Aromatic a castigat mult, aduce tuse puternice de condimente (scortisoara, cuisoare, piper), fructe negre, ciocolata cu rom, un diafan iz floral. Gustul s-a subtiat nitel, va amintiti taninozitatea bizara de la lansare. In rest apar aceleasi note de para (williams, cu coaja cu tot), coacaze, afine, cafea. Repertoriul gustativ s-a diversificat putin fata de dominanta visina initiala. Finalul aduce pastise acrisoare, ca de visina, zmeura, tanin verde. Recomand servirea la 10-12C, ca un vin rustic, ceea ce de altfel si este. Daca se incalzeste prea mult tusele dulcege de esenta de rom devin deranjante.
Am incercat sa inteleg ce m-a facut sa-l punctez cu 90 pct in decembrie 2010. Si mi-am dat seama ca-mi amintesc perfect circumstantele, seara, oamenii, vinul care m-a bucurat si entuziasmat. L-am considerat original si unic, nici articolul in sine nu s-a lasat mai prejos.
E in continuare un vin ok, dar bizareriile acestui vin s-au acutizat. Nu mai e atat de rafinat ca prima oara, e ciudat, acum pare rustic, un adevarat ţăran emerit. Ca acei oameni care se retrag dupa iesirea la pensie undeva la tara, in cativa ani se "taranizeaza" (miraculos si fecund de analizat fenomen) si incep sa vorbeasca doar despre starea vremii si a porumbului de la camp.
82 pct. Dar nu m-ar mira sa-l gust peste 2-3 ani si sa mi se para mai bun. In fond un mister predictibil n-are niciun farmec, nu-i asa?
9 comentarii:
Din pacate si aceasta gama face parte din marea loterie "Dopurile Rotenberg". Speranta nemuritoare ne obliga sa credem ca nu e ceva intentionat si ca nu sunt diferite loturi. Pana la proba contrarie.
Eu n-am intrat in loteria asta pana acum, Mihai. Niciun vin de la Rotenberg, pe care l-am incercat, n-a avut defect de dop. Poate am fost norocos, cine stie.
Iar de loturi, sunt convins ca exiosta mai multe loturi. Dar sticlele pe care le-am avut eu faceau parte din acelasi lot.
Atunci cum se explica diferenta de valoare?
Pai numitorul comun al celor doua sticle degustate sunt eu:))
Mihai, cred ca mai e ceva, scuze ca zic ceva foarte evident - vinurile chiar evolueaza in timp. :)
Deosebita evolutie de la 90 la 82 de puncte pentru un vin de 1 milion sticla la o varsta la care ar trebui sa fie aproape de maximul calitativ :)
Poate a fost supraevaluat de la inceput. Inclusiv potentialul sau de invechire. Poate un vin evolueaza intr-o directie pe care nu o agreezi. Sau poate pica inexplicabil. Poate omului care-l incearca i se schimba gusturile si viziunea asupra unui vin sau altul. Exista o groaza de parca si tocmai de aceea vinul si simturile umane nu sunt ecuatii matematice :)
Aici ma pot desparti de Parker - potentialul de invechire. Am invatat sa "citesc" cateva atuuri care pot conduce catre o invechire buna, insa, cum spuneai, nu e matematica, nu e sigur.
Pe de alta parte la un targ am incercat Notorius care mi s-a parut exceptional, dar acasa am gasit in sticla cumparata din comert cu totul altceva. Se intampla niste chestii ciudate la crama asta.
Mihai, eu unul am cumparat cam cu strangere de inima Notorius din hypermarket cand a fost la reduceri. Cred ca alea sunt vinuri care au stat cam mult la raft, nu cred ca erau proaspat primite de la producator.
Oricum, variatiile de pret la Notorius sunt extrem de amuzante - ca sa folosesc un eufemism.
Trimiteți un comentariu