simti aripile ingerilor atangandu-va umerii cand o veti incerca, veti fi nevoiti sa recunoasteti macar ca e o bere de doua ori speciala, artizanala, care sade intr-un ambalaj pretios si tragand dupa sine un intreg univers cultural. Cred ca are si un potential gastronomic ridicat. Daca ar fi sa o reincerc, mi-as dori-o alaturi de o rata cu portocale sau un iepure cu masline. Nu de alta, dar la pretul ei, parca nu-ti vine s-o bei cu chipsuri si covrigei alaturi. 

4 1/2

BBdV ep. 29. 4XFuller's

Am stat in Sibiu o noapte, la un boutique-hotel foarte cochet de pe strada Cetatii. La o cafea, butonand telefonul, am aflat ca exista o degustare de bere in apropiere, intr-un loc numit Just Beer (str. Bastionului nr. 3), degustare de beri Fuller's in prezentarea Dianei Pavelescu (membru ADAR). Asa ca pe seara m-am infiintat in locul respectiv, care si pe dinafara si pe dinauntru arata a carciuma veche, autentica. Centrul Sibiului, ce sa facem...

Prezentarea a fost profesionist condusa si a urmat un profil interactiv. Ei, daca ar fi sa remarc ceva ar fi participantii. Cel mai impresionat lucru a fost ca in timpul prezentarii nu s-a fumat.  Si n-am auzit apeluri publice inainte. Cum s-a terminat, iar oamenii s-au intors la berile si dialogurile lor, n-au trecut 5 minute si simteai ca esti intr-o berarie. Dar in timpul degusarii- nimic, nimic! Eu unul am fost la degustari si lansari de vinuri in buricul Bucurestiului, la care vreun boem isi aprindea cate o pipa aromata, ca nu mai conta prea tare ce aveai in pahar. Asadar, thumbs up, Sibiu!  

Honey Dew. Arome florale, de miere, dulceață de portocale. Amaruiul intra pe final, ca turbina la un motor

turbo. Bravo lui! Atentie pentru puritani: nu-i zice Honey Dew de pomana! Contine miere! Evident doamnele au fost incantate. 3,5/5

London's Pride. Culoare chihlimbarie, arome de ace de pin, sirop de patlagina, citrice, lamaita. Gust sec, provocator de salivatie. Oricand, oriunde:) 4/5

ESB. O bere roșiatică, cu tuse mahon, cu aromatica usor florala si usor exotica. Agreabilă, se aseaza pe papile minunat, cu tuse de sirop de artar, citrice, devine tomica per final ca o ciocolata amara. O bere foarte buna. 4/5

Past Masters Old Burton Extra. E un English Strong Ale mai tare decat suratele (undeva la 7,3%), cu o culoare rosie-maronie. Aduce a caramel, cafea, cascaval afumat. Nu am receptat-o asa de deosebita si agreabila ca pe cele dinainte, dar e o bere buna fara indoiala. 3,5/5

despre alte beri de la cea mai veche fabrica de bere din Londra: aici

BBdV ep. 28: Jeffrey Hudson Bitter

Jeffrey Hudson este un personaj istoric interesant. Pitic, liliputan sau cum vreti sa-i spuneti, micul Jeffrey s-a nascut in 1619, in localitatea de unde vine si aceasta bere- Oakham. Hudson a fost genul de pitic regal, jumate bufon, jumate secretar, dar dupa ce a omorat omul nepotrivit intr-un duel (!), n-a mai fost considerat atat de amuzant si s-a cam terminat cu boemia. A fost capturat de piratii din nordul Africii si a trait in slavie 25 de ani, pana cand nu se stie cum a ajuns din nou in Anglia, chiar la timp sa fie inchis pentru vina de a fi catolic! Chiar si asa a fost un mititel rezistent, traind pana in 1682. 

