Moldova si al ei Purcari

Este un sentiment foarte ciudat sa treci frontiera in alta tara ("ieto pleonasm!") si apoi sa calatoresti prin localitati cu nume familiare cum ar fi Valeni, Slobozia, Colibasi sau Pascani. O sa spuneti "dah, ai descoperit America, mosule!", dar credeti-ma- combinatia aceasta de stranietate si familiar iti creaza o stare nitel nelinistitoare. 

Satele din stanga Prutului arata cu mici diferente exact ca cele din dreapta. Cu mentiunea ca, cel putin in raionul Cahul, abunda imaginile viticole in decoratiile caselor si feroneria portilor. Promitator din punctul meu de vedere. 

De altfel, strugurele se gaseste si pe stema raionului Cahul- oglinda mai supla a Galatiului dincolo de Prut.

Si tot mergand asa prin Moldova profunda, dai de telegute trase de magarusi, omniprezenta Lada, cate o Volga si niste tartarete kaki de sorginte indubilabil sovietica dar si pe langa Logan, tot mai raspandit pe soselele din tara vecina. Si carduri de gaste. Multe gaste. Ca la noi in Dobrogea.

Sincer sa fiu, daca privim localitatile rurale, nu exista mari diferente fata de Romania. Deosebirile de aspect sunt insa destul de vizibile in orase, nu ca Husiul sau Tecuciul ar fi metropole, dar orisicat, in ultimii ani, tot s-a mai vopsit un gard sau s-a plantat o panseluta cu fonduri europene. 

Am ajuns in Chisinau, firesc mai repede decat cei imbarcati in Bucuresti si asta ne-a dat ragazul sa dam o tura prin centrul orasului, inclusiv sa ne ratacim prin mijloacele de transport in comun. Care apropos se numesc "rutiere", in traducere maxi-taxi sau microbuz. Noroc ca moldoveneasca seamana izbitor cu limba romana pentru ca altfel nu stiu cum ne-am fi descurcat.  

Seara, la cina, in complet reunit multinational (moldavo-ucrainiano-roman) am luat primul contact cu oamenii si vinurile celor care ne-au invitat: Vinaria Purcari.  I-am cunoscut astfel pe cel care se va dovedi un soi de factotum al vizitei noastre in Moldova- Marcel Grajdieru, CEO de la Crama Ceptura, echipa lui, dar si pe Sorin Balanel, directorul de marketing de la Purcari si Mariana Balaban, noua la PR.

Am incercat Pinot Grigio 2013, un vin floral, exotic, cu gust proaspat si un final tonic, migdalat. Usor de receptat, un grigio si nu un gris, pentru cine opereaza cu astfel de distinctii (84). Apoi un rose 2013 din cabernet, merlot si rara neagra, tot fresh, construit ca sa fie impetuos aromatic, insa aromele sunt cum sa spun altfel decat naturale, ca un strop de fruct proaspat, in acest caz- fragi, capsune, coacaze rosii. Tot tonic, cu tuse de grapefruit pe final. Nitel cam heavy pentru gustul meu (83). A urmat un merlot 2011, cum altfel decat de Purcari. Zic asta pentru ca e o obisnuita (nu stiu daca chiar o moda) la producatorii basarabeni sa treaca si "de acolo" dupa denumirea soiului. Un merlot cu aromatica usor florala, apoi condimentata, completata cu fructe negre si rosii (dude, mure si visine) cu buna tipicitate in gust, suculent, lin curgator (84). Interesant si procentul de alcool- in jur de 13 la toate vinurile.

A doua zi a urmat o teribila incercare si anume trezitul la 5 dimineata. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca trebuie sa ma trezesc la ore din acestea, parca nici nu-mi mai vine sa ma culc. De unde si teribila incercare. Si ce sa faci, uite asa dezbati pana tarziu in noapte filosofie geopolitica si aspecte teoretice legate de bosonul Higgs alaturi de un rosu portughez (multam Dan!) si o tamaioasa dulce din 2000 (multam Mihai!).

Bun, a doua zi, microbuzele ne-au dus la Purcari. Drumul sa fi tinut vreo 2 ore. Am vazut din departare obiectivul si de aici primul soc: dimensiunea. Asa ceva n-avem in Romania. Un castel, lac cu lebede, peisagistica ingrijita, a carei frumusete e accentuata de cromatica toamnei. De fapt e un adevarat domeniu, nu doar o crama, fie ea si pitoreasca. Exista dealuri, vai, padure, un teren de tenis, poti sa pescuiesti in lac, sa te plimbi cu bicicleta prin vie, etc. 

Dar...am trecut pe langa "chateau" deoarece am fosti dusi direct in vie sub supravegherea mai marelui de la Purcari- Victor Bostan, omul care detine in co-proprietate cu un fond american de investitii concernul  Bostavan Wineries Group. Haideti sa parasim racoarea viei cateva clipe pentru niste poze, date si cifre. 

O rara neagra uitata in vie

Saperavi

Bostavan Wineries Group inglobeaza 4 entitati, cu centre diferite de procesare si vinificatie in Onesti (Moldova), Etulia (Moldova), Ceptura (Romania), distileria de brandy Bardar (Moldova) si desigur- perla coroanei-  Purcari. Plantatiile sunt vaste: 600 hectare la Etulia si Onesti, 200 in Ceptura si peste 200 la Purcari- deci grosso modo: 1000 de hectare. Nu-i tocmai via bunicului de la tara, ca s-o luam asa. Apoi sa retinem: investitie proprie, fara fonduri nerambursabile si alte pomeni.

Sa ne intoarcem la "dimineata, pe racoare"...apropos! de unde sa stim noi la ce grele incercari ne vor supune Zdop si Zdup a doua zi?

Am vizitat viile, din care doar unele varietati de rosu isi mai asteapta randul la cules, am vazut cabernet, saperavi si rara neagra, care intr-adevar pare morfologic diferita de babeasca neagra, desi stiu ca asta nu inseamna nimic. Am vazut clone de merlot cu boaba cat moneda de 50 de bani si altele cu boaba maruntica si indesata pe chiorchine. Oricum, e mai putin important. 

O stiti p-aia cu "da mama cu biciu-n mine"?

Dupa plimbatul prin vie am ajuns la castel. Aici am fost intampinati de lautari. Nitel straniu avand in vedere ora, dar dragut oricum. Dupa micul dejun am fost fortati sa ne impartim in echipe si sa ne imbracam in ii. 

Omul din dreapta e seful- Victor Bostan, nu numai patron, dar si oenolog-sef

Lebada alba merge cu Alb de Purcari, aia neagra cu Negru. 

I'm sexy and I know it

Am protestat, va dati seama, dar Victor Bostan e destul de inalt si intimidant. Si ne-au muncit fratilor la cules de struguri, intr-o vie din apropiere. Noroc ca erau si lautarii cu noi. Ne-am luptat cu ucrainienii si cu o echipa formata din domnisoare de la o televiziune locala de bizz patronata de un fost ministru al apararii, prezent la eveniment. Tin sa va anunt cu mandrie patriotica ca strategia celor de la Purcari de a ne obosi nu a functionat. Am jucat la zero si ne-a iesit. 
Apoi am fost dusi la zdrobit struguri. Iar am ceva de comentat: adica ditamai crama moderna si ne-au pus sa calcam strugurii in picioare intr-un ciubar. Glumesc desigur. Imi dau seama ca toata chestiunea a fost didactica.

"Bai, deci fii atent:
aia din spate e o racheta balistica uitata de rusi"

Aici fetele din echipa (Mona, Cristina si Elena) au avut rolul principal. Noi, astilalti, am pus osul doar la inclinat vasul. Cu fetele in el. Noroc ca sunt usurele. Sincer, aici am pierdut locul unu numai deoarece unul dintre respectabilii blogeri romani si-a tradat patria pentru o ucrainianca inalta care purta 42 la pantofi. Deci va dati seama, fetele noastre minione, cu picioare finute- au avut un mare handicap. Urat, domnu' Stoenescu! Foarte urat!

