Oda notei de subsol cu Davino Rezerva 2011 si Sirena Dunarii 2001

Mi-e foarte greu sa mai inteleg exhibitia care se numeste jurnal. Mai ales daca avem un jurnal de idei. Gasesc intreaga chestiune futila, ca un soi de zburdalnicie de copil scapat de la scoala. Ai idei? Scrie un tratat, o carte, un eseu! Sa le arunci intr-un jurnal seamana cu risipa unui om beat care comanda in carciuma numai bauturi scumpe, desi nu le mai poate aprecia. Nu spun ce anume mi-a cauzat aceasta reactie, in fond e vorba de un om pe care-l pretuiesc, dar nu pot intelege prea bine de ce se lasa purtat atat de usor spre frivolitati de peste 200 de pagini. 
Imi dau seama ca unii pot fi fermecati de stilul mundan, pe intelesul multora, melancolic, dar nelinistitor, al unor astfel de scrieri. E ca si cum bestia intelectuala s-a domesticit. Nu mai trebuie sa ai o buna cultura filosofica prealabila ca sa intelegi ce se intampla. Nu mai trebuie sa te aventurezi in teritorii nefamiliare ca sa surprinzi monstrul. Iti vine singur la usa, docil, incorsetat in adezivul care tine paginile laolalta. Eu cred ca in domeniul ideilor, mai ales cu marca scrierilor contemporane in care originalitatea sistemica nu mai atat de accesibila, adevarata epopee spirituala sta in notele de subsol si in referinte. Cartile de filosofie de azi seamana cu un teren de skateboard in care relieful poate inalta obstacole la impactul cu care sa-ti pierzi echilibrul si sa cazi, sau- dupa abilitatea sportivului- sa le transforme in trambuline cauzatoare de imponderabile salturi. Exista, si niciunul dintre cei care au studiat filosofia nu m-ar putea contrazice, un parcurs miraculos, o cadere si o inaltare prin toate aceste glose, excursuri si referinte bibliografice, un univers vechi si nou in egala masura care se naste intre parcurgerea distantei de la simbolul notei si pana la subsolul unde se cimentuieste ideea. In fond, nota de subsol, justificarea prin citare din autoritate, este fundatia constructiei ideatice. Sunt foarte putine scrieri din contemporaneitate care au rezistat timpului in lipsa acestor borne kilometrice. 

Hai sa culisam discutia spre vin. O sa va dau doua exemple de vin romanesc care vor rezista, pun pariu, testului posteritatii. Ambele sunt albe si mai mult- ambele sunt produse 100% unul, majoritar celalalt, dintr-o varietate care nu apare pe coperta tratatelor de specialitate, anume rieslingul italian. Ambele imi amintesc de cartile eseistilor contemporani francezi- cum ar fi Pascal Bruckner, Alain Finkielkraut sau Alain Comte-Sponville- autori care nu au vreo problema in a-si pune fundatiile rationamentului (valoros, de altfel) pe texte inedite, de tipul manifestelor politice, articolelor anonime de ziar sau altele si mai nastrusnice.
Cu toate rezervele cele doua vinuri de astazi isi trag seva din acest strugure subestimat, si el un soi de nota de subsol in tratatele de specialitate.

Sirena Dunarii 2001 este un vin dulce produs de Vinarte, din struguri botritizati din Golul Drancei, jud. Mehedinti. Reperele organoleptice spun astfel: culoare de un chihlimbariu deschis, arome intense de fructe confiate, cimbru, liliac, capucino, caramel. Dens, cremos, fără a-i lipsi totuşi oarecare prospeţime, în ciuda vârstei şi metodei de producere, se pune în valoare cu tonuri de miere, smochine, gutuie şi dulceţuri din coaja de portocală. Intens, lung, delicios, vin cu 230 grame zahar rezidual si inca un bun potential de pastrare. 91 pct.
Cu titlu de frumoasa promisiune remarcam Rezerva Alb 2011, produs de DAVINO, in Dealu Mare, un cupaj cu riesling majoritar si ceva sauvignon blanc. Aici avem de-a face cu un rezultat ceva mai subtil, cum de altfel vinificarea in sec obliga. Arome delicate, florale si minerale, calcaroase, piersici, aroma citrica fina, un usor iz vanilat si de mosc. Gustativ pare echilibrat, cu buna aciditate, cu un joc magistral condus intre dulce si amarui, ca pulpa de grapefruit sau gutuie coapta. Desi vorbim de un vin cu intensitate si persistenta, ceea ce ramane in urma e o senzatie de finete si de fruct placut, delicat, neintruziv, ceea ce e de apreciat mai ales in conditiile maturarii pe depozit de drojdie si a pastrarii in butoaie de stejar.  Nu am dubii ca-l vom aprecia- e drept cu alte repere datorate invechirii- si peste 10 ani. 90 pct.

Dupa cum se vede mai ales din cele doua exemple de mai sus, un autor virtuos poate crea lucruri bune si din materiale considerate (poate pe nedrept) inferioare. Eu va invit sa le incercati si sa constatati pe propriile papile (sau circumvoluntiuni, dupa caz) acest interesant paradox.