A Journey into Wine: Romania


Sigur ca nu mai este de actualitate, avand in vedere ca premiera a avut loc prin februarie, dar in final am vazut si eu trecerea Isabellei Legeron (vezi aici si mai ales aici) prin tara noastra si reactionez. Trecerea- foarte inconsistenta ca si industria noastra (care are deviza ”bun-prost- tot se bea”, sau “vin, votca, coca-cola- nu conteaza! important e sa se vanda!”).

Am ramas placut surprins ca respectiva turista/degustatoare a dorit sa incerce in principal soiuri autohtone, ceea ce pare de bun-simt. Cand vizitezi o tara straina doresti sa experimentezi ceea ce-i este specific ei, si nu lucruri care sunt peste tot. A fost la Carl Reh- Crama Oprisor, in Mehedinti, unde a mancat o “polenta cake” (adica mamaliga cu branza, oameni buni!) preparata de Cristian Boerean, udata cu feteasca regala. Bun!

In curtea unui cetatean a baut un vin proaspat din soiul hibrid Isabela (probabil deoarece poarta acest nume) si surpriza: i-a plans de mila ca trebuie taiate viile hibride si ramane lumea fara vinul acesta cu aroma de fructe de padure! Sincer, si mie mi se pare o mare tampenie ca unii de UE (mari specialisti!) sa hotarasca intr-un birou din Bruxelles sau Strasbourg ce soiuri de vita de vie trebuie cultivate si care nu in Cracaoatii din Vale, Romania.

Apoi la Dragasani a stat de vorba cu printesele si baronii sau ce mai sunt ei. A degustat Novacul (care cred ca este un Negru de Dragasani updatat prin anii ’70 la statiunea de cercetari de acolo), pe care l-a apreciat. L-as aprecia si eu, daca l-as gasi, si daca n-ar costa vreo 70 de lei (inteleg ca vinurile Prince Stirbey sunt facute cu mult simt de raspundere, dar 70 de lei pentru un vin neaos?).

Bineinteles, trebuia sa treaca si pe la Dealu Mare, la Davino, sa guste o feteasca neagra, pe care a laudat-o, semn ca mai exista speranta pentru capriciosul nostru vin port-drapel. Cred ca il compara cu un “shyraz de nord”, daca am inteles eu bine. Apoi la Olimp (mda, pe litoral) la Domeniile Clos des Colombes, unde a incurajat-o pe compatrioata sa in entrepriza ei inca experimentala.


Mai trebuie mentionat dialogul cu Cezar Ioan: foarte tare! In special descrierea modului comunist de a face vin: se pun strugurii gramada, alandala, se obtine un vin. Il degusta “specialistii” care conchid: e cam “riesling” asta! Se eticheteaza si se trimite la export in URSS ca oricum nu-si dau aia seama ce-i riesling si ce nu-i!

Concluzie programului: exista potential, inceputul e timid, mult succes ca aveti nevoie!

foto: vinul.ro

6 comentarii:

Mihnea Mironescu spunea...

Cred că polenta cake s-ar traduce mai exact prin cuvântul bulz, întrucât mămăliga nu este specific românească, o mai au şi alţii, şi nu cred că asta s-a vrut (s-o confuzăm) când i s-a servit un preparat pur românesc.

Cât despre Stirbey, şi mie-mi vine să plâng la unele din preţurile lor. Însă de ceva vreme vinurile pot fi cumpărate online direct de la cramă, la preţuri mai realiste şi în condiţii, cred eu, mult mai bune ca ale multor magazine. Un Novac este aici 58 de lei.
http://www.stirbey.ro/Vinuri-rosii-Rose/Novac/

Dar nu sunt doar cei de la Stirbey puţin cam decalaţi cu preţurile. E suficient să te uiţi la Davino, Oprişor, Rotenberg şi să vezi vinuri de peste 15-20 EUR sticla, asta la costurile de producţie româneşti. Oamenii s-au prins care-i treaba cu segmentarea pieţei, cu marketingul şi cu fraierii cu bani şi acum exploatează. Nu e cazul să generalizăm, nici măcar în cazul celor numiţi, întrucât produc vinuri cinstite, unele chiar excepţionale. Însă la preţuri de Franţa sau Elveţia, nu de România.

George Mitea spunea...

Bun tip-ul. Cred ca il voi urma. Prin hypermarketuri nu se gasesc, iar in putinele magazine specializate din urbea care ma gazduieste, ori nu se gasesc(cel putin varietatile pe care le caut eu), ori isi depun si ele prinosul de adaos comercial, un roze, sau o tamaioasa de la Stirbey ajungand astfel la preturi astronomice. Cum astrele nu ma fascineaza intratat, prefer vinurile la care portofelul se poate uita cu suficienta...

Mihnea Mironescu spunea...

Încă ceva de care e bine să ţii cont: căldura de afară. Oricât de vine intenţionat ar fi un producător, el tot printr-o firmă standard de curierat îţi va livra marfa. Iar când afară sunt 30-35 de grade, în 2 zile s-ar putea ca vinul să sufere destul de mult.

Ăsta-i avantajul unei pivniţe - pentru cine-i norocos s-o aibă - poţi face achiziţiile de vin prin primăvară sau toamna târziu, apoi poţi contempla cu satisfacţie pe cei care-şi varsă pe blog oful şi la chiuvetă vinul oxidat. ;-)

George Mitea spunea...

Eh, la mine in casa vinurile au speranta de viata foarte redusa, he, he...Iar incipienta colectie sta bine merci intr-un beci suficient de adanc cat sa se simta mai bine, si suficient de departe incat sa nu fiu tentat prea des. Dar ce se intampla cu vinul inainte de achizitie este alta poveste. Apropos, intr-o iarna am vazut in curtea interioara a unui supermarket- Billa adica, baxuri de vin frumos ninse, si probabil des inghetate. M-am gandit probabil ca baietii incercau o vinificare cam ca a stramosilor daci- anume fortificarea vinului prin inghet/dezghet repetat :)

alibus spunea...

Sunt multe lanturi de magazine care considera vinul aliment nealterabil si prin urmare il lasa in (nin)soare.

Mihnea Mironescu spunea...

Hai că sunteţi răi amândoi. Poate erau baxuri de ice wine :-))