Gramma se intoarce 2: Aligote 2011

Iata ca vine si al treilea vin din 2011 al celor de la Casa Olteanu este Aligote, sortiment sa-i spunem traditional in jurul Iasilor. 
Prima data l-am gustat in toamna trecuta, pe cand era doar o promisiune, una neobrazata care iti intepa limba in mii de locuri cu micile sale ace acide. L-am revazut acum cateva luni, tot in cisterna. Era aproape de parg, ca sa zic asa, numai bun de cules. Acum e gata, sa-l vedem:
Alb-auriu palid, cu nuante verzui. Aromatic aduce a gutuie, verdeturi tocate si coaja de castravete, dar si mar si portocale trecute. Gustul e fin, acid, cu lamaie, o inedita astringeta ca de coaja de para, rotunjimi de pepene galben. Finalul e lung, tot in aria citrica (lime), dar si usor salciu, ca un sambure alb de caisa verde. Alcoolul (13%) sta bine la cutie.

Pentru ca mai binele e dusmanul binelui, chiar (sau mai ales) la degustatul vinului, trebuie spus ca in linie, unul dupa altul, Aligote a parut superior, fresh si revigorant. Luate unul cate unul, lucrurile sau mai bine zis,-preferintele- mi s-au schimbat un pic. Cuvee Visan a parut cel mai cel, un vin al carui gust de fruct indecidabil, te duce cu gandul la panerele lui Demostene Botez. A nu se intelege ca feteasca regala, cu plinatatea si corpolenta oarecum surprinzatoare si atipica pentru soi, nu e un vin bun, ba chiar vad ca prin alte www-uri i s-a pus coronita:). 
In concluzie, toate cele trei sunt vinuri bune. Toate trei au ceva comun, o idee cremoasa, matasoasa, cu gust de  pepene galben. In Aligote se evidentiaza citricul, in Visan fructul, iar in feteasca regala, culmea!, structura (desi toate sunt vinuri destul de robuste).  
In final, o dreg ca Parker- punctez cu 83-85 toate vinurile!   

PS:
E 2 pentru ca exista si 1. Ah, sticlele arata bine, sunt diferite, cum vedeti, cu umeri lati, doar ca au aparut niste descrieri pe contra ceva mai duioase decat indur eu. Desi daca toate ar fi dupa gustul meu, cred ca universul ar fi mai infricosator:). 

Daca nu aveti ce face, va recomand, pe langa vin, doua treburi testate de mine si care au trecut CTC-ul, tot lucruri cu structura robusta, ca sa zic asa: 
a. o miniserie western (and much more) in care Kevin Costner si Bill Paxton arata ce pot face niste actori mari dintr-un serial nou-nout, produs de History Chanel.  E plin online-ul de el, asa ca daca va plictisiti, aruncati-va o privire pe Hatfields & McCoys, povestea adevarata a razboiului sangeros intre doua "clanuri" americane; si 
b. tot din marele online sau poate din libraria dvs preferata puteti incerca si romanul Furie de Salman Rushdie, o satira neagra, amuzanta si deprimanta pe alocuri, dar captivanta in totalitate, poveste in poveste, o multitudine de fire narative, de trame suprapuse, dar usor de citit, light.  Cum bine se zice aici.  Eu am rezonat un pic cu Malik, eroul, cum cred ca ar face-o orice om inteligent si educat (si modest), mai ales ca sunt dese descrieri ale tampeniei contemporane (mediatice, sociale, politice) in care calcam din greseala tot mai des.