Colonelului are cine să-i scrie. Povestea unui prânz antologic

Colonelul meu are putine in comun cu personajul din romanul lui Gabriel Garcia Marquez. In afara reveriilor din trecut, lucru firesc pentru orice om in varsta, lui-cu certitudine-are cine sa-i scrie! 
Exista insa un cocos, ca in povestea amintita, zburatoare purtand un nume celebru- Napoleon! Foarte galic, nu-i asa? De cand eram mic- zeci de Napoleoni si-au gasit sfarsitul la ocazii speciale, inecati in ciorbe groase de zarzavat, frageziti la cuptor sau inmuiati in rasol.
Apoi mai exista Curcanul Bismarck. Si el e o jivina mandra si pacatoasa, prinsa intr-o eterna reintoarcere prin cuptor. Sigur, de-a lungul timpului au fost Bismarci mai mari sau mai mici, insa prezentul a fost demn de o aniversare- 6 kg doar carcasa! In el orez cu legume, ciuperci si curry.
Nu va mai spun numele porcilor deoarece am intra intr-o controversa politica interminabila.
Contributia mea la aceasta masa a fost un gratar de vita. M-am dus la Metro sa cumpar o bucata de vita olandeza, dar se pare ca galatenii sunt mari mancatori de astfel de trufandale. Nu mai era. Cautand o ceva totusi demn de o masa mai speciala am identificat o ceafa de black angus produsa de o firma romaneasca. Si aceea era ultima bucata, destul de marisoara, pe la vreo 2,5kg, asa ca nu am pregetat, mai ales ca l-am recunoscut pe managerul unui restaurant cunoscut dand tarcoale pe la raionul de carne.
Am fasonat carnea, taind-o in bucati generoase si apoi am facut ceva ce marsterchefii ar blama zgomotos, in stilul lor care face vanzare producatorilor de vesela: am marinat bucatile intr-o cantitate mica de zeama de lamaie, ulei de masline, coaja de lamaie, ceva mustar cu boabe, chimen si oregano. Am facut asta deoarece urma sa frig carnea peste 2 zile si nu ma lasa inima s-o congelez, iar in frigider nu sunt 0-2 grade cat sunt necesare pentru pastrarea carnii proaspete in bune conditiuni. 
Ei, si uite asa s-a facut sambata, ne-am imbarcat, am ajuns, ne-am pupat, dar nu prea tare caci timpul se scurtase de acum (cine are copii mici stie ca- nu stiu cum se face- dar esti tot timpul in intarziere), am incins gratarul, am fript carnea dupa preferintele fiecaruia, mai medium-raw pentru mine, mai bine-facut pentru oamenii in toata firea alergici la roz. Garnitura a fost orezul din curcan si niste legume fierte, care tocmai treceau pe acolo.
Dar ce vin? Ce vin? Intamplarea (vorba vine) a facut sa am in drink-test cateva vinuri de la Alcovin Macin. Daca la curcan am mers pe mana unui chardonnay aducand a busuioc si a condimente dulci, la vita am testat un Renatus rosu 2012, un cupaj pe tipic bordolez (cabernet, merlot, petit verdot), cu o tusa autohtona prin prezenta in cupaj a unei proportii mici de feteasca neagra. Il stiu de cand era mic, ca sa zic asa, si anul in plus la sticla i-a folosit in mod cert. As zice ca in ciuda culorii rosii-purpurii, stralucitoare si medie ca intensitate, fapt care ne da o indicatie ca nu vom fi abuzati de taninuri salbatice, mijlocul e bine asezat, devedind o suculenta si un profil organoleptic bine echilibrat. Visina, pruna coapta, afine rosii, condimente dulci, nuante vegetale, aromatice, poate o iluzie de marochin, fin si parfumat cum probabil erau manusile domnisoarelor pe vremea cand domnii inca isi incovoiau spatele pentru a le saruta mainile. O suculenta moderat acida, de suc proaspat, alcool bine integrat, un final cu remanenta medie, usor amarui, amintind de ciocolata neagra, dar si picant, echilibrat de o dulceata de fruct copt, proaspat. O fi fost transferul de arome de la vita, a carei marinata a continut si coaja de lamaie, dar oricum ar fi- am recunoscut acest iz in finalul vinului. 
Nivelul de alcool (13,5%) nu ne da batai de cap, fiind bine integrat. M-am bucurat ca l-am vazut ca fiind bun din frageda pruncie si marturisesc chiar ca am fost nitel surprins de nivelul la care a ajuns in prezent. Aduce acum mai degraba a un cote du rhone de moda veche, adica mai fin si mai putin bombat de alcool. Consider ca e unul dintre cupajele rosii romanesti care ar merita mai multa atentie din partea iubitorilor vinului, cu atat mai mult cu cat vine la un pret atractiv pentru calitatea sa, adica aproximativ 40 de lei. 86 pct!
In ambianta pranzului aniversar de duminica, barbatii din trei generatii au apreciat acest vin. Nu stiu daca a fost Bismarck, manzatul fara nume, vinul sau doar pura bucurie a revederii cu bunicul meu ajuns astfel la 82 de ani. Dar avand in vedere ca s-a infruptat cu placere din toate, incep sa cred ca secretul longevitatii nu sta in ginseng si salate cu germeni de grau sau alte ingrediente fistichii, ci intr-un stil de viata plin de activitate, mancare cat mai naturala, dragoste si familie si de ce nu- cate un pahar de vin bun, macar din cand in cand.