Bule de Sărbători cu Rhein

Rhein este un nume foarte vechi în industria vinului de la noi. Atât de vechi încât nu am greși dacă am spune că este cel mai vechi “brand” autohton. Prima etichetă Rhein a apărut în 1892. Spumantele s-au produs în același loc ca astăzi, la Azuga. Chiar dacă în anii comunismului denumirea a dispărut, fabrica de șampanie (pardon, spumante!) a continuat să producă sub alte etichete și mărci. Însă să nu uităm că până la urmă vorbim de un produs care s-a aflat în meniul încoronării Regelui Ferdinand (hai, dați click, nu vă sfiiți!).

Până în 1945 Rhein era un nume arhicunoscut, își făcea o reclamă asiduă iar promovarea apărea în multe din revistele vremii. Advertising, nu glumă!

Iată câteva simpatice ilustrații apărute în Furnica, Ilustrațiunea română sau altele (sursa foto, reclame vechi romanesti/facebook).

Doamnele au prea mult tact, într-adevăr!

Astăzi există o pensiune în același perimetru, un restaurant mai mult decât decent și un magazin de vinuri. Am stat de câteva ori acolo, e un locșor liniștit, fabrica se poate vizita, vi se va explica cum se produce exact licoarea etc.

Dar…ca sa scurtăm discuția, pentru că sunt zile grele, aglomerate, vorba reclamei de mai jos (Ilustraţiunea română, 24 decembrie 1938) deseori după o zi de muncă (sau “muncă”)… merge ceva cu bule.

De ce „ceva cu bule” – după cum știți, unul dintre primele produse cu denumire geografică protejată din Europa este chiar Champagne – adică vinul spumant produs acolo unde s-a consacrat, în regiunea omonimă din Franța. Așa că nici vinului spumant Rhein nu-i mai putem spune șampanie, ca-n reclamele vechi, deși mulți români încă numesc generic orice vin spumant „șampanie”. Că tot veni vorba, o altă băutură, protejată, devenită prin metonimie numele generic al întregii categorii este coniacul (fr. cognac). Putem, legal, numi coniac doar distilatul de vin produs tradițional în regiunea Cognac din Franța. Dar să revenim.

Din portofoliul Rhein întotdeauna mi-au plăcut Rhein Extra Imperial Brut și Rhein Brut Rose. Primul e un cuvee pe baza de Chardonnay, al doilea utilizează soiul Pinot noir ca bază. Viile sunt din podgoria Dealu Mare. Ambele sunt vinuri spumante obținute prin metoda tradițională (cu a doua fermentație în sticlă).

Cel alb propune o culoare alb-aurie, un perlaj fin și persistent, cu note proaspete, de pere, piersici, pomelo, dar și tușe untoase, pe când fratele rose (coral) ne livrează o aromatică de fructe roșii de pădure, ușor floral și cu iz de brutărie (miez de pâine proaspătă). Ambele au prospețimea de partea lor.

În ce privește asocierea culinară, de data aceasta nu mi-aș face prea multe griji, spumantul fiind un soi de panaceu al asocierilor gastronomice, un vin de toată masa. Dar, indubitabil, cea mai bună asociere este cu o stare de spirit optimistă, alături de cei dragi.

La mulți ani, oameni buni!

*articol aparut in cadrul campaniei Selgros cauta pasiunea

Meniul încoronării Regelui Ferdinand

Nu știu cum am făcut, dar azi ne întoarcem la Ferdinand, acum într-o ipostază mult mai ceremonială decât băuta nocturnă de la Mânăstirea Cocoș, în compania sculptorului Oscar Spathe, despre care am vorbit în articolul precedent de pe selgroscautapasiunea.ro.

În 1922 se desăvâșește Unirea prin încoronarea lui Ferdinand I ca rege al României Mari. Din rațiuni simbolice, procesiunea a avut loc la Alba Iulia. După ceremonie a avut loc o masă festivă, la care au participat peste 400 de invitați de soi. Ca un detaliu simpatic, masa a fost supravegheată chiar de generalul Berthelot. Eficiența militară e consemnată de Regina Maria în memoriile sale, menționând că (din fericire) toată masa nu a durat mai mult de o oră și jumătate.

Din meniul tipărit în limba de circulație a epocii- franceza – descoperim că începea cu caviar, apoi ouă “à la forestière” (cu ciuperci de pădure). Ulterior se trecea la sturion de Dunăre “à la parisiènne” și la filé de vită “à la Dauphine”, cu sos remoulade. La final, desigur, se ajungea la cele dulci, plecând de la un aspic de foie-gras ”Bellevue”, înspre parfeu de praline, gofrette, trufe de ciocolată, bomboane și fructe fine.

Le predau ștafeta colegilor culinari, poate vor dori să reproducă ceva din acest meniul regal, spre atenția dumneavoastră.

Și așa ajungem, pe teren propriu, la băuturi.

S-a servit vin alb vechi de Drăgăşani, vin roșu de Dealu Mare din 1907, iar bule au avut “champagne” Capşa Brut şi Rhein Extra. Băuturile tari au fost franțuzești- Cointreau (triple sec) şi Martell (cognac).

Elementul de legătură între băuturi a fost furnizorul de catering: Casa Capșa. Până la naţionalizare, Casa Capşa a fost mult mai mult decât o cafenea, mai mult decat un hotel sau un restaurant. Grigore Capșa deţinea monopolul ,,tuturor banchetelor oficiale şi neoficiale, al recepţiilor şi meselor oficiale şi particulare din Bucureşti şi din ţară” (vezi wikipedia ,,Casa Capșa”), fiind, avant-la-lettre – „mogulul” cateringului interbelic. Iar acest statut a putut fi păstrat doar datorită unui control strict asupra serviciilor şi produselor. Personalul specializat (bucătari, cofetari, chiar şi unii chelneri) era adus de la Paris.

Cele două vinuri liniștite din meniul încoronării, pe etichetele cărora scria Capșa, erau de pe mosia lui Barbu Știrbey de la Drăgășani (zice-se aici), iar cel rosu provenea cel mai probabil din rezerva lui Nicolae Basilescu. Acesta a publicat ăn 1927 o scrisoare publicitară în care se amintește de legăturile cu marele restaurant bucureștean (transcrierea poate fi citită aici).

Cele două spumante autohtone din meniu erau Rhein Extra și un “private label” Casa Capșa, în fapt produs tot de Basilescu, fie la crama sa de la Urlați, fie la cea din Bucureștii Noi (convertită pentru producția de spumant dintr-o mai veche fabrică de bere).

Rhein Extra există și astăzi în rafturile magazinelor (inclusiv Selgros) iar fermentația secundară (în sticlă) are loc în același fabrică, anume la Azuga. Data viitoare când mergeți la schi sau când aveți poftă de aer de munte, puteți vizita locul. Google Maps îl știe bine. Rhein este considerat cel mai vechi “brand” încă în activitate din istoria vinului românesc, producându-se prima dată în 1892. A dispărut după naționalizare, fiind reînviat după privatizarea postdecembristă a companiei care deținea și fabrica.

Recomandările mele sunt Rhein Extra Imperial Brut și mai ales Rhein Extra Brut Rose. De remarcat ca extra este o denumire comercială și nu parte din “extrabrut”, categoria de spumant după restul de zahăr rezidual. Primul costă vreo 35-37, al doilea undeva pe la 45-49 lei. Sunt două spumante fine, cu un plus de eleganță pentru rose.

Întorcându-ne la al doilea spumant din meniul regal, să zicem că spumantul Casa Capșa nu mai există, nici Basilescu, deși crama a renăscut după anii 2000, cu noi proprietari. Totuși există un brand care continuă tradiția.

După naționalizarea din 1948, pivnitele Basilescu din București ajung în administrarea celor care dețin cel mai bătrân brand de vin românesc cu istorie neîntreruptă. Rhein este cel mai vechi, dar nu are continuitate după 1945. Care este acest brand? Poate nu ne vine pe loc în minte, dar îl cunoaștem cu toții: Zarea. De la înființare, în 1912, și până azi a existat tot timpul o sticlă de spumant pe care să scrie “Zarea”.

Interesant e ca fondatorul Zarea, germanul Wilhelm Mott, a lucrat (anterior deschiderii companiei la București) câțiva ani la Azuga pentru Pivnitele Rhein! O lume mică, de câteva sticle!

De aici vă recomand Zarea 100, care există în două variante. Varianta demisec (recomandată pentru desert) și preferata mea- brut natur- cu zahăr rezidual între 0 si 3 grame, fară licoare de expediție. E o frumoasă surpriză din partea unui producător de volume mari. E în același palier de preț ca precedentele, adică undeva pe la 35-40 lei.

Iar de treburile tari, care să meargă la cafeaua de după (și la trabuc, pentru cine mai practică fumigenul obicei) ambele branduri franțuzești sunt încă in activitate și în rafturi.

Așa că, data viitoare când sunteți la cumpărături, puteți încerca una dintre aceste licori care au stat pe masa lui Ferdinand în istorica zi a încoronării sale ca rege al României Mari.

Bunăoară, iată că astăzi, la un secol după Marea Unire, vinul românesc ne oferă și el, cu memoria sa mustoasă, prilej de aducere aminte.

Santé!

Vinuri pentru 5 retete

Am făcut un exercițiu de imaginație încercând să potrivesc câteva vinuri la preparatele propuse de colegii de campanie. Rețetele respective le-am ales oarecum la întâmplare. Sunt doar niște opțiuni personale, bazate pe inspirația de moment și pe un mic ajutor bibliografic. Să mai zic că toate vinurile amintite se pot achiziționa din Selgros. Logic, nu? Eu am contemplat rafturile magazinului din propria urbe, însă mă gândesc că în cazul altora oferta poate fi chiar mai amplă, deci și baza de selecție s-ar mări. Hey ho, let's go!

Linguine cu creveți în stil italian, o rețetă propusa de Savori Urbane.

Pe larg aici si in rezumat in mintea mea:

Paste, creveți trași la tigaie cu putin usturoi, zeama de lămâie, pătrunjel, una peste alta. Știu nu-i amuzant să povestești așa lapidar elaborate rețete îngemănate în blogosfera cu poze artistice, dar asta e! Laser, frate!

Părerea mea: Purcari Pinot Grigio 2016. Aromatică directă, curată și florală și cu note de pere și piersici. Un vin ușor, aromat, cu suficienta aciditate cât sa "taie" dulceața creveților. Pe banca de rezerve: Canti Pinot Grigio 2015, vin din nordul Italiei, regiunea Veneto, prețuit undeva pe la 20-25 de lei, cu aromatica asemănătoare titularului, dar cu o condiție fizică mai precara, respectiv Cuvee 4 Sfinți 2016 Sarica Niculițel un alb onest, fructat și mai simplu decât am bănui citind componența cuvee-ului: Sauvignon Blanc, Rhein Riesling, Chardonnay si Aligote, cu arome fragrante si un gust proaspat. 20-24 lei. E ziua lor în iunie, halal potrivire! Cum a cui? A sfinților! Adică Zotic, Atal, Camasie și Filip.

Tofu crocant, autor Broccoli and Muffins.

Cu poze strălucitoare: aici.

Mi s-a părut nițel exotic, asiatic, simplu, dar de fapt complicat. O gustărică! Dar una cu texturi diferite și cu gusturi usor exotice (remarc doar "ghimbir"). Deci ce să fie, ce să fie?

Părerea mea: As încerca un strugure aromat vinificat in sec. Sa zicem Tămâioasă Private Reserve de la Halewood din an cat mai recent sau la chiar Egregio Muscat Ottonel 2012 de la Vincon, care s-a păstrat destul de bine. Toate sunt vinuri prețuite în jur de 30 de lei. La o adică, merg si Pinot Grigio amintite mai sus. Iar ca sa fie fantezia completa as încerca un Palomino fino extra dry Tio Pepe, un vin de Jerez marca Gonzalez Byass de servit rece!

E lung pământul, ba e blat. De pizza. Ciprianmuntele.ro

Pe lung: aici. Pizza, salam, măsline, chestii clasice.

E de rosu, proaspăt și vioi, fără îndoială. Sa vedem un Chianti de la Banfi, cu strugurele Sangiovese în rolul principal. Alegerea e undeva intre clasicco și superiore, după buget! Taninuri suple, aciditate buna, ar trebui sa se ducă pe gât ca o cascada de munte! În caz de patriotism excesiv încercați o Feteasca Neagra (sec, ca altfel nu alunecă), cum ar fi Castel Stârmina de la Vinarte, din Mehedinti sau chiar un Pinot noir de Dealu Mare Vinul Cavalerului de la Serve.  Să-mi ziceți cum a fost!

Pulpă de miel la cuptor cu vinete, rodie și cartofi dulci copți. retetecalamama.ro.

Aici avem ceva sățios, fie si numai privind pozele. E o farfurie complexă. Rulada de carne, ca rulada de carne, dar cartofii dulci și rodiile ar cam cere un rosu suculent, fără o structură tanică prea dezvoltată și cu o tentă dulceagă. Păi un Chianti si un Pinot, precum cele de mai sus, sau mai bune ar trebui să facă treaba. De dragul variației as propune Brolio de la Barone Ricasoli sau un Pinot Noir la Cetate de la Oprișor. În plus hai să zicem...o picantă Cadarcă de la Balla Geza. Ba chiar și spumantele rose care vor urma. O variantă "exotică", propusă de un amic somelier, ar fi un Lambrusco secco, dacă există în ofertă.

Cheesecake cu fructe de pădure…la borcan, fără coacere, de Alexjuncu.ro.

Așadar, se ia un pachet de biscuiți digestivi, niște brânză proaspătă și...lăsați, mai bine citiți direct la sursa.

Părerea mea: Ei, aici e greu. Avem crema de brânză, fructe de pădure, biscuit. E un desert, dar nu prea dulce.

Putem să rupem pisica în doua cu un Rhein Imperial Extra Brut Rose, spumant obținut prin metoda tradițională la fabrica Rhein din Azuga. Ceva fructe roșii, dar și arome de "toast", biscuiți, drojdii fine și alune de pădure. Să facă vreo 35-40 de lei. Sau putem încerca noul Domeniile Recas rose, care e mai abordabil, produs prin metoda Charmat (fermentare secundară în tanc și nu în sticlă ca în cazul metodei tradiționale), potrivit la granița dintre brut și extradry, având arome de fructe roșii mai intense. 25-27 lei. 

PS: dacă s-a pus mai mult zahar în lucrare, vedeți un Asti (un spumant italian cu rest de zahar consistent produs din struguri de Muscat) sau neaoșa Cashmere Tămâioasă românească (care e produsă de Oenoterra in Dealu Mare după metoda italieneasca amintita).

V-am mai spus ca asocierea mâncare-vin nu e tocmai o știință exactă? Vă mai spun o dată! Există evident niște principii destul de sănătoase ale asocierii, există cărți de specialitate, manuale pentru somelieri, site-uri dedicate etc așa încât vă încurajez să fiți creativi. Bine, nu creativi în sensul de scrumbie la grătar udată de un Barolo sau un Cabernet Franc, dar în niște limite rezonabile, acolo! :)  

 scris pentru SELGROS cauta pasiunea.

Floare de luna Feteasca Neagra Rose 2015 (Halewood)

In gama Floare de luna, Halewood a reusit sa adune cateva vinuri reusite. Nici Feteasca alba, nici Feteasca neagra n-au fost deloc rele. Sunt vinuri de supermarket lucrate cu simt de raspundere, pretuite pe la 25 de lei si ar fi vinuri pe care te poti baza, in masura in care noile recolte vor inlocui la timp veteranii din rafturi. Oricum rose-ul e din cea mai recenta recolta, asa ca discutia nu e despre el. Feteasca neagra, ultimul trend, DOC Dealu Mare.  

Rose antique. Nas intens fructat, cu căpșune și zmeura, gust de corcodușe roșii, pepene rascopt, gust post acid, acrișor. Sec spre limita, 13% bine integrat. 

Nu e rose de Provence la Cannes, dar nici vata pe bat la Mamaia nu e. 82-83

Citatul cultural și spumantul "românesc"

Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei misive scurte. Clinc Clinc! Pornirea mă-mpingea să întind brațul dupa marcofon, însă trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua.

Daca as avea talentul sau dedicatia sa scriu lucruri care sa ma propuna candva la Premiul Nobel, ar fi util sa precizez ca cele de mai sus sunt o pastisa dupa primele paragrafe din "Craii de Curtea Veche" de Mateiu Caragiale. Dar cum premisa nu se va indeplini, nici nu ma obosesc sa va previn. he, he.

Sigur, in stilul steampunk al Conului Basil, postasul cu scrisoarea originala e inlocuit de "notificarea" misivei, care vine prin marcofon, un soi de telefon fara fir de la 1900 (e SF, da?). SMS, whatsapp, you get the picture.

Mircea Cartarescu a fost acuzat de plagiat pentru una din primele poezii publicate, ceea ce da apa la moara unor ofuscati, chiar si in ziua de azi. Cand, de fapt, ceea ce a facut a fost tot un soi de pastisa, un experiment literar, un citat cultural, prin care a preluat un text dintr-un roman de Laurence Sterne, impartindu-l in versuri, fragmentatie care ofera o alta muzicalitate si un alt intelesul textului. Mai sunt si alte exemple de versuri, hai sa le zicem "interpretate". Cu timpul, pana si autorul si-a dat seama ca a fost prea indraznet, ca sa nu spunem "nesabuit". In antologia "Poezia", publicata anul trecut, Cartarescu a decis sa plasese intre citate "interpretarile", ca sa incheie din punctul sau de vedere o controversa veche de 35 de ani (puteti citi un articol scris de Ion Spanu, in Cotidianul, insa luati-va manusile de protectie intai. E foarte murdar...).

Dar altceva doresc sa va spun de fapt. 

Daca niste coacaze romanesti culese cu truda din padurile patriei, ajung intr-o hala de sortare din Suceava, unde sunt congelate rapid, apoi sunt trimise in Germania, unde o firma face dulceata din ele, cum e dulceata de fapt? Este romaneasca? Sau mai degraba nemteasca?

Daca o firma romaneasca (vorba vine, firma cu sediul in Romania, intelegeti) importa lapte din Polonia sau Ungaria si face iaurt din inima Ardealului, cum e iaurtul? Romanesc? Unguresc? Sau nu are nicio importanta?

Daca o crama din Romania trimite vin in Italia sau in Ungaria la o alta crama specializata in productia de vin spumant, care ii va aplica magia din care ies bulele, cum va fi etichetat produsul final? Va fi spumant romanesc? Sau italienesc? Sau unguresc? 

Am observat ca in degustarile organizate de un grup de pasionati din industrie si nu numai, la capitolul spumante romanesti au fost incluse si vinuri produse prin metoda numita mai sus, adica cu fermentatia secundara realizata in alta tara. Nu doresc sa spun ca au gresit, in fond la cat de anemica e oferta de spumante de la noi, asemenea degustari comparative nici n-ar prea fi posibile fara includerea celor etichetate Cramele Recas, Petrovaselo, Balla Geza sau, mai nou, Crama Girboiu. Ai ramane cu Angelli, Zarea, Jidvei, Halewood si cei mai mici, Casa Panciu si Stirbey. 

Materia prima e romaneasca, nimic de zis, insa ceea ce face un spumant spumant se intampla in alta tara, sub coordonarea altei crame, de unde si inscrierea pe contra-eticheta ca e produs acolo. Cum ar veni, avem mare pe eticheta "Romania" si mic de tot pe contraeticheta "made in Italy".

Desigur, departe de mine intentia de a incrimina pe cineva intr-un fel. In fond toate sunt vinuri reusite, unele chiar foarte reusite. Franta e plina de vinuri de negociant, vinuri produse de o crama din strugurii altcuiva, exista atatea branduri private, uneori multinationale, ingloband vinuri din continente diferite, incat sa te legi de caracterul romanesc al unui vin, poate parea chiar desuet. Atrag doar atentia atat asupra unui adevarat curent, nascut nu numai din capriciul producatorilor, cat din legislatia fiscala discriminatorie cu vinul spumant (e nevoie de antrepozit fiscal, accize, loc special si separat de producere etc), dar si asupra unui adevar incontestabil: aceste spumante nu sunt tehnic si legal romanesti! 

Pana la urma, sunt si ele un soi de citat cultural. Pentru Cartarescu- un moment cam jenant, pentru vinarii romani...un business.

Hyperion Cabernet Sauvignon 2011 (Halewood Romania). Ok, but not quite my tempo

Avem un rosu rubiniu intens, cu aromatica de tabac, cerneluri, rugina, lemn ud și ardei verde dar și un iz usor salin amintind de roșiile uscate. Deși intens nu e foarte fructat în nas. Gustul in schimb e destul de suculent, fara a fi pastos, cu niște taninuri fine, amintind de afine. Apare o fațete vanilata, dar nimic over the top din punctul de vedere al impactului lemnului. Are o buna tipicitate si o aciditate cam prea vie. Aciditatea pare un pic cam prea vie, chiar daca mi-as fi dorit sa se exprime mai putin evident, poate fi totusi un indicator al unui potential de invechire, sa zicem mediu. Si alcoolul (14,5) iese usor din corp, de unde si recomandarea de servire undeva pe la 16 grade. Din nou, exista posibilitatea ca in doi-trei ani lucrurile sa arate mai bine. 

Asadar, pe ansamblu, un efort solid, un vin care are ritm, chiar daca usor cliseistic (Napa cab style), dar nu e tocmai ritmul meu, ca sa zic asa. Motiv pentru care: 84 pct. 65 lei in magazinele specializate.

Vorbeam de ritm, asa ca o asociere reusita ar fi cel mai "mic" film din lista nominalizatelor la categoria "cel mai bun film" la premiile Oscar de anul acesta. E un film independent, deja castigator al festivalului Sundance, o pelicula despre un tanar baterist de jazz (Miles Teller) si profesorul pe care incearca sa-l impresioneze (J. K. Simmons, nominalizat pentru rol secundar).  Povestea in sine nu e extraordinara, tot cliseistica intr-un sens (sacrificiul personal pentru reusita intr-un mediu concurential), insa tanarul regizor (si scenarist) Damien Chazelle a reusit sa articuleze foarte bine ambitia tanarului si severitatea extrema (chiar maniacala s-ar putea zice) a profesorului intr-un film cu ritm, cu multa muzica bigband (si coloana sonora e foarte buna, puteti asculta piesa care da si titlul filmului aici) si foarte bine "tras" tehnic vorbind (filtrele de culoare induc o atmosfera inchisa, usor claustrofobica).

Va invit sa vizionati o secventa elocventa:

Floare de luna 2013 Cramele Halewood: feteasca alba si feteasca neagra

Feteasca alba 2013 "Floare de luna" Cramele Halewood. 13% alc.

Iata un vin pe care l-am apreciat inca de la lansarea din primavara, de la Goodwine. L-am apreciat cu atat mai mult cu cat l-am achizitionat la un moment dat cu 18 lei (din Carrefour? Am si uitat) desi pretul standard este 27-30 lei. O feteasca alba de Sebes-Apold, maturata in butoaie de acacia (salcam suna prea neaos). Floral, cu litchi si grapefruit, corp rotunjor, cu pastise moderat vanilate. Vin serios dar si foarte placut. Are un usor rest de zahar, dar aciditatea buna, specifica zonei, pe de o parte si baricul- de cealalta parte- fac aspectul greu de detectat.  Vinul a obtinut medalie de aur la CM Bruxelles si nu asa cum arata "banutul"- mare medalie de aur. Cred ca e o incurcatura la mijloc. 84 pct.

  

Floare de Luna este urmasa gamei Private Reserve. Sincer, dpdv al denumirilor comerciale, e un progres. Nu cred ca eram singurul bulversat de gamele numite reserve, doua feluri de special reserve si peste toate- private reserve. 

Avand in vedere ca special reserve s-a redenumit in "floarea soarelui", presupun ca cei de la Halewood vor sa acopere toate cele 24 de ore ale zilei, sau sa atraga atentia "pasarilor de noapte" cu florile de noapte (apropos, chiar exista o "moon flower", floare exotica traitoare prin America de Sud).

Feteasca neagra 2013 "Floare de luna" Cramele Halewood, 13,5%. 

Sora rosie a albei transilvane e un DOC Dealu Mare, tot medaliata cu aur la concursul amintit, tot purtand bulina gresita. Si aceasta are pretul standard de 27-30 lei, in majoritatea hypermarketurilor. E un vin robust si fructat. Arome clare de fructe negre si rosii, impresii picante si vanilate, continuate in gust sub impresia de magiun de prune, cu taninuri prezente, dar dulci. Un vin care transmite o remanenta glicerinoasa.  Si acest vin e catalogat demisec (din informatiile de la producator, pentru ca eticheta nu poarta aceasta mentiune- nici nu este obligatoriu, in caz ca va intrebati), insa nu e foarte evident, deoarece vinul este echilibrat. Un efort comercial solid, in linia usor merlotizata cu care ne-a obisnuit Halewood. 83 pct. 

Conexiuni interbelice: Capşa, Basilescu, Zarea si Rhein

În 1908, un călător ,,profesionist”- englezul Newnham-Davies- scrie în al său GOURMET'S GUIDE TO EUROPE- şi redau în traducere proprie întreg pasajul pentru pitorescul său: 

,,Restaurantul Capşa se află pe un loc înalt printre cele mai bune restaurante din lume. Capşa este un francez care şi-a învăţat îndatoririle ca bucătar şi cofetar, în unele dintre cele mai bune case de la Paris, şi venind la Bucureşti, şi-a adus gustul francez pentru a interpreta gastronomia ţării, iar la restaurantul lui se poate întotdeauna alege şi între feluri de mâncare din Bulgaria sau din cele franceze.

Meniul vinurilor româneşti de la Capşa poate fi citit cu siguranţă ca un ghid pentru cele mai bune dintre vinurile ţării. Drăgăşani, Odobeşti, Cotnari, Tămâioasă sunt vinurile albe, dintre care unele sunt din recolte vechi, până la 1879, iar vinurile roşii sunt Nicoreşti, Odobeşti şi Dealu Mare […] La Capşa toţi chelnerii au cunoştinţe de limba franceză, şi această limbă este în general vorbită de obisnuiţii restaurantului, deoarece un român din clasele superioare este întotdeauna mândru să vorbească limba franceză cu fluenţă şi accent parizian”.

Sigur că englezul se înşela în ce priveşte originile proprietarului, dar nu e esenţial. Era adevărat că a venit de la Paris, ba chiar că era casatorit cu franţuzoaica Marie Obeline Vautier, dar nu era altul decat Grigore Capşa, un cofetar foarte apreciat în orasul luminilor. Grigore, provenit dintr-o familie de origini aromâne, devine în 1876 unic proprietar a ceea ce avea să devină Casa Capşa. Nu ne permite spatiul sa dezvoltam aici istoricul Casei Capsa, dar doritorii sunt indrumati online pe dulciu.blogspot.ro, unde pot gasi o covarsitoare cantitate de informatie cu acest subiect.

Este probabil că standardele restaurantului Capşa, al cărui renume a supravieţuit noului mileniu, stabiliment care a găzduit la mesele sale generaţii întregi de artişti, scriitori, oameni de cultură sau politicieni marcanţi, să fi avut o influenţă mai mare decât se consemnează în cărţile de specialitate în ce priveşte emanciparea vinului românesc. Este notoriu că majoritatea vinurilor româneşti din meniu purtau marca Capşa, fiind ,,private-labels” avant-la-lette, publicul cosmopolit obligând la respectarea unor standarde înalte atât în ce priveşte calitatea intrinsecă a vinurilor, dar şi în ce priveşte păstrarea lor.

Ceea ce puţină lume ştie este că până la naţionalizare Casa Capşa a fost mult mai mult decât o cafenea, mai mult decat un hotel sau un restaurant. Grigore Capsa deţinea monopolul ,,tuturor banchetelor oficiale şi neoficiale, al recepţiilor şi meselor oficiale şi particulare din Bucureşti şi din ţară” (Wikipedia ,,Casa Capsa”), fiind tot avant-la-lettre fie zis- mogulul cateringului interbelic. Iar acest statut a putut fi pastrat doar datorită unui control strict asupra serviciilor şi produselor. Personalul specializat (bucătari, cofetari, chiar şi unii chelneri) era adus de la Paris. În ce priveşte vinul, cramele îşi făceau titlu de nobleţe din a îmbutelia sticle sub marca Capsa.  Azi, de exemplu, Crama Basilescu aminteşte în Istoricul său ca ,,Nicolae Basilescu încredinţează Casei Capşa reprezentarea şi vânzarea şampaniei şi a vinurilor sale. Din gama privată pe care a creat-o special pentru faimosul restaurant făceau parte mărcile Grand Capşa 1920, Capşa 1921, Riesling Capşa, Clos Bob Capşa, Capşa Rouge, Pelin Capşa”.  Informatiile  sunt cat se poate de veridice, fiind extrase dintr-o scrisoare publica din 1927, scrisa chiar de Nicolae Basilescu. 

Interesant e faptul ca dupa nationalizarea din 1948 pivnitele Basilescu din Bucuresti vor ajunge in administrarea celor care detin cel mai batran brand de vin romanesc cu istorie neintrerupta. Care este el? Poate nu ne vine pe loc in minte, dar il cunostem cu totii: Zarea. De la infiintare, in 1912, si pana azi a existat tot timpul o sticla de spumant pe care sa scrie “Zarea”. 