Jump around!

Apoi am vizitat crama propriu zisa. La vinificatie: inox, nou, stralucitor, curat bec, frumos, dar nimic inedit. Dar urmatorul lucru a fost o sala de baricuri imensa. Asa ceva n-am vazut in Romania, sincer si serios. Nu stiu cate baricuri erau acolo. Poate 1000, asa am auzit de la cineva. 

Numai baricuri Seguin Moreau, pentru cine cunoaste

Apoi am vizitat si beciurile istorice, construite de calugarii de la manastirea Zografu, constructie geometrica in forma de cruce.

In 1827 (de unde si cifra pe etichetele vinurilor) a fost inaugurata prima linie de productie a vinurilor din Moldova si a fost înfiinţată cea mai veche pivnită de vinuri, fondata, ca sa vezi, de un cetatean german.
Si aici a mai fost pus la cale un concurs, de etichetat si imbuteliat. Mi se pare normal ca am pierdut, fiind cu gandul la vechiturile din pivnita si la pranzul de afara. 

In legatura cu pranzul, vreau sa va spun ceva important: sa nu stati niciodata, dar niciodata, la masa cu un blogger culinar, decat daca a gatit el/ea.  Tartarul de somon va fi naspa, foie gras-ul prea facut, vita, chiar asa suculenta cum a fost- pfa! o tentativa nereusita, iar tiramisu prea uscat. 
Eu unul am fost surprins, ma asteptam la un meniu traditional, la o slana cu ceapa- ceva si cand colo- na poftim- pe malul Nistrului langa Transnistria- ditamai bucata de foie gras! Singurul meu regret e ca in loc de sosurile alea savante de pe farfurie, n-au putut sa faca si ei o mamaliga si niste mujdei de usturoi! 

Am uitat de degustarea de vinuri. Culmea pentru un blogger de vin, nu-i asa? Remediem imediat.
Chardonnay 2012. Un vin maturat 6 luni in baric si 6 luni in sticla, cu arome vanilate si fructate de para si gutuie, foarte sec si cu usoara atringenta dar inmuiata de aromele de stejar, dulci-picante. 84

"Deci ca sa fie clar pentru voi, care criticati vinuri:
aveti idee cat de aproape e Transnistria?"

Alb de Purcari 2012, un cupaj de chardonnay majoritar cu aport de pinot gris si pinot blanc, fermentat in baric si maturat tot acolo pentru un total de 5-6 luni, dupa care mai sta linistit in crama vreun an. Un vin gras, untos si robust, dar totusi fin. Un bonom. Miere, gutuie, picanterii diverse. Foarte persistent intr-un stil picant, intens. Vinul alb al vizitei pentru mine. 89 pct. (la Premiile de Excelenta Vinul.ro 2013 am punctat varianta 2011 cu 88 pct, in orb, deci nu ma banuiti ca as fi partinic din pricina ospitalitatii). 
Rose de Purcari 2013, v-am spus deja despre el.
Rara Neagra 2012, un vin cu fruct, suculent, acid si de cursa lunga, fara baric. Nici nu-i trebuie, daca ma intrebati pe mine. Feteasca neagra fiind o aditie recenta in amplelogia basarabeana, rara e practic singurul strugure rosu, hai sa-i spuneam- autohton, asa ca e usor impins in fata, cel putin de cei de la Purcari.
Rosu de Purcari 2010, cupaj de cabernet, malbec si merlot pastrat 3 ani in baric. Bateti-ma, chinuiti-ma, dar nu m-a impresionat. Un nas de ciocolata, cacao, cu un pic de cauciuc si in gust cu o astringenta usor iesita din context. Poate e prea tanar sau poate eram eu obosit. 82-83
Negru de Purcari 2010, blendul cunoscut de cabernet 70%, saperavi 20% si rara neagra 10% maturat si el 3 ani in baric. Un nas de vin serios, cu pastaie de vanilie, prune, dude, baton cu rom si picanterii diverse, mult mai "intunecat"(e negru, nah!). Dupa vinul precedent a parut pur si simplu mult mai fin si serios. 87
Sa mai zic ca tehnic vorbind- toate vinurile de mai sus au un rest de zahar sub 4 su acelasi procent de alcool- 13%.  
Ne-a fost servit si vinul dulce traditional si reprezentativ pentru Moldova- cahor, pe numele de scena de la Purcari- Pastoral. Vin fortifiat cu 16% alcool si 16 grame zahar, obtinut din cabernet sauvignon. Desigur, asa ceva nu-i pentru toata lumea. O aromatica deosebita, de gem de gutuie in nas si dulceata de nuca, cu un reziduu iodat in gust. Evident persistent si navalitor peste papile. Am zis 84 pct, dar imi cam lipsesc reperele pentru acest tip de vin.
Au mai fost si doua tulburele, tulbureluri, tulburate? Ma rog, intelegeti dvs. Vinuri in stadiu incipient, interesant totusi de gustat, pentru "muschiul" si mustosul lor.

