Toata lumea ar trebui sa aiba un bunic "Gran Reserva"


Privesc o fotografie alb negru. Are colturile indoite si marginile taiate intr-un model asemanator marcilor postale. Un detaliu cu patina. Fotografiile din ziua de azi au marginile perfect drepte. Camerele digitale, computerele si imprimantele cu laser nu inteleg altceva decat geometria pura- dreptunghica.  Imi trec degetul aratator pe marginea fotografiei si simt zimtii prietenosi ai micului fierastrau de hartie.
In fotografie- un barbat in uniforma militara si un copil blond, nu mai mare de 5-6 ani. De undeva, dintr-un continent indepartat al propriei harti a sufletului un beculet rosu palpaie. Ca o veche harta militara de perete, in care punctele importante sunt marcate cu un stegulet.
In termeni moderni e ca si cum as accesa un fisier .exe, continand date din trecut, amanunte uitate care dezvaluie brusc felul in care stateau lucrurile candva, circumstantele acelui moment, identitatea din alteritate ca sa ma exprim mai pretentios, dar oricum, mai précis.
Sunt eu si bunicul. Genul de bunic pe care si-l doreste orice baiat. Combinatia optima de rigoare si duiosie. Bunicul meu a implinit in urma cu putina vreme 80 de ani. A fost ofiter toata viata, si in stilul caracteristic cazon, inca este. Militarii nu ies la pensie. Ei trec in rezerva.
Imi pare bine ca nu am dat „publish” acestor randuri in timpul celebrei dezbateri a “pensiilor nesimtite” ale armatei care n-a luptat in niciun razboi. Era un subiect pur si simplu idiot, o diversiune pura. Acum e foarte clar, dar la momentul respectiv o groaza de analisti naduseau in direct infierand militarii, de la hoarda de generali inutili pana la ultimul tehnician civil. Bunicul meu a planat senin peste aceste neinsemnate lucruri. E probabil detasarea pe care ti-o da varsta.  Dar si faptul ca el stie ca si-a aparat tara, chiar fara sa traga un foc de arma inspre inamic, atat in ’56 dar mai ales in ’68, cand cateva zile am fost pe picior de razboi cu Uniunea Sovietica. Si-a mai aparat-o in celebrele campanii agricole, conducandu-si soldatii in repetate asalturi asupra lanurilor de porumb sau alti tacuti inamici, indicati de puternicii zilei.
Daca cineva are rude fosti soldati ma crede cand spun ca militarul ramane militar pana la capat, Bunicul meu isi incepe ziua la 5 fix, si dupa o scurta inspectia a granitei imprejmuite cu gard de scanduri, si a bravelor trupele, in speta  cativa cocosi, curcani, caini si pisici, isi bea cafeaua. Se uita peste orizont, vazand lucruri pe care doar oamenii in varsta le vad si face prognoze infailibile despre vreme. 
Acesta este bunicul meu, un brav si inca vertical cetatean al Romaniei.
De ziua lui, pe langa cateva vinuri destul de bune, unul din ele o feteasca alba cu aport de tamaioasa, produs artizanal al bunicului meu dobrogean retras in Braila, are un caracter atat de pregnant ierbos, incat ar face de rusine orice sauvignon blanc neo-zeelandez, vedeta a fost un brandy.  Majestat Brandy de Jerez Solera Gran Reserva, pe numele sau intreg de botez, produs al reputatei distilerii Williams&Humbert.  Solera indica modul de producere, metoda utilizata la producerea ilustrului vin de Jerez- adica sherry, cum au consacrat numele cei mai inraiti consumatori ai lui- englezii. Metoda implica o adaugare graduala a vinului si distilatului, astfel incat butoaiele pe trei sferturi pline nu se golesc niciodata. Practic in aceeasi inghititura se gasesc zeci de ani succesivi. Apoi, fiind un gran reserva inseamna ca e 100% distilat din vin de Jerez, si ca are minim 8 ani de maturare in butoaie de stejar, aceleasi in care s-a tinut in prealabil vinul. Asadar o nuanta mai inchisa decat un brandy obisnuit poate fi observata. Mirosul e ciudat de echilibrat, fara vapori de alcool disociati de izul de mere si stafide.  In gustul fin, delicat si relativ dulce (o iluzie creata de vanilina stejarului)  nuca joaca rolul principal, alaturi de ceva alune de padure si curmale. Impresia de final e placura si durabila. Exact ca un pahar de vorba in compania bunicului meu, octogenarul.

2 comentarii:

Florin spunea...

Bunicu se ocupa de vie? Daca e un "da", sper ca nepotul sa participe activ la lucrari, nu doar la degustat de vinuri "artizanale" ! ;)

George Mitea spunea...

el asigura managementul, Florin. In rest, sunt niste muncitori care fac treaba.