Asadar Zarea are legaturi- sa le zicem "de rudenie"- cu doua nume mari care exista si astazi, dar reinventate dupa hiatul comunist. Cu alte cuvinte- doua branduri care au disparut 45 de ani, dar au fost reanimate de diversi investitori, dupa revolutie.

Astfel fondatorul Zarea, germanul Wilhelm Mott, a lucrat (anterior deschiderii companiei la Bucuresti) cativa ani la Azuga pentru Pivnitele Rhein, compania fondata in 1892 de brasoveanul Wilhelm Rhein. Spumantele Rhein se gasesc astazi in portofoliul Halewood Romania, fabrica mai exista inca si e in circuitul turistic- la Azuga.

Al doilea nume legat de Zarea, dupa cum pomeneam mai sus, este Basilescu. Si familia Basilescu, pe langa vinurile linistite de la Urlati, unde sub acelasi nume se produc si astazi vinuri linistite remarcabile, era producator de spumante, detanand in franciza "Champagne de St. Marceaux", care era produsa in pivnitele de la Bucurestii Noi, pe locul unei foste berarii transformate si modernizate in acest scop.  Dupa nationalizare, fabrica Zarea a primit si aceste pivnite in administrare. Astazi insa la Bucurestii Noi se produc celelalte articole din portofoliu (vermuth, spirtoase etc), spumantele fermentate in sticla fiind aduse pe lume la Otopeni. Zarea a fost privatizata dupa 1989 si este azi parte a grupului german Schloss Wachenheim AG.

Intorcandu-ne la istorie, observam un alt aspect care subliniaza aceste spumante conexiuni: meniul Incoronarii de la Alba Iulia a Regelui Ferdinand, din 15 octombrie 1922. Pe lista previzibil purtand antetul Casei Capsa si avizata in prealabil de generalul Berthelot, printre “sampaniile” servite intalnim Capsa Brut (produs de Basilescu), dar si…Rhein Extra.

Iata ca, desi evident, nu ne putem compara din punct de vedere al prestigiului oenologic ca tari precum Franta si nici nu putem propune lumii o pleiada de crame cu o istorie mutiseculara, e totusi nedrept sa afirmam ca nu avem niciun fel de continuitate ori niciun nume din lumea vinului cu o vechime mai mare de 100 de ani.  Sigur, cu exceptia spumantului Zarea, nu putem vorbi de o istorie neintrerupta, in mare parte datorita fatalitatii care ne-a lovit dupa 1948, dar trebuie sa avem in vedere ca si multe din marile vinuri  frantuzesti nu mai sunt produse de familiile care le-au adus faima, ci de corporatii care- la fel de fatalmente pentru timpurile noastre- le-au inglobat, transformandu-le in “branduri”, in etichete dezradacinate de traditia originara.

Rhein Extra Sec (ianuarie 2013)

Rhein Imperial Sec. Am fost placut surprins de finetea lucrarii, mai ales ca acel rest generos de zahar cu care ne intampina multe alte spumante etichetate sec (17-35 grame zahar rezidual/litru), pare la limita de jos a categoriei. Mai degraba foloseste la invelirea unui caracter vegetal si citric in nuante mieroase, mai coapte de piersica si mar, cu un final placut, eteric, amintind mai degraba de o spuma (din care aroma de musetel nu lipseste) care se volatilizeaza in gura pe fondul carbonatiei. Arata bine si vizual, perlarea fiind constanta si cu bule fine, de pension. As spune ca e mai degraba un spumant care trebuie baut de unul singur, ori doar cu ceva frugal alaturi.

12,5%, 40 lei, 83 pct.

PS: Eu inteleg ca acest "Extra" de pe eticheta are o insemnatate istorica pentru brand, insa nu cred ca sunt singurul care considera ca induce putin in eroare cumparatorul. Denumirea completa de Extra Sec ne-ar face sa credem ca avem de-a face cu ceva extrasec (12 până la 20 grame de zahăr pe litru), ori de fapt Extra e doar parte din denumirea comerciala, vinul in sine fiind sec ( 17-35 grame zahar rezidual/litru). Acelasi lucru se intampla si la varianta brut. Nu ca ar avea o mare importanta, dar totusi.

 Parerea mea! 

Neptunus Shiraz Limited Edition 2011 Halewood (Romania)

Ma scuzati, dar am simtit nevoia sa adaug numele tarii dupa numele vinului, nu de alta dar unii pot fi bulversati.

Halewood isi continua seria figurilor mitologice cu acest Neptunus de la Murfatlar (partea de vest- Cernavoda). Si coloritul etichetei induce ceva acvatic, numele e ok, bate cu imaginea Murfatlarului, chiar daca sa tot fie 60-70 de km de la vie pana la mare. Asta e ok si piesele din puzzle se potrivesc.

Ce nu inteleg e altceva. Pentru ca iconografia sa fie coerenta ar fi trebuit sa scrie pe eticheta Poseidon si nu Neptunus. Pentru ca toate celelalte denumiri ale vinurilor de la Halewood sunt pe partea greaca a mitologiei- Rheia, Theia, Hyperion, Kronos. Ori  Neptunus e roman. Poate un syrah ar fi Poseidon, shirazul ducand spre lumea noua antica- adica Roma. Sau cine stie, poate au de gand sa scoata atatea vinuri incat nu le va ajunge o mitologie. Doamne-ajuta! Dar oare chiar o sa-i ajute, avand in vedere ca-i vorba de...concurenta? In fine...

Neptunus, un vin care are nevoie de mult timp, de o aerare sanatoasa ca sa scape de o tusa sangvinica, de carne macra prea evidenta ca sa fie agreabila. Am mai simtit asa ceva la un vin portughez, din cele incercate recent. S-ar putea sa fie ceva tehnologic. Oricum, dupa aceasta, se transforma in ceva bun, baubil, fara insa a avea carnea unui syrah de Rhone (sa zicem). Nitel usuratic, tinerel, cu piper foarte evident, cacao, sare, plastelina. In gust se simt coacaze si eucalipt, catifelat, cu oarece suculenta, destul de bine centrat, pe ansamblu. 85p (45 lei, winery-outlet.com). 

Cred ca, in timp, odata cu maturizarea plantatiilor de syrah din patria noastra draga, vom putea vedea syrah/shiraz-uri autohtone uimitoare.  Iar acest Neptunus se anunta unul dintre ele.

Rhea Viognier 2011 Halewood (Romania)

DOC Dealu Mare. Alta victorie a ONVV.  Primul viognier pur sange romanesc- primul doc. De ce nu? Era pacat sa ramana marselanul de Segarcea fara fratiori. Asteptam si un grenache de Cotnari, poate si un mourvedre de Macin.

Culoare aurie stralucitoare.  Nas de vouvray sec, gutuie, un iz salin, iarba, flori de portocale si acacia. Gust robust si puternic, pe masura celor 14 procente de alcool, remanent cu nuante amarui de gutui si coaja de lamaie. Surpriza frumoasă.

84

Daca nu va amintiti cine e Rheia din Legendele Olimpului va reamintesc io: e mamica lui Zeus, seful sefilor, ala micu' care a scapat de furia tatalui, adica Cronos. Spre deosebire de fratiorii sai. Intr-un fel. Jos Iliescu! 

