Daca exista in toata lirica romaneasca un elogiu al vinului mai pilduitor decat Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu- sa-mi spuneti si mie. In locul castelului lui Hamlet- Cetatea Sucevei. In locul indemnului la razbunare- imbold de chef si veselie. In locul spectrului descarnat- un bonom crestin cu singurul regret ca-n ceruri nu-i loc de "cimpoieri si vin".De ziua stimabilului sa-i recitam cu glas vesel lucrarea:
Cum trece-n lume toată slava
Ca și un vis, ca spuma undei!
Sus, în cetate la Suceava,
Eu zic: Sic transit gloria mundi!
Pe ziduri negre bate lună.
Din vechi icoane numai pete,
Sub mine-aud un glas ce sună,
Un glas adânc zicând: „Mi-e sete".
Și văd ieșind o umbră albă.
Moșneag bătrân, purtând coroană,
Pe pieptul lui o sfântă salbă,
Pe umeri largi o scumpă blană,
Ea mâna-ntinde blând: N-ai grijă,
Ce zic nu trece la izvod.
Eu sunt vestitul domn Dabijă,
Sunt moș Istrate-voievod.
Măria Voastră va să-ndemne
Pe neamul nostru în trecut?
Ci el cu mâna face semne
Că nu-nțeleg ce el a vrut.
Măria Voastră-nsetoșează
De sânge negru și hain?
El capu-și clatină, oftează:
De vin, copilul meu, de vin.
Când eram vodă la Moldova
Hălăduiam pe la Cotnari.
Vierii toți îmi știau slova
Ș-aveam și grivne-n buzunar.
Pe vinul greu ca untdelemnul
Am dat mulți galbeni venetici;
Aici lipsește tot îndemnul.
În lume mult, nimic aici.
La voi în lumea ceealaltă,
Fiind cu milă și dirept,
M-a pus cu sfinții laolaltă
Și-n rai mă duseră de-a drept.
Dar cum mai pune Sfântul Petre
La rău canon pe-un biet creștin!
Când cer să beau, zice: „Cumetre,
Noi n-avem cimpoieri și vin.
Și totuși domn fusesem darnic
Și bun de inimă cu toți.
De câte ori l-al meu păharnic
Umplut-am cupa numai zloți!
Că ce sunt recile mademuri,
Ce aur, pietre și sidef
Pe lângă vinul copt de vremuri,
Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef.
Împresurat-am eu și Beciul
Cu oaste bună și strânsuri;
Soroca, Vrancea și Tigheciul
Trimis-au mii viteze guri
Să certe craii cu mânie...
Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace
Să-mi duc Moldova-n bătălie
Cu mii de mii de poloboace.
Atunci când turcii, agarenii
Mureau în iuruș cu halai,
Oștirea noastră, moldovenii
Se prăpădeau într-un gulai.
Și zimbrul cel cu trei luceferi
Lucea voios pe orice cort.
Precum ne-am dus, venirăm teferi
Și toți cu chef și nime mort.
Nici vin cu apă n-am să mestec,
Nici dau un ban pe toată fala.
De-aceea n-am nici un amestec
Oriunde nu îmi fierbe oala.
Când calcă țara hantatarii,
Eu bucuros în lupte merg,
Când între ei se bat magarii,
În fundul pivniței alerg.
Se certe ungurii și leșii...
Ce-mi pasă mie? La Cotnari
Eu chefuiam cu cimpoieșii,
Cu măscărici și lăutari:
Și sub umbrarele de cetini
Norodu-ntreg juca și bea,
Iar eu ziceam: să bem, prietini,
Să bem, pân- nu vom mai putea.
Dacă venea să rătăcească
Vun învățat arheolog,
Vorbind în limba păsărească,
Nu m-arătam ca să mă rog.
Dar ție-ți place doina, hora,
Îți place-al viței dulce rod,
Tu povestește tuturora
De moș Istrate-voievod.
Le spune sfatul meu s-asculte,
S-urmeze vechiul obicei,
Să verse dintre cupe multe
Și la pământ vo două-trei.
Căci are-n sân Moldova noastră
Viteze inimi de creștin;
Tineri, în veselia voastră,
Stropiți-le duios cu vin!
Și în Moldova mea cea dulce
Orânduit-am cu prisos:
Ca butea plină să o culce,
Cea goală iar cu gura-n jos.
Și astfel sta-n Moldova toată
Cu susu-n jos ce era treaz,
Odihna multă-i lăudată
La cel chefliu, la cel viteaz.
Când de mănușa lungii sabii
Mă rezimam să nu mă clatin,
Cântau cu toți pe Basarabii,
Pe domnii neamului Mușatin,
Pân- ce-ncheiau în gura mare
Cu Ștefan, Ștefan domnul sfânt,
Ce nici în ceriuri samăn n-are,
Cum n-are samăn pe pământ!
Moldova cu stejari și cetini
Ascunde inimi mari de domn,
Să bem cu toți, să bem, prietini,
Să le vărsăm și lor în somn.
Pân- la al zilei blând luceafăr
Să bem ca buni și vechi tovarăși;
Și toți cu chef, nici unul teafăr,
Și cum sfârșim să-ncepem iarăși.
Răpiți paharele cu palma,
Iar pe pahar să strângă pumn
Și să cântăm cu toți de-a valma
Diac tomnatic și alumn;
Cântăm adânc un: De profundis.
Perennis humus erit rex.
Frumoase vremi! Dar unde-s? unde-s?
S-au dus pe veci! Bibamus Ex.
Si dupa atata Cotnari "copt de vremuri" si "greu ca untdelemnul", parca ni se face putin pofta. Si asa imi aduc aminte ca la Premiile de Excelenta Vinul.ro mi-au trecut cateva vinuri de Cotnari pe la nas. Imi amintesc bunaoara grasa de Cotnari 1979- radiind a ulei ars, miere de rapita, o licoare densa si interesanta. Ba chiar si de cea din 1984, aducand si mai plenar, intoxicant chiar, a miere si polen, cu un gust surprinzator de fresh, avand in vedere...Dar cel mai mult si mai mult mi-aduc aminte de o alta sticla de Cotnari, care-vorba unei poezii mult mai cunoscute- "Era pe cand nu s-a zarit, Azi o vedem, si nu e." Si de 87 de puncte a fost si medalie de aur. Si nu mica ne-a fost mirarea sa aflam, dupa sesiunea de degustare, ca n-a fost altceva decat un banal Blanc de Cotnari 2009, un cupaj demisec de tamaioasa, feteasca si francusa, pe care l-am intalnit adesea in peregrinarile mele prin fata rafturilor feluritelor magazine, ba chiar l-am si incercat de vreo doua ori, nu cu mare satisfactie, dar altceva mai potabil nu parea a exista in acele locante.
Si uite ironie poetica...cand l-am cautat anume- ia-l de unde nu-i! Pentru ca 2009 nu mai exista decat in paharele noastre de degustare. Proba de la concurs a fost- iata cate intrepatrunderi intre poetul nepereche si podgoria ilustra- precum o raza "care abia acum luci vederii noastre"!
Cum sa nu-ti spui, in fata raftului din Selgros acum plin de 2010 (care desigur nu e la fel de bun):
"Tot astfel cand al nostru dor
Pieri in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca"
PS: Dar sa nu disperam! Poate isi va reveni spectaculos pana la editia 2014 a concursului Vinul.ro, unde ma voi reintalni (daca mi se va mai face favorul de a fi invitat) cu un vin demn de o medalie de aur.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu