In labirintul vinului- un vin alb si un dop negru. Theon Dora 2013 Stilianou Winery (Grecia)

Prima carte pe care am citit-o si recitit-o pana cand legaturile i s-au rupt si a devenit doar o colectie de fascicole pe care le lipea laolalta, cum putea, tatal meu, a fost Legendele Olimpului de Alexandru Mitru. 
Acele povesti semanau numai partial cu povestile obisnuite ale copilariei. Erau pline de omoruri, de cruzimi si tradari si totusi ceva in ele inducea un sentiment de familiar, ca sa nu mai vorbim de eroism, chestiuni care infloresc imaginatia unui baiat. Eroi, razboaie, animale mitologice. Sunt convins ca lectura aceea, la acel moment incipient al dezvoltarii mele, a lasat o marca si mi-a folosit destul de mult mai tarziu. 
Ar fi unul din motivele pentru care i-am cumparat Legendele Olimpului si fetei mele. Deocamdata e dificil de citit chiar totul la intamplare. Povestea lui Orfeu si Euridice, de exemplu, nu e tocmai clasica poveste Disney cu happy-end.   

Oricum, in aceasta vara, cu biletele spre Heraklion cumparate, n-au fost prea multe povesti mai nimerite de povestit decat cea a Minotarului, a lui Tezeu si a Ariadnei, a regilor Minos si Egeu. E una din cele mai fecunde modele culturale, o regasim in multe ipostaze modernizate.  O poveste despre fapte eroice, infrangerea regelui neindurator, care-si hranea bestialul fiu cu sangele si carnea bietilor atenieni, primiti tribut de la regele Egeu, aruncandu-i in constructia fara iesire si fara scapare- labirintul. O poveste de dragoste, in acelasi timp, Ariadna, fiica lui Minos, ajutandu-l pe Tezeu sa supravietuiasca labirintului dandu-i un ghem de lana si un pumnal. Tezeu ucide minotaurul isi salveaza atenienii si impreuna cu Ariadna parasesc Creta repejor, cat sa nu aiba regele Minos alte idei. N-o sa povestesc cu lux de amanunte ce s-a intamplat deoarece multi dintre voi stiu legenda, iar cei care n-o stiu ar trebui s-o afle, dar nu dintr-o scriere despre vinuri.

Mii de ani mai tarziu, si eu am parasit Creta intr-o corabie inaripata, dar fara o printesa cretana alaturi, deoarece am fost prevazator si mi-am adus doua de acasa. Oricum, n-am plecat cu mana goala, ci cu cateva sticle de vin. Una din ele se numeste Theon Dora 2013 si este un vin produs de Stilianou Winery, o crama mica din Kounavi, o localitate mica, la 15 km sud de Heraklion. Vinul in sine este un blend bio din varietatile locale vilana, thrapsathiri si vidiano, este sec si are 13% alcool. Se prezinta respectabil si ca ceva mai mult decat un vin turistic, de vara. In fond a si primit niste distinctii importante, la cateva concursuri internationale. Are o culoare aurie, cu arome de piesica si corcoduse galbene, dar si o latura tropicala (ananas si frutul pasiunii), detectabila mai ales in gustul plinut si cu aciditate medie, prietenoasa, care duce spre un final surprinzator de persistent. 

Theon Dora inseamna "darul zeilor" si nu e singurul aspect care leaga licoarea de mitologia greaca, si it dai seama de asta de indata de indepartaze capisonul sticlei. Dupa extragerea dopului devine evident. Dopul e negru. Asta stiati din titlu. Si ce legatura are asta cu povestea lui Tezeu? 

La plecarea lui Tezeu spre Knossos, sa-i dam legatura lui Alexandru Mitru:
"— Dacă te-ntorci cu biruinţă, să pui triremei pînze albe, a rostit regele Egeu. Acuma iată-s agăţate pînze de doliu, sus, pe stîlpi. Şi eu, de astăzi înainte, spre depărtări am să privesc… Te-oi aştepta şi zi, şi noapte, să-mi vii, băiete, înapoi…
— Prea bine, tată… şi, să ştii, la-napoiere, pînza neagră va fi schimbată de cîrmaci cu pînza albă-a veseliei… Adio… Voi veni curînd."

Dar, pe drumul de intoarcere, pentru ca zeii sunt gelosi pe oameni, iar lui Dionisos ii picase Ariadna cu tronc, Tezeu a fost nevoit s-o paraseasca in insula Naxos (sunt mai multe variante ale povestii, dar hai s-o lasam asa)

"Atîta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese, părăsind-o pe Ariadna, ei au uitat să dea jos pînza neagră, de doliu, ce era prinsă de cel mai-nalt catarg.
Egeu, ce-i aştepta pe coastă, văzînd că pînza nu e albă, a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. Că a pierit deci şi Tezeu.
îndurerat prea mult, bătrînul s-a aruncat în apa mării. Iar valurile l-au izbit de stîncile din ţărm, zdrobindu-l.
De-atunci şi marea, unde el şi-a sfîrşit viaţa, a luat numele de Egeea."

V-am spus eu ca vinul e un portal cultural care te poate duce hat departe in spatiu si timp? 
Ei, iata un exemplu elocvent! 

PS: dar cum interpretam dopul negru din sticla cretana? Ce vrea sa spuna asta? Well, chiar daca va fi absurda si discutabila, o sa va servesc o alta poveste despre istoria religiilor si despre felul in care se scrie istoria in general,  la viitorul vin de Creta. Va fi interesant, va promit!