Millennium Sec Cramele Halewood

Spumantul cel mai ieftin al celor de la Halewood, disponibil peste tot, la preturi intre 15 si 18 lei, este produs prin fermentare secundara in tanc (special pentru fermentatie, nu Panzer sau T34). Sincer ma asteptam la mult mai rau, dar nu, trecand peste faptul ca nu are cea mai fina si constanta perlatie, avem un spumant baubil, chiar daca mai potrivit pentru desert, in fond scrie sec pe eticheta, dar asta la spumant inseamna intre 17 si 35 grame zahar, asadar semnificativ mai mult decat sec-ul unui vin linistit (0-4 grame).

Licoarea e  produsa din chardonnay, feteasca regala si riesling si denota o culoare galben pai, nas destul de fin si fructat, prima impresie e de fructe si nu de drojdie/miez de paine/etc, sa zic cirese albe, caise, mere. Aceste repere se regasesc in gust, destul de plin si initial foarte energic carbonatat, dar in timp aceasta caracteristica isi mai pierde din intensitate. Sigur, in gust apar si mici asperitati la confluenta intre zaharuri si aciditate, dar la acest pret e un spumant ok.

Am mai gustat acest vin in trecut si ori au mai bibilit reteta ori am prins acum o sticla mai proaspata, dar mi s-a parut semnificativ mai buna. Oricum s-a schimbat si eticheta de atunci. 

75 pct

Un vin romanesc din 2001

Caramiziu cu licariri rosiatice. Nas de vin de Porto, tabac si carne uscata,  miez de nuca, condimente, lasa impresia de alcool, desi nu prea cred ca e acolo. Gust unidimensional, de cola. Post gust lung in care se concentrează tot taninul.

Asadar, vorbim de un vin a carui complexitate aromatica nu este egalata de gust. Un lichid baubil, dar care nu ofera o placere prea mare. Se mai intampla. 

Mai ales daca vinul e din 2001, romanesc, costa (azi) 14 lei, si cel mai important lucru- e o "gran reserva" de hypermaket, adica a zacut ici-colo pana a ajuns (inexorabil, se pare) in Billa din Micro 39 (Galati). Deja stiti subiectul, Ciprian fiind client fidel. 

Mai surprinzator e faptul ca desi a fost supus la cazne teribile nu a decazut total. Cine stie cum ar arata o sticla pastrata in conditii optime?

Unsorted (aprilie 2013)

Muscat Ottonel 2012 Sec, Crama Panciu (aka Crama Natura)- 20 lei. Un vin care livreaza ce te astepti de la un aromat sec din aceasta raza de pret. Exista o oarecare plinatate a gustului, care lipseste la atatea alte rude, dar exista si o nuanta hai sa-i zicem usor sintetica in gust. Amarui si picant pe final. 77

Feteasca Regala Special Reserve 2007, Halewood, demisec, 18 lei. E unul dintre mortii vii descoperiti de Ciprian in ilustra Billa 39, dar care s-a prezentat destul de interesant, cu arome asteptatede la un alb matur(tei, musetel, polen) si gust la fel de asteptat- plin, heavy, cu gutuie in rolul principal, si cu ceva mineral-salciu-acid, nu foarte asezat, amintind de o apa medicinala sau chiar de o pruna inca necoapta. Una peste alta, un alb care s-a pastrat destul de bine, ba chiar a evoluat un pic, ceea ce e relativ neasteptat pentru un alb de sub 20 lei. Si zaharul rezidual a ajutat un pic. 80.

Roze 2011, Familia Hetei, Selectia Familiei, sec, 18 lei. O culoare rose bombon de toata frumusetea. Din nas pare usor maturizat, iar asta nu prea face parte din fisa postului pentru un rose. In rest- cirese, un pic de visine, cu buna aciditate, sec. Pare usor neasezat, "ascutit", dar si pretul e suficient de scazut incat sa nu provoace crize. 75.

Riesling Kabinett Bernkastel Kueser 2010, Peter Mertes. Un feinherb (in soi de demidulce), de 9,5%, luat in urma unei promotii, la un pret mic din Kaufland- 13 lei.  E auriu stralucitor, miroase relativ regulamentar, chiar cu usoare tuse de hidrocarburi, dar gustul e nitel bizar, cu sunt mai toate lucrarile respectivului din Kaufland. Pentru un demidulce e ciudat de acid- o aciditate de portocala necoapta. Mie soiul asta de vinuri in care dulcele si acrul stau disociate ca o iesire de pe autostrada, nu prea ma atrag si cred eu- presupun vaste interventii asupra materiei prime in crama. Partea buna e ca pentru 13 lei, sticla arata destul de bine. 68. Poate face mai mult, dar nu-mi plac fake-urile astea deloc, ce sa fac.

  

De la Halewood: Adrian Shiraz 2011 si Rose Scurta Vineyard 2011

Ambele vinuri fac parte din gama "Single Vineyard" a producatorului Halewood Romania, deci sunt vinuri produse dintr-o vie specifica. Shirazul din via "Adrian", iat rose-ul din "Scurta", dupa cum ii spune si numele.

Shiraz-ul Adrian 2011, un DOC Dealu Mare,  e un vin proaspat, suficient de bun pentru pretul de aproximativ 25 de lei cat se cere pe el.  E destul de pigmentat,  si aromatic se invarte in zona fructelor negre, a cafelei fara zahar. In gust se releva cu o buna aciditate si taninuri oarecum integrate, dar si tuse usor brusturoase. Pe finalul mediu se indulceste putin, aducand chiar o nota placuta de dulceturi de afine. Nu e foarte complicat, si poate tocmai de aceea pare usor de baut. Si nivelul decent de alcool- 12,5- contribuie la ideea de agreabil. 80 pct.

Pinot Noir Rose 2011 "Scurta Vineyard",   Culoarea e un rose-pal, cu usoara tenta caramizie. Mentionez ca mostra a avut un usor defect de dop, motiv pentru care ezit sa punctez vinul. Cu toate acestea, in fundal, se poate sesiza o aromatica destul de deosebita fata de majoritatea rose-urilor, ceva mai fin, mai light, tuse de cirese, chiar ceva floral, iar in gust si final, desi apar si aici arome nu tocmai placute de carton ud, din pricina dopului necorespunzator, ciresele si zmeura se exprima cel mai bine. Intensitatea gustului nu e foarte mare, practic m-a facut sa ma gandesc la un alb mai acid, ceea ce nu e rau pe caldura mare, desigur.

edit: fotografiile sunt de pe site-ul producatorului. Mentionez insa ca sticlele incercate de mine au avut dop de pluta, nu screw-cap ca in imagine.

2009 Cabernet Sauvignon "Hyperion" Halewood, Dealu Mare

Am gustat acest vin acum aproape 2 ani, pe cand se afla in varianta 0.5, adica inca in scoala generala a baricului. Era de pe atunci un vin catifelat, agreabil, dar cu note foarte evidente si dominante de baric. Asa ca l-am privit curios ca pe un om pe care l-am vazut ultima oara cand avea 12 ani, pentru ca sa-l vad acum ajuns la maturitate.
E un fel de  varianta 1.2, ca sa zic asa, avand in vedere ca actuala recolta pusa pe piata este cea imediat urmatoare, adica 2010. Asadar, cel putin dupa opinia producatorului, e un vin gata de consum. 