Gata cu povestile! Aceasta bere este destul de asemanatoare cu berea precedenta (nu e foarte de mirare avand acelasi producator), e tot un bitter, dar ceva mai light- la 4,2% alc.  Tot auriu cetos, tot foarte regulamentara vizual sub aspectul spumei si a carbonatiei. Aromatic e foarte placuta cu tuse complexe de iarba cosita, coaja de lamaie si chetiuni mai exotice- fructul pasiunii, lychee, grapefruit. Gustativ e surprinzator de viguroasa (mai ales avand in minte ca nu e foarte alcoolizata), amaruie, dar mai lejera decat Citra. Echilibrul e foarte bine mentinut (nici prea-prea, nici foarte-foarte) si se duce pe gat in acordurile dulci-amarui foarte tonice si cu finish de mai vreau. 

O bere de vara aproape perfecta! 

In jur de 10 lei, sticla de 0,5l. 4,5 capace englezesti.

BBdV ep. 27: Oakham Ales Citra

Iata inca o bere minunata, englezeasca, de un galben auriu usor cetos, cu spuma fina si carbonatie la fel.

Practic de cum o duci la nas stii ca vei avea o experienta interesanta, aromatica de lyche din compot, physalis si grapefruit putandu-se alinia oricarui gewurztraminer sau chiar sauvignon blanc de lumea noua. Gustul e firesc aromat, cu buna carbonatie, destul de light si racoritor, bine conexat procentului de doar 4,6% alcool. Intra dulce-acrisor ca o citrica din compot, impresie la care contribuie si dulceata maltului, dar se termina amarui, chiar amar, cu tuse de grapefruit alb cu pielite cu tot. Inteleg ca acest tip de amarui- amar vine de la hameiul care da si denumirea comerciala- Citra. Ca stil berea de fata e categorisita APA (American Pale Ale), dar mie mi se pare british pana in maduva hameiului.

Am cumparat-o cu 11 lei (0,5l) dintr-o delicaterie, dar net-ul ne invata ca poate fi achizitionata incepand de la 8,5 lei. Oricat ar fi, am avut o experienta interesanta. 

4,5 capace, chiar 5 nah! pentru ca nu-s fan "puternic si amarui", dar pe "fin, elegant si amarui" merg cu placere.

BBdV ep. 26: Snake Dog IPA

Maryland e un stat pe coasta de est a Statelor Unite. Aici s-a mutat cea mai veche berarie- Flying Dog- din ilustra statiune montana Aspen, Colorado, in momentul in care extinderea a parut inevitabila. 

Am mai scris de o bere produsa de ei, Raging Bitch, care e o chestiune speciala, sezoniera. Berea de azi are caracter permanent, fiind unul din produsele principale ale berariei. Denumirile berilor sunt un amestec de grotesc si scandalos, iar grafica- in acelasi ton- este semnata de graficianul si caricaturistul Ralph Steadman. De altfel, exista o vaga legatura intre bere si scriitorul american Hunter S. Thompson (vezi Fear and Loathing in Las Vegas si The Rum Diary), Steadman asigurand si ilustratiile operelor scriitorului amintit. 

Trecand peste aceste aspecte, licoarea e o IPA, adica india pale ale, soi de bere cu istorie atat de incarcata, incat prefer sa nu ma apuc de citat wikipedia. Oricum, sa zicem doar ca e o bere mult mai bazata pe un mixuri de hamei decat altele.

Aspect- clasa intai, aurie, virata usor spre aramiu. Spuma frumoasa, fina. Aromele sunt destul de ademenitoare, de fruct exotic, citrice, sirop de malt, picanterii. Intra cu o carbonatie medie, fina, in aceleasi tuse dulci-citrice, dar pe final, mai degraba in finish, ca sa fiu exact, lasa o impresie foarte "dry", amaruie. O bere cu balans intre diverse repere gustative, dar nu cade de pe sarma, lasandu-te masca de performanta, si aplaudand frenetic la sfarsit. Nivelul de alcool e mare- 7,2, dar nu apare pe nicaieri evident. Big like! 

4,5 capace. As da 5, dar iau in calcul la 13 lei/33 cl (in Auchan) e si normal sa fie buna.

BBdV ep. 25: Fuller's Vintage Ale 2000 si doi frati mai mici

Fuller's este cel mai vechi producator de bere din Londra, inca in activitate. De curand am avut ocazia sa degust trei produse din portofoliu. 

ESB e bitter-ale cu 5,9% alc, si are o culoare caramel cu tente portocalii. Olfactiv aduce a caramel, citrice exotice, un iz delicat floral, dar si ceva afumat. Gustul e light-mediu, sarat si usor amarui amintind de maltul ars, iar finalul aduce a ciocolata amara si e destul de persistent.4/5

Fuller's 1845. Sortiment facut prima oara in 1995 (la 150 de ani de la formarea firmei). 6,3%. Denota o culoare mai intensa- un chihlimbar frumos. Aromele sunt mai dulci, aminteste de bomboanele chokotoff , dar si acel interesant iz afumat ca in primul caz. E mai plina, cu nuante de cacao si nuci prajite, lemn dulce. Mai satisfacatoatre pentru bautorul de vin. 4,5/5

Si bijuteria coroanei, Fuller's Vintage Ale 2000, 2000 fiind anul in care a fost produsa. 8,5%. Nasul e asemanator celorlalte la baza, cu tusele caramelizate si florale, cu amalgam de fructe (prune, cirese), dar invechirea a adus si nuante evoluate de miere si coaja de portocala, care se va regasi si in gust, picanta si amaruie. Gustul aduce un bun echilibru dulce amarui, ca de grapefruit roz si ciocolata neagra. Foarte persistenta in acelasi spirit dulce-amarui, puternic condimentata. Anii i-au rotunjit corpul. Top class. 5/5

Toate au spuma si carbonatie clasa intai, cu bule minuscule, fine, cu precizarea ca la berea invechita efervescenta e firesc mai redusa, dar fara a micsora placerea bautului.

Licorile se gasesc in unele berarii din Bucuresti, dar mai sigur la magazinul importatorului- The Real Beer de pe Vasile Lascar. Vintage Ale 2000 face parte din colectia privata a lui Martin Dixon (patronul), dar pentru moment editia 2010 este disponibila la vanzare (cc 30 de lei/sticla de 0,5). Celelalte costa sub 10 lei/stricla. Si toate sunt beri speciale, care merita apreciate pentru ele insale, mai degraba decat baute grabnic, de sete.

BBdV ep. 24 Benediktiner Weissbier

No, dragilor, asta mi-a placut, in gama ei de 4-5 lei per sticla de 0,5 (prin diverse hypermarketuri). Nemteasca, din grau, (ne)filtrata cu masura, color chihlimbariu, face o spuma frumoasa, persistenta si cu granulatie fina. Perlare de sampanie buna. Miroase a banana (ca mai toate aceste weizen), ceva citric si un pic de caramel plus malt prajit. In gust isi face loc prin carbonatia puternica, cu tuse ierboase, citrice, dar in afara de asta pare cam lipsita de fruct in sensul oenologic al cuvantului. Finalul e dominat de tuse dulci-amarui si condimente. Sub aspectul densitatii e ca un soi de pinot grigio:) Adica are o densitate ok, dar e light, de vara. Are 5,4 alc, deci nu e chiar de speriat.

E de 3,5 capace. Nu-i minunea tehnicii, dar nu-mi pare rau dupa bani.

Of, nu prea iti mai vine sa scrii despre bere pe frigul asta...

BBdV ep.23: Raging Bitch. Da, ati citit bine...

E o bere americana, produsa de Flying Dog Brewery. E un "Indian Pale Ale belgian style". Ce e "indian pale ale" (pe scurt IPA) e mai usor de inteles- "pale" referindu-se la tipul de malt, iar India fiind destinatia istorica pentru acest tip de bere.  Belgian-style se refera la tipul de drojdie folosit, tipic pentru berile din tara lui Hercule Poirot.  Deci e un cross-over, american style. 

Are o culoare chihlimbarie, un nas minunat, floral, citric, cu impresii de drojdii fine. Din punctul asta de vedere aduce cu niste Ale britanice. Are un aspect sanatos, de calitate. Gustul aduce a guma de mestecat, ceva banana, dar si fructe confiate si  o tenta amara de hamei, senzatii bine echilibrate (desi se inclina un pic pe partea dulcetii, singurul minus in viziunea mea), o carbonatie care nu acopera edificiul, dar nici nu-l lasa descoperit. E foarte intensa si persistenta pe final. 

Licoarea are 8,3% alcool, deci nu-i de gluma. La temperatura scazuta insa, nivelul de alcool nu e sesizabil.

In concluzie, o bere foarte reusita, iti da instant de inteles asupra calitatii produsului. O eticheta indrazneata, care a avut probleme in unele state americane, nascand procese de tip People vs Larry Flint, pe care intr-un final compania le-a castigat.

Eu am gasit-o in Auchan Constanta, ramanand foarte surprins de oferta inedita si variata de la raionul de bere. Aviz amatorilor.

Am platit 10 lei/sticla de 33cl, dar nu mi-a parut rau dupa ei niciun moment. 

credit foto: legalbeer.com

4,5(din 5) capace!

BBdV ep 22 Vulpea batrana prezinta Old Golden Hen English Ale

Nu pot sa prezint berea asta mai bine decat o vulpe batrana, ca altfel nu pot sa-i zic:

Pe scurt, cum a zis si antevorbitorul meu carnivor, iata o bere de caldura mare, 4,1% alc. Miroase incantator, ca mai toate berile englezesti incercate pana acum, floral si mieros, un gust placut, racoritor, usor caramelizat, cu ceva puternic fructat, tropical (fructul pasiunii, ananas, citrice), dar pe ansamblu cam light, easy-going. De caldura mare, nah!

N-o sa mai dau 10 lei pe ea vreodata, dar nu e rea deloc, pe langa faptul ca e deosebita gustativ. Produsa de Morland, UK.

3 din 5 capace (9-10 lei Carrefour, Real)

BBdV ep. 21: Cea mai buna bere din lume in 2011

Adica berea care a obtinut acest titlu la WBA 2011 (World Beer Awards), un soi de campionat mondial al berii. Nu a trebuit sa ma chinui prea mult ca sa aflu de distinctia respectiva, deoarece sticla poseda o bulina pe gat care ne informeaza asupra marelui succes. A aparut in berariile adevarate de la noi, precum si in Metro, unde costa putin peste 8 lei.

Povestea lunga spusa pe scurt: e un weizenbock (o bere bock din grau) de la Weihestephan (inca doua pareri despre beri de la acelasi producator: aici),  cea mai veche fabrica de bere inca in activitate, din intreaga lume (desi isi disputa acest titlu neoficial cu alt producator bavarez, Weltenburg). Interesant e faptul ca e o bere manastireasca, adica beraria in sine era detinuta de o manastire secularizata de Napoleon in 1803, an din care este patronata de Statul Bavarez. Care o administreaza eficient si in ziua de azi, utilizand-o si ca teren de pregatire pentru facultatile de profil din cadrul Universitatii Tehnice din Munchen. Vedeti, UE nu are nimic cu companiile detinute de un stat membru sau altul atata vreme cat nu toaca in nestire bani de la bugetul de stat. Revenind la istorie, sa amintim ca manastirea a purtat hramul diversilor sfinti agreati de ordinele religioase care au pastorit-o de-a lungul timpului (sf. Vitus, sf. Mihail,  si desigur, sf. Stefan). 

