Takeshi Shimoda, importator de vin romanesc (interviu)

Japonia este o tara cu peste 125 milioane locuitori. Poate o sa va surprinda, dar dupa Wineintelligence jumatate din populatia tarii este consumatoare ocazionala de vin, iar aproximativ 22,5 milioane consuma vin saptamanal sau mai des!  In crestere constanta, Japonia are o piata pentru vinul imbuteliat estimata la 750-800 milioane USD, deci ca valoare- mai mare decat a noastra.
Am tot observat, mai ales pe facebook, ca exista unele eforturi romanesti pe acea piata. Asa ca prin intermediul Gramma (Marian Olteanu) am identificat pagina RiJT JAPAN- iar domnul care mi-a raspuns la cateva intrebari (si ii multumesc frumos pentru asta) se numeste Takeshi Shimoda (foto). 
Asadar, sa vedem ce zice un importator strain despre licorile noastre:

Cum ati ajuns implicat in importul de vinuri romanesti?
Am venit in Romania in interes de afaceri, de vreo 40 de ori si intr-una din aceste dati am fost invitat sa particip la o degustare unde mi-au fost prezentate mai multe tipuri de vin romanesc. Am fost placut surprins de gustul lor si mi-am dat seama ca vreau sa impartasesc aceasta experienta oamenii din Japonia.

Cat de mare este piata japoneza?
Piata japoneza a bauturilor alcoolice este preocupata in special de bauturile traditionale cum ar fi sake, umeshu si shochu dar si de bauturile coreene si chinezesti traditionale. Vinul este printre ultimele intrate pe piata Japoniei si a devenit o bautura foarte la moda, dar care e consumata de un numar relativ mic de oameni care traiesc in special in zone urbane. Oricum piata vinului din Japonia trece printr-un proces de expansiune, cu din ce in ce mai multi consumatori care incep sa aprecieze vinuri de buna calitate. 

Care sunt tendintele? Ce tip de vin consumatorul japonez prefera?
Deoarece mancarea japoneza e foarte „sensibila” si este bazata in principal pe ingrediente crude sau proaspete, felurile de vin cele mai apreciate de japonezi sunt cele albe si mai usoare. Oricum si carnea de vita e printre preferintele japonezilor asa incat vinul rosu e si el apreciat.

Este vinul compatibil cu bucataria japoneza?
Depinde de gust, unele feluri sunt compatibile, altele nu. Cum spuneam- cele albe, cu un gust mai delicat fac parte din prima categorie.

Importati numai vinuri romanesti sau aveti si altele tari in portofoliu?
Nu, doar vinuri romanesti.

Ce vinuri romanesti importati?
Gramma, DaVino, Basilescu, Visinescu, Oenoterra, Oprisor

Cum sunt vazute?
Sunt vazute ca vinuri scumpe, dar de o calitate si un gust superior.

Se vand?
Da, se vand. Piata creste usor in functie de nivelul de promovare.

Ne puteti spune un vin sau doua care s-au facut remarcate?
Japonezilor le plac brandurile DAVINO si Oprisor si le plac Davino Flamboyant si pinot noir de Oprisor. Le plac vinurile rosii romanesti.

Ce canale de distributie folositi?
Acum folosim Horeca si online.

Exista si alti importatori de vinuri romanesti in Japonia?
Din cate stiu sunt alte 2 sau 3 persoane cre incearca sa vanda vinuri romanesti si o fac promovand Romania si cultura romana.

Este Statul Roman implicat cumva in promovare?
Din pacate, nu.

Vedeti un viitor pe piata japoneza pentru vinurile romanesti si ce ar prebui facut ca acest lucru sa se intample?
Avem nevoie de un suport financiar puternic pentru promovarea României, a vinurilor românești si a produselor de mare calitate. Japonia are o populatie numeroasa si pentru a ajunge la cat mai multe persoane este nevoie de mai multi bani pentru proiecte si evenimente de promovare.