Ala mare si negru

Si cu acestea fie zise sa ne intoarcem la masa, unde lautarii cantau si ospatarii zumzaiau cu sticle de Alb 2012 si Negru de Purcari, dar nu de cel cuprins in degustare, ci varianta vintage 2011, un vin care costa peste 100 de lei (romanesti), deci nu-i de joaca. Se produce cand si cand, in functie de specialul anului, dupa cum ii spune si numele si e un Negru+.  25% saperavi, in decrimentul rarei negre. Si un plus de alcool- 14%, excelent integrat. Mai multa suculenta, mai multa finete, un plus de fructe rosii imbinate cu smochine. Foarte lung. I'm 90 pct on that, si nici macar nu locuiesc in Toscana.

Pentru unii "colegi":
mai puneti si din astea prin textele voastre

Sa nu uit si de concursul de "toaste". Nu, nu ne-au pus sa prajim paine. E vorba de o traditie care noua- romanilor- ne lipseste aproape complet. Sunt convins ca vine pe filiera rusa. Elena a facut ce-a putut pentru echipa noastra, politic si politicos, intr-o cuvantare concisa, insa n-am putut dovedi efluviile bilingve si in versuri ale echipelor concurente. Oricum, indubitabil, noi ne pricepem mai bine la ce urmeaza dupa toast decat la ce e inainte. Pacat ca n-a fost un criteriu.

Dupa masa am fost obligati sa cantam. Profitand de degringolada generala, Dan a luat initiativa si a propus un "Canta cucu-n Bucovina", pe care l-a si interpretat, nu foarte rau, as adauga, cu noi ceilalti in backing vocals sau ansamblu de balet, dupa caz. Noroc ca nu stia niciun ucrainian romaneste.

 Unul din Romania si Aurel Grosu

La masa noastra stia insa limba foarte bine d-l Aurel Grosu, care a lucrat 30 de ani la fata locului, un soi de Stefan Canariov al Purcarilor. Simpatica povestea cu vizita lui Dan Spataru, vedeta mare si-n Moldova ca la noi, de altfel. Si s-a pregatit d-l Grosu, director la acea vreme, pune berbecul la protap, scoate toate vinurile cele mai bune pentru vizita. Si la masa cand sa-i toarne omului in pahar, acesta ii comunica ca de fapt s-a lasat de baut de cativa ani. Soc si dezamagire! Imi inchipui ca asta a fost pentru el, cum a fost si pentru mine vestea ca Axl Rose s-a lasat de bautura.

Bun. Ce a mai ramas de zis? Ah, ne-au fost acordate premii constand intr-o sticla dintr-un vin nou, ce urma sa se lanseze a doua zi, in cadrul Zilei Nationale a Vinului. Pentru ca da, basarabenii, spre deosebire de stim noi cine, au asa ceva.

Vai de mine, dar ce tarziu s-a facut! Gata! Despre festival, oameni misto, ispita lui Tamerlan, alte vinuri moldovenesti si despre Freedom Blend 2011 in editiile viitoare!