In pahar se infatiseaza rosu rubiniu stralucitor cu tuse purpurii. Nasul e delicat cu tuse de moccacino, iaurt cu fructe de padure, asadar creaza impresia de cremos si prietenos. Impresie confirmata de gustul dominat de mure, afine, coacaze (care ajung mai tarziu in pahar- asadar aerati vinul 45 min- 1 ora, pentru mai multa expresivitate). Vinul are inca zvac, o aciditate care trage vinul in sfera fructelor rosii, coacaza neagra, ardei verde, iar impactul lemnului se transpune in note de cafea usor indulcita, impresie a glicerolului si a alcoolului, cu un nivel ridicat (14%). Finalul nu este epocal, dar placut, picant, cu taninuri uscate. Observ ca notele de baric sunt inca evidente, dar si ca nivelul de alcool pare sa se fi integrat destul de bine, intre timp. 

As zice ca stilul e mai spre un new-world californian, dar ceva mai molcom, mai imblanzit, si nitel mai lipsit de complexitate. E un vin agreabil, catifelat si suculent si cu un rpc ok pentru 70 de lei la 86 pct. Ca as putea gasi in afara vinuri de 50-60 lei si ratificate la 90 pct, e altceva, dar pentru nivelul romanesc e ok. 

Ca un Arizona Dream, film care mai ales prin distributie se anunta hollywodian, asta pana incep sa zboare pesti prin desert pe sunet de fanfara de inmormantare:) Si intors in oglinda, pana la urma,  aliteratia Halewood- Hollywood merge si un pic mai departe, mai ales prin "usuratatea" agreabila de care da dovada. Ceea ce nu e un pacat in box-office, doamne fereste!

PS: si tot contradictoriu, o plecaciune in fata acestui om, a carui zi de nastere este azi.

Zboara, zboara fluuuturasii!

Vitis Metamorfosis, dubla 2. Halewood+Antinori. Winemaker Fiorenzo Rista.

2011 Sauvignon blanc/Feteasca alba, sec, 13%. 25 lei. Mi-a placut 2009. Avea un "duca-se-ar  pe gat" remarcabil. Acesta de acum nu. Prea citric. In fine, poate m-am intalnit eu gresit cu el, poate scrumbia si sardina la gratar au fost prea mult pentru el, poate aerul de la tara, poate paharele nepotrivite, poate fazele lunii, si cate si mai cate. O sa mai trag un loz, peste ceva vreme, sa ma lamuresc. Poate va intrebati de ce pomenesc de el, fara sa dau cine stie ce detalii. Ei bine, si eu incep sa ma intreb:) 

2011 Feteasca Regala "Fluturi si Farfalle", sec, 12,5%. Asta e o gama noua, mai ieftina (15-17 lei). Nu stiu daca e pentru retail sau horeca sau toate la un loc. Vin de prospetime, cu nas floral, physallis, lamaita. Gust predominant citric, cu tuse de fructe exotice coapte. Curat, decent. Chiar mi s-a parut ceva mai bun decat special reserve-ul Prahova Valley (2010) pe care l-am incercat ultima data, si care mi s-a parut un vin de pluton, chiar ceva mai scump decat ar trebui sa fie. Fluturasii romanesti si cei italieni au un raport pret-calitate bun. In aceasta ordine de idei: 75-77. Nu m-am hotarat.

Ma gandesc cum ar comanda cineva acest vin intr-un restaurant: "Niste fluturasi frapati, baiete!" sau "O farfalla bine racita, garson!". Dar ce ziceti de "un baterflai cu gheata, frumoaso, repede ca plange masa!"?

Diamante in noroi: Chardonnay "La umbra" 2011 Cramele Halewood

E un vin care face parte dintr-o gama de export (pentru UK, in pricipal) a Cramelor Halewood. Poate fi achizitionat doar din magazinele lor. 

Exista o disproportie intre felul in care arata sticla si pretul cerut. Care este de...Sunteti gata? Gata, gata?

Va spun mai incolo:) Pe langa aspectul curat si decent sticla e prevazuta cu screw-cap, vinul e facut din struguri organici, are 14% alcool, si vine de pe platatiile din Dobrogea ( la Murfatlar daca nu ma insel). IG Colinele Dobrogei. 

Culoarea este usor ciudata, cu vagi nuante roz. Se mai intampla la chardonnay si sauvignon blanc, am auzit.

Nasul este decent, placut, cu tuse de flori albe, virand si spre mosc, pepene galben si nitica para. Gustul este sustinut de aciditate (chiar nitel cam mare), pe linia mar acrisor, lamaie pere si pepene galben. Exista si ceva mineral pe final. Si note de piersica. Alcoolul se simte in stomac, dar dupa trainingul de bere de saptamana asta e posibil sa existe mici dezechilibre pe-acolo, si nu in vin. Nu exista indicatii ale felului vinului, dar cred ca e sec spre demi.

Chiar daca nu vreo super-lucrare, este placut, baubil si fresh. Ah, si n-o sa aveti nevoie de aspirina.

Asa, sa nu uit, despre pret: in Anglia costa 5 lire (dar acolo accizele sunt  infricosatoare). 

La noi il puteti incerca contra a 7,99 lei, pret la care e un best buy absolut in liga foarte mica. 75 pct. 

Raportul Recoltei 2011: Dealu Mare

Iata ca am ajuns cu raportul nostru in podgoria Dealu Mare, "Bordeaux"-ul romanesc cum a ajuns sa fie numit in ultima vreme. Cert este ca exista o concentratie mare de crame inclinate spre productia de calitate si ca multe vinuri rosii superioare, la nivelul industriei romanesti, provin de aici. Cei care au raspuns prezent la prima strigare sunt LacertA, SERVE, Halewood si Rotenberg. Metodologic, am ales sa nu trag concluzii dupa raspunsurile primite, nu de alta, dar sunt convins ca la acest aspect va descurcati cel putin la fel de bine ca mine. Oricum, va urma un rezumat (promit: concis) la sfarsitul turului enologic prin podgoriile tarii.

LacertA Winery.  Fintesti, Buzau

“Anul 2011 din punct de vedere climatic a fost un an excelent pentru cultura vitei de vie dar doar in perioada ianuarie-august cand temperaturile au fost bine corelate cu cantitatea de precipitatii cazuta si cu ritmul vegetativ al plantelor. Din pacate vremea in septembrie si octombrie a fost excesiv de calduroasa si uscata ceea ce a dus la acumulari accelerate de zaharuri in struguri[s.n.]. In felul acesta s-a ajuns in situatia in care s-a scurtat la minim esalonarea maturarii soiurilor diferite de struguri. Pentru cramele concentrate pe obtinerea de vinuri de inalta calitate (cum este si LacertA) acest lucru este foarte nefavorabil pentru ca fluxul de procesare este dimensionat astfel incat sa se proceseze zilnic o cantitate limitata de struguri acestia trecand obligatoriu si prin operatiunea de sortare ceea ce limiteaza viteza de procesare.

In tabelul de mai jos voi enumera soiurile vinificate in campania 2011, de la LacertA, prezentand si cateva observatii referitoare la fiecare in parte.

Soiul	Observatii
RheinRiesling	Coacere uniforma cu pastrarea aromelor varietale dupa fermentare. Dupa parerea mea RR 2011 este ca valoare peste RR 2010 (e adevarat ca si plantatia este mai batrana cu un an)
Muscat Ottonel	Coacere accelerate cu scadere rapida a aciditatii totale (oricum aciditatea foarte scazuta este hiba mare a Ottonelului la sud de Carpati
Sauvignon Blanc	Echilibrat in compozitie zahar-aciditate-extract dar aroma cu intensitate mai slaba. Desi nu s-a facut desfrunzire decat foarte putin mare parte din boabe au fost arse de soare si in consecinta aroma este mai combustionata
Chardonnay	Relativ aceeasi situatie de la Sauvignon Blanc
Pinot Gris	Putin deficitar in aciditate. Este adevarat ca nivelul zaharului in struguri a fost cel mai mare (oricum PG in Romania are potentialul de coacere cel mai mare). Aroma de asemenea este putin anonima si parca putin coapta. Cred ca este problema majoritatii vinurilor albe romanesti din recolta 2011-senzatia de copt din aroma
Pinot Noir	Coacere accelerata ceea ce a dus la stafidirea multor boabe. PH-ul mustului a fost foarte mare si in consecinta a fost nevoie de corectie de aciditate, PN fiind soiul dintre rosii cu predispozitia cea mai mare de crestere a PH-ului la nivel cam mare. Consecinta imediata este nuanta vinetie a culorii rosie
Burgund Mare	Comportare foarte buna in conditii de stres hidric. Echilibru intre zahar si aciditate in must
Shiraz	Comportare f.buna in conditii de stres hidric (de fapt Shiraz este soi f.iubitor de soare). Vinul rezultat este foarte tipic (se spune ca in anul 3 si anul 7 via produce strugurii din care se obtin vinurile cele mai tipice din soiul respective). Culoare excelenta, echilibrat, corpolent
Feteasca Neagra	Struguri de foarte buna calitate desi poate putin deshidratati. Fermentarea s-a desfasurat in conditii dificile, Feteasca Neagra fiind un soi capricios. Culoarea este excelenta, aroma este tipica (pruna uscata) si realizarea cel mai mare este faptul ca a fermentat la sec
Merlot	Dupa parerea mea (cel putin la LacertA) 2011 a fost an de exceptie pt.Merlot.  Culoarea este foarte intensa si cu o nuanta rosu violet foarte vie, aroma tipica de zmeura si fructe rosii, corpolenta si lungime in postgust. Urmeaza sa vedem evolutia timp de un an (avem aceleasi variante de M atat la barrique cat si la vas de inox tocmai pt.a vedea in paralel evolutia )
Cab.Sauvignon	Coacere corecta (de fapt din sortimentul de struguri de la LacertA Cabernetul este soiul cel mai tardiv). Culoare excelenta, corpolenta, aroma de fructe de padure negre, aciditate foarte buna care va permite o maturare in barrique in conditii foarte bune

informatii primite prin amabilitatea d-lui Mihai Banita, Director Lacerta

SERVE Ceptura, Prahova. Cu mentiunea ca informatiile privesc si plantatiile SERVE de la Cogealac, Constanta

“In ciuda fenomenelor climaterice extreme care s-au inregistrat in 2011: ploi abundente si temperaturi scazute in mai si iunie, seceta si temperaturi de peste 36° C in a doua parte a lunii iulie si mai ales in august, anul a fost unul foarte bun pentru vita de vie. 

La Ceptura ploile si temperaturile ridicate au alternat, astfel incat excesele de umiditate si temperaturi nu au avut urmari asupra viei. Maximele de temperatura s-au atins in august, cand a plouat destul de putin, iar luna septembrie a fost extrem de prielnica culesului, cu nopti racoroase si zile calde, fara roua si fara precipitatii. 

Putem astfel afirma faptul ca conditiile climaterice au fost unele dintre cele mai prielnice din ultimii 10 ani, mai ales daca luam in considerare calitatea medie a vinurilor pe care le-am obtinut. Toate acestea, combinate cu tehnologia atent aplicata (incluzand normarea productiei in august), au contribuit la obtinerea unei recolte foarte bune. 

La Cogealac, in Dobrogea, unde precipitatiile s-au lasat mai mult asteptate, am reusit sa pastram calitatea recoltei. Iar rezultatul a fost mai mult decat satisfacator: vinuri albe foarte tipice, cu alcool peste medie, dar in acelasi timp foarte echilibrate.

Cat despre vinurile rosii, acestea sunt cu mult peste media ultimilor ani, din toate punctele de vedere: atat in ceea ce priveste culoarea, cat si corpolenta si tipicitatea. 

Concluzionand, am putea spune ca anul 2011 este unul foarte reusit din punct de vedere calitativ si credem ca va deveni un an de referinta.”

Recolta anului 2011 a fost foarte buna din punct de vedere calitativ cat si cantitativ, dar un pic  dificila pentru vinificator datorita conditiilor climatice deosebite.”

Echipa SERVE, prin amabilitatea d-lui Dan Savulescu, director de vanzari

Rotenberg Winery, Ceptura, Prahova

“2010 a fost zero (il sarim) asa ca 2011 a fost mai bun, desigur.  Cantitativ nu a fost cine stie ce, dar culegand devreme, spre deosebire de culegii mei, voi avea sper calitate foarte buna [s.n.]. Recolta a fost slaba la toti, cu toate ca toti au declarat ca e foarte buna. In Dobrogea a fost buna, asa ca la portile cramelor din zona (nu spui tzine, persoana importanta) s-au vazut camioane TIR descarcand struguri culesi nu in Ceptura sau imprejurimi.”  Mihail Rotenberg, proprietar

Halewood Romania, Prahova. Cu precizarea ca informatiile gestioneaza si rezultatele din celelalte plantatii detinute de companie, din podgoria Sebes(Alba) si Murfatlar(Constanta).

“Dupa iarna 2010-2011 pana in mai 2011 conditiile meteorologice au fost excelente. Din pacate in lunile iunie iulie am avut parte de ploi numeroase si abundente, lucru ce a ingreunat tratamentele fito sanitare. Apoi a urmat perioada de seceta cu temperaturi ridicate (38-40 grade Celsius) in septembrie, clima ce a anticipat momentul recoltei pentru a evita fenomenul de stafidire a boabelor. Calitatea strugurilor  nu a fost afectata datorita tratamentelor fito sanitare aplicate si alegerii momentului optim pentru recolta a fiecarui soi in parte.

Datorita temperaturilor foarte ridicate si a umiditatii atmosferice scazute, intr-un timp relativ scurt acumularile de zaharuri au fost foarte mari. Acestea au ajuns la unele soiri si la peste 250 g/lt, ceea ce a dus la ingreunarea fermentiei alcoolice facand mai dificila munca vinificatorului care a trebuit sa acorde o atentie deosebita acestui fenomen.

In general, vinurile obtinute, valabil pentru toate cele trei zone, sunt  foarte concentrate, bine structurate, avand culori intense, cu nuante deosebite, specifice soiului. Din punct de vedere aromatic, in ciuda temperaturilor ridicate din timpul zilei, vinurile se exprima frumos.

Vinurile de mare finete pentru acest an de recolta din regiunea Sebes- Alba sunt  obtinute din soiurile  Chardonnay , Gewurtz Traminer, Pinot Gris. Din regiunea Dealu Mare impresioneaza Fetesca Neagra , Shiraz- ul, Cabernet Sauvignon-ul si Viognier- ul. Vinuri de inalta tinuta din soiurile Chardonnay, Tamaiosa Romaneasca,  Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon s-au obtinut si  din viile noastre din Murfatlar [s.n].”

Prin amabilitatea d-nei Magdalena Constantinescu

Te-ar putea interesa si:
Raportul Recoltei 2011: Dobrogea
Raportul Recoltei 2011: Transilvania

Raportul Recoltei 2011: Oltenia

PS: vrei sa ne impartasesti si tu din experienta anului 2011? Trimite un e-mail la agmitea@gmail.com sau publica direct un comentariu mai jos.