Gratien & Meyer Crémant de Loire Brut

L-am cumparat din intamplare, chiar in ajunul anului nou. Eram in piata, gandindu-ma sa cumpar niste masline, din care sa produc o pasta numai buna pentru painea de casa care urma sa stea pe masa de revelion. Intr-o boxa cu bauturi, din hala acoperita, vad acest spumant. L-am cumparat imediat. De ce? Nu pentru ca ar fi fost vreun producator celebru sau cu un pret flagrant de mic ci pentru ca vinul de desert al mesei de revelion urma sa fie un Vouvray Moelleux 2008 Clos Naidin (Phillipe Foreau). Adica tot Valea Loarei, Chenin blanc, asadar asemanator cu spumantul de fata, care detine in compozitie 50% chenin, 40% chardonnay si 10% cabernet franc. Ca cele doua nu vor avea gustativ nici in clin nici in maneca asta stiam, sunt putine spumante pe lume care sa transmita exact feelingul vinului linistit din care s-au nascut, dar intelegeti de ce am considerat de bon-ton ca cercul sa porneasca si sa se inchida tot pe valea Loarei.
Cremantul, denumirea generica a spumantului obtinut prin metoda traditionala (fermentare in sticla) in alte regiuni ale Frantei decat Champagne, este importat in Romania de Angelli si a costat 32 de lei. 
Si a fost un vin de aperitiv incantator, brut si oferind exact ce astepti de la el-efervescenta eleganta, perlatie fina, note puternice minerale, de praf de creta, un iz citric moderat- de tipul marului granny smith, un final de unt topit in tigaie, cremos, tonic si amarui. Aciditate bine echilibrata, nu cade in pacatul multor spumante care par bauturi carbogazoase. Destul de neutru si perfect ca aperitiv. 82 pct.