Hai cu egalarea! Sebestyen Kadarka 2010 (Ungaria)

Gasesc foarte interesante raidurile printre vinurile unei tari straine.  Cu un bax de vinuri, poti lua cat de cat pulsul unei vietati exotice. Cu atat mai exotice cu cat ne invecinam cu ea. In tara nostra se importa vinuri de aiurea si foarte putine de la aproapele nostru, fie ca e vorba de Ungaria, Bulgaria sau chiar Moldova. 
Cred ca o revelatie a fost prima prezenta a micilor producatori din Moldova (Equinox, Et Cetera, Fautor, etc.) la un Goodwine. Chiar daca nu au propus vinuri marete, totusi nivelul de calitate si prezentarea vizuala a surprins pe multa lume, obisnuita cu plonk-ul care se revarsa pe rafturile noastre din gamele inferioare de la Cricova sau Acorex.
Iar din Ungaria in afara de un Tokaj Aszu de mana a doua, obosit si foarte scump, nu prea vedem multe exponate ale industriei din tara vecina. Tocmai de aceea am privit cu mult interes oferta lui Zoli (Zoltán Szövérdfi-Szép), veteran comentator al Lucrurilor Bune si entuziast al vinului, din Timisoara, de a-mi intermedia  un rendez-vous cu vinurile unguresti, cumparate de la sursa.   
Unul din vinurile primite a fost Kadarka 2010, produsa de Sebestyen (o vinarie de familie- produce 60.000 sticle anual, in total) in podgoria Szekszárd, din sudul Ungariei.  
Daca ar fi sa suprapunem hartile, Szekszárd ar fi un fel de Craiova. Nu stiu daca szekszardienii sunt un soi de olteni maghiari, dar dupa doua experiente gustative, pot spune ca fac un vin destul de interesant.  
Luand ca etalon cadarca de Minis a lui Balla Geza, treburile sunt relativ diferite. Vinul de fata e un light-body, treaba vizibila dupa culoarea rubinie clara si stralucitoare. Nasul e interesant si aduce cu un Burgundia de sud.  In nas gasim pamant, lemn uscat, piper si tonuri vegetale, ca de ardei gras. Atacul e puternic, cu aciditate mare, cu impresii de zmeura si capsune acrisoare, dar si un ton in capat de partitura aducand a dulceata de coacaze. Inteleg ca in 2010 taninul a plecat in vacanta la Balaton, de aceea nu l-am gasit acasa. Finalul nu e foarte persistent, dar atat cat e, pare intens piperat. E un vin foarte usor de baut, relativ usurel (si sub aspectul nivelului de alcool- 12,5%), si in atare conditii- prietenos si cu o aura de autenticitate. Lumea nu prea mai face vinuri de acest gen. La noi cu atat mai putin.  
Am incercat sa ghicesc cam cat costa. E o ocupatie amuzanta. Am banuit, judecand dupa ambalaj, calitatea dopului si a celorlalte accesorii ca trebuie sa fie ceva de 30-40 de lei. Si cautand pe google am constatat ca avut dreptate! La limita superioara, ce-i drept. Ceea ce e o valoare ok, fara a fi prea entuziasmanta la 83 pct. Deoarece nu e un vin prea complicat. Dar e un vin cu "baubilitate" ridicata, credeti-ma, si in aceasta ordine de idei, poate fi plasat chiar mai sus decat punctajul amintit. 
PS: e primul vin din serie de care scriu, dar a fost al treilea pe care l-am incercat. Si desi e o selectie desigur, nu vinuri cumparate la intamplare, o concluzie partiala, avand in vedere si celelate vinuri unguresti pe care le-am incercat cu alte, diferite ocazii, se poate desprinde. Si ungurii sunt la oarecare distanta de rpc-ul vestic, dar sunt si la o oarecare distanta de noi. Dar inteleg de la mai experimentatii "urmaritori" ai industriei romanesti, ca totusi fata de acum 10 ani, pe cand Ungaria era departe-departe, am facut progrese insemnate, ca am mai redus din handicap, cel putin calitativ. Ca sa inchei cu o vorba de microbist:  "hai cu egalarea, baieti!"