Falernum "Faustus" 121 i.H.


Dupa ce am gustat vinul faraonilor, este cazul sa ne imbarcam pe o galera ultimul tip si sa traversam Mediterana. Suntem in primavara anului 120 i.H. si am fost invitati la primeurul vinului de Falernum. Parcherus cel Batran si Suclinginus Severus au anuntat déjà ca aceasta recolta va fi recolta secolului! Nu putem lipsi tocmai noi, nu-i asa?
Asadar, pentru romani, vinul produs de Faustus in 121 i.H, era cam ce este un Cheval Blanc 1947 pentru noi. Licoarea provenea de la poalele muntelui Falerno (azi Massico, la cc 50 de km nord de Napoli, in Campania), unde printre multe altele, era podgoria numitului Faustus, fiul dictatorului Sulla, cel mai renumit producator de vin din Roma Antica.
Se pare ca anul 121, asa numit “recolta opimiana”, a fost atat de bun, incat a purtat in istorie numele consulului din acea perioada- Opimius, un tip odios de altfel. Vinul era atat de celebru incat ne-au ramas numeroase marturii despre el. Spre exemplu in ruinele Pompeiului s-a gasit o inscriptie pe un perete, probabil o lista de preturi dintr-o carciuma, care punea problema intr-un mod poetic: pentru un [ban] poti bea vin, pentru 2 poti bea cel mai bun vin, iar pentru 4 poti bea Falernum (Contrafacut, trebuie spus, originalul fiind mult mai scump si mult mai greu de gasit).

Trimalchio serveste Falernum la banchetul sau din Satyricon (Petronius), Galenus se plangea de contrafacerea vinului la Roma, Plutarh ne spune cum se lamenta Cleopatrei celebrul tradator Dellius ca in vreme de Antonius le servea vin acru in Grecia, Sarmentus (unul din iubitii lui Octavian Augustus, sclav eliberat) se delecta la Roma cu Falernum. Marcus Terentius Varro spunea si el, pe un ton didactic, in De re rustica (a nu se confunda cu opera omonima a lui Columella), ca multe vinuri trebuie baute tinere, in vreme ce vinurile superioare, cum este cel de Falernum, devin mai bune odata cu trecerea timpului. Plinius cel Batran (in Naturalis Historia) descria cele mai bune vii din Campania, amintind ca vitele de vie erau incurajate sa formeze bolte foarte inalte, culesul strugurilor la inaltime fiind o treaba destul de periculoasa! Tot Plinius descrie vinul servit la banchetul in onoarea victoriilor lui Cezar din Spania (60 iH) ca fiind un Falernum 121, asadar un vin trecut de 60 de ani! Sa-l credem, in fond lui i se atribuie celebrul dicton “in vino veritas”.
Falernum era, dupa toate probabilitatile, un vin alb, recoltat tarziu, despre care se spune ca era mai bun in anii cu seceta si ingheturi in perioada de recoltare. Varietatea de strugure nu este clara, totusi se pare ca soiul (disparut acum) era numit Aminea. Asadar, putem sa ne inchipuim un soi de ice wine roman. Se pare ca oxidarea (cel putin partiala) era utilizata ca metoda de vinificare.

Rezultatul era un nectar puternic alcoolizat (Plinius spune ca era singurul vin care putea lua foc, desi e desigur improbabil, pentru ca intr-un vin de peste 16% alc. drojdiile isi dau obstescul sfarsit si fermentarea inceteaza). Vinul se maturiza in amfore pentru o perioada de minim 10 ani. Vinul era de trei tipuri: austerum (sec), dulce si tenue (usor). Totusi, trebuie spus ca romanii consumau rareori vinul pur, cel mai adesea indoindu-l cu apa si uneori cu adaos de ierburi aromatice. Exista multe controverse privind alte tehnici de vinificatie, poate ca mustul era fiert, sau poate vinul era fortifiat cu mied sau miere de albine.

In concluzie, daca doriti o nota de degustare in urma vizitei in peninsula, inchipuiti-va un ice wine de calitate sau tokay cu multi puttonyos. In fond, desi acum mai bine de 2000 de ani, vinul era produs prin aceleasi tehnici.

2 comentarii:

alibus spunea...

Am baut un Lacryma Cristi del Vesuvio care avea pe eticheta exact imaginea de mai sus. :)

George Mitea spunea...

Bravos. Imaginea e din ruinele Pompeiului.