Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionesco, negustor de vinuri din Galatz

In dimineata zilei de 12 martie, pe la orele 8 si jumatate, conul Basil cobora scarile imobilului din Calea Domneasca, o casa mare, pe stil nou, patratos, intesata cu apartamente in care locuiau mai multe familii. De soi, din fericire. La catul al doilea lampa nu functiona. Sa-i spuna administratorului, daca se va intalni cu el. Mai jos, la unu, Ionica si Alexandru, copiii vecinilor, se jucau pe hol cu niste panduri de plumb, imitand suierul gloantelor si al obuzelor. Conul Basil ii ocoli strengareste, ciufulindu-i cand avu ocazia.
Deschise usa de la intrare si dupa penumbra din casa scarilor, lumina il izbi puternic. E frumos azi, isi zise Basil Ionesco, cu ochii mici si stotocind prin interiorul hainei.  
Isi scoase ochelarii de soare, cu lentile negre, mici si rotunde. Pipai instinctiv buzunarul din dreapta. Cheile automobilului erau acolo. 

Ajunse in parcare si-si vazu Skoda visinie stralucind. Un automobil frumos, se gandi. Deschise portbagajul si lua saculetul de pelete. Ridica apoi capota lunga din fata, trase zavorul  rezervorului si deserta continutul inauntru. Masina avea un sistem automat de alimentare, brevetat de Karl Capek, celebrul inginer ceh. Un mare progres fata de versiunile anterioare care necesitau alimentare manuala cu carbune. Isi scoase sapca cadrilata si-o arunca pe scaunul din dreapta. Se aseza, privi daca oglinzile retrovizoare erau bine indreptate, invarti cheia, apoi trase maneta de aer. Astepta cateva momente dupa care apasa butonul de ignitie. Bujia pacani de cateva ori, se auzi si ventilatorul care introducea aer fortat in camera de combustie. Verifica indicatorul presiunii apei din rezervor. In doua minute aburul alb incepu sa iasa pe cosurile frontale, semn ca masina se putea pune in miscare. Totul era bine. In fond, abia facuse revizia automobilului la atelierul francizar de langa uzina de apa. 

Porni usor, silentios. Vira pe langa scoala Cuza, intra pe strada Traian, dupa ce dadu prioritate unui car cu boi care ducea calupuri mari de gheata spre locantele orasului. Trecu pe langa biserica armeneasca, salutandu-l pe domnul Vartelian, notarul antic al urbei, care-si descoperise chemarea divina la batranete, dupa ce in tumultoasa-i viata schimbase trei neveste carora le lasase 6 copii. In zilele astea aveai mai multe sanse sa-l gasesti la biserica decat la birou. Lasase afacerea pe umerii ginerelui grec, Papadopol. Oricum si cand catadicsea sa se duca la birou isi petrecea timpul citand "Cresterea si descresterea curtii otomane" de Dimitrie Cantemir, intrerupandu-se doar ca sa semneze diferitele documente puse in fata lui fara sa le citeasca. 
La marele domn moldovean ii umbla mintea si conului Basil cand apasa pedala de frana la colt cu strada Ramnicului. Inainte se chemase strada Brailei, dar de la bombardamentul aerian cu dinamita, urmat de oroarea bombelor cu gaz lansate din daierele otomane ridicate miseleste de la Macin, intr-o noapte din toamna lui '77, Braila nu mai exista. Supravietuitorii masacrului se aciuasera pe malul drept al Siretului, unde-si construisera case de chirpici si drumuri de pamant. Zona se transformase dupa sistematizarea lui Christache Teodoru in cartierul Cantemir, legat de oras printr-o linie de tramvaie trase de cai. Popular insa cartierul se numea si acum Brăilița.

Trecu pe langa statuia lui Costache Negri, sa-l tina Dumnezeu in dreapta Lui, caci fara talentul sau de precupeț n-ar fi existat nici azi iubita noastra tara, Romania. Pe strada Portului, in dreptul consulatului elvetian, il saluta discret pe musiu Negruzzi, presedintele Curtii de apel, care cel mai probabil se ducea la birou cu birja personala. Iar innoptase la madam Veta, cu care se tinea de cand ii murise nevasta, dupa holera din '909. Madam sedea pe dealul Dogariei, langa Scoala primara, in casa lasata de raposatul engrosist Leonovici, care avusese inspiratia sa moara de inima la doua luni dupa nunta. Se tine tinerel, dom' judecator, mai ales la varsta lui, zambi sub mustata Basil.
Ajunsese langa Palatul Navigatiei. In zare se vedeau cosurile inalte ale santierului naval si ale laminorului Titan. Recent, intre uzina electrica din Bariera si port, se inaugurare primul traseu de tramvai electric. Isi amintea ca se stransese lumea ca la balci sa vada nemaivazuta daravea. Musiu Basil, propitar al unuia din cele 5 automobile din targ, privise cu superioritate multimea. De ar sti ei cum arata Parisul sau Londra, nu s-ar mai minuna atat. Din pacate electrificarea orasului mergea foarte incet. Romania, neavand mine de cupru, trebuia sa importe la preturi enorme minereul din Argentina sau din Imperiul German. 

Deasupra portului se inaltau cateva daiere, de pe aerodromul din Badalan. Marie Luise, botezat dupa regina-mana, era cel mai mare. vopsit in rosu si umplut cu hidrogen. Purta cercuri tricolore si sigla mare a CRTA (Compania Regala de transport aerian), vulturul cu cheia in clont. E cel de Bucuresti, cel de Iasi- Independenta- va pleca in jumatate de ora. Pe partea cealalta a strazii portul era plin de stimere de aiurea, dar si anacronicele chaikalele zaporojene. Forfota hamalilor si strigatele vanzatorilor ambulanti ii dadeau un sentiment linistitor, familiar.
Mandria austriaca a domnului Basil trase domol in fata pravaliei, scotand o rasuflare lunga dupa ce conducatorul inchise alimentarea. Bravo, Pamfile, bravo!, ii zise in gand Basil masinii. Noroc cu unchiul Pamfile din America, ca murise de ficat negru, fara odrasle, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca mare avere a facut din nimica.  
Pe firma scria mare, cu litere aurite incadrate in decoratiuni cu struguri si amfore: "Ionesco&Co. Vins et Coloniales". Grigore deschise deja si statea linistit la masuta din fata intrarii, privind spre Dunare. Isi scoase ceasul din buzunarul vestei si grai: 
"Chiar la timp coane Basil, 'dimineata! Tocmai ce a trecut postasul. A lasat neste misive pentru matale".  
Bun baiat Grigore, roman din Aliman, sat romanesc din Dobrogea, aproape de Dunare. Fost hamal in port, ii paruse lui Basil cinstit si istet, pe langa amanuntul deloc neglijabil ca era bine legat. Asa incat, cand plecase Ijdileanul la oaste, ii propusese sa-i ia locul si oferta n-a avut nevoie de multe explicatii ca sa fie acceptata.  
"Bonjour, Gregoire!" se aseza si el la masa rotunda. Isi potrivi felul in care cadea haina si butonii de la camasa. "Alte noutati?"
"Coane, nic nemaivazut. Dimineata devreme, cand nici nu deschisesem ca lumea, au oprit doi domni in drum spre aerodrom. Au luat sase butelii de Nicoresciu pentru la Bucuresci. Si-o sticla de mastica de Chios pentru cucoane. Am trecut in registru" 
"Bun asa, Grigore! Ma gandesc sa deschidem mai devreme de acuma. De cand cu daiarele, mai opreste lumea in drum, pentru suvenire". 
"Cum zici tu, coane...", zise Grigore, mangaindu-si fara mare entuziasm barba lunga si ingrijita. "Ah, sa uit nu alta, conasule! O trecut un baiat de'a lu' cumatru' Ghita, capitanul de cursiera, cu niste moastre de vin, pentru tocmeala, daca-ti place". 
"De unde-s astea, Grigore?"
"A zis ca-s de de la talianul al nou din Somova". 
Fura intrerupti de o fatuca care se infatisa in ochii lor, neindraznind sa intre singura in pravalia fara vanzator. 
Era Reta, slujnica colonelesei Protopopescu de la Regimentul de Cavalerie. "'Na ziua, coane Ionescule! M-o trimis jupana sa iau niste mirodenii pentru friptura. O puscat domnu' alaltaieri un vier la padure" 
"Neata, Reto! Apoi bine face musiu Jean si oastea noastra, daca a ajuns sa se lupte cu mistretii la Garboavele", si intorcandu-se catre ajutor care o masura cam nepoliticos pe fetiscana: "Grigore, fa-te trebuincios! Da-i fetei niste amestec de ienibahar cu cimbru si piper!"
Se intoarse la ale lui si deschise Gazeta Danubiu care-l astepta in fiecare dimineata pe masa, langa ibricul turcesc cu cafea. Isi turna o cescuta mica de arabica si deschise ziarul. 
Stirile zilei nu erau foarte luminoase. Regele Albert I a proclamat in parlament, jurand pe memoria tatalui sau Filip, primul rege al Romaniei, ca tara nu va avea liniste pana cand anarhistii sarbi responsabili de moartea cnezului Ferdinand I al Bulgariei, in atentatul sangeros din 23 februarie, din sala Teatrului Mare din Constanta, nu vor fi prinsi si pedepsiti. Basil se gandea la curiosul noroc pe care-l avuse Albert, care trebuise sa se retraga cateva minute in foaierul teatrului cu treburi urgente de stat. Ramane de vazut ce se va intampla. Oricum, cu cateva zile in urma se facuse valva in port cand batelul submarin Neptun-Teodorescu plecase stralucitor in avale, escortat de doua steamere torpiloare. Mare om, jupanul Traian, ce inventie ii daduse prin minte, domnule!
Ceva rau va incepe, simtea Basil, cu care viata fusese de altfel blanda. Providenta facuse ca generatia sa sa nu simta rasuflarea razboiului prea aproape. Razboiul numit azi de independenta se terminase pe cand avea 3 ani si de atunci fusese pace.  

In alte stiri: se deschisese fabrica de locomotive de la Craiova, Mary Pickford a avut parte de o intampinare grandioasa pe aerodromul Bucuresti, iar parlamentul dezbate daca sa se faca pod sau tunel pe sub Dunare, taman la Galati. Ah, de pe vremea lui Kogalniceanu se tot dezbate. Daca s-ar pune laolalta toti copacii taiati ca sa faca hartie pentru petitiile, ziarele si dezbaterile lor parlamentare in care va fi fost vorba de trecere peste Dunare, s-ar fi facut pana acum o punte groasa de busteni peste fluviu.
La "diverse" scria ca Aurel Vlaicu a fost inaltat in grad de general-colonel si astfel devenise comandant ale proaspat infiintatelor Forte Regale Aeriene. Isi aminti ca jurnalele de opozitie scriau de multa vreme ca ceva straniu se intampla in uzina lui Vlaicu de la Campina, precum si de fondurile nemasurate care se varsau in acea directie. 

Pe strada trecu automotiva atelierului de mecanica Schmidt&Manolescu, opindindu-se din toate incheierurile sa traga remorca plina de fiare. Cativa copii alergau desculti pe langa ea, aruncand cu pietricele in cazanul motorului cu aburi, spre enervarea mecanicului care-si puse fochistul sa-i ia la goana. Fara succes. Norocul mecanicului ca tocmai daduse coltul de pe strada Libertatii Ismail, vanzatorul ambulant de sugiuc si baclavale. 

Timpul trecea greu. Musterii putini. Schimba cateva vorbe in franceza cu un comandant de stimar grec care se indrepta spre Viena si acostase pentru provizii ieri seara. Vandu 5 sticle de vinars frantuzesc, sa-i ajunga pana la Turnu Severin, desi dupa nasul rosiatic ar fi pus ramasag ca pe la Giurgiu o sa ramana pe uscat. Dunarea mica, ce sa-i faci. Trecu si Petrica, soferul directorului de la Santier, domnul Heinz Weissmuller, dupa niste burgundii rubinii si un dulce nemtesc mestesugit din struguri inghetati, pe care Basil trebuia sa-l astepte special de la un partener din Regensburg. Heinz se intalnea des la conacul lui de pe Balcescu, cu reprezentantul CED la Galati, contele maghiar Kálnoky, mandrul urmas al unui cancelar transilvanean. Intalnirile lor erau profitabile si pentru Basil, ambii fiind oameni cu gusturi fine  si mai ales insetati. 

Se facu de amiaza. Il lasa pe Grigore stapan si pleca la pranz. Carciuma Sirena Dunarii avea un meniu decent. Majoritatea armatorilor si slujbasilor din Palatul Navigatiei mancau acolo, ba si cei de la Capitania Portului asa ca puteai sa stai linistit ca o sa vezi ziua de maine. Carciumarul era un fost ziarist din Chisinau, care se refugiase la timp in Romania, desident patriot zicea el. Basil stia mai bine ca fugise cu inauntrul seifului de la gazeta, presat de datoriile mari la jocurile de noroc dupa care ii straluceau ochii si acum. Manca o tuslama si o pana de somn fripta. Uda masa cu o tuica batrana, nu atat de batrana precum zaharul ars pus de carciumar ca sa o ingalbeneasca. 

Se intoarse intremat la biroul sau favorit din fata vitrinei. Il puse pe Grigore sa-i destupe o sticla din vinul roș adus de Ghita de la italianul de langa Tulcea. Cumpara si vinuri din acestea, necunoscute, de cand se intelesese cu subprefectul pentru asigurarea bauturilor la chermezele organizate din visteria publica. Insa stia de la alti vinari cine e italianul. Avea vii si-n tara lui, nu venise aici la capatuiala pe doi lei. Alesese bine Dobrogea, langa Tulcea, langa port. In Dobrogea, teritoriu nou, nu existau latifundii si mari mosieri. Coroana impartea pamantul catre colonisti, asa ca multi romani transilvaneni, olteni, ba chiar si nemti se inscriau pentru mutatie. Pentru un ciubuc functionarii fac si desfac multe. De ce nu si italieni? Orisicum acesta cumparase mica mosie, vreo 40 de pogoane, dupa masura munteneasca. Turna in paharul cu picior, si-i privi mirat culoarea frumoasa, rubinie, exact ca burgundul lui herr Heinz.
De cand cu napasta filoxerei, darul otravit american, vinul bun devenise o raritate. Se plantau aiurea tot felul de buruieni din care iesea o zeama usoara si fara calitati. Duse la nas paharul si simti un amalgam placut de violete, gem de prune, fructe roșii. Gusta si mare ii fu mirarea sa simta o adâncime neobișnuita, "corpulent", cum ziceau francezii de la care a deprins mestesugul degustatiunii. Un vin foarte bun, conchise, cu gust care ramane, desi lasa gura nitel uscata. Dar, trebui sa recunoasca Basil, italianul se pricepe si inca bine! Citi misiva insotitoare. Vin nou, sec si proaspat, de soi babeasca neagra. Mai buna decat Nicorestiul pe care-l vinde bine in pravalie, desi stie ca numai babeasca nu mai este, de cand cu gangania nevazuta. 

Si atunci se intampla ceva extraordinar care-i alunga conului Basil gandul de la vinuri. 

urmatoarea parte aici