Despre pietris, Pontet Canet si Michel Rolland
Lumea vinului nu e in alb si negru, sau in fine in alb si rosu, cum doriti. Daca un chateau e consiliat de Michel Rolland asta nu inseamna ca vinurile respective sunt trase la xerox dupa zeci si sute de alte crame pe care celebrul oenolog francez le sfatuieste.
Ba chiar e ironic ca din 1999, dar mai direct dupa 2007, Rolland si-a adus contributia la revitalizarea acestui cru classé de Pauillac, mai ales ca se utilizeaza viticultura biodinamica. Insa o stire recenta m-a facut sa ma gandesc cat de serios iau unii conceptul de terroir.
Ei bine, retehnologizarea cramei a presupus aducerea unor amfore de beton, in capacitate de 900 de litri, deci 1200 de sticle, pe intelesul consumatorului final. Vasele de fermentatie din beton nu sunt o noutate, ci reprezinta chiar un soi de trademark al Bordeaux-ului, nume mult mai mari decat Pontet Canet utilizandu-le. Sigur, ideea de amfora ne duce cu gandul la antichitate, la traditie multimilenara etc, dar are si o latura practica: forma de ou, mult mai populara in Bordeaux, asigura o suprafata mai mare de contact cu drojdiile, ceea ce va face vinul mai "gras", mai "parker" de ce sa n-o spunem? Ori cei de la Pontet-Canet au o perspectiva mai traditionalista, iar forma de amfora asigura un echilibru mai bun, dupa parerea lor. Dar ceea ce mi s-a parut fabulos nu e forma vaselor, pana la urma puteau fi patrate, rotunde sau cum doreau ei, ci...o stiti pe aia cu "terroirul inseamna pietrele din vie, nisipul pe care cresc plantele, apa care izvoraste de dedesubt"?
Ei, respectivele amfore sunt turnate folosind pietrisul de pe proprietate, nu asa de aiurea, si asta doar pentru cabernet sauvignon. Pentru celelalte soiuri (merlot, petit verdot, cabernet franc) s-a utilizat argila si calcar- aduse- ati ghicit- tot de pe tarlalele stapanite de chateau.
Ma gandesc acum ce parere are cand citeste stirea asta (din Le Journal du Vin, sau altele) domnul Jonathan Nossiter, realizatorul Mondovino, documentarul spumos si interesant de altfel, dar care l-a demonizat pe Michel Rolland in ochii multor iubitori ai vinului. Probabil si-ar spune ca nu Rolland a fost cu ideea, ci Alfred Tesseron, patronul. SI nu ar gresi prea mult. Insa tot patronul declara pentru Decanter ca Rolland, desi nu e prea convins de biodinamica si alte asemenea, priveste cu interes fenomenul si respecta decizia celor care trec la aceasta miscare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Asta cu amforele mi se pare mai mult o chestie de marketing decat una care sa faca diferenta pentru vin. Mai faci o ghidusie prin crama, mai apare o stire in presa, mai pui 20% in plus la vin...
Iar Rolland este in mare parte si marketing...teoretic el ar privi cu interes orice initiava care l-ar aduce in atentia presei.
De curand citeam pe undeva un interviu al lui in care zicea ca pana la urma Mondovino a fost o chestie pozitiva pentru ca i-a adus mai multi clienti.
Iar asta cu biodinamicul mi se par iar cam 90 % marketing si probabil maxim 10% vin.
Si asta doar daca ne gandim in ce conditii a fost vinificat Cheval Blanc-ul in 1947 si ce vin a ajuns...
Sunt de acord, ca fara marketing nu se iese la liman. Dar...
- orice amanunt poate sa faca o diferenta.
- agricultura biodinamica e mai mult o optiune de lifestyle decat realitate stiintifica.
- in ce conditii? Prin gunoaie, printre oi? Poate nu utilizau inox, dar ma indoiesc ca colcaiau sobolanii pe acolo.
Asta cu bio e controversata rau de tot si la ei...
Una peste alta daca ai un vin prost nu cred ca devine bun peste noapte daca treci la biodinamic.
Si oricum diferentele dintre organic si bio ar fi infime din ce am citit despre niste experimente facute de Chateaux Margaux:
http://winespecific.com/2013/02/01/experiments-at-chateau-margaux-biodynamic-organic-and-conventional-viticulture/
pai in conditii ca vai de mama lor, nu de igiena e vorba: fara temperaturi controlate si alte gadget-uri moderne, cred ca alea erau mai bio decat astea de acum. Ah da, si au fost nevoiti sa foloseasca gheata pentru a duce fermentatia la capat :D Fisele tehnice ale multor vinuri din anul ala aratau dezastruos, pur si simplu erau moarte inainte de a se naste. Dar, minune...
Trimiteți un comentariu