Cu Vasile Alecsandri la un Cuvee Visan 2012 Gramma

"GALBENUL: Dar stăpânul meu cum de a uitat cine sunt eu și m-a pus la loc cu o biată para ca tine, ce nu faci acum nici trei bani, atât ești de ștearsă și de ticăloasă!
PARAUA (plesnind de ciudă): Râde dracul de porumbrele negre!... Dar nu vezi, ciuntitule, cât ești de ros de chila zarafilor?.monsieur te vezi că ai ajuns în trei colțuri, că ai scăzut și ai slăbit cât un irmilic de cei noi?... Ți-ai pierdut toți dinții, sărmane, și vrei să mai muști pe alții?
GALBENUL (cu fudulie, ridicându-se în picioare): Leul deși îmbătrânește tot leu rămâne, asemene și galbenul tot galben!
PARAUA (săltând des și iute de râs): Galben, tu?... Cu adevărat, sărmane, ești galben, dar de gălbenarea morții.
GALBENUL: Ian ascultă, cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine.
PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire): Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii?
Ambele mele monede stătură puțin într-o poziție teatrală, ca doi dușmani viteji care se măsoară cu ochii pân-a nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum a mai fost de multe ori în acest soi de întâmplări.
Provocatorul, adică galbenul, văzând maiestatea și curajul protivnicei lui, se domoli, se trase înapoi, și prin această mișcare aduse o nouă dovadă observării ce am făcut demult, că: fala mare ispravă n-are.
GALBENUL (după o scurtă tăcere): Nu te bucura, proasto, că eu mă voi înjosi a te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint.
Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate că ești de o mie patru sute douăzeci de ori mai puțin decât mine.
PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme în sânul domnului M. și că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de noblețe! Rușine, rușine să-ți fie!
Am cunoscut mulți compatrioți de-ai tăi în deosebite rânduri și în deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de fire și de caracter; dar tu, negreșit ești minciunos, calp, bastard, c[...]ți arăți arama fără cât de puțină sfială. (Suspinând): Unde-i, unde-i frumosul și nobilul olandez cu care m-am iubit atât de fierbinte la anul 1820 în buzunarul căpitanului Costiță, pe când acest vestit corăbier călătorea pe Marea Neagră!... Unde-i acum să te facă una cu cutia în care ne găsim și să mă răzbune de obrăzniciile tale.
GALBENUL (uimit de tulburare): La anul 1820?... Căpitanul Costiță?... Marea Neagră?... Ce spui?... Tu erai atunci cu mine?
PARAUA (într-o nespusă mirare): Cu tine! Ce fel?
GALBENUL (repede, adunându-și suvenirele): Dar... îmi aduc aminte... într-o noapte întunecoasă, marea era întărâtată de furtună... corabia era să se înece la Sulina... Toți se rugau lui Dumnezeu ca să-i scape....
PARAUA: Așa este, bine zici. Eu tremuram de frică și, deodată, zuruind cu disperare, m-am aruncat și m-am lipit...
GALBENUL: (dându-se de-a dura către para): Și te-ai lipit de pieptul meu, care de mult ardea pentru tine în focul unei dragoste nemărginite.
PARAUA (lunecând către galben): Ah!
GALBENUL și PARAUA (lipindu-se într-o amoroasă îmbrățișare):
Soarele meu! Luna mea!
Zinghetul pricinuit prin înfocata atingere a monedelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă sau, mai bine zicând, într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei.
O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii și mi-a adus două lacrimi de compătimire pe marginea genelor."

Cumva mica pastisa dintr-o proza de inceput a lui Vasile Alecsandri, amor etern intre un galben olandez si o para turceasca, mi-a amintit de un vin din Iasi, acest oras caruia ii acord afectiunea mea eterna, poate si pentru ca nu ne vedem prea des.
O simpla plimbare de-a lungul Copoului releva un adevarat cupaj orientalo-occidental, cu un buchet mult mai flamboaiant decat- sa zicem- in Bucuresti. Accentul oamenilor si acea o molcomitate colinara care nu se regaseste in prafosul mijloc al campiei romane te fac sa-ti imaginezi mai usor un tip in straie frantuzesti vorbind aceeasi limba cu un mustacios oaches imbracat in salvari si turban, in jurul unei narghilele, sau sporovaind in aceeasi trasura adusa de la Viena.
Tot cam asa niste cosmopoliti euro de la Bruxelles si niste munciti leuti neoasi s-au intalnit undeva pe dealurile din jurul Iasilor pentru ca din dragostea lor sa se ridice stabilimentul oenologic numita Casa Olteanu. 
Tot asa  doua (nu una!) fetesti neaose s-au mutat sub acelasi dop cu un inginer din patria lui Monsiu Şarlă, venit la noi sa repare, pe cat se putea, ravagiile filoxerei. Povestea lor, destul de neobrazata, dar plina de invataminte, se numeste Cuvee Vişan 2012. Un nume elocvent! 
Acest cupaj de feteasca regala, feteasca alba si aligote aduce un profil aromatic profund floral, cu musetel, crin, lamaita si minerale- creta. Gustul este suculent, amintind de grapefruit, gutui si cirese albe. Are  intensitate gustativa si o remanenta citrica. Un vin bun si usor de baut. 85
Carevasazica, monsiu Basil, naltam paharul in cinstea dumitale, ca tare ne-ai durut!
Cu eternela admiratiune,
Georges Mitea