Berea, pe numele intreg  Weihenstephaner Weizenbock "Vitus", este o bere speciala, iar de unde vine "Vitus" ati aflat in paragraful anterior. 

De cum o torni in pahar constati ca nu toate berile bock sunt brune. Stilurile sunt foarte diferite. Aceasta bere are o culoare blond-portocaliu, cetoasa, si fiind o bere nefiltrata nici nu e de mirare. Carbonatie si perlare- clasa I. Si aspectul spumei e buna indicatie a calitatii berii, iar spuma alba, persistenta si fina e un bun indiciu al gustului din pahar. Mirosul e frumos, vine cu tuse de paine cu cereale, calda, cu portocala, banana si condimente (cel mai evident fiind cuisoarele). Aceste repere olfactive se regasesc in gustul cremos, dar intepator, carbonatia fiind foarte vioaie. Sub aceste auspicii apar aditional tuse extrem de delicate, florale, chiar si o tusa de caramel, chestiune necaracteristica berilor de o asemenea culoare. Finalul e dulce-amarui si picant, echilibrat, dezirabil. 

Nu are socanta bogatie aromatica a versiunii  hefeweissbier de la acelasi producator si pentru fanii berii bock (de regula neagra, mai putin efervescenta, tare si plina in gust) poate fi o usoara dezamagire. Dar e o bere foarte buna pentru cei care prefera nefiltratele blonde si ar dori ceva mai tomnatic si mai serios, aceasta bere avand 7,7% alcool (desi nu va fie frica, la asemenea calitate, aspectul nu este sesizabil gustativ). 

E ca un cross-over, daca preferati termeni automobilistici, o bere blonda cu tuse si corpolenta care amintesc de berea bruna din grau. Bun.

4 capace si jumatate. 

BBdV ep. 20 Belhaven Scottish Stout

Aceasta e o noutate cumparata din Real, la un pret relativ mare (9 lei/0,5l).
Stiind deja la ce sa ma astept de la un stout, n-am fost surprins de culoarea maro-inchis, opaca, de spuma alba cu nuante bej, sau de carbonatia fina care se precipita dedesubt.
Si aromatic se inscrie in linia obisnuita, un miros parfumat de cofetarie, malt, siropuri, cola, fructe confiate. In gust e supla si mladie, fara a-i lipsi ceva cremozitate si zvac dat de carbonatia medie, cu gust avand tuse de ciocolata, cafea indulcita, usoare note de fructe si alune de padure, nu foarte echilibrata dulce-amar. Bine ca finalul induce un gust remanent interesant, la vinuri il trecem in categoria impresii minerale, praf de creta, etc, impunand o impresie de astringent si sec, de "mai ia o gura". Alcoolul (7%) e foarte bine integrat.

Mi-a placut, dar pretul e nitel cam prea "premium" pentru o bere de hypermarket.

3,5 (din 5) capace.

BBdV ep. 19 Marston's Oyster Stout, O bere cam...fishy

Stout e o bere britanica (si irlandeza). De exemplu, Guinness este un stout. Insa exemplul de fata e pur englezesc. Dintre aceste stout, "oyster stout" se numeste asa din pricina aromei de stridii pe care ar trebui s-o aiba, precum si a faptului ca aparent este o asociere culinara propice. Desi cine Dumnezeu bea bere la stridii? 

Are o culoare maro inchis, opac, spuma crem, carbonatia nu e prea energica vizual. Olfactiv porneste bine, prin tuse de caramel, malt si fructe confiate se simte si un iz salin, litoral, de unde presupun ca apare stridia in scena. 

Gustul e dezamagitor, apos, fara carbonatie care sa sustina amaruiul de hamei si aparenta cremoasa de naut, aparenta zic, pentru ca fata de alte stout cremozitatea acesteia e o gluma.

Finalul e afumat, crocant, dar se duce rapid. In rest e baubila, nu zic nu, e moderata la 4,5% alcool, dar nu face banii, clar. Cel putin aceia pe care i-am platit eu, adica 8 lei in Kaufland.

2,5 capace.

BBdV ep. 18 Spitfire Kentish Ale "Keep calm and celebrate!"

Ca tot stau sa incepa Jocurile Olimpice de la Londra, ce poate fi mai nimerit decat o bere englezesca 100%, de tip "ale" de la cea mai veche berarie din regat (Shepherd Neame), cunoscuta din secolul 12. Plus ca brandul a fost lansat la aniversarea a 50 de ani de la Batalia Angliei, de unde Splitfire, dar si subtitlul "The Bottle of Britain". Si mai mult- e o bere cu origine controlata, apa, maltul si hameiul provenind de pe plantatii proprii din regiune Kent. Presupun ca se asociaza bine si cu o tigara Kent...

Sa mai spun ca berea de tip "ale" este diferita de ce suntem noi obisnuiti. Sigur, se toarna din sticla si face spuma, dar drojdiile folosite sunt diferite, fermentatia avand loc la suprafata (nu la fund ca la pils/lager), fiind mai violenta si mai rapida. In mod obisnuit, gustul e dulce-siropos si de aceea berarii utilizeaza diverse tipuri de hamei pentru a echilibra rezultatul, de unde gustul de final dulce-amarui+.

Berea noastra de azi se gaseste in Kaufland (8 lei) si Carrefour (unde e redusa in acesta perioada la 6 lei/sticla de 0,5l). 

Prin pahar se intrevede o culoare inedita, apropiata de un ice-tea rubiniu.  Spuma e fina si persistenta. In nas e o exploxie. Olfactiv rivalizeaza cu vinuri serioase, un melanj de portocala, struguri rosii, toffee, flori albe,  treburi incantatoare care se trasporta in gustul viguros dar extrem de baubil, cu efervescenta, dominat de tonuri siropoase de malt dar moderate de amaruiul puternic al hameiului englezesc. Finalul sec este destul de complicat pentru o bere, aduce un iz herbal, aromatic, dar si mult condiment (piper, cuisoare). 

Mi-a placut destul de mult, este si moderata la 4,5% alc.  

4 capace si jumatate. 

BBdV ep.17: Primator Lezak 11% si o pastisa din Kundera

Primator e beraria si brandul. E din Bohemia ceheasca. Lezak inseramna ca e lager, abv-ul (alcohol by volume) e 4,7%, iar 11% vine de la extract (procent care ere legatura cu densitatea si- intr-un final, inevitabil- cu nivelul de alcool). Am baut-o de sete, intr-o zi caniculara si mi-a lasat o impresie buna. Culoarea e galbena cu tuse portocalii. Usor neclara. Face spuma sanatoasa, alba, pori nu foarte fini. Miroase placut, a malt dulce, sirop, dropsuri cu caramel. Gustul e puternic, cu carbonatie bine armonizata. Gustul joaca intre note dulci-siropoase si serioase-amarui. E 1/3 dulce- 2/3 amarui, ca sa zic asa, si e ok, e genul de bere cu care ne stim de ani buni, fara prea multe adancimi si profunzimi. 

E  de tipul "inca una si ma duc", repede curgatoare, bine facuta, agreabila, racoritoare. Nu am vazut-o in hypermarketuri.  Eu unul am luat-o acasa de la o pravalie bio/ceainarie/bar, unde costa 8-9 lei(cred ca era pretul de bar). Prin magazinele online am vazut-o la 5,75. Nu e de dat navala, dar nici nu-ti pare rau de banii dati. Ah, e  bio, daca va intereseaza subiectul.

3 capace.

