Un rose pentru toata lumea: Ventoux rose 2012 Balma Venitia (Franta)

Urma sa vad finala UCL intr-un lobby de hotel. Asa ca am cautat in cel mai apropiat hypermarket un vin
care sa bifeze urmatoarele casute: proaspat:da, colocvial: da, apelatie mai cu motz: da, scump: nu.  Dupa  o scurta selectie urmatorul dosar de personal a corespuns fisei postului: un rose de Ventoux, din gama L'Ame du Terroir a magazinelor Cora. 
Vinul provine din AOC Ventoux care e o apelatie mare (6700 hectare) din Rhonul de Sud, amplasata in jurul celebrului masiv Mont Ventoux. Este produs de o cooperativa (Balma Venitia), are 13% alcool, e cat se poate de proaspat, din recolta 2012, si costa fabuloasa suma de 15 lei. Strugurii folositi sunt tipici- pe eticheta frantuzeasca- grenache, iar pe stickerul romanesc mai apar si prietenii obisnuiti: cinsault, mouvredre, syrah, carignan.  Oricum procentul de grenache noir trebuie sa fie destul de mare, probabil in acest caz peste 80%.
Vinutul- extrem de agreabil- dupa cum s-a dovedit chiar si la temperaturi mai mari- mai ales de prin minutul 70 incolo. Trecand peste reperele organoleptice comune- cirese albe, rodie, ceva capsune dupa gust, ceea ce face vinul repede curcator este aliura fina, neintruziva, fara arome prea impetuoase, chiar as zice- rezervat sub aspectul intensitatii aromatice, dar si -extrem de important pentru vinuri de caldura mare- un usor fizz carbonatat care inclina mai tare paharul inspre inauntru cand e dus la gura.  
Mi-as dori si la noi mai multe vinuri rose de buget mic, de soiul acesta: sec de-adevaratelea, dar fara sa para prea dulce/prea acrisor/prea amarui, cu mai multa prospetime si o intensitate aromatica mai mica si mai putin obositoare. Ah, si un nivel de alcool mai mic de 14%, ca la 40 de grade in august nu vrem sa facem vreo criza de apoplexie sau alte nenorociri. 
Multumim pentru intelegere! 
83 pct pentru ca cerintele postului au fost mai mici si astfel coeficientul de evaluare iese mai mare. 
Si meciul a fost bun, ce sa mai...