BBdV ep. 29. 4XFuller's

Am stat in Sibiu o noapte, la un boutique-hotel foarte cochet de pe strada Cetatii. La o cafea, butonand telefonul, am aflat ca exista o degustare de bere in apropiere, intr-un loc numit Just Beer (str. Bastionului nr. 3), degustare de beri Fuller's in prezentarea Dianei Pavelescu (membru ADAR). Asa ca pe seara m-am infiintat in locul respectiv, care si pe dinafara si pe dinauntru arata a carciuma veche, autentica. Centrul Sibiului, ce sa facem...
Prezentarea a fost profesionist condusa si a urmat un profil interactiv. Ei, daca ar fi sa remarc ceva ar fi participantii. Cel mai impresionat lucru a fost ca in timpul prezentarii nu s-a fumat.  Si n-am auzit apeluri publice inainte. Cum s-a terminat, iar oamenii s-au intors la berile si dialogurile lor, n-au trecut 5 minute si simteai ca esti intr-o berarie. Dar in timpul degusarii- nimic, nimic! Eu unul am fost la degustari si lansari de vinuri in buricul Bucurestiului, la care vreun boem isi aprindea cate o pipa aromata, ca nu mai conta prea tare ce aveai in pahar. Asadar, thumbs up, Sibiu!  

Honey Dew. Arome florale, de miere, dulceață de portocale. Amaruiul intra pe final, ca turbina la un motor
turbo. Bravo lui! Atentie pentru puritani: nu-i zice Honey Dew de pomana! Contine miere! Evident doamnele au fost incantate. 3,5/5
London's Pride. Culoare chihlimbarie, arome de ace de pin, sirop de patlagina, citrice, lamaita. Gust sec, provocator de salivatie. Oricand, oriunde:) 4/5
ESB. O bere roșiatică, cu tuse mahon, cu aromatica usor florala si usor exotica. Agreabilă, se aseaza pe papile minunat, cu tuse de sirop de artar, citrice, devine tomica per final ca o ciocolata amara. O bere foarte buna. 4/5
Past Masters Old Burton Extra. E un English Strong Ale mai tare decat suratele (undeva la 7,3%), cu o culoare rosie-maronie. Aduce a caramel, cafea, cascaval afumat. Nu am receptat-o asa de deosebita si agreabila ca pe cele dinainte, dar e o bere buna fara indoiala. 3,5/5

despre alte beri de la cea mai veche fabrica de bere din Londra: aici