Iar asocierea culturala nu e foarte greu de intuit. Primul lucru care imi vine in minte e Milan Kundera. Va ofer mai jos primele randuri pe care le-am citit din acest ilustru scriitor, la unul din defunctele anticariate ambulante de la Universitate, si care m-a facut sa citest toata cartea si cateva altele dupa:

"În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea înbalconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un moment fatidic, cum nu întîlnim decît unul sau două într-un mileniu. Gottwald apărea flancat de tovarăşii săi, în imediata-i apropiere aflîndu-se Clementis. Ningea, se lăsase frigul şi Gottwald avea capul descoperit. Gri juliu, Clementis şi-a scos căciula de blană şi a pus-o pe capul lui Gottwald. Secţia de propagandă a reprodus în sute demii de exemplare fotografia balconului din care Gottwald, cu căciula de blană pe cap, încon jurat de tovarăşii săi, se adresează poporului.

Pe acest balcon a început istoria Cehiei comuniste. Orice copil cunoştea această fotografie pe care o vedea în manualele şcoalare, pe afişe sau în muzee. Patru ani mai tîrziu, Clementis a fost acuzat de trădare şi spînzurat. Secţia de propagandă l-a sters imediat din istorie şi, bineînţeles, din toate fotografiile. De atunci, Gottwald apare singur pe balcon. Acolo unde odinioară se afla Clementis, nu se mai vede decît zidul golaş al palatului baroc. Din Clementis n-a mai rămas decît căciula de blană pe capul lui Gottwald."

BBdV ep. 16. Hobgoblin ruby beer, Michael Caine, si alte lucruri din tara unde tv-ul este telly

Din Anglia, taramul lui Shakespeare, Dickens si Tolkien, tara serialelor BBC, a adolescentilor beti morti, prabusiti pe strada, tara pub-urilor, a fotbalului (printre multe altele), a ramasagurilor, tara lui Guy Ritchie si Michael Caine, tara povestilor cu hobiti, spiridusi, spicegirls si alte zane vine o bere cumparata din Kaufland, 8 lei/sticla de 0,5- Hobgoblin, produsa de Wychwood Brew, undeva printr-o padure intunecoasa, imi inchipui.

Prima impresie e buna: o culoare aramie, frumoasa, cu tuse rosiatice. O spuma crem- deschis, persistenta, compacta, iar jos acolo unde se formeaza spuma pare lichida, cremoasa. 

Privita de departe berea pare lipsita total de carbonatie. Te intrebi de unde vine spuma, pana la urma. Asa ca dai zoom si vezi milioane de minuscule bule care urca spre suprafata, atat de mici incat trebuie sa te uiti cu atentie ca sa le surprinzi. Inca de pe acum pare clar ca nu e o bere lager sau pils, cu care sa fim obisnuiti. 

In nas apar note de ciocolata- mai degraba bomboane toffee, drojdii fine, dar si ceva intrigant, dulce-siropos, pe care vad ca lumea il pune pe seama maltului, care seamana oarecum cu un fresh de mere. Acest intrigant miros se transporta si in gust, unde va constitui o coloana vertebrala sustinuta de arome de cafea si ciocolata, de amaruiul hameiului, contrast care face berea foarte agreabila. Socant e gustul primei inghitituri- pare catifetala dar lipsita de fizz. Pare apoasa. Apoi, nu stiu exact cum, papilele se obisnuiesc rapid cu acesta textura compacta, densa si catifelata a berii, poate si pe fondul usoarei incalziri aromele si gusturile se potenteaza. Exista si ceva amintind de ierburi aromatice, mai ales in nas si pe final. In mod clar o s-o mai beau. Chiar in seara asta. 4,5 capace.

Cred ca e genul de bere pe care o bea Michael Caine, in Get Carter, Sleuth si celelalte filme din finalul anilor 60 si inceputul urmatoarei decade. Ba chiar si berea pe care o bea Alfred "in the Batman movies".  Apropos de asta, uitati aici ce pot face Steve Coogan si Rob Brydon in The Trip: