Blogmeet Vindependent la Iasi cu Goodpoint si Gramma


In weekend-ul trecut (17-19 iunie 2011), la Iasi, bloggerii de vin s-au intalnit pentru a hotari ce vinuri sa laude si sa desfiinteze in a doua parte a anului.               Las o pauza inainte sa va spun ca desigur, glumesc. 
Ne-am intalnit pentru ca uneori este necesar ca lumea virtuala sa descalece in realitatea inconjuratoare. Un pahar ciocnit, un zambet, uneori o grimasa, un gest, fac mai multe si exprima mai multe decat niste comentarii scrise pe graba in subsolul posturilor celorlalti. Supravietuitorii primei editii, de anul trecut, au fost Mona ArsulescuRazvan Avram si subsemnatul. Nicusor Cazan, Bogdan (+Geta) Bocse, Razvan Jurca si Marius Cristian au completat grila de start. Organizarea evenimentului a apartinut lui Razvan Avram si Ana Maria Nazarie (adicatelea magazinul de vinuri Goodpoint), dar si tanarului, dar deja cunoscutului producator iesean Casa Olteanu, si trebuie spus ca s-au achitat admirabil de sarcina.

Vineri seara, dupa sosirea tarzie in dulshele targ al Iesilor, cazati rapid la cocheta pensiune City Ambiance, de pe strada Sulfinei, am mers cativa pasi pana la Restaurantul Ralet, stabiliment elegant- pe strada omonima, plasat intr-o casa veche, cu o terasa frumoasa si discreta, unde a avut loc o petrecere de bun venit, oferita in cinstea noastra (imi indrept spatele, ridic nasul si-mi iau o mina serioasa si ganditoare cand scriu acestea). Un platou cu aperitive a fost insotit de un Lancers Brut, un spumant al producatorului portughez Jose Maria da Fonseca, care n-a fost rau, si trebuie spus ca in lista cuprinzatoare a restaurantului cu specific mediteranean (peste 170 de titluri) se regasesc multe vinuri portugheze, Tudor Balan (patronul) actionand si ca importator unic al lor. Daca doriti sa descoperiti mai multe despre vinurile portugheze, destul de slab reprezentate la noi, o vizita la restaurantul amintit va poate crea o parere despre ele. In scurta  vreme a sosit si familia Olteanu, dar si vinurile lor- Gramma. Chef-ul Florin Mocanu ne-a pregatit pastrav gatit in trei feluri si ne-a cazut noua in sarcina sa le asociem cu feteasca regala  (dau linkul, dar va spun ca mi s-a parut alt vin gustat acum- voi reveni!), aligotele si proaspatul cuvee. O distractie interesanta a fost inaltarea de baloane chinezesti, din hartie, si aeropurtate de o lumanare. Sper sincer ca s-au inaltat suficient si ca aceste randuri nu reprezinta un autodenunt numai bun pentru Inspectoratul de Pompieri Iasi. Tarziu in noapte ne-am indreptat spre provizoria casa, unde am cazut lat dupa atatea grele si gustoase incercari.

A doua zi, de dimineata, ne-am indreptat spre Institutul de Medicina Legala. Stati linistiti, nu s-a intamplat nimic rau!  Nu ca sa admiram efectele consumului de vin asupra ficatului uman, nici asupra psihicului, ne-am dus acolo, ci ca sa ne luminam in cadrul unui workshop la care au participat si surprinzator de multi studenti ai facultatii de jurnalistica. Totul a avut loc in amfiteatrul institutiei. La discutii a participat si profesorul Vasile Astărăstoaie, blogger la randul dumnealui, dar si Dan Doboș, redactorul sef al Evenimentului, care a deschis lucrarile cu speach-ul scandalos intitulat "Eu nu sunt blogger". Pai spuneti si dumneavoastra! Dupa ce ne-a trecut "indignarea", ne-am luat la harta politicos, dezbatand teme gen de ce ne-am apucat de scris, de ce pe un pe blog, si de ce un blog de vin. Sper sincer ca efuziunile mele lirice cu amintiri din copilarie au fost salvate suficient de autoironie. S-a mai plans nitel de mila presei de print care pare ca se indreapta spre un inevitabil deces, dar nu prea mult deoarece ne asteptau cateva masini care au luat in piept un drum pietros printre dealurile din imprejurul Iasilor, catre crama familiei Olteanu

Ajunsi la fata locului am fost intampinati de amfitrioni si de cei doi principali responsabili pentru vinurile albe remarcate de mai toti cei care le-au gustat, anume Catalin Zamfir si Iulian Teliban, care ne-au facut turul modernei crame. S-a trecut la degustarea direct din cisterna, care a adus cateva noutati. Pe langa cele patru vinuri stiute de mine, cele trei din 2009 si unicul din acest an, am mai avut ocazia sa degustam o feteasca alba vinificata in sec, neexploatata inca, probabil din motive cantitative. O alta revelatie a fost un muscat dulce, produs dupa o metoda oarecum asemanatoare cu tokay, cu adaos de must, si o cantitate enorma de zahar (peste 150 g/litru), dar tocmai din acest motiv trebuie remarcat, deoarece contrar asteptarilor, s-a prezentat extrem de proaspat si agreabil, un vin echilibrat gratie aciditatii destul de mari. N-am fost singurul care a recomandat imbuterierea acestui muscat intr-o editie limitata, si aruncarea sa pe piata. Desi piata musteste de dulcegarii, foarte putine au un caracter agreabil, precum muscatul ottonel 2009 gustat la Casa Olteanu


S-a purces spre aria de protocol a cramei unde ne-au asteptat platouri cu aperitive, apoi coaste de miel, asamblate ca o scoica si cu o umplutura din pui si multa verdeata, gatite de d-na Olteanu. La fel de bine facut a fost si gratarul manufacturat de capul familiei- parintele Olteanu. Vinul a fost pus la bataie de catre Razvan Avram, via Good Point, o feteasca neagra bio produsa de Domeniile Franco Romane, si care la pretul de sub 10 lei pe litru face toti banii.  La sfarsitul mesei, a mai venit o premiera- un vinars din vinuri proprii, sigur- intr-o varianta intermediara, tanara, avand 80% alcool, destul de bine ascuns avand in vedere cifra enorma. Mai punand la socoteala faptul ca era neinvechit, socotesc ca ar fi mers mai degraba ca aperitiv decat ca digestiv, dar foarte putini dintre noi s-au plans de acest lucru. 

Si dupa ce am multumit pentru ospitalitate am plecat la timp pentru a ajunge la alta degustare. Stiu ce credeti. Ca viata de blogger de vin este foarte grea si solicitanta, dar asta e,  cineva trebuie s-o faca si pe asta! La Goodpoint Iasi, magazinul cochet si plin de delicaterii al lui Razvan Avram, masa intinsa! A fost momentul degustarii vinurilor aduse de fiecare dintre noi. Pe lista ar fi fost de remarcat un Rosso di Montalcino 1987 si fratele mai mare- Brunello di Montalcino din 1978, oferite gratios de Dan Dobos, din colectia personala. Din pacate, fara a fi de nebaut, varsta si-a spus cuvantul in  cazul lor.  Cel mai placut vin a fost, dupa mine, rieslingul Hain 2009 adus de Mona. Sa mai mentionam din lista Sauvignonul Blanc Cyclos 2010 Michel Torino (Razvan Avram), Pic Saint Loup-ul  Chateau l'Euziere 2000 adus de Ciprian, syrah Nachbill 2008 (Bogdan), tamaioasa DFR Chateau Pietro 2000 (Nicusor), surprinzator de proaspata si vioaie dupa iata! 10 ani, dar si cunoscutul Nectar PX de la Gonzallo Byass (via Razvan Jurca).
Sa precizam ca adunarea a fost onorata de prezenta lui Valeriu V. Cotea, tartorul oenologilor ieseni, si nu numai. Dar si de Catalin Zamfir si Iulian Teliban. 

La revedere. Intors la pensiune, dormit tun. Ah, stati! semn ca fie suntem supra-oameni, fie ca degustarile nu inseamna baute totale si dezmatate, a mai fost o bere pe  o terasa inainte de culcare. Vorba unui inalt scriitor de vin: orice degustare de vin trebuie sa se incheie cu o bere!
A doua zi- caldura mare, pa pa, autogara, microbuz, sauna, disconfort, jurat ca nu mai calatoresc cu mijlocul acesta de transport (de fiecare data aceeasi promisiune uitata!), Galati, acasa.stop. Of, am obosit.

Ah, sa mai spun ca m-am simtit foarte bine si ca da! e adevarat! Bloggerii  de vin sunt niste persoane vesele, inteligente si pline de spirit :) . Ah, si modeste, cum altfel! Pe data viitoare, prieteni.

PS: meticulos ca de fiecare data, mi-am consemnat toate vinurile degustarii "tovarasesti" pe care le voi descrie treptat, in limita stocului disponibil, aici./ Fotografiile sunt de furat, recunosc. In mare parte de la Razvan Avram.

6 comentarii:

sunmirror spunea...

Frumos domnilor, frumos. O singura remarca negativa am: e vorba de dulshili targ al Iesilor, daca nu cumva ma inseala memoria auditiva. :)

George Mitea spunea...

Eu asa imi amintesc de la Creanga, dar nu sunt o autoritate.
Poate fi expresia respectiva citita de un tip din Botosani. Sau din Galati:)

sunmirror spunea...

Da, cred ca ai dreptate. In cazul asta, din Bacau. :)

George Mitea spunea...

apropos de altceva:) catalin Zamfir a anuntat si alte intentii fantastice: un spumant din feteasca neagra si o feteasca neagra "alba"!

sunmirror spunea...

Hm, interesant, o sti omul ce-o sti. :) E doar la nivl de intentie sau sunt deja "in lucru"?

George Mitea spunea...

Nici n-au feteasca neagra inca:) Nici sala baricurilor. Dar planuri sunt.