Doua fetesti negre: Davino 2010 si Stonewine 2011 Balla Geza

Purpura Valahica 2010 DAVINO (feteasca neagra, Ceptura, 14,5% alc)

Un vin de o culoare rosie rubinie cu nuante purpurii. Nas mai ciudat, pentru ca dupa asteptatele prune uscate urmeaza batonul cu rom. Daca aveti rabdare, si ar trebui, sa stiti ca are nevoie cam de 30 de minute ca sa scape de impresia puternic glicerinoasa. Odata calmata situatia, lasa in urma tuse parfumate de boabă de strugure, dulceata de cirese, cacao si condimente pudra. Gustul e suculent, cu cirese, compot de prune, nuante fine de baric, cu miez de nuca verde, scortisoara pe final, si un gust remanent prelung si placut ca de cireasa si pruna coapta. 

Este usor de baut, desi e un vin viguros, cu extract mare si cu taninuri bine crescute. Da impresia de tinerete, desi nu e tocmai facut ieri. 86-87 pct.  Aprox. 80 lei.

foto: Ciprian Haret

Feteasca Neagra 2011 Stonewine Hill Selection Balla Geza (Minis, 15% alc). Prezinta o culoare regulamentara, rosie-rubinie cu nuante purpurii, ceva mai deschisa decat precedenta (Purpura Valahica n.a). Acest vin prezinta initial tuse cam evidente de maturare in lemn, cu aromatica de lemn ud, trufe de ciocolata si condimente de vin fiert. Dupa o aerare mai sanatoasa, tusele verbace initial se integreaza mai bine in obstea aromatica. Asa se face ca ies la lumina tuse de fructe negre (cireasa neagra, mure, afine), pruna uscata nefiind chiar atat de evidenta precum spune canonul. Gustul e punctul tare al vinului, fiind in egala masura suculent, de corp mediu, cu taninuri dulcege, de fruct copt, sustinute de o aciditate buna si elevate de nivelul mare de alcool, care este surprinzator de bine integrat. Denota o remanenta medie. 85 pct. 60-70 lei

Ambele vinuri- desi sunt expresia unor terroir-uri diferite, primul din Bordeaux-ul Romaniei - Dealu Mare, cru-ul Ceptura (imi arde de glume la inceput de 2014), iar al doilea dintr-o mica Burgundie romanesca- ergo podgoria Minis, judetul Arad-  prezinta o relativa asemanare, mai ales sub aspectul corpolentei medii si acelui caracter suculent, de fruct pur, care incepe incet-incet sa revina la moda mondiala. Nu ne-am chinuit noi prea tare sa ne aliniem nici pana acum, cel putin nu cu toate varietatile, si cine stie, poate de data asta, din intamplare sau din inertie, chiar vom ajunge sa calarim un val mai mititel. Cramele trebuie doar sa mizeze pe ceea ce si eu- de mai bine de patru ani, dar si toti specialistii straini care au trecut pe aici am spus: varietati autohtone! Cat mai multe si cat mai bune! 

Doamne-ajuta!