Chardonnay 2013 Pivnita Takacs

Acest vin sec de Aiud, cu 12,6% alcool, se prezinta intr-o culoare alb-aurie, stralucitoare. Nas de intensitate redusa, fara prea multe exotisme, cu fateta vegetala,  usor intepator, amintind de coaja de kiwi si iarba,  prune verzi.  Gust viguros,  robust, cu textura de mar, ardei gras si banana tare. 83 pct. 24 lei pe site-ul cramei. Un vin placut.

Trebuie sa semnalez aparitia numarului 6 al revistei Millesime, in care descoperim in primele pagini un interviu realizat de Georgeta Bocse cu Gheorghe Csavossy, un "monstru sacru" al oenologiei romanesti, consultantul cramei despre al carei chardonnay am vorbit astazi. Dr. Csavossy este indubitabil cel mai experimentat oenolog in activitate de la noi, fiind si creatorul unor soiuri noi- cum ar fi Hercule si Amurg, ambele valorificate comercial de Pivnita Takacs. Descoperim si un om hatru, cu opinii uneori disonante fata de moda vremii (mai ales in cazul utilizarii baricurilor). Impreuna cu el, Attila Takács si afacerea sa de familie dau vinului un aer familial, traditional, destul de simpatic in aceasta lume de inox si tehnologie moderna.

                                            

0 comentarii: