Revista Millesime, nr. 2 (primavara 2012)

Numarul 2  ne intampina cu o coperta reprezentand un preparat culinar pe stil nou (gen Masterchef, cu puncte de sos si briz-brizuri) si zece pahare de vin (rose) dispuse radial in plan orizontal, pe circumferinta farfuriei, facand ca totul sa semene cu o floare. Ar fi fost utila o legenda undeva, care sa ne spuna ce anume este respectiva chestiune si cine a creat-o.
Trecand peste acest aspect, redactorul-sef Dorin Popa face o succinta trecere in revista a dezvoltarii industriei nosatre dupa '90. 
In continuare: un material informativ, cu primele vinuri ale anului 2012 (lansari de vechi sau mai noi- Lacerta, Liliac, Recas, Oprisor); treceri in revista ale evenimentelor VinCE si Goodwine, interviu cu Gabriel Lacureanu, tanarul director/enolog de la Basilescu. 
Dorin Popa ne spune si in acest numar o legenda a vinului, si anume vinul marmelada (ei, hai, sa nu indrazniti sa negati ca nu ati auzit povestea licorii gelatinoase care te imbata dintr-o lingurita!). S-a scris despre aceste treburi si intr-un numar mai vechi din Vinul.ro. 
Versiunea "Millesime" e corect povestita (WWII, soldati rusi, jafuri, beciuri ascunse, etc. ).  Eu unul am auzit-o nerozia de la trei persoane diferite. Toate mi-au spus-o la persoana intai. Nu se cunosteau si chiar aveau un fundal diferit. 
Mai descoperim un profil de companie- Petrovaselo- firma din Banat a proprietarului CMA (cunoscut producator de espressoare si alte jivine facatoare de cafea). 
Georgeta Bocse scrie despre diversele modalitati si device-uri de racit vinul, despre pipe, dar si despre paradoxul francez. Bogdan despre Licitatia Nederburg, despre Antinori si crame cu aspect contemporan.  Si in acest numar apare un curs- acum despre formarea, maturarea si invechirea vinului, urmat indeaprioape de dictionarul de soi intretinut de Gabriela Maris.  
Liviu Balint ne ofera doua treburi pe care le-am citit cu placere: un interviu cu Mircea Cartarescu, si Vinul ca la Carte- aparitii ale vinului prin marea literatura a lumii. Sergiu Nedelea ne vorbeste, in continuare, despre un subiect drag noua: si anume- branza: alba, galbena, albastra, tare, moale, in toate formele si destinatiile sale. Nu uitra desigur sa indice si ce vin ar merge cu respectivele delicatesuri.
Mai citim despre oeno-turism cu Catalin Paduraru, iar Mona Arsulescu (aka vinuripovestite.ro) ne marturiseste de ce iubeste vinul.
Asadar, stati cu ochii pe chioscurile de ziare si sa aveti 15 lei in portofel. Ca de citit aveti ce.

0